Declarațiile Maiei Sandu în perioada alegerilor prezidențiale din 2020

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare

Declarații, sesizări, poziții și apeluri emise de candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, în perioada alegerilor prezidențiale din 2020. Informațiile sunt preluate în întregime de pe site-ul partidului unpaspentru.md și din alte surse oficiale afiliate formațiunii.

Maia Sandu

Cuprins

octombrie 2020


27 oct

Dezbatere publică Maia Sandu vs. Igor Dodon

Dezbatere publică Maia Sandu vs Igor Dodon

Candidatul PAS pentru funcția de președinte, Maia Sandu, a lansat o invitație la dezbatere publică pentru astăzi, 27 octombrie, lui Igor Dodon, însă cel din urmă nu s-a prezentat. În context, Maia Sandu a precizat că astăzi am vrut să avem o dezbatere pe teme economice, pentru că economia înseamnă bunăstare, economia înseamnă locuri de muncă, economia înseamnă salarii bune și pensii mai mari.

Vă invităm să urmăriți discursul integral.

Dragi colegi, stimați cetățeni,

Din păcate, Igor Dodon, după patru ani de mandat, la ieșire din această funcție, refuză să vină și să vorbească cu cetățenii, să răspundă la întrebări importante. Astăzi am vrut să avem o dezbatere pe teme economice, pentru că economia înseamnă bunăstare, economia înseamnă locuri de muncă, economia înseamnă salarii bune și pensii mai mari. Igor Dodon a ales să publice un raport pe hârtie scumpă, finanțat din banii cetățenilor și refuză să vină la dezbateri. Acel raport, plătit din bani publici, a ridicat mai multe întrebări.

Cu ce s-a ocupat președinția în ultimii patru ani? Ce a făcut Igor Dodon 4 ani pentru a contribui la atragerea investițiilor, deschiderea mai multor companii, îmbunătățirea mediului de afaceri, rezolvarea problemelor antreprenorilor, crearea locurilor de muncă, îmbunătățirea accesului la surse de finanțare, protejarea antreprenorilor, promovarea exporturilor? Toate aceste lucruri sunt necesare pentru ca cetățenii Republicii Moldova să aibă locuri de muncă bine plătite acasă, să aibă venituri suficiente și din contribuțiile economiei să poată să fie implementate proiecte pentru oameni, proiecte în localitățile rurale, în orașe, să poată fi majorate pensiile, să poată fi majorate salariile celor din sectorul public. Aș fi vrut să-l întreb de ce în toți acești ani nu a făcut nicio vizită în țări de unde vin investiții serioase în Republica Moldova, cum ar fi Italia, Germania, România, Marea Britanie, Polonia, Franța, SUA. Cum se întâmplă că un președinte de țară, în 4 ani, nu și-a făcut timp pentru nicio vizită oficială în țări care sunt parteneri comerciali importanți pentru Republica Moldova? Aș fi vrut să-l întreb ce a făcut atunci când sectorul privat, multe întreprinderi erau atacate de grupări criminale, când erau preluate afaceri, când oamenii de afaceri erau sufocați de instituțiile statului, de controale abuzive. Acestea sunt întrebările pe care aș fi vrut să le pun astăzi. Și să-l întreb dacă a urmărit cum au crescut prețurile în Republica Moldova și dacă înțelege ce înseamnă prețuri mari într-o țară cu oameni săraci.

La toate aceste întrebări, nu am găsit răspunsuri în raportul tipărit din bani publici și publicat de Igor Dodon. La aceste întrebări el nu răspunde când merge cu un cortegiu de automobile scumpe cu girofar prin satele din Moldova. La aceste întrebări Igor Dodon a refuzat să răspundă în fața cetățenilor prin ignorarea dezbaterilor, un lucru inacceptabil într-o democrație.

Situația din Republica Moldova este foarte gravă. Doar în ultimii 4 ani, pe perioada mandatului lui Igor Dodon, din țară au plecat peste 140 de mii de tineri. Peste 140 de mii de tineri – doar în ultimii 4 ani! Astăzi, din cauza crizei economice, o treime din întreprinderi sunt în prag de faliment. Conform estimărilor experților naționali, circa 60–70 de mii de oameni deja și-au pierdut locurile de muncă în acest an din cauza crizei. Care a fost răspunsul Guvernului lui Dodon? Zero.

În situația în care toate țările, și cele mai sărace, și cele mai dezvoltate, au încercat să ajute sectorul economic, în special micul business, ca să supraviețuiască, ca să se salveze locurile de muncă. În Republica Moldova guvernul nu a întreprins nimic, a lăsat sectorul economic de izbeliște. În țările din regiune, guvernele au alocat 3, 4, 5 sau chiar 6% din produsul intern brut pentru susținerea economiei, au venit cu subvenții ale salariilor în sectorul privat, au amânat plățile, dobânzile în sectorul bancar, au reușit să găsească soluții pentru ca oamenii să poată să amâne plățile pentru chirie, au venit cu vacanțe fiscale, așa încât cât mai multe întreprinderi, cât mai multe locuri de muncă să fie salvate. În Republica Moldova, după multe discuții, Guvernul lui Dodon a aprobat alocări de doar 0,5% din produsul intern brut. Dar nici acești bani nu au ajuns la întreprinderi, nici acești bani nu au ajuns la agenții economici care au mare nevoie de aceste resurse. Doar o zecime din aceste resurse planificate în buget a ajuns la câteva companii, la foarte puține companii și nu la cele care au nevoie de acești bani.

De-a lungul acestor luni am venit cu multe propuneri pentru a ajuta sectorul economic. În toate aceste luni de vară și de toamnă, am discutat cu nenumărați agenți economici, cu reprezentanți ai micului business, și din agricultură, și din alte domenii. Oamenii se plâng în continuare că situația lor este foarte gravă. Oamenii vor să supraviețuiască, lor și așa le era foarte greu din cauza atitudinii proaste din partea instituțiilor statului, pentru că în Republica Moldova statul a fost capturat de sisteme mafiote și este folosit pentru a proteja interesele unor întreprinderi apropiate politicienilor și pentru a crea condiții de concurență neloială pentru toți ceilalți. Și aici mă refer și la monopoluri, și la contrabandă, și la evaziune fiscală – toate aceste lucruri care sunt în defavoarea oamenilor de afaceri care muncesc cinstit și care vor să continue să producă în Republica Moldova.

Dimpotrivă, așa cum spuneam, guvernul și-a făcut plan la amenzi și în loc să-i ajute pe agenții economici, îi strânge de gât și încearcă să le scoată ultimii bani. Ceea ce nu înțelege acest guvern, ceea ce nu înțelege Igor Dodon, nu-l deranjează, mai bine zis, este că fără sectorul economic, fără companii de succes, nu avem cum să asigurăm prosperitate pentru oamenii din Moldova. Dacă nu va fi dezvoltată economia, dacă nu va fi susținută economia, atunci vor pleca și puținii tineri care au rămas. Această atitudine nu este doar greșită, această atitudine este criminală.

E nevoie să întreprindem măsuri urgente pentru a salva sectorul economic și a-i permite să se dezvolte. Pe termen scurt, voi veni cu un plan clar de ieșire din criză economică. Un plan pentru întreprinderile mici și mijlocii, un plan în special pentru acele domenii care au fost cele mai afectate de criză. Pentru că guvernul a impus închiderea tuturor întreprinderilor, fără să compenseze niciun bănuț pierderile pe care le-au suportat, iar această închidere, până la urmă, nu a produs niciun rezultat, pentru că pandemia s-a răspândit și mai mult din cauza inacțiunilor sau acțiunilor proaste din partea guvernului.

  1. Program imediat de redresare a situației. Îmi propun să aduc resurse externe, așa încât să putem să oferim și compensații întreprinderilor mici și mijlocii, să putem să creăm și acest Fond de garantare a creditelor pentru ca să poată să aibă acces la resurse financiare. Bani care să meargă la businessurile afectate, la agricultorii loviți de secetă, la oamenii care au pierdut locul de muncă.
  2. Apărarea businessului de practicile abuzive ale statului. Voi lupta alături de oamenii de afaceri cinstiți împotriva funcționarilor, instituțiilor care vin cu controale abuzive, care îi hărțuiesc pe oamenii de afaceri, care îi împiedică pe oameni să deschidă și să-și crească afacerile. Vom construi un stat care să susțină, să ajute oamenii de afaceri, care înțelege cât de important este un mediu economic propice dezvoltării.
  3. Bani pentru proiecte de infrastructură, ca să compensăm pierderile de locuri de muncă. Anul trecut, în guvern, am mobilizat resurse financiare importante, peste 800 de milioane de euro pentru proiecte de infrastructură. Aceste proiecte au fost stopate din cauza incompetenței actualei guvernări. Aceste proiecte trebuie repuse, repornite, ca să dăm economiei gura de aer de care are nevoie ca să iasă din criză.
  4. Atragerea investițiilor străine. Voi folosi credibilitatea mea pe plan internațional pentru a convinge investitorii de calitate că în Republica Moldova se merită să deschizi întreprinderi, să creezi locuri de muncă. Voi folosi prerogativele președintelui pentru a promova producția Republicii Moldova în toate țările lumii, așa încât să putem vinde cât mai mult pe piețele externe, și în Vest, și în Est.

Aceste lucruri trebuiau să fie făcute, însă Igor Dodon nu le-a făcut, pentru că nu i-a păsat. Lui Igor Dodon i-a păsat doar de propriul interes, i-a păsat doar de companiile care îl slujesc pe el și care contribuie în partidul și în buzunarul lui propriu. Nu i-a păsat atunci când oamenii de afaceri erau puși la închisoare pe nedrept, nu i-a păsat atunci când oamenilor de afaceri le erau furate afacerile. El atunci a stat în palatul lui de cleștar și s-a făcut că nu vede și nu aude. Iar în momentul în care noi am reușit să dăm jos regimul autoritar al lui Plahotniuc, Dodon a venit și a preluat schemele și continuă să-și bată joc de economie, prin scheme de contrabandă, prin evaziune fiscală, folosind agenții ale statului pentru ca să scoată bani din economie în interese proprii.

Sunt două lucruri importante pe care trebuie să le facem – să oprim corupția și să pornim economia. Doar așa o să putem construi o țară prosperă.

Cu toții știm că în Moldova există câteva sute de oameni foarte bogați, care fac bani enormi fără să merite acești bani, care fac bani prin contrabandă, evaziune fiscală, prin scheme de corupție. Îi știm, citim despre ei în presa de investigație în fiecare zi. Din cauza acestor oameni, care fac bani enormi în mod ilegal, necinstit, sute de mii de oameni trăiesc în sărăcie. Pentru că aceștia sunt exact banii care nu ajung pentru majorarea salariilor, pentru majorarea pensiilor. Aceștia sunt exact oamenii din cauza cărora agenții economici cinstiți nu pot să-și dezvolte afacerile. Am întâlnit foarte mulți tineri din Moldova care au încercat să facă afaceri în Republica Moldova și nu au fost lăsați și care au mers peste hotare și au reușit să-și deschidă afaceri de succes la Paris, în Irlanda, în Marea Britanie, în Italia. Despre ce vorbește asta? Asta vorbește despre faptul că noi avem oameni cu spirit de antreprenor, oameni curajoși care vor să deschidă afaceri, dar nu sunt lăsați de oameni ca Igor Dodon și, în loc să lucreze acasă, alături de familiile lor, să contribuie în bugetul social al Republicii Moldova, plătind pensiile părinților și bunicilor lor, ei sunt forțați să plece și să plătească pensiile oamenilor din altă țară. De asta este importantă reforma justiției. Așa cum am început în 2019, atunci când a venit Igor Dodon și cu camarazii lui și au dat jos guvernul, din cauza reformei justiție, pentru că le-a fost frică că o să vină judecători și procurori independenți care n-o să le asculte comenzile și care n-o să fie cu ei în aceeași gașcă. Noi o să insistăm pe această reformă, pe curățarea sistemului judecătoresc și pe curățarea sistemului procuraturii. Atunci o să se oprească aceste scheme prin care este furat bugetul statului, atunci o să avem concurență loială și condiții ca fiecare om de afaceri să poată să crească afaceri aici, acasă.

Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care am vrut să le acord astăzi lui Igor Dodon, acestea sunt câteva dintre temele pe care trebuie să le discutăm. Pentru că, repet, bunăstare putem avea în țară doar dacă avem economie. Și un om care a primit salariu de președinte timp de 4 ani ar trebui să aibă curajul, decența, să vină și să le răspundă oamenilor de ce astăzi lucrează mai puțini oameni în Republica Moldova decât lucrau în 2016, de ce astăzi avem cu 143 de mii de tineri mai puțini în Republica Moldova decât în 2016. La acestea și la multe alte întrebări de care fuge Igor Dodon trebuie să obținem răspunsuri.

Oameni buni, pe 1 noiembrie puterea este în mâinile noastre. Pe 1 noiembrie putem corecta lucrurile. Știu că unii dintre dumneavoastră sunt dezamăgiți, vă întrebați dacă Moldova mai poate fi pusă pe calea cea dreaptă. Noi vă spunem că se poate, dar pentru aceasta este important să mergeți la vot. Pe 1 noiembrie, mergem la vot. E vremea oamenilor buni!

26 oct

Dodon, nu fi fricos, vino la dezbatere

Dodon, nu fi fricos, vino la dezbatere

Organizația de tineret PAS a organizat un flashmob la Președinție unde i-a transmis lui Igor Dodon să nu fie fricos și să vină la dezbaterea de mâine, 27 octombrie. Tinerii au dorit să afișeze un banner cu invitația pe gardul de la Președinție, însă poliția le-a interzis acest lucru.

Noi am venit astăzi aici, cu acest panou, pentru a-l plasa pe o clădire publică, însă ne este interzis. Pe acest banner este doar invitația pentru Igor Dodon la dezbatere. Un președinte se teme să discute cu oponenții săi într-o manieră deschisă, liberă, iar asta demonstrează că el este un candidat fricos, a precizat președintele PAS Youth, Adrian Băluțel.

Vicepreședintele PAS, deputatul Dan Perciun, a adăugat:

Sunt foarte multe întrebări pe care oamenii acestei țări le au către Igor Dodon și care trebuie să fie acordate în cadrul unei dezbateri publice. Oamenii nu vor să vadă emisiuni regizate la televiziunile lui, oamenii vor dezbateri adevărate în care să discute subiecte de interes național. Îl îndemnăm pe Igor Dodon să nu fie fricos și să vină la dezbateri, pentru că așa este normal într-un stat democrat.

Ne aducem foarte bine aminte că Igor Dodon a promis reducerea vârstei de pensionare, majorarea pensiei cu 20% și nu a făcut nimic din acestea. A promis în 2016 crearea a 200 de mii de locuri de muncă pentru tineri, a promis acordarea unui capital matern noilor familii și nu a îndeplinit nimic. Totodată am vrea să clarificăm ce a fost totuși în culioc, cum se face că din 2016 până acum mama lui Dodon a agonisit peste 100 de terenuri, să clarificăm ce sunt cu acele călătorii cu avionul privat al lui Plahotniuc, de ce în toți patru ani de zile îi era frică și să rostească numele lui Plahotniuc, a mai spus Dan Perciun.

Ulterior, tinerii au mers cu acest panou prin centrul capitalei și l-au afișat în scuarul din preajma monumentului lui Ștefan Cel Mare.

Reamintim că marți, pe 27 octombrie, la ora 10:00, îl chemăm pe Dodon la o dezbatere despre cele mai urgente și importante probleme prin care trec oamenii:

Îl chemăm, repetat, la o dezbatere pe probleme economice. Dodon nu poate pretinde la un nou mandat dacă nu vine cu o viziune clară despre crearea locurilor de muncă, majorarea salariilor și creșterea nivelului de trai. Oamenii au dreptul să cunoască ce a făcut pentru ei președintele țării timp de 4 ani și cum are de gând să rezolve problemele concrete ale familiilor, tinerilor, agricultorilor, medicilor, profesorilor, pensionarilor. Înțelegem că Dodon nu are răspunsuri referitoare la conținutul “kulioacelor” primite și nici la costul concediilor în țări exotice.

23 oct

Mihai Popșoi: Justiția lui Dodon a redus pedepse, a clasat dosare și a eliberat pe un capăt criminali

Justiția lui Dodon a redus pedepse, a clasat dosare și a eliberat pe un capăt criminali

Deputatul PAS, Mihai Popșoi, a susținut o conferință de presă la Președinție cu tema: “Criminalii părăsesc închisorile, dosare de rezonanță se închid — totul sub paravanul alegerilor”. Mai mult, vicepreședintele Parlamentului a precizat că eliberările recente, scoaterea de sub învinuire și reducerea pedepselor pentru o mulțime de criminali odioși demoralizează și umilesc atât funcționarii de bunăcredință din domeniul justiției cât și cetățenii de rând ai acestei țări chinuite de atâta nedreptate:

În Moldova lui Dodon, dacă furi o găină poți muri cu zile după gratii, iar dacă furi miliarde, ești ucigaș, ai fost condamnat pentru viol sau pedofilie, dar ai bani, ajungi în libertate.

