Declarațiile lui Igor Dodon în perioada alegerilor prezidențiale din 2016

De la alegeri.md
Versiunea din 14 octombrie 2020 14:58, autor: Oleg (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Declarații, sesizări, poziții și apeluri emise de candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon în perioada alegerilor prezidențiale din 2016. Informațiile sunt preluate în întregime de pe site-ul partidului socialistii.md și din alte surse oficiale afiliate formațiunii.

Cuprins

noiembrie 2016


15 noi

Protestele pe dreapta riscă să provoace contra-proteste masive pe stânga

Igor Dodon, candidat ales la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a punctat mai multe lucruri importante, în special în contextul speculațiilor care s-au pornit imediat după alegeri.

Igor Dodon a menționat următoarele:

1. Atât rezultatele prezentate de CEC, cât și numărătoarea noastră paralelă au confirmat victoria mea în aceste alegeri. Iar reprezentanții OSCE, numeroși observatori, precum și oficiali străini și lideri de stat au transmis mesaje prin care confirmă și ei rezultatul final al votării.

2. Regret poziția oponenților noștri, care nu au destulă maturitate politică să accepte realitatea și, cel mai rău, incită lumea la proteste. Prin așa atitudine, societatea va rămâne în continuare dezbinată și la un moment dat – incontrolabilă.

3. Vreau să vă spun că speculațiile care vin de pe dreapta pot provoca un val de contra-proteste pe stânga, un val enorm, fiindcă susținătorii mei sunt gata să iasă cu zecile și chiar sutele de mii, în nord, sud și centru pentru a apăra victoria. Și ei sunt foarte și foarte hotărâți să păstreze victoria dobândită legal și cu atâta efort.

Însă asemenea proteste de ambele părți pot duce ușor la destabilizarea situației din țară, de care să profite unele forțe din exterior, specialiste în provocarea conflictelor și revoluțiilor. Așa că eu îndemn pe toți să se abțină de la acțiuni de protest.

Stimați concetățeni, stimați alegători, aceasta este victoria noastră binemeritată, prima victorie a tuturor forțelor pro-moldovenești din ultimii 7 ani. Noi promitem că vom apăra victoria noastră prin toate mijloacele legale.

Cetățenii noștri, susținătorii, sute de mii, sunt gata să vină și să apere victoria, dar noi nu ne dorim destabilizarea situației. Facem un apel la calm. Nimeni nu participă la proteste, până eu nu voi spune.

4. Rămâne în vigoare propunerea mea către liderii PAS și DA, de a ne întâlni și a discuta rezultatele acestei campanii, precum și acțiunile comune pe care am putea să le organizăm ca politicieni ai opoziției.

În final Igor Dodon a făcut următorul îndemn:

Nu dați foc la casă, nu transformați tinerii în masă de manevre politice, nu provocați reacții cărora apoi nu le veți putea face față. Noi chemăm susținătorii noștri la calm. Aștept și de la voi același lucru, dacă doriți binele acestei țări și așa dezbinate.

14 noi

Le mulțumesc tuturor cetățenilor RM care mi-au încredințat votul și viitorul acestei țări

Igor Dodon: Le mulțumesc tuturor cetățenilor RM care mi-au încredințat votul și viitorul acestei țări

Igor Dodon și-a adjudecat victoria celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în urma rezultatelor preliminare prezentate de CEC. În cadrul briefingului de presă susținut la miezul nopții, a promis că va fi un președinte al tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de viziunile politice.

Igor Dodon a mulțumit tuturor cetățenilor țării care i-au încredințat votul și viitorul acestei țări.

Cred că cu toții am înțeles că noi am învins în această campanie. Când am trecut de limita de 820 de mii de alegători, și știm maximum câți pot să iasă la vot în SUA și Canada, noi am depășit limita legală de a fi învingători. Acestea sunt datele oficiale, preliminare. Le mulțumesc tuturor cetățenilor RM care mi-au încredințat votul său și viitorul acestei țări. Eu înțeleg foarte bine responsabilitatea ce îmi revine începând de astăzi. Știu că nu va fi simplu, dar vă promit, stimați concetățeni, că eu voi fi președintele tuturor, a celor care se consideră de dreapta și de stânga, a celor care vor în UE și a celor care vor alături de Rusia, a declarat Dodon.

Totodată, Igor Dodon s-a adresat oponentei sale politice Maia Sandu cu îndemnul de a calma spiritele și ura în societate.

Doamna Sandu eu vreau să vă felicit pentru un rezultat foarte bun. Vreau să vă mulțumesc pentru o campanie electorală dură, dar bună. Însă acum vă rog mult, haideți să calmăm spiritele și ura în societate! Haideți să recunoaștem că diferența este destul de mare, ieșiți cu un mesaj foarte clar, acest lucru va fi apreciat de toți, sunt gata chiar și mâine să avem o întrevedere, să vedem cum procedăm mai departe, dar nu trebuie divizată societatea.

De asemenea, a făcut un apel către susținătorii Maiei Sandu:

Stimați concetățeni care ați votat-o pe Maia Sandu! Promit că voi lua în calcul toate dorințele dvs., pentru ce pledați și în ce credeți, voi asculta pe fiecare, dar haideți să calmăm spiritele. Mă adresez și celor care au votat în diaspora, noi suntem cetățeni ai aceleiași țări, eu vă stimez pe fiecare chiar dacă ați votat împotriva mea, vă respect opțiunile pentru că sunteți cetățeni ai R. Moldova, dar începând cu ziua de astăzi, eu sunt președinte și al Dumneavoastră, a conchis Igor Dodon.

13 noi

Prima datorie a ambilor candidați la funcția de președinte – să asigure echilibrul în societate

Igor Dodon, candidat la funcția de președinte al RM, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a mulțumit tuturor cetățenilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă și pentru susținerea acordată.

Potrivit lui Igor Dodon, prezența masivă la vot denotă faptul că cetățenii și-au dorit să-și aleagă președintele prin vot direct.

Le mulțumesc tuturor cetățenilor pentru spiritul civic înalt pe care l-au manifestat. Cu toții ați fost bravo astăzi. În mod aparte, le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat votul, au avut încredere în mine, dar și partidelor de stânga care m-au susținut. În premieră, în ultimii șapte ani a fost consolidată stânga politică. Știu că mii și mii de oameni nu au reușit să-și exercite votul. Unii, mai vârstnici, din cauza condițiilor meteo. Alții, din diasporă, din cauza că s-au epuizat buletinele de vot. În Europa, în Rusia, în zona transnistreană, mii de oameni au fost nevoiți să plece acasă fără să fi votat, din cauza că secțiile de votare au fost puține la număr și a fost deficit de buletine de vot, a declarat Dodon.

În context, Igor Dodon a amintit faptul că socialiștii de nenumărate ori au atenționat CEC-ul să deschidă secții de votare suplimentare acolo unde diaspora este puternic reprezentată, cum ar fi în Federația Rusă, iar acest lucru nu a fost făcut.

Acum, voi, cei de la CEC și din alte instituții abilitate, va trebui să răspundeți pentru asta. Și va trebui de luat măsuri reale ca așa ceva să nu se repete în viitor. Această campanie a fost grea, a tulburat mult prea tare societatea noastră și noi trebuie cât mai rapid să asigurăm liniștea și coeziunea socială. Acest lucru va fi o prioritate a noului președinte, a menționat Dodon.

Candidatul socialist a punctat faptul că, practic, la această oră, președintele Republicii Moldova a fost ales. Rămâne ca CEC să numere voturile și să anunțe numele celui care va conduce țara în următorii patru ani.

Pe la miezul nopții, când situația va fi clară pentru toată lumea, voi ieși cu o declarație în fața presei. Una vă pot spune de pe acum. Primul lucru pe care va trebui să-l facă partea adversă, partea perdantă, dacă e responsabilă politic, e să nu permită escaladarea situației și implicarea oamenilor în acțiuni periculoase.

Nu doar cel care devine președinte, ci și cel care a pretins să devină președinte trebuie să fie până la capăt responsabil față de cetățeni și față de securitatea lor. Cetățenii să decidă cine va fi președintele, iar noi să avem grijă de cetățeni și de echilibru în societate a conchis Igor Dodon.

Igor Dodon a votat pentru un viitor mai bun al Republicii Moldova

Igor Dodon a votat pentru un viitor mai bun al Republicii Moldova

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și candidatul cu cele mai mari șanse de a ocupa funcția de președinte al țării, Igor Dodon, și-a exercitat dreptul de vot însoțit de soția Galina și cei trei feciori, Vladislav, Bogdan și Nicolae.

Igor Dodon a declarat la ieșirea din secția de votare că a votat pentru un nou început.

Stimați concetățeni, astăzi este o zi istorică pentru Republica Moldova, de mâine începem o nouă filă în istoria modernă. Am votat pentru viitorul țării noastre. Eu sunt ferm convins că Moldova are viitor. Moldova va fi o țară integră, suverană și independentă. Am votat pentru viitorul copiilor noștri, a tuturor, în această țară. Am votat împotriva celor care au fost la guvernare în ultimii 7 ani, împotriva oligarhiei, împotriva celor care vor să distrugă Republica Moldova, vor să lichideze țara și să distrugă statalitatea țării noastre, a declarat Igor Dodon.

Totodată, Dodon a îndemnat populația Republicii Moldova să dea dovadă de spirit civic, să se mobilizeze, să iasă la vot și să facă alegerea corectă.

Dragi concetățeni, haideți să ne mobilizăm și să arătăm că Moldova are viitor! Eu sunt convins că Moldova are viitor!, a conchis Igor Dodon.

Candidatul la funcția de președinte al țării, a menționat că viitorul președinte al statului va fi un președinte al tuturor cetățenilor, indiferent de viziunile lor politice.

11 noi

Sunt convins că vom obține o victorie definitivă!

Igor Dodon, candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a făcut un bilanț al acestei campanii electorale. Domnia sa a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care l-au susținut în primul tur al alegerilor și sunt alături și în turul doi.

Sunt onorat de această susținere și sunt convins că împreună vom obține o victorie definitivă în această duminică, pe 13 noiembrie, a declarat Igor Dodon.

Potrivit candidatului socialist, în decursul întregii campanii electorale, PSRM a desfășurat peste 10 000 de întâlniri electorale în toată țara la care au participat peste 400 000 de cetățeni. Primul tur al alegerilor a demonstrat că cetățenii doresc o schimbare și un candidat al opoziției de stânga, care nu face și nu a făcut parte din conducerea oligarhică de la 2009 încoace.

Tot ce trebuie pentru victoria finală e să ne mobilizăm încă o dată, toți alegătorii noștri, și atunci izbânda va fi asigurată. Și, cu acest prilej, le mulțumesc liderilor celorlalte partide de stânga pentru că și-au încurajat alegătorii să voteze pentru candidatura mea. Dacă toți alegătorii de pe stânga vor ieși la votare, mă refer aici mai ales la membrii Partidului Comuniștilor și ai Partidului Nostru, atunci victoria noastră în aceste alegeri va fi covârșitoare, mult peste 60%, a subliniat Igor Dodon.

Totodată, candidatul la portofoliul prezidențial a atras atenția asupra pericolului privind pierderea statalității Republicii Moldova și izbucnirii unui război civil.

În aceste zile, Traian Băsescu a declarat că Maia Sandu a promis Departamentului de Stat că va face Unirea cu România. Iată și confirmarea că Maia Sandu este o unionistă convinsă, care vrea să lichideze statul Republica Moldova. Acesta e scopul adevărat și camuflat al Maiei Sandu, care a jurat credință intereselor României. Iar Plahotniuc i-a promis Victoriei Nuland că o va face pe Maia Sandu președinte. S-au unit unioniștii, oligarhii împotriva acestui stat. Suntem în pericol real de a pierde statalitatea în 2018. Suntem în pericol ca Maia Sandu să provoace izbucnirea unui război civil pe teritoriul țării noastre, a estimat Dodon.

Candidatul socialist a îndemnat cetățenii să dea dovadă de maturitate și înțelepciune politică. Igor Dodon a chemat pe toți susținătorii forțelor de stânga și centru să se consolideze și mobilizeze asupra valorilor comune: statalitate moldovenească, protejarea valorilor creștine, neutralitate, relații de prietenie cu Rusia, identitate moldovenească, economie puternică, protecție socială, lupta cu oligarhia, ordine în societate, declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.

Igor Dodon a amintit și de motivația care l-a făcut să se înscrie în cursa prezidențială:

Eu în Moldova m-am născut, aici mi-am creat familia, aici voi trăi în continuare și îmi voi crește copiii și nepoții. Nu vreau ca să se transforme într-un județ al altei regiuni sau altei țări. Eu îmi doresc o Moldovă independentă, integră, pașnică, modernă, luminoasă. Pentru asta voi munci în calitate de președinte. Am motivație puternică să fiu un președinte al tuturor! Haideți să punem capăt acestei guvernări oligarhice și să începem o nouă filă din istoria acestei țări.

Igor Dodon și-a exprimat convingerea că va asigura o viață mai bună pentru toți concetățenii și pentru viitorul Republica Moldova.

10 noi

Socialiștii au prezentat Top 10 realizări ale lui Igor Dodon vs. 10 “realizări” ale Maiei Sandu

Top 10 realizări ale lui Igor Dodon

Astăzi, deputații și consilierii socialiști au prezentat un top 10 realizări ale lui Igor Dodon, candidat la funcția de președinte al țării, care s-a aflat în funcția de ministru al economiei timp de 3 ani, și 10 “realizări” ale Maiei Sandu, care a fost ministru al educației, tot timp de 3 ani.

10 “realizări” ale Maiei Sandu în perioada aflării în funcția de ministru al educației: instituții de învățământ închise, profesori disponibilizați, taxe de studii majorate:

În perioada 2011–2015, atunci când Maia Sandu a condus Ministerul educației:

  1. Au fost închise cca 200 de instituții de învățământ. Conform datelor statistice în 2011 erau 1 645 de instituții, iar în 2015 – 1 446, sau cu circa 200 mai puține.
  2. 9 542 de cadre didactice din sistemul de învățământ au fost demise. În anul 2011 în sistem erau 48 654 de cadre, iar în anul 2015 doar – 39 112. Cele mai multe cadre au fost disponibilizate din instituțiile gimnaziale și liceale, iar din instituțiile superioare peste 1 000 de profesori.
  3. Ponderea cheltuielilor pentru învățământ din PIB-ul anilor 2011–2015 a scăzut cu 2,2%. Până în 2011 se alocau surse financiare în sumă de 9,4% din PIB, în 2017 – doar 7,2% din PIB.
  4. Rata de școlarizare a copiilor în învățământul gimnazial. Numărul copiilor înscriși în ciclul gimnazial s-a redus de la 88,1 la 86,7 de mii. Circa 20 la sută din elevii din localitățile rurale nu știu a citi și a scrie din cauză că: sau abandonează școala, sau nu au școală în localitate și nu pot merge în altă parte la studii.
  5. Rata de școlarizarea a copiilor în învățământul primar în perioada Maia Sandu a scăzut, de asemenea, de la 93,6 la 91,8 de mii.
  6. Taxa de cazare lunară în cămine a crescut de la 350 de lei până la 670 de lei. Taxele pentru o cameră în cămin, din anul 2009 și până în prezent, au crescut de circa 4 ori.
  7. Numărul centrelor pentru copii și tineret s-au redus cu 69. În anul 2008 erau 89 de centre de tineret, iar anul 2015 au rămas doar 13 centre care funcționează. Anterior copii și tinerii aveau diverse oportunități de a petrece timpul productiv după ore. Erau cercuri de artă, desen, dansuri, muzică și altele. Acum au rămas doar câteva și acestea sunt private, a mai spus Ceban.
  8. Programe naționale pentru tineri. În anul 2008 erau 4 programe naționale pentru tineri, iar în anul 2015 nici una, a concretizat Ceban.
  9. Locuri cu finanțare de la bugetul de stat. În anul 2009 erau 30 564 de locuri cu finanțare de la buget, iar în 2015 sunt rezervate doar 26 669 de locuri.
  10. Bursa pentru studenți. Bursa studenților pe parcursul a 7 ani a fost majorată doar o singură dată cu 10%, anterior aceasta fiind majorată anual. Bursa pentru categoria I în anul 2009 constituia 510 lei, iar în 2014 – 720 de lei. Bursa de categoria a III în anul 2009 era de 380 lei, iar în 2014 constituia 560 de lei.

