Raionul Telenești: Diferență între versiuni
Oleg (Discuție | contribuții) (→Consiliul raional Telenești) |
Oleg (Discuție | contribuții) (→Consiliul raional Telenești) |
||
Linia 72: | Linia 72: | ||
===Consiliul raional Telenești=== | ===Consiliul raional Telenești=== | ||
− | + | {{Raion/Text|t=fotopresedinte|Telenești|Mariana-Ombun.jpg|Mariana|Ombun|pdm24|Partidul Democrat din Moldova}} | |
{{Raion/Text|t=cr1|raion=Telenești}} | {{Raion/Text|t=cr1|raion=Telenești}} | ||
Versiunea de la data 7 ianuarie 2020 12:13
Raionul Telenești este o unitate administrativ-teritorială din regiunea de dezvoltare Centru a Republicii Moldova. Alcătuit din 54 de localități cu o populație totală de 65,1 mii locuitori, raionul este administrat de către Consiliul raional, constituit din 33 de consilieri, și președintele raionului, Mariana Ombun, membră a Partidului Democrat din Moldova. Reședința raionului este orașul Telenești, condus de primarul Vadim Lelic, afiliat Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Raionul Telenești, una din cele 34 de unități administrativ-teritoriale de nivelul II ale Republicii Moldova, este situat în zona centrală a țării, învecinat cu alte șapte raioane. În componența sa intră 31 de primării, care reprezintă 54 de localități cu o populație de 65 101 locuitori[1]. Structura unității administrativ-teritoriale este preponderent rurală: doar 13% din populație locuiește în singurul centru urban din raion, care este și reședința acestuia, orașul Telenești. Potrivit datelor ultimului recensământ[2], în structura etnică a populației raionului sunt moldoveni/ români (98,4%), succedați de ucraineni, ruși și alte etnii.
Autoritatea reprezentativă și deliberativă a raionului este Consiliul raional Telenești, compus din 33 de aleși raionali, care la momentul constituirii, după alegerile locale generale din 2019, reprezentau șase formațiuni politice și un candidat independent: Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS”, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Democrat din Moldova, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul “Șor” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.
Cuprins
Raionul Telenești
Raionul Telenești a fost parte a organizării administrativ-teritoriale a republicii și înainte de proclamarea independenței țării, în 1991. După adoptarea Constituției Republicii Moldova, prin Legea privind organizarea administrativ-teritorială din 1994, raionul Telenești a devenit unul din cele 40 de raioane create, având în componență 55 de localități. După reforma administrativ-teritorială din 1998, cea care a instituit județele ca formă de organizare administrativ-teritorială a țării, localitățile raionului Telenești au fost incluse în județul Bălți și Orhei. Cea de-a două reformă administrativ-teritorială din 2001, care a desființat județele și a reinstituit împărțirea în raioane, a avut ca efect crearea a 32 de unități administrativ-teritoriale de nivelul II, raionul Telenești fiind unul dintre acestea.
Situat în Regiunea de dezvoltare Centru, raionul Telenești se învecinează cu alte șapte raioane (Florești, Șoldănești, Rezina, Orhei, Călărași, Ungheni și Sîngerei). Limitele teritoriale ale raionului nu au hotar comun cu granița de stat. Din punct de vedere administrativ, raionul este constituit din 31 de unități teritorial-administrative de nivelul I (un oraș, comune și sate), care includ 54 de localități. Suprafața raionului este de 849 km2, cu o densitate de 77 persoane pe km2, sub media pe țară.
Raionul este administrat de Consiliul raional Telenești și președintele raionului, care reprezintă autoritățile publice locale de nivelul II, și de 31 de consilii locale și 31 de primari, care formează împreună autoritățile publice locale de nivelul I. După alegerile locale generale din 2015, majoritatea funcțiilor din administrația publică locală au fost ocupate de candidații Partidului Liberal Democrat din Moldova și Partidului Democrat din Moldova. După plecarea PLDM de la guvernare în octombrie 2015, mai mulți aleși locali au părăsit formațiunea, aderând preponderent la PDM.
