Declarații privind caravana electorală 2019 a Partidului Democrat din Moldova

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare

Cuprins

februarie 2019


14 feb

Oamenii din raionul Ștefan Vodă au încredere în Vlad Plahotniuc și în echipa PDM

Oamenii din raionul Ștefan Vodă au încredere în Vlad Plahotniuc și în echipa PDM

Însoțit de mai mulți colegi de partid, președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a vizitat miercuri sudul țării, în cadrul caravanei electorale a PDM. În raionul Ștefan Vodă, s-a alăturat caravanei electorale și candidatul Partidului Democrat în circumscripția cu numărul 36, Nicolae Molozea.

Primul dialog pe care echipa PDM l-a avut în raion a fost cu angajații din domeniul medical și cu asistenții sociali.

În cadrul întâlnirii, președintele Vlad Plahotniuc a afirmat că cea mai mare recunoștință, dar și motivație pe care democrații o primesc de la cetățeni, în această campanie, este recunoașterea faptului că în țară e un pic mai bine decât înainte de preluarea guvernării de către PDM.

Sigur că mai e mult de lucru ca să ajungem acolo unde ar trebui să fim. De acord. Noi suntem primii care spunem acest lucru. Dar, spre deosebire de alte partide, noi am început și știm exact ce avem de făcut și cum să facem. Nu ne temem de muncă, nu ne temem de responsabilitate și nu facem promisiuni fără să fim convinși că le putem îndeplini, a spus președintele PDM.

La întâlnirea pe care echipa democraților a avut-o cu angajații din domeniul educației, pedagogii au menționat că măsurile întreprinse în ultimii ani – printre care majorarea salariilor, plata indemnizației unice pentru tinerii profesori, dar și scutirea pedagogilor de povara rapoartelor interminabile – au pus capăt plecării masive a dascălilor din școli. Salariile dascălilor au crescut cu 45% de la 1 decembrie 2018, astfel încât un profesor începător de la țară primește astăzi peste 6,000 de lei. Și indemnizația pentru proaspeții pedagogi, care vin în școlile din sate, a crescut de la 45 de mii de lei la 120 de mii de lei.

Vlad Plahotniuc a anunțat că statul va continua să aducă îmbunătățiri domeniului educației, inclusiv prin măsuri de susținere a cadrelor didactice.

Pe lângă educație, echipa Partidului Democrat are în plan și consolidarea securității statului, motiv pentru care liderul PDM a ținut să consulte ideile sale și cu angajații Poliției de Frontieră și ai altor instituții de forță, respectiv cu angajați din sfera unor instituții de control, sau care țin de infrastructură.

Întrebat cum vede PDM lucrurile privind întărirea securității la frontieră, Vlad Plahotniuc a spus că privește Republica Moldova ca un stat suveran și independent. Eu cred că tehnologiile moderne, banii suficienți, polițiștii de frontieră competenți, pregătiți, cu salarii bune înseamnă frontiere sigure, a afirmat președintele PDM.

Caravana PDM a vizitat apoi și o fabrică de confecții în care muncesc aproximativ 60 de oameni, precum și o importantă vinărie, cu renume internațional, ambele activând în domeniul privat. Vlad Plahotniuc le-a spus angajaților din sectorul privat că guvernarea PDM a luat și va lua măsuri de susținere a mediului de afaceri cu scopul principal ca salariile să poată crește în continuare în Republica Moldova.

O să venim cu noi propuneri ca să asigurăm condiții oamenilor de afaceri din sectorul privat, în care lucrați voi, astfel încât antreprenorii să poată să se extindă, să obțină mai mult profit și să mărească salariile angajaților, a punctat Vlad Plahotniuc.

La rândul lor, oamenii s-au arătat mulțumiți că muncesc aici, în Moldova, în condiții bune și au spus că au încredere în echipa PDM și în capacitatea ei de a dezvolta în continuare economia țării.

13 feb

Vlad Plahotniuc a vizitat mai multe companii din Chișinău

Vlad Plahotniuc a vizitat mai multe companii din Chișinău

Președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a vizitat ieri mai multe întreprinderi din Chișinău. La întrevederi a participat și ministrul degrevat al Economiei, Chiril Gaburici, care candidează pentru funcția de deputat în circumscripția cu numărul 31 din Chișinău.

În discuțiile pe care le-a avut cu angajații acestor întreprinderi, Vlad Plahotniuc a observat că atât conducerea întreprinderilor, cât și angajații resimt efectele reformei fiscale, dar și ale altor măsuri promovate de PDM.

Sistemul bugetar a început să devină atractiv pentru salariații din privat, datorită reformelor și creșterilor de venituri, iar asta mă bucură. Noi o să continuăm să venim cu proiecte și pentru mediul de afaceri, ca antreprenorii să se dezvolte și să poată mări salariile pentru lucrători. Obiectivul nostru este ca moldovenii să rămână acasă, în țară, să aibă aici tot ce au nevoie, să poată beneficia în Moldova de ceea ce le oferă azi statele occidentale, a spus Vlad Plahotniuc în discuție cu angajații fabricii de confecții Ionel.

Liderul democraților a evidențiat că mediul de afaceri reprezintă un segment important, care trebuie susținut, pentru că este un generator de locuri de muncă și care asigură bunăstare.

Noi ne-am gândit cum să susținem mediul de afaceri și Guvernul, din 2016, a intervenit cu politici fiscale, care au ajutat întreprinderile, a declarat Vlad Plahotniuc.

În același timp, angajații au confirmat faptul că primesc salarii mai mari ca urmare a micșorării unor impozite. Aceștia au vorbit cu liderul democrat și despre programul “Prima Casă” inițiat de guvernarea PDM, program pe care îl apreciază foarte mult. Salariații fabricii au venit aici cu propunerea să fie crescută limita de vârstă pentru beneficiari.

Reducerea numărului instituțiilor de control, precum și reducerea numărului de acte permisive și a fiscalității au permis dezvoltarea mai rapidă și a unei alte companii din Capitală, care produce lacuri și vopsele și deține o rețea de magazine de bricolaj.

Reforma actelor permisive ne-a permis să lucrăm normal, fiindcă, în alte condiții, la noi trei persoane alergau pe la instanțe să aducă o hârtie, să ducă altă hârtie și să demonstreze că este nevoie de a treia hârtie, care nu știu pentru ce ne trebuie, a punctat Nicolae Tricolici, directorul rețelei Supraten.

Lucrurile s-au îmbunătățit și la Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova”. Actuala guvernare a reușit să plătească toate restanțele salariale, în valoare de 104 milioane de lei, acumulate până în 2015.

Am fost nevoiți să ne implicăm și noi, pentru ca angajații să fie remunerați, pentru că eu am spus că este inadmisibil ca, timp de jumătate de an, să nu primiți salariile, le-a spus Vlad Plahotniuc angajaților de la CFM.

În cadrul întâlnirilor de ieri, președintele PDM a mers să discute și cu angajații de la “Moldtelecom”, care s-au interesat de planurile formațiunii de la guvernare după alegerile din 24 februarie.

10,000 de kilometri de drumuri vor fi asfaltați în următorii 4 ani, dacă PDM rămâne la guvernare

10,000 de kilometri de drumuri vor fi asfaltați în următorii 4 ani, dacă PDM rămâne la guvernare

Caravana PDM condusă de vicepreședintele PDM și speakerul Parlamentului, Andrian Candu, a vizitat marți mai multe sate din raionul Ialoveni.

În discuțiile cu cetățenii din Costești, Andrian Candu a subliniat că guvernarea PDM este singura care poate să continue proiectele demarate în ultimii trei ani pentru raioane.

Ați văzut Programul Drumuri Bune de anul trecut. A fost un succes – fiindcă s-au alocat fonduri, s-a muncit serios și s-a urmărit cu atenție execuția lucrărilor. Într-un singur an, în 2018, s-au reparat 1,600 km. Sunt localități care niciodată nu au avut drum asfaltat, iar acum copiii merg la grădiniță sau la școală pe drumuri noi. În fiecare an vom construi tot mai mult. Vrem astfel, în următorii 4 ani să reparăm 10,000 de kilometri.

Alături de caravană, în Ialoveni a fost și candidatul PDM în circumscripția nr. 37, Ion Sula. Acesta le-a vorbit oamenilor despre proiectele realizate în raion de către guvernarea democrată și despre propunerile pe care le are pentru cetățenii din circumscripție.

Și aici, în Ialoveni, guvernarea PDM a renovat școli și grădinițe, a asfaltat drumuri, a adus ambulanțe moderne. Special pentru viticultura din raion am dezvoltat Casa de ambalare a strugurilor de masă din Costești și am asigurat spații de depozitare. În următorii ani, alături de colegii democrați, îmi propun să ajut medicina din raion prin renovarea oficiilor medicilor de familie și prin aducerea de noi ambulanțe. Oamenii din Ialoveni vor avea un trai mai bun aici, acasă, a spus Ion Sula.

El a arătat că va folosi experiența din domeniul agriculturii pentru a susține renașterea satelor prin proiecte de dezvoltare rurală, care integrează agricultura și industria agro-alimentară.

Vom ajuta la crearea de mici afaceri locale care se bazează pe agricultură, ca să folosim producția agricolă într-un mod mai bun, a explicat candidatul PDM.

La Răzeni, Andrian Candu a vorbit despre susținerea agricultorilor.

Oamenii și pământul sunt două cele mai mari bogății ale noastre. PDM a venit cu suport real pentru agricultori. Încă trei ani în urmă, volumul subvențiilor agricole acordate era sub 500 mln de lei, nemaivorbind că se achitau cu mari întârzieri. Noi am crescut subvențiile la 1 miliard de lei, care desigur se achită la timp, a punctat președintele Parlamentului.