Ceea ce a făcut Maia Sandu în sistemul de educație a fost o batjocură totală față de tineri. Aceste date pe care le-am prezentat se bazează pe raportul ministerului, pe datele statistice și pe interpelările deputaților și consilierilor socialiști, a subliniat Ion Ceban.

În același timp, socialiștii au prezentat reușitele lui Igor Dodon în perioada în care s-a aflat în fruntea Ministerului economiei.

  1. Creșterea PIB-ului. În anul 2008 creșterea a fost cu 7,2% în comparație cu anul precedent, iar în 2015 a scăzut cu 0,5% comparativ cu anul precedent.
  2. Creșterea salariilor. În anul 2008 creșterea salariilor era de 22,5%, în 2015 aceasta a constituit doar 10,5 la sută.
  3. Creșterea pensiilor: În 2008 – cu 17,9 la sută, în 2015 – cu doar 7,9%.
  4. Creșterea export/import: în 2008 – 18,7%, 2015 – minus 15,9 la sută.
  5. Datoria externă publică în PIB: în 2008 era de 15,8%, iar în 2015 – 26,3%.
  6. Datorie externă a RM în PIB: În 2008 – 67,9%, în 2015 – 97,9%.
  7. Investiții străine directe în milioane dolari SUA: în 2008 – 711 milioane, în 2015 – doar 229 de milioane. În 2015 au avut loc de patru ori mai puține investiții străine și cifra de 229 de milioane este de fapt cel mai bun rezultat înregistrat de guvernarea pro-europeană în ultimii ani.
  8. Întreprinderi noi create: în 2008 au fost create 9 902, iar în 2015 guvernarea pro-europeană a creat doar 5 985 de întreprinderi.
  9. Locuri de muncă: În 2008 – 1 251 000 locuri de muncă, în 2015 – 1 185 000.
  10. Tarife:
    • Energia electrică – în 2008 costa 1,05 lei per kwh, iar în 2015 – 1,65 lei.
    • Apă și canalizare – în 2008 – 6,58 lei m3, iar în 2015 – 17,41 lei.
    • Gaz din rețea: în 2008 – 3,36 lei/ m3, în 2015 – 6,62 lei per m3.
    • Apă caldă: în 2008 – 8,39 lei, în 2015 – 33,67 lei.
    • Încălzire centralizată (G/cal): în 2008 – 458 lei, în 2015 – 1 123 lei.

Ceban a mai adăugat că în perioada aflării lui Igor Dodon la cârma Ministerului economiei, Banca Națională a RM era a cincea bancă în raitingul de stabilitate a sistemului bancar din lume, iar Leonid Talmaci era guvernator.

Astăzi din sistemul bancar al RM s-a furat un miliard și nimeni nu știe unde-i, a mai subliniat Ion Ceban.

9 noi

Ce va face Președintele Igor Dodon și ce nu va face Maia Sandu

Igor Dodon, candidat la funcția de Președinte al R. Moldova, a făcut un bilanț al acestei campanii electorale. Domnia sa a declarat în cadrul conferinței de presă că acest scrutin a purtat un caracter dur, dar cu izbândă pentru socialiști.

Candidatul socialist a reiterat principalele teze din programul său electoral pentru a reaminti cetățenilor ce va întreprinde în calitate de Președinte al țării și ce nu va face candidatul PAS Maia Sandu:

1. Noi suntem pentru consolidarea statalității Republicii Moldova, care trebuie să se afirme ca un stat puternic și independent. Maia Sandu a recunoscut public că este un adept al unirii cu România, deci ea va susține mișcările de lichidare a Republicii Moldova ca stat.

2. Eu propun păstrarea neutralității Republicii Moldova. Cei care o susțin pe Maia Sandu promovează ideea aderării Republicii Moldova la blocul militar NATO, care îi va implica pe moldoveni în războaie cu țările din vecinătate.

3. Igor Dodon este pentru identitate moldovenească și pentru Istoria Moldovei în școli. Maia Sandu se consideră româncă, nu moldoveancă, și a sprijinit predarea istoriei românilor în școli, contribuind la îndoctrinarea elevilor în spirit unionist.

4. Eu mă pronunț pentru economie puternică și dreptate socială, astfel încât toate păturile sociale și categoriile de vârstă să aibă un mod de viață decent, fără decalaj economic umilitor între oameni. Voi anula legislația prin care întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar a fost pus pe umerii cetățenilor. Programul Maiei Sandu este din start antisocial, întrucât aceasta a votat în guvern ca miliardul să fie restituit din contul cetățenilor. Ea este părtașă directă la sărăcirea statului și a populației. Ea a închis sute de școli și a lăsat fără lucru câteva zeci de mii de profesori.

5. Noi vom proteja valorile creștine și familia tradițională. Eu sunt un susținător al instituțiilor bisericești și am luptat și lupt împotriva promovării culturii homosexualilor în societatea noastră. Maia Sandu nu respectă familia tradițională, a fost susținută de minoritățile sexuale și probabil, dacă va fi, îi va promova în instituțiile de stat. Recent membrii și susținătorii echipei lui Maia Sandu au cerut impozitarea bisericii, poate propun să fie închise?!

6. Noi putem să restabilim relațiile cu Federația Rusă, păstrând, în același timp, relații bune cu UE. Igor Dodon președinte înseamnă relații bune și redeschidea exporturile pe piața din est, rezolvarea problemelor migranților. Totodată, voi păstra bunele relații cu vecinii și cu Europa.

Maia Sandu va continua politica rigidă de confruntare cu Rusia și va fi incapabilă să mențină pacea interetnică în societate.

7. Eu am fost în opoziție în ultimii șapte ani. Am organizat sute de proteste împotriva guvernării anti-oligarhice. Vom rămâne în opoziție până când vom obține lichidarea acestei guvernări, scoaterea acesteia de la guvernare.

Maia Sandu a fost membră în trei guverne oligarhice: Filat, Leancă și Gaburici. Ea a fost votată ministru de oligarhii Filat și Plahotniuc. Și tot ea l-a votat pe finul lui Plahotniuc, Andrian Candu, în funcția de președinte al Parlamentului. Maia Sandu a fost parte a guvernării care a furat miliardul și astăzi este susținută de componentele și liderii din AIE 1, 2 și 3. Ea nu poate rezolva criza din țară, pentru că a contribuit personal la apariția crizei.

8. Nu voi face coaliție cu forțele oligarhice și voi utiliza toate căile legale pentru a declanșa alegeri parlamentare anticipate. Maia Sandu a refuzat să semneze angajamentul politic anti-Plahotniuc care presupune și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Ea va face coaliție cu puterea oligarhică pentru că așa îi dictează partenerii americani.

Candidatul Igor Dodon a făcut referire și la primele trei decrete pe care le va promova în funcția de Președinte. Aceste inițiative prezidențiale vor viza restituirea miliardului de către cei care l-au furat; restabilirea relațiilor economice cu Rusia și contracararea acțiunilor unioniste, antistatale pentru a opri procesul de distrugere a statului Republica Moldova și restabilirea Istoriei Moldovei în școli.

Doar dacă vom apăra aceste valori, Moldova are viitor, iar aceste alegeri trebuie să demonstreze aceasta!, a conchis Igor Dodon.

8 noi

Socialiștii au prezentat Topul celor 10 manipulări ale Maiei Sandu și a adepților acesteia

Socialiștii au prezentat Topul celor 10 manipulări ale Maiei Sandu și a adepților acesteia

Astăzi, deputați și consilieri municipali ai PSRM, au susținut o conferință de presă în cadrul căreia au prezentat un “Top 10 manipulări ale Maiei Sandu și a adepților ei”.

Socialiștii au pregătit un top 10 manipulări care sunt utilizate de Maia Sandu și adepții acesteia în raioanele țării, dar în special, în diasporă:

Manipularea nr. 1: Retragerea cetățeniei românești pentru oamenii simpli. Socialiștii declară că postul de televiziune Jurnal TV pe care l-au numit “Ghebels TV”, difuzează în permanență minciuni la adresa candidatului Igor Dodon.

Jurnal TV este televiziunea care în mod vădit încearcă să propage ura interetnică, să dezbine societatea și să spună foarte multe lucruri care sunt grave, la capitolul acuzații. Această manipulare cu retragerea cetățeniei românești este sperietoarea nr. 1 în diasporă a declarat președintele fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban.

Totodată Ceban a declarat că în programul electoral a lui Igor Dodon este stipulat clar că deținerea cetățeniei duble va fi interzisă pentru persoanele cu funcții de răspundere, cum ar fi: miniștri, membrii aparatului Președintelui, aparatului Guvernului, Parlamentului, conducătorii CCA, a Procuraturii, CEC, și alte persoane cu funcții de răspundere în stat.

Manipularea nr. 2: închiderea frontierelor este o altă sperietoare utilizată de Sandu. Ceban a declarat că nu acest lucru nu este posibil întrucât relațiile diplomatice dintre state, la fel ca și libertatea circulației, se reglementează în temeiul unor convenții internaționale: Convenția privind relațiile diplomatice de la Viena, Acordurile diplomatice bilaterale și Convenția CEDO.

Manipularea nr. 3: Anularea Acordului de Asociere cu UE. Adepții candidatului comun al forțelor de dreapta susțin că Igor Dodon are stipulat în program anularea acestui Acord. Ion Ceban a dat citire unui aliniat din programul de guvernare al d-lui Igor Dodon:

Voi înainta inițiativa de revenire a Moldovei la regimul de comerț asimetric cu țările din UE – un regim favorabil pentru țară. Vom păstra regimul fără vize pentru cetățenii Moldoveni în UE și în spațiul țărilor CSI.

Nu este prerogativa președintelui să anuleze Acordul de Asociere, să fie clar și pentru Cheianu care minte cetățenii la televizor. Acest Acord a fost semnat și ratificat de Parlament și tot Parlamentul are dreptul să-l anuleze. Trebuie sa fiți responsabili pentru toate materialele false pe care le distribuiți în țară, – a subliniat Ceban, referindu-se la adversarii politici.

Manipularea nr. 4: Anularea regimului de vize.

Oponenții noștri afirmă că din cauza lui Dodon, cetățenii RM vor călători în Ucraina și România cu viză. În programul lui Igor Dodon este stipulat foarte clar că liderul PSRM pledează pentru relații bune cu toți vecinii și partenerii RM, acest lucru fiind confirmat și în cadrul întrevederilor cu ambasadorii din țările UE, României și alte state, a spus Ceban.

A cincea manipulare – Dodon va anula dreptul la muncă în UE. Dreptul la muncă în statele UE este garantat de comunitatea europeană și anularea acestui drept poate fi făcut doar de europeni. Socialiștii au declarat că în programul candidatului Igor Dodon este precizat clar că în calitate de președinte va încheia acorduri pentru ca cetățenilor RM care muncesc peste hotare să le fie respectate toate drepturile și să beneficieze de garanții sociale, iar la revenirea în țară să beneficieze de pensii în baza muncii în statul în care au lucrat.

Manipularea nr. 6: Înrăutățirea relațiilor cu Ucraina.

Spre marea deosebire de cei de la guvernare, copiii noștri sunt aici în Moldova. Familiile noastre sunt aici în țară, noi vrem ca aici să fie liniște și pace, copii noștri nu sunt în Elveția și în alte țări din Europa în care se află copiii celor de la guvernare. Dodon a fost co-președintele comisiei interguvernamentale Moldova-Ucraina și a avut relații destul de bune cu oficialii de acolo, aceste relații cu siguranță vor continua. Prin astfel de manipulări ei instigă poporul la ură, iar acest lucru se pedepsește penal în țara noastră, a mai adăugat Ceban.

Manipularea nr. 7: Finanțarea campaniei – Maia Sandu afișează imaginea de candidat integru care a cheltuit puțini bani pentru campania electorală, însă în realitate, cheltuie milioane.

Este o ofensă și o insultă adusă la adresa cetățenilor. De fapt, Maia Sandu cheltuie sume enorme de bani care nu sunt declarate oficial – iar instituțiile statului care sunt controlate de cei care o susțin, evident că nu se sesizează în acest sens. Concurentul electoral a utilizat 200 000 de pliante care nu au fost achitate din fondul electoral și nici nu au fost reflectate în raportul financiar. Astfel Maia Sandu a utilizat ilegal fonduri financiare nedeclarate. Aceste acțiuni sunt în contradicție cu Codul electoral, și noi am contestat acest lucru. Majoritatea cheltuielilor pentru deplasările electorale, închirierea sălilor pentru întâlniri cu alegătorii nu sunt reflectate în raportul financiar al Maiei Sandu. De asemenea, potrivit lui Ion Ceban, există lucruri și mai grave în domeniul reflectării campaniei electorale a Maiei Sandu la posturile de televiziune Jurnal TV și TV7, și mai multe portaluri de știri. Jurnal TV difuzează în fiecare bloc de știri minim 5 minute de propagandă în favoarea Maiei Sandu, minutul la acest canal fiind de circa 4 000 de euro. În fiecare zi câte 6 buletine de știri a câte 5 minute în favoarea Maiei Sandu – este vorba de 120 de mii de euro/ zilnic, înmulțim la 30 de zile de campanie electorală și ajungem la suma de cel puțin 3 milioane de euro. Suma aceasta este de cel puțin 200 de ori mai mare decât suma declarată oficial. Nu mai zicem de publicitatea de pe portalurile de știri și altele. Deci dacă facem o concluzie, ne dăm seama că acest candidat a cheltuit în această campanie mai mult decât toți concurenții luați la un loc, a declarat deputatul PSRM Bogdan Țîrdea.

Manipularea nr. 8: TV-urile lui Plahotniuc în favoarea lui Dodon.

