Circumscripția uninominală nr. 42, Cantemir la alegerile parlamentare din 2019
Circumscripția uninominală nr. 42 la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 cuprinde localități din 2 raioane ale Republicii Moldova – Cahul și Cantemir. Din circumscripție fac parte 63 localități: 1 oraș și 35 sate (comune), cu alte 27 sate în componența lor.
51 de deputați din cei 101 sunt aleși în circumscripțiile uninominale, câte un deputat în fiecare circumscripție. Deputatul este ales dintr-o listă de candidați, care este unică pentru fiecare circumscripție uninominală. Este ales deputat un singur candidat – cel care obține cel mai mare număr din voturile valabile ale alegătorilor.
Înregistrarea candidaților s-a efectuat după depunerea la Consiliul electoral de circumscripție a actelor necesare, inclusiv listele de subscripție cu semnăturile susținătorilor, colectate de grupurile de inițiativă. Termenul limită de depunerea a documentelor menționate a expirat la 24 ianuarie 2019. Începând cu 25 ianuarie 2019, candidații înregistrați participă la campania electorală – perioadă de activitate care se desfășoară cu scopul de a-i determina pe alegători să-și exprime voturile pentru alegerea unui sau altui concurent electoral și care va dura, inclusiv, până în ziua alegerilor – 24 februarie 2019.
O analiză a datelor privind rezultatele alegerilor parlamentare din anul 2014 în secțiile de votare incluse în circumscripția uninominală nr. 42, arată că cele mai multe voturi, 6 916 sau 24,35% au fost acumulate de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.
Ordinea în buletinul de vot
Simbol | Nume | Desemnat de către | ||
---|---|---|---|---|
BACALU Elena | Partidul Democrat din Moldova | |||
ȚURCAN Vladimir | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | |||
LUPAȘCU Vasile | Partidul “Șor” | |||
s-a retras din competiția electorală |
||||
BOEȘTEAN Constantin | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | |||
CIUBACIUC Roman | Partidul Nostru | |||
DAMAȘCAN Elena | Partidul Liberal | |||
CRĂCIUNEAC Iurie | Candidat independent |
- Circumscripția uninominală nr. 41, Leova la alegerile parlamentare din 2019 (Cantemir, Leova)
- Lista candidaților PSRM la alegerile parlamentare din 2019 (20. Vladimir Țurcan)
- Lista candidaților PPȘ la alegerile parlamentare din 2019 (26. Vasile Lupașcu)
- Lista candidaților ACUM la alegerile parlamentare din 2019 (25. Constantin Boeștean)
- Lista candidaților PN la alegerile parlamentare din 2019 (10. Roman Ciubaciuc)
- Circumscripția uninominală nr. 42, Cantemir // Comisia Electorală Centrală