Andrian Candu a mai menționat că PDM va susține solicitarea producătorilor agricoli și va propune schimbarea mecanismului de subvenționare.

Am vorbit cu agricultorii și foarte mulți doresc să existe o opțiune în utilizarea subvențiilor. Vom veni cu propunerea ca agricultorii singuri să aleagă – să fie subvenționați pe hectar sau pentru investiții, fie în frigider, fie în utilaje, a adăugat democratul.

Noi am pornit foarte multe proiecte bune, dar contează foarte mult să fim susținuți prin votul alegătorilor. Vrem să vă convingem să votați o echipă care poate livra rezultate, care poate continua proiectele pe care le-a început. Întrebați-i pe cei de la opoziție dacă venind la guvernare vor continua cele pornite sau vor stopa creșterile salariale, de pensii, reparația drumurilor?, a fost mesajul lui Andrian Candu către locuitorii din Răzeni.

12 feb

Locuitorii din Hîncești sunt interesați de propunerea PDM privind reducerea numărului de parlamentari

Locuitorii din Hîncești sunt interesați de propunerea PDM privind reducerea numărului de parlamentari

Caravana electorală a PDM, condusă de președintele Parlamentului, vicepreședintele PDM, Andrian Candu, a fost luni în raionul Hîncești pentru a fi alături de candidații în circumscripțiile 38 și 39 – Alexandru Botnari și Ghenadie Buza.

Locuitorii din raionul Hîncești s-au arătat interesați de propunerea PDM privind reducerea numărului de parlamentari de la 101 la 61, dar și privind posibilitatea retragerii parlamentarilor care nu își fac bine lucrul.

Oamenii i-au spus președintelui Parlamentului că și-ar dori să existe un mecanism care să le permită să inițieze procedura de retragere a mandatului de deputat, dacă parlamentarul nu lucrează în beneficiul circumscripției care l-a delegat.

Vedem de foarte multe ori la televizor cum deputații refuză să participe la discuții în Parlament, se scoală și pleacă din sală. Dar Codul Muncii prevede că lipsa neîntemeiată de la locul de muncă în decurs de 4 ori este temei pentru demisie, a spus un bărbat președintelui Parlamentului.

Andrian Candu a subliniat că, tocmai pentru a responsabiliza deputații, dar și pentru a eficientiza activitatea Legislativului, democrații au inițiat referendumul consultativ, care va avea loc la 24 februarie, concomitent cu alegerile parlamentare și i-a îndemnat pe oameni să vină să se expună pe acest subiect.

Dacă cetățenii vor dori să existe astfel de mecanism pentru retragerea mandatului deputaților veniți din circumscripție, trebuie să spună acest lucru pe 24 februarie, la referendum, a adăugat democratul.

Locuitorii din satul Mingir au solicitat continuarea proiectelor sociale de susținere a pensionarilor, familiilor cu copii, dar și demararea de noi programe naționale în medicină. Persoanele cu vârstă mai înaintată au probleme cu ochii și au nevoie să fie operați de cataractă. Rândurile de așteptare sunt foarte mari, iar la privat nu avem posibilitatea să mergem. Ne dorim să fie deschise secții noi ca să poată fi operați mai mulți bolnavi, a spus o pensionară.

Andrian Candu a relatat în acest context că statul a reușit să lanseze câteva programe naționale în medicină, iar pentru anul acesta se planifică extinderea semnificativă a numărului pe intervenții chirurgicale pentru înlăturarea cataractei.

Au fost deja procurate mai multe materiale și echipamente necesare pentru organizarea unor astfel de intervenții în spitalele regionale, a adăugat Andrian Candu.

11 feb

Andrian Candu: PDM a venit în aceasta campanie cu candidați foarte buni

Andrian Candu: PDM a venit în aceasta campanie cu candidați foarte buni

Unul dintre avantajele PDM în această campanie electorală este calitatea deosebită a candidaților din circumscripțiile uninominale, consideră președintele Parlamentului și vicepreședintele PDM, Andrian Candu, care a discutat cu cetățenii din raionul Leova, unde duminică a ajuns Caravana PDM.

În discuție cu locuitorii din Filipeni, Andrian Candu a subliniat că, pentru circumscripția Leova, PDM vine cu un candidat foarte bun – doamna Efrosinia Grețu. Prin activitatea sa din anii precedenți, doamna Grețu cunoaște problemele fiecărei localități de aici și are viziuni clare privind ceea ce încă mai trebuie de făcut pentru raion.

Președintele Parlamentului a mai punctat că Partidul Democrat din Moldova a ales în această campanie electorală să le vorbească oamenilor despre acțiunile pe care le va continua și le va realiza pentru a îmbunătăți viața în fiecare localitate, pentru a ajuta fiecare familie.

Cu toții ne-am săturat, de fiecare dată înainte de alegeri se vorbește ba despre Rusia, ba despre Uniunea Europeană, iar tinerii nu au unde trăi, oamenii de la sate nu au apă la robinet, drumuri sau grădinițe. Avem multe de făcut aici, acasă, ca cetățenii noștri să aibă o viață mai bună, copiii noștri să învețe în școli bune. Am înțeles că în Filipeni vine autobuzul din satul vecin și aduce 30 de copii. Este important să vină pe drumuri bune, să le fie oferită și hrană, a spus speakerul Candu.

Andrian Candu a adăugat că PDM a susținut foarte multe proiecte așteptate de oameni, care cu certitudine vor fi continuare de către echipa democrată.

Întrebat de un pensionar ce se va întâmpla în continuare cu pensiile, Președintele Parlamentului a afirmat că oferta PDM este clară și consecventă – fără caste și privilegii nemeritate, dar cu majorări sistematice și consistente.

Am auzit mai multe speculații că în aprilie pensiile vor fi indexate cu 1–2 procente. Lansarea unor astfel de minciuni este o bătaie de joc de oameni. Noi am găsit bani ca să majorăm în decembrie pensiile cu 10 procente. Vom găsi și acum bani ca să indexăm la un procent mai înalt pensiile de la 1 aprilie, a răspuns Andrian Candu.

Andrian Candu împreună cu Efrosinia Grețu au vizitat locuințele sociale, de care au beneficiat 92 de familii din Leova.

Drumuri bune, Prima casă, locuri de muncă – toate sunt foarte necesare, dar ne întrebăm cine va beneficia de aceste programe dacă nu vom susține copiii și familiile care vor să crească mai mulți copii. Iată de ce venim cu un program care încurajează creșterea natalității, a subliniat Andrian Candu în discuție cu locuitorii din Leova.

Caravana PDM a fost în raionul Leova cu mai multe echipe, în mai multe sate. Democrații au reușit să vorbească cu pedagogi, medici, dar și oamenii pe care i-au întâlnit în stradă.

10 feb

Andrian Candu: Creșterea accesului cetățenilor la medicamente compensate și gratuite e o reușită a guvernării PDM

Andrian Candu: Creșterea accesului cetățenilor la medicamente compensate și gratuite e o reușită a guvernării PDM

Numărul beneficiarilor de medicamente compensate și gratuite a crescut semnificativ pe parcursul ultimei săptămâni. Despre aceasta a relatat președintele Parlamentului, vicepreședintele PDM, Andrian Candu, în discuțiile cu locuitorii din Cahul, unde sâmbătă a ajuns Caravana electorală a PDM. Echipei PDM la Cahul s-au alăturat Elena Bacalu și Oleg Creciun, candidații pentru circumscripțiile 42 și 43 din raioanele Cahul și Cantemir.

Andrian Candu a menționat că numărul sporit de rețete compensate eliberate vorbește despre faptului să oamenii sunt bine informați despre proiectele sociale ale Partidului Democrat.

Noi știm cât de important este să dăm accesul oamenilor la medicamente compensate, pentru că încă nivelul veniturilor lor nu este atât de mare cât ni-am dori să fie. De la 1 februarie lista medicamentelor compensate a fost mărită. Oamenii știu că au dreptul la medicamente compensate și se folosesc de acest drept. Noi vom fi în continuare alături pentru a asigura că toți pacienții sunt tratați cu respect și grijă, le-a spus Andrian Candu locuitorilor din Cahul.

El a subliniat că accesul mai bun la medicamente este o reușită a guvernării și a dat asigurări că – atâta timp cât PDM este la guvernare – proiectele bune pentru oameni vor continua.

Întrebat de o locuitoare a orașului Cahul ce a făcut guvernarea pentru a menține tinerii acasă, Andrian Candu a subliniat că, doar în anul 2018, datorită programului “Prima Casă”, 1,200 de familii și-au procurat o locuință, astfel fiind create premise pentru ei ca să rămână în Moldova.

Anul trecut, în țară au rămas 1,200 de familii care și-au cumpărat o locuință, iar anul acesta vrem să fie 2,500 de familii. Este un efort care nu poate fi ignorat. Și cele 60 de mii de locuri de muncă, create în 2018, la fel vin în susținerea tinerilor. Noi am venit cu măsuri reale pentru a-i ajuta să-și găsească locul aici, acasă. Desigur, nu putem noi în 3 ani să reparăm ceea ce s-a întâmplat în decurs de peste 20 de ani, dar vom continua cu astfel de măsuri, care să îi motiveze pe moldoveni să revină în țară, a explicat Andrian Candu.

La Cahul, Andrian Candu și Elena Bacalu au mers la piața agricolă, unde au discutat atât cu cei care își vând aici producția, cât și cu cumpărătorii.

Elena Bacalu a subliniat că este foarte util pentru cei care doresc să reprezinte oamenii din circumscripție să discute cu ei deschis problemele, să audă ce îi nemulțumește pe oameni și ce acțiuni așteaptă de la viitorii deputați.

Ajunși la Cantemir, democrații au discutat cu oamenii de afaceri. Andrian Candu le-a vorbit despre eforturile PDM de a face ordine în finanțele țării – la fisc, vamă și alte instituții, dar și despre măsurile de susținere a business-ului.

