Fenomenul migrării politice a primarilor între anii 2015–2019
Fenomenul migrației primarilor sau schimbarea afilierii politice este cunoscut și practicat nu doar în Republica Moldova, ci în toată regiunea Europei de Sud-Est. La noi în țară, fenomenul a căpătat proporții neobișnuite în perioada 2015–2019, de-a lungul ultimului mandat al organelor administrației publice locale. În perioada respectivă, ca urmare a presiunilor exercitate de către partidul aflat la guvernare, dar și de către organele de drept, mai mult de jumătate din primari și-au schimbat afilierea politică prin intermediul unor demersuri colective sau în mod discret. Conform datelor publice disponibile și verificabile, din cei 898 de primari aleși cel puțin 464 și-au schimbat afilierea politică în această perioadă. Dintre aceștia, 81 de primari și-a schimbat afilierea de două ori și alți doi – de trei ori. După retragerea Partidului Democrat din Moldova (PDM) de la guvernare în luna iunie 2019, 16 primari care își schimbaseră anterior culoarea politică, dintre care unii independenți, au revenit la afilierea politică din 2015.
Cuprins
- 1 Percepția publică a primarilor
- 2 Principalele etape ale migrării politice
- 3 Candidați la alegerile locale din 2019
Percepția publică a primarilor
Dintre instituțiile publice, primăriile se bucură de cea mai înaltă încredere a cetățenilor. Potrivit Barometrului de Opinie Publică (BOP), în ultimii 20 de ani, ~40–55% din respondenți au afirmat în mod constant că au încredere în instituția primăriei. Pe de altă parte, partidele politice – principalii agenți electorali, se confruntă cu problema lipsei de încredere din partea cetățenilor. BOP arată că în aceeași perioadă încrederea cetățenilor în partide a variat în limitele a ~10–30%. Acesta este unul dintre motivele pentru care primarii au fost văzuți întotdeauna de partidele politice, în special cele de la guvernare, ca persoane resursă care ar putea influența ulterior electoratul local. De aici se trage și tendința partidelor de a-și promova candidații în funcția de primar sau de a-i convinge pe primarii aflați în exercițiu să își schimbe afilierea politică.
Principalele etape ale migrării politice
În perioada de referință, migrația politică a primarilor a cunoscut trei faze. Prima fază a migrației masive a început în octombrie 2015, după arestarea fostului lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, învinuit de corupție pasivă. Atunci, mai mulți primari și consilieri locali, aleși cu suportul PLDM, au anunțat că părăsesc formațiunea și aderă la Partidul Democrat din Moldova. Schimbarea masivă a afilierii politice a primarilor s-a produs începând cu 2016, după ce 2/3 din deputații în Parlamentul Republicii Moldova aleși cu suportul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și aproximativ 4/5 din deputații PLDM și-au părăsit fracțiunile și au aderat la PDM, asigurându-i majoritatea parlamentară și facilitându-i în acest mod preluarea guvernării. Evident, migrația politică a primarilor s-a produs într-o singură direcție – către partidul aflat la guvernare. În mai 2017, Partidul Liberal (PL) s-a trebuit să își declare trecerea în opoziție pe fondul învinuirii prim-vicepreședintelui formațiunii, Dorin Chirtoacă, de corupție soldată cu reținerea acestuia. Respectiv, o parte din primari aleși cu sprijinul PL au urmat calea foștilor colegi din PLDM, aderând la partidul aflat la guvernare. În consecință, numărul primarilor PDM a variat de la 302, aleși la scrutinul general din 2015 și la cele noi de substituire a vacanțelor, la 517.
Migrarea primarilor spre PDM
Partidul Liberal Democrat din Moldova | 141 | |
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | 24 | |
Partidul Liberal | 14 | |
Partidul Popular European din Moldova | 6 | |
Partidul Nostru | 4 | |
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | 3 | |
Alte formațiuni | 2 | |
Candidați independenți | 22 | |
Total | 216 |
A doua fază a migrației politice a primarilor a început după 14 iunie 2019, atunci când Partidul Democrat din Moldova, în mod neașteptat, a trecut în opoziție, cedând puterea coaliției temporare încheiată între Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” (ACUM). La 10 iunie 2019, în perioada “dualității puterii”, primarii democrați și câteva zeci de primari din alte partide, în total 548, au semnat Declarația pentru apărarea Republicii Moldova de susținere a guvernului PDM, acuzând coaliția temporară PSRM-ACUM de trădare de țară. Însă odată cu trecerea PDM în opoziție, a început exodul masiv al primarilor din Partidul Democrat, care a fost părăsit de 134 de primari. Majoritatea au aderat la alte formațiuni politice, inclusiv la cele pe care le-au părăsit, sau și-au declarat neafilierea politică. Ilustrativ în acest sens este că 83 de primari din cei 548 care semnaseră Declarația au aderat ulterior la PSRM (42) și ACUM (41).