Închiderea dosarelor și eliberarea criminalilor pe bandă rulantă de către judecătorii promovați de Igor Dodon poate avea doua explicații: E clar pentru toți că aceste acțiuni orchestrate de justiția lui Dodon sunt de fapt datoriile pe care el trebuie să le achite pentru finanțările din campaniile electorale anterioare, dar mai cu seamă cea actuală, iar pe de altă parte, este o asigurare că dosarele penale care trebuiau să-i fie deschise lui însuși se vor prăfui în continuare.

In context, Mihai Popșoi a prezentat 10 cazuri răsunătoare din ultimele luni, care au bulversat societatea prin nedreptatea și cinismul fără margini de care dă dovadă sistemul lui Dodon:

  1. Luptătorii de la Atrium – Cu toate că procurorii au cerut câte 15 ani de detenție pentru învinuiți, la data de 26 iunie, Judecătoria Chișinău a decis să-l achite în totalitate pe unul din ei, iar pe al doilea parțial, stabilindu-le doar câte o amendă, iar compensația părții vătămate a fost stabilită la 5 000 Lei, acum cei doi se plimbă în libertate. Omori în bătăi crunte un tânăr, iar justiția lui Dodon de amendează și te lasă în pace!
  2. Constantin Țuțu – Un alt luptător și slujitor fidel al fostului sistem, care și-a schimbat între timp tabăra, după ce în septembrie 2019 a fost anunțat în căutare internațională, iar în martie 2020 s-a predat benevol justiției lui Dodon. Fiind acuzat anterior de omor, Țuțu este cercetat penal pentru escrocherie, trafic de influență și îmbogățire ilicită, dar se plimbă liber pe străzi, ședințele de judecată fiind amânate cu regularitate. Cu ce îl mulțumește oare Țuțu pe Dodon?
  3. Oleg Pruteanu (Borman) – După ce a fost condamnat definitiv în Portugalia la 4 ani de închisoare; în Federația Rusă este urmărit penal și riscă închisoare pe viață, iar în Republica Moldova urma să fie condamnat la 30 de ani de închisoare, după 3 ani de arest preventiv, Pruteanu a fost eliberat pe 25 iulie și plasat sub control judiciar după ce s-ar fi infectat cu COVID. Pruteanu este capul grupării criminale internaționale “Borman” specializată în trafic de droguri. Cu ce îl răsplătește Pruteanu pe Dodon?
  4. Vladimir Moscalciuc (Makena) – În anul 2002 a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru furt, însă a fost eliberat în 2010, ca în anul 2012 să fie condamnat din nou la 19 ani de închisoare pentru organizarea unei grupări criminale în penitenciare și pentru șantaj. La 3 iulie 2020 sentința i-a fost redusă cu 5 ani și 3 luni. Cum credeți că s-au înțeles hotul în lege Makena cu hotul Dodon? Ce va primi Dodon în schimb bani sau voturi din penitenciar, sau și una și alta?
  5. Vasile Botnari – fostul directorul SIS, la comanda lui Plahotniuc și Dodon, a expulzat ilegal profesorii turci, distrugând viața a 7 familii, pentru asta Botnari a fost judecat în secret și pe 10 septembrie s-a ales cu o amendă de 4 000 mii euro. Botnari a mai achitat despăgubirile de 125 de mii de euro dispuse de CEDO familiilor celor extrădați, cam atât costa doar mașina lui Botnari. Așadar, ridici șapte oameni ca pe vremea lui Stalin, îi expulzezi cu încălcarea tuturor legilor, lași șapte familii îndurerate … și pentru răpire de persoane nu ajungi la închisoare, dar umbli împreună cu Nichiforciuc și Andronachi pe la întâlniri secrete ca în anii ’90 cu Alexandru Vîlcu – omul de legătură al lui Dodon. Probabil la acea întâlnire a și fost decisă soarta dosarului. Ce a primit Dodon în schimb, câte sacoșe și cu ce? Vom afla când vom scăpa de Dodon.
  6. Alexandru Covali (Șalun) – În anul 2006 a fost reținut și condamnat la 21 de ani de închisoare (cu toate că procurorii au cerut 28 ani), acesta fiind liderul grupării criminale ce se ocupa cu traficul de ființe umane, traficul de copii și proxenetism. Curtea Supremă de Justiție a fost mai blândă și i-a redus pedeapsa la 19 ani de închisoare. Însă, justiția lui Dodon l-a eliberat după numai 13 ani, iar acum se plimbă liber printre fostele sale victime. Cât a costat eliberarea unui traficant de copii, Igor Nicolaevici?
  7. Igor Sandler – La ședința din 24 septembrie, Curtea de Apel Chișinău a trimis spre rejudecare dosarul lui Sandler, fostul director al gimnaziului internat nr. 3 din Chișinău, care a fost condamnat la 17 ani și jumătate privațiune de libertate pentru trafic de copii în scop de exploatare sexuală. El a fost eliberat în aceeași zi. La momentul eliberării, Sandler a stat în închisoare 3 ani și 7 zile. Curtea de Apel condusă de Vladislav Clima, recent promovat de Dodon, a pus în libertate pe durata rejudecării dosarului un pedofil condamnat la 17 ani de închisoare, iar calvarul victimelor și martorilor din dosar începe de la zero. Asta e justiție? Pentru asta l-ați promovat pe Clima cu atâta înverșunare, dle Dodon?
  8. Veaceslav Platon – La 15 iunie 2020, după 4 ani petrecuți în detenție, din totalul de 12, la câți a fost condamnat pentru implicare în escrocherie și spălare de bani în cazul devalizării Băncii de Economii, Veaceslav Platon a fost eliberat pe motive procesuale, iar soarta altor învinuiri grave la adresa sa rămâne incertă. Se știe că Igor Dodon s-a expus că Platon ar putea fi util anchetei în dosarul miliardului. Evident, a fost o justificare rușinoasă, căci la moment nu doar lipsește orice progres în acest dosar, dar vedem cum învinuiții sunt scoși basma curată unul după altul. De dragul voturilor Partidului “Șor”, Dodon e gata să-i ierte fugarului Șor toate păcatele. Banii și voturile nu au miros, nu-i așa, Igor Nicolaevici sau Kremlinovici?
  9. Dosarul Laundromat – Alaltăieri, Procuratura Anticoprupție a scos de sub învinuire 13 judecători anchetați pentru complicitate la spălarea de bani în dosarul “Laundromat”. Ordonanța procurorilor face posibilă revenirea în funcțiile de judecători a celor care încă nu au demisionat din sistem. Deci, judecători care au emis decizii prin care spălau miliardele mafiei rusești în baza unor simple fotocopii fără a pune întrebări revin în sistemul lui Dodon. Deja se văd reușitele lui Platon, exact cum a cerut cel care l-a eliberat. Cine e următorul la eliberare dle Dodon – Șor, Plahotniuc? Câte sacoșe e nevoie pentru asta? Cât trebuie să mai sufere acest popor ca să vă săturați, dle?
  10. Grigore Caramalac (Bulgaru) – Acum o săptămână opinia publică a fost bulversată de știrea: capul mafiei din Moldova anilor ’90 “Bulgaru” reușește cu aportul procuraturii și a Judecătoriei Chișinău să scape de dosare și de urmărirea internațională. Caramalac/ Bulgaru era învinuit de banditism, estorcare de bani, trei tentative de omor și mai multe episoade de șantaj, comise în perioada anilor ’90. Justiția lui Dodon îl scapă de 16 cauze penale comasate toate într-un dosar pornit încă în 2001 pe vremea lui Voronin. Așadar, discipolul Dodon și-a întrecut profesorul. Voronin a închis bandiții, iar Dodon le deschide larg ușile.

Ce va fi cu nivelul criminalității în țara noastră după ce justiția lui Dodon a redus pedepse, a clasat dosare și a eliberat pe un capăt criminali, ucigași, traficanți de droguri și carne vie, pedofili? Oamenii se tem sa iasă pe stradă noaptea, se tem de bandiți. Antreprenorii ne zic ca se tem și deja au început să-și pună alarme ca în anii ’90. O să ajungem să ne temem să ieșim din case. La asta ne duce Dodon. Acesta e prețul pe care îl plătim pentru că Dodon vrea să rămână putere, deși nu are nicio șansă. Cu regret, asta e Moldova pe care o va lăsa Dodon după sine.

Totuși, după acest calvar, vine timpul oamenilor buni, care vor face ordine, dreptate și disciplină! Când mergem la urne pe 1 noiembrie, trebuie să ținem minte că Dodon a apărat doar de criminalii, hoții și bandiții, de astă vă invit să sprijinim pe cei care au grijă de oameni și au luptat mereu pentru dreptate, onestitate și bunăstarea acestui neam!, a punctat la final deputatul PAS.

19 oct

Natalia Gavrilița: Politica fiscală trebuie îndreptată în primul rând spre susținerea întreprinderilor și a creării locurilor de muncă

Natalia Gavrilița

Vicepreședinta PAS, ministra finanțelor în Guvernul Sandu, Natalia Gavrilița, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că măsurile de politică fiscală și vamală propuse de guvernarea Dodon și Chicu sunt rupte de realitate:

Deși peste 30 mii de oameni și-au pierdut deja locurile de muncă și o treime din întreprinderile mici și mijlocii estimează că nu vor supraviețui consecințelor negative ale crizei economice, Guvernul continuă să acționeze împotriva intereselor cetățenilor, de parcă nu ar fi criză. La sfârșit de an, ei promovează o politică fiscală care va continua să aprofundeze criza și să lase oamenii fără locuri de muncă.

În context, vicepreședinta PAS a venit cu câteva exemple:

  • Creșterea scutirilor persoanelor fizice, concomitent cu dezicerea de scutire pentru soț/soție, va afecta familiile cu copii. Această măsură va dezavantaja în special familiile unde părinții nu sunt angajați și se află în concediul de îngrijire a copilului.
  • Creșterea cotei de impozitare pentru darea în locațiune de la o persoană fizică la altă persoană fizică va stimula evaziunea fiscală și va transfera povara fiscală va fi transferată pe cei care iau în chirie spații. Această măsură va crește chiriile și va afecta în special pe cei care vin la Chișinău în căutare de locuri de muncă și nu-și pot permite apartament.
  • Propunerea de a impozita cu 3% dobânzile persoanelor fizice va crește povara fiscală concomitent cu reducerea ratelor de dobândă pe timp de criză. Această măsură va afecta în special oamenii cu venituri mici, care au muncit si au depus banii la bancă și acum primesc un venit modest din acest depozit.
  • Reținerea impozitului în mărime de 6% aplicată doar dividendelor către persoane fizice este o măsură discriminatorie, pentru că cei care au venituri mari și își pot permite firme off-shore nu vor fi puși în situația să plătească impozitul pe dividende.
  • Includerea taxelor rutiere în accizele la produsele petroliere, teoretic o măsură bună, nu este însoțită de un mecanism clar de implementare și compensarea categoriilor afectate. Agricultorii folosesc multă motorină, dar nu merg pe drumuri – care va fi abordarea față de ei? Diaspora va continua să plătească vinieta și accizele sporite – care este atitudinea statului în acest caz?
  • Plafonarea și eliminarea unor taxe locale va afecta bugetul primăriilor, iar impactul asupra bugetului municipiului Chișinău este estimat la 1,5 milioane de lei. Trebuie găsit un echilibru între interesele localităților și ale oamenilor de afaceri într-o formă colaborativă, cu date și analiza impactului.
  • Eliminarea unor taxe de mediu contravine strategiilor Guvernului de protecție a mediului înconjurător și sunt de natură să agraveze activitățile economice nocive pentru mediu.

Vicepreședinta PAS a subliniat că regulile trebuie să fie clare și predictibile, iar modul de administrare fiscală, în special pentru întreprinderile mici trebuie regândit fundamental, pentru ca economia să producă și oamenii să aibă locuri de muncă.

Natalia Gavrilița a reamintit că Maia Sandu, candidatul PAS la funcția de președinte a venit cu un plan detaliat pentru depășirea crizei economice și și-a asumat obiectivul național de creare a locurilor de muncă bine plătite acasă, în primul rând prin eliminarea presiunii pe antreprenori și susținerea creșterii afacerilor. De asemenea, deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au venit deja cu o serie de inițiative legislative în domeniul fiscal, inclusiv referitor la simplificarea regimului de impozitare pentru întreprinderile mici, aplicarea mai echitabilă a amenzilor, și încurajarea tranzacțiilor fără numerar.

În condițiile în care aceste inițiative se prăfuiesc în Parlament, Partidul Acțiune și Solidaritate cere Guvernului:

  1. Să vină cu acțiuni clare de salvare a economiei și sprijinire a întreprinderilor. Să se așeze imediat la masa de discuții cu agenții economici și să vină cu o politică fiscală axată pe susținerea agenților economici să facă față crizei și să mențină locurile de muncă. Modificările trebuie să fie minime și să se concentreze pe contextul actual.
  2. Să vină cu ajutor pentru cetățeni, mai ales pentru familii și oameni nevoiași. Să analizeze adecvat impactul măsurilor de politică fiscală asupra diferitor categorii de persoane, în special asupra familiilor și asupra persoanelor cu venituri mici, precum și asupra unor ramuri lovite de criză, cum ar fi agricultorii, transportatorii și întreprinderile din sectorul HoReCa și turismului.
  3. Să asigure claritate și predictibilitate. Să explice clar mecanismul de aplicare a măsurilor fiscale propuse.
  4. Să se amâne orice modificare ce nu vine în sprijinul imediat și direct al cetățenilor și oamenilor de afaceri. Companiile au nevoie de stabilitate fiscală, mai ales pe timp de criză.

În concluzie, vicepreședinta PAS a subliniat că Maia Sandu va lucra cu Parlamentul și Guvernul pentru a promova planul său de repornire a economiei, iar deputații Partidului Acțiune și Solidaritate vor elabora, pe platformă parlamentară, propuneri și amendamente care să corespundă cu viziunea comună de dezvoltare economică și socială a țării.

16 oct

Tinerii PAS i-au transmis lui Dodon ordinul “Gloria lenei”

Tinerii PAS i-au transmis lui Dodon ordinul Gloria lenei

Tinerii PAS au organizat astăzi un flashmob la Președinție unde au cerut locuri de muncă acasă. Potrivit lor, în ultimii 4 ani, peste 150 de mii de tineri au plecat din Republica Moldova, iar vinovat de aceasta se face Igor Dodon, care nu s-a preocupat de bunăstarea cetățenilor. Drept urmare, tinerii i-au transmis lui Dodon ordinului “Gloria lenei”.

În Republica Moldova, în ultimii 4 ani au plecat peste 150 de mii de tineri, au plecat mii de medici din sistem, au plecat sute de profesori din sistem, mii de muncitori nu au primit niciun suport pentru șomajul forțat. Pe de altă parte, avem un președinte care de 4 ani nu a făcut nimic pentru locuri de muncă decente, nu a făcut nimic decât vacanțe luxoase, decât populism ieftin. Acest lucru demonstrează că Igor Dodon a fost un președinte leneș, un președinte care nu s-a preocupat de bunăstarea propriului popor, a precizat președintele PAS Youth, Adrian Băluțel.

La eveniment a participat și deputatul PAS, Radu Marian, care a anunțat despre câteva statistici îngrijorătoare: 1/3 din întreprinderi riscă să falimenteze, doar din datele oficiale circa 30 000 de oameni și-au pierdut locurile de muncă, oamenii nu-și pot întoarce ratele la credite.

Guvernul Dodon-Chicu a fost mai mult pe la nunți, prin vacanțe de lux, prin sanatorii. În pandemie s-a văzut că în țările în care politicienii sunt corecți și lucrează pentru oameni, companiile s-au descurcat mult mai bine, fiecare afacere și fiecare familie au primit ajutor. Noi, cei de la PAS, în frunte cu Maia Sandu, am venit încă din luna aprilie cu un program anticriză în domeniul economic, în care am propus: plata salariilor în proporție de 75% a angajaților disponibilizați temporar timp de 3 luni, mărirea fondului de garantare a creditelor până la 2 miliarde de lei, amânarea ratelor la credit și a plăților aferente pentru cei care și-au pierdut veniturile în această perioadă, a punctat Radu Marian.

Tinerii PAS au pregătit și un ordin pentru Igor Dodon, ordinul “Gloria lenei”, pe care l-au transmis Președinției.