Ceea ce vedem noi dacă deschidem principalul site al holdingului – Publika, este că de fapt publicitatea electorală se face pentru Maia Sandu. Iată cum sună titlul unei știri cu Igor Dodon – Spectacol electoral. Socialiștii au prezentat un top 10 al minciunilor Maiei Sandu, iată cum sună titlurile știrilor despre Maia Sandu – Maia Sandu mizează pe susținerea cetățenilor din diasporă; PDM își reiterează poziția de a o susține pe Maia Sandu în turul doi al scrutinului prezidențial. Și tot așa sunt zeci de știri de genul acesta. Cred că diferența este clară. Plus, sunt zeci de bloggeri, grupuri formale și neformale care isterizează pe rețele sociale. În prezent sunt cel puțin 8 televiziuni care fac propagandă deschisă în favoarea Maiei Sandu, mai spun deputații PSRM.

Manipularea nr. 9: Provoacă ură interetnică. Minciuna precum că Dodon vrea să creeze în RM trei state, Republica Găgăuză, Republica Moldova și Republica Transnistria. Prin această minciună grosolană se încearcă a dezbina societatea, consideră socialiștii. În programul electoral al candidatului PSRM la funcția de președinte al RM este stipulat faptul că conflictul transnistrean poate fi soluționat doar prin federalizare mai ales că Moldova practic este o federație în momentul în care pe teritoriul său există o autonomie.

Noi nu ne dorim să dezbinăm societatea. Adversarii noștri au depășit limita bunului simț prin astfel de afirmații. a declarat Ceban.

Manipularea nr. 10: Interzicerea coletelor, automobilelor din/în UE.

Nici nu poate fi vorba despre așa ceva. Sunt niște declarații false pentru a duce în eroare cetățenii și susținătorii candidatului Igor Dodon, a conchis Ceban.

7 noi

Socialiștii au prezentat top 10 minciuni ale Maiei Sandu

Socialiștii au prezentat top 10 minciuni ale Maiei Sandu

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, mai mulți reprezentanți ai Partidului Socialiștilor au prezentat un top format din 10 declarații mincinoase făcute de candidatul la funcția de șef al statului, Maia Sandu.

Socialiștii au pregătit un top din 10 minciuni sau întrebări la care Maia Sandu evită sa răspundă sau spune isteric că sunt minciuni:

Prima minciună – declarația Maiei Sandu care susține că nu a fost membru al PLDM.

Această persoană s-a aflat pe locul 5 în lista PLDM pentru alegerile parlamentare din 2014. În toate documentele de la CEC, Maia Sandu figurează în calitate de membru al echipei PLDM. A făcut campanie pentru un partid criminal atunci când a fost furat miliardul, a fost concesionat aeroportul, a precizat deputatul socialist Vlad Batrîncea.

A doua minciună – concesionarea Aeroportului Chișinău. În cadrul unei emisiuni televizate Maia Sandu a declarat că nu a participat la ședința de Guvern în care s-a votat concesionarea Aeroportului. Cu toate acestea socialiștii au ridicat arhiva și au obținut înregistrarea video în care se vede că Maia Sandu a participat la acea ședință și a votat pentru concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, o întreprindere profitabilă în acele timpuri.

A treia minciună – Maia Sandu care a participat la actul guvernării spune că a aflat despre furtul de la Banca de Economii abia în anul 2015. Asta în timp ce a făcut parte din guvernele care au decis alocarea miliardelor de lei din bugetul de stat sub pretextul salvării depozitelor din BEM.

A patra minciună – Maia Sandu spune că nu a știut despre furtul miliardului. În același timp, în noiembrie 2014, în cadrul Guvernului Leancă, Sandu a votat pentru alocarea a 9,5 miliarde din Banca Națională ca garanție de stat către BEM, Banca Socială și Unibank. Iar în martie 2015, a votat în cadrul Guvernului Gaburici pentru acordarea a noi garanții de stat băncilor falimentare în sumă de 5,5 miliarde de lei. Respectiv Maia Sandu a știut foarte bine pentru ce votează, fiind demonstrată și stenograma acelor ședințe de Guvern care confirmă acest lucru.

A cincea minciună – Maia Sandu spune că nu a votat pentru candidatura lui Andrian Candu la funcția de președinte al Parlamentului. Cu toate acestea, există înregistrarea video de la ședința Parlamentului în care se vede clar că Maia Sandu votează pentru Candu – finul oligarhului Vlad Plahotniuc, la funcția de președinte al legislativului și pentru Hotărârea Parlamentului de validare a rezultatelor votului. Atunci Vlad Filat a declarat personal că toată fracțiunea PLDM a votat pentru Andrian Candu. Ulterior Plahotniuc a votat pentru Maia Sandu în calitate de ministru în două guverne.

A șasea minciună – Comisia Electorală Centrală. Când Marian Lupu a prezentat la CEC doar timp de 24 de ore, semnăturile necesare pentru înregistrarea candidaturii sale în cursa prezidențială, Maia Sandu a declarat că așa ceva nu este posibil și va depune o contestație la CEC.

În urma verificărilor am depistat că nu există absolut nicio contestație din partea Maiei Sandu împotriva concurentului Marian Lupu, a declarat deputat în Parlamentul RM, Vasile Bolea.

A șaptea minciună – Maia Sandu – deputat pe banii furați de PLDM de la BEM. Maia Sandu a declarat că este curată, nu a furat nimic. În anul 2014, PLDM-ul din care Maia Sandu făcea partea, a cheltuit zeci de milioane de dolari pentru campania electorală. Mulți dintre acești bani au fost luați drept credite de la BEM, astfel un simplu calcul arată că mandatul de deputatul al Maiei Sandu în 2014 nu a costat mai puțin de 3 milioane de lei. Din creditele neperformante de la BEM, banii furați de la cetățeni, a fost plătită campania electorală pentru PLDM din care făcea parte Maia Sandu.

A opta minciună – Maia Sandu spune că nu a colaborat cu comuniștii. În anul 2005 când Igor Dodon se afla în funcția de ministru, Maia Sandu lucra în calitate de consultant în domeniul reformei administrației publice centrale.

Pe doamna Sandu am văzut-o personal pe culoarele ministerului finanțelor și cel al economiei în perioada acelor ani. Deci, doamna Sandu, dacă îl acuzați pe Igor Dodon de sărăcie, atunci nu uitați că și dvs. ați conlucrat cu el în toți acei ani și prin urmare purtați o parte de vină în acest sens, a declarat președintele fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban.

A noua minciună – zborul cu avionul privat la Doha. Maia Sandu alături de Vlad Filat a zburat cu un avion charter la Doha după care la Bruxelles plătit din banii lui Ilan Șor care în acea perioadă era președintele consiliului de administrație al BEM. Există Hotărârea de Guvern care demonstrează că doar două persoane – Bobeică Corneliu și Ulianovschi Tudor au zburat din banii organului delegător, în timp ce Sandu și alții au zburat cu un avion privat.

A zecea minciună – Maia Sandu sprijinită de oligarhi declară că este candidatul antioligarhic.

Este o situație paradoxală atunci când public Sandu este susținută de oligarhii: Țopa, Sturza, Plahotniuc, Filat și alții. Plahotniuc declară deschis că o susține și o votează pe Sandu, Filat declară din pușcărie că votează pentru galben. Leancă, Ghimpu și alții declară, la fel, deschis că susțin candidatura Maiei Sandu la prezidențiale. Cum poate dumneaei să declare că este candidat antioligarhic când este susținută de oligarhi și de cei care participă la guvernare. Sandu este un candidat care a făcut parte din toate alianțele de la guvernare și a fost demisă pentru corupție și nicidecum ea nu poate fi un luptător cu regimul corupt de la guvernare, a conchis deputatul PSRM Bogdan Țîrdea.

3 noi

După victoria noastră la prezidențiale “furtul secolului” va fi investigat la nivel de Președinție

Astăzi, Igor Dodon, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că PSRM va continua să insiste pe organizarea audierilor parlamentare pe problema anchetării “furtului secolului”.

Vedeți ce se întâmplă? Cel care stă la închisoare pentru furturi, votează pentru “galbeni”. Verdele s-a consumat, acum s-au făcut galbeni. Adică “galben” pentru furturi? Bineînțeles, noi vom insista pe audieri parlamentare și toți cei implicați în acest furt trebuie să stea la pușcărie, alături de Filat. Și după victoria noastră la prezidențiale vor fi și investigații la nivel de Președinție, a menționat Dodon.

Totodată, Igor Dodon a chemat cetățenii la mobilizare maximă pentru a participa în turul doi al alegerilor prezidențiale și a spus că isteria ridicată pe rețelele de socializare de către presa finanțată de americani nu e altceva decât o dovadă de slăbiciune, iar victoria va fi de partea candidatului opoziției de stânga.

Vreau să chem lumea la mobilizare maximă. Am obținut un avantaj de peste 130 000 de voturi față de oponentul nostru. Sunt sigur că putem învinge în turul doi. Văd că presa finanțată de americani s-a unit, în front comun, împotriva mea. Nu-i nimic, vom ține piept, dar asta arată slăbiciunea voastră. Uitați-vă ce isterie ați ridicat pe rețelele de socializare. Noi nu ne temem! Am văzut și mai puternici. De aceea veți pierde fiindcă dați dovadă de slăbiciune. Noi am consolidat rândurile noastre și suntem ferm convinși în victorie, a spus Igor Dodon.

Vă amintim că, astăzi, majoritatea parlamentară a refuzat din nou organizarea audierilor pe problema anchetării “furtului secolului”.

2 noi

Socialiștii au cerut CEC deschiderea secțiilor de votare suplimentare în Rusia

Astăzi, membrii Partidului Socialiștilor, în calitate de reprezentanți ai candidatului la funcția de Președinte al țării, Igor Dodon, au depus la Comisia Electorală Centrală, o solicitare repetată cu privire la deschidere, în Rusia și alte țări, a unor secții de votare suplimentare pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.

Potrivit deputatului PSRM, Vasile Bolea, în Rusia, necesarul de secții de votare pentru ar fi de cel puțin 159:

Numărul de secții trebuie să fie proporțional numărului de cetățeni ai Moldovei aflați în Rusia, și numărul acestora din urmă este foarte mare. Suntem de părere că drepturile cetățenilor țării noastre, aflați pe teritoriul Rusiei sunt încălcate, deoarece acești oameni sunt lipsiți de posibilitatea de a-și onora datoria de cetățean. Potrivit datelor oficiale ale MAEIE, în Rusia se află permanent peste 477 mii de cetățeni ai Moldovei, iar cifra neoficială ar depăși 800 de mii. Toți acești oameni trebuie să poată beneficia de dreptul la vot pe care îl au. Aceeași solicitare o vom depune pe numele Guvernului, a menționat deputatul.

Totodată, Vasile Bolea a menționat că, și în condițiile numărului insuficient de secții în Rusia, autoritățile Moldovei au încercat să împiedice procesul de votare:

În ultima săptămână până la data alegerilor, adresele a două secții de la Sankt-Petersburg au fost modificate, astfel cetățenii Moldovei au fost induși în eroare. Am cerut CEC evitarea pe viitor a unor astfel de greșeli, a spus Bolea.

Vă amintim că CEC a dispus deschiderea, în Federația Rusă, a doar 8 secții de votare pentru alegerile prezidențiale.

octombrie 2016


31 oct

Igor Dodon a îndemnat forțele de stânga să se consolideze pentru a obține Victoria

Astăzi, Igor Dodon, candidatul cu cele mai mari șanse de a ocupa funcția de președinte al țării a mulțumit alegătorilor pentru susținerea în primul tur și a îndemnat la consolidarea forțelor de stânga, ieșirea masivă la vot pentru a obține o victorie covârșitoare.

Eu vă sunt recunoscător și mizez în continuare pe sprijinul vostru. Primul tur al alegerilor a demonstrat că cetățenii doresc o schimbare și pledează pentru un candidat al opoziției de stânga, care nu face și nu a făcut parte din conducerea oligarhică de la 2009 încoace. Toată lumea a văzut că de cea mai mare susținere s-a bucurat candidatul socialiștilor, pentru care a votat practic fiecare al doilea alegător. Dacă nu ar fi existat boicotare și consum de voturi pe stânga, eu aș fi fost ales președinte din primul tur. Înseamnă că într-adevăr ne bucurăm de susținerea masivă a alegătorilor.

Igor Dodon a menționat că deși Maia Sandu a beneficiat de sprijinul oligarhilor, de resursa administrativă, victoria a fost de partea socialiștilor:

Candidatul dreptei, Maia Sandu, a beneficiat de sprijin din partea oligarhiei, au fost utilizate resursele administrative și media ale puterii în favoarea ei, totuși rezultatul ei este mult mai jos decât al opoziției de stânga. Așa va fi și în turul doi. Maia Sandu și oligarhia vor pierde zdrobitor. Noi însă, opoziția de stânga, adevărata opoziție, vom câștiga.

Totodată, Igor Dodon a venit cu un îndemn către conducerea, membrii și alegătorii celorlalte partide de stânga să dea dovadă de maturitate și înțelepciune politică, să se consolideze în vederea obținerii victoriei.

Tot ce trebuie pentru victorie, este să mobilizăm încă o dată toți alegătorii noștri și atunci victoria va fi asigurată. Iar dacă colegii de pe stânga ne vor susține, mă refer aici la Partidul Comuniștilor și Partidul Nostru, atunci victoria noastră în aceste alegeri va fi covârșitoare, mult peste 60%, a declarat Dodon.

Vedeți că dreapta s-a unit, ea s-a aliat chiar și cu oligarhia. Ei se mobilizează. Dar oare noi, cei de pe stânga, nu ne putem consolida și mobiliza? Eu cred că putem. Noi socialiștii, avem mai multe viziuni politice comune cu toate forțele de stânga: declanșarea alegerilor parlamentare anticipate și lupta cu oligarhia, nemijlocit cu Plahotniuc; restabilirea relațiilor de parteneriat strategic și prietenie cu Rusia; întărirea statalității moldovenești și consolidarea identității moldovenești; protejarea valorilor creștine; neutralitatea; economie puternică și dreptate socială pentru toți și altele. Noi suntem mai mulți. Pentru a începe schimbările semnificative în țară și societate este nevoie să ieșim cu toții. În jurul acestor valori, ne putem consolida și mobiliza. Eu sper că Usatîi, Ciubașenco, Voronin și alții împărtășesc aceste idei politice, a conchis Dodon.

Victoria noastră este inevitabilă

Igor Dodon, candidatul PSRM pentru funcția de președinte al R. Moldova a făcut declarații de presă în marja rezultatelor parțiale ale scrutinului din 30 octombrie, curent. Igor Dodon a mulțumit alegătorilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă în această zi.

Mulțumesc cetățenilor Republicii Moldova pentru participare masivă la vot. Ați dat dovadă de maturitate politică și aici mă refer la toți cetățenii care au votat sau stânga sau dreapta, nu contează, important e că ați ieșit la vot. Cu toții împreună am luptat pentru ca alegerea președintelui să fie directă. Vreau să mulțumesc colegilor, activiștilor din Partidul Socialiștilor care au muncit foarte activ pe parcursul acestei perioade scurte de campanie.