Lista localităților din raionul Telenești
În conformitate cu prevederile Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova[3], raionul Telenești este constituit din 54 de localități, împărțite în 31 de unități administrativ-teritoriale de nivelul I:
- 1 oraș cu două localități în componență;
- 13 comune cu 34 de sate în componență;
- 17 sate, care nu aparțin vreunei comune.
# | Unitate | Denumire | Populație | Consilieri |
---|---|---|---|---|
1 | orașul | Telenești | ||
2 | comuna | Bănești | ||
3 | satul | Bogzești | ||
4 | comuna | Brînzenii Noi | ||
5 | satul | Budăi | ||
6 | comuna | Căzănești | ||
7 | satul | Chiștelnița | ||
8 | comuna | Chițcanii Vechi | ||
9 | satul | Ciulucani | ||
10 | satul | Cîșla | ||
11 | satul | Codrul Nou | ||
12 | satul | Coropceni | ||
13 | satul | Crăsnășeni | ||
14 | comuna | Ghiliceni | ||
15 | satul | Hirișeni | ||
16 | satul | Inești | ||
17 | satul | Leușeni | ||
18 | comuna | Mîndrești | ||
19 | comuna | Negureni | ||
20 | satul | Nucăreni | ||
21 | satul | Ordășei | ||
22 | comuna | Pistruieni | ||
23 | comuna | Ratuș | ||
24 | comuna | Sărătenii Vechi | ||
25 | satul | Scorțeni | ||
26 | comuna | Suhuluceni | ||
27 | comuna | Tîrșiței | ||
28 | satul | Țînțăreni | ||
29 | satul | Văsieni | ||
30 | satul | Verejeni | ||
31 | comuna | Zgărdești |
În urma modificărilor operate în 2003, una din cele 55 de localități ale raionului Telenești – satul Cozești – a fost transferat din componența comunei Zgărdești în structura raionului Sîngerei. Tot atunci, numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul I s-a majorat cu o unitate, după ce satul Ciulucani a fost scos din cadrul comunei Mîndrești devenind unitate administrativă de sine stătătoare.
Administrația raionului
Raionul Telenești este administrat conform prevederilor Legii privind administrația publică locală[4] prin intermediul autorităților publice locale de nivelul I și II, care se constituie în urma exercițiilor electorale locale și activează pe teritoriul raionului în condițiile prevăzute de lege în scopul promovării intereselor generale ale locuitorilor săi.
În calitate de autorități reprezentative și deliberative, consiliile locale și primarii celor 31 de primării din raion au responsabilitatea de a soluționa problemele localității pe care o administrează. De gospodărirea treburilor publice a întregii unități administrativ-teritoriale se ocupă Consiliul raional Telenești, format din 33 de consilieri, și președintele raionului, ales de membrii consiliului.
Consiliul raional Telenești
Consiliul raional este autoritatea reprezentativă și deliberativă a raionului Telenești. Printre cele mai importante prerogative ale Consiliului raional se numără aprobarea și amendarea bugetului raional anual, administrarea bunurilor din domeniul public și privat ale raionului, luarea deciziilor privind lucrările de proiectare, construcție, întreținere și modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ, aprobarea de strategii, prognoze, planuri și programe de dezvoltare social-economică a raionului etc.
La alegerile locale din 20 octombrie 2019 în Consiliul raional Telenești au fost aleși 33 de consilieri, care reprezintă șase formațiuni politice, și un candidat independent. Mandatele noilor consilieri raionali au fost validate la 24 octombrie 2019 de Judecătoria Orhei (sediul Telenești), iar activitatea Consiliului a demarat la 11 noiembrie, odată cu desfășurarea primei ședințe a acestuia în noua componență și înmânarea legitimațiilor de consilier.