În Cantemir, în ultimii ani, au fost reparate 10 grădinițe, construiți 67 km de apeduct, reabilitați 33 km de drum. Sunt lucrări realizate datorită faptului că au fost găsite resurse financiare suplimentare, a punctat Andrian Candu, care a mai discutat cu agenții economici despre proiectele de viitor pentru susținerea economiei.

9 feb

Pavel Filip: Localitățile din țară au nevoie de mai multe investiții în fabrici și uzine

Pavel Filip: Localitățile din țară au nevoie de mai multe investiții în fabrici și uzine

Caravana PDM condusă de prim-vicepreședintele PDM, premierul Pavel Filip, a vizitat vineri UTA Găgăuzia, oprindu-se în mai multe localități din regiune.

În cadrul vizitei, premierul Pavel Filip le-a vorbit locuitorilor din UTA Găgăuzia despre progresele Republicii Moldova din ultimii ani, accentuând nevoia concentrării pe dezvoltarea economiei.

Cetățenii moldoveni, indiferent de originea etnică, sunt uniți de dorința unei vieți mai bune. Anume pe acest lucru s-a concentrat guvernarea PDM, iar noi am venit cu fapte concrete, nu cu vorbe. Am venit cu drumuri asfaltate, cu salarii și pensii mai mari, cu tichete de masă pentru angajați, cu renovări ale unităților de învățământ. Aceasta este calea progresului pentru Moldova și noi vrem să o continuăm. Iar dacă Moldovei îi va merge bine, și Autonomiei Găgăuze îi va merge bine, a afirmat Pavel Filip.

La Ceadîr-Lunga, premierul Pavel Filip a vizitat o companie de textile care produce haine pentru un brand cu renume mondial. Croitoresele de aici i-au spus premierului Pavel Filip că ar fi bine ca și alți investitori să deschidă fabrici în regiunile din țară.

Pavel Filip a afirmat în discuția cu angajatele fabricii că localitățile Moldovei au nevoie de mai multe investiții în fabrici și uzine, pentru ca oamenii să aibă un loc de muncă și un trai decent în localitatea de baștină. Totodată, premierul a accentuat că investițiile făcute de agenții economici revin într-un final moldovenilor sub formă de indemnizații, salarii și pensii majorate.

De asemenea, Pavel Filip s-a întâlnit cu angajații și cu conducerea unei companii de procesare a semințelor de floarea soarelui. Reprezentanții companiei au declarat că simt suportul oferit de guvernare prin recentele măsuri fiscale aprobate.

La rândul său, Pavel Filip a afirmat că, datorită antreprenorilor, crește și nivelul de trai al moldovenilor.

Banii în bugetul de stat vin de la antreprenorii care lucrează, care deschid noi locuri de muncă, care plătesc salarii și impozite. Tot ce am făcut erau acele reforme ca agenții economici să activeze mai bine, le-a spus oamenilor Pavel Filip.

Caravana PDM a ajuns, ieri, și la Avdarma, una dintre cele mai mari localități din Găgăuzia. Locuitorii satului i-au pregătit o surpriză șefului Guvernului, Consiliul local hotărând să-i acorde lui Pavel Filip titlul de cetățean de onoare pentru implicarea în dezvoltarea infrastructurii localității.

Premierul Filip le-a mulțumit locuitorilor din Avdarma pentru acest gest frumos, menționând că aceasta îl responsabilizează să vină mai frecvent în regiune. Trebuie să mai văd ce drepturi îmi oferă această decizie, a adăugat el.

Astăzi, Caravana PDM va ajunge în raionul Cahul, unde vicepreședintele democraților, Andrian Candu, are programate mai multe întrevederi cu cetățenii.

8 feb

Vlad Plahotniuc: O țară puternică are la bază sate dezvoltate

Vlad Plahotniuc: O țară puternică are la bază sate dezvoltate

Președintele PDM Vlad Plahotniuc, candidatul partidului pe circumscripția numărul 17, a avut ieri mai multe întrevederi cu locuitorii din Micleușeni și Dolna, raionul Strășeni și cu cei din Ciorești, raionul Nisporeni. Sătenii i-au relatat candidatului democrat despre problemele localităților, iar în urma discuțiilor, oamenii s-au arătat convinși că liderul democrat și echipa sa pot duce la bun sfârșit proiectele bune începute în regiune.

La Micleușeni, Vlad Plahotniuc a menționat că atragerea investițiilor în scopul impulsionării economiei localităților, pentru a crea noi locuri de muncă, va fi printre prioritățile pentru perioada ce urmează.

O țară puternică are la bază sate dezvoltate. Noi ne-am propus ca aici, în zona acesta, în circumscripția Nisporeni-Strășeni să aducem investiții și să creăm locuri de muncă – în textile, cablaje sau alt tip de activitate. Nimeni nu poate combate faptul că noi dacă promitem, noi facem, a afirmat Vlad Plahotniuc.

Salubrizarea localităților este o altă prioritate care se află în vizorul președintelui PDM. Noi am decis să creăm o agenție de salubritate națională. Cunoaștem problema, avem planuri și viziuni cum să o rezolvăm, a subliniat Vlad Plahotniuc în discuțiile cu locuitorii de la Dolna.

Locuitorii din satul Dolna își doresc modernizarea infrastructurii și valorificarea potențialului turistic al localității. În fiecare an o să aducem mai mulți bani, iar în calitate de candidat pe circumscripție o să am grijă de aceste sate. Iar ce vom realiza o să decidem împreună aici. Pe mine mă bucură că cereți, voi doar să cereți de la cei care fac, le-a mai spus liderul PDM.

Vlad Plahotniuc a ajuns și în satul Ciorești, din raionul Nisporeni. Oamenii i-au mulțumit pentru ajutorul oferit până acum, dar l-au rugat să-i susțină mai mult pe producătorii locali. Ei își doresc un centru de procesare a produselor agricole. Vlad Plahotniuc le-a comunicat că un astfel de centru urmează să fie creat în viitorul apropiat.

Noi am venit să facem treabă bună și o să facem. Nu au fost în Nisporeni, până în 2016, drumuri asfaltate și iluminare stradală. Au apărut și nu doar în Nisporeni, în toate satele, a punctat Vlad Plahotniuc.

Pavel Filip: Guvernarea PDM va demara noi proiecte pentru dezvoltare locală

Pavel Filip: Guvernarea PDM va demara noi proiecte pentru dezvoltare locală

Caravana Partidului Democrat din Moldova, în frunte cu prim-ministrul, prim-vicepreședinte al PDM, Pavel Filip, a fost joi în raioanele Cimișlia și Basarabeasca.

La Cimișlia, Pavel Filip a discutat cu mai mulți oameni de afaceri din raion, despre programul pro-business, amnistia fiscală și reducerea numărului instituțiilor de control, reforme făcute cu scopul de a crea condiții mai bune pentru acest domeniu.

Premierul i-a îndemnat pe cei din business să continue să se dezvolte, iar Partidul Democrat va implementa reforme pentru a-i ajuta. Guvernarea PDM a lansat proiecte importante în raioane, așa cum nu au mai fost până acum în Moldova. Raioanele trebuie să primească în viitor și mai multe investiții, iar cetățenii să aibă și mai multe oportunități economice și sociale, a afirmat premierul Filip.

În discuție cu angajații fabricii de confecții din Cimișlia, Pavel Filip a spus că PDM va pune în continuare accent pe crearea de noi locuri de muncă.

Suntem mulțumiți că s-au deschis locuri de muncă, pentru că avem familii și nu trebuie să plecăm departe de casă ca să le întreținem, i-a spus premierului o angajată a fabricii.

Caravana PDM a vizitat și satele Abaclia și Sadaclia din raionul Basarabeasca. Pentru circumscripția 40, care cuprinde sate din acest raion și din Cimișlia, candidatul democraților este președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.

Eu am un program consultat cu toți primarii din această circumscripție și, reieșind din doleanțele fiecărui primar, am construit programul pentru următorii patru ani. Sigur că problemele colectate sunt diverse: și drumuri, și școli, și canalizare, și apă potabilă, lucruri care necesită a fi realizate în această zonă, a spus Dumitru Diacov.

Dumitru Diacov a mai afirmat că va deschide un birou al deputatului, unde oamenii vor putea veni cu solicitări și propuneri, astfel încât problemele locuitorilor din Cimișlia și Basarabeasca să fie permanent în vizorului deputatului care îi va reprezenta.

7 feb

Vlad Plahotniuc: Vom continua să susținem investițiile în economie pentru noi locuri de muncă și salarii mai mari

Vlad Plahotniuc: Vom continua să susținem investițiile în economie

Caravana electorală a Partidului Democrat din Moldova, condusă de președintele Vlad Plahotniuc, a ajuns miercuri în nordul țării, la Fălești. Alături de candidatul PDM în circumscripția uninominală Fălești, Iraida Bînzari, democrații au discutat deschis cu oamenii din raion despre prioritățile localităților.

Noi am venit să aflăm dacă dumneavoastră, cei din Fălești, simțiți că lucrurile se schimbă în bine, în țară. De asemenea, am venit să vorbim despre lucrurile bune care trebuie continuate, a fost mesajul membrilor Caravanei PDM. Ca răspuns, oamenii au menționat în sens pozitiv despre programele naționale Drumuri bune și ajutoarele pentru pensionari, despre creșterile salariale de care beneficiază medicii și despre grija arătată de guvernare pentru cadrele didactice.

Noi tragem nădejde că toate acestea vor continua, a fost reacția unei profesoare, în cadrul discuției echipei PDM cu profesorii și elevii de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Fălești.

