Sunt prezentate evenimente de interes major. Lista desfășurată poate fi accesată prin [+/-] toate evenimentele
Începutul pandemiei
31 decembrie 2019 – 23 februarie 2020 / [+/-] toate evenimentele
31 dec 2019
|
|
Oficiul de țară al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în China este informat despre cazuri de pneumonie de origine necunoscută, depistate în orașul Wuhan, provincia Hubei din China.
|
Ianuarie 2020
7 ian 2020
|
|
Autoritățile chineze identifică un nou tip de coronavirus (novel coronavirus), numit temporar “2019-nCoV”.
|
9 ian
|
|
Comisia de sănătate din Wuhan raportează primul deces, al unui bărbat de 61 de ani, provocat de noul virus.
|
|
|
OMS publică ghiduri de laborator provizorii pentru detectarea 2019-nCoV, care includ sfaturi despre colectarea eșantioanelor, testarea diagnosticului și caracterizarea patogenului.
|
13 ian
|
|
Ministerul sănătății publice din Thailanda raportează primul caz de import al noului coronavirus, confirmat în laborator, la o persoană întoarsă din Wuhan, China.
|
23 ian
|
|
Conducerea Ministerului sănătății, muncii și protecției sociale (MSMPS) al Republicii Moldova discută cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, E.S. Zhang Yinghong, despre măsurile de vigilență în răspândirea noului tip de coronavirus și de prevenire a apariției acestuia.
|
24 ian
|
|
Este confirmat primul caz de infectare cu noul coronavirus în Europa – în orașul Bordeaux, Franța. Tot în aceeași zi, alte două cazuri de infectare sunt confirmate în Paris, toate importate din China.
|
|
|
Prin Ordinul Ministerului sănătății, muncii și protecției sociale[1], Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Toma Ciorbă” amenajează un bloc predestinat pentru izolarea și tratamentul persoanelor suspecte cu infecția 2019-nCoV.
|
27 ian
|
|
Comisia pentru situații excepționale și urgențe de sănătate publică, convocată de MSMPS, discută despre măsurile de prevenire și control a infecției cu coronavirusul de tip nou (2019-nCoV). Este prima ședință în format extins organizată de autoritățile Republicii Moldova după ce Organizația Mondială a Sănătății a informat statele lumii despre pericolul noului virus.
|
30 ian
|
|
Organizația Mondială a Sănătății declară “urgență de sănătate publică de interes internațional”[2], după ce la nivel global au fost confirmate 7 818 cazuri pozitive cu coronavirus, fiind afectate 19 state.
|
|
|
Noul director al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, este prezentat angajaților instituției.
|
Februarie 2020
2 feb
|
|
Convocată în prima sa ședință, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) adoptă Hotărârea nr. 1 prin care se ia act de situația epidemiologică la infecția cu 2019-nCoV. În cadrul ședinței se menționează că autoritățile controlează deplin situația și nivelul riscurilor de răspândire în Republica Moldova a coronavirusului este unul redus.
|
11 feb
|
|
Organizația Mondială a Sănătății anunță denumirea oficială pentru noul coronavirus, stabilită de Comitetul Internațional pentru Taxonomia Virusurilor – SARS-CoV-2 (severe acute respiratory syndrome coronavirus 2), iar denumirea pentru boala pe care o provoacă este COVID-19 (coronavirus disease 2019).
|
18 feb
|
|
Prin intermediul OMS, Agenția Națională pentru Sănătate Publică recepționează din Germania un set de teste pentru detectarea virusului ce cauzează COVID-19.
|
Cod galben
24 februarie – 7 martie 2020 / [+/-] toate evenimentele
24 feb 2020
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică instituie grad de alertă Cod galben la nivel național în contextul extinderii COVID-19 în statele europene.
|
|
|
În zona de sosiri a Aeroportului Internațional Chișinău se instalează două termoscanere care detectează temperatura corpului pentru a depista călătorii suspecți de infectare cu noul coronavirus.
|
25 feb
|
|
Reprezentanții instituțiilor din domeniul sănătății și ordinii publice, întruniți în ședință, examinează activitatea Punctului Focal Național (PFN) pe platforma Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și decid să se convoace zilnic pentru a oferi informații despre răspândirea noului tip de coronavirus.
|
|
|
Șeful statului, Igor Dodon, efectuează vizite de lucru la Aeroportul Internațional Chișinău și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Toma Ciorbă” pentru a se documenta cu nivelul de pregătire al instituțiilor față de o eventuală provocare ce ține de infecția cu COVID-19.
|
26 feb
|
|
În laboratorul virusologic al ANSP sunt efectuate primele teste pentru depistarea noului tip de coronavirus. Investigațiile de laborator sunt efectuate prin metoda molecular-genetică, în timp real, utilizând teste speciale pentru determinarea virusului ce provoacă COVID-19.
|
|
|
Guvernul aprobă modificări la Regulamentul de formare a prețurilor de comercializare a produselor social importante. În lista produselor sunt incluse trei categorii noi: măști medicale, mănuși medicale și dezinfectanți medicali.
|
Martie 2020
353 de persoane infectate cu COVID-19, 4 decese
4 mar 2020
|
|
Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale completează[3] lista spitalelor destinate internării pacienților care întrunesc criteriile COVID-19 cu trei instituții: Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii, Clinica “Emilian Coțaga” și Spitalul Clinic Republican “Timofei Moșneaga”.În măsura răspândirii infecției, lista a fost completată cu instituții noi, inclusiv regionale.
|
6 mar
|
|
La Chișinău se desfășoară întrevederea specialiștilor MSMPS și OMS cu reprezentanții regiunii transnistrene privind conjugarea eforturilor în combaterea răspândirii infecției COVID-19.
|
7 mar
|
|
Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale comunică despre primul caz confirmat de infectare cu noul tip de coronavirus în Republica Moldova. Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 ani, revenită din Italia.
|
Cod portocaliu
8–12 martie 2020 / [+/-] toate evenimentele
8 mar 2020
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică determină riscul înalt pentru populația Republicii Moldova cu privire la importul și răspândirea infecției COVID-19 și constată gradul de alertă Cod portocaliu la nivel național.
|
9 mar
|
|
CNESP modifică formularul fișei epidemiologice și obligă persoanele revenite de peste hotare să respecte izolarea la domiciliu timp de 14 zile. Adițional, se propune suplinirea legislației contravenționale și penale cu sancțiuni pentru încălcarea regimului de carantină și răspândirea infecției. Oportunitatea sistării procesului educațional, discutată în aceeași ședință, este considerată disproporționată.
|
|
|
Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale aprobă Ordinul cu privire la motivarea personalului[4], prin care se stabilește acordarea unui supliment financiar în mărime de 100% la salariul de funcție personalului medical implicat în supravegherea, tratamentul și controlul infecției cu COVID-19.Ordinul a fost abrogat la 15 mai 2020[5].