Migrarea primarilor de la PDM
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | 46 | |
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | 25 | |
Partidul Liberal Democrat din Moldova | 12 | |
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | 3 | |
Partidul Liberal | 2 | |
Partidul Popular European din Moldova | 2 | |
Partidul Nostru | 1 | |
Alte formațiuni | 5 | |
Candidați independenți | 38 | |
Total | 134 |
În sfârșit, a treia fază a migrației politice a primarilor a început odată cu demararea, în august 2019, a perioadei electorale pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019. În această perioadă migrația primarilor s-a orientat preponderent spre formațiunile care au constituit coaliția majoritară – PSRM și Blocul “ACUM”.
Migrarea primarilor spre PSRM și ACUM
Formațiunea | PSRM | ACUM | |
---|---|---|---|
Partidul Liberal Democrat din Moldova | 2 | 50 | |
Partidul Democrat din Moldova | 46 | 25 | |
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | 22 | 4 | |
Partidul Liberal | 1 | 14 | |
Partidul Nostru | 11 | 1 | |
Partidul Popular European din Moldova | 1 | 12 | |
Alte formațiuni | 1 | 0 | |
Candidați independenți | 10 | 7 | |
Total | 94 | 113 |
Candidați la alegerile locale din 2019
Experiența alegerilor locale generale anterioare arată că aproximativ 50–60% din primarii în exercițiu sunt realeși. Astfel, la alegerile locale generale din 14–28 iunie 2015 au fost realeși 525 de primari (58,5%), din cei 898 aleși în iunie 2011. Din această perspectivă este de înțeles de ce odată cu începerea perioadei electorale pentru alegerile locale din 20 octombrie 2019 partidele aflate la guvernare și cotate cu cele mai mari șanse electorale au purces la atragerea primarilor din partidele despre care se crede că s-ar fi compromis în activitatea lor recentă. În acest sens, din cei 898 de primari aleși în 2015, inclusiv cei 29 aleși în cadrul alegerilor noi, s-au înregistrat în calitate de candidați la alegerile pentru funcția de primar 766 de persoane, respectiv 85%. Dacă tendințele manifestate în alegerile precedente s-ar menține, atunci aproximativ 50–60% din acești 766 de primari au șanse reale de a fi realeși. Ținând cont de faptul că alegerile primarilor au un caracter mai mult administrativ decât politic, este de presupus că șansele de a obține cele mai multe mandate de primar le au formațiunile cu cel mai mare număr de candidați aflați în exercițiul funcției de primar.
Afilierea politică a candidaților
Partidul Democrat din Moldova | 329 | |
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | 130 | |
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | 115 | |
Partidul Liberal Democrat din Moldova | 43 | |
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | 21 | |
Partidul Nostru | 16 | |
Partidul Popular European din Moldova | 8 | |
Partidul Liberal | 5 | |
Alte formațiuni | 14 | |
Candidați independenți | 85 | |
Total | 766 |
Candidați la funcția de primar aflați în exercițiu
Persoane care dețin funcția de primar și candidează la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 pentru un nou mandat.
Municipiul Chișinău
# | Primăria | Primar | 2015 | Alte formațiuni | 2019 | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Chișinău | ⇄ Andrei Năstase | • | PPPDA | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | ||||
2 | Codru | Vladimir Munteanu | • | PLDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
3 | Cricova | Valentin Guțan | • | PLDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
4 | Durlești | Eleonora Șaran | • | PPEM | Partidul Popular European din Moldova | PPEM | • | ||||
5 | Sîngera | ⇄ Valeriu Poiata | • | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
6 | Vadul lui Vodă | Iuri Onofriiciuc | • | PCRM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
7 | Vatra | Denis Danila | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
8 | Băcioi | Vitalie Șalari | • | PL | Partidul Liberal | PL | • | ||||
9 | Budești | Nina Costiuc | • | PLDM | → | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |
10 | Ciorescu | Ivan Scripnic | • | PLDM | → | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
11 | Colonița | Angela Zaporojan | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |
12 | Condrița | Alexei Boșneaga | • | PL | → | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | |||
13 | Cruzești | Violeta Crudu | • | PL | → | PDM | → | Partidul Liberal | PL | • | |
14 | Ghidighici | Serafim Isac | • | PPEM | Partidul Popular European din Moldova | PPEM | • | ||||
15 | Grătiești | Victor Mardare | • | PPEM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
16 | Tohatin | Sergiu Cebotaru | • | PLDM | → | Candidat independent | CI | • |
Regiunea Nord
# | Primăria | Primar | 2015 | Alte formațiuni | 2019 | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Municipiul Bălți | |||||||||||
1 | Elizaveta | Pelagheia Balțat | • | PCRM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
2 | Sadovoe | Serghei Buzurnîi | • | PCRM | → | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |
Raionul Briceni | |||||||||||
1 | Briceni | Vitalii Gorodinschii | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
2 | Lipcani | Evghenii Dumenco | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |
3 | Balasinești | Victor Cucereavîi | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
4 | Bălcăuți | Valerii Grecica | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
5 | Berlinți | ⇄ Viorica Oleinic | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
6 | Bogdănești | Victoria Milenco | • | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
7 | Bulboaca | Valeriu Parașciuc | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
8 | Caracușenii Vechi | Gheorghe Lungu | • | CI | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