Elevii, pentru care scrutinul din data de 24 februarie va fi primul la care vor participa, s-au arătat interesați de modul în care se va dezvolta țara în următorii ani. La întrebarea unui tânăr cu privire la relațiile Republicii Moldova cu partenerii externi, Vlad Plahotniuc a vorbit despre poziția PDM “Pentru Moldova”, care pornește de la nevoile cetățenilor și pune pe primul loc interesul lor.

Noi avem părerea noastră și ea se reflectă prin faptul că, pentru noi, cetățeanul moldovean stă în față, interesul acestuia stă în față. Noi avem mândria noastră națională, avem demnitate. Noi știm ce să facem pentru oamenii din Moldova – și vom face, a spus liderul democrat.

Un model de afacere de succes în regiune, vizitat de Caravana PDM, este fabrica de cablaje din satul Albinețul Vechi. În această întreprindere, cei 820 de angajați au parte de condiții de muncă bune și se bucură de un salariu decent. Pe unii dintre ei, aceste oportunități i-au făcut să se întoarcă din străinătate, după cum i-au mărturisit chiar ei președintelui PDM.

Totodată, reprezentanții companiei spun că, datorită susținerii de care se bucură din partea guvernării, au condiții pentru a se extinde și a deschide noi locuri de muncă. Dacă vorbim din punct de vedere al antreprenorilor, se simte o deschidere la toate capitolele, a spus directorul fabricii, în discuția cu echipa democraților.

Vlad Plahotniuc a confirmat că una dintre prioritățile PDM, în următoarea guvernare, este asigurarea de noi locuri de muncă în toată țara.

În raioane sunt foarte multe întreprinderi care au fost închise în anii ‘90. Ele trebuie refăcute, după alte producții, pentru care este cerere aici. Dar, indiferent de ce va fi cu ele, noi, în fiecare localitate, o să venim cu investiții, a declarat președintele PDM.

Specialiștii din PDM au răspuns pe loc la întrebările oamenilor cu privire la alocațiile sociale, iar cazurile complexe au fost preluate spre rezolvare – cu implicarea experților PDM de la Chișinău, împreună cu Iraida Bînzari.

Caravana Partidului Democrat din Moldova pornește zilnic în raioanele țării, unde au loc întâlniri deschise cu cetățenii, atât în orașe, cât și în sate. PDM continuă astfel consultarea cu oamenii din Republica Moldova, cu privire la prioritățile de dezvoltare a țării.

6 feb

Planurile PDM privind crearea de noi locuri de muncă și susținerea mediului de afaceri

Planurile PDM privind crearea de noi locuri de muncă și susținerea mediului de afaceri

Caravana PDM a ajuns marți în raioanele Șoldănești și Rezina, unde a vizitat mai multe localități și a intrat în dialog cu cetățenii despre așteptările lor și despre soluțiile pe care Partidul Democrat le propune pentru Moldova.

În debutul vizitei, echipa democraților, condusă de Președintele Parlamentului, vicepreședintele PDM, Andrian Candu, a mers la fabrica de confecții din orașul Șoldănești și a avut o întâlnire cu mai mulți oameni de afaceri din raion, care s-au interesat de măsurile de susținere a business-ului mic și mijlociu.

Businessul mic și mijlociu formează baza financiară a țării, dar ce ne așteaptă pe noi, ce măsuri de susținere veți realiza? Dorim să fim mai protejați, dar și așteptăm o reducere a impozitelor, a spus o reprezentantă a mediului de afaceri.

Andrian Candu a relatat că guvernarea PDM s-a axat pe stabilirea unei ordini în domeniul reglementării afacerilor, pentru a scuti business-ul de nenumărate controale, raportări și autorizații.

Noi aveam peste 450 de denumiri de permise, autorizații și licențe. Le-am redus și încă mai avem unde să reducem. La fel, anterior existau peste 160 de instituții abilitate care veneau cu controale. Noi am decis să reducem numărul lor și să creăm un sistem clar de interacțiune cu agenții economici – să fie fiscul, o unitate specială care luptă cu spălarea banilor sau dacă afacerea este reglementată să fie regulatorul, a spus Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a mai amintit că PDM a fost inițiatorul unui set de măsuri pentru reducerea poverii fiscale, inclusiv a contribuției sociale achitate de către angajatori, dar și a impozitului pe venit pentru angajați.

Mai sunt multe de făcut pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv vom promova reducerea impozitelor, a afirmat Andrian Candu.

În orașul Rezina, la întâlnirea cu muncitorii de la Fabrica de confecții “Excel Manufacturing”, candidatul PDM pentru circumscripția nr. 13, președintele degrevat al raionului Rezina, Eleonora Graur, a subliniat importanța dezvoltării industriale a țării, amintind despre deschiderea incubatorului de afaceri Rezina, precum și despre creșterea salariilor din Moldova în ultimii ani.

Aici, în Rezina, am reușit să deschidem un incubator de afaceri, care a adus noi locuri de muncă pentru rezineni. De asemenea, guvernarea PDM a reușit să determine creșterea salariilor în Moldova cu 50% în ultimii trei ani, dovedind că este interesată de bunăstarea oamenilor. Doar prin continuarea guvernării PDM vom putea genera investiții care să ducă la dezvoltare, la noi locuri de muncă. Angajamentul nostru este că salariul mediu în Moldova va ajunge la aproape 13,000 de lei în 2023, a spus Eleonora Graur.

La Rezina, Andrian Candu a mers la o farmacie pentru a vedea personal cum se eliberează medicamentele compensate și gratuite. Acolo, democrații au discutat cu mai mulți vizitatori. Am venit cu rețeta și am primit toate medicamentele, i-a spus lui Andrian Candu o doamnă care a venit să primească medicamente compensate.

Am venit să vedem cum se eliberează gratuit medicamentele. Au fost diverse speculații că nu este adevărat, le-a spus Andrian Candu oamenilor care se aflau în farmacie.

Andrian Candu a amintit că, din 1 februarie, medicamentele pentru tratamentul celor mai frecvente maladii sunt gratuite, iar pentru a beneficia de ele pacienții trebuie să vină cu rețeta eliberată de către medicul de familie și i-a îndemnat să solicite aceste medicamente.

5 feb

PDM are cei mai buni candidați, cu realizări concrete în localități și raioane

PDM are cei mai buni candidați, cu realizări concrete în localități și raioane

Candidații Partidului Democrat din Moldova sunt cei mai buni, deoarece PDM a nominalizat oameni cu realizări în circumscripțiile în care candidează.

Acesta a fost unul dintre mesajele de bază transmise de reprezentanții PDM, care au mers luni cu caravana partidului în raioanele Telenești și Sîngerei.

Astăzi, suntem cu echipa PDM în Telenești, pentru a susține candidatul nostru pentru circumscripția 14, Vadim Lelic. Domnul Lelic este primarul degrevat al orașului Telenești, e cunoscut și apreciat pentru că a muncit la primărie în ultimii ani. Programul lui electoral începe cu fapte și continuă cu angajamente, a spus Andrian Candu.

În discuțiile cu oamenii de afaceri din raionul Telenești, Andrian Candu a subliniat că PDM întotdeauna a fost preocupat de crearea condițiilor mai bune de activitate pentru business.

Oamenii de afaceri sunt cei care generează economie, locuri de muncă. Este foarte important să știm problemele cu care vă confruntați și să venim cu soluții. Eu reprezint o echipă consolidată, care știe să promoveze cele mai bune decizii și să găsească soluții pentru problemele comunităților, a declarat președintele Parlamentului.

Andrian Candu le-a mai spus oamenilor de afaceri din raionul Telenești că PDM este decis să continue proiectele de succes, lansate în ultimii ani.

Proiectul “Drumuri bune pentru Moldova” a fost unul de succes. Concurenții ne critică pentru că drumurile nu ar fi bune. Dar ei nu spun că de fapt sunt rele drumurile unde nu s-a investit de ani de zile. Ne-am convins personal și aici, la Telenești că drumurile reparate anul trecut în cadrul programului inițiat de PDM sunt în stare bună. Și vom continua în 2019 cu 2,600 km de drumuri reparate. An de an vom majora numărul kilometrilor de drum reparați, a punctat Andrian Candu.

La rândul său, Vadim Lelic a precizat că în Telenești urmează să fie reparați aproximativ 6 kilometri de drum și pavați peste 14 mii de metri pătrați de trotuare. Un alt proiect ține de extinderea rețelelor de canalizare.

Candidatul PDM, Vadim Lelic, a mai spus că printre proiectele de amploare care vor fi realizate la Telenești este și construcția unui parc industrial regional, cu până la o mie de locuri noi de muncă, pentru care au fost alocate 10 hectare de teren.

Dialogul democraților cu cetățenii a continuat luni în circumscripția nr. 12, Sîngerei – Florești, unde candidatul PDM Gheorghe Brașovschi, primarul degrevat al orașului Sîngerei, a avut mai multe discuții cu cadrele didactice, cu angajații Spitalului raional Sîngerei.

Pedagogii de la Liceul teoretic Olimp din Sîngerei s-au interesat de continuitatea măsurilor în domeniul salarizării. Vrem să vă mulțumim pentru reforme, dar vrem să știm dacă legea salarizării va fi implementată și după alegeri. Am auzit că aceasta ar putea fi anulată, a întrebat o profesoară.

Banii necesari pentru aceste majorări sunt bugetați pentru 2019. Auzim astfel de speculații din partea concurenților electorali. Vă asigur că nimeni nu poate anula acest proces. Acum deja vorbim despre identificarea surselor bugetare ca să majorăm în continuare salariile, a dat asigurări președintele Parlamentului Andrian Candu.

De asemenea, pedagogii au venit cu mai multe sugestii cu privire la categoriile de beneficiari ai legii salarizării. Andrian Candu a promis că de aceste sugestii se va ține cont atunci când se vor face modificările la lege, astfel încât de aceste majorări să beneficieze toate categoriile de angajați ai instituțiilor de învățământ, cum sunt, de exemplu, psihologii.