|
10 mar
|
|
☒✗ Se interzice organizarea și desfășurarea întrunirilor în masă cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane.
|
|
|
☒✗ Se suspendă procesul educațional în cadrul instituțiilor de învățământ general, profesional și universitar.Suspendarea procesului educațional a continuat până la sfârșitul anului de studii 2020.
|
|
|
☒✗ Se aplică interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu.
|
11 mar
|
|
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății declară că evoluția epidemiei COVID-19 poate fi caracterizată drept pandemie. Declarația vine în contextul răspândirii infecției în 114 țări ale lumii, cu 118 000 de cazuri confirmate și 4 291 de persoane decedate.
|
|
|
Consiliul Suprem de Securitate (CSS), convocat în regim de urgență de șeful statului, examinează strategia de combatere a răspândirii coronavirusului de tip nou și decide crearea Centrului Unic de Comandă (CUC) în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
|
|
|
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, prezidează prima ședință a Centrului Unic de Comandă, unde sunt examinate patru scenarii cu privire la posibila evoluție a infecției: primul se referă la situația actuală cu trei cazuri confirmate, al doilea vizează creșterea numărului persoanelor infectate până la 400, al treilea – de la 400 la 1 000 de cazuri, iar al patrulea scenariu – peste o mie de persoane infectate.
|
12 mar
|
|
Parlamentul aprobă[6] majorarea amenzilor pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică: pentru persoane fizice amenda constituie 22,5–25 mii lei, iar pentru persoane juridice – 50–75 mii lei.
|
|
|
☒✗ Se sistează cursele aeriene regulate cu Italia.
|
Cod roșu
13–16 martie 2020 / [+/-] toate evenimentele
13 mar 2020
|
|
După confirmarea a 6 cazuri de COVID-19 în Republica Moldova, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică constată existența pericolului confirmat de declanșare a urgenței de sănătate publică și instituie gradul de alertă Cod roșu la nivel național.
|
|
|
CNESP aprobă Planul de pregătire și răspuns la infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)[7], elaborat de Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății.
|
|
|
☒✗ Se sistează activitatea unităților de agrement și recreere, precum și întrunirile religioase desfășurate de toate cultele.
|
14 mar
|
|
Se confirmă primele două cazuri de contaminare cu noul coronavirus prin transmitere locală.
|
|
|
În urma confirmării a 5 cazuri de COVID-19 în raionul Hîncești, Comisia Electorală Centrală (CEC) solicită Consiliului Suprem de Securitate și Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică opinia referitor la desfășurarea alegerilor parlamentare noi din 15 martie în Hîncești. Președintele CSS, Igor Dodon, aduce la cunoștință[8] Comisiei că restricțiile impuse de către autorități nu se referă la organizarea alegerilor.
|
|
|
☒✗ Primele două puncte de trecere a frontierei moldo-române își suspendă activitatea.
|
15 mar
|
|
☒✗ Se sistează activitatea de comerț, a unităților de alimentație publică și centrelor de reabilitare și recuperare. Excepție fac comerțul en-gros, magazinele alimentare, farmaciile și benzinăriile, iar localurile de alimentație publică vor activa doar în regim de catering. Centrele comerciale vor asigura funcționarea a unităților de comercializare a produselor alimentare și farmaceutice, iar piețele se închid, indiferent de tipul produselor comercializate.
|
|
|
☒✗ Se stabilește asigurarea respectării distanței sociale între persoane de minim un metru.
|
|
|
În circumscripția electorală uninominală nr. 38, Hîncești au loc alegeri parlamentare noi pentru suplinirea funcției vacante de deputat. Scrutinul este câștigat de Ștefan Gațcan, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.
|
|
|
☒✗ Se sistează cursele aeriene regulate cu Spania și Franța.
|
16 mar
|
|
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidul Democrat din Moldova (PDM) încheie Acordul privind formarea Coaliției “Platforma Social-Democrată pentru Moldova”. Conform acordului, PDM se alege cu cinci ministere în Guvernul Chicu.
|
|
|
☒✗ Se suspendă cursele aeriene regulate cu Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Portugalia și România.
|
|
|
MSMPS anunță despre primul pacient vindecat de COVID-19 în Republica Moldova.
|
|
|
În contextul evoluției situației epidemiologice în țară și în regiune, are loc ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. Comisia prezintă Guvernului Raportul privind necesitatea declarării stării de urgență.
|
|
|
Guvernul propune[9] Parlamentului să declare stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 60 de zile.
|
Stare de urgență
17 martie – 15 mai 2020 / [+/-] toate evenimentele
17 mar 2020
|
|
Parlamentul Republicii Moldova declară[10] stare de urgență pe întreg teritoriul țării pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Responsabilitățile de gestionare a crizei COVID-19 sunt preluate de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE).
|
|
|
☒✗ Se suspenda transportul feroviar de persoane în trafic internațional, precum și cursele aeriene regulate și charter.
|
|
|
☒✗ Se interzice intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini și apatrizilor.
|
|
|
Guvernul lansează o campanie de colectare a fondurilor sub formă de donații pentru combaterea coronavirsului. Ministerul finanțelor deschide trei conturi bancare – în lei moldovenești, dolari americani și euro.
|
18 mar
|
|
În Republica Moldova se înregistrează primul caz de deces provocat de COVID-19.
|
20 mar
|
|
Ministerului sănătății, muncii și protecției sociale lansează, pe platforma ArcGIS, harta interactivă care prezintă situația la zi privind COVID-19 în Moldova.
|
23 mar
|
|
☒✗ Se interzice prestarea serviciilor de alimentație publică în unitățile de comercializare a produselor petroliere.
|
25 mar
|
|
☒✗ Se interzice aflarea persoanelor în spații publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, zone de agrement.
|
|
|
☒✗ Se interzice aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 ani în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă.
|
27 mar
|
|
☑✓ Se permite aflarea în locuri publice în grupuri nu mai mari de 3 persoane.
|
28 mar
|
|
☒✗ Se sistează internările programate în instituțiile medico-sanitare indiferent de forma juridică de proprietate și organizare.
|
30 mar
|
|
Ministerul sănătății aprobă Protocolul Clinic Național provizoriu “Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”.Abrogat la 9 iunie 2020.
|
Aprilie 2020
3 544 de cazuri, 115 decese
6 apr
|
|
☒✗ Se suspendă prestarea serviciilor de coafură și altor activități de înfrumusețare.
|
13 apr
|
|
☒✗ Se suspenda transportul rutier de persoane în trafic internațional.
|
17 apr
|
|
Consiliul de directori executivi al Fondului Monetar Internațional aprobă[11] acordarea Republicii Moldova a asistenței de urgență pentru lupta cu pandemia COVID-19 în valoare de 235 milioane dolari SUA.
|
|
|
Se anulează testarea națională în învățământul primar, precum și organizarea și desfășurarea examenelor de absolvire a gimnaziului, pentru sesiunea de examene 2020.
