Discuție: Dorin Chirtoacă

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare

alegeri.md își propune să reflecte în mod imparțial, echidistant și detaliat desfășurarea procesului electoral pe toate dimensiunile acestuia, și astfel să contribuie la educarea electorală și civică a cetățenilor, precum și la responsabilizarea aleșilor și a instituțiilor elective ale statului.

Alegeri locale

Rata de participare la vot

Astăzi, 20 octombrie 2019, în Republica Moldova se desfășoară alegeri locale generale în unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I – municipii, orașe, comune, sate, și de nivelul II – în cele 32 de raioane ale țării, în municipiile Chișinău și Bălți, excepție făcând așezările aflate sub controlul administrației din Transnistria.

În cadrul acestui scrutin electoral cetățenii Republicii Moldova aleg 898 de primari, 10 472 de consilieri locali și 1 108 de consilieri raionali și municipali pentru un mandat de 4 ani în cele 36 de circumscripții electorale.

Validarea alegerilor este condiționată de participarea a cel puțin 1/4 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale din fiecare circumscripție. În cazul primarilor, este declarat câștigător candidatul care a obținut mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate. Dacă aceste condiții nu sunt întrunite, la 3 noiembrie 2019 se va organiza al doilea tur de scrutin, la care vor participa primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în data de 20 octombrie.

Rata de participare la vot

Republica Moldova Municipiul Chișinău
2019 2015 2019 2015
9:30 4,36% 8,95%
2,66% 6,46%
12:30 18,40% 25,41%
12,73% 21,05%
15:30 29,61% 34,39%
22,91% 30,60%
18:30 37,86% 42,24%
31,56% 39,33%
21:00 41,68% 49,00%
36,05% 47,41%

Alegeri în municipiul Chișinău

Municipiul Chișinău reprezintă circumscripția electorală municipală nr. 1. Cetățenii care domiciliază sau au reședința în orașul Chișinău votează pe două buletine de vot: pentru primarul general și pentru Consiliul municipal. Locuitorii suburbiilor municipiului Chișinău primesc patru buletine de vot: pentru primarul general al municipiului, pentru Consiliul municipal, pentru primarul și Consiliul local din localitatea în care domiciliază. Concomitent cu scrutinul electoral local general, la 20 octombrie 2019 au loc alegeri parlamentare noi. Locuitorii orașelor Codru, Durlești, Sîngera și ai comunelor Băcioi și Trușeni votează pe cinci buletine de vot, întrucât cetățenii acestor suburbii ale municipiului aleg și deputatul care îi va reprezenta în Parlament.

Prezența la vot 2019 versus 2018

Prezența la urne a alegătorilor la scrutinul electoral local din 20 octombrie 2019 în municipiul Chișinău în comparație cu alegerile noi pentru funcția de primar general din 20 mai 2018, atunci când la închiderea secțiilor de votare în primul tur prezența la vot a fost de 35,42%.

9:00 12:00 15:00 18:00 21:00

Candidați la funcția de primar general

Pentru funcția de primar general s-au înscris 18 candidați, desemnați de 17 partide politice și un bloc electoral, în timp ce pentru funcția de consilier municipal concurează candidații de pe listele a 19 formațiuni politice și doi candidați independenți.

Teodor Cârnaț
Valeriu Munteanu
Valerii Klimenco
Victor Chironda
Vitalie Voznoi
Dumitru Țîra
Vitalie Marinuța
Lilia Ranogaeț
Alexandru Fetescu
Ivan Diacov
Octavian Țîcu
Serghei Toma
Vlad Țurcanu
Boris Volosatîi

Circumscripții electorale

În vederea organizării alegerilor au fost constituite 36 de circumscripții electorale de nivelul al II-lea, a căror hotare coincid cu cele ale unităților administrativ-teritoriale. Deși Comisia Electorală Centrală a constituit circumscripția electorală nr. 3 pentru localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender, alegerile locale în această circumscripție precum și în alte trei localități de pe malul drept al Nistrului nu vor avea loc, deoarece acestea se află sub controlul administrației din Transnistria, nerecunoscută de autoritățile de la Chișinău.