În cadrul întâlnirilor, Gheorghe Brașovschi le-a vorbit oamenilor despre proiectele pe care le-a avut în ultimii 4 ani în calitate de primar și i-a îndemnat pe oameni să aleagă faptele, nu vorbele.

Am avut alături de echipa PDM realizări frumoase pentru orașul Sîngerei. Oamenii au văzut că suntem serioși, că avem fapte concrete: 20 de kilometri de drumuri reparați, trotuare reparate, renovarea unui segment de 7 km de apeduct, extinderea canalizării, extinderea iluminatului stradal. Lucrurile frumoase trebuie să continue, a punctat Gheorghe Brașovschi.

3 feb

Familiile vor beneficia deja din următoarele luni de alocația lunară de 200 de lei

Familiile vor beneficia deja din următoarele luni de alocația lunară de 200 de lei

Președintele Parlamentului și vicepreședintele PDM, Andrian Candu, a declarat în timpul vizitei la Florești, unde a ajuns Caravana PDM, că proiectul privind instituirea alocației lunare pentru copii va fi votat în prima lectură de Parlament pe parcursul săptămânii curente. Totodată, în primă lectură vor fi votate și proiectele privind acordarea ajutorului de 600 lei de Paști pentru pensionari, dar și cel referitor la majorarea indemnizației unice la nașterea copilului până la 10 mii de lei. De asemenea, peste 150 de mii de familii, care au un venit lunar de până la două mii de lei, vor beneficia de un ajutor mai mare pentru perioada rece a anului, în valoare de 700 de lei.

Familiile care au trei copii, cum este a mea de exemplu, vor primi 600 de lei până la împlinirea de către ei a vârstei de 18 ani. Pentru noi a fost o provocare să facem ordine în finanțele statului și să găsim bani pentru a majora salariile și suportul acordat copiilor, a spus Andrian Candu în discuțiile cu angajații Inspectoratului General de Poliție Florești, subliniind că de noile plăți sociale vor putea beneficia inclusiv polițiștii care au copii.

Reprezentanților Inspectoratului de Poliție le-a vorbit și Eugen Nichiforciuc, candidat al Partidului Democrat din Moldova în circumscripția nr. 8 Florești.

Dacă și guvernările precedente ar fi la fel de responsabile cum este actuala, iar salariile s-ar fi majorat cel puțin cu 10–15% anual, astăzi noi am fi discutat cu totul alte întrebări, care nu se referă la salarii, a spus Eugeniu Nichiforciuc.

Reprezentanții poliției de asemenea au adresat întrebări celor prezenți. Unul dintre ei l-a întrebat pe candidatul PDM care va fi alegerea lui în cazul în care va fi ales în Parlament pe circumscripție, iar ulterior va avea propunerea să conducă un minister sau să ocupe alt post. În replică, Eugeniu Nichiforciuc a afirmat că, primind votul de încredere din partea locuitorilor din raionul Florești, va rămâne în Parlament pentru a-și onora promisiunile făcute oamenilor de aici.

Următoarea destinație a candidaților PDM a fost Spitalul raional Florești. Andrian Candu și Eugeniu Nichiforciuc, împreună cu colegii, au mers pe jos pe străzile reparate în cadrul programului “Drumuri bune pentru Moldova”. Democrații au vrut să verifice personal calitatea lucrărilor.

Suntem cu toții mulțumiți că avem și câteva drumuri bune. Trăim aici toată viața. Și sper că nu vom fi uitați, a spus un locuitor care s-a oprit să vorbească cu democrații.

În orașul Florești, personal am mers pe trei străzi reparate în cadrul programului “Drumuri bune” și nu am văzut nici găuri, nici deteriorări. Drumurile sunt în stare foarte bună, iar oamenii cu care am discutat sunt mulțumiți și au avut doar cuvinte de apreciere, a spus oamenilor Andrian Candu.

În Spitalul raional, democrații au discutat reformele din domeniul sănătății, precum și majorările salariale.

Medicii spitalului relatat că au simțit efectele reformelor și deja au primit primul salariu majorat cu 20%. Iar asistentele medicale au spus că au beneficiat de o majorare, dar că și-ar dori și ca salariile lor să fie mai mari.

Astăzi am auzit careva supărări în legătură cu faptul că asistenții medicali au beneficiat de adaos mai mic la salarii decât medicii. Noi când am făcut calculele, desigur am reieșit din finanțele disponibile, dar vă asigur că următoarea majorare va viza în primul rând asistenții medical, a spus Ruxanda Glavan, candidatul PDM pe circumscripție națională în discuție cu angajații spitalului.

Și candidatul PDM la Florești, Eugeniu Nichiforciuc, dă asigurări că după alegeri va continua proiectele sociale, precum și inițiativele în domeniul infrastructurii.

Probabil cunoașteți că, în 2019 planificăm să extindem programul “Drumuri bune pentru Moldova”. Deja am selectat în fiecare localitate câte un sector de drum care va fi reparat. La fel, este o prioritate reparația capitală a drumului național R13 Bălți – Florești – Gura Camencii. Reconstrucția acestui drum va începe din primăvară, a spus Eugen Nichiforciuc.

De asemenea, democrații au vizitat cantina socială, deschisă pe lângă Biserica Sfântului Ierarh Mitrofan. Aceasta fost construită prin grija și cu sprijinul lui Eugeniu Nichiforciuc. În prezent, acolo beneficiază gratuit de prânz cald peste 200 de persoane din Florești.

PDM a demonstrat că are grijă de familiile Moldovei, de copiii țării

PDM a demonstrat că are grijă de familiile Moldovei, de copiii țării

Prin proiectele și inițiativele promovate în domeniul social, PDM a demonstrat că are grijă de familiile Moldovei, de copiii țării. Acesta este unul dintre mesajele transmise sâmbătă de către echipa Partidului Democrat, care a mers în raioanele Drochia și Glodeni.

Democrații le-au vorbit locuitorilor de la Nord despre inițiativele de susținere a familiilor, precum “Prima Casă”, majorarea indemnizației la nașterea copiilor, instituirea unei noi alocații de 200 de lei lunar până la vârsta de 18 ani, despre creșterile de salarii și pensii, care vor avea loc anual, dar și despre multe alte proiecte pe care le-au gândit pentru cetățeni.

Prima oprire a Caravanei PDM a fost în satul Chetrosu, raionul Drochia, la o crescătorie de iepuri. Afacerea a fost înființată de către trei coproprietari, moldoveni care au muncit peste hotare și au revenit la baștină unde au investit banii. Astăzi, ferma produce circa 60 de tone de carne de iepure, care este distribuită inclusiv în rețelele de supermarketuri din Chișinău.

Piața trebuie dezvoltată, asigurată cu produse calitative. Avem capacitățile necesare. Când am ieșit pe piață era problema cu distribuția. Acum se vinde în rețelele mari de supermarketuri. Așteptăm un program de stat pentru carne, a spus unul dintre coproprietarii fermei, care a apreciat și implicarea lui Cornel Padnevici, actual candidat al PDM pe circumscripția Drochia, încă de la primii pași de înființare a afacerii.

Președintele Parlamentului, vicepreședinte al PDM Andrian Candu, care a condus Caravana PDM în raioanele de nord ale țării, s-a arătat impresionat de realizările acestui agent economic, un bun exemplu de utilizare a capitalului câștigat. Andrian Candu a spus în acest context că PDM va continua programele pentru susținerea afacerilor.

La rândul său, Cornel Padnevici a afirmat că și în continuare se va implica activ în promovarea proiectelor necesare pentru dezvoltarea raionului.

La Chetrosu, democrații au mai vizitat o brutărie și au avut o întâlnire cu peste 400 de locuitori.

Ajunși la Glodeni, Caravanei PDM s-a alăturat candidatul de pe circumscripția Glodeni-Rîșcani, Ion Leucă, președintele degrevat al raionului Glodeni. Împreună cu candidatul de pe circumscripție, Andrian Candu a mers în satul Petrunea, rn. Glodeni, unde au vorbit locuitorilor despre proiecte de susținere socială a pensionarilor, familiilor și copiilor.

Mă bucur să fac parte din echipa faptelor și nu a vorbelor. Am realizat foarte multe proiecte în fiecare localitate din raion. Dorim în continuare să facem fapte bune pentru localitățile raionului, a spus Ion Leucă.

Locuitorii din Petrunea au adresat mai multe întrebări democraților și s-au interesat de proiectele pe care le pregătesc.

Andrian Candu, care a făcut un bilanț al zilei, a anunțat că doar în cele două raioane – Drochia si Glodeni – sâmbătă, democrații au avut peste 45 de întâlniri și au discutat cu mai mult de 2,500 de cetățeni.

Am discutat diverse subiecte, inclusiv despre drumuri. De fapt, oamenii ne-au spus că acele drumuri care au fost reparate anul trecut prin programul “Drumuri bune” sunt în stare foarte bună. S-au deteriorat cele care nu au fost reparate demult și la care trebuie să ajungem să le reparăm, a spus Andrian Candu.

2 feb

Pavel Filip: PDM va continua dezvoltarea țării și creșterea veniturilor oamenilor

Pavel Filip: PDM va continua dezvoltarea țării și creșterea veniturilor oamenilor

După ce ieri s-a aflat în raionul Soroca, oprind în mai multe localități din raion, astăzi caravana PDM în frunte cu premierul Pavel Filip a fost prezentă în municipiul Bălți. În discuțiile cu oamenii, prim-ministrul Pavel Filip a subliniat că e foarte important să fie asigurată continuitatea proceselor începute și a măsurilor pentru cetățeni.