|
27 apr
|
|
☑✓ Se reiau activitățile de comerț cu amănuntul a tuturor tipurilor de mărfuri și produse prin unitățile comerciale, cu excepția celor amplasate în centre comerciale și piețe.
|
Mai 2020
4 354 de cazuri, 178 de decese
5 mai
|
|
☑✓ Se permit întrunirile cu caracter religios și oficierea slujbelor religioase, strict în aer liber.
|
11 mai
|
|
☑✓ Se redeschid piețele comerciale, cu excepția celor amplasate în Chișinău și Bălți
|
Stare de urgență în sănătate publică
16 mai – 30 septembrie 2020 / [+/-] toate evenimentele
16 mai 2020
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică declară stare de urgență în sănătate publică la nivel național până la 30 iunie 2020, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada stării de urgență.Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită de cinci ori: până la 15 iulie, 31 iulie, 31 august, 15 septembrie și 30 septembrie 2020.
|
|
|
☒✗ Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în transportul public, spațiile comerciale și spații publice închise. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.
|
|
|
☑✓ Instituțiile medico-sanitare publice și prestatorii de servicii de sănătate de drept privat își relansează gradual serviciile medicale, cu programarea prealabilă a pacienților.
|
|
|
☑✓ Se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane și respectarea măsurilor de sănătate publică.
|
|
|
☑✓ Se relansează serviciile de coafură (aranjare și tuns).Din 18 iunie au fost permise și alte servicii de coafură, iar din 1 iulie – toate procedurile de înfrumusețare.
|
19 mai
|
|
☑✓ Comisia municipală extraordinară de sănătate publică Bălți permite[12] redeschiderea piețelor comerciale pe teritoriul municipiului, deși, potrivit Hotărârii CNESP nr. 11 din 15 mai, activitatea acestora este interzisă până la 31 mai. La fel, se permite traficul transportului public în zilele de odihnă.
|
20 mai
|
|
Prin hotărâre a Guvernului, Instituția medico-sanitară publică “Centrul COVID-19 Chișinău” continuă să funcționeze, deși inițial activitatea se limita pe perioada stării de urgență.
|
21 mai
|
|
Parlamentul aprobă în două lecturi Proiectul de lege[13] cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică, înaintat de Guvern. Printre măsurile adoptate se regăsesc: noțiunea de “muncă la distanță”, mecanismul de subvenționare a agenților economici care au instituit șomaj tehnic, ajutor de șomaj unic de 2 775 lei titularilor patentei de întreprinzător, indemnizație unică de 16 000 lei personalului medical infectat cu COVID-19.
|
|
|
Parlamentul adoptă Legea[14] privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea de examene 2020.
|
25 mai
|
|
Prin decretul președintelui Republicii Moldova, anul 2020 se declară Anul lucrătorului medical.
|
|
|
☑✓ Începe reluarea graduală a activității punctelor de trecere a frontierei de stat.
|
26 mai
|
|
☑✓ Se reiau activitățile de transport feroviar și rutier de persoane în trafic internațional.
|
28 mai
|
|
Ministerul economiei și infrastructurii prezintă Foaia de parcurs[15] privind digitalizarea economiei și dezvoltarea comerțului electronic.
|
Iunie 2020
8 362 de cazuri, 252 de decese
1 iun
|
|
☑✓ Prin Hotărârea CNESP, se permite activitatea piețelor din municipiile Chișinău și Bălți, deși piețele din Bălți activează din 19 mai conform deciziei comisiei teritoriale.
|
|
|
☑✓ Se redeschid bibliotecile și muzeele, fără organizarea evenimentelor în masă.
|
5 iun
|
|
☑✓ Se permit întrunirile cu caracter religios și oficierea slujbelor religioase, inclusiv în spații închise.
|
6 iun
|
|
☒✗ Autoritățile municipiului Chișinău și raioanelor Cahul și Strășeni interzic accesul în cimitire pentru datele de 6–8 iunie – zilele de Paștele Blajinilor.
|
8 iun
|
|
☑✓ Se redeschid centrele comerciale și unitățile comerciale din cadrul acestora, cu excepția cinematografelor, unităților de alimentație publică și centrelor de agrement.
|
9 iun
|
|
Republica Moldova depășește pragul de 10 000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei.
|
|
|
Ministerul sănătății aprobă ediția II a Protocolului Clinic Național provizoriu “Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”.Abrogat la 25 august 2020.
|
11 iun
|
|
Parlamentul adoptă Legea[16] privind anularea examenelor de calificare la finalizarea programelor de formare profesională tehnică, anul de studii 2019–2020.
|
13 iun
|
|
Președintele Republicii Moldova semnează decretul[17], prin care Armata Națională va acorda sprijinul necesar autorităților statului din domeniul ordinii publice, pe durata stării de urgență în sănătate publică.
|
15 iun
|
|
☑✓ Se relansează cursele aeriene regulate și charter de pasageri.
|
|
|
☑✓ Se reiau activitățile unităților de alimentație publică și a sălilor de sport și fitness, fără vestiare, baie, piscine.
|
|
|
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, semnează Programul de acțiuni[18] consacrate Anului lucrătorului medical. Prevederile acestuia au caracter de recomandare pentru autoritățile publice centrale și locale, în conformitate cu strategiile sectoriale și mijloacele financiare.
|
18 iun
|
|
☒✗ Se interzice organizarea și desfășurarea evenimentelor festive (nunți, cumetrii, omagieri, mese de pomenire) în orice unitate de alimentație publică, indiferent de statut public sau privat.
|
23 iun
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 iulie 2020, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
27 iun
|
|
☒✗ Se interzice activitatea zonelor de agrement – bâlciuri și parcuri de distracții.
|
Iulie 2020
8 120 de cazuri, 234 de decese
10 iul
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 31 iulie 2020, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
|
|
☑✓ Se redeschid bazinele de înot, piscinele și sălile de sport și fitness, cu vestiare și baie.
|
24 iul
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 31 august 2020, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică aprobă Instrucțiunea de pregătire pentru redeschiderea și reluarea activității instituțiilor preșcolare în contextul pandemiei COVID-19.
|
31 iul
|
|
☒ Se interzice funcționarea bazinelor de înot și piscinelor, cu excepția bazinelor sportive, autorizate pentru desfășurarea antrenamentelor și competițiilor.Interdicția a durat până la 10 august, fiind anulată prin Hotărârea următoare a CNESP.
|
August 2020
12 187 de cazuri, 217 decese
1 aug
|
|
☑✓ Se admite organizarea și desfășurarea evenimentelor festive, cu caracter unic, cu excepția nunților și cumetriilor, în unitățile de alimentație publică, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane.
|
|
|
☑✓ Se permite desfășurarea în aer liber a acțiunilor culturale, organizate de către instituțiile teatral-concertistice și de cinema.
|
12 aug
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică adoptă Instrucțiunea privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a alegerilor locale noi din 6 septembrie și a alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020, în condițiile situației pandemice cu infecția COVID-19.