1 Municipiul Chișinău
2 Municipiul Bălți
3 UAT din stânga Nistrului
4 Raionul Anenii Noi
5 Raionul Basarabeasca
6 Raionul Briceni
7 Raionul Cahul
8 Raionul Cantemir
9 Raionul Călărași
10 Raionul Căușeni
11 Raionul Cimișlia
12 Raionul Criuleni
13 Raionul Dondușeni
14 Raionul Drochia
15 Raionul Dubăsari
16 Raionul Edineț
17 Raionul Fălești
18 Raionul Florești
19 Raionul Glodeni
20 Raionul Hîncești
21 Raionul Ialoveni
22 Raionul Leova
23 Raionul Nisporeni
24 Raionul Ocnița
25 Raionul Orhei
26 Raionul Rezina
27 Raionul Rîșcani
28 Raionul Sîngerei
29 Raionul Soroca
30 Raionul Strășeni
31 Raionul Șoldănești
32 Raionul Ștefan Vodă
33 Raionul Taraclia
34 Raionul Telenești
35 Raionul Ungheni
36 UTA Găgăuzia

Fenomenul migrării politice a primarilor

După trecerea Partidului Democrat din Moldova (PDM) în opoziție în iunie 2019, 134 de primari au părăsit partidul, revenind fie la afilierea politică din 2015 sau aderând la alte partide. Exodul primarilor din PDM s-a produs după ce în anii 2015–2019 a avut loc un fenomen invers de o amploare fără precedent în istoria recentă a țării, de migrare a primarilor către PDM, pe atunci aflat la guvernare. În perioada respectivă, ca urmare a presiunilor exercitate de către partidul de guvernământ, dar și de către organele de drept, mai mult de jumătate din primari și-au schimbat afilierea politică, prin intermediul unor demersuri colective sau de o manieră mai discretă. Conform datelor disponibile public și verificabile, din cei 898 de primari aleși cel puțin 464 primari și-au schimbat afilierea politică între anii 2015–2019.

Asistență în sesizarea fraudelor electorale

Dacă ai observat nereguli, fraude ori încălcări la alegerile din localitatea ta, raportează-le autorităților competente. În acest sens, accesează și completează formularele de mai jos cu informații relevante și probe concludente, în funcție de tema sesizării, conform instrucțiunilor descrise în fiecare document. Sesizările completate și semnate expediază-le organelor electorale și instituțiilor de drept indicate în fiecare formular.

  1. Model de sesizare cu privire la agitația electorală
    Instrucțiuni legale privind sesizarea organelor electorale și a Inspectoratului teritorial de Poliție despre faptele/ circumstanțele din cadrul agitației electorale ce încalcă prevederile art. 52 din Codul electoral și art. 52 din Codul contravențional.

  1. Model de sesizare cu privire la acțiunile de corupere a alegătorilor
    Instrucțiuni privind sesizarea organelor electorale și a Procuraturii Generale în legătură cu faptele/ circumstanțele de corupere a alegătorilor prin oferirea de bani, bunuri (băuturi alcoolice, produse din tutun și produse alimentare), servicii ori de alte beneficii în scopul determinării alegătorului să își exercite sau nu drepturile electorale în cadrul alegerilor locale.

  1. Model de sesizare utilizat de către observatorii acreditați în alegeri
    Instrucțiuni privind sesizarea organului electoral pe marginea unei nereguli, fraude sau încălcări admise sau comise în procesul electoral 2019, care va fi completat și semnat de observatorul acreditat în raza unei secții de votare.

  1. Model de sesizare în legătură cu implicarea cultelor religioase în procesul electoral
    Instrucțiuni privind sesizarea organelor electorale și Ministerului Justiției în legătură cu situațiile/ cazurile în care reprezentanții Bisericii s-au implicat în procesul electoral la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019.

  1. Model de sesizare cu privire la verificarea cheltuielilor efectuate în campania electorală
    Instrucțiuni privind sesizarea Comisiei Electorale Centrale despre circumstanțele verificării raportării unor cheltuieli efectuate în campania electorală de către un concurent electoral/ candidat la funcția de primar sau de un consilier local.

  1. Model de sesizare cu privire la respectarea în listele de candidați a cotei minime de 40% pentru ambele sexe
    Instrucțiuni privind sesizarea Comisiei Electorale Centrale și a Consiliului Electoral de Circumscripție despre nerespectarea cotei minime de 40% pentru ambele sexe și/sau poziționarea a minim trei candidați la fiecare 10 locuri de către concurentul electoral în listele de candidați la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019.



Logo alegeri.md

alegeri.md este dezvoltat cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, iar compartimentul dedicat partidelor politice este realizat cu suportul financiar al Ambasadei Olandei. Opiniile exprimate pe acest site aparțin echipei ADEPT și nu reflectă în mod necesar poziția Fundației Soros-Moldova și/sau a Ambasadei Olandei.