Amintim că liderul PAS, Maia Sandu, a anunțat zilele acestea că, în calitate de președinte, și-a asumat obiectivul național de creare a locurilor de muncă bine plătite acasă, iar acest lucru va fi posibil prin realizarea acestui plan:

  • În primul rând, va lucra pentru ca statul să ajute, nu să încurce. Le va crea oamenilor de afaceri un mediu în care să se poată lucra. Cei mai mulți oameni se plâng astăzi de presiunile pe care le pune statul, tot felul de agenții de control, de piedicile pe care le pun aceste instituții în calea dezvoltării afacerilor. În special, întreprinderile mici și mijlocii se plâng că sunt hărțuite.
  • Va pleda pentru simplificarea regulilor de activitate pentru întreprinderile mici și mijlocii. Cu cât mai simplu va fi cadrul de reglementare, cu atât mai mulți oameni vor îndrăzni să facă investiții, să deschidă o afacere, să creeze locuri de muncă.
  • Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, economia, în general, are nevoie de finanțare ieftină. Va promova soluții de relansare economică bazate pe acces extins la diverse surse de finanțare, inclusiv fonduri europene, investirea în capacități de producere la nivel local, finanțarea serviciilor de consultanță pentru antreprenori.
  • Va duce o politică economică externă activă și voi folosi credibilitatea ei pe plan internațional pentru promovarea produselor moldovenești, extinderea piețelor de desfacere și facilitarea exportului. Va promova Republica Moldova pentru investitori străini de calitate, ca să avem investiții în sectorul de producere pe tot teritoriul Moldovei, nu doar în zonele economice libere.
  • În agricultură, pornind de la discuțiile pe care le are cu oamenii din țară, va sprijini deschiderea întreprinderilor de prelucrare a producției agricole în raioane pentru mai multe locuri de muncă și pentru ca fermierii să aibă unde vinde producția.

15 oct

Igor Dodon manipulează cetățenii

Igor Dodon manipulează cetățenii

Deputatul PAS, Mihai Popșoi, și vicepreședinta PAS, Olesea Stamate, au organizat o conferință de presă în care au vorbit despre așa-numitele sondaje prin telefon realizate de staff-ul lui Igor Dodon. Deputații fac un apel către persoanele contactate și îi îndeamnă să înregistreze această conversație. De asemenea, au sesizat organele competente și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Dodon și Chicu au o singura preocupare – alegerile. Soarta cetățenilor, viața lor nu îi mai interesează. Ei încearcă să se agațe de putere. Această disperare se vede bine. Manipulările prin holdingul lui Dodon care tirajează minciuni sfruntate, trolii care au împânzit internetul, plătiți din culioc.

Dodon implementează unele tehnologii noi, prin telefonare și manipulare directă. El are mulți bani și nu are ce face cu ei. Mai bine i-ar dona celor care nu au bani de medicamente. Pentru familii care dau ultimii bani pentru teste de COVID. El arunca banii pe manipulare crasă. Îndemn cetățenii în cazul în care vor fi apelați de oamenii lui Dodon să înregistreze discuția și să distribuie publicul, să vadă toți oamenii de bună credință cat de mârșava este aceasta campanie a lui Dodon. Iar dacă nu reușesc să înregistreze să îi spună tot ce cred despre Dodon, a precizat Mihai Popșoi.

În context, Olesea Stamate a anunțat că în ultimele zile a primit mai multe semnale de la cetățeni precum că sunt telefonați de la reprezentanții de la o așa-numită asociație sau companie de sondare a opiniei publice, prin care cetățenii sunt întrebați dacă vor vota la alegerile din 1 noiembrie, cu cine votează și la sfârșit sunt informați precum că candidatul cu cele mai mari șanse este Igor Dodon.

Este clar că acest exercițiu încalcă norma legală. În primul rând, este vorba de utilizarea resurselor administrative, ori vorbim de utilizarea ilicită a datelor unei companii cu capital majoritar de stat, Moldtelecom. Doi, este efectuarea unor cheltuieli nedeclarate pentru acțiuni de agitație electorală, camuflate sub forma unor sondaje. Articolul 70 din Codul electoral menționează că în perioada electorală orice fel de sondaje cu privire la preferințele politice ale alegătorilor sunt efectuate doar cu condiția înștiințării prealabile a Comisie Electorale Centrale, ceea ce nu este cazul de față. Totodată, utilizarea bazei de date a Moldtelecom reprezintă clar acțiuni de utilizare a resurselor administrative, fapt care este interzis, a punctat vicepreședinta PAS.

Olesea Stamate a mai adăugat că a sesizat organul de poliție, cât și organul electoral central, solicitând: să identifice persoanele care efectuează aceste apeluri telefonice, să stabilească sursa de finanțare a activității acestor persoane, să verifice reflectarea cheltuielilor pentru aceste acțiuni de agitație electorală și respectiv, tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

13 oct

Locuri de muncă acasă și familii unite – obiectiv național în calitate de președinte

Locuri de muncă acasă și familii unite – obiectiv național în calitate de președinte

Maia Sandu a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, planul de acțiuni inclus în programul prezidențial pentru depășirea crizei și relansarea economiei: Criza economică provocată de pandemie riscă să închidă o treime din întreprinderi. În alte țări, guvernele s-au preocupat să ajute cetățenii și întreprinderile. În Moldova oamenii au fost loviți de două ori – de criză, precum și de incompetența și nepăsarea guvernării.

Dodon și Chicu nu s-au gândit și nu se gândesc la oameni, n-au făcut nimic pentru ca oamenii să-și păstreze locurile de muncă, pentru ca oamenii să nu acumuleze datorii mari, pentru ca oamenii să nu ajungă în situație de disperare, din cauza că nu știu cum vor reuși să-și întrețină familiile. Dimpotrivă, cei de la guvernare au umblat prin concedii, au făcut nunți și au fost preocupați cum să manipuleze, ce minciuni să mai spună ca să-i păstreze lui Igor Dodon funcția de președinte. Ei sunt gata să dea foc la țară doar ca Igor Dodon să-și păstreze fotoliul și nu țin cont de dramele prin care trec oamenii, a precizat Maia Sandu.

Președintele PAS, Maia Sandu, a anunțat câteva statistici îngrijorătoare: încă în luna mai, Ministerul finanțelor anunța că peste 30 mii de oameni din sectorul real al economiei și-au pierdut locurile de muncă, companiile spun într-un sondaj că 40% din angajați au fost disponibilizați temporar, 70% din companii prognozează pierderi pentru acest an, iar 30% din companii estimează că nu vor supraviețui crizei cauzate de pandemie. De asemenea, în stare de faliment sunt agențiile de turism, întreprinderile din sectorul comerțului, agențiile imobiliare și sectorul HoReCa. Iar 90% din companiile intervievate consideră că guvernul nu a întreprins nimic pentru a ajuta sectorul economic.

În context, Maia Sandu a reamintit despre faptul că deputații PAS au elaborat în această perioadă de criză proiectele de legi cu toate mecanismele, au făcut toate calculele și le-au oferit lui Dodon și Chicu să preia soluțiile integral:

Nimic din aceste măsuri nu a fost preluat de guvern și astăzi vedem prin cifre concrete care este efectul negativ al lipsei de acțiune din partea guvernului. Dodon și Chicu, pe de o parte, spun că nu sunt bani, pe de altă parte ne spun că veniturile la buget sunt egale cu cele de anul trecut, că pe contul Ministerului finanțelor erau 8 miliarde de lei în iunie, iar în septembrie – peste 11 miliarde de lei. În același timp, nu au întreprins absolut nimic ca să obțină finanțare externă – știm cu toții că la mijlocul lunii septembrie trebuia să se aprobe un program pentru Republica Moldova la Fondul Monetar Internațional, program care ar fi oferit o sumă importantă țării și care ar fi deschis calea spre alt sprijin din exterior, de exemplu, asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Toate aceste resurse sunt ratate.

Maia Sandu a adus aminte promisiunile nerealizate de guvernarea Dodon și Chicu:

A fost promis un ajutor de 90 de milioane de lei pentru a subvenționa dobânzile la credite și, la sfârșitul lunii septembrie, doar 7 milioane de lei au fost alocate pentru agenții economici. A mai fost promis un fond de 310 milioane de lei alocate pentru restituirea impozitelor pe salariu și, din aceste 310 milioane, până astăzi au fost valorificate doar 50 de milioane de lei. Putem doar să ne imaginăm cât de puține întreprinderi au beneficiat de aceste ajutoare.

Drept urmare, Maia Sandu a prezentat un plan detaliat care va permite relansarea economiei.

Această situație trebuie corectată. E nevoie de o guvernare responsabilă care înțelege cât de important e sectorul economic, care înțelege că fără întreprinderi nu pot exista locuri de muncă, care înțelege că dacă nu va fi susținută economia, oamenii vor continua să plece din țară.

Liderul PAS a mai adăugat că, în calitate de președinte, și-a asumat obiectivul național de creare a locurilor de muncă bine plătite acasă, iar acest lucru va fi posibil prin realizarea acestui plan:

  • În primul rând, voi lucra pentru ca statul să ajute, nu să încurce. Le vom crea oamenilor de afaceri un mediu în care să se poată lucra. Cei mai mulți oameni se plâng astăzi de presiunile pe care le pune statul, tot felul de agenții de control, de piedicile pe care le pun aceste instituții în calea dezvoltării afacerilor. În special, întreprinderile mici și mijlocii se plâng că sunt hărțuite.
  • Voi pleda pentru simplificarea regulilor de activitate pentru întreprinderile mici și mijlocii. Cu cât mai simplu va fi cadrul de reglementare, cu atât mai mulți oameni vor îndrăzni să facă investiții, să deschidă o afacere, să creeze locuri de muncă.
  • Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, economia, în general, are nevoie de finanțare ieftină. Voi promova soluții de relansare economică bazate pe acces extins la diverse surse de finanțare, inclusiv fonduri europene, investirea în capacități de producere la nivel local, finanțarea serviciilor de consultanță pentru antreprenori.
  • Voi duce o politică economică externă activă și voi folosi credibilitatea mea pe plan internațional pentru promovarea produselor moldovenești, extinderea piețelor de desfacere și facilitarea exportului. Voi promova Republica Moldova pentru investitori străini de calitate, ca să avem investiții în sectorul de producere pe tot teritoriul Moldovei, nu doar în zonele economice libere.
  • În agricultură, pornind de la discuțiile pe care le am cu oamenii din țară, voi sprijini deschiderea întreprinderilor de prelucrare a producției agricole în raioane pentru mai multe locuri de muncă și pentru ca fermierii să aibă unde vinde producția.

Calitatea unei guvernări se măsoară prin grija față de oameni, în special în perioade dificile. Noi trecem printr-o perioadă foarte complicată și, din păcate, avem o guvernare care este indiferentă la nevoile oamenilor și la problemele din economie. Avem nevoie de un președinte care ține la oameni, care știe și poate să rezolve aceste probleme, care poate să contribuie la crearea unor condiții ca să avem o economie puternică, care oferă oportunități aici, acasă, pentru toți cetățenii noștri și salarii bune, respectiv contribuții la Fondul social, așa încât să asigurăm și pensii bune, a conchis Maia Sandu.

Apelul Maiei Sandu către candidați la alegerile prezidențiale

Năstase Andrei, candidat la prezidențiale Platforma DA
Chirtoacă Dorin, candidat la prezidențiale Blocul electoral Unirea
Țîcu Octavian, candidat la prezidențiale PUN
Deliu Tudor, candidat la prezidențiale PLDM
Usatîi Renato, candidat la prezidențiale PN

Stimați candidați la alegerile prezidențiale,

Oponentul nostru al tuturor este Igor Dodon. El a adus țara în haos, din cauza incompetenței lui, tinerii pleacă din țară, bătrânii nu au bani să trăiască, iar locuri de muncă acasă sunt tot mai puține. Cetățenii vor ca noi să scăpăm țara de Dodon și să-l învingem în aceste alegeri.

Dodon știe că pierde, de aceea va folosi resurse administrative și instrumente ilegale pentru a încerca să fraudeze alegerile. Dodon vrea ca noi să ne certăm unii cu alții. Oamenii însă ne cer altceva – oamenii s-au săturat de certuri, ei vor ca noi să ne unim eforturile împotriva lui Dodon. În acest sens, vin la dumneavoastră cu câteva propuneri care ar asigura victoria împotriva lui Dodon. Această victorie va fi, de fapt, a cetățenilor.

  • Candidații care se opun lui Dodon și vor să scape țara de el trebuie să evite luptele între ei. Oamenii cer altceva de la noi – oamenii cer să fim o forță unită împotriva lui Dodon. Haideți să îndeplinim așteptările oamenilor și să colaborăm pentru a scăpa țara de hoții în frunte cu Dodon. Haideți să înlocuim dezbaterea cu dialogul.
  • Vin cu propunerea de a avea o discuție comună, într-o zi care convine tuturor, la care să ne punem de acord pe acțiunile de protejare a votului și să ne coordonăm eforturile. Putem combate tentativele de fraudare ale lui Dodon dacă lucrăm împreună.
  • Oamenii merită să câștige aceste alegeri și să știe că noi luptăm împotriva lui Dodon, nu unul împotriva altuia. Este esențial să ne abținem de la atacuri reciproce, chiar dacă avem dezacorduri. Scopul nostru este să-l dăm jos pe Dodon, iar asta nu are legătură cu o persoană sau alta, ci cu datoria noastră de a scăpa țara de hoție, de sărăcie, de incompetență și haos.

Cu toții vrem același lucru – să-l alungăm pe Dodon și să scăpăm de sărăcie. Oamenii merită să punem Moldova pe calea cea dreaptă și să începem schimbări adevărate care ar face ca viața tuturor cetățenilor să fie mai bună aici, acasă.

Maia Sandu
Candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova
Președinte PAS // Facebook

8 oct

Olesea Stamate a lansat Calendarul Injustiției

Calendarul Injustiției

Vicepreședintele PAS, Olesea Stamate, a lansat, într-o conferință de presă, Calendarul Injustiției. Documentul marchează principalele abateri și abuzuri comise în procesul de blocare a reformei justiției, implementat de Igor Dodon din noiembrie 2019.

Calendarul Injustiției include abuzurile și ilegalitățile esențiale comise de corupți în 2020 – eliberarea bandiților și hoților pe bandă rulantă, achitarea unor ucigași, promovarea unor judecători corupți, tergiversarea dosarelor mari de corupție, scoaterea de sub urmărire penală a figuranților din Dosarul Miliardului și alte acțiuni ce duc la sărăcirea oamenilor și îmbogățirea hoților de la putere.

Calendarul Injustiției are ca obiectiv readucerea în agenda publică a problemelor din justiție.

Tot mai des în ultimul timp aud argumentul că oamenii au obosit de reforma justiției. Că s-a vorbit atâta despre reforma justiției, încât oamenii s-au plictisit.

Dar eu nu cred că poți fi indiferent atunci când ucigașii de la Atrium sunt achitați și se plimbă liber pe străzi, iar alți cetățeni, pentru ca nu au putut achita la timp o datorie, fac pușcărie. Justiția trebuie resetată, altă cale nu există, dacă vrem ca Moldova să devină un stat dezvoltat, iar cetățenii acesteia, liberi și prosperi, a precizat Olesea Stamate.

În context, ministrul justiției în Guvernul Sandu, Olesea Stamate, a venit cu exemple despre ce s-a întâmplat în justiție de când Dodon a preluat guvernarea:

  1. Au fost eliberați din penitenciar înainte de termen: personaje ca Platon, proxenetul Șalun, Coceban – autorul crimei de la Milano, Leșan Alexei așa-numitul “smotreașcii” de la Soroca, Efremenco Andrei alias “Belîi”, “smotreașcii” de la Cricova, și alții. Cu așa viteză, revenim la criminalitatea anilor 90.
  2. Au fost achitați luptătorii K1 pentru omorul de la Atrium.
  3. Pe dosarele importante – furtul miliardului, dosarul Șor, finanțarea din Bahamas a PSRM, vestitul kuliok – nu se mai întâmplă nimic. Ancheta și judecata pe cazul Botnari (expulzarea profesorilor turci) a fost cu măiestrie secretizată, într-o bătaie de joc față de cetățenii acestei țări, or nu s-a mai văzut așa ceva.
  4. Din noiembrie pana acum, Dodon s-a îngrijit să promoveze în funcții oameni compromiși. Vlad Clima și Tamara Chișca-Doneva sunt doar unele dintre exemple. A pus noi membri la CSM, astfel încât să poată controla întregul sistem judecătoresc. Asta în timp ce oamenii integri nu au avut trecere la el (judecătoarea Viorica Puică fiind una dintre aceștia).