Aceste alegeri au demonstrat foarte clar că liderul opoziției socialiste se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor Republicii Moldova. Și o remarcă pentru toți: există șanse reale să învingem din turul I. Nu au fost procesate încă toate procesele verbale, suntem la limită. Au rămas de numărat încă suficiente voturi, procese verbale care nu au fost încă introduse, în raioanele unde au votat și se votează masiv pentru liderul socialiștilor. Eu consider că victoria noastră este inevitabilă și acest lucru trebuie să-l înțeleagă toți, inclusiv oponenții noștri politici. Le sugerez la unii oponenți politici, “nu vă grăbiți!”, facem toate calculele până la sfârșit și trebuie să finisăm această campanie în turul I.

Igor Dodon a făcut un apel către toți colegii PSRM din teritoriu să își îndeplinească munca până la capăt, întrucât victoria poate fi chiar din primul tur.

30 oct

Igor Dodon a votat pentru un nou început

Igor Dodon a votat pentru un nou început

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și candidatul cotat cu cele mai mari șanse de a ocupa funcția de președinte al țării, Igor Dodon, și-a exercitat dreptul de vot însoțit de soție și feciorul cel mic, Nicolae.

Igor Dodon a declarat la ieșirea din secția de votare că a votat pentru un nou început.

Eu cred că azi este o zi importantă pentru Moldova, va fi un nou început. Am votat împotriva celor care au fost la guvernare în ultimii 7 ani, împotriva oligarhiei, celor care au distrus sistemul bancar, țara și și-au bătut joc de oameni. Am venit cu soția în speranța unei vieți mai bune. Am votat pentru o Moldovă prosperă, unde copiii să aibă un viitor frumos, unde pensionarii sa simtă că țara are nevoie de ei, a declarat Igor Dodon.

Totodată, Dodon a îndemnat populația Republicii Moldova să dea dovadă de spirit civic, să se mobilizeze și să iasă la vot.

Astăzi ar putea să fie primul și ultimul tur. Îndemn pe toți să iasă la vot, a conchis Igor Dodon.

Candidatul la funcția de președinte al țării, a menționat că viitorul președinte al statului va fi un președinte al tuturor cetățenilor, indiferent de viziunile lor politice.

28 oct

Dodon a semnat public angajamentul de a nu colabora cu Plahotniuc și partidele-marionete ale acestuia

Președintele Partidului Socialiștilor și principalul favorit al cursei electorale, Igor Dodon, a semnat, astăzi, un angajament public în fața poporului, executoriu pentru viitorul Președinte al țării. Unul din principalele puncte ale documentului prevede că președintele nu va colabora cu Vlad Plahotniuc și partidele controlate de acesta.

Liderul socialiștilor a amintit că, începând cu anul 2009, se află în opoziție față de actuala guvernare, iar după alegerile parlamentare din 2014 PSRM a fost unicul partid care a declarat statutul de opoziție.

Din 2014 am fost și rămânem în opoziție față de guvernarea oligarhică. Stimați concetățeni, vreau să vă promit că după alegerile prezidențiale, PSRM va rămâne în opoziție, în Parlament, și nu va face coaliții cu nimeni – nici cu partidele oligarhice, nici cu Plahotniuc. Nici un fel de înțelegeri cu cei care au fost la guvernare. Doar alegeri anticipate. Asta îmi este poziția fermă, a spus el.

În semn de confirmare a propriilor declarații, președintele PSRM a semnat un angajament public în fața mass-media și a îndemnat toți candidații înscriși în cursa prezidențială să semneze acest pact, în special, contracandidata Maia Sandu, subliniind ca reprezentanții PSRM vor merge la sediul PAS la ora 13:00 pentru a il înmâna.

Angajament public al candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova
Pentru salvarea țarii

Prin prezenta, ne angajăm să respectăm Constituția țării și să facem tot ce va sta în puterile noastre pentru a susține poporul și a proteja statalitatea și securitatea economică a Republicii Moldova.

Promitem public că:

  • Președintele categoric nu va accepta aranjamente și coaliții politice cu partidele oligarhice controlate de Vlad Plahotniuc și nici oricare alte colaborări cu Vlad Plahotniuc.
  • Vom insista asupra tragerii la răspundere a tuturor celor implicați în furtul miliardului și vom cere ca banii furați să fie restituiți de către hoții de la guvernare, nu din contul cetățenilor.
  • Vom proteja statalitatea Republicii Moldova, consfințită în Constituție, și nu vom favoriza în niciun fel mișcările unioniste și campaniile unioniste.
  • Vom păstra caracterul neutru al Republicii Moldova și nu vom permite aderarea sau apropierea țării la structurile militare ale NATO sau la oricare alte proiecte militare.
  • Vom asigura pacea și concilierea interetnică în societatea moldovenească.
  • Vom proteja valorile creștin-ortodoxe.
  • Nu vom permite reforma administrativ-teritorială care presupune trecerea de la raioane la județe.
  • Vom face uz de toate mijloacele legale pentru a declanșa alegeri parlamentare anticipate.

În calitate de președinte și de politicieni responsabili, ne obligăm să respectăm Constituția țării și voința poporului, care este adevăratul suveran al Republicii Moldova.

27 oct

Igor Dodon a făcut un apel către toți alegătorii Republicii Moldova

Igor Dodon a făcut un apel către toți alegătorii Republicii Moldova

Stimați reprezentanți mass-media, stimați cetățeni,

Suntem pe final de campanie pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova. Până pe 30 octombrie 2016, au mai rămas doar 3 zile.

Data de 30 octombrie 2016, ar putea intra în istorie ca fiind una dintre cele mai importante de la independența Republicii Moldova încoace. Foarte mult depinde de rezultatul acestui tur de alegeri, care poate fi decisiv și pentru prezidențiale, și pentru soarta de mai departe a țării.

Împreună cu poporul Republicii Moldova, care în proporție de 90 la sută se expune pentru ca șeful statului să fie ales prin vot direct, am obținut la începutul acestui an prima victorie. Și anume, ca alegerile prezidențiale să aibă loc.

Prin proteste masive, prin presiune continuă, cot la cot cu reprezentanții diferitor formațiuni politice, cu societatea civilă și mulți alții am făcut luni la rând presiuni asupra acestei guvernări.

Am avut și încă avem împotriva la ce protesta:

Dezastrul economic, social și politic la care a fost adusă țara noastră este de nedescris, un milion de oameni la limita sărăciei cumplite, fără capacitatea de a procura cele mai necesare lucruri, alimente, îmbrăcăminte, să plătească facturile sau să cumpere cărbune și lemne pentru a se încălzi.

Un milion de cetățeni au fost forțați să plece peste hotarele Moldovei cu scopul de ai întreține pe cei care au rămas acasă, zeci de mii de copii care cresc zilnic fără grija părinților, mulți dintre ei necărturari la o vârstă de 8–12 ani, pentru că statul le-a închis școala în localitate, alții în imposibilitate de a achita costurile pentru studiile în colegii și universități.

Bătrâni cu mâna întinsă, familii fără protecția statului, salarii mizere, economie distrusă. La toate acestea s-au adăugat furturile miliardelor și încercarea de a pune pe spatele cetățenilor aceste furturi.

S-a produs jaful Băncii de Economii și Aeroportului, jaful sutelor de întreprinderi falimentate din cauza unei politici mioape a guvernării îndreptate împotriva Federației Ruse și multe altele. Șirul fărădelegilor ar putea continua. Toate acestea trebuie oprite, iar cei care se fac de vină urmează să fie trași la răspundere.

Din aceste motive am protestat. Din aceste motive ne-am implicat în lupta pentru funcția de președinte.

Numai că pe această cale, pe acest traseu electoral, unii dintre colegii noștri din opoziție au căzut în cursă și au cedat în favoarea unor membri ai guvernării împotriva căreia au luptat. Noi i-am avertizat, l-am avertizat pe Andrei Năstase să nu cedeze rolul de lider al protestelor în favoarea unei ministre din cabinetele Filat, Leancă, Gaburici.

Acum el probabil a înțeles greșeala, dar nu o mai poate repara.

Acum, după retragerea lui Marian Lupu în favoarea Maiei Sandu, noi cu toții înțelegem că, de fapt, Maia Sandu este candidatul comun convenit la Washington de Victoria Nuland cu Vlad Plahotniuc.

Acolo pe Plahotniuc au știut să-l convingă, au americanii metodele lor. Iar Maia e o piesă în acea înțelegere.

Reiese că de la bun început am fost cu toții antrenați într-un teatru regizat de americani, care avea ca final fuziunea tuturor forțelor pro-guvernamentale și pro-europene într-o singură platformă electorală.

Acum electoratul de dreapta este îndemnat s-o voteze pe Maia Sandu, care este un fel de Chirtoacă în fustă. Ea, la fel ca primarul de Chișinău vorbește frumos, dar va face jocurile Coordonatorului.

Oligarhii și sponsorii lor externi simt că le fuge pământul de sub picioare, că pot pierde în fața mea, și au aruncat toate forțele pentru a alege un președinte comod lor. Cei din afara țării iarăși și-au băgat codița în treburile interne ale Republicii Moldova, așa cum au făcut-o în permanență de la 2009 încoace. Ei iarăși au făcut și împreună cu oligarhii front comun.

Dar de această dată planurile lor nu vor avea succes. Noi îi vom învinge și pe oligarhi, și pe candidații lor.

Vreau să fac un apel către toți.

Colegi, prieteni, cei cu care 7 ani am protestat împotriva guvernării corupte, haideți să ne unim forțele!

Mă adresez simpatizanților lui Andrei Năstase, care în mod cinic a fost scos din această campanie, în timp ce el avea dreptul moral fie un concurent electoral.

Voi ați fost și sunteți împotriva oligarhilor, dar astăzi ați ajuns să fiți masă de manevră în jocurile lui Plahotniuc cu americanii. Oare veți tolera și această umilință? Oare pentru Maia și Plahotniuc ați înghețat luni de zile în Piața Marii Adunări Naționale?

Mă adresez tuturor simpatizanților domnului Marian Lupu, celor care nu vor accepta să voteze pentru o Maia Sandu falsă și ipocrită.

Vă asigur că un președinte socialist va aduce mai multă ordine în țară și bunăstare în familiile voastre. Sandu numai va profita de votul vostru, dar tot pe voi o să vă învinuiască de păcatele de ieri, de azi și de mâine. Mai bine să aveți un oponent corect în persoana mea, decât un aliat perfid și fals în persoana Maiei Sandu.

Voi acum sunteți liberi să faceți alegerea, nimeni nu vă mai poate forța sau impune. Sper că nu va trebui să arătați nimănui buletinele de vot fotografiate. Nimeni nu vă poate șantaja. Mizez pe sprijinul vostru și pe libertatea de alegere.

Mă adresez și membrilor Partidului Nostru. La alegerile parlamentare trecute ați fost scoși abuziv din cursa electorală, iar astăzi liderul Renato Usatîi este iarăși persecutat.

Dacă învingem acum, am putea obține alegeri anticipate și să restabilim acea nedreptate care a fost făcută în 2014, iar Partidul Nostru să se regăsească în Parlament așa cum o merită.

Vă rog să reflectați înainte de a merge la urnele de vot duminică. Gândiți-vă că principalele forțele de dreapta, oligarhice și pro-guvernare s-au unit. Oare noi nu putem să ne consolidăm forțele?

Eu am șanse reale să obțin victoria din primul tur. Acest lucru depinde și de sprijinul vostru.

Dmitri Ciubașenco e jurnalist bun, dar el nu va accede în turul II. În schimb va contribui la jocul celor de pe dreapta. E decizia lui personală cum procedează. El e politician acum.

Dar voi sunteți cetățeni cu propriul cap pe umeri. Gândiți-vă ce faceți, ca să nu fiți ulterior învinuiți că ați făcut, fără voia voastră, jocul lui Maia Sandu și a lui Plahotniuc.

Același apel îl am față de membrii și susținătorii partidului comuniștilor. Dacă veți boicota aceste alegeri, veți face jocul americanilor, jocul lui Plahotniuc, jocul Maiei Sandu. Ieșiți la vot și alegeți un președinte socialist. Noi suntem de aceeași parte a eșichierului politic, avem aceleași viziuni ideologice și geopolitice.

Mă adresez către toți oamenii de bună credință, către moldoveni, ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari, evrei, armeni, romi și mulți alții care trăiesc pe pământul moldovenesc – sunt sigur toți avem un obiectiv, toți suntem pentru o Moldovă puternică și independentă, pentru ordine și împotriva hoților și corupților.

Moldova are nevoie de un președinte independent și puternic, un președinte care a fost de partea poporului toți acești ani. Moldova are nevoie de un președinte care să facă ordine în țară.

Oligarhii trebuie înlăturați de la guvernare, iar în politica externă e nevoie să găsim balanța optimă. Trebuie să restabilim bunele relații în Est și să asigurăm relații reciproc avantajoase în Vest. Eu voi asigura acest lucru. Vă dau garanții. Am experiența necesară, știu cum și o voi face.

Stimați concetățeni,

Pe 30 octombrie, poporul moldovenesc, Moldova în ansamblu poate obține o mare victorie. Pentru asta este nevoie să ne consolidăm cu toții și să dăm lovitura fatală guvernării oligarhice.

Noi, socialiștii, ne vom mobiliza și mai mult acum. Vom lupta cu toate forțele, cu toată puterea să înfrângem această guvernare oligarhică și coruptă, cu toate marionetele ei. Vom informa cetățenii, vom ridica toți oamenii la votare. Vom lupta să învingem din turul I, cât oligarhia și americanii nu au pus în funcțiune toată mașinăria lor de manipulare și falsificare a alegerilor.

Dar decizia finală vă aparține vouă, cetățenilor.

La sutele de întâlniri electorale, voi ați spus că noi vom învinge, s-ar putea să o facem chiar din primul tur al alegerilor. Haideți să demonstrăm împreună că așa va fi.

Haideți să demonstrăm că Moldova merită un alt viitor, mai bun, mai corect. Un viitor pentru copiii și nepoții noștri, ai celor care ne-am născut și trăim aici.

Vă mulțumesc de pe acum pentru susținere.

26 oct

Ceea ce trebuia de demonstrat

Ceea ce spuneam de câteva luni, s-a adeverit. Maia Sandu este candidatul comun convenit la Washington de Victoria Nuland cu Vlad Plahotniuc.

Acolo pe Plahotniuc au știut să-l convingă, au americanii metodele lor, au informația, investigațiile și dosarele lor. Iar Maia e o piesă în acea înțelegere.

De la bun început, am fost cu toții antrenați într-un teatru regizat de americani, care avea ca final fuziunea tuturor forțelor pro-guvernamentale și pro-europene într-o singură platformă electorală. Azi a sosit momentul adevărului și a ieșit la iveală acest joc. Acum putem vedea who is who.