Dacă vrem ca Moldova să ajungă o țară prosperă, ritmul de dezvoltare nu trebuie oprit. Asta înseamnă să continuăm proiectele de infrastructură, să continuăm stimularea economiei și atragerea de investiții, să dezvoltăm teritoriul. PDM știe ce trebuie de făcut, avem un program foarte clar și vă asigur că vom continua ceea ce am început. Mă refer la modernizarea drumurilor, apeducte și canalizare, renovare de școli și grădinițe, dar și la creșterea salariilor și pensiilor, a declarat Pavel Filip la întâlnirea cu angajații societății pe acțiuni “Floarea Soarelui” din Bălți.

Această societate a fost modernizată recent, capacitatea de producere sporind de două ori în ultimul sezon, iar în 2018 reușind să exporte marfă în valoare de peste un miliard de lei. Agentul economic susține că succesele obținute de întreprindere în ultimii ani se datorează situației politice și economice stabile din țară. Atunci când situația economică din țară este stabilă, când sistemul bancar este de nădejde, noi avem mari perspective, avem parteneri de încredere, cu noi doresc să colaboreze. În acest an noi am majorat volumul de vânzări peste un miliard de lei. Pentru noi este foarte important și are un efect pozitiv, a spus Stela Astravețkaia, administratorul întreprinderii.

Iar la întâlnirea de la “RED Nord”, angajații au apreciat noua legea privind tichetele de masă, promovată de către PDM. Suntem mulțumiți că avem tichete de masă, că avem lucru stabil în țară, că avem un viitor în care vom sta acasă și nu vom umbla peste hotare să căutăm de muncă, a spus un muncitor.

Alături de echipa națională a PDM aflată azi în Bălți a fost și Serghei Iordan, candidatul PDM în circumscripția uninominală nr. 10, Bălți 2. El a vorbit cu oamenii de la societățile CET–Nord și RED–Nord despre progresele economice din ultimii 3 ani, care au dus creșterea salariilor și pensiilor.

Moldova are de 3 ani la rând o creștere economică de peste 4%. Anume de aici am reușit în acești 3 ani să mărim salariile cu 50%, să mărim pensiile cu 50%, să creștem indemnizația unică la naștere, să lansăm Programul Prima Casă și multe alte lucruri pentru cetățeni, a spus Serghei Iordan. Continuarea guvernării PDM înseamnă că așa lucruri bune pentru oameni se vor vedea și în anii care vin, a adăugat el, precizând că ținta PDM este ca salariul mediu în țară să ajungă peste 12,600 de lei în 2023.

Candidatul PDM le-a spus oamenilor că în viitor se investi și mai mult în dezvoltare locală, inclusiv în Bălți.

Echipa democraților a mers și la Universitatea din Bălți. Acolo a avut loc o întâlnire cu corpul didactic al instituției, cu care s-a discutat despre reformele din învățământ.

Pavel Filip a subliniat că dialogurile pe care le-a avut cu oamenii din Bălți au confirmat încă o dată că reformele inițiate de PDM vin să rezolve problemele cetățenilor și că actuala guvernare se află pe calea bună.

1 feb

Vlad Plahotniuc a vizitat mai multe școli din Nisporeni

Vlad Plahotniuc a vizitat mai multe școli din Nisporeni

Sistemul de învățământ profesional necesită o reformare pentru a fi adaptat la cerințele pieței muncii. Iar cu oameni mai pregătiți va fi asigurată în continuare creșterea economică, lucru care va permite realizarea multor proiecte pentru dezvoltarea țării. Aceste idei au fost comunicate de către candidatul PDM în circumscripția nr. 17, Vlad Plahotniuc, în cadrul unei întâlniri cu elevii și profesorii Școlii Profesionale din Nisporeni.

Instituția poate fi considerată drept un exemplu pentru școlile în care se practică învățământul dual. Clasele de lecții practice sunt dotate cu echipament modern, achiziționat cu suportul fondurilor europene. Vlad Plahotniuc s-a interesat de condițiile pentru elevi vizitând o clasă de lecții practice pentru viitorii vinificatori, iar apoi și una dintre cele mai moderne secții de producere a vinului din țară, aflată chiar pe teritoriul Școlii Profesionale din Nisporeni. Ulterior, Vlad Plahotniuc a lăsat un mesaj de susținere și încurajare în cartea de mulțumiri a instituției.

Noi considerăm că ar trebui în fiecare zonă de întărit o școală profesională anume pentru tineretul din sat, a opinat o profesoară în discuțiile purtate. În replică, Vlad Plahotniuc a spus că PDM gândește o reformă în sistemul de învățământ.

Trebuie să dăm o mare atenție ca să dezvoltăm și economia, și educația. Vom face asta după alegeri. Decizii iau colegii în dezbateri multe, profesioniste, a spus Vlad Plahotniuc.

În cadrul discuțiilor au fost abordate și unele probleme sociale. Ați ridicat salariile la diverse categorii, dar la participanții războiului de la Nistru de ce nu se ridică niciun leu?, a fost întrebarea unui participant în cadrul conflictului.

În Parlamentul Republicii Moldova există un proiect de lege privind majorarea alocației de la 100 până la 500 de lei. În contextul continuității, sigur, va fi votat acest proiect, a dat asigurări democratul.

Oamenii l-au îndemnat pe Vlad Plahotniuc să continue reformele inițiate și după alegeri. Lucrurile au pornit deja și iau o altă amploare. Vrem să știm cum o să mergem mai departe, cum să ne realizăm, cum să purcedem spre acel viitor progresiv, a spus un participant la discuții.

Vlad Plahotniuc a mai vizitat Școala Sportivă din Nisporeni, în care practica haltere atunci când era elev. Școala Sportivă se află pe teritoriul stadionului, care în prezent este în proces de modernizare la standarde internaționale. Proiectul prevede și construcția unui hotel, iar investițiile în cadrul acestui proiect ajung la 100 de milioane de lei.

Fostul antrenor de haltere al lui Vlad Plahotniuc, Grigorie Brașoveanu, prezent și el la discuții, îl ține minte pe liderul PDM ca pe un elev ambițios și harnic. A fost vicecampion al Republicii Moldova la juniori. Sportul, în genere, îi călește pe oameni și îi învață să învingă greutățile, a povestit Grigorie Brașoveanu.

Vlad Plahotniuc a răspuns la întrebările profesorilor și sportivilor, care au dorit la final să facă poze cu liderul PDM.

Menționăm că Școala Sportivă din Nisporeni se poate mândri cu mai mulți campioni europeni la haltere. Printre ei se numără și Igor Bour, care a avut un mesaj de apreciere pentru candidatul democrat: Vlad Plahotniuc a făcut foarte multe lucruri frumoase – chiar renovarea arenei noastre, apoi pentru copii, pentru sportivi, drumuri. La noi în sală a adus cinci haltere, a adus echipamente la copii, a spus Igor Bour.

Pavel Filip: Tot ceea ce am făcut și facem este Pentru Moldova

Pavel Filip: Tot ceea ce am făcut și facem este Pentru Moldova

Echipa PDM, în frunte cu premierul Moldovei, prim-vicepreședintele PDM, Pavel Filip, s-a aflat ieri în raionul Soroca.

Vorbindu-le cetățenilor de la fabrica de textile din orașul Soroca, prim-ministrul a reamintit realizările din cei 3 ani ai guvernării PDM și i-a îndemnat să judece Partidul Democrat după fapte.

Noi am muncit în acești ani pentru dezvoltarea țării și bunăstarea cetățenilor. Nu am avut alt obiectiv, alte interese, alte influențe. Tot ceea ce am făcut și facem este Pentru Moldova. Am pus mereu Moldova pe primul loc, chiar dacă asta a deranjat pe unii, a spus Pavel Filip.

La Fabrica de textile lucrează în jur de 600 de angajați. Muncitorii de la această întreprindere au salarii de până la 5 mii de lei și spun că sunt mulțumiți. De vreo zece ani lucrez aici. Avem de lucru și stăm lângă copii, lângă părinți, a spus o angajată.

Și angajații de la Red Nord Vest au avut posibilitatea să discute cu membrii PDM. Angajații întreprinderii au povestit că, din 2017, ei beneficiază de tichete de masă în valoare de 35 de lei pe zi și au remarcat că această inițiativă le aduce un suport la bugetul familiei.

Ne scapă de o cheltuială pe fiecare angajat al întreprinderii, este un surplus la salariu. Este bine că avem și unde le cheltui – există supermarketuri diferite, unde se poate de cumpărat produse alimentare cu aceste tichete, a relatat o angajată în discuțiile cu Prim-ministrul.

La Red Nord, Pavel Filip a primit niște fotografii de arhivă de la Institutul Politehnic.

Ideea principală a acestor poze care mi-au fost oferite este că dacă vrem și dacă ne suflecăm mânecile, lucrurile pot fi schimbate. Un lucru trebuie să-l înțelegem: că nimeni în locul nostru nu o să facă ceea ce trebuie să facem noi, a remarcat Pavel Filip.

Membrii PDM au mers și la Spitalul Raional Soroca. Acolo, ei au vizitat patru secții care au fost renovate capital. În ultimii trei ani, pentru astfel de lucrări au fost investiți în jur de 8 milioane de lei.

În același timp, conducerea spitalului a relatat că, în anul 2018, pentru prima dată din 2003, a fost identificată posibilitatea să fie achitate și premii lucrătorilor. Aceasta este suplimentar majorării salariului conform Hotărârii Guvernului, cu 20% la medici și 10% la asistente medicale.

În echipa democraților care a mers în raionul Soroca s-a aflat și candidatul PDM pentru Circumscripția nr. 7 (Soroca), Victor Său. La întâlnirea cu angajații din sectorul medical, Victor Său a a reamintit activitatea pe care a avut-o în beneficiul locuitorilor din Soroca și s-a angajat să sprijine în continuare proiectele pentru întregul raion.

