Raionul Basarabeasca

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare

Raionul Basarabeasca este o unitate administrativ-teritorială din regiunea de dezvoltare Sud a Republicii Moldova. Alcătuit din 10 localități cu o populație totală de 25,2 mii locuitori, raionul este administrat de către Consiliul raional, constituit din 27 de consilieri, și președintele raionului, Piotr Pușcari, membru al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Reședința raionului este orașul Basarabeasca, condus de primarul neafiliat politic Valentin Cimpoeș.

Raionul Basarabeasca

Lista localităților din raionul Basarabeasca

În conformitate cu prevederile Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova[1], raionul Basarabeasca este constituit din 10 localități, împărțite în șapte unități administrativ-teritoriale de nivelul I:

  • un oraș;
  • o comună cu patru sate în componență;
  • cinci sate, care nu aparțin vreunei comune.
orașul Basarabeasca
satul Abaclia
satul Bașcalia
satul Carabetovca
satul Iordanovca
comuna Iserlia
satul Sadaclia

Administrația raionului

Raionul Basarabeasca este administrat conform prevederilor Legii privind administrația publică locală[3] prin intermediul autorităților publice locale de nivelul I și II, care se constituie în urma exercițiilor electorale locale și activează pe teritoriul raionului în condițiile prevăzute de lege în scopul promovării intereselor generale ale locuitorilor săi.

În calitate de autorități reprezentative și deliberative, consiliile locale și primarii celor 7 primării din raion au responsabilitatea de a soluționa problemele localității pe care o administrează. De gospodărirea treburilor publice a întregii unități administrativ-teritoriale se ocupă Consiliul raional Basarabeasca, format din 27 de consilieri, și președintele raionului, ales de membrii consiliului.

Consiliul raional Basarabeasca

Consiliul raional este autoritatea reprezentativă și deliberativă a raionului Basarabeasca. Printre cele mai importante prerogative ale Consiliului raional se numără aprobarea și amendarea bugetului raional anual, administrarea bunurilor din domeniul public și privat ale raionului, luarea deciziilor privind lucrările de proiectare, construcție, întreținere și modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ, aprobarea de strategii, prognoze, planuri și programe de dezvoltare social-economică a raionului etc.

Piotr Pușcari, președintele raionului Basarabeasca

La alegerile locale din 20 octombrie 2019 în Consiliul raional Basarabeasca au fost aleși 27 de consilieri, care reprezintă șapte formațiuni politice, și patru candidați independenți. Mandatele noilor consilieri raionali au fost validate la 7 noiembrie 2019 de Judecătoria Cimișlia (sediul central), iar activitatea Consiliului a demarat la 15 noiembrie, odată cu desfășurarea primei ședințe a acestuia în noua componență și înmânarea legitimațiilor de consilier.

La ședința din 19 noiembrie 2019, Consiliul raional l-a votat pe reprezentantul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)[4], Piotr Pușcari, în funcția de președinte al raionului Basarabeasca. Pe lângă fracțiunea socialiștilor, pentru candidatura lui Piotr Pușcari au mai votat consilierii Blocului electoral “ACUM Platforma DA și PAS”, Partidului Democrat din Moldova, Partidului Nostru, Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și independentul Gheorghe Beșleaga. În total, candidatul PSRM a acumulat voturile a 21 de consilieri.

PSRM

  1. Vitali Aculov
  2. Natalia Arnaut
  3. Nina Capsamun
  4. Andrei Chircov
  5. Ana Diacova
  6. Nicolae Dulgher
  7. Piotr Pușcari
  8. Valentina Reniță
  9. Petru Tichem