Cei prostiți de Plahotniuc, votați-o acum pe sfânta Maia. Votați un Chirtoacă în fustă, care la fel ca primarul de Chișinău vorbește frumos, dar va face jocurile Coordonatorului.

Noi, socialiștii, ne vom mobiliza și mai mult acum. Vom lupta cu toate forțele, cu toată puterea să înfrângem această guvernare oligarhică și coruptă, cu toate marionetele ei. Vom informa cetățenii, vom ridica toți oamenii la votare. Vom lupta să învingem din turul I, cât oligarhia și americanii nu au pus în funcțiune toată mașinăria lor de manipulare și falsificare a alegerilor.

Anatolie Golea a avut dreptate când s-a bâlbâit la dezbateri – Maia Lupu. Pentru Plahotniuc, că e Maia, că e Lupu, tot un drac. Tot de-a lui candidat este. Acum asta o înțeleg și cetățenii.

P.S. Vai de capul lui Andrei Năstase. Am zis că va fi prostul satului. Îmi pare rău că a fost înșelat mișelește. A fost forțat să reducă revolta sinceră a oamenilor la nivelul Maiei Sandu, deci la picioarele lui Plahotniuc.

Vai de capul tău, Andrei!

25 oct

Igor Dodon a îndemnat societatea la unitate în numele Interesului Național

Astăzi, Igor Dodon, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova s-a adresat cetățenilor țării noastre cu un îndemn la unitate în numele Interesului Național.

Dragi compatrioți,

Moldova noastră se află într-un moment de o importanță istorică cu totul aparte. Știm cu toții că dezastrul economic, social și moral în care s-a pomenit țara este urmarea directă a acaparării întregii puteri de către un grup de oligarhi, care și-au subordonat toate instituțiile statului pentru a-l stoarce de întreaga vlagă financiară în interes de tip corporativ, de grup.

Din 2009 trăim sub guvernarea acestora și niciodată dezamăgirea oamenilor față de puterea politică n-a fost atât de mare ca acum.

Pentru a-și menține cu orice preț controlul asupra puterii, guvernanții provoacă dezbinarea noastră pe criterii ideologice, identitare și geopolitice. Trebuie să recunoaștem că această tactică le reușește în primul rând pentru că noi înșine deseori rămânem pradă unor inerții de gândire și în limite ideologice moștenite din secolul XX, care astăzi nu mai au nicio relevanță.

Astăzi, când țara este devastată de atâtea probleme, vechile certuri dintre stânga și dreapta trebuie lăsate în trecut. Avem nevoie de comunicare între toți patrioții țării, o comunicare bazată pe Interesul Național. Pentru că doar raportarea la interesele naționale fundamentale și netrecătoare poate da valoare fiecăruia dintre noi.

Independența, integritatea teritorială, dreptul la autoguvernare, suveranitatea economică, apărarea valorilor Tradiției, Bisericii și Familiei trebuie să constituie temelia unui program de apărare și afirmare pentru orice forță politică responsabilă din țara noastră.

Reușita noastră ca stat și ca popor depinde în mod decisiv de capacitatea noastră de a scăpa odată și pentru totdeauna de blestematul complex de inferioritate atât față de vecini, cât și față de marile centre de putere din lume. Atâta timp cât vom aștepta ca problemele noastre să fie rezolvate de către decidenții politici din alte capitale, atâta timp cât vom percepe țara noastră ca pe un accident istoric sau ca pe un apendice al altor spații, nu vom reuși să scăpăm de stigmatul unor eșecuri fără sfârșit.

După douăzeci și cinci de ani de independență a venit timpul să ne vindecăm definitiv de iluzia că istoria se repetă și că viitorul Republicii Moldova s-ar suprapune în totalitate pe o perioadă sau alta din secolul douăzeci.

Până acum mă prezentam în fața dumneavoastră doar ca lider de partid. Din această postură îmi puteam permite să fiu și pătimaș, și să împărtășesc anumite viziuni cu o coloratură ideologică pronunțată. În scurt timp, însă, voi fi ales președinte al Republicii Moldova. Iar această funcție mă obligă să-mi asum o cu totul altă misiune.

Un șef de stat trebuie să fie principalul factor unificator al unui popor. În acest sens, îi voi trata cu egal respect, dragoste și răspundere pe toți cetățenii țării, indiferent de preferințele lor ideologice, culturale sau geopolitice. Atât timp cât acele preferințe și acțiuni nu vor amenința însăși existența statului.

Consider că șansa noastră de a deveni un stat prosper depinde de capacitatea de a ne asuma toate etapele istorice prin care am trecut. Republica Moldova este țara noastră. O altă patrie nu avem. Noi cu toții avem obligația să-i înțelegem rostul și să-i îmbrățișăm vocația.

Rădăcinile noastre culturale se trag din Est și din Vest. Iar datoria noastră este să le facem complementare și să ne adunăm în jurul misiunii sale primordiale – dăinuirea ca națiune puternică și încrezută în propriul viitor.

În calitatea mea de conducător responsabil al statului voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a transforma Republica Moldova dintr-o periferie într-un centru de convergență a tuturor energiilor pozitive care vin din partea vecinilor noștri.

Suntem legați prin multiple rădăcini istorice, culturale și religioase atât de România, cât și de Rusia. Țara noastră are ca sursă civilizațională și culturală Ortodoxia, care stă la baza unității poporului nostru, indiferent de originea etnică sau lingvistică a cetățenilor ei.

Anume acest element civilizațional fundamental formează identitatea colectivă atât a României, cât și a Rusiei. Aceste asemănări în matricea noastră culturală ne unesc și reprezintă o platformă pentru îmbunătățirea dialogului și cu unii, și cu alții, și cu Estul, și cu Vestul.

De găsirea unui echilibru în relațiile cu vecinii noștri apropiați și îndepărtați depinde unitatea și coeziunea poporului nostru. Ca președinte, mă voi simți dator să elimin orice sursă de scindare teritorială, de instabilitate politică internă și de învrăjbire între cetățeni sau între țări.

Îmi asum o sarcină de care nici un șef de stat de până acum n-a fost conștient. Mandatul meu de președinte va trece sub semnul renunțării la vechile animozități istorice și se va axa pe valorificarea unui rol geopolitic excepțional al Republicii Moldova în regiune.

Dintr-o formațiune statală nefuncțională, falimentară, marginală și consumatoare de politică externă a altor țări, țara noastră se va transforma într-un jucător activ pe plan extern, furnizor de noi modele de cooperare regională și internațională.

Valorificarea plenară a statutului nostru de țară neutră va însemna pentru mine o oportunitate deosebită de a găsi un limbaj comun și de a stabili parteneriate economice cu cele mai diverse țări din regiune.

Un stat cu un potențial geopolitic modest cum este Republica Moldova trebuie să manifeste o maximă înțelepciune și o capacitate diplomatică de excepție. Am deplina convingere că numai o astfel de abordare ne va permite să beneficiem pe plan cultural, politic și economic în cooperarea noastră cu vecinii.

Dragi compatrioți, anii de experiență pe care i-am acumulat în administrația de stat și în politică, trecând prin greutăți, provocări și confruntări inegale cu un regim abuziv, m-au călit și m-au întărit. Am deplina convingere că împreună putem să învingem actuala guvernare încă din turul întâi al acestor alegeri.

Ca fiu al acestui pământ, ca tată al trei copii, ca președinte de țară știu că sprijinul meu vor fi cetățenii care au aceleași aspirații. Doar unitatea în voință și acțiune a președintelui și a poporului îmi va permite să îndeplinesc misiunea de șef de stat la cel mai înalt nivel, pentru a deschide nouă tuturor calea spre un viitor mai bun.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

18 oct

Voi restabili relațiile strategice cu Federația Rusă și voi proteja ortodoxia

Voi restabili relațiile strategice cu Federația Rusă și voi proteja ortodoxia

Igor Dodon, președinte al PSRM, candidat la funcția de Președinte al R. Moldova a prezentat astăzi în fața opiniei publice și mass-mediei, ultimul capitol al Platformei sale electorale: “Relații de prietenie cu Rusia. Protejarea ortodoxiei”. Igor Dodon a subliniat că în cadrul acestui compartiment se urmărește redeschiderea pieței ruse pentru produsele moldovenești, rezolvarea problemelor migranților, păstrarea credinței și a valorilor noastre tradiționale.

Candidatul socialist a subliniat faptul că în ultimii 7 ani viața în Moldova a devenit insuportabilă, a fost distrus parteneriatul cu Federația Rusă, s-a ratat accesul la o piață imensă de desfacere, guvernarea subminează credința și valorile creștine. Toate aceste nedreptăți pot fi schimbate printr-un vot de neîncredere dat actualei guvernări și susținerea unui candidat capabil să readucă prosperitate și liniște în casele moldovenilor.

Igor Dodon a făcut o trecere în revistă a legăturilor istorice de secole ale Moldovei cu Rusia, de la eliberarea de sub jugul otoman, victoria împotriva fascismului până la susținerea Moscovei în anii postbelici de reconstrucție și modernizare a republicii.

Eu voi restabili relațiile ample de prietenie cu Federația Rusă. Prima mea vizită în calitate de Președinte o voi efectua la Moscova. Voi iniția elaborarea și semnarea Acordului privind parteneriatul strategic cu Federația Rusă, care va prevedea colaborarea economică, socială și politică, o abordare unică față de reglementarea diferendului transnistrean și garanții pentru migranții muncitori moldoveni, aflați la muncă în Rusia. În termene restrânse, voi obține revenirea completă a producției moldovenești pe piața rusă, a declarat Dodon.

Candidatul la funcția de președinte nu a trecut cu vederea nici soarta migranților muncitori, care potrivit lui Dodon, din cauza politicii iresponsabile a regimului de guvernământ, au ajuns să fie categoria cea mai vulnerabilă a concetățenilor noștri aflați peste hotare. Potrivit datelor oficiale ale Guvernului, peste hotarele țării se află permanent la muncă peste 800 de mii de migranți muncitori din Moldova, însă numărul lor real depășește cifra de 1 milion, dintre care în Rusia trăiesc permanent circa 700 de mii de migranți muncitori din Moldova sau 70 la sută din numărul total.

Voi semna cu Federația Rusa un Acord bilateral privind garanțiile sociale pentru compatrioții noștri, aflați la muncă în această țară. În primul rând, acest lucru ține de asigurarea cu pensii. În fiecare oraș, în care numărul cetățenilor Moldovei depășește cifra de 10 mii de persoane, vor fi deschise oficii consulare ale Ambasadei Republicii Moldova. Sunt de părere că numărul secțiilor de votare deschise în străinătate trebuie să fie proporțional cu numărul de compatrioți de-ai noștri peste hotare. Voi obține ridicarea integrală a interdicțiilor privind aflarea pe teritoriul Rusiei pentru toți migranții-muncitori moldoveni, ale căror interdicții nu sunt legate de contravenții penale sau administrative, voi rezolva problema privind deplasarea liberă a acestora, cât și cea care ține de angajare și garanții sociale, a dat asigurări Dodon.

Referindu-se la valorile creștine, candidatul socialist a spus că la ora actuală biserica este profanată, iar acest lucru înseamnă că se lovește în statalitatea și în viitorul R. Moldova. Igor Dodon a dat asigurări că dacă va ajunge Președinte, va restabili valorile tradiționale și creștine în toate casele moldovenilor.

Voi lucra într-un strâns parteneriat cu Biserica Ortodoxă, nu voi admite presiuni din partea autorităților asupra Bisericii și insultarea sentimentelor religioase ale credincioșilor. Voi insista să fie anulată Legea care favorizează minoritățile sexuale. Totodată, sunt împotriva includerii în Curriculum școlar a disciplinei privind educația sexuală, trebuie să blocăm și să anulăm răufăcătorii R. Moldova, a conchis Igor Dodon.

Conferința de presă s-a desfășurat în fața Complexului Memorial Eternitate, un simbol al prieteniei moldo-ruse.

Amintim că Platforma electorală a candidatului PSRM la funcția de președinte, Igor Dodon cuprinde 3 compartimente de bază: 1) Statalitate, Neutralitate. Identitate moldovenească; 2) Economie puternică. Dreptate socială; 3) Relații de prietenie cu Rusia. Protejarea Ortodoxiei. Primele 2 compartimente au fost prezentate în ultimele săptămâni.

13 oct

Igor Dodon a prezentat cel de-al doilea obiectiv din platforma sa electorală

Igor Dodon a prezentat cel de-al doilea obiectiv din platforma sa electorală

Igor Dodon, candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova a prezentat astăzi obiectivul economic al platformei sale electorale – programul economic “Economie Puternică și dreptate socială” – un document complex de relansare economică a țării, bazat pe o analiză detaliată a evenimentelor din ultimii 25 de ani.

Avem un program de dezvoltare pe termen lung care include un spectru întreg de probleme – de la dezvoltarea economiei, a sectorului social, consolidarea statalității și crearea unui mediu investițional favorabil până la restabilirea parteneriatului strategic cu Rusia, majorarea pensiilor, îndemnizațiilor, salariilor și crearea noilor locuri de muncă a menționat Dodon.

Igor Dodon a vorbit despre componentele de bază ale Programului, menționând că acesta are circa 65 de pagini și va fi publicat pe pagina socialistii.md și pe blogul dodon.md în două limbi.

Compartimentul cu privire la “Economie puternică” din program este alcătuit din 5 componente:

  1. Anularea tuturor legilor care impun cetățenii să achite miliardul furat de hoții de la guvernare;
  2. Deschiderea pieței FR pentru producătorii autohtoni. În acest sens vor fi propuse negocieri trilaterale Rusia–Moldova–UE;
  3. Relațiile cu Uniunea Europeană trebuie să fie reciproc avantajoase, în baza comerțului asimetric. Conform datelor statistice, în Moldova după semnarea Acordului de liber schimb RM–UE au crescut importurile și s-au diminuat esențial exporturile;
  4. Protejarea pieței și a producătorului autohton. Susținerea sectorului real prin reforme regulatorii, implementarea unei politici fiscale eficiente, motivaționale, reducerea controalelor la agenții economici, crearea locuri de muncă;
  5. Reglementarea eficientă a sistemului energetic. Excluderea intermediarilor în procesul de procurare a resurselor energetice, stabilirea unor tarife mai mici la gaz și energia electrică și a unui mecanism transparent de creare a lor.