Menționând reușitele Maiei Sandu în funcțiile pe care le-a deținut, Olesea Stamate a subliniat că în 2019 Guvernul Sandu a inițiat procesul de numire a unui procuror general independent și al evaluării externe a judecătorilor și procurorilor. Aceștia urmau să dovedească legalitatea surselor financiare, caselor mari și automobilelor scumpe deținute. Odată cu numirea Guvernului Chicu, reforma justiției a fost oprită.

În funcția de ministru al educației, Maia Sandu a început prin reforma BAC-ului. A reușit să facă în așa fel ca notele la BAC să nu mai poată fi cumpărate, ci câștigate într-o competiție onestă.

Preluând conducerea guvernului, l-a făcut pe Plahotniuc să fugă din țară, or altfel știa că va ajunge pe mâna procurorilor. Pe vremea când era prim-ministru, justiția a început să fiarbă, iar judecătorii nemulțumiți, în coordonare cu oamenii lui Dodon, s-au apucat să organizeze adunări, pentru a-și alege prieteni la CSM. Tot atunci, am văzut dosare penale pornite pe numele unor judecători “renumiți”, iar președintele Curții Supreme de Justiție a și demisionat între timp, a conchis vicepreședintele PAS.

6 oct

Obiectivele naționale în calitate de președinte

Obiectivele naționale în calitate de președinte

Candidatul PAS la alegerile prezidențiale, Maia Sandu, a prezentat astăzi, 6 octombrie, obiectivele naționale în calitate de președinte. Potrivit liderului PAS, angajamentele prezentate astăzi se bazează pe nevoile reale ale oamenilor și vin să rezolve probleme concrete spuse de cetățeni la întâlnirile din ultimele luni. Oamenii au nevoie de un președinte care să unească societatea în jurul unor obiective naționale strategice ce vor îmbunătăți viața tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

În context, Maia Sandu a mai adăugat că pe oameni îi interesează să pornim economia țării, să deschidem locuri de muncă, să creștem pensiile, să devenim o țară civilizată și respectată de vecini, să avem sate moderne și familii unite. Maia Sandu a declarat că Republica Moldova are nevoie de conducători onești, curajoși, competenți, care țin la oameni, care vor și pot rezolva problemele cetățenilor.

Avem nevoie de un președinte care să respecte cetățenii, care să cunoască problemele lor și care să nu se ascundă de popor după un gard de 2 metri sau după ofițerii de pază. Avem nevoie de un președinte care este lângă oameni și printre oameni și care are curajul să rezolve cele mai serioase probleme cu care se confruntă țara. Avem nevoie de un președinte care să poată să unească oamenii în jurul unor obiective naționale.

Mă veți întreba ce poate face un președinte. Un președinte onest, curajos și căruia îi pasă de oameni poate face foarte multe. În aceste obiective pe care le voi anunța astăzi mă voi sprijini pe lege, dar și pe susținerea tuturor oamenilor buni, din instituțiile publice, din sectorul privat, din societate, din diasporă. Un președinte onest va numi în funcție un prim-ministru onest. Un președinte onest va numi în funcție judecători onești. Un președinte onest va numi și va susține doar oameni onești în toate instituțiile statului. Așa încât să construim un stat care lucrează pentru oameni, a precizat Maia Sandu.

Ulterior, președintele PAS a prezentat pe scurt obiectivele naționale care ar face viața mai bună pentru toți cetățenii:

1. Dreptate, ordine și disciplină

Vom face dreptate la noi în țară. În calitate de președinte, voi veni cu inițiativa legislativă care va permite evaluarea tuturor procurorilor și tuturor judecătorilor în funcție de criteriul de avere, iar ei vor trebui să demonstreze că averea pe care o au este câștigată legal. Funcționarii care vor cere mită sau vor hărțui oamenii de afaceri vor fi pedepsiți și eliberați din funcție. Toate instituțiile statului vor lucra pentru oameni și nu împotriva lor. Toți vor fi egali în fața legii.

2. Locuri de muncă acasă și familii unite

Cu toții știm cât de multă lume a trebuit să plece peste hotare, departe de cei dragi pentru că nu au putut să-și găsească locuri de muncă și salarii bune la ei acasă. În fiecare localitate, în sate și orașe, sunt oameni mai tineri, mai în vârstă, care vor să lucreze, dar nu au unde. Ca să schimbăm lucrurile, trebuie să începem de la dezvoltarea economiei. Voi promova investiții în economie ca să creăm cât mai multe locuri de muncă bine plătite acasă. Vom simplifica semnificativ regulile de activitate pentru întreprinderile mici și mijlocii, iar statul va sprijini deschiderea noilor afaceri. Vom susține afacerile prin creșterea accesului la finanțare și programe de instruire a antreprenorilor.

Oamenii își doresc să rămână aici, acasă, iar un alt obiectiv pe care mi l-am propus este majorarea scutirilor de impozite pentru oamenii care au copii. Astfel, familiile vor avea 2 000 de lei în plus pentru fiecare copil. De asemenea, vom majora ajutorul pentru copiii din familii social vulnerabile până la cel puțin 1 000 de lei pe lună.

3. Pensie minimă de 2 000 de lei

În fiecare localitate, dar absolut în fiecare localitate, ne întâlnim cu oameni care ne vorbesc despre cât de mică este pensia lor, chiar dacă acești oameni au muncit și câte 40–50 de ani, au contribuit cu taxe la stat și acum e timpul ca statul să le întoarcă această contribuție. În ultimii ani, noi am insistat pe rezolvarea acestei probleme, am cerut valorizarea pensiilor și s-a făcut parțial. Am reușit să ajutăm niște oameni prin recalcularea pensiilor anul trecut, dar e puțin. Mă angajez să creștem pensia minimă la nivelul pragului sărăciei absolute – 2 000 de lei pe lună. Astăzi, avem sute de mii de pensionari care au pensii sub pragul sărăciei. Vom opri hoțiile și vom relansa economia, iar banii obținuți ne vor permite să creștem pensiile.

4. Două miliarde de lei anual pentru proiecte de modernizare a satelor

Un alt lucru foarte important pe care l-am văzut, pe care l-am simțit și ne-a fost semnalizat peste tot în țară este starea satelor din țară. Satele noastre se depopulează, oamenii pleacă la orașe sau, și mai grav, pleacă din țară. Oamenii pleacă pentru că nu au locuri de muncă și pentru că nu au condiții elementare de trai. Nu au apeducte, nu au acces la sistemele de canalizare, nu se face managementul deșeurilor. Ne angajăm, cu ajutorul partenerilor europeni, să aducem câte 2 miliarde de lei anual pentru salvarea satelor. În fiecare an vom aduce suplimentar câte 2 miliarde de lei la banii care se alocă de către stat, iar azi statul alocă câte 500 mii de lei anual. Acești bani vor fi pentru crearea locurilor de muncă în sate, pentru apeducte și canalizare, pentru reparația școlilor și grădinițelor, pentru gestionarea deșeurilor. Primăriile vor putea accesa direct fondurile pentru dezvoltarea comunităților.

5. Scoaterea Moldovei din izolare și apropierea de Uniunea Europeană

Voi promova o politică externă în folosul oamenilor și voi scoate țara din izolare internațională. În politica externă, eu mă voi conduce strict de interesul cetățeanului, toate deciziile și toate programele pe politică externă vor porni de la interesul omului. Voi reface relațiile bune cu România, Ucraina, UE, SUA, Rusia și alte țări. Voi obține toate ajutoarele necesare pentru a îmbunătăți condițiile oamenilor din sate și orașe. Voi avea grijă ca ambasadele și consulatele să ajute cetățenii noștri de peste hotare și să promoveze exporturile moldovenești peste tot în lume. Voi munci ca Moldova să aibă sprijin internațional, acces la investiții și ajutor financiar pentru infrastructură și dezvoltare.

2 oct

Maia Sandu s-a lansat în campania prezidențială

Maia Sandu s-a lansat în campania prezidențială

Candidatul PAS, Maia Sandu, s-a lansat astăzi, 2 octombrie, în campania prezidențială. La eveniment au participat deputați, membri, dar și susținători din diferite domenii.

Prim-vicepreședintele PAS, deputatul Igor Grosu, a vorbit despre cum, acum 4 ani, o mână de oameni ambițioși, tineri și hotărâți, animați de dna Maia Sandu, s-au decis să lanseze un nou proiect politic, un nou partid, Partidul Acțiune și Solidaritate:

Maia Sandu este candidatul nostru la această funcție. Maia Sandu va fi un președinte care va seta un nou tip de comportament, va stimula oamenii buni din instituții și va insista ca Parlamentul și Guvernul să ia decizii pentru oameni.

Maia Sandu întruchipează valorile care ne-au adus în politică. Maia Sandu simbolizează nevoia de schimbare, pe care ne-o cer oamenii. E vremea oamenilor buni! E vremea să facem alegerea!

În context, Maia Sandu a venit cu o adresare către cetățeni:

Oameni buni, putem să facem ceva de care sa fim cu toții mândri. Putem să construim o țară pe care ne-o dorim pentru noi și pentru familia noastră. Putem impune respect, cinste, competență și bunăstare de la vârful statului și până la cel mai nou angajat, de la Chișinău la Sănătăuca, de la Naslavcea la Giurgiulești, de la Palanca la Criva.

Oameni buni, v-am spus când ne-am întâlnit, vă spun și acum: Nu abandonați! Nu renunțați! Vine vremea noastră. Vine vremea oamenilor buni.

Vă spun cu toată sinceritatea și cu mâna pe inimă – eu nu sunt perfectă, eu știu că nu sunt perfectă, dar mie îmi pasă. Și știu că și dumneavoastră vă pasă și vă rog în următoarele ore, în următoarele zile să avem ochii larg deschiși, sufletul deschis, să aplecăm urechea.

Eu nu am o baghetă fermecată cu care să pot să rezolv toate problemele peste noapte, dar eu am un plan și, mai mult, sunt neclintită în credința mea că vom pune Moldova pe calea cea dreaptă. Istoria mea nu este diferită de istoria voastră. Și mama mea are o pensie de 1 654 de lei după 45 de ani de muncă la școală. Și mătușile mele au trebuit să plece peste hotare ca să-și câștige o bucată de pâine. Și nepoții mei sunt frumoși și dulci ca ai dumneavoastră și eu vreau să-i văd crescând aici, aproape. Și eu vreau să mă simt în siguranță la mine acasă. Viitorul meu? Dacă îmi veți da încrederea dumneavoastră, va fi viitorul nostru și îl voi apăra, îl voi ajuta. Voi lupta pentru viitorul nostru bun acasă. Avem nevoie de un președinte luptător!

Rosian Vasiloi, șef al Poliției de Frontieră:

Mă adresez către oamenii în epoleți din Armata Națională, poliție, salvatori, pompieri și polițiști de frontieră – genurile de armă din MAI, din SIS și alte structuri din domeniul securității, apărării și ordinii publice. Ca ofițer știu ce înseamnă să ai caracter de luptător, să mergi până la capăt, să nu trădezi, să te ții de promisiuni, să ai curaj. Eu am văzut aceste calități la Maia Sandu. Am văzut asta atunci când a luptat cu schemele și corupția la Ministerul educației. Am văzut atunci când împreună cu cetățenii era în prima linie de luptă cu Plahotniuc, sau atunci când împreună cu un grup de cetățeni curajoși era ridicată din fața Monumentului lui Ștefan cel mare.

Sunt convins că președinta țării Maia Sandu va fi și un bun comandant al Comandant Suprem al Forțelor Armate și va promova politici din domeniu, iar beneficiarul principal va fi cetățeanul! Eu, familia mea vom vota pentru vremea oamenilor buni.

Diana Roșca, antreprenoare:

Am venit aici să susțin o femeie puternică și curajoasă. Businessul cinstit are nevoie de un președinte onest. Noi micii antreprenori așteptăm demult un președinte care să lupte pentru drepturile noastre, care să stopeze abuzurile autorităților, să finalizeze concurența neloială și monopolurile artificial create. Vreau un președinte care să îmi ofere încredere că pot să-mi dezvolt afacerea aici, în țara mea.

Constantin Cheianu, actor, scriitor, prezentator TV:

Maia Sandu este unul din puținii politicieni, pe care i-am avut în acești 30 de ani, cu adevărat integri, cu adevărat incoruptibili. Nu am nici un dubiu că accederea Maia Sandu la putere nu va marca doar o schimbare majoră, dar va marca o schimbare istorică. Știu foarte bine că ea va ști să facă față acestei schimbări. Este un om creativ. Ea nu va aștepta oportunități, ea va crea oportunități. Îmi amintesc cum doamna Merkel o întâmpina pe doamna Sandu. Era pentru prima dată când mă simțeam reprezentat cu demnitate în Europa și știu că așa vom fi reprezentați de Maia Sandu, mai deștepți și mai moderni de cât suntem.

Galina Dragan, fostă profesoаră, pensionară:

În țara noastră săracă pensionarii reprezintă cel mai vulnerabil și mai desconsiderat grup social. Pragul sărăciei extreme în Republica Moldova este de 1 800 de lei și noi avem peste 70% din pensionari care trăiesc sub acest prag. Nu trăiesc – supraviețuiesc. În ultimii patru ani am avut un președinte incompetent și lipsit de orice respect față de oamenii în etate, care au muncit o viață întreagă și acum numără bănuții care să le ajungă pentru medicamente, în timp ce el își permite să cheltuie 100 de mii de lei pe zi din banii cetățenilor și să meargă de câteva ori pe an în cele mai luxoase vacanțe. De unde găsește bani pentru ele? Să ne spună și nouă! Ne-a mințit cu nerușinare – majorarea promisă de 20% a pensiilor în realitate s-a redus la 1%.

Dragi colegi de breaslă, știu că sunteți nedreptățiți și dezamăgiți, dar mai știu, că în față ne așteaptă un examen, de care depinde soarta noastră de mai departe – alegerile prezidențiale 2020, care reprezintă un test pentru întreaga societate, dar, în primul rând, pentru noi, pedagogii. Pentru că nouă ne pasă de viitorul generațiilor care vin, pentru că noi nu doar știm să alegem grâul de neghină, dar mai avem capacitatea de a vorbi cu multă răbdare cu orice persoană, pentru a o ajuta să înțeleagă unde este adevărul și unde este minciuna sau manipularea. Și asta trebuie să facem în zilele rămase până la alegeri: să discutăm cu rudele noastre, prietenii, vecinii, ca să trecem cu succes acest examen, ca să alegem drumul corect pentru țărișoara noastră, drumul pe care ne poate duce Maia Sandu în calitate de președinte al Republicii Moldova!

Dan Lisîi, neurochirurg, doctor în medicină:

Un sistem medical accesibil pentru oameni este baza dreptății într-o societate. Sunt neurochirurg, mi-am făcut studiile în Franța, unde am avut ocazia să cunosc specialiști devotați, să cunosc un sistem nu doar plin de dreptate, dar și direcționat pentru pacienți și doctori. La întoarcere în țară mi-am dat seama că am moștenit un sistem foarte greoi, în care toți banii sunt adăpostiți undeva în conturi administrative și nu ajung la medicii care luptă în prima linie. În situația de astăzi, în toiul pandemiei, sistemul nostru a fost răsturnat.

În acest sistem injust, unii au posibilitatea să se trateze, iar alții nu. Am încredere în Maia Sandu care luptă cu aceste acte de injustiție. Este intransigentă și nu va tolera corupție să domine în medicină. Un act de corupție în medicină este un act de incompetență. Sper ca toți medicii să se alinieze cu noul, sper eu, președinte Maia Sandu.

Nicolae Pelin, pedagog, agricultor:

Agricultura nu poate să se dezvolte când în fruntea statului stau niște mincinoși și corupți. Astăzi vedem ce face guvernarea. Turistul acesta în patru ani ne-a coborât atât de mult în groapa economică, încât astăzi toți agricultorii trebuie să-și facă concluzia pe cine trebuie de votat la conducerea țării.

Doamna Maia Sandu este un politician de tip nou, este o pildă despre cum trebuie de făcut politică. Noi la Cojușna întotdeauna am știu să alegem grâul de neghină. Să ne ajute Dumnezeu să o facem pe Maia Sandu președinte a țărișoarei noastre.

Nicoleta Eriomenco, voluntar, designer grafic:

Voi vota pentru Maia Sandu la aceste alegeri, pentru că este singura care, în calitate de prim-ministru, a avut curajul să lupte cu sistemul corupt. Comparativ cu ceilalți candidați, PAS nu a semănat niciodată discordie între cetățenii vorbitori de română și cei de limbă rusă, pentru faptul că trăim cu toții în aceeași țară.

Moldova nu aparține niciunei din aceste tabere – aparține oamenilor care vor să trăiască cu demnitate aici, acasă, să aibă un loc de muncă bun, o pensie când îmbătrânesc.