La ședința din 18 noiembrie 2019, Consiliul raional a votat-o pe reprezentanta Partidului Democrat din Moldova (PDM)[5], Mariana Ombun, în funcția de președinte al raionului Telenești[6]. Pe lângă fracțiunea democraților, pentru candidatura Marianei Ombun au mai votat consilierii Partidului Liberal Democrat din Moldova, Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Partidului “Șor” și ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. În total, candidata PDM a acumulat voturile ✓ a 20 de consilieri.
Formațiunea | Mandate | ||
---|---|---|---|
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | 12 | ||
Partidul Liberal Democrat din Moldova | 6 | ||
Partidul Democrat din Moldova | 6 | ||
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | 4 | ||
Partidul “Șor” | 3 | ||
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | 1 | ||
Candidați independenți | 1 |
Lista consilierilor aleși, validată la 24 octombrie 2019, inclusiv candidații supleanți (⇄).
Afilierea politică a consilierilor este indicată conform listelor de candidați înregistrate de formațiuni la alegerile locale din 2019.
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” (ACUM) |
Roman Bolocan
Igor Chelea
Grigore Iliescu
Tudor Șuiu
Nicolae Tulbure
Iurie Tulgara
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) |
Octavian Anton ✓
Marina Draguș ✓
Valeriu Stăvilă ✓
Galina Veșca ✓
Partidul Democrat din Moldova (PDM) |
Alexei Vrăjitoru ✓
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) |
PPȘ
Natalia Costișanu ✓
Larisa Radu ✓
Mihail Ursu ✓
PCRM
Valentina Perebikovski ✓
Candidați independenți
Alexei Mereuță
Consilii locale și primari
Cele 54 de localități ale raionului Telenești, inclusiv orașul-reședință Telenești, sunt administrate de 31 de consilii locale (orășenesc, comunale și sătești) și primari.
Din cei 31 de primari votați la alegerile locale generate din 2015, 15 au fost din partea Partidului Democrat din Moldova, 12 – Partidului Liberal Democrat din Moldova, și 4 – Partidului Liberal. La alegerile locale noi din 19 noiembrie 2017 primarul comunei Ghiliceni, ales din partea PLDM, a fost substituit cu candidatul democraților – Nicolae Rotaru. În consiliile locale au fost reprezentate preponderent aceleași partide: PLDM – 133 de consilieri locali, PDM – 118 și PL – 53.
Formațiunea | Consilieri | Primari | ||
---|---|---|---|---|
• | Partidul Liberal Democrat din Moldova | 133 | 11 | |
• | Partidul Democrat din Moldova | 118 | 16 | |
• | Partidul Liberal | 53 | 4 | |
• | Blocul electoral “Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă” | 11 | 0 | |
• | Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | 11 | 0 | |
• | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | 4 | 0 | |
• | Partidul Nostru | 4 | 0 | |
• | Partidul Național Liberal | 3 | 0 | |
• | Candidați independenți | 8 | 0 |
# | Primăria | Primar | ||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Telenești | Vadim Lelic | • | PLDM | → PDM → PLDM | |||||||
2 | Bănești | Vasile Popovici | • | PLDM | → PDM → PLDM | |||||||
3 | Bogzești | Vasile Ozun | • | PDM | ||||||||
4 | Brînzenii Noi | Veaceslav Tcaciuc | • | PL | → ACUM | |||||||
5 | Budăi | Victor Dragan | • | PLDM | → PDM → PLDM | |||||||
6 | Căzănești | Vasile Sîrbu | • | PDM | → CI | |||||||
7 | Chiștelnița | Constantin Ciobanu | • | PLDM | → PDM → PLDM | |||||||
8 | Chițcanii Vechi | Alexandru Taburceanu | • | PLDM | → PDM → PLDM | |||||||