Cea de-a doua componentă a Programului economic se referă la Dreptatea (Echitatea) socială. Acest compartiment prevede:

  1. În fiecare localitate statul trebuie să asigure obligatoriu școală, grădiniță, punct medical, primărie, o infrastructură dezvoltată: asigurarea cu apă și canalizare, drumurile.
  2. Asistența socială:
    • plățile sociale: anularea sistemului actual de stabilire a persoanelor nevoiașe în baza criteriilor de posedare a televizorului, frigiderului, biciclete etc. Și revenirea la sistemul anterior de asigurări sociale;
    • pensie: indexarea de două ori pe an (1 aprilie – 1 octombrie), asigurarea unei pensii mai mari ca minimul de existență, categoric împotriva majorării vârstei de pensionare;
    • de introdus noțiunea de capital matern drept suport din partea statului la nașterea copilului.
  3. Educație:
    • BAC-ul nu obligatoriu ci opțional – părinții și tinerii să decidă dacă doresc susținerea bacului, revenirea la examenele de admitere în instituțiile superioare de învățământ;
    • învățământul profesional – prioritate de stat, prin majorarea finanțării în domeniul dat ca să excludem situația când avem sute de economiști și juriști și foarte puțini sudori;
    • profesorii: să le acordăm statutul de funcționari publici, iar salariul să ajungă la nivelul peste mărimea salariului mediu pe economie.
  4. Polița de asigurare medicală:
    • de revăzut conceptul așa cum astăzi achităm aproape 5 000 lei, numărul serviciilor garantate de stat scade, iar calitatea serviciilor lasă de dorit și nu corespunde cerințelor. Programul prevede majorarea listei serviciilor medicale garantate de stat, și introducerea principiului cumulativ – o parte din plăți se acumulează pe cont personal.
  5. În final, Igor Dodon a subliniat că nu va admite implementarea reformei administrativ-teritoriale a guvernării, prin care se dorește crearea județelor și distrugerea satelor și a raioanelor.

Potrivit lui Dodon, pe toate prioritățile incluse în Program – 5 în economie și 5 sociale, vor fi elaborate inițiative Prezidențiale și se va insista pe aprobarea lor.

În cadrul conferinței de presă, Zinaida Greceanîi, Președintele fracțiunii parlamentare a PSRM, ex-prim-ministru, ex-ministru al finanțelor, a menționat:

Situația economică din țara noastră este dezastruoasă. Pentru prima dată în istoria RM, bugetul pentru anul acesta nu numai că a fost aprobat la mijloc de an, dar 1/3 din acesta este prevăzut cu acoperire din surse externe de finanțare. Noi am atenționat că acest buget nu va fi executat, dar situația se înrăutățește și mai mult. Guvernarea și-a asumat responsabilitatea pentru 7 legi și a rectificat bugetul pentru anul acesta, reducând volumul bugetului cu 2 mlrd. de lei și în special cu 200 mil. la subvențiile în agricultură, au redus din finanțarea învățământului și în special al celui profesional. Au redus din cheltuielile pentru sănătate, sociale, din proiectele investiționale. Noi astăzi am ajuns în situația când aproape 700 mii cetățeni din RM sunt pensionari, iar 82% din ei primesc pensia mai mică decât minimul de existență. De aceea programul care l-am elaborat noi, este foarte vast, bazat pe o analiză în dinamică a situației din ultimii 25 de ani cu stabilirea măsurilor strategiilor și tendințelor de dezvoltare.

Amintim că Platforma electorală a candidatului la funcția de Președinte al RM, Igor Dodon este bazată pe trei obiective. Primul obiectiv: “Statalitate. Neutralitate. Identitate moldovenească” a fost deja prezentat publicului. Al doilea obiectiv: “Economie puternică. Dreptate socială”, a fost tema conferinței de presă de astăzi. Următoarea săptămână va fi prezentat cel de-al treilea obiectiv: “Relații de prietenie cu Federația Rusă. Protejarea Ortodoxiei”.

Igor Dodon cheamă toate forțele politice și societatea civilă să se consolideze pentru a contracara tentativele guvernării de a falsifica alegerile prezidențiale

Președintele Partidului Socialiștilor, candidatul la funcția de președinte al țării, Igor Dodon cheamă partidele politice și societatea civilă să-și consolideze eforturile pentru a combate și contracara orice tentativă a guvernării de falsificare a alegerilor prezidențiale pe data de 30 octombrie, 2016.

În cadrul unei conferințe de presă Igor Dodon a anunțat că pe 16–17 octombrie, curent va demara procesul național de verificare a listelor alegătorilor la secțiile de votare. Reprezentanții PSRM vor merge la cele peste 2 000 de secții de votare de pe întreg teritoriul țării pentru a identifica persoanele suplimentare, inclusiv decedate, care sunt incluse în listele electorale. Dodon a spus că în acest sens, în adresa Comisiei Electorale Centrale a fost expediat un demers pentru a asigura buna desfășurare a activității birourilor și secțiilor de votare pe întreg teritoriul RM, precum și disponibilitatea angajaților secțiilor de votare de prezentare a listelor cetățenilor RM, grupurilor formale și neformale de cetățeni în conformitate cu legislația în vigoare.

Începând cu data de 16 octombrie, până la sfârșitul campaniei electorale, până la data când pot fi făcute modificări în liste, vom mobiliza peste 10 mii de persoane în vederea realizării acestui proces. Echipa de juriști a Partidului Socialiștilor a pregătit instrucțiuni care pot fi utilizate de orice cetățean a RM interesat de procesul de vot, și face un apel către toți să se implice în acest proces, de la stânga la dreapta. Conștientizăm faptul că astăzi doar regimul de la guvernare poate într-un fel sau altul admite, organiza, posibile falsificări până la ziua votării dar și în ziua votării, nemijlocit, a specificat Dodon.

Candidatul la funcția de Președinte al RM a mai spus:

Noi propunem să începem cu curățenia în liste, după care să excludem orice alte posibilități ale guvernării de a influența într-un fel sau altul rezultatul votării. Instrumentarele sunt bine cunoscute – de la carusel, utilizarea resursei administrative, nefuncționalitatea sistemului de evidență, securitatea votului și multe altele care se întâmplă în procesul de vot și sunt utilizate de către guvernare, trebuie în mod categoric excluse.

Dodon și-a exprimat convingerea că de alegeri corecte, democratice și libere sunt interesați toți candidații participanți la scrutin, cât și toți cetățenii RM, menționând că în prezent, deja sunt înregistrate unele impedimente în ceea ce ține de votul de peste hotare, de mass-media, de resursele administrative, care ar putea influența fie și minim rezultatul alegerilor.

11 oct

Igor Dodon se întâlnește cu diaspora moldovenească din Rusia

Igor Dodon se întâlnește cu diaspora moldovenească din Rusia

Igor Dodon, candidat al PSRM la funcția de președinte al RM întreprinde o vizită de o zi la Moscova, FR pentru a se întâlni cu reprezentanții și liderii celei mai mari diaspore a moldovenilor de peste hotare. Igor Dodon va discuta aspecte legate de situația social-politică din Moldova, precum și despre mersul și particularitățile alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.

Întrevederea de astăzi nu este prima întâlnire a liderului PSRM cu moldovenii care locuiesc și muncesc în Federația Rusă. Astfel de întrevederi sunt organizate cu regularitate în fiecare an.

Amintim că PSRM a solicitat autorităților deschiderea a 159 secții de votare în Rusia dat fiind faptul că, în conformitate cu datele oficiale, prezentate de Ministerul Afacerilor Externe în luna august curent, peste hotarele Moldovei locuiesc circa 800 000 de cetățeni moldoveni, dintre care în Rusia – peste 500 mii. În pofida insistenței socialiștilor, guvernarea a deschis doar 8 secții de votare în Federația Rusă, ceea ce înseamnă că la alegerile prezidențiale își vor putea exercita dreptul la vot maximum 24 de mii de compatrioți de-ai noștri.

5 oct

Moldova are viitor cu un președinte statalist care știe trecutul și respectă istoria țării sale

Moldova are viitor cu un președinte statalist care știe trecutul și respectă istoria țării sale

Igor Dodon, candidat pentru funcția de președinte al R. Moldova, a susținut o conferință de presă prin care a oferit detalii despre programul său electoral. Potrivit lui Dodon, o componenta de bază a acestuia este: statalitate, neutralitate și identitate moldovenească.

Aceste lucruri ne fac mai puternici, iar datoria unui președinte este să fie garantul tuturor acestor elemente ale statului, a menționat Dodon.

Liderul socialist a declarat că printre primele acțiuni pe care le va întreprinde, după ce va ajunge în fotoliul de președinte, va fi emiterea unor decrete privind contracararea acțiunilor unioniste și antistatale.

Campania agresivă de promovare a unirii cu România se desfășoară în mod deschis în Parlament, Guvern și alte instituții publice. Voi veni cu inițiativa de interzicere prin lege a unionismului sub toate formele sale. Este vorba de tot felul de unionism, și pentru cei care vor să se unească în Est sau Vest. Noi trebuie să păstrăm statalitatea R. Moldova, a nuanțat Dodon.

În context, candidatul socialist la funcția de președinte, a evidențiat faptul că va depune toate eforturile pentru consolidarea statalității și identității naționale.

Voi modifica componența Consiliului Suprem de Securitate. Voi aduce în CSS profesioniști și stataliști convinși. Voi iniția elaborarea unei noi Strategii de Securitate Națională, prin care la categoria pericole vor fi indicate unionismul și activitățile criminale ale oligarhilor. Totodată Președintele țării nu va numi pe nici o persoană în funcție care deține cetățenia altor state, a subliniat Igor Dodon.

Candidatul la funcția de președinte a accentuat faptul că va pleda pentru modificarea Codului educației.

Moldova ca stat are 657 de ani de la constituire. Avem o istorie frumoasă. Copiii noștri trebuie să studieze istoria țării noastre. Voi insista ca în școli să fie predată istoria Moldovei, a spus candidatul socialist.

Referindu-se la provocările la nivel de stat, Igor Dodon a promis ca va obține garanții internaționale pentru neutralitatea Moldovei, va insista pe adoptarea unei noi legi privind neutralitatea, iar soldații NATO sau a altor state nu vor mărșălui pe străzile noastre.

Potrivit lui Dodon, Moldova poate rămâne pe harta Europei doar cu un președinte statalist, de stânga, care cunoaște trecutul și respectă istoria.

Țara noastră are 657 de ani. Moldova are viitor numai ca stat moldovenesc, ca stat neutru. Așa cum spunea Ștefan cel Mare că Moldova este a urmașilor urmașilor noștri, haideți să păstrăm această țară pentru viitorul copiilor noștri, a conchis candidatul Igor Dodon.

1 oct

Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au participat la o festivitate consacrată Zilei Mondiale a Oamenilor în Etate

Igor Dodon, președintele PSRM, candidatul la funcția de Președinte al RM a adresat un mesaj de felicitare persoanelor în etate cu prilejul Zilei Mondiale a Oamenilor în Etate.

A devenit deja o tradiție frumoasă ca la 1 octombrie să celebrăm Ziua Mondială a Oamenilor în Etate, sărbătoare dedicată celor ce se înscriu în onorabila Vârstă a Înțelepciunii, cu o bogată experiență de viață. Așa precum toamna reprezintă o încununare a rezultatelor muncii de un an de zile, persoanele în etate încununează o vârstă plină de evenimente, amintiri, realizări. Mai mult, ei ne pot deveni foarte ușor modele de viață, tocmai prin prisma experiențelor anterioare. Sfaturile pe care aceștia le pot oferi vor fi cu siguranță cele mai bune.

Îmi este dor de bunicii și tatăl meu, care au trecut în lumea celor drepți, și mă gândesc cu nostalgie la momentele în care mă încurajau cu o atâta înțelepciune populară…

Mă închin cu pietate în fața Omeniei, Cumsecădeniei, Răbdării – calităților ce vă aparțin incontestabil și merită cu siguranță respectul nostru, al celor ce vă urmăm. Vă urez sănătate, împlinire sufletească, să aveți parte de o bătrânețe liniștită, iar grija celor din jur să vă bucure mereu sufletul.

septembrie 2016


30 sep

Igor Dodon s-a lansat oficial în campania electorală

Igor Dodon s-a lansat oficial în campania electorală

Astăzi, Igor Dodon, candidatul desemnat de PSRM la funcția de președinte al Republicii Moldova s-a lansat oficial în campania electorală și a prezentat platforma electorală.

În debutul evenimentului, Igor Dodon le-a mulțumit celor circa 500 000 de cetățeni care au semnat în favoarea candidaturii sale, precum și echipei PSRM pentru sprijin și mobilizare exemplară. Igor Dodon și-a exprimat încrederea că lupta va fi dură, dar cu izbândă pentru socialiști, menționând că oamenii doresc un președinte statalist, lider al opoziției, cu viziuni politice de stânga.

Candidatul la funcția de președinte al RM a enunțat trei direcții de bază a platformei sale electorale:

Noi mergem în campania electorală cu o platformă foarte clară compusă din trei capitole de bază: 1. Statalitate, neutralitate, identitate moldovenească; 2. Economie puternică și dreptate socială; 3. Credință ortodoxă și relații de prietenie cu Federația Rusă. Pe parcursul următoarelor săptămâni, în fiecare săptămână va fi lansat programul detaliat pentru fiecare din aceste capitole, a menționat Dodon.

Igor Dodon a ținut să sublinieze că printre primele trei decrete pe care le va semna în calitate de președinte, primul ține de furtul miliardului pe care guvernanții vor să-l pună pe spatele cetățenilor.

Vă promit că în funcția de Președinte voi face tot posibilul ca miliardul să-l întoarcă hoții care vor sta la pușcărie, a concretizat Dodon.

Al doilea decret, potrivit lui Dodon, va ține de relansarea relațiilor economice cu Federația Rusă.

Noi nu suntem împotriva Uniunii Europene, noi suntem pentru relații bune prietenești cu UE și programele bilaterale vor continua. Dar, totodată, vom restabili parteneriatul strategic cu FR și vom relansa raporturile economice moldo-ruse.

Al treilea decret, potrivit lui Dodon, ține de stoparea unui pericol evident pentru statalitatea RM.

Al treilea decret al președintelui se va axa pe contracararea acțiunilor unioniste din ultimul timp care sunt antinaționale, antistatale și pe parcursul ultimilor ani devin tot mai frecvente în RM, a spus Dodon.

Candidatul socialist și-a exprimat convingerea că are toate șansele să învingă din primul tur de scrutin.

Sarcina noastră este că pe 30 octombrie să ieșim învingători din această cursă electorală și sunt ferm convins că acest lucru este posibil. Noi trebuie să demonstrăm că Moldova are viitor!, a concluzionat Igor Dodon.

29 sep

Igor Dodon a devenit candidat oficial la postul de Președinte al Republicii Moldova

Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a fost înregistrat în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

O decizie în acest sens a fost adoptată, astăzi, de Comisia Electorală Centrală după examinarea tuturor listelor de subscripție, prezentate de grupul de inițiativă al PSRM.

Astfel, Igor Dodon va figura în buletinele de vot cu numărul opt.

Vă amintim că un sondaj de opinie publică, efectuat recent, a confirmat calitatea de lider al președintelui Partidului Socialiștilor în cursa prezidențială. Astfel, 38,3% din cetățenii determinați sunt deciși să voteze pentru liderul socialiștilor.

Igor Dodon s-a întâlnit cu Ambasadorul Franței

Astăzi, Igor Dodon, președintele PSRM și Andrei Neguța, ambasador, vice-președinte al fracțiunii parlamentare a PSRM au avut o întrevedere cu Ambasadorul Franței în Republica Moldova, E.S. Pascal Vagogne.