9 | Corjeuți | Victor Andronic | • | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
10 | Coteala | Mircea Creciun | • | CI | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
11 | Cotiujeni | Mihail Ursu | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
12 | Criva | Vadim Gorobcov | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
13 | Drepcăuți | Ghenadii Ioxa | • | CI | → | PDM | → | Partidul Verde Ecologist | PVE | • | |
14 | Grimăncăuți | Vitalie Dvorschi | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
15 | Halahora de Sus | Ruslan Vameș | • | PN | Partidul Nostru | PN | • | ||||
16 | Hlina | Alexandru Marian | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
17 | Larga | Radu Urechean | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
18 | Mărcăuți | Oleg Lisiuc | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
19 | Medveja | Anatoli Ostafii | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |
20 | Mihăileni | Radislav Cotiujanschii | • | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
21 | Pererita | Anatolie Ceban | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
22 | Slobozia-Șirăuți | Vasilii Gorbuli | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
23 | Șirăuți | Vitalie Carlașuc | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
24 | Tabani | Igor Bolduma | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
25 | Tețcani | Alexei Scutelnic | • | PLDM | → | PDM | → | Candidat independent | CI | • |
Regiunea Centru
# | Primăria | Primar | 2015 | Alte formațiuni | 2019 | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Raionul Anenii Noi | |||||||||||
1 | Anenii Noi | Veaceslav Bondari | • | PCRM | Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | PCRM | • | ||||
2 | Botnărești | Victor Gori | • | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
3 | Calfa | Ludmila Ceaglic | • | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
4 | Chetrosu | Leonid Zalevschi | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
5 | Chirca | Mihail Ganea | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
6 | Cobusca Nouă | Andrian Draguțan | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
7 | Cobusca Veche | Laurențiu Perju | • | PL | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
8 | Floreni | Alexandru David | • | PNL | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
9 | Geamăna | Eduard Sturza | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
10 | Gura Bîcului | Lilia Brehova | • | PCRM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
11 | Hîrbovăț | Ion Ghețan | • | PNL | → | Partidul Unității Naționale | PUN | • | |||
12 | Ochiul Roș | ⇄ Maria Ostapenco | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
13 | Roșcani | Nicolai Lungu | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | |
14 | Speia | Vitalie Coteț | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
15 | Șerpeni | Elena Nicolaev | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
16 | Telița | Rodica Russu | • | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
17 | Țînțăreni | Ina Pașcan | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
18 | Varnița | Alexandr Nichitenco | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
Raionul Călărași | |||||||||||
1 | Bahmut | Igor Godea | • | PL | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
2 | Bravicea | Alexei Zatic | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
3 | Buda | Tatiana Timofte | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
4 | Căbăiești | Vasile Crudu | • | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
5 | Dereneu | Elena Oaserele | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
6 | Frumoasa | Gheorghe Movileanu | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
7 | Hirova | ⇄ Valeriu Oaserele | • | PDM | → | Partidul Unității Naționale | PUN | • | |||
8 | Hîrjauca | Vasile Manuil | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
9 | Hoginești | Constantin Poștaru | • | PLDM | → | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
10 | Horodiște | Petru Ciobanu | • | PLDM | → | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
11 | Meleșeni | Valeriu Zubcu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
12 | Nișcani | Petru Sorici | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
13 | Onișcani | Gheorghe Grecu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
14 | Păulești | Ion Prunici | • | PL | → | Uniunea Salvați Basarabia | USB | • | |||
15 | Peticeni | Sergiu Șpac | • | PLDM | → | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
16 | Pitușca | Ionila Lozovan | • | PL | Partidul Liberal | PL | • | ||||
17 | Pîrjolteni | Vasile Stavilă | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
18 | Sadova | Vladimir Susarenco | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
19 | Săseni | Mihail Baicu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
20 | Sipoteni | Vasile Rață | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
21 | Temeleuți | Zinaida Țurcanu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
22 | Țibirica | Iacob Prascurov | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
23 | Vălcineț | Alexandru Curmei | • | PPEM | → | Partidul Unității Naționale | PUN | • | |||
24 | Vărzăreștii Noi | Grigore Moisei | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
Raionul Criuleni | |||||||||||
1 | Bălăbănești | Ion Nistreanu | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
2 | Bălțata | Olga Coronciuc | • | PCRM | Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | PCRM | • | ||||
3 | Boșcana | Svetlana Racul | • | PCRM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
4 | Cimișeni | Valentina Pisarenco | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
5 | Corjova | Gheorghe Ojog | • | PL | → | Partidul Unității Naționale | PUN | • | |||