Avem nevoie de un președinte care să ne conducă pe noi și țara cu un pas încrezător către un viitor mai bun pentru toți. Și cred că Maia Sandu este persoana care o poate face și o voi vota cu încredere în calitate de președinte la următoarele alegeri.

Ion Luca, antreprenor, producător de vin:

De peste 7 ani dezvolt o afacere aici în Moldova pe care sper foarte mult sa o pot transmite copiilor mei. Am avut onoarea sa cunosc munca doamnei Maia Sandu încă din 2012 pe când conducea Ministerul educației. Știu din prima sursă reformele pe care Maia Sandu le promova atunci, reforme deloc populare, dar absolut necesare pentru sistemul educațional. O știu, pentru că mama mea și-a dedicat toată viața educației. De atunci știu curajul pe care-l Maia Sandu și acesta este președintele pe care mi-l doresc.

Azi sa mă expun din perspectiva unui mic producător care încearcă sa construiască o afacere casă. Ne place, sau nu, dar suntem și noi dependenți de factorul politic și mai ales de relațiile de buna prietenie cu vecinii noștri. Vectorul politicii externe promovat de guvernarea actuala si în special de Igor Dodon nu ne ajută cu nimic.

Vreau un președinte care va ști să ne promoveze peste hotare. Vreau un președinte care mă va ajuta să creez o afacere ce să o pot transmite copiilor mei, aici, acasă în Moldova.

Maia Sandu: E Vremea Voastră, e Vremea Noastră, e vremea oamenilor buni!

Maia Sandu: E Vremea Voastră, e Vremea Noastră, e vremea oamenilor buni!

Dragi moldoveni,
Oameni buni!

Politica ne ajunge din urmă și vrea sa ne vină de hac. Pandemia ne-a arătat cât de greșit este să ignorăm politica sau să cerem prea puțin de la politicieni.

Oameni buni, adevărul este ca unii dintre noi cred că politica nu este de nasul nostru sau că putem să ne descurcăm cumva și cu oameni mediocri la conducerea țării. Dar, în ultimele luni, la întâlnirile din țară, am auzit de la mulți dintre dumneavoastră:

Sunt un om de afaceri de succes, dar din cauza măsurilor proaste ale guvernului trebuie să pun lacăt pe ușă.

Sunt un agricultor harnic, dar vine seceta și nu-mi întinde nimeni o mână când munca mea arde pe ogoare.

Sunt un medic care nu vrea să plece din sistem, dar mă pomenesc singur împotriva pandemiei cu mâinile goale.

Sunt un muncitor care-mi fac treaba bine, dar fabrica se închide pentru că propaganda puterii nu ține loc de relansarea economică.

Sunt un tânăr IT-ist care-și plătește taxele, dar merg pe drumuri proaste și bunicii mei primesc o pensie care nu le ajunge nici pentru mâncare și medicamente.

Sunt un om care muncește cu îndârjire, dar vine vremea când trebuie sa las totul baltă și să iau calea pribegiei.

Oameni buni, v-am spus când ne-am întâlnit, vă spun și acum: Nu abandonați! Nu renunțați! Vine vremea noastră. Vine vremea oamenilor buni.

Astăzi politica bate din nou la ușa fiecăruia. Avem alegeri prezidențiale în 30 de zile, iar aceste alegeri sunt, poate, mai importante decât oricând. Țara noastră face 30 de ani la anul. Avem nevoie de un președinte care știe cum și vrea să pună Moldova pe calea cea dreaptă. Nu de unul care sa ne țină în mocirlă. Avem nevoie de un președinte care să ne redea speranța în ziua de mâine. Vrem să sărbătorim 30 de ani de Independență cu familii fericite, să avem o sărbătoare adevărată, nu sărăcie, hoție și boală. Moldova merită să pășească cu încredere în următorii 30 de ani.

Putem decide să ignorăm în continuare politica. Putem să zicem că politica este doar un joc sau că nu sunt candidați suficient de buni. Vă spun cu toată sinceritatea și cu mâna pe inimă – eu nu sunt perfectă, eu știu că nu sunt perfectă, dar mie îmi pasă. Și știu că și dumneavoastră vă pasă și vă rog în următoarele ore, în următoarele zile să avem ochii larg deschiși, sufletul deschis, să aplecăm urechea.

Oameni buni, putem să facem ceva de care sa fim cu toții mândri. Putem să construim o țară pe care ne-o dorim pentru noi și pentru familia noastră. Putem impune respect, cinste, competență și bunăstare de la vârful statului și până la cel mai nou angajat, de la Chișinău la Sănătăuca, de la Naslavcea la Giurgiulești, de la Palanca la Criva.

Moldova nu-și mai permite nici improvizație, nici corupție. Ele ne aduc lacrimi, ele ne costă vieți. Un stat prost condus este o boală. Dar noi cu dumneavoastră avem medicamentul. Acesta este votul nostru, este vocea noastră care se aude tot mai răspicat în case, pe străzi, în sate și în orașe. Și această voce spune: destul!

După patru ani de circ și șase luni de criză sanitară, vă întreb, oameni buni, un singur lucru: suntem noi mulțumiți de cum suntem conduși? Trăim noi mai bine sau mai rău din cauza celor care ne conduc? Nu a venit oare vremea schimbării adevărate? Chiar mai e nevoie de încă și încă o generație de sacrificiu? Am fost patru milioane, am rămas sub trei, vom rămâne sub două, mai săraci și mai bolnavi, dacă nu vom avea curajul să spunem destul, să spunem că vremea hoților a trecut, că este vremea noastră. Este vremea oamenilor buni!

Dacă v-ați lămurit și voi ca și mine câte parale costă această guvernare, vorbiți cu cei de care vă pasă. Vorbiți și veniți împreună să schimbăm lucrurile.

Întrebați-vă: Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să trăim prost și să fim tratați prost? Votați cu spatele drept și cu inima deschisă, așa cum am venit eu la dumneavoastră. Pentru că aceste alegeri nu sunt despre politicieni. Aceste alegeri sunt despre țara noastră, despre țara în care noi vrem să trăim. Dacă vrem să scăpăm de hoție, de sărăcie, de deznădejde, trebuie să ne mobilizăm cu toții, și tineri, și bătrâni, și oameni care vorbesc limba română, și oameni care vorbesc limba rusă. Împreună schimbăm Moldova, împreună învingem.

Putem face ordine la noi în țară. Putem construi o țară prosperă aici, acasă. E vremea să ne implicăm cu toții. E vremea să punem dreptatea și bunăstarea la temelia țării. E vremea ca toți oamenii buni să facă un pas în față și să se unească in jurul unui proiect de țară. La vremuri noi, cu oameni noi, cu oameni buni, un stat bun. Un stat care să funcționeze deopotrivă pentru cei tineri și bătrâni, pentru cei de dreapta și de stânga, pentru angajați și antreprenori, pentru oamenii din țară și cei din diasporă.

E vremea să înțelegem că noi cu toții ne dorim aceleași lucruri: și fermierii de la Briceni, și cei de la Nisporeni vor să-și poată vinde fructele, și oamenii care lucrează în Italia, și cei care lucrează în Rusia sunt măcinați de dor și vor să poată să lucreze acasă, și pensionarii de la Bălți, și cei de la Cahul vor o pensie pe potriva muncii lor de-o viață, și tinerii de la Bulboci, Soroca, și cei de la Chișinău vor ca statul să nu le sufoce afacerile. Bunăstarea fiecăruia dintre noi poate fi obținută doar prin bunăstarea noastră a tuturor.

Oameni buni, de ce ne lăsăm divizați? De ce să ne mai fie frică? Am fost furați de un miliard de euro și de multe miliarde de lei, am ajuns cea mai săracă țară din Europa, am văzut justiția protejând criminali și hoți și nedreptățind oameni cinstiți, am ajuns să fim conduși de cei mai mari hoți, am ajuns sa fim lăsați de izbeliște în cele mai grele perioade. Oameni buni, aveți încredere, în voi, în noi toți. Coșmarul hoților este unitatea noastră. Coșmarul lor este implicarea noastră, a oamenilor buni.

Eu nu am o baghetă fermecată cu care să pot să rezolv toate problemele peste noapte, dar eu am un plan și, mai mult, sunt neclintită în credința mea că vom pune Moldova pe calea cea dreaptă. Istoria mea nu este diferită de istoria voastră. Și mama mea are o pensie de 1 654 de lei după 45 de ani de muncă la școală. Și mătușile mele au trebuit să plece peste hotare ca să-și câștige o bucată de pâine. Și nepoții mei sunt frumoși și dulci ca ai dumneavoastră și eu vreau să-i văd crescând aici, aproape. Și eu vreau să mă simt în siguranță la mine acasă. Viitorul meu? Dacă îmi veți da încrederea dumneavoastră, va fi viitorul nostru și îl voi apăra, îl voi ajuta. Voi lupta pentru viitorul nostru bun acasă. Avem nevoie de un președinte luptător!

Vreau să mă adresez și vorbitorilor de limbă rusă, inclusiv celor care au crezut că socialiștii le vor rezolva problemele:

Я борюсь за интересы большинства граждан Молдовы, честно работающих в тяжелых условиях, но которым все равно не хватает денег даже на самое необходимое, потому что деньги воруют наверху. Я борюсь за учителей и медиков, которые после долгих лет работы получают мизерные зарплаты и наплевательское отношение к своим проблемам. Я борюсь за пенсионеров, которых бессовестно обманывает правительство, повышая им пенсии на 1%. Я борюсь за владельцев малого и среднего бизнеса, которых оставили наедине с их проблемами и которые не получили никакой поддержки от государства.

Я стою на стороне всех граждан Республики Молдова, независимо от Вашего этнического происхождения или языка, на котором Вы говорите. Я обещаю Вам – я буду Президентом всех Вас. Я не предам и не отвернусь ни от кого из Вас, порядочных людей нашей страны.

Le spun celor de la guvernare care umblă cu fraude electorale: lumea s-a săturat de voi, lumea are curajul să vină și să facă schimbarea. Lumea va vota și va schimba! Lumea va ieși în număr mare la vot și se va elibera de hoți și de mincinoși, așa că nici să nu încercați! Nu veți putea frauda o țară întreagă.

Oameni buni, vouă vă spun doar atât: e Vremea Voastră, e Vremea Noastră, e vremea oamenilor buni!

1 oct

PAS Youth a transmis o scrisoare premierului Chicu cu “Zece întrebări de la cetățeni privind prețurile mărite”

Zece întrebări de la cetățeni privind prețurile mărite

Tinerii PAS au organizat un flashmob la Guvern și au transmis premierului Ion Chicu o scrisoare din partea cetățenilor cu “Zece întrebări de la cetățeni privind prețurile majorate în Republica Moldova”.

Am venit pentru a transmite guvernării lui Igor Dodon o scrisoare cu 10 întrebări, colectate de la cetățeni de toate vârstele, din toate mediile, din întreaga țară. Întrebările reprezintă îngrijorările cetățenilor cu privire la calitatea vieții din Republica Moldova.

Aceste întrebări țin de costurile crescânde la transportul urban, de discrepanța dintre veniturile cetățenilor și prețurile extraordinar de mari, comparabile cu prețurile europene. Cetățenii sunt nedumeriți de ce, în țările unde salariile sunt de câteva ori mai mari, unele categorii de produse sunt cu mult mai ieftine decât în Republica Moldova. Un termometru în Federația Rusă costă 21 de lei, iar în Moldova costă 48 de lei, a precizat Adrian Băluțel, președintele PAS Youth.

Ulterior, tinerii au lăsat scrisoarea în cutia pentru scrisori de la Guvern.

Așteptăm un răspuns public, sincer și mai cu seamă, așteptăm soluții, a conchis Adrian Băluțel.

septembrie 2020


30 sep

Începem campania. Mergem spre victorie!

Începem campania. Mergem spre victorie!

Astăzi am fost înregistrată oficial în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Le mulțumesc tuturor celor care au colectat semnături și au discutat cu oamenii în sate, la corturi, în curțile blocurilor din Chișinău. Cei mai mulți dintre oamenii care muncesc în campanie nu se află în lumina reflectoarelor, nu-i vedeți sau auziți la televizor. Însă anume ei sunt eroii campaniei. Acești oameni se implică în schimbarea pe care o dorim cu toții, trecând peste greutăți, peste disconfortul de a se trezi la 5 dimineața și a merge până noaptea târziu prin satele Moldovei, și datorită efortului lor imens vom învinge.

Vineri, 2 octombrie, la 11:00, începem campania și mergem spre victorie și schimbare. Datoria noastră este de a proteja sănătatea oamenilor, de aceea vom organiza un eveniment la care vă invităm să participați online. // Facebook

29 sep

10 întrebări pentru Igor Dodon și Ion Chicu despre prețurile mari din Moldova

10 întrebări pentru Igor Dodon și Ion Chicu despre prețurile mari din Moldova

Președintele PAS, Maia Sandu, a adresat în cadrul unui briefing de presă zece întrebări de la cetățeni pentru Dodon și Chicu. Potrivit liderului PAS, este momentul să întrebăm acest guvern ce a făcut pentru a elimina monopolurile și schemele de corupție în cele 10 luni de activitate și să-l întrebăm pe Igor Dodon ce a făcut pentru a elimina monopolurile și contrabanda în cei 4 ani de mandat.

Republica Moldova a devenit țara veniturilor mici și a prețurilor mari. Nu e o noutate că în țări cu salarii și pensii de câteva ori mai mari decât la noi, deseori prețurile sunt mai mici. Asta se referă și la prețurile la mâncare, și la medicamente, și la îmbrăcăminte, și la servicii comunale și la multe altele. E normal așa? Nu, nu e normal. Dar de ce se întâmplă asta?

În toți acești ani, s-a scris și s-a vorbit de nenumărate ori despre sute de scheme și despre zeci de monopoluri. Anual, prin scheme și contrabandă oamenii sunt furați de miliarde de lei. Cum? Contrabanda înseamnă atunci când anumite companii, protejate de politicieni și funcționari corupți, nu plătesc impozite, acești bani nu ajung la buget. Guvernul lui Igor Dodon ne spune că nu are bani pentru a majora pensiile și salariile. De exemplu, pentru a majora pensia minimă până la 2 000 de lei pentru toți oamenii la pensie este nevoie de aproximativ 3 miliarde de lei. Anul trecut, chiar SIS a publicat informația că din schema contrabandei cu duty-free bugetul țării a pierdut peste 3 miliarde de lei. Procuratura ne-a anunțat anul acesta că doar de la Metalferos s-au mai furat 1,2 miliarde de lei. Acestea și multe alte miliarde nu ajung în bugetul statului, iar cei care stau în fruntea statului ne spun cu fața tristă că nu au bani, a precizat Maia Sandu.

De asemenea, președinta PAS a reamintit că în cele 5 luni în care a fost prim-ministru, au fost făcuți pași serioși pentru eliminarea schemelor de monopol la nuci, carne, metal, servicii IT, medicamente, servicii de dializă și altele. Tot în cele 5 luni, a fost oprită contrabanda și alte hoții din monopoluri:

Dacă Guvernul pe care l-am condus nu ar fi demis, toți acești bani ar fi ajuns la cetățeni, la agricultori, pentru ajutorarea businessului mic și mijlociu.

E vremea să le răspundă oamenilor pentru sărăcia în care i-a adus. E vremea să răspundă pentru schemele de corupție pe care le protejează și din care se hrănesc, pentru incompetență și pentru promisiunile mincinoase. În toate satele, în toate orașele în care merg, oamenii ne întreabă de ce guvernarea a uitat de ei, de ce nu-i ajută așa cum sunt ajutați cetățenii altor state, de ce nu găsesc soluții pentru agricultori, pentru micul business – sute de întrebări la care Dodon și Chicu nu au niciun răspuns, a adăugat Maia Sandu.

Zece întrebări pentru Dodon și Chicu

  1. De ce moldovenii plătesc 5 lei pe metru cub de gaz, în timp ce georgienii și ucrainenii achită mult mai puțin?
  2. De ce în Moldova benzina se vinde cu 8,40 lei/litru (fără TVA și accize), iar în Austria, o țară cu salarii mult mai mari, cu 50 de bani mai puțin?
  3. De ce, de fiecare dată, în sezonul muncilor agricole, prețul la motorină crește chiar dacă prețul pe piețele internaționale rămâne neschimbat?
  4. De ce, la 6 luni de la începutul pandemiei, o mască în Moldova costă în continuare de 10 ori mai mult decât costa până în pandemie?
  5. De ce medicamentele pentru tratarea răcelii la copii în Moldova costă cu 30–40% mai mult decât în România?
  6. De ce în Moldova plătim pentru un termometru obișnuit de 2 ori mai mult decât în Rusia (în Moldova un termometru costă 48 de lei, iar în Rusia – 21 lei)?
  7. De ce un litru de lapte costă în Moldova 15 lei, fix ca în Germania, chiar dacă veniturile acolo sunt de multe ori mai mari, iar prețul de achiziție de la producător este de 4–5 lei?
  8. De ce produsele alimentare de primă necesitate ca hrișca, pâinea și lactatele s-au scumpit brusc în plină pandemie?
  9. De ce în Moldova o sticlă cu apă costă cu 30% mai mult decât în Ucraina?
  10. De ce o călătorie cu autobuzul de la Chișinău la Călărași s-a scumpit cu 15 lei, dar condițiile de călătorie nu s-au îmbunătățit niciun pic?