În cadrul întâlnirii interlocutorii au abordat mai multe chestiuni legate de situația social-politică din Moldova, despre poziția PSRM în campania electorală și postelectorală.

Igor Dodon a apreciat pozitiv dialogul ce a avut loc între părți, menționând că mizează pe o colaborare eficientă cu partenerii francezi pe viitor.

Am abordat subiecte ce țin de colaborarea de viitor cu Uniunea Europeană, cu Republica Franceză unde, cunoaștem că la guvernare se află socialiștii și Președinte al RF este socialist. Am discutat despre posibilitățile de cooperare cu socialiștii francezi și cu Internaționala Socialistă. A avut loc un dialog destul de bun, optimist, a menționat Dodon.

Amintim că în ultimele zile, Igor Dodon s-a întâlnit cu șefii misiunilor diplomatice din Germania, SUA, Ungaria, Misiunea UE în RM.

Subiectele abordate în cadrul acestor întrevederi au fost:

  • furtul miliardului și încercarea de a trece pe spatele cetățenilor RM restituirea acestuia;
  • campania electorală pentru prezidențiale;
  • colaborarea Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare după alegerile prezidențiale;
  • diferendul transnistrean și posibilele soluții politice.

Igor Dodon a ținut să transmită tuturor ambasadorilor acreditați la noi în țară că Republica Moldova va păstra relațiile bune cu partenerii occidentali și va restabili parteneriatul strategic și relațiile de prietenie cu Federația Rusă. Igor Dodon a ținut să sublinieze că în capul mesei trebuie să stea interesele naționale și ale cetățenilor Republicii Moldova și nu interesele geopolitice ale marilor forțe mondiale.

Ungaria poate servi exemplu pentru Moldova în ceea ce privește respectarea intereselor naționale

Igor Dodon, Președintele PSRM, și Andrei Neguța, ambasador, vicepreședinte al fracțiunii parlamentare a PSRM a avut astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, Mátyás Szilágyi.

Oficialii au făcut un schimb de opinii vizavi de mersul campaniei electorale, despre situația social-politică și economică din Moldova.

Igor Dodon l-a informat pe diplomat că astăzi a fost înregistrat de CEC în calitate de candidat la funcția de președinte, iar începând cu ziua de mâine va fi prezentată platforma electorală și se va da startul campaniei electorale.

În altă ordine de idei, Igor Dodon a reiterat opinia PSRM că Ungaria este un exemplu de țară membră a UE care poate să insiste și să obțină respectarea intereselor statului, intereselor sale naționale și a cetățenilor săi.

Știm că Guvernul Ungariei pledează pentru relații bune cu Federația Rusă, pentru revenirea mărfurilor sale pe piața rusă. Cred că Ungaria ar fi un exemplu pentru noi în ceea ce ține de păstrarea și impunerea pe toate căile posibile a respectării intereselor sale naționale.

În context, Igor Dodon a reconfirmat interesul pentru amplificarea relațiilor moldo-maghiare în toate sferele de interes reciproc.

28 sep

Igor Dodon a avut o întrevedere cu delegația Misiunii preelectorale a APCE

Astăzi, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din RM, și Andrei Neguța, ambasador, vicepreședintele fracțiunii PSRM, deputat socialist în Parlamentul RM, au avut o întrevedere cu Misiunea preelectorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) condusă de Elisabeth Scheider-Schneiter din Elveția.

Igor Dodon a menționat că în cadrul discuțiilor a atenționat misiunea despre eventualele riscuri și pericole care pot surveni în timpul scrutinului prezidențial.

În calitate de candidat la funcția de Președinte al R. Moldova, am discutat cu deputați din Franța, Suedia, Turcia, Austria, Andorra și am expus poziția noastră referitor la pregătirea scrutinului electoral, menționând că exista următoarele riscuri, dificultăți și pericole:

  1. utilizarea resurselor administrative de către guvernanți;
  2. necesitatea monitorizării secțiilor de votare, inclusiv de către observatori internaționali;
  3. lipsa numărului suficient de secții de votare pentru cetățenii moldoveni care se află peste hotarele țării.

Totodată, liderul socialiștilor a spus că membrii misiunii au fost de acord cu poziția exprimată de el, și au susținut că vor continua să critice decizia Guvernului și a CEC privind deschiderea numărului insuficient de secții de votare peste hotare.

Igor Dodon a menționat că, colegii din țările europene s-au interesat de opinia socialiștilor privind participarea la alegerile prezidențiale a cetățenilor din Transnistria, Găgăuzia, cooperarea cu UE, precum și necesitatea convocării unei reuniuni tripartite privind reluarea exporturilor mărfurilor moldovenești cu participarea RM–UE–FR.

În încheiere, Igor Dodon a spus că avem nevoie de o foarte atentă monitorizare a acestei campanii electorale și a primit asigurarea că misiunea APCE va ține cont de riscurile pe care le-a expus în cadrul discuțiilor purtate.

Menționăm că o delegație lărgită a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, formată din 21 de membri, a venit în Republica Moldova în perioada următoare, pentru a monitoriza procesul de votare în cadrul alegerilor prezidențiale.

Parteneriatul cu occidentul va fi continuat în interesul cetățenilor RM

Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova împreună cu Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii PSRM în Parlamentul RM și Andrei Neguța, ambasador, deputat în Parlamentul RM din partea socialiștilor au avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în Republica Moldova, E.S. James D. Pettit, la solicitarea acestuia.

Interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind situația politică din țară prin prisma campaniei electorale pentru alegerea președintelui, axându-se, în special, pe derularea parteneriatului dintre cele două țări după scrutin.

Igor Dodon l-a asigurat pe diplomatul american că în cazul unei victorii repurtate în cursa prezidențială, va continua parteneriatul cu occidentul în interesul cetățenilor RM:

Poziția noastră este foarte clară. Noi considerăm că parteneriatul trebuie continuat în interesul național al RM și în interesele cetățenilor RM. Vom avea relații bune și cu UE și cu SUA și cu Federația Rusă. Pentru noi este principial să redeschidem piața rusă, să rezolvăm problemele migranților din FR. De aceea vom avea relații bune cu absolut toți, în interesul cetățenilor RM, a declarat liderul socialist.

Președintele PSRM a subliniat faptul că dacă va fi necesar este pregătit și are experiență în negocieri cu organismele financiare internaționale.

Am fost responsabil din partea Guvernului RM pentru relațiile cu FMI în perioada 2006–2009, când am avut unul dintre cele mai bune programe de colaborare. Program în care nu am fost impuși să facem așa greșeli ca acum cu miliardul, care a fost trecut pe umerii cetățenilor. Cu FMI se poate de discutat, de insistat și de obținut suport pentru reforme în interesul cetățeanului RM, a conchis Igor Dodon.

27 sep

UE să asigure mai mulți observatori la alegerile prezidențiale pentru a preveni fraudarea acestora

Igor Dodon, președintele PSRM și Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii PSRM în Parlamentul RM, au avut o întrevedere cu Ambasadorul UE la Chișinău, Pirkka Tapiola.

În cadrul întrevederii, părțile au făcut un schimb de opinii privind situația social-politică din Republica Moldova, punând accentul pe Legea care a fost prezentată astăzi în Parlament privind punerea miliardului pe umerii cetățenilor. Potrivit lui Dodon, problema în cauză putea fi soluționată în alt mod:

Acest miliard putea fi temporar asigurat din rezervele Băncii Naționale ca să nu achite cetățenii, iar peste 1,5–2 ani, când vor fi returnați o parte din banii furați, vedem ce rămâne și vom lua o decizie. Mai mult ca atât, există experiențe și în alte țări, precum Grecia, când au fost dați în judecată partenerii, structurile organizațiilor internaționale și s-a asigurat acoperirea acestor daune.

În context, liderul socialiștilor a amintit faptul că FMI a monitorizat Moldova în toți acești ani, inclusiv în perioada 2013–2014, când s-au furat miliardele.

De ce atunci FMI nu a observat delapidările și de ce acum impune cetățenii să achite furtul guvernanților. Este o întrebare majoră, a subliniat Dodon.

În altă ordine de idei, părțile au abordat chestiunea privind cooperarea de viitor cu UE. Dodon a reiterat faptul că UE este un partener economic și politic important pentru R. Moldova.

Trebuie să fie continuate o bună parte din proiectele bilaterale. Noi suntem pentru păstrarea regimului liberalizat de vize și suntem ferm convinși că acest regim va rămâne în vigoare indiferent de rezultatele alegerilor. Dar urmează să lansăm negocieri trilaterale, cu UE și Federația Rusă pentru a reveni pe piața rusă. După victoria la alegerile prezidențiale intenționăm să lansăm o astfel de inițiativă, a punctat liderul PSRM.

În contextul alegerilor prezidențiale, Igor Dodon a accentuat că se pronunță pentru alegeri corecte, libere și transparente și a solicitat oficialului european asigurarea unui număr cât mai mare de observatori străini pentru a evita eventualele fraude în procesul electoral.

26 sep

Igor Dodon s-a întâlnit cu ambasadorul Germaniei la Chișinău, Ulrike Knotz

Igor Dodon, președintele PSRM și Andrei Neguța, Ambasador, vicepreședinte al fracțiunii PSRM în Parlamentul RM, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova E.S. Doamna Ulrike Knotz.

În cadrul întrevederii, părțile au făcut un schimb de opinii privind situația social-politică din Republica Moldova, axându-se în mod aparte pe desfășurarea campaniei prezidențiale.

Igor Dodon a subliniat faptul că PSRM va fi consecvent în acțiunile sale și va lupta pentru statalitatea, integritatea și identitatea națională a Republicii Moldova. Totodată, potrivit lui Dodon, socialiștii vor apăra ortodoxia și valorile tradiționale, vor promova reforme care să conducă la o economie puternică și echitate socială.

În altă ordine de idei, Igor Dodon a salutat președinția Germaniei în cadrul OSCE și a apreciat, în special, poziția acestei țări în problema soluționării diferendului transnistrean.

Igor Dodon a menționat că pledează pentru alegeri corecte, libere și transparente, exprimându-și speranța ca partenerii din UE vor monitoriza procesul electoral la maximum.

23 sep

Igor Dodon a depus listele cu semnături la CEC

Igor Dodon a depus listele cu semnături la CEC

Grupul de inițiativă în susținerea lui Igor Dodon, alături de candidatul desemnat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova la funcția de președinte al RM, au depus la Comisia Electorală Centrală listele de subscripție cu semnăturile colectate.

Igor Dodon a declarat că timp de trei săptămâni, socialiștii au colectat cca. 500 de mii de semnături în susținerea candidatului formațiunii la funcția de președinte al țării, iar la CEC au fost depuse maximul necesar de 25 de mii, care au fost colectate din peste 100 de localități din RM, inclusiv mun. Chișinău.

În această campanie de colectare a semnăturilor noi nu ne-am grăbit. Am mers calm, fără a ne agita. Am mers în calitate de forță politică puternică, liniștită, care e sigură de potențialul său. Dovada potențialului nostru reprezintă cele circa 500 de mii de semnături pe care le-am acumulat în doar trei săptămâni. O parte dintre ele sunt depuse la CEC, altele vor fi păstrate la partid, fiindcă noi vom miza în continuare pe susținerea cetățenilor care au semnat pentru candidatura mea la funcția de președinte. Le mulțumesc încă o dată tuturor pentru sprijinul acordat, a declarat liderul PSRM.

Igor Dodon a spus că a depus semnăturile astăzi, întrucât ieri a primit binecuvântare de la Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Chiril care i-a urat victorie în alegeri.

Totodată, Igor Dodon a lansat un apel tuturor concurenților să evite atacurile la persoană și show-urile gratuite:

Noi vom evita să atacăm persoana, ci vom critica doar mesajele și intențiile oponenților noștri. Vom spune și în campanie, vă spunem și acum că atât unioniștii, cât și reprezentanții regimului oligarhic de la guvernare constituie un pericol pentru Republica Moldova. Regimul oligarhic a sărăcit țara și a cauzat criza financiară, iar unioniștii doresc dispariția definitivă a republicii. Moldova are viitor doar dacă îi înlăturăm de la conducere pe oligarhi și unioniști. Considerăm că un președinte statalist, un președinte de stânga, va fi un factor deosebit de important pentru înlăturarea oligarhilor și a unioniștilor de la putere.

De asemenea, candidatul PSRM la funcția de președinte al țării, Igor Dodon a declarat că săptămâna viitoare va fi prezentat pe îndelete programul său politic, cu componentele sociale, economice, ideologice, spirituale, identitare, geopolitice. Iar începând cu acea zi, va putea dezbate liber fiecare subiect în parte, așa cum prevede legislația electorală.

Dodon și-a exprimat încrederea că va învinge în aceste alegeri.

Mizăm pe un singur tur al acestor alegeri. Așa va fi mai bine și pentru bugetul țării, și pentru echilibrul social. Conform sondajelor, un singur tur este foarte posibil, cu o victorie convingătoare a candidatului socialiștilor. Așa spun unii experți și sociologi. Așa doresc și mulți cetățeni. Oricum, sau în turul I, sau în turul II, noi vom câștiga. Și vă promit că voi asigura un viitor mult mai destoinic pentru Republica Moldova, a conchis Dodon.

Igor Dodon a fost binecuvântat de Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril

IPS Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril, l-a primit în audiență, în seara zilei de ieri, pe liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, deputatul Parlamentului RM, Igor Dodon.

Patriarhul Chiril și Igor Dodon au discutat un spectru larg de probleme și în special starea sferei spirituale în societatea moldovenească, provocările spirituale și sociale, cu care se confruntă întreaga lume ortodoxă.

Noi, popoarele ortodoxe, trebuie să păstrăm unitatea în ciuda tuturor încercărilor de a ne dezbina. În primul rând, este necesară restabilirea relațiilor bune de prietenie între Moldova și Rusia.

Trebuie să căutăm răspunsuri la provocările spirituale actuale în cuvintele Domnului nostru Isus Hristos și în învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii. Doar așa vom reuși să depășim criza moral-spirituală din societatea noastră, a menționat liderul PSRM.

Igor Dodon l-a asigurat pe Patriarhul Chiril că poporul Moldovei va păstra mereu credința părinților și devotamentul față de Biserica Ortodoxă.

IPS Patriarhul Chiril l-a binecuvântat pe Igor Dodon și echipa sa pentru fapte bune întru binele Moldovei.

17 sep

Suveranitatea electorală și lupta pentru alegeri corecte în Republica Moldova

Suveranitatea electorală și lupta pentru alegeri corecte în Republica Moldova

Discursul președintelui PSRM, Igor Dodon, în cadrul conferinței internaționale de la Moscova cu genericul “Suveranitatea electorală într-o lume globalizată. Strategiile naționale pentru dezvoltarea instituțiilor democratice și asigurarea drepturilor electorale ale cetățenilor”

Stimată Ella Aleksandrovna! Stimați participanți ai Conferinței!

Țin să vă mulțumesc pentru invitație la acest eveniment, menit să elucideze una dintre cele mai actuale subiecte pentru țările noastre. Cea mai importantă realizare a democrației o reprezintă dreptul la vot, care, în mod ideal, îi oferă fiecărui cetățean al țării posibilitatea de a influența autoritățile prin intermediul alegerilor și referendumurilor libere.