|
17 aug
|
|
☑✓ Instituțiile preșcolare private își reiau activitatea.
|
21 aug
|
|
CNESP aprobă Instrucțiunea privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ publice și private în contextul epidemiologic al COVID-19.
|
25 aug
|
|
Ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, testată pozitiv cu COVID-19.
|
|
|
Ministerul sănătății aprobă ediția III a Protocolului Clinic Național provizoriu “Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”.Abrogat la 11 decembrie 2020.
|
26 aug
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 septembrie 2020, cu menținerea interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
Septembrie 2020
16 122 de cazuri, 329 de decese
1 sep
|
|
☑✓ Se relansează procesul educațional în cadrul tuturor instituțiilor de învățământ. Activitatea instituției de învățământ se reia în baza deciziei fondatorului.
|
|
|
Se introduc noi reguli la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. O dată la două săptămâni MSMPS stabilește lista țărilor cu risc epidemiologic sporit sau scăzut de transmitere a COVID-19, clasificate în zone roșii și verzi. Persoanele care vin din țările din zona verde, nu completează fișa epidemiologică și nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare de 14 zile.
|
|
|
☑✓ Se permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini și apatrizilor care vin din țările clasificate ca zonă verde.
|
8 sep
|
|
Directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, demisionează din funcție după o întrevedere cu premierul Ion Chicu. Demisia vine în urma reacțiilor negative la afirmațiile controversate a conducătorului ANSP despre victimele COVID-19. Interimatul funcției este preluat de către Vasile Guștiuc.
|
11 sep
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 30 septembrie 2020, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică aprobă Planul de pregătire și răspuns la infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19) – versiunea 2[19], elaborat în baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.
|
|
|
☑✓ Se elimină restricția de a părăsi teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare.
|
|
|
☑✓ Se admite organizarea și desfășurarea tuturor evenimentelor festive, cu caracter unic, în unitățile de alimentație publică, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane.
|
24 sep
|
|
☑✓ Se admite organizarea și desfășurarea în aer liber a expozițiilor, festivalurilor și târgurilor agricole specializate, precum și desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta teatrelor, sălilor de concerte și a caselor de cultură.
|
26 sep
|
|
Republica Moldova depășește pragul de 50 000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei.
|
30 sep
|
|
Asociația ADEPT publică Raportul privind monitorizarea crizei COVID-19 în Republica Moldova.
|
|
|
În ultima zi de stare de urgență în sănătate publică Republica Moldova depășește pragul de o mie de infectări cu coronavirus într-o singură zi: 1 013 noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore și 10 decese.
|
Stare de urgență în sănătate publică pe unități administrativ-teritoriale
1 octombrie – 29 noiembrie 2020 / [+/-] toate evenimentele
Octombrie 2020
22 998 de cazuri, 482 de decese
1 oct 2020
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică instituie stare de urgență în sănătate publică în unitățile administrativ-teritoriale pentru care a fost stabilit gradul de alertă “Cod roșu”, în baza indicatorilor nivelului de risc al transmiterii virusului SARS-CoV-2, prezentați de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
|
|
|
☑✓ Se redeschid cluburile de noapte și discotecile.
|
Noiembrie 2020
31 324 de cazuri, 570 de decese
5 noi
|
|
Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale achiziționează alte 100 000 de teste pentru depistarea SARS-CoV-2, în cadrul proiectului Băncii Mondiale “Răspuns de urgență la COVID-19”.
|
7 noi
|
|
Partidul Democrat din Moldova părăsește coaliția de guvernare. În Parlament se conturează o majoritate neoficială, formată din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul “Șor” și deputați transfugi din PDM și Pro Moldova.
|
15 noi
|
|
Se desfășoară turul doi al alegerilor prezidențiale. Rata de participare este mai mare decât în primul tur: 1 654 276 de alegători, dintre care 1 391 091 s-au prezentat la secțiile de vot deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Scrutinul este câștigat de candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.
|
20 noi
|
|
☒✗ Comisia extraordinară de sănătate publică Chișinău dispune purtarea obligatorie a măștilor de protecție în toate spațiile publice deschise, pe întreg teritoriul municipiului Chișinău.
|
25 noi
|
|
Republica Moldova depășește pragul de 100 000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei.
|
27 noi
|
|
CNESP constată că situația epidemiologică pe întreg teritoriul țării se agravează alarmant, iar în toate unitățile administrativ-teritoriale este stabilit nivelul de alertă “Cod roșu”.
|
28 noi
|
|
☒✗ Se interzice activitatea cluburilor de noapte și discotecilor.
|
Stare de urgență în sănătate publică II
30 noiembrie 2020 – 31 martie 2021 / [+/-] toate evenimentele
30 noi 2020
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică declară stare de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 ianuarie 2021.
|
|
|
☒✗ Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise.
|
|
|
☒✗ Se interzice activitatea unităților de alimentație publică în intervalul orelor 22:00–07:00.Din 5 februarie 2021 a fost permisă comercializarea produselor la pachet.
|
|
|
☒✗ Se interzice organizarea și desfășurarea conferințelor științifice, competițiilor sportive, olimpiadelor, cu prezența fizică a persoanelor, precum și desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta teatrelor, sălilor de concerte și a caselor de cultură.
|
Decembrie 2020
37 454 de cazuri, 755 de decese
7 dec
|
|
Republica Moldova solicită vaccinul împotriva COVID-19 prin intermediul mecanismului COVAX – o inițiativă mondială privind accesul la viitorul vaccin anti-COVID pentru țările cu venituri reduse și medii.
|
8 dec
|
|
Prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, testat pozitiv cu COVID-19.
|
10 dec
|
|
Curtea Constituțională confirmă rezultatele scrutinului prezidențial și validează alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova.
|
11 dec
|
|
Ministerul sănătății aprobă ediția IV a Protocolului Clinic Național provizoriu “Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”.Abrogat la 31 martie 2021.
|
14 dec
|
|
☒✗ Se suspendă activitățile extrașcolare (cercuri și secții sportive) în incinta instituțiilor de învățământ.
|
22 dec
|
|
Toți secretarii de stat al Ministerului sănătății, muncii și protecției sociale depun cererile de demisie. Este numit un singur secretar de stat – Tatiana Zatîc.
|
23 dec
|
|
☒✗ Se sistează cursele aeriene regulate și charter de pasageri cu Marea Britanie, unde a fost identificată o nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2.În ziua precedentă, 22 decembrie, la Chișinău au aterizat nu mai puțin de 10 curse din această țară, deși erau programate doar două. Marea Britanie nu se afla în lista țărilor clasificate ca zonă roșie, în consecință, pasagerii sosiți nu au fost obligați să respecte regimul de autoizolare.
|
|
|
Prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, își anunță demisia. Atribuțiile Guvernului se limitează la funcțiile de administrare a treburilor publice până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.