Acestea sunt o parte din întrebările oamenilor noștri adresate către conducerea lașă a acestei țări care nu are curajul să meargă și să asculte aceste întrebări și să ofere răspunsuri cetățenilor, a conchis Maia Sandu.

26 sep

Declarația PAS privind organizarea a 139 de secții de votare în afara țării

PAS a luat act de hotărârea CEC prin care s-a stabilit organizarea a 139 de secții de votare în afara țării pentru alegerile prezidențiale.

Din păcate, CEC a neglijat falsificarea masivă a înregistrărilor prealabile pentru deschiderea secțiilor de votare în Federația Rusă, fapt care a și determinat deschiderea în această țară a 17 secții de votare, în lipsa unei justificări suficiente care s-ar circumscrie criteriilor prevăzute de lege. Pe de altă parte, deși au existat solicitări și argumentări corespunzătoare, CEC a refuzat deschiderea mai multor secții de votare în alte state, cum ar fi, de exemplu, SUA, Canada, Israel, Portugalia și altele.

În SUA și Canada era imperativ necesară deschiderea a mai multor secții, datorită numărului mare de moldoveni care locuiesc acolo și a distanțelor foarte mari pe care trebuie să le parcurgă pentru a vota. Este regretabil faptul că în Israel vor fi deschise două secții care se află una alături de alta și nu va fi acoperit nordul și sudul țării. Avem o comunitate numeroasă în Israel, care a adresat cereri către CEC pentru a fi deschise secții la nord – Haifa, sud – Beer Sheva și est – Ierusalim. În caz că nu puteau fi deschise secții anume în aceste orașe, trebuiau să fie deschise în regiune, pentru moldovenii din Israel este complicat să se deplaseze spre Tel Aviv duminică, pentru că e zi lucrătoare, astfel mulți concetățeni nu-și vor putea exprima votul.

O situație similară a fost creată și în Portugalia, unde nordul țării a rămas neacoperit, fiindcă a fost lichidată secția din Porto.

Sunt multe întrebări referitor la hotărârea adoptată de CEC, inclusiv în ceea ce privește transparența luării deciziilor, nu au fost luate în considerare propunerile cetățenilor din diaspora, opiniile societății civile și a concurenților electorali. Nu există o claritate în ceea ce privește criteriile care au stat la baza acestei hotărâri, nu au fost organizate consultări publice și nu au fost auzite solicitările de transparență și imparțialitate.

În continuare, atât concurenții electorali, cât și societatea în ansamblu, trebuie să monitorizeze activitatea organului electoral central pentru a-l determina să organizeze alegeri libere și corecte și să nu admită ca voința oamenilor să fie denaturată. // Facebook

23 sep

Maia Sandu a depus listele de subscripție la Comisia Electorală Centrală

Maia Sandu a depus listele de subscripție la Comisia Electorală Centrală

Grupul de inițiativă în susținerea Maiei Sandu a depus astăzi, 23 septembrie, la Comisia Electorală Centrală listele de subscripție în vederea susținerii candidatei la funcția de președinte al Republicii Moldova. În același timp, în fața CEC s-au adunat susținătorii Maiei Sandu pentru a cere alegeri libere și corecte.

Maia Sandu a declarat că echipa sa a adunat peste 30 mii de semnături, dar a depus 25 de mii de semnături, așa cum prevede legea.

Toți oamenii buni din această țară merită să trăiască bine la ei acasă. În aceste alegeri oamenii vor să scape de hoți, să aleagă un conducător care să-i respecte și să-i unească. Dar pentru aceasta e nevoie de alegeri libere și corecte. E nevoie ca CEC să asigure ca alegerile să fie libere și corecte. Mai multe decizii și declarații ale reprezentanților CEC au trezit semne de întrebare. Ne-a nedumerit decizia CEC de finanțare a campaniilor electorale, prin care se încearcă să se împiedice finanțarea corectă și transparentă. Campaniile trebuie să fie finanțate conform legii, doar din subvenții de la stat și donații și cotizații de la oameni, colectate în mod cinstit.

Ne-au deranjat declarațiile CEC atunci când au fost raportate falsuri în acte în procesul de înregistrare prealabilă pentru cetățenii noștri din Federația Rusă. Suntem aici să cerem membrilor CEC să verifice toate aceste probe și toate înregistrările, așa încât deciziile despre deschiderea secțiilor de votare să fie corecte.

Cerem membrilor Comisiei să nu se lase manipulați de Maxim Lebedinschi, de oameni de-ai lui Dodon. Cerem alegeri libere și corecte. Fiecare vot este prețios, fiecare vot trebuie apărat, a subliniat candidata PAS.

În context, prim-vicepreședintele PAS, deputatul Igor Grosu a menționat:

Sperăm că în această Comisie mai sunt oameni care nu se lasă manipulați de Maxim Lebedinschi și Vasile Bolea.

Dodon înțelege că fără încălcări nu poate câștiga. Nu îi vom permite de data aceasta să manipuleze cu CEC, cu oamenii. El de pe acum împânzește teritoriile cu scrânciobe, de pe acum dă culioace, diplome. A ajuns să devalorizeze distincțiile de stat. Noi astăzi depunem semnăturile și transmitem un mesaj foarte clar și le mulțumim tuturor celor care ne susțin.

Vicepreședintele PAS, deputatul Sergiu Litvinenco, a anunțat că socialiștii urmează să dea un aviz consultativ la CEC prin care spun că la determinarea secțiilor de votare din diasporă trebuie să se ia în considerație rezultatele referendumului din 2019.

Referendumul organizat de Plahotniuc, boicotat în mod deschis de diasporă. Eu sper că membrii CEC nu vor da curs acestor aberații și vor respecta legea. Indiferent ce ar face PSRM, ei vor fi trimiși la cimitirul politic, cel târziu pe data de 15 noiembrie 2020, a precizat deputatul Sergiu Litvinenco.

Tot astăzi, în fața CEC a fost organizat un protest la care au participat membrii, simpatizanții, dar și deputați ai formațiunii.

Deputata Galina Sajin a venit cu un mesaj către CEC din partea diasporei:

În 2016, ne-au furat votul prin numiri de persoane comode, prin încălcări grave de legi. În 2019, prin adoptarea sistemului mixt de vot, iarăși au furat votul la alegerile parlamentare. Acest fir trebuie rupt. Mă adresez către oamenii buni din CEC, nu fiți complici la mofturile lui Dodon. De-a lungul anilor, CEC a fost sinonim cu persoane corupte. CEC trebuie să fie asociat cu legea.

Vicepreședintele PAS, deputatul Dan Perciun a anunțat că am ajuns ca, în patru ani de zile, din această țară să fi plecat 200 de mii de tineri. E o statistică foarte tristă:

Măcar acum, în 2020, trebuie să ne apărăm votul, să pornim pe acest drum lung și complicat de curățare a instituțiilor statului.

Deputatul Radu Marian s-a referit la importanța CEC-ului:

Vreau să vă rog pe toți să vă imaginați dacă în Republica Moldova, la conducere, ar fi oameni cinstiți. Dacă am avea președinte, procurori, judecători, deputați cinstiți, lor le-ar păsa mai mult de oameni și de nevoile lor. Pentru a alege un președinte cinstit, e nevoie de un CEC care să dea dovadă de onestitate.

Deputatul PAS Petru Frunze a reamintit că în 2016, în raionul Ialoveni, Maia Sandu a luat de patru ori mai multe voturi decât contracandidatul său:

Noi suntem conștienți că în fiecare localitate trebuie să fim activi, să nu permitem fraudarea alegerilor. În 2016, în raionul Ialoveni, în fiecare secție de votare am avut observatori și am securizat voturile. Atunci Igor Dodon a luat de patru ori mai puține voturi decât Maia Sandu. Acest fapt trebuie să ne motiveze pe toți, să avem observatori și reprezentanți în fiecare secție de vot și să le dăm peste mâini celor care oferă bani, pachete cu produse de alimentare, să le dăm peste mâini celor corupți.

Deputatul PAS Virgil Pâslariuc:

CEC este un arbitru, nu un jucător. Un arbitru bun este cel care nu se aude, care face ca regulile jocului să determine cine este adevăratul câștigător. CEC-ul nostru încearcă să fraudeze prin faptul că devine părtinitor. CEC trebuie să devină un arbitru integru și onest, să vegheze după regulile jocului. Sper că vom fi la toamnă părtașii unui joc cinstit și un arbitraj corect.

16 sep

PAS cere CEC să anuleze de urgență noua circulară privind finanțarea campaniei prezidențiale

PAS cere CEC să anuleze de urgență noua circulară privind finanțarea campaniei prezidențiale

PAS atenționează asupra unei noi fraude puse la cale de Dodon și Lebedinschi prin care să se interzică partidelor să finanțeze campania candidaților în aceste alegeri și cere CEC-ului să-și revizuiască decizia și să acționeze în conformitate cu legea, nu în interesele obscure ale lui Dodon. Despre acest lucru au anunțat în cadrul unei conferințe de presă liderul PAS, Maia Sandu, și vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco. De asemenea, PAS va sesiza și comunitatea internațională și, totodată, îndeamnă toate forțele politice care participă în acest scrutin să se solidarizeze și să nu admită acest abuz.

Ieri am primit o circulară de la Comisia Electorală Centrală care ne-a lăsat mască. De când am venit în politică am vorbit de zeci de ori sau poate chiar de sute de ori despre faptul că corupția în stat pornește de la corupția în politică.

Am încercat să-i convingem pe oameni că pentru a face politică corectă, în folosul cetățeanului, e nevoie ca ei să doneze partidelor pe care le susțin. Am luptat cu toate guvernările corupte care au tot încercat să ne împiedice să ne finanțăm corect campaniile.

În ultimele 2 luni, 316 oameni au donat la PAS – donații de 50 de lei, de 100 de lei, de 1 000 sau de 5 000 de lei, câteva chiar și de 20 de mii de lei. Oamenii fac donații chiar și în perioadă de criză pentru că vor, foarte tare vor să scăpăm țara de hoți și să facem ordine în țară. Le mulțumim frumos! Strângem bănuț cu bănuț ca să putem ajunge cu mesajele noastre la cât mai multă lume, mai ales că trebuie să acționăm într-o situație de acces inegal la mass-media. Însă decizia CEC-ului dictată de Lebedinschi încearcă să ne blocheze, așa încât să nu putem folosi toate resursele noastre pe care le-am adunat și economisit până acum de la oameni în mod transparent și legal, a precizat Maia Sandu.

Lidera PAS a mai adăugat că ieri, 15 septembrie, partidele politice au primit o circulară de la CEC, aprobată la propunerea fostului consilier al lui Dodon, Maxim Lebedinschi, în care se spune că partidele politice nu au nicio treabă cu campania pentru prezidențiale și că banii pe care îi adună zi de zi, de mai multe săptămâni și luni, nu pot fi folosiți în campanie:

Ceea ce zice CEC este că trebuie să stăm cuminți și să așteptăm ziua de 1 octombrie și doar atunci să începem strângerea de fonduri pentru a face campanie. Adică dacă nu ești Igor Dodon care își finanțează campania din “kulioace”, intri cu 0 bănuți pe cont în campanie. Te apuci de colectare de fonduri pe 1 octombrie și dacă aduni câte 50–100 de lei poate până la 27 octombrie strângi niște bănuți pentru a tipări un pliant. Și îți mai rămâne o zi să-l distribui în toată țară. Foarte serioasă campanie!

Ce înseamnă asta – o prostie a membrilor CEC? Nu, asta e decizia abuzivă a noii majorități socialiste de la CEC, proaspăt încropită în frunte cu Maxim Lebedinschi, fostul consilier al lui Dodon.

La final, Maia Sandu a venit cu un îndemn către toate forțele politice care participă în acest scrutin să se solidarizeze și să nu admită acest abuz:

Îl avertizăm pe Igor Dodon să se lase de făcut prostii. Noi șmecheri ca el am mai văzut și știm cum să-i găsim ac de cojoc.

În context, vicepreședintele PAS, deputatul Sergiu Litvinenco a explicat aspectele juridice prin care demonstrează că CEC face jocul lui Dodon:

În 2019 s-a făcut modificarea în care s-a prevăzut expres că partidele primesc bani de la stat pentru performanțele lor din alegerile prezidențiale. Și nu doar că s-a scris în lege, ci această prevedere s-a executat. CEC-ul lunar, din septembrie 2019 până în ziua de astăzi, a alocat partidelor bani pentru rezultatele din alegerile prezidențiale din 2016. Dacă partidul nu era concurent electoral, pe ce bază s-au dat bani partidelor pentru rezultatele din alegerile prezidențiale? Avem și legea cu privire la partidele politice. Acolo este indicat expres – partidele pot să-și susțină inclusiv financiar candidații în alegeri. Fără a exista vreo excepție pentru alegerile prezidențiale. De altfel, acesta este și rolul partidelor politice într-o societate democratică. De asemenea, în buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale apare atât denumirea partidului, cât și a candidatului propriu-zis. Așa s-a întâmplat în 2016 și tot așa, în mod normal, trebuie să se întâmple în 2020. Codul electoral conferă partidelor politice dreptul de a-și desemna candidați în alegerile prezidențiale. Și majoritatea partidelor și-au desemnat candidații, iar Comisia Electorală Centrală a acceptat actele de la partidelor politice.

Deputatul a mai precizat că CEC face jocul lui Igor Dodon, deoarece el nu este candidat PSRM în alegeri, deci PSRM nu este concurent, prin urmare și-a propus să excludă din procesul electoral și toate celelalte partide.

Mai mult, Sergiu Litvinenco a adresat un mesaj către membrii CEC:

Pe majoritatea îi cunosc personal. Oare nu vă este rușine să vă faceți de râs într-un asemenea hal? Oare nu înțelegeți că prin ceea ce faceți vă bateți joc de lege și de bunul simț promovând interesele și făcând partizanat în favoarea lui Igor Dodon? Oare chiar nu se putea evita ajungerea în derizoriu și discreditarea totală a instituției atât în țară cât și în afara ei?

PAS cere demisia lui Dorin Cimil din funcția de președinte și membru al CEC

Comisia Electorală Centrală este un organ independent, iar membrii CEC depun, la confirmarea în funcție, un jurământ în fața Parlamentului precum că vor îndeplini fără părtinire atribuțiile ce le revin.

Dorin Cimil a fost propus în calitate de membru CEC de către PAS cu intenția ca instituția CEC-ului să devină apolitică, independentă, să apere interesul cetățenilor și să supravegheze cu adevărat organizarea unor alegeri libere și corecte. Am identificat candidatura domnului Cimil din mediul academic, nu din sfera politică, anume din această perspectivă.

Cu regret, am asistat la acțiuni și declarații din partea lui Dorin Cimil care pun la îndoială independența și obiectivitatea acestuia. De exemplu, menționăm următoarele acțiuni: neluarea măsurilor de anulare a cererilor prealabile false, susținerea propunerii de deschidere nejustificată a secțiilor de votare în Rusia pe baza unor acte falsificate, acceptarea deciziei partizane a CEC față de excluderea partidelor din procesul electoral prezidențial, decizie care este ilegală și îl favorizează pe Igor Dodon.

Având în vedere că Dorin Cimil a dat dovadă de părtinire în exercitarea atribuțiilor sale, prin acceptarea promovării intereselor politice ale unui potențial candidat la alegerile prezidențiale, la comanda lui Maxim Lebedinschi, și astfel a încălcat legea și jurământul depus, solicităm demisia lui Dorin Cimil din funcția de președinte și membru CEC.

Dodon se lăfăie în vacanțe luxoase, iar oamenii se chinuie cu pensii mizere

Dodon se lăfăie în vacanțe luxoase, iar oamenii se chinuie cu pensii mizere

PAS Youth a organizat un flashmob la Președinție cu tema “Dodon se lăfăie în vacanțe luxoase, iar oamenii se chinuie cu pensii mizere”. Tinerii au adus șezlonguri și fotografii din vacanțele de lux publicate anterior de presa de investigație.