Atunci când alegerile sunt desfășurate liber și corect, atunci când poporul, fără a fi influențat din exterior, își alege reprezentanții, putem vorbi de democrație (suveranitatea poporului) în formă pură. Dar atunci când în acest proces intervin forțe din exterior – prin impunere, presiune, falsificare a alegerilor – se produce cea mai gravă crimă împotriva poporului. Pentru mulți oameni, inclusiv pentru cei defavorizați din societatea noastră, posibilitatea de a vota la alegeri este unicul lucru pe care îl au. Și atunci când li se retrage chiar și dreptul de a vota, este precum ai lua unui sărac ultimii bani.

Astăzi, putem vedea cum în mai multe țări din lume și mai ales în cele care se impun în fața altora ca standard de democrație, au loc încercări, prin diferite modalități, de a lăsa majoritatea poporului fără dreptul la vot. Prin prisma rezultatelor ultimelor referendumuri din Olanda și Marea Britanie, precum și cele din cadrul scrutinelor în mai multe țări europene, auzim declarații precum că dreptul universal la vot este un rău, că dreptul majorității populare, care votează altfel decât și-ar dori elitele, trebuie restricționat prin diferite “cenzuri”.

Este o problemă deosebit de actuală pentru țările care trăiesc în condițiile așa numitei suveranități limitate. Este cazul țărilor din Europa de Est și a republicilor din fosta Uniune Sovietică, state care, nefiind capabile să se edifice ca state realmente suverane, cu ușurință se conformează unui noul stăpân. În regiunea est-europeană, s-a format un segment de state dependente de Occident, de fapt niște semicolonii.

Astăzi, putem compara sistemele electorale din Federația Rusă și așa zisele “democrații tinere” din Europa de Est. Și rezultatele acestei comparații vor fi defavorabile pentru cele din urmă.

Urmărind campania pentru alegerile deputaților din Duma de Stat, vedem caracterul democrat al dezbaterilor televizate. Posibilitatea de a-și prezenta poziția la posturile de televiziune federale este oferită absolut tuturor candidaților – și celor pro-guvernamentali, și celor din partea opoziției. Anumite declarații ale candidaților din opoziție ar putea fi calificate de-a dreptul extremiste, cu toate acestea nimeni nu creează impedimente pentru campania organizată de aceste partide, nu le exclude din cursa electorală. Despre aplicarea violenței fizice față de candidați nici nu poate fi vorba.

Procedura de votare este supravegheată în cel mai atent mod. La fiecare secție de votare sunt montate camere video, datorită cărora, prin intermediul rețelei Internet, în fiecare colț al lumii se poate vedea situația de la secțiile de votare. Observatorii urmăresc orice mișcare incorectă a membrilor comisiilor. Partidele, inclusiv cele care nu au accedat în Duma de Stat, dar au depășit pragul de 3%, beneficiază de finanțare din partea statului. Totuși, orice încălcare nesemnificativă este supusă unei critici dure din partea observatorilor internaționali.

Și acum haideți să vedem cum au loc alegerile în țările din Europa de Est. În Ucraina a fost interzis un partid parlamentar, pentru care își dădeau voturile milioane de cetățeni – Partidul Comunist din Ucraina. Candidații la funcția de președinte al țării erau agresați, inclusiv fizic. La posturile de televiziune este, practic, imposibil să promovezi unele viziuni alternative. Au fost înregistrate cazuri când grupuri de persoane agresive dădeau buzna în secțiile de votare și compromiteau alegerile. În ciuda acestor manifestări, observatorii internaționali de fiecare dată recunoșteau caracterul democrat al alegerilor.

În Țările Baltice o mare parte a populației – sute de mii de persoane – au statut de “non-cetățeni” și în general nu au dreptul la vot. Este vorba despre persoane, multe dintre care fie că s-au născut în aceste țări, fie că au trăit acolo cea mai mare parte din viață. Este limitată agitația în limba rusă, chiar și în regiunile în care etnici ruși alcătuiesc o mare parte a populației. Reprezentanții partidelor de stânga sunt amenințați deschis.

Nu este o excepție nici Moldova, care, timp de 7 ani, după lovitura de stat din 7 aprilie, 2009, există în condiții de suveranitate limitată. Coaliția de guvernământ, având tot sprijinul și favorul din partea țărilor din Occident, timp de 7 ani încearcă să falsifice rezultatele sufragiului poporului. Apropo, în ciuda mai multor dovezi, observatorii din țările occidentale recunosc alegerile ca fiind “libere și democratice”.

Astfel, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, 805 mii de cetățeni ai Moldovei – echivalentul a circa 28% din populația țării – se află permanent în afara hotarelor statului. 60 la sută dintre aceștia se află permanent pe teritoriul Federației Ruse. Totuși, Ministerul Afacerilor Externe și CEC organizează în Rusia, din totalul de 95 de secții în străinătate, doar 5 secții! Și asta contrar prevederilor Codului Electoral, care impune deschiderea a câte o secție de votare la fiecare 3 000 de alegători.

La fel ca și în alte țări din Europa de Est, autoritățile țării, an de an, având susținere deplină de la SUA și UE, încearcă să aplice agresiv resursa administrativă în procesul campaniei electorale și să falsifice alegerile în țară. Deseori, regulile de joc sunt schimbate chiar în timpul jocului: legislația electorală este modificată cu câteva zile înainte de alegeri. Se aplică standarde duble în raport cu diferiți concurenți: în pofida interdicției de a folosi imagini fotografice cu politicieni străini, candidații pro-guvernamentali își distribuie în rețele de socializare fotografiile în compania unor înalți demnitari europeni. A devenit o normalitate ca în ziua scrutinului să se defecteze sistemul electronic de înregistrare a alegătorilor. Sunt puse în aplicare aceleași metode – coruperea alegătorilor, folosirea așa-ziselor “caruseluri” în ziua votării, confecționarea de buletine de identitate false, înlocuirea buletinelor de vot la transportarea acestora la CEC și multe altele. Totodată, cu toate că există multiple reclamații documentate, observatorii din SUA și UE, la fel cum are loc și în alte țări din Europa de Est, confirmă caracterul democratic al alegerilor.

Totuși, forțele progresiste din Moldova au învățat a se opune acestor fraude și a minimaliza falsificările autorităților. În ultimii doi ani, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, alături de reprezentanții societății civile, desfășoară un control eficient al procesului electoral prin intermediul juriștilor profesioniști, printr-un sistem performant de monitorizare a procesului de votare, prin calcularea paralelă a voturilor.

Toate cele expuse nu depreciază rolul observatorilor internaționali la alegeri. Este nevoie de eradicarea absolută și totală a standardelor duble în domeniul controlului asupra procesului electoral. Este necesară intensificarea controlului internațional asupra organizării scrutinului. Și, în sfârșit, avem nevoie de un permanent schimb de experiență în contracararea falsificărilor în alegeri. Doar așa vom putea apăra dreptul fiecărui alegător la o exprimare liberă și democratică. Sunt convins că putem face acest lucru!

Vă mulțumesc pentru atenție!

6 sep

Igor Dodon cere deschiderea a 159 secții de votare în Rusia

Potrivit datelor oficiale, peste 800 mii de cetățeni ai Moldovei se află la momentul actual peste hotarele țării, iar drepturile lor în mai multe cazuri nu sunt respectate la fel ca drepturile cetățenilor care locuiesc în RM.

Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon a menționat la acest subiect:

Și ei sunt cetățeni cu drept de vot, și ei vor să-și exprime opinia politică, vor să-și aleagă președintele. Numai că numărul secțiilor de votare este disproporționat de jos comparativ cu sutele de mii de moldoveni care trăiesc relativ compact în diferite zone din străinătate, a explicat Dodon.

Potrivit lui, drepturile acestor cetățeni sunt limitate, iar rezultatele alegerilor prezidențiale vor fi serios afectate de lipsa voturilor din diasporă:

Din acest motiv, am solicitat oficial să fie deschise secții suplimentare de votare în străinătate. Sperăm că inițiativa noastră să fie susțină și de alți candidați, de ONG-urile de profil, de CEC. Să facem împreună presiune asupra celor care se tem de voturile diasporei, de oriunde ar fi ea, a indicat Dodon.

Amintim că pentru alegerile parlamentare din anul 2014, în Federația Rusă au fost deschise doar 5 secții de votare pentru un număr de peste 500 mii de moldoveni aflați pe teritoriul FR. Acesta a fost motivul formării unor cozi imense. Mai mulți cetățeni nu au reușit să-și dea votul pentru careva din partide.

Ținând cont de această experiență, Partidul Socialiștilor a solicitat să fie deschis un număr mai mare de secții de votare în Rusia. PSRM a sesizat în această privință și Comisia de la Veneția, care, la rândul său, și-a exprimat solidaritatea cu reprezentanții formațiunii. Dar, majoritatea parlamentară a refuzat să precizeze acest moment în lege. Într-un final, decizia privind numărul de secții de votare urmează să fie luată în baza informației primite de la CEC.

3 sep

A început colectarea semnăturilor în susținerea lui Igor Dodon

Începând cu 3 septembrie, cetățenii își pot pune semnăturile în sprijinul candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon.

Dragi concetățeni! Începând cu ziua de astăzi, lansăm procedura de colectare a semnăturilor în sprijinul candidaturii mele pentru postul de Președinte al Republicii Moldova. Contez foarte mult pe sprijinul și participarea dumneavoastră! Vă promit că voi fi demn de încrederea acordată! Pentru Patrie! Pentru poporul moldovenesc!, a scris liderul Partidul Socialiștilor din Republica Moldova pe pagina sa de socializare.

Colectarea semnăturilor va fi asigurată de grupul de inițiativă, înregistrat ieri de CEC, în număr 100 de persoane. Acțiunile de colectare a semnăturilor se vor desfășura în 23 de raioane ale țării, precum și în municipiul Chișinău.

Menționăm că pentru înregistrare, candidatul trebuie să adune 15–25 mii de semnături în cel puțin o jumătate din unitățile administrativ-teritoriale ale țării.

Listele de subscripție urmează să fie prezentate la Comisia Electorală Centrală până la ora 17:00 a zilei de 29 septembrie.

august 2016


31 aug

Consiliul Republican al PSRM l-a desemnat pe Igor Dodon drept candidat la funcția de președinte al RM

Consiliul Republican al PSRM l-a desemnat pe Igor Dodon drept candidat la funcția de președinte al RM

Astăzi, a avut loc ședința Consiliului Republican al PSRM, la care au participat membrii Consiliului Republican, membrii comisiei de cenzori, conducătorii organizațiilor teritoriale, deputații și consilierii municipali, membrii grupului de inițiativă pentru susținerea candidatului PSRM la alegerile prezidențiale.

În cadrul ședinței a fost aprobată declarația PSRM cu privire la desemnarea lui Igor Dodon, liderul PSRM drept candidat din partea formațiunii la alegerile prezidențiale. De asemenea, a fost constituit grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor susținătorilor candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

Alegerile prezidențiale reprezintă o etapă intermediară pentru obținerea alegerilor parlamentare anticipate

Următorul Președinte al țării este obligat să facă tot posibilul, cu respectarea cadrului constituțional, pentru a obține dizolvarea actualului Parlament și organizarea alegerilor anticipate.

Declarația a fost făcută de candidatul PSRM pentru funcția de șef al statului, președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, în timpul depunerii actelor necesare la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea grupului de inițiativă.

Alegerile prezidențiale sunt o etapă intermediară pentru atingerea scopului principal. Iar scopul principal rezidă în plecarea actualei clase politice. Începând cu decembrie 2014, imediat după alegerile parlamentare ordinare, Partidul Socialiștilor a declarat că pleacă în opoziție față de actuala guvernare. De atunci PSRM se pronunță constant pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Următorul Președinte al țării este obligat să facă tot posibilul, respectând cadrul constituțional și folosind toate pârghiile legale pentru ca cetățenii să obțină ceea ce-și doresc. Iar ei doresc ca această guvernare să plece și să fie o nouă componență a Parlamentului. Acest lucru este posibil doar prin organizarea alegerilor parlamentare anticipare, a spus el.

Totodată, președintele Partidului Socialiștilor a făcut publice principalele obiective, pe care și le-a desemnat în calitate de candidat la postul de șef al statului:

  • Păstrarea statalității, neutralității și identității moldovenești;
  • O economie performantă și echitate socială;
  • Credința ortodoxă și revigorarea relațiilor de prietenie cu Federația Rusă.

Liderul socialiștilor a mai menționat că următorul președinte al țării trebuie să fie neapărat un reprezentant al opoziției, în timp ce candidații din partea guvernării nu au șanse să câștige această cursă. El a îndemnat conducerea țării să nu recurgă la falsificări, subliniind că în acest caz răspunsul societății va fi foarte dur.

iulie 2016


23 iul

Moldovenii îl susțin pe Igor Dodon în funcția de președinte al țării

Moldovenii îl susțin pe Igor Dodon în funcția de președinte al țării

Astăzi, în toate raioanele țării socialiștii au organizat Ziua Națională de informare politică. Reprezentanții PSRM – deputați, consilieri, președinți de raioane și primari ai localităților de toate nivelurile au mers în case de cultură, la întreprinderi, în piețe, în spații comerciale, în parcuri, scuaruri, curțile blocurilor de locuit unde s-au întâlnit cu oamenii și au discutat despre situația din țara noastră, despre miliardul furat, despre pericolul unionismului și al expansiunii NATO, despre interdicția privind difuzarea emisiunilor televizate produse în Rusia, dar și despre problemele cu care se confruntă cetățenii noștri zi de zi.

Igor Dodon, liderul PSRM a mers în mai multe localități. Profitând de ocazie, oamenii veneau să se plângă de nevoile care nu contenesc să se abată pe capul lor. Lumea este indignată de atitudinea guvernanților față de popor, de faptul că au fost furați și au fost lăsați fără pensii, salarii majorate, că prețurile la mărfuri și servicii cresc, iar puterea vrea să-i mai jefuiască o dată punând pe umerii poporului povara datoriilor.

Să întoarcă miliardele din averile celor care au furat! Cât se poate să-și bată joc de noi? Noi abia de legăm tei de curmei, iar oligarhii de la putere vor din nou să-și bage mâna în buzunarul nostru! Jos cu hoții! Vrem oameni onești la guvernare!, se împărtășeau oamenii cu durerea lor.

Igor Dodon a ținut să-i informeze că socialiștii vor face totul ca să învingă în alegeri, astfel să contribuie la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate și să tragă la răspundere pe toți cei care au îndrăznit să fure din caznaua statului. Oamenii l-au asigurat pe Dodon de susținere în lupta pentru fotoliul de Președinte al țării.

În cadrul Zilei naționale de informare peste 6 000 de activiști ai PSRM au distribuit sute de mii de ziare “Socialiștii” și pliante care explică riscurile mișcării unioniste pentru statalitatea Republicii Moldova.