|
31 dec 2020
|
|
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova ajunge la 144 818, dintre care 13 738 din rândul lucrătorilor medicali. Sunt considerate vindecate 131 701 persoane, iar 2 985 (2,06%) au decedat.
|
144 818/516 316
cazuri confirmate
131 701/503 156
persoane vindecate
2 985/11 481
persoane decedate
Ianuarie 2021
14 986 de cazuri, 489 de decese
8 ian 2021
|
|
☑✓ Se relansează cursele aeriene regulate și charter de pasageri cu Marea Britanie.
|
13 ian
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 februarie 2021, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică aprobă Planul național de imunizare anti-COVID-19[20].La prima etapă vor fi imunizați lucrătorii din instituțiile medico-sanitare, la etapa a doua – adulții peste 60 de ani, persoanele cu comorbidități, cadrele didactice și angajații forțelor de ordine. La etapa a treia va fi vaccinată populația generală indiferent de vârstă.
|
|
|
☑✓ Se admite desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta teatrelor.
|
16 ian
|
|
☑✓ Se admite desfășurarea olimpiadelor școlare, cu prezența fizică a persoanelor, precum și a competițiilor sportive fără spectatori.
|
|
|
☑✓ Se reiau activitățile extrașcolare (cercuri și secții sportive) în incinta instituțiilor de învățământ.
|
Februarie 2021
25 649 de cazuri, 583 de decese
5 feb
|
|
☑✓ Se admite desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta sălilor de concerte și a caselor de cultură.
|
9 feb
|
|
Se instituie Comitetul național de coordonare a activităților de imunizare anti-COVID-19.
|
|
|
Organizația Națiunilor Unite (ONU) Moldova lansează pagina web dedicată acțiunilor de răspuns și recuperare după COVID-19.
|
15 feb
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 aprilie 2021, cu menținerea interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
|
|
☒✗ Numărul maxim de invitați la evenimente festive în unitățile de alimentație publică se reduce de la 50 la 20 de persoane.
|
17 feb
|
|
☒✗ Se sistează activitatea centrelor comerciale în zilele de sâmbătă și duminică.
|
|
|
☒✗ Se restricționează activitatea piețelor comerciale, cu excepția celor agricole, în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică.Restricția a durat trei zile, până la 20 februarie, când reglementarea activității piețelor comerciale a fost transferată către Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică.
|
27 feb
|
|
Primul lot de 21 600 de doze de vaccin anti-COVID AstraZeneca, oferit cu titlu gratuit de România, ajunge în Republica Moldova.
|
|
|
☒✗ Se suspendă organizarea și desfășurarea olimpiadelor școlare, cu prezența fizică a persoanelor.
|
Martie 2021
44 788 de cazuri, 1 187 de decese, 40 321 de persoane vaccinate cu prima doză
1 mar
|
|
☒✗ Se dispune organizarea procesului educațional la distanță pentru toate instituțiile de învățământ.
|
|
|
☒✗ Se interzice desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta teatrelor, sălilor de concerte și a caselor de cultură.
|
2 mar
|
|
Începe campania de vaccinare împotriva COVID-19. În prima etapă vor fi vaccinați lucrătorii instituțiilor medico-sanitare.
|
|
|
Guvernul aprobă Regulamentul cu privire la modul de solicitare și acordare a indemnizației unice pentru personalul decedat în lupta cu COVID-19 din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice.
|
4 mar
|
|
Republica Moldova recepționează 14 400 de doze de vaccin AstraZeneca, livrate prin mecanismul COVAX.
|
5 mar
|
|
Se revine la regulile de trecere a frontierei valabile până la 1 septembrie 2020. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică, precum și vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile.Pe lângă excepțiile valabile în perioada menționată, se mai regăsesc și persoanele, care dețin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19 sau un act confirmativ de administrare a vaccinului.
|
|
|
☑✓ Se permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini și apatrizilor din toate țările.
|
|
|
☑✓ Se permite activitatea centrelor comerciale în zilele de sâmbătă și duminică.
|
11 mar
|
|
Republica Moldova depășește pragul de 200 000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei.
|
|
|
Guvernul alocă[21] 60 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru achiziționarea a 330 mii de doze de vaccin anti-COVID.
|
13 mar
|
|
Consiliul Suprem de Securitate constată situația tot mai gravă în sistemul de sănătate și recomandă[22] declararea stării de urgență pe întreg teritoriul țării.
|
15 mar
|
|
În cadrul unei ședințe[23], președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi discută eventualitatea instituirii unor restricții mai dure pentru a încetini răspândirea infecției COVID-19, dar fără instituirea stării de urgență.
|
|
|
Guvernul numește trei secretarii de stat al Ministerului sănătății, muncii și protecției sociale: Igor Curov, Denis Cernelea și Vasile Cușca.
|
16 mar
|
|
☑✓ Se reia procesul educațional. Studiile vor fi organizate în baza a trei scenarii, în funcție de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate.
|
19 mar
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 18 aprilie 2021, cu menținerea interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
|
|
Moldova recepționează 24 570 de doze de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer/BioNTech. Este al doilea lot de vaccin obținut prin intermediul platformei COVAX.
|
|
|
☒✗ Se interzice organizarea și desfășurarea tuturor evenimentelor festive în unitățile de alimentație publică.
|
|
|
☒✗ Se interzice organizarea și desfășurarea, cu prezența fizică a persoanelor, a adunărilor și întrunirilor profesionale în masă, olimpiadelor școlare, competițiilor sportive, precum și a expozițiilor, festivalurilor, târgurilor agricole specializate, evenimentelor comerciale, în spații închise și deschise.
|
|
|
☑✓ Se permite aflarea în zone de agrement în grupuri nu mai mari de 3 persoane.
|
23 mar
|
|
Laboratorul din Germania confirmă prezența tulpinii Alpha a virusului SARS-CoV-2 în Republica Moldova.Varianta B.1.1.7 (Alpha)[24] sau tulpina britanică are un grad mai mare de transmisibilitate față de tulpina inițială.
|
24 mar
|
|
Se înregistrează cifra record de infectări cu COVID-19 atinsă într-o singură zi: 2 273 de cazuri confirmate și 39 de decese.
|
Stare de urgență II
1–28 aprilie 2021 / [+/-] toate evenimentele
Aprilie 2021
20 596 de cazuri, 919 de decese, 89 897 vaccinați cu prima doză, 17 097 vaccinați cu schema completă
1 apr 2021
|
|
☒✗ Se interzice desfășurarea adunărilor, întrunirilor, manifestațiilor publice, mitingurilor și a altor acțiuni de masă.
|
|
|
☒✗ Se interzice aflarea persoanelor în spații publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement.Interdicția a durat până la 8 aprilie, când s-a permis aflarea persoanelor în spații publice în grupuri nu mai mari de 3 persoane.