În perioada 2016–2018, în raionul Soroca, cu suport guvernamental, au fost reparați 51 de kilometri de drum și dotate cu apeduct 10 localități. Alte 14 sate vor fi conectate la un apeduct care urmează a fi construit și cinci sate vor beneficia de sistem de canalizare. Totodată, va fi construită o stație de epurare.

ianuarie 2019


31 ian

Caravana electorală a PDM, condusă de Vlad Plahotniuc, a ajuns la Nisporeni

Caravana electorală a PDM, condusă de Vlad Plahotniuc, a ajuns la Nisporeni

Caravana electorală Partidului Democrat, condusă de Vlad Plahotniuc, liderul PDM și candidatul în circumscripția Nisporeni, a fost ieri, 30 ianuarie, la baștina acestuia. Democrații au discutat cu oamenii din raionul Nisporeni despre prioritățile lor și au încercat să găsească rezolvare pentru fiecare, prin acțiuni concrete, care îi caracterizează, iar președintele PDM a fost întâlnit cu multă căldură și susținere din partea oamenilor.

Ajunși în Nisporeni, agenda democraților a început cu o întâlnire cu poștașii din raionul Nisporeni. Oamenii au apreciat faptele guvernării democrate. Acum e mai bine, s-a computerizat, lucrez la calculator. Iată, la vârsta mea, mă descurc, a spus o lucrătoare de la Oficiul Poștal din Nisporeni, întrebată cum sunt condițiile de lucru.

Ulterior, Vlad Plahotniuc a mers la gimnaziul “Mihai Eminescu”, unde a avut parte de o întâlnire călduroasă. La Gimnaziu, liderul democraților a discutat cu învățătorii și angajații instituției despre realizările în domeniu, dar și despre avantajele programului “Prima Casă”. Deși condițiile sunt atractive, tinerii învățători au spus că le este dificil să adune banii pentru prima rată.

Poate vom veni cu un proiect separat care va ține doar de această grupă profesională. Eu ce vă pot promite – că o să luăm și o să analizăm raportul dintre salariu și posibilitățile de a aplica la acest proiect, ca să putem veni cu un proiect special, poate, pentru domeniu, a fost propunerea lui Vlad Plahotniuc.

Candidatul PDM din circumscripția Nisporeni a mai avut o întâlnire cu profesorii și cu absolvenții din acest an ai liceului “Boris Cazacu”, care se documentează despre primul scrutin la care vor participa.

Noi ne-am inspirat din sondaje și din ceea ce au cerut oamenii. Pentru că noi facem ceea ce, de fapt, vreți voi, a argumentat Vlad Plahotniuc inițiativa democraților de a micșora de la 101 la 61 numărul de deputați în Parlament, fiind întrebat de elevi de ce PDM a inițiat referendumul din 24 februarie.

Vlad Plahotniuc s-a mai întâlnit și cu angajații serviciilor disconcentrate, ai filialei “Ungheni Gaz” și a vizitat spitalul raional din Nisporeni.

La sfârșitul zilei, echipa PDM s-a întâlnit cu locuitorii din orașul Nisporeni. Aici, a venit și Valeriu Agheorghiesei, un tânăr cu disabilitate locomotorie în urma unui accident. El a relatat că această nenorocire în viața sa nu l-a împiedicat să facă lucruri mari. Tânărul a construit cu propriile forțe o casă, însă drumul până la ea este anevoios. Drumul este de pământ și acum stau la rude, pentru că nu am acces la casa mea și, încă o problemă, nu este apă. Și, încă ceva, în această vară m-am logodit, la vară vreau să fac nunta și vreau să vă invit la nunta mea, i-a spus lui Vlad Plahotniuc tânărul.

Din respect pentru ceea ce a reușit să facă acest tânăr, Vlad Plahotniuc s-a oferit să găsească soluții pentru a construi acest drum, dar și a acceptat invitația la nunta acestuia.

Și alți oameni și-au exprimat susținerea pentru Vlad Plahotniuc, iar unii au făcut-o cu multă inspirație. La rândul său, Vlad Plahotniuc a declarat că ar fi o mândrie, pentru el, să reprezinte oamenii din Nisporeni în viitorul Parlament.

Să fie o recunoștință sau să fie o apreciere a lucrurilor pe care le-am făcut aici, în Nisporeni, ca să pot și eu, în următorul Legislativ, să spun că eu am suportul oamenilor din Nisporeni, a afirmat democratul.

Caravana electorală a Partidului Democrat a pornit în data de 26 ianuarie. Până la alegeri, democrații vor cutriera toate raioanele țării pentru a discuta cu oamenii despre faptele pentru o viață mai bună aici, acasă și despre ce-și doresc cetățenii de la următoarea guvernare.

30 ian

Economie puternică, bunăstare în țară și armonie socială – aceasta înseamnă Pentru Moldova în viziunea PDM

Economie puternică, bunăstare în țară și armonie socială – aceasta înseamnă Pentru Moldova în viziunea PDM

Partidul Democrat din Moldova susține dezvoltarea economică a țării, creșterea veniturilor cetățenilor și pacea socială. Aceste 3 lucruri sunt esențiale, în opinia PDM, în cadrul orientării “Pentru Moldova” a partidului.

Prioritățile de dezvoltare a țării au fost aduse la cunoștința locuitorilor din raionul Edineț, unde a oprit caravana electorală a PDM.

În comuna Hincăuți, oamenii au abordat problema apei potabile. Ei au spus că în satele Clișcăuți și Poiana, din componența comunei, fântânile au secat în proporție de 60%, iar apeduct și canalizare nu este. Autoritățile locale au elaborat un proiect pentru a rezolva problema, dar, din lipsă de bani, acesta a rămas doar pe hârtie.

Problema strigătoare la cer este apeductul și sanitația. Așteptăm continuitatea reformelor, așteptăm rezolvarea problemelor care au mai rămas, a spus un lider local. Oamenii au spus că strâns bani pentru proiect, dar nu au ajutor pentru a merge mai departe.

Cristina Lesnic, candidatul cu numărul 19 pe lista PDM, a dat asigurări că atât comuna Hincăuți, cât și alte localități din țară vor fi conectate la apă de calitate și la rețeaua de canalizare.

Există un proiect care va fi național – “Apă bună pentru Moldova”. Va fi asigurată apă pentru fiecare locuitor și pentru fiecare comună care necesită o astfel de revizuire, a explicat Lesnic.

Cristina Lesnic a vizitat și un cuplu de pensionari din Hincăuți, care au fost toată viața profesori la școala din comună. Vârstnicii susțin că urmăresc cu atenție activitatea Guvernului și Parlamentului și salută măsurile de protecție socială a cetățenilor, printre care acordarea ajutorului de Crăciun în valoare de 600 de lei, precum și majorarea cu 10 la sută a pensiilor mici.

Echipa asta a făcut foarte multe pentru Moldova și mă bucură faptul că ceea ce vorbesc fac. Și noi. bătrânii, credem mai mult nu în vorbe, dar în fapte, au menționat soții Pulbere.

De asemenea, primarul comunei Hincăuți a apreciat Programul național “Drumuri bune pentru Moldova”, în cadrul căruia au fost renovate mai multe porțiuni de drum din satele raionului Edineț.

Candidatul PDM pentru circumscripția nr. 3, deputatul Oleg Sîrbu, s-a aflat astăzi în localitățile raionului alături de desantul PDM, venit în campanie în nordul Moldovei.

În discuțiile cu cetățenii, Oleg Sîrbu a reamintit activitatea pe care a avut-o în beneficiul locuitorilor din raion și s-a angajat să sprijine în continuare proiectele pentru Edineț.

Împreună cu colegii din guvernarea PDM, am ajutat la renovarea și dotarea a 51 de unități de învățământ din raion, precum și la înnoirea parcului de ambulanțe. Azi avem 4 ambulanțe noi în Edineț, iar în curând vor sosi și altele. Vom continua să reparăm școli și grădinițe, vom continua să reparăm drumuri, să extindem iluminatul public, a spus Oleg Sîrbu.

Caravana electorală a PDM va continua să meargă în localitățile țării, pentru a comunica cu alegători. Democrații și-au propus să aibă un număr mare de întâlniri cu cetățenii, pentru a le vorbi despre realizările guvernării și planurile de viitor ale partidului.

29 ian

Democrații au discutat cu locuitorii din nordul țării despre realizările guvernării și proiectele pentru următorii 4 ani

Democrații au discutat cu locuitorii din nordul țării despre realizările guvernării și proiectele pentru următorii 4 ani

Prin realizările la guvernare, PDM a dovedit că pune interesele moldovenilor pe primul loc, fiind cu adevărat pentru Moldova. Acesta a fost unul dintre cele mai importante mesaje transmise luni de către reprezentanții Partidului Democrat cu ocazia vizitei caravanei PDM în zona de nord a țării.

Reprezentanții PDM, aflați în raioanele Briceni și Ocnița, s-au întâlnit cu locuitorii mai multor sate și le-au vorbit despre realizările guvernării din ultimii trei ani, dar și despre proiectele și planurile pentru următorii patru ani, îndemnându-i pe cetățeni să aleagă faptele, nu vorbele.

Vom continua proiectele inițiate, atât cele sociale destinate susținerii pensionarilor, copiilor și familiilor nevoiașe, cât și cele de infrastructură. Vom continua să reparăm școli și grădinițe, să asfaltăm drumurile și să construim apeducte. Partidul Democrat din Moldova are un program electoral foarte clar, care vizează absolut toate domeniile, a declarat Violeta Ivanov, vicepreședinte al PDM, în discuțiile cu locuitorii din Berlinți.

Primarul din Berlinți, Viorica Oleinic, a confirmat că eforturile democraților sunt vizibile în localitate, unde a fost renovată casa de cultură, au fost reparate drumuri și amenajat un teren sportiv. De asemenea, în comună este în derulare proiectul de construcție a apeductului și sistemului de canalizare.