ACUM

  1. Maria Garaba
  2. Vasile Garaba
  3. Fiodor Pitel
  4. Petru Scutari
  5. Valentina Stratila

PDM

  1. Claudia Cîrja
  2. Claudia Cozmenco
  3. Mihail Martînov
  4. Ion Popov

PN

  1. Egor Nichita

PCRM

  1. Nicolai Nicolaev

CI

  1. Gheorghe Beșleaga
Formațiunea Mandate
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 8
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS
componența: Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Acțiune și Solidaritate
5
Partidul Democrat din Moldova
din 20 noiembrie 2022 Partidul Social Democrat European
4
Partidul Liberal Democrat din Moldova 3
Partidul “Șor”
declarat neconstituțional la 19 iunie 2023
1
Partidul Nostru 1
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 1
Candidați independenți 4

Lista consilierilor aleși, validată la 7 noiembrie 2019, inclusiv candidații supleanți (). Modificată la 25 august 2020.
Afilierea politică a consilierilor este indicată conform listelor de candidați înregistrate de formațiuni la alegerile locale din 2019.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)

Vitali Aculov


Serghei Basov

Vitali Custurov

Valentina Reniță


Nina Capsamun


Andrei Chircov


Ana Diacova


Nicolae Dulgher


Andrei Godoroja

Natalia Arnaut


Gheorghe Rusu

Piotr Pușcari


+ Petru Tichem

Valentin Cimpoeș (CI)

Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” (ACUM)

Svetlana Cazacu

Petru Scutari


Maria Garaba


Vasile Garaba


Fiodor Pitel


Vladimir Răileanu

Valentina Stratila

Partidul Democrat din Moldova (PDM)

Elena Balanuță

Mihail Martînov


Gheorghe Turcu

Claudia Cozmenco


Tatiana Untila

Ion Popov


Vladimir Zlatov

Claudia Cîrja

PLDM

Daniela Cebanu

Ion Niculiță


Ilie Sajin


Ion Stratu

Victor Niculiță

PPȘ

Vasili Filipov

PN

Iuri Astahov

Egor Nichita

PCRM

Nicolai Nicolaev

Candidați independenți

Gheorghe Beșleaga


Nicolae Chendighilean


Serghei Zamșilchin

Consilii locale și primari

Cele 10 localități ale raionului Basarabeasca, inclusiv orașul-reședință Basarabeasca, sunt administrate de 7 consilii locale și primari, aleși în urma alegerilor locale generale din 20 octombrie și 3 noiembrie 2019.

Tabelul prezintă numărul mandatelor de consilieri locali și primari obținute de concurenții electorali la alegerile din 2019.

Formațiunea Consilieri Primari
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 28 1
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS 22 0
Partidul Democrat din Moldova 20 3
Partidul Liberal Democrat din Moldova 8 1
Partidul “Șor” 3 0
Partidul Nostru 3 0
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 1 0
Candidați independenți 8 2

Din șapte consilii orășenești, comunale și sătești, în șase există o majoritate absolută formată de o singură formațiune politică. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” dețin majoritatea în câte doi consilii locale, iar Partidul Democrat din Moldova și Partidul Liberal Democrat din Moldova – în câte un consiliu.

Tabelul indică apartenența politică a consilierilor locali la momentul alegerii în anul 2019 și numele actualilor primari ai localităților, inclusiv afilierea politică și numărul de mandate al acestora obținute în cadrul alegerilor locale începând cu anul 1995. În partea stângă sunt marcate localitățile unde în consiliul local o anumită formațiune politică deține majoritatea absolută.

Primăria Primar Afilierea
Basarabeasca CI
Abaclia PLDM
Bașcalia PDM
Carabetovca PDM
Iordanovca PDM
Iserlia PSRM
Sadaclia CI


  1. Lege nr. 764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova
  2. Hotărârea CEC nr. 1157 din 04.08.2023 cu privire la stabilirea numărului mandatelor de consilier local  arhivat
  3. Lege nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală
  4. Conform modificărilor la Legea privind administrația publică locală, președinții de raioane sunt aleși din rândul consilierilor raionali.


S-au născut în raionul Basarabeasca

Vladimir Bolea  Ilian Cașu  Vladimir Cebotari  Anatolie Prohnițchi