|
3 apr
|
|
☒✗ În municipiile Chișinău și Bălți se interzice circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23:00–5:00.Interdicția a durat până la 26 aprilie.
|
7 apr
|
|
Deputatul neafiliat Octavian Țîcu depune o sesizare la Curtea Constituțională pentru a verifica legalitatea instituirii stării de urgență.
|
Stare de urgență în sănătate publică pe unități administrativ-teritoriale II
29 aprilie – 12 august 2021 / [+/-] toate evenimentele
29 apr 2021
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică instituie stare de urgență în sănătate publică în unitățile administrativ-teritoriale pentru care a fost stabilit gradul de alertă “Cod roșu” (mai mult de 100 cazuri la 100 mii populație în ultimele 14 zile).Gradul de alertă se stabilește în baza indicatorului de incidență cu COVID-19 de către Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică.
|
|
|
Guvernul aprobă instituirea Sistemului informațional automatizat “Registrul de evidență a vaccinării împotriva COVID-19” (SIA RVC-19). Registrul va conține informații despre pacienții imunizați și vaccinurile administrate, programarea pentru vaccinare și eliberarea certificatelor de vaccinare.
|
Mai 2021
4 349 de cazuri, 340 de decese, 209 933 vaccinați cu prima doză, 59 566 vaccinați cu schema completă
7 mai
|
|
Organizația Mondială a Sănătății aprobă vaccinul chinezesc împotriva COVID-19 Sinopharm pentru utilizare în situații de urgență.
Lista de utilizare de urgență (EUL – Emergency Use Listing)[30] a fost aprobată de OMS pentru produsele medicale noi ale căror studiile clinice nu sunt finalizate. Obiectivul este de a accelera disponibilitatea preparatelor pentru a aborda situații de urgență în sănătate publică, respectând în același timp criterii stricte de siguranță, eficacitate și calitate.
|
11 mai
|
|
Varianta Delta a virusului SARS-CoV-2 se desemnează de către OMS ca variantă de îngrijorare (VOC – Variant of Concern)[31].
Varianta B.1.617.2 (Delta)[32] sau tulpina indiană are un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.
|
|
|
Se lansează gradual etapă a treia de vaccinare împotriva COVID-19, printre primii urmând să fie imunizați angajații din domeniul serviciilor.
|
19 mai
|
|
Se lansează integral a treia etapă de vaccinare împotriva COVID-19, care include populația generală.
|
21 mai
|
|
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu” organizează primul maraton universitar de imunizare cu genericul “De la student la student”.
|
31 mai
|
|
☑✓ Purtarea măștilor de protecție în spațiile deschise, unde este posibilă respectarea distanței fizice de cel puțin 1 metru, nu mai este obligatorie.
Masca de protecție rămâne obligatorie în toate spațiile publice închise, inclusiv în transportul public, precum și în zonele aglomerate din spații deschise.
|
Iunie 2021
1 548 de cazuri, 92 de decese, 106 840 vaccinați cu prima doză, 192 987 vaccinați cu schema completă
1 iun
|
|
OMS aprobă vaccinul chinezesc anti-COVID-19 CoronaVac (Sinovac) pentru utilizare în situații de urgență.
|
3 iun
|
|
CNESP aprobă Instrucțiunea privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinelor electorale în condițiile situației pandemice cu infecția COVID-19.
Abrogată la 26 octombrie 2021.
|
Iulie 2021
2 744 de cazuri, 68 de decese, 101 899 vaccinați cu prima doză, 224 096 vaccinați cu schema completă
12 iul
|
|
Republica Moldova recepționează primul lot de 151 200 de doze de vaccin Janssen (Johnson & Johnson), oferite gratuit de Statele Unite ale Americii prin intermediul Platformei COVAX.
|
19 iul
|
|
Intră în vigoare noile reguli de trecere a frontierei, cu clasificarea țărilor în zone de risc epidemiologic ridicat (zona roșie) sau scăzut (zona verde) de transmitere a COVID-19.
|
21 iul
|
|
Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 pot verifica și descărca certificatul de vaccinare în format electronic.
|
23 iul
|
|
Laboratorul din Germania confirmă prezența tulpinii Delta a virusului SARS-CoV-2 în Republica Moldova.
|
28 iul
|
|
Republica Moldova ajunge la 1 000 000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate. 538 869 de persoane sunt vaccinați cu prima doză, 469 986 – cu schema completă.
|
29 iul
|
|
Republica Moldova recepționează 30 420 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech. Este primul lot din cele 700 830 de doze achiziționate de stat prin intermediul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă.
|
August 2021
8 048 de cazuri, 160 de decese, 43 040 vaccinați cu prima doză, 190 510 vaccinați cu schema completă
Cod portocaliu II
13 august – 9 septembrie 2021 / [+/-] toate evenimentele
13 aug 2021
|
|
Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale se reorganizează în Ministerul sănătății (MS) și Ministerul muncii și protecției sociale (MMPS).
|
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică instituie stare de alertă Cod portocaliu la nivel național.
|
16 aug
|
|
☑✓ Se permite accesul în instituțiile de alimentație publică în spații închise, teatre, muzee, cinematografe, biblioteci, zone de agrement, centre sportive și bazine sportive, precum și desfășurarea festivităților și evenimentelor în masă.
|
|
|
☑✓ Se permite organizarea evenimentelor publice în spații deschise.
|
23 aug
|
|
CNESP aprobă Instrucțiunea privind măsurile de organizare a activității instituțiilor de învățământ pentru anul de studii 2021–2022. Se recomandă atingerea acoperirii vaccinale de cel puțin 95% din personal în fiecare instituție de învățământ până la 1 octombrie 2021. Până la atingerea nivelului recomandat, personalul nevaccinat, o dată la 14 zile, va efectua din cont propriu un test diagnostic la COVID-19.
|
|
|
Comitetului național consultativ de experți in domeniul imunizărilor recomandă vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor, începând cu vârsta de 12 ani.
|
Septembrie 2021
26 866 de cazuri, 382 de decese, 25 349 vaccinați cu prima doză, 100 497 vaccinați cu schema completă
1 sep
|
|
Începe, cu prezența fizică a elevilor și studenților, activitatea tuturor instituțiilor de învățământ. Având în vedere agravarea situației epidemiologice, evenimente publice dedicate începutului anului de studii nu au fost organizate.
|
Stare de urgență în sănătate publică III
10 septembrie 2021 – prezent
Hotărâri CNESP: 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 1 (68), 2 (69), 3 (70), 4 (71), 5 (72), 6 (73)
10 sep 2021
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică declară stare de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 30 octombrie 2021. Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită de trei ori: până la 30 noiembrie 2021, 15 ianuarie și 15 martie 2022.
|
11 sep
|
|
☒✗ Accesul la evenimentele desfășurate în aer liber, precum spectacole, concerte, festivaluri etc. și în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concert, cluburilor de noapte și ringurilor de dans se permite doar pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19, prezintă rezultatul negativ al unui test PCR sau s-au vindecat de COVID-19.