Președintele PAS Youth, Adrian Băluțel:

Președintele Dodon spune că indexarea pensiilor cu un procent este maximum cât poate face el și Guvernul său, asta în contextul în care el cheltuie pentru vacanțele sale, pentru administrația sa 100 de mii de lei și poate mai mult. El cheltuie mii de euro din surse obscure pe vacanțe scumpe. El uită că sute de mii de pensionari trăiesc sub limita sărăciei, trăiesc cu o pensie de o mie de lei.

În context, vicepreședintele PAS, deputatul Dan Perciun a menționat că Igor Dodon este cel care în toți acești ani a mizat pe susținerea pensionarilor, permițându-le vrute și nevrute:

A început în anul 2017 când promitea o indexare de 20%, ca până la urmă pensionarii să ajungă în octombrie 2020 cu o indexare de 1%. Dacă Igor Dodon s-ar fi ținut de cuvânt, dacă ar fi călătorit mai puțin și ar fi căutat soluții, pensionarii ar fi trebuit să beneficieze de o majorare de circa 400 de lei. Dar din cauza că omul a avut alte preocupări, să se odihnească de 12 ori pe an, pensionarii vor beneficia de 20 de lei, acum în octombrie. În general, și Dodon și socialiștii sunt populiști, care și-au schimbat opinia referitor la indexare de circa 5 ori.

Problema pensiilor este una critică pentru Republica Moldova. Sunt peste 400 de mii de oameni care au pensie mai mică de 2 000 de lei. În asemenea condiții, e nevoie de asumare clară din partea întregii clase politice a unui obiectiv național. Noi, în cadrul acestei campanii prezidențiale vom milita pentru faptul ca pensiile în Moldova să fie de cel puțin 2 000 de lei.

Președinta organizației PAS Seniori, Maria Pancu, a venit și ea cu un mesaj:

Datorită vacanțelor lui Dodon, astăzi noi, seniorii, avem pensii indexate cu 1%. Dodon a pierdut stima întregului popor. Am venit să-i cerem lui Dodon să-și dea seama ce a făcut. Președintele a fost și medic și agronom, în curând îl vom face pensionar, dar cu pensia sub limita minimului de existență.

15 sep

Majorarea pensiilor – obiectiv național

Majorarea pensiilor – obiectiv național

Lidera PAS, Maia Sandu, a anunțat în cadrul unui briefing de presă că majorarea pensiilor va fi un obiectiv național în calitate de președinte, așa încât niciun pensionar să nu aibă mai puțin de 2 000 de lei. Potrivit Maiei Sandu, la moment, în Republica Moldova, 387 000 de oameni au o pensie mai mică de 2 000 de lei, dintre care 180 000 au o pensie mai mică de 1 200 de lei. Aproape 72% din pensionari trăiesc sub pragul sărăciei absolute. E vremea să oprim această nedreptate față de pensionari.

În ultimele 2 săptămâni m-am întâlnit cu oameni din peste 30 de localități ale țării. La fiecare întâlnire, oamenii m-au întrebat un lucru – dacă este adevărat că pensia se va indexa de la 1 octombrie doar cu 1,07%. Oamenii sunt nedumeriți și se simt batjocoriți, după ce le-au fost promise majorări de 20%, apoi de 10%, ca într-un final să li se dea doar 1% – o majorare de 12 lei la pensia minimă sau 19 lei la pensia medie. O majorare care le ajunge să cumpere doar 2–3 măști de protecție.

De-a lungul timpului, Dodon și alții ca el au sărăcit poporul știind foarte bine ce fac. Cauzele pensiilor mici sunt minciuna, incompetența și corupția. La cel mai înalt nivel, a adăugat Maia Sandu.

Președinta PAS a declarat că prin acțiunile lor, Dodon și socialiștii umilesc pensionarii. Când Igor Dodon minte că va mări pensiile, când socialiștii vin cu proiecte de lege pregătite prost și incompetent, când cei din fruntea țării pun în aplicare scheme care fură banul public, au de suferit pensionarii cărora nu le ajung bani de medicamente și mâncare:

Atât timp cât în fruntea țării vor sta hoți, atât timp oamenii cinstiți vor trăi rău.

În toți acești ani, PAS a cerut corectarea sistemului de pensii în vederea creșterii acestora la un nivel care să le permită oamenilor să trăiască demn și a venit cu propuneri realiste și serioase. PAS a cerut insistent valorizarea pensiilor, care a început cu mare întârziere, abia în 2018. PAS a insistat pe recalcularea pensiilor: Când am devenit prim-ministru, unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut a fost urgentarea procesului de recalculare a pensiilor pentru cei care lucrează după pensie, așa încât câteva zeci de mii de oameni au beneficiat de recalcularea pensiilor, pensia acestora crescând în medie cu 2 500 lei.

Liderul PAS a menționat că socialiștii fac lucrurile pe dos și nu știu altceva decât să facă promisiuni deșarte, ca să-i ademenească pe sărmanii oameni cu minciunile lor:

Ei nu înțeleg cum funcționează sistemul de pensii și nu pot să rezolve problema pensiilor mici pentru că ei reprezintă sistemul care îi fură pe pensionari.

Maia Sandu a setat majorarea pensiilor drept obiectiv național – E vremea să punem în aplicare o politică realistă și dreaptă de creștere a pensiilor. Și trebuie să începem de la majorarea pensiei minime pentru ca această să depășească pragul sărăciei. E vremea să ne stabilim drept obiectiv național creșterea pensiei minime la 2 000 de lei.

În calitate de președinte, voi îndemna Parlamentul, indiferent de ideologiile partidelor din parlament, să-și asume acest obiectiv printr-o hotărâre comună a tuturor deputaților. E vremea să unim societatea în jurul unor asemenea obiective naționale comune. Indiferent de limba vorbită sau etnie, ideologie politică sau vârstă, cu toții ne dorim ca părinții noștri, bunicii noștri să aibă pensii bune și să trăiască demn.

Liderul PAS a specificat că cele 3 miliarde de lei necesare pentru a majora pensia minimă la 2 000 de lei vor fi luați din lichidarea schemelor de corupție în întreprinderile de stat și oprirea contrabandei:

Conform estimărilor procuraturii, doar la Metalferos, statul a fost furat de 1,2 miliarde de lei.

Maia Sandu a precizat că majorarea pensiilor anual, în mod regulat, va fi posibilă și în urma eliberării economiei din strânsoarea controalelor abuzive, a monopolurilor. Atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă acasă vor contribui la creșterea fondului de pensii în Republica Moldova.

Va fi mult de lucru. Dar nu mi-e frică pentru că știu că toată societatea își dorește acest lucru. Știu că împreună vom munci pentru ca fiecare pensionar să trăiască bine. Majorarea pensiilor este o datorie morală și trebuie să fie făcută indiferent de culoarea politică a unui candidat, a încheiat Maia Sandu.

11 sep

Alertă! Fraudă la Președinție

Alertă! Fraudă la Președinție

Tinerii PAS Youth au organizat astăzi, 11 septembrie, un flashmob la Președinție pentru a-l atenționa pe Igor Dodon să nu încerce să fraudeze alegerile. Mai mult, tinerii au agățat de gardul instituției prezidențiale foi A4 cu mesajele: “Aici stă dușmanul alegerilor libere și corecte”, “Aici se cumpără voturi cu hrișcă”, “Aici e imperiul culiocului”.

Am venit astăzi aici ca să-i spunem lui Igor Dodon nici nu încerca să fraudezi aceste alegeri, noi nu te vom lăsa. Igor Dodon a câștigat alegerile în 2016 prin fraudă și minciună. De atunci până astăzi, timp de 4 ani de zile, Igor Dodon a dat dovadă de incompetență. Din banii noștri, 100 mii de lei pe zi, el merge în vacanțe de lux în cele mai scumpe hotele. Asta este unica realizare a lui Dodon – să trăiască pe banii cetățenilor. Zi de zi, moldovenii însărăcesc, iar Dodon se îmbogățește pe spatele lor. De dată această noi nu-i vom permite, a declarat vicepreședintele PAS Youth, Eugen Sinchevici.

La flashmob au venit și deputații PAS, Sergiu Litvinenco și Virgil Pâslariuc. În context, vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco a spus:

Noi ne-am solidarizat cu această acțiune pentru a transmite un mesaj acestui personaj care mai are încă un pic de mandat. Înainte de a veni încoace, am citit niște titluri după tradiționala emisiune a lui de vineri, în care a spune că el s-a înregistrat ca independent pentru că se temea că noi vom contesta această calitate și că-l vom scoate din cursa electorală. Este o minciună, noi vrem să ne batem politic, lumea să nu-l voteze și să-l trimită la groapa de gunoi. Igor Dodon își dă seama că oamenii nu-l mai vor și încearcă să fraudeze aceste alegeri, prin blocarea votului în diasporă, prin cumpărarea masivă a voturilor din stânga Nistrului.

La final, deputatul l-a îndemnat pe Igor Dodon să meargă într-o campanie corectă și să accepte că va pierde alegerile.

Amintim că ieri, 10 septembrie, Sergiu Litvinenco a prezentat probe prin care socialiștii lui Igor Dodon se pregătesc să fraudeze alegerile prezidențiale prin falsificarea cererilor de înregistrare prealabilă pentru deschiderea secțiilor de votare în Federația Rusă.

De asemenea, în cadrul unei conferințe de presă, și lidera PAS, Maia Sandu, a anunțat că, din informațiile pe care le deține, Igor Dodon încearcă să pună în aplicare schemele din 2016 și a cerut instituțiilor statului să organizeze și să supravegheze corect procesul electoral.

10 sep

Socialiștii lui Dodon pregătesc fraudarea alegerilor

Socialiștii lui Dodon pregătesc fraudarea alegerilor

Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco prezintă probe prin care socialiștii lui Igor Dodon se pregătesc să fraudeze alegerile prezidențiale prin falsificarea cererilor de înregistrare prealabilă pentru deschiderea secțiilor de votare în Federația Rusă. În context, vicepreședintele PAS anunță că va depune astăzi, 10 septembrie, o plângere penală către procuratură prin care va cere să se verifice legalitatea acestor acțiuni.

Astfel, la data de 07.08.2020, în adresa Comisiei Electorale Centrale au parvenit 8 cereri semnate de către cetățeanul Sitorian Daria, prin care aceasta solicită înregistrarea prealabilă a 300 de cetățeni ai Republicii Moldova, care în ziua alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie a.c., chipurile, se vor afla în Federația Rusă și anume în orașele Moscova și Sankt Petersburg. Am aici documentul pe care îl găsim pe site-ul CEC.

Atât cererile date, cât și semnăturile din acestea provoacă mari semne de întrebare și suspiciuni de falsificare. Conform informațiilor obținute de la oamenii din Ocnița, Sitorian Daria nu a ieșit în 2020 din Republica Moldova. Adică este și a fost în Republica Moldova. Pe de altă parte, cei care au semnat cererile – cel puțin câteva persoane din Ocnița luate aleatoriu și despre care ne-au relatat tot persoane care domiciliază în Ocnița – sunt în afara Republicii Moldova, ele în 2020 nu au intrat în Republica Moldova, a precizat deputatul.

Mai mult, Sergiu Litvinenco spune că va depune azi o sesizare penală către procuratură prin care va cere sa se verifice legalitatea acestor acțiuni.

Noi bănuim că toate sau o parte din semnături au fost falsificate ori au fost colectate de la persoane care nu au intenția de a vota peste hotarele Republicii Moldova (adică nu sunt angajați sau studenți în Federația Rusă), ceea ce denotă în acțiunile lor componenta de infracțiune prevăzută de art. 352/1 Cod penal – Falsul în declarații, a punctat Litvinenco.

De asemenea, Litvinenco afirmă că se va adresa și Comisiei Electorale Centrale pentru a se verifica sub toate aspectele cererile de înregistrare prealabilă care vin la CEC. Adică să se verifice nu doar formal, dar să verifice dacă persoanele care se adresează la CEC și-au exprimat într-adevăr intenția de a vota peste hotare și nu este vorba de o falsificare penală a semnăturii.

7 sep

Avertismentul Maiei Sandu pentru Igor Dodon: Nici să nu te gândești să furi votul oamenilor

Avertismentul Maiei Sandu pentru Igor Dodon

Maia Sandu l-a avertizat pe Igor Dodon să nu încerce să fraudeze alegerile din noiembrie 2020. Să înțeleagă și să accepte că vremea lui a trecut. Să nu se joace cu răbdarea poporului, cu răbdarea oamenilor buni. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă, unde președinta PAS a cerut instituțiilor statului să organizeze și să supravegheze corect procesul electoral.

Maia Sandu susține că, din informațiile pe care le deține, Igor Dodon încearcă să pună în aplicare schemele din 2016:

  1. El încearcă să împiedice, cât de mult poate, votul cetățenilor din afara țării. Cel mai tare Dodon se teme de diasporă, căci știe că nu va fi votat nici de cei din Vest, care îl văd drept mincinos și incompetent, nici de cei din Est, care îl văd drept un președinte slab ce nu a putut să rezolve nicio problemă pentru cetățenii noștri plecați în Rusia. În acest sens, el obstrucționează deschiderea mai multor secții de votare în Vest și, totodată, recurge la falsificarea actelor și semnăturilor pentru a deschide mai multe secții de votare în Est. Aici este un caz penal și despre asta vor vorbi în detalii colegii mei în zilele următoare.
  2. El va încerca să transporte organizat și să cumpere din banii furați de la oameni voturi în regiunea transnistreană. Din informațiile noastre, Dodon planifică să cheltuie 2 milioane de euro pentru a cumpăra voturi din regiunea transnistreană. Cetățenii din regiunea transnistreană pot veni la vot din propria inițiativă și nu plătiți de către Igor Dodon.
  3. Inventează minciuni despre mine și despre echipa noastră. Dodon speră că va speria lumea cu minciuni despre oponenții săi. Folosește toate posturile TV – pe care le avea și pe care le-a luat de la Plahotniuc – pentru a se lăuda pe sine și a spune minciuni despre noi.
  4. Dodon și socialiștii încearcă să cumpere alegătorii și de pe malul drept. După ce a lăsat oamenii fără locuri de muncă, nu a putut să le dea ajutoare pe timp de criză, nu a găsit soluții pentru părinții cu copii de grădiniță și școală, acum vrea să îi cumpere cu un pachet de hrișcă sau cu o sticlă de ulei? Oamenii au nevoie de ajutor real, de un președinte care să fie alături de ei zi de zi, nu de un pachet de orez în ziua alegerilor.

În context, lidera PAS a spus că echipa sa a devenit mai puternică și a învățat lecțiile din alegerile precedente:

Spre deosebire de 2016, PAS este mult mai pregătit pentru a apăra votul și a combate minciunile. Suntem în plin proces de identificare a membrilor secției de votare și observatorilor. Anul acesta vom avea membri și observatori în toate secțiile de votare. Așa ceva era aproape imposibil în 2016, când abia ne creasem ca partid. Observatorii vor fi instruiți și foarte atenți ca alegerile să fie libere și corecte. Spre deosebire de 2016, avem mulți susținători în instituții publice la nivel central și local care nu se mai tem să ne informeze despre fărădelegile pregătite și să ne susțină pentru a aduce dovezi. Ei vor fi o voce curajoasă și vor apăra votul cetățenilor împreună cu noi.

De asemenea, Maia Sandu vine cu un apel către Comisia Electorală Centrală, Consiliul Audiovizualului și toate instituțiile statului implicate în procesul electoral:

  1. De la Comisia Electorală Centrală și Ministerul afacerilor externe și integrării europene cerem informații clare despre modul în care vor asigura votul peste hotare. În primul rând, CEC-ul trebuie să fie activ și să stabilească, așa cum prevede legea, câte secții de votare trebuie deschise. Pe baza criteriilor stabilite în lege și fără a admite distorsionarea datelor reale. Iar Ministerul afacerilor externe și integrării europene trebuie să facă toate demersurile necesare, inclusiv logistice, pentru a asigura funcționalitatea secțiilor. Vom solicita printr-un demers oficial informații despre numărul de secții și amplasarea acestora. Atenționăm autoritățile că votul este un drept constituțional, iar ei sunt obligați să negocieze cu administrațiile din țările străine deschiderea numărului necesar de secții de vot. Nu încercați să fugiți de responsabilitate, respectați dreptul la vot al tuturor cetățenilor!
  2. De la toate autoritățile competente ale statului cerem interzicerea transportării organizate și coruperea alegătorilor din regiunea transnistreană. O fraudă masivă cum a fost cea din 2016 sau din 2019 afectează caracterul liber și corect al alegerilor. Oamenii trebuie să vină la vot pentru că au și vor să-și exercite o opțiune politică, nu pentru că sunt plătiți să voteze. Este absolut inacceptabil ca rezultatul scrutinului prezidențial să depindă de voturile cumpărate cu 20, 30 sau 50 de euro de la locuitorii din regiunea transnistreană.
  3. De la Consiliul Audiovizualului cerem să supravegheze cu adevărat că mass-media informează corect cetățenii, să reacționeze imediat și să soluționeze echidistant toate contestațiile referitoare la știri false. Cerem ca CA să nu o mai facă pe mortul în păpușoi, căci toată lumea știe că Dodon controlează o serie de posturi de TV, și să asigure măcar în campanie respectarea Codului serviciilor media și a Codului electoral. Propaganda în știri în favoarea lui Dodon nu înseamnă nicidecum informare corectă și obiectivă, nu e cazul ca CA să se ascundă după deget.