La Briceni, împreună cu echipa PDM s-a aflat și candidatul democrat în circumscripția nr. 1, Mihail Gnatiuc.

Am fost alături de locuitorii din Briceni prin fapte concrete în acești ultimi ani. Cu susținerea Guvernului, am modernizat drumuri și trotuare în raion, am renovat și dotat zeci de școli și grădinițe, am amenajat parcul central din orașul Briceni. Vom continua cu alte proiecte necesare pentru localitățile noastre, a afirmat candidatul PDM Mihail Gnatiuc.

Și la Medveja, locuitorii au apreciat lucrurile bune realizate de către democrați și spun că s-au produs îmbunătățiri vizibile.

Domnul Gnatiuc ne-a ajutat să refacem blocul alimentar la școală, cu canalizarea și apeductul. Noi suntem mulțumiți de cei care ne fac, ne ajută și mergem înainte, a spus Daniela Bodiu, directoarea gimnaziului din localitate. Noi sperăm ca tineretul se va întoarce, că o să avem mai mulți copii și părinții o să aibă locuri de muncă, a remarcat o învățătoare din Medveja.

Ajunși în raionul Ocnița, democrații – alături de candidatul pe circumscripția nr. 2, Vadim Lesnic – au avut discuții cu locuitorii din or. Ocnița și satele Vălcineț și Mereșeuca.

Oamenii s-au interesat ce proiecte vor fi derulate în perioada ce urmează pentru localitățile lor și au solicitat continuarea reformelor sociale inițiate de către PDM. Ei s-au referit în special la măsurile de susținere a pensionarilor, menționând că într-un singur an existat majorări substanțiale a pensiilor.

Candidatul PDM Vadim Lesnic a afirmat că, în calitate de președinte al raionului Dondușeni, a avut posibilitatea să cunoască și să se implice în soluționarea mai multor probleme ale raionului Ocnița. El a mai remarcat că echipa PDM este singura care știe cum să crească economia, să aducă mai mulți bani la buget și să asigure continuarea proiectelor așteptate de către regiuni.

În următoarele săptămâni, caravana electorală a PDM va ajunge în toate raioanele țării pentru a discuta cu cetățenii despre reformele în derulare și impactul acestora. În echipa PDM care a pornit la nordul țării în caravană s-au aflat, printre alții, Violeta Ivanov, Vadim Lesnic, Mihail Gnatiuc, Ruxanda Glavan, Valentina Buliga, Valentina Stratan, Igor Vremea.

26 ian

Prima oprire a caravanei electorale a PDM – în raionul Anenii Noi

Prima oprire a caravanei electorale a PDM – în raionul Anenii Noi

Caravana electorală a Partidului Democrat, lansată sâmbătă, 26 ianuarie, a avut drept primă destinație raionul Anenii Noi. Democrații au mers în capitala raională și în alte câteva localități ale raionului, pentru a le spune oamenilor ce au reușit să facă în cei 3 ani de guvernare, dar și ce planuri au pentru următorii 4 ani.

Cea dintâi întâlnire a avut loc la spitalul raional din Anenii Noi, reprezentanții PDM vorbindu-le oamenilor despre reformele guvernării și îndemnându-i pe cetățeni să aleagă faptele, nu vorbele.

Pe parcursul acestei luni de campanie electorală o să vină mai mulți în fața voastră, care o să promită râuri de lapte, să curgă miere, dar să vă întrebați cât de buni sunt ei să facă ceea ce promit. Dacă să vorbim de exemplu din punct de vedere al majorării salariilor, nimeni nu spune că ceea ce am făcut este ideal, dar ceea ce s-a reușit doar în 2018, inclusiv pentru medici, este o realizare mare și lucrul acesta trebuie să continue, a spus președintele Parlamentului Andrian Candu.

Alexandru Jizdan, candidatul Partidului Democrat pentru circumscripția nr. 24 (Anenii Noi) a mărturisit medicilor că sectorul sănătății nu-i este străin, pentru că părinții lui au lucrat în domeniu și știe cum să îmbunătățească situația din instituția din raionul său de baștină.

Vom avea grijă să dotăm spitalele așa cum trebuie – și în Anenii Noi, și în toată țara. Pacienții merită tratamente mai bune, iar cadrele medicale trebuie să lucreze cu echipamente mai performante, a afirmat Alexandru Jizdan.

Subiectele abordate au trezit interesul medicilor, care s-au arătat mulțumiți de inițiativele lansate de guvernare ș au menționat că este necesară mai multă atenție din partea statului pentru sectorul medical.

Este un plus mare și eu cred că această majorare este una din trepte. Pe viitor sperăm să nu fim uitați și să avem noi majorări de salarii, a opinat unul dintre medicii prezenți la discuție, referindu-se la efectele pozitive ale salarizării unitare din sectorul bugetar de salarii și la așteptările de viitor. De asemenea, medicul șef a abordat problema instalării unui generator electric, dar și a unui lift în spital, solicitarea urmând să fie transmisă către Ministerul Sănătății.

După spital, caravana ajuns la fabrica de pâine Milina, unde au gustat pâine proaspătă.

Astăzi există o altă atmosferă, ceea ce înseamnă mediu de afaceri mai bun și angajări. Anul trecut au fost create peste 60 mii locuri noi de muncă. Asta înseamnă salarii pentru oameni aici, în țară, a remarcat Andrian Candu în discuțiile cu angajații brutăriei.

La întâlnirea cu lucrătorii din sectorul energetic, Alexandru Jizdan a remarcat că procesele lansate în țară merg în direcția corectă, lucru confirmat și de faptul că din 2016 până acum bugetul național a fost majorat datorită creșterii economice, iar banii au fost direcționați pentru proiecte din domenii diverse, așteptate de oameni. Jizdan a subliniat că în satul său de baștină, de exemplu, a fost asfaltat un drum de 1,5 km, iar în 2019 vor mai fi asfaltate 2 drumuri.

Până acum am reușit să vizitez toate localitățile din circumscripție, cunosc problemele din fiecare sat. Am experiență în a conduce unul dintre cele mai mari ministere, gestionând timp de 3 ani un sector foarte important și sunt gata să reprezint în Parlament raionul Anenii Noi, a declarat Alexandru Jizdan.

În urma discuțiilor cu locuitorii din Anenii Noi, democrații au evidențiat o problemă pentru care ar putea fi propuse soluții chiar în săptămânile ce urmează. S-a menționat că sunt cazuri când se fac deconectări de la conducta de gaze pentru datorii de 100–150 de lei, pe când reconectarea costă 500 de lei. O altă problemă menționată de locuitorii din Anenii Noi este că nu se permite achitarea facturilor pentru gazele naturale în avans sau în părți egale pe tot parcursul anului, cu recalculare la final de an.

Exponenții PDM au promis să facă demersurile către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, iar în caz de necesitate să fie promovate modificări legislative.

Pentru rezolvarea acestei probleme nu este nevoie de investiții, ci doar de voință. Echipa PDM a demonstrat că există voință pentru a face lucruri bune, a punctat Alexandru Jizdan.

Pe parcursul următoarelor 30 de zile, caravana electorală a PDM va merge în raioanele țării pentru a discuta cu cetățenii despre reformele în derulare și impactul acestora. În echipa PDM care a pornit astăzi în caravană s-au aflat, printre alții, Andrian Candu, Alexandru Jizdan, Cristina Lesnic, Silvia Radu, Sergiu Sîrbu, Valentina Stratan, Igor Vremea, Valentina Buliga, Alexandru Cauia.

Încrezători în victorie, candidații democrați au dat startul caravanei electorale a PDM

Încrezători în victorie, candidații democrați au dat startul caravanei electorale a PDM

Sâmbătă, la sediul central al PDM din Capitală, a fost lansată caravana electorală a Partidului Democrat din Moldova.

Avem intenția să colindăm întreaga țară, să ajungem în cât mai multe raioane, să vorbim cu oamenii, să le povestim ceea ce am reușit să facem și ceea ce ne dorim să facem, a declarat în debutul caravanei Andrian Candu, speakerul Parlamentului și vicepreședinte al PDM, într-o intervenție făcută în direct din autocarul partidului.

Democrații porniți astăzi în caravană s-au declarat pregătiți pentru întâlnirile cu cetățenii, doritori să îi asculte, dar și să le împărtășească proiectele de viitor ale partidului.

Sper să comunicăm cu foarte mulți alegători, ca să le transmitem mesajele noastre, să le amintim despre acele fapte bune pe care le-am făcut. Suntem siguri că vom ajunge în multe sate din Moldova, la cât mai mulți oameni. Suntem o echipă bună și chiar vrem să ajutăm oamenii, a spus Sergiu Sîrbu, candidat pe lista PDM în alegerile parlamentare.

Este o plăcere să comunicăm cu oamenii. De la ei ai ce învăța întotdeauna – înțelepciune, rezistență, a afirmat și deputata PDM Valentina Stratan. Pregătit pentru campanie și pentru întâlnirile cu cetățenii s-a arătat și Igor Vremea, și el deputat și candidat al partidului în alegerile din 24 februarie 2019.

Andrian Candu a promis că echipa democraților va comunica constant de pe traseu, împărtășind prin intermediul mass-media și al rețelelor de socializare experiențele avute la întâlnirile cu cetățenii, ideile și propunerile apărute din dialoguri.

Alături de Andrian Candu, în echipa PDM care a pornit astăzi în caravană se află, printre alții, Valentina Buliga, Alexandru Cauia, Alexandru Jizdan, Cristina Lesnic, Silvia Radu, Sergiu Sîrbu, Valentina Stratan, Igor Vremea.

Prima destinație a autocarului democraților este raionul Anenii Noi, unde sunt programate chiar astăzi mai multe întâlniri între candidații partidului și cetățeni.