|
15 sep
|
|
Guvernul modifică componența Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, completând-o cu specialiști în domeniul sănătății.
|
19 sep
|
|
Se desfășoară alegerile ordinare în Adunarea Populară a Găgăuziei, cu o prezență la urne de 47 164 de alegători (40,61%).
|
Octombrie 2021
43 376 de cazuri, 1 013 decese, 30 803 vaccinați cu prima doză, 88 325 de vaccinați cu schema completă
1 oct
|
|
Intră în vigoare noile măsuri de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii și controlul infecției COVID-19. Măsurile sunt aplicate diferențiat, în funcție de rata de infectare și pragul de alertă înregistrat în fiecare localitate din țară. Pragurile de alertă – verde, galben, portocaliu și roșu – sunt stabilite o dată la șapte zile de Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
|
6 oct
|
|
Republica Moldova depășește pragul de 300 000 de cazuri confirmate cu COVID-19 de la debutul pandemiei.
|
8 oct
|
|
Pentru persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare și urmează să respecte regimul de autoizolare, se stabilește obligativitatea completării în format online a fișei epidemiologice pentru călători și pasageri.
|
|
|
CNESP aprobă modelul digital al Certificatului COVID-19. Certificatul va fi emis de Ministerul sănătății, prin Sistemul informațional automatizat “Registrul de evidență a vaccinării împotriva COVID-19”, în baza datelor prezentate de către instituțiile medico-sanitare.
|
13 oct
|
|
Guvernul aprobă reducerea tarifului pentru efectuarea testului COVID-19 prin metoda PCR în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice, de la 755 la 300 de lei.
|
|
|
Ministerul sănătății lansează Mecanismul de Monitorizare la Distanță a Pacientului COVID+. Persoanele infectate cu COVID-19 care se tratează la domiciliu și cei care se află în autoizolare vor fi monitorizate la distanță de un grup de studenți și rezidenți de la USMF “Nicolae Testemițanu”. Mecanismul va activa până în iunie 2022, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice.
|
|
|
Nicolae Jelamschi se numește în funcția de director al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
|
15 oct
|
|
Cetățenii pot descărca online Certificatul COVID-19. Certificatul facilitează libera circulație la nivel național și internațional și reprezintă o dovadă oficială că persoana a fost vaccinată împotriva COVID-19, s-a testat și are un rezultat negativ sau s-a vindecat de COVID-19.
|
25 oct
|
|
Ministerul sănătății, în parteneriat cu OMS, UNICEF Moldova, Banca Mondială, Primăria Chișinău și alți parteneri lansează Săptămâna Imunizării împotriva COVID-19. Au fost organizate mai multe acțiuni de intensificare a procesului de vaccinare și de informare a cetățenilor despre beneficiile vaccinurilor prezente în Republica Moldova. În perioada 25–31 octombrie s-au vaccinat cu prima doză 27 810 persoane, deși obiectivul săptămânal[33] a fost de 69 710.
|
26 oct
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 30 noiembrie 2021, cu menținerea interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
|
|
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică actualizează și aprobă Instrucțiunea privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinelor în condițiile situației pandemice cauzate de infecția COVID-19.
|
29 oct
|
|
Ministerul sănătății aprobă ediția VI a Protocolului Clinic Național “Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”. Abrogat la 19 ianuarie 2022.
|
Noiembrie 2021
26 006 cazuri, 1 329 de decese, 38 152 de vaccinați cu prima doză, 64 037 de vaccinați cu schema completă
3 noi
|
|
Cabinetul de miniștri adoptă[34] un șir de măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților pe perioada pandemiei COVID-19. Măsurile adoptate asigură cadrul normativ necesar pentru a permite compensarea din bugetul de stat a cheltuielilor angajatorilor privind achitarea indemnizațiilor pentru șomaj tehnic, a indemnizațiilor pentru zilele libere acordate pentru îngrijirea copiilor până la 12 ani și a copiilor cu dizabilități în cazul sistării procesului educațional în regim fizic. În plus, salariații vor primi două zile libere plătite pentru fiecare doză de vaccin anti-COVID-19.
|
8 noi
|
|
☒✗ Se sistează organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive) în localitățile cu pragul de alertă roșu.
|
10 noi
|
|
Cetățenii Republicii Moldova, care s-au vaccinat împotriva COVID-19 în țările UE, pot să înregistreze certificatul în sistemul electronic național de vaccinare (SIA RVC-19).
|
11 noi
|
|
Parlamentul aprobă modificări la Legea 69/2020[13] care prevăd îndemnizațiile unice pentru infectare și deces. Astfel, lucrătorii medicali care refuză vaccinarea nu vor beneficia de 16 000 de lei din partea statului în cazul în care se vor infecta cu COVID-19. Din același motiv, nu va fi acordată indemnizația de 100 000 de lei în cazul decesului unui angajat din sănătate.
|
12 noi
|
|
Ministerul sănătății identifică[35] mai multe abateri în procesul de raportare a cazurilor de deces provocate de COVID-19 și inițiază verificarea datelor de la începutul pandemiei. Au fost depistate în jur de 200 de cazuri de deces înregistrate în 2020–2021, dar care nu au fost raportate din diferite motive.
|
15 noi
|
|
Comisia Europeană echivalează[36] certificatele de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 eliberate de Republica Moldova cu certificatul digital COVID al Uniunii Europene. Decizia a fost adoptată cu scopul de a facilita exercitarea dreptului la liberă circulație și a intrat în vigoare la 16 noiembrie.
|
|
|
Uniunea Europeană donează Republicii Moldova secvențiatorul “Ion Torrent Genexus Integrated Sequencer” pentru identificarea variantelor de mutație a virusului SARS-CoV-2. Valoarea echipamentului este estimată la 400 000 de euro, asistența tehnică este oferită de Organizația Mondială a Sănătății.
|
|
|
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale aprobă importul preparatelor antivirale Molnupiravir, care reduce capacitatea virusului SARS-CoV-2 de a se multiplica în organism, și Remdesivir, folosit în tratarea formelor medii și severe de COVID-19.
|
17 noi
|
|
Începe[37] vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârsta peste 12 ani. Copii vor fi vaccinați cu vaccinul Comirnaty (Pfizer), în două doze, la o distanță de 21 de zile.
|
26 noi
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 ianuarie 2022, cu menținerea interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
|
|
O nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2 se desemnează[38] de către Organizația Mondială a Sănătății ca variantă de îngrijorare (VOC)[31] și primește denumirea “Omicron”. Varianta B.1.1.529 (Omicron) a fost detectată în Botswana și Africa de Sud la începutul lunii noiembrie 2021. Se caracterizează printr-un număr mare de mutații față de varianta inițială, dintre care unele sunt îngrijorătoare.