Maia Sandu a îndemnat și cetățenii să fie responsabili și să ajute echipa PAS la documentarea cazurilor de fraudare și să sesizeze de fiecare dată instituțiile responsabile:

Iată ce puteți face dvs. Fotografiați și filmați toate cazurile de încălcare menționate mai sus și transmiteți-le către echipele noastre. Plasați pozele și video-urile pe rețelele de socializare. Acolo unde ați identificat fraudă anunțați imediat poliția. De asemenea, înregistrați-vă ca observator pentru a ne asigura că în toate secțiile de votare procesul este corect și liber. Iar dacă sunteți în diasporă, înregistrați-vă prealabil pe pagina web a CEC.

La final, Președinta PAS s-a adresat forțelor politice:

Vin cu un îndemn către toți cei care înțeleg că Dodon este unicul nostru oponent, dușmanul acestei țări – trebuie să ne unim eforturile împotriva încercărilor lui Dodon de a rămâne la putere prin fraudă. Uniți, alături de toți cetățenii Moldovei, îl vom învinge.

2 sep

Maia Sandu: E vremea oamenilor buni

Maia Sandu: E vremea oamenilor buni

Partidul Acțiune și Solidaritate înregistrează astăzi, 2 septembrie, grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor la Comisia Electorală Centrală. Asta după ce Maia Sandu a fost desemnată candidata pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020 din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, ieri, 1 septembrie, la Consiliului Politic Național al PAS. De asemenea, Consiliul a luat decizia constituirii grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea Maiei Sandu în număr de 100 de membri. Președinte al grupului de inițiativă a fost ales Igor Grosu, prim-vicepreședintele PAS.

Lidera PAS, Maia Sandu:

Acum 29 de ani ne-am dobândit independența. Ne-am câștigat libertatea. Ne-am bucurat că o să ne putem decide singuri soarta. Că o să putem alege în fruntea țării oameni buni, cu care să construim în sfârșit o societate liberă, dreaptă și prosperă. Ne-am făcut planuri mărețe atunci.

Dar ne-am rătăcit pe drum. Hoții au adunat averi nemăsurate și nemeritate, iar oamenii buni s-au pomenit ducând o viață tot mai grea. Banii murdari și minciuna au acaparat politicul, justiția, ne-au sufocat libertatea, economia, au sărăcit oamenii, iar pe unii dintre ei i-au alungat din țară.

La 29 de ani de independență privim cu tristețe drumul pe care am mers până acum și ne întrebăm cu îngrijorare dacă binele poate birui răul sau dacă asta se întâmplă doar în poveste. Ne întrebăm dacă oamenii buni se pot reuni împotriva hoților și mincinoșilor. Ne întrebăm dacă nu e prea târziu.

Nu e târziu. Cred cu tărie că lucrurile pot fi îndreptate. În această toamnă, avem șansa să alegem drumul cel bun. Să deschidem ușa pentru oamenii buni. Care pot pune Moldova pe calea dreptății și a bunăstării. Care pot face ordine în țară.

Să începem de la Președinție. E vremea să ne întrebăm ce fel de președinte merită oamenii Moldovei. Ce fel de președinte vrem să stea în fruntea țării următorii 4 ani. Vrem un președinte care vrea și poate uni societatea? Vrem un președinte care să fie de partea oamenilor cinstiți? Vrem un președinte demn, corect, care respectă legea? Vrem un președinte cumpătat? Vrem un președinte respectat, în țară și în afara țării? Vrem un președinte care să iubească țara? Dacă vrem aceste lucruri, înseamnă că avem un scop comun. Și trebuie să ne unim în jurul acestui scop.

Noi nu venim în această campanie doar să participăm. Nu venim să ne facem publicitate. Nu venim să ne răzbunăm pe cineva. Venim să câștigăm împotriva sărăciei, hoției, nedreptății. Venim să readucem oamenilor încrederea că se poate trăi bine acasă. Venim să construim o țară pentru oamenii buni.

Astăzi ne lansăm în această luptă, o luptă onorabilă pentru noi. Avem datoria de a da țării un președinte al tuturor, care să scoată țara din izolare, care să aducă speranță atât pentru cei din țară cât și pentru cei care au fost nevoiți să plece peste hotare, a declarat prim-vicepreședintele PAS, deputatul Igor Grosu.

Victoria nu va fi asupra lui Igor Dodon, ci în primul rând victoria va fi asupra hoțiilor, schemelor și a corupției. Venim cu un președinte care va face regulă în această țară, a declarat vicepreședintele PAS, deputatul Sergiu Litvinenco.

Vicepreședintele PAS, deputatul Mihai Popșoi, a menționat că: Nimic nu dezbină mai mult decât politica celor care o fac de 30 de ani. Sărăcia este una pentru toți. Corupția nu cruță pe nimeni. Este timpul să ne unim în susținerea oamenilor buni. Maia Sandu este anume un așa om, cinstit și puternic. Indiferent de cultura, limba, religia sau etnia voastră, vă îndemn, dragi cetățeni, să susțineți oamenii buni.

Victoria Butuc-Guranda, primara satului Dănceni, a vorbit în numele colegilor primari ai Partidului Acțiune și Solidaritate din întreaga țară:

Noi am început schimbarea la nivel local iar pentru a avea o continuitate este necesar să o facem și la nivel de țară. Timpul oamenilor buni a sosit, Dna Maia Sandu aveți toată susținerea colegilor din teritorii. Victoria va fi de partea oamenilor buni.

În susținerea Maiei Sandu a venit și Vasile Șoimaru, fost deputat și semnatar al Declarației de independență:

Maia Sandu mi-a fost studentă. A terminat Academia de Studii Economice cu media 9,4. A scos un profesor din sală, când a aflat cu ce se ocupă. O stimez încă de atunci, de 25 de ani. Maia Sandu are cele mai bune șanse și merită să ocupe această funcție de dirijor al țării.

La evenimentul de lansare a fost și Vladimir Beșleagă, scriitor și fost deputat în primul Legislativ:

Eu știu că PAS are un program de schimbare radicală a Guvernului, a Parlamentului. Sunt gata oricând să susțin candidatura Maiei Sandu.

De asemenea, astăzi Maia Sandu a venit în fața oamenilor cu un Cod al președintelui din 10 reguli esențiale pe care a promis să le respecte.

Codul președintelui

Președintele nu este stăpânul unei țări, este slujitorul oamenilor. Un președinte bun își asumă să respecte legea și morala. Președintele nu este în niciun fel deasupra regulilor. Dimpotrivă, este cel care trebuie să le respecte cu cea mai mare strictețe și responsabilitate și să-i oblige pe ceilalți să le respecte.

Un președinte bun trebuie:

  1. Să fie cinstit. Să nu fure. Să dea crunt peste mână celor care fură.
  2. Să muncească pentru bunăstarea poporului. Niciun cetățean nu trebuie să trăiască în sărăcie și frică.
  3. Să iubească și să cinstească toți oamenii din această țară. Indiferent de etnie, limba vorbită, religie, vârstă sau ideologie.
  4. Să spună adevărul. Să nu mintă cetățenii.
  5. Să facă dreptate. Să elibereze instituțiile și să le aducă în slujba poporului.
  6. Să ia decizii doar în interesul oamenilor. Președintele nu poate avea interese proprii.
  7. Să nu trădeze poporul și interesul național. Să fie prieten cu toate țările în beneficiul cetățenilor.
  8. Să lucreze transparent – cu presa și cetățenii. Un președinte bun nu are ce ascunde de oameni.
  9. Să apere oamenii cinstiți. Hoții trebuie să stea la pușcărie. Președintele este garantul respectării legii.
  10. Să trăiască modest, ca poporul. Nu poți huzuri în lux când oamenii mor de foame.

iulie 2020


18 iul

Maia Sandu – candidatul PAS la alegerile prezidențiale

Maia Sandu – candidatul PAS la alegerile prezidențiale

Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate s-a întrunit astăzi, 18 iulie 2020, în regim online, în componența a 134 de membri și a decis unanim că va înainta candidatura Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.

PAS este un partid care a crescut mult în ultimii ani. Suntem mai pregătiți, mai organizați și mai puternici decât eram cu 4 ani în urmă. Avem o responsabilitate enormă față de cetățenii acestei țări să promovăm persoane competente și curajoase care pot lupta cu hoții de la guvernare. Suntem gata să depunem toate eforturile pentru a învinge la alegerile prezidențiale împreună cu Maia Sandu, unicul candidat capabil să-l bată pe Igor Dodon, a declarat Igor Grosu, prim-vicepreședinte al PAS.

Această nominalizare este o onoare pentru mine, dar și o mare responsabilitate. Avem datoria să curățăm țara de politicienii care văd Moldova ca pe un sac fără fund, din care ei se îndestulează. Sunt sigură că, prin multă muncă, vom învinge în aceste alegeri. E vremea oamenilor buni, cei care știu cum trebuie să fie țara noastră. Împreună vom munci pentru o țară bogată, cu familii unite și copii fericiți, o țară în care legea este una pentru toți, iar dreptatea stă în capul mesei, a declarat președinta PAS, Maia Sandu.

PAS face apel către toți cetățenii nemulțumiți de minciuni și hoție să susțină echipa Maiei Sandu. Avem nevoie de implicarea fiecărui cetățean onest. Lansarea oficială a candidatului Maia Sandu și a programului său electoral va avea loc odată cu startul oficial al scrutinului electoral, în luna septembrie.

16 iul

Igor Dodon pregătește fraudarea alegerilor

Igor Dodon pregătește fraudarea alegerilor

Partidul Acțiune și Solidaritate susține că președintele Igor Dodon ar urmări fraudarea alegerilor prezidențiale prin intermediul modificărilor introduse în Codul electoral de către deputații socialiști, în timp ce 129 de amendamente propuse de societatea civilă au fost respinse fără niciun argument. Despre acest lucru au anunțat în cadrul unei conferințe de presă lidera PAS, Maia Sandu, deputatul Sergiu Litvinenco și secretarul general PAS, Andrei Spînu.

Nu îi vom permite lui Dodon să transforme procesul democratic într-un iarmaroc, unde voturile din regiunea transnistreană se cumpără cu 20 de dolari, iar loialitatea primarilor este cumpărată cu bani din bugetul de stat.

Suntem sătui de mimarea democrației, oamenii sunt sătui de politicieni care îi sărăcesc, le alungă copiii și nepoții de acasă. Noi o să apărăm dreptul lor de a alege în fruntea țării oameni onești. Noi o să ne apărăm dreptul la alegeri libere și corecte, inclusiv în stradă, dacă va fi nevoie.

Guvernul lui Dodon este instrumentul principal de fraudare. Unii din acest guvern, cu pistolul la tâmplă, strâng bani de la agenții economici pentru finanțarea campaniei lui Dodon, Voicu se ocupă de urmărirea opoziției, ministerul protecției sociale face cadouri ajutoarele sociale în schimbul promisiunilor de a-l vota pentru Dodon. Toate aceste lucruri se întâmplă în timp ce țara arde, în timp ce economia se prăbușește fără niciun ajutor de la guvern, în timp ce sărăcia ajunge în fiecare gospodărie, în timp ce sistemul medical e tot mai aproape de colaps total, a punctat Maia Sandu.

Sergiu Litvinenco a vorbit despre modificările la codul electoral, pentru lectura a doua, promovate insistent de către deputații socialiști:

Societatea civilă a prezentat amendamente, au fost 129 de pagini. Toate acestea au fost respinse, fără niciun argument. Astăzi proiectul este pe ordinea de zi. Dodon își dă seama că nu poate câștiga cinstit aceste alegeri și recurge la ajustarea regulilor jocului. Mai multe prevederi trezesc îngrijorare, iar altele nu rezolvă problemele existente în legislație și semnalate de CC încă în 2016.

Rămâne nerezolvată problema transportării ilegale a oamenilor din stânga Nistrului. Înseamnă oare că Dodon planifică să plătească zeci de mii de oameni din regiunea transnistreană pentru ca să-i aducă la secțiile de votare?

De ce se interzice observatorilor să facă rapoarte de monitorizare înainte de începerea perioadei electorale. Fraudarea se face atât în campanie, cât și înainte de începerea acesteia. De asemenea, rămân în vigoare prevederile conform cărora un concurent electoral este scos din cursă nu de către instanța de judecată, dar de organele electorale. De asemenea, există probleme cu privire la reflectarea campaniei în mass-media și organizarea dezbaterilor electorale.

Nu s-a acceptat posibilitatea extinderii orelor de votare pentru diasporă, în situația în care se creează rânduri.

Secretarul general PAS, Andrei Spînu, a anunțat că tot mai mulți primari și membri PAS spun că Dodon și partidul său folosesc resursele administrative pentru a frauda alegerile.

Socialiștii promit bani din bugetul de stat primarilor care vor face campanie pentru Dodon și care vor aduce un număr de voturi stabilit. Un exemplu: unui primar al unei localități mici i s-au promis 3 milioane de lei pe contul primăriei dacă la alegeri acesta va face campanie pentru Dodon și va asigura 500 de voturi. Adică, Dodon plătește 6 000 de lei pentru 1 vot. Acest lucru este inacceptabil. Banii din bugetul de stat nu sunt banii lui Dodon, nu sunt banii PSRM-ului.

Am și un mesaj către primari – aveți răbdare, ați văzut că dictatorii cad, iar oamenii sunt mai puternici, fiți demni pentru localitatea voastră, nu vă lăsați amăgiți de un personaj care își ia salariul în sacoșе.

Primim informații că Dodon și reprezentanții PSRM fură datele personale ale oamenilor de la instituțiile de stat și le folosesc în scopuri de partid, și anume mă refer la bazele de date de la Agenția de Servicii Publice (ASP). Acest lucru a fost comunicat echipei noastre de către mai mulți locuitori din Chișinău.

Sesizați imediat poliția atunci când socialiștii vă sună la ușă știindu-vă datele personale. Mă adresez funcționarilor publici cu care am lucrat umăr la umăr în Guvern. Am descoperit oameni de calitate, profesioniști și muncitori. Am descoperit numeroși oameni care vor să-și facă treaba onest fără a fi implicați în ilegalități. În toamna anului 2019, am organizat împreună cu dvs. alegerile locale și am arătat că e posibil să avem și în Moldova o campanie corectă. Vă îndemn și acum să fiți corecți, puternici și că depinde inclusiv de dvs. cine și cum va conduce această țară în viitor în baza unor alegeri libere și corecte, a precizat Andrei Spînu.

La final, Maia Sandu a anunțat că PAS va semna moțiunea de cenzură înaintată de către fracțiunea Platforma DA:

E clar pentru toți că acest Guvern trebuie să cadă. Ieri am mai avut o discuție cu PD în încercarea de a-i convinge să participe la votarea demisiei Guvernului, pentru ca să se asigure numărul necesar de voturi. Din păcate ei nu vor participa la acest vot.

Înțelegem că PSRM își dorește încheierea acestei sesiuni parlamentare înainte de termen. Fracțiunea PAS va semna moțiunea de cenzură, în speranța că PD își va revedea poziția. Indiferent care va fi soarta acestei moțiuni, noi ne vom apăra dreptul la o conducere normală, dreptul la alegeri libere, chiar și în stradă. Anul acesta îl vom alunga pe Dodon de la putere și vom aduce în frunte oameni onești care pot rezolva problemele cetățenilor.


Maia Sandu

Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate

Născută: 24 mai 1972 (48 de ani) în s. Risipeni, r-nul Fălești


Domiciliul: mun. Chișinău


Profesia: Economist


Afiliere politică: Președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate


Sloganul electoral: E vremea oamenilor buni


Programul electoral


Declarația de avere și interese personale  arhivat

Tribuna electorală


Declarațiile candidaților în perioada alegerilor prezidențiale din 2020

Renato Usatîi  Andrei Năstase  Tudor Deliu  Igor Dodon  Violeta Ivanov  Maia Sandu  Octavian Țîcu  Dorin Chirtoacă