6 | Cruglic | Gheorghe Druța | • | PDM | → | Partidul Liberal | PL | • | |||
7 | Dolinnoe | Pavlina Țelișcev | • | PCRM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
8 | Drăsliceni | Petru Buzu | • | PLDM | → | CI | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
9 | Dubăsarii Vechi | Vitalie Casian | • | PL | → | Partidul Unității Naționale | PUN | • | |||
10 | Hîrtopul Mare | Anatolie Delimarschi | • | PCRM | Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | PCRM | • | ||||
11 | Hrușova | Parascovia Cotovici | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Verde Ecologist | PVE | • | |
12 | Ișnovăț | Anatolie Istrati | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |
13 | Izbiște | Ion Plămădeală | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
14 | Mașcăuți | Valeriu Carțîn | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
15 | Măgdăcești | Liuba Cojocaru | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
16 | Miclești | Iurie Buga | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
17 | Pașcani | Vasile Gîrbea | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
18 | Răculești | Vasile Frunza | • | PLDM | → | CI | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
19 | Rîșcova | Dumitru Sîrbu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
20 | Slobozia-Dușca | Sergiu Istrati | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
21 | Zăicana | Simion Onofrei | • | PLDM | → | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |
Raionul Telenești | |||||||||||
1 | Telenești | Vadim Lelic | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | |
2 | Bănești | Vasile Popovici | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | |
3 | Bogzești | Vasile Ozun | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
4 | Brînzenii Noi | Veaceslav Tcaciuc | • | PL | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
5 | Budăi | Victor Dragan | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | |
6 | Căzănești | Vasile Sîrbu | • | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
7 | Chiștelnița | Constantin Ciobanu | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | |
8 | Chițcanii Vechi | Alexandru Taburceanu | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | |
9 | Cîșla | Ion Borș | • | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
10 | Coropceni | Nicolae Badan | • | PLDM | → | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
11 | Crăsnășeni | Vasile Marandici | • | PDM | → | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | |||
12 | Ghiliceni | ⇄ Nicolae Rotaru | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
13 | Hirișeni | Ion Petica | • | PLDM | → | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
14 | Leușeni | Anatolie Pasat | • | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
15 | Negureni | Grigore Munteanu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
16 | Nucăreni | Mariana Ombun | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
17 | Ordășei | Andrei Moldovanu | • | PL | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
18 | Pistruieni | Maria Mihalcenco | • | PL | → | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | |||
19 | Ratuș | Tudor Țurcanu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
20 | Scorțeni | Tamara Verejan | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
21 | Suhuluceni | Mihail Curchi | • | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
22 | Tîrșiței | Ion Tulbure | • | PL | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
23 | Țînțăreni | Dumitru Stoica | • | PLDM | → | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
24 | Văsieni | Gheorghe Morgoci | • | PLDM | → | PDM | → | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | |
25 | Zgărdești | Ștefan Roșca | • | PLDM | → | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • |
Regiunea Sud
# | Primăria | Primar | 2015 | Alte formațiuni | 2019 | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Raionul Basarabeasca | |||||||||||
1 | Basarabeasca | Valentin Cimpoeș | • | PN | → | Candidat independent | CI | • | |||
2 | Abaclia | Victor Niculiță | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
3 | Bașcalia | Petru Tarlev | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
4 | Carabetovca | Sergiu Răcilă | • | PPEM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
5 | Iordanovca | Anatolie Mereanu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
6 | Iserlia | ⇄ Ludmila Rotari | • | PN | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
7 | Sadaclia | Vasile Baciu | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
Raionul Cahul | |||||||||||
1 | Cahul | Nicolae Dandiș | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
2 | Alexanderfeld | Liubov Arnautova | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
3 | Alexandru Ioan Cuza | Nicolae Calaidjoglu | • | PPEM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
4 | Andrușul de Jos | Gheorghe Pralea | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
5 | Andrușul de Sus | Sorin Ciobanu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
6 | Baurci-Moldoveni | Elena Enachi | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
7 | Borceag | Ion Capița | • | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
8 | Brînza | Leonid Catera | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
9 | Bucuria | ⇄ Dmitri Dermenji | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
10 | Burlacu | Mihail Munteanu | • | PLDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
11 | Cîșlița-Prut | Valentin Enciu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
12 | Colibași | Ion Dolganiuc | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
13 | Cucoara | Tatiana Denisenco | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