|
27 noi
|
|
Republica Moldova recepționează, prin intermediul Platformei COVAX, primul lot de 50 400 de doze de vaccin Spikevax, produs de compania Moderna.
|
28 noi
|
|
CNESP adoptă măsuri preliminare de protecție împotriva răspândirii noii tulpini a coronavirusului – B.1.1.529 “Omicron”. Cetățenilor se recomandă să evite călătoriile în Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Zimbabwe, Mozambic, Namibia, Eswatini, Malawi și în alte țări care confirmă cazuri de infectare cu noua tulpină.
|
29 noi
|
|
Începe vaccinarea împotriva COVID-19 cu doza booster[39]. Imunizarea cu a treia doză se va face doar pentru persoanele care prezintă un risc sporit de a dezvolta forme grave de boală și deces, inclusiv cele cu vârsta de peste 60 de ani, precum și persoanele din anumite categorii profesionale.
|
Decembrie 2021
12 381 de cazuri, 577 de decese, 37 202 vaccinați cu prima doză, 45 037 de vaccinați cu schema completă
3 dec
|
|
Guvernul alocă 2 500 000 de lei din fondul de intervenție pentru acordarea indemnizațiilor unice în mărime de 100 000 lei către familiile lucrătorilor medicali, care au decedat în urma infectării cu COVID-19 la locul de muncă.
|
13 dec
|
|
În Republica Moldova se realizează prima secvențiere a virusului SARS-CoV-2 cu identificarea variantei Delta în toate cele 31 de probe. Rezultatele vor fi integrate în sistemul național de supraveghere și partajate în baza de date internațională EpiCoV a inițiativei GISAID.
|
16 dec
|
|
Ministerul sănătății extinde[40] categoria de beneficiari pentru doza booster de vaccin anti-COVID-19. Imunizarea cu a treia doză se va face pentru toate persoanele cu vârsta 18–59 de ani, care au încheiat schema completă de vaccinare.
|
|
|
Curtea de Conturi prezintă[41] rezultatele auditului performanței guvernării în procesul de vaccinare a populației.
|
21 dec
|
|
☒✗ Accesul la evenimentele private (mese festive, evenimente corporative, nunți, botezuri), organizate cu un număr de participanți de 25 și mai mult, se admite doar în baza prezentării Certificatului COVID-19.
|
|
|
Agenția Națională pentru Sănătate Publică recepționează 230 400 de doze de vaccin Spikevax (Moderna), oferite gratuit de Franța prin intermediul Platformei COVAX.
|
24 dec
|
|
Ministerul sănătății revine la stabilirea săptămânală a listei statelor cu risc epidemiologic sporit de transmitere a infecției COVID-19 (zona roșie).
|
31 dec 2021
|
|
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova ajunge la 376 155, dintre care 23 238 din rândul lucrătorilor medicali. Sunt considerate vindecate 362 429 de persoane, iar 10 275 (2,73%) au decedat.
Din 2 martie 2021, începutul procesului de imunizare, 982 152 de persoane (28,69%) au încheiat schema completă de vaccinare și 71 511 au fost vaccinați cu doza booster.
|
376 155/516 316
cazuri confirmate
362 429/503 156
persoane vindecate
10 275/11 481
persoane decedate
Ianuarie 2022
68 891 de cazuri, 391 de decese, 30 675 de vaccinați cu prima doză, 29 541 de vaccinați cu schema completă
10 ian 2022
|
|
În Republica Moldova, prin metoda de secvențiere, se confirmă primele 16 cazuri de infectare cu tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2.
|
12 ian
|
|
Guvernul menține pentru anul 2022 achitarea indemnizației unice de 16 000 de lei pentru angajații din sistemul medical de stat, care au fost vaccinați și s-au infectat cu COVID-19 la locul de muncă. Proiectul de lege este înaintat către Parlament spre aprobare. În anii 2020–2021 de indemnizația unică de 16 mii de lei au beneficiat 17 771 de lucrători medicali.
|
13 ian
|
|
Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 martie 2022, cu menținerea interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
|
|
|
Asociația ADEPT prezintă Raportul “Gestionarea crizei pandemice prin intermediul imunizării și măsurilor de protecție”.
|
18 ian
|
|
În Republica Moldova peste 1 000 000 de persoane se vaccinează cu schema completă. Acoperirea națională constituie 29,2% din populația generală sau 38,5% din populația cu reședință obișnuită, raportată de Biroul Național de Statistică.
|
19 ian
|
|
Incidența cumulată la nivel național în ultimele 7 zile depășește 350 de cazuri la 100 000 de locuitori. Conform Anexei nr. 2 la Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 62, aceasta urmează să se convoace în termen de 24 ore pentru a decide necesitatea înaintării către Comisia pentru Situații Excepționale a propunerii privind declararea stării de urgență. În ședința din ziua următoare, CNESP a suspendat, până la 20 februarie, aplicarea prevederilor Anexei menționate.
|
|
|
Ministerul sănătății aprobă ediția VII[42] a Protocolului Clinic Național “Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”. Documentul se bazează pe recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și reprezintă un model de referință pentru elaborarea protocoalelor clinice de instituțiile medico-sanitare din Republica Moldova.
|
20 ian
|
|
Republica Moldova depășește pragul de 400 000 de cazuri confirmate cu COVID-19 de la debutul pandemiei.
|
21 ian
|
|
Centrul european de prevenire și control al bolilor (ECDC) anunță că varianta Omicron a coronavirusului a devenit dominantă în Uniunea Europeană, fiind identificată în toate state membre.
|
|
|
Școala de Management în Sănătate Publică prezintă Raportul “Evaluarea procesului de organizare și coordonare a serviciilor de sănătate din Republica Moldova în condițiile epidemiei COVID-19”.
|
22 ian
|
|
În contextul creșterii exponențiale a numărului de cazuri generate de noua variantă Omicron, CNESP instituie restricții temporare, până la 20 februarie 2022.
|
26 ian
|
|
Se înregistrează un nou record de infectări cu COVID-19 atins într-o singură zi: 6 199 de cazuri confirmate, dintre care 2 896 în municipiul Chișinău, din 19 808 teste efectuate. Incidența cumulată la nivel național în ultimele 7 zile ajunge la 721 de cazuri la 100 000 de locuitori.
|
Februarie 2022
57 340 de cazuri, 562 de decese, 23 275 de vaccinați cu prima doză, 27 297 de vaccinați cu schema completă
1 feb
|
|
Prim-ministru al Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, s-a infectat cu COVID-19.
|
|
|
Intră în vigoare noile norme adoptate de Comisia Europeană privind valabilitatea certificatului digital COVID al UE. A fost stabilită o perioadă standard de acceptare de nouă luni (270 de zile) a certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19 pentru călătoriile în interiorul Uniunii Europene.
|
Martie 2022
11 371 de cazuri, 207 decese, 8 222 de vaccinați cu prima doză, 16 250 de vaccinați cu schema completă
Mai 2022