9 | Ciulucani | Andrei Cibotaru | • | PDM | ||||||||
10 | Cîșla | Ion Borș | • | PDM | → CI | |||||||
11 | Codrul Nou | Antonina Golovataia | • | PDM | ||||||||
12 | Coropceni | Nicolae Badan | • | PLDM | → PDM → ACUM | |||||||
13 | Crăsnășeni | Vasile Marandici | • | PDM | → PLDM | |||||||
14 | Ghiliceni | ⇄ Nicolae Rotaru | • | PDM | ||||||||
15 | Hirișeni | Ion Petica | • | PLDM | → PDM → ACUM | |||||||
16 | Inești | Ludmila Manoli | • | PDM | ||||||||
17 | Leușeni | Anatolie Pasat | • | PDM | → ACUM | |||||||
18 | Mîndrești | Vasile Socolovschi | • | PDM | ||||||||
19 | Negureni | Grigore Munteanu | • | PDM | ||||||||
20 | Nucăreni | Mariana Ombun | • | PLDM | → PDM | |||||||
21 | Ordășei | Andrei Moldovanu | • | PL | → ACUM | |||||||
22 | Pistruieni | Maria Mihalcenco | • | PL | → PLDM | |||||||
23 | Ratuș | Tudor Țurcanu | • | PDM | ||||||||
24 | Sărătenii Vechi | Iurie Tulgara | • | PLDM | ||||||||
25 | Scorțeni | Tamara Verejan | • | PDM | ||||||||
26 | Suhuluceni | Mihail Curchi | • | PDM | → ACUM | |||||||
27 | Tîrșiței | Ion Tulbure | • | PL | → ACUM | |||||||
28 | Țînțăreni | Dumitru Stoica | • | PLDM | → PDM → ACUM | |||||||
29 | Văsieni | Gheorghe Morgoci | • | PLDM | → PDM → PLDM | |||||||
30 | Verejeni | Ștefan Bîrcă | • | PDM | ||||||||
31 | Zgărdești | Ștefan Roșca | • | PLDM | → PDM → ACUM |
Reprezentarea în Parlament
După validarea alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, cetățenii raionului Telenești sunt reprezentați în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-a de deputatul Maria Ciobanu, aleasă în circumscripția uninominală nr. 14 din partea Blocului electoral “ACUM Platforma DA și PAS”.
Orașul Telenești
Orașul Telenești este reședința raionului ce-i poartă numele. Acesta are în componență două sate – Mihălașa și Mihălașa Nouă – și o populație de 8 467 de persoane, conform datelor publicate de BNS la 1 ianuarie 2019. Localitatea este administrată de un primar, cel care este autoritatea reprezentativă a populației și executivă a consiliului local. Funcția de autoritate deliberativă a orașului Telenești îi revine consiliului local alcătuit din 17 consilieri orășenești.
Primarul orașului Telenești este Vadim Lelic, care la alegerile din 14 iunie 2015 a ieșit învingător în primul tur de scrutin. Vadim Lelic a câștigat, consecutiv, al treilea mandat de primar, primul fiind obținut în 2007 atunci când a candidat din partea Partidului Popular Creștin Democrat. Celelalte două mandate au fost obținute cu suportul Partidului Liberal Democrat din Moldova.
În 2018, Vadim Lelic a părăsit formațiunea liberal-democraților și a aderat la Partidul Democrat din Moldova. La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, Vadim Lelic a fost candidatul PDM în circumscripția nr. 14, unde a fost învins de Maria Ciobanu, candidat al Blocului electoral “ACUM”.
- ↑ Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova
- ↑ Raionul Telenești // Recensământul Populației și Locuințelor 2014
- ↑ Lege nr. 764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova
- ↑ Lege nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală
- ↑ Conform modificărilor la Legea privind administrația publică locală, președinții de raioane sunt aleși din rândul consilierilor raionali.
- ↑ Raionul Telenești are o nouă conducere // telenesti.md – arhivat
Angel Agache (or. Telenești) • Andrei Năstase (s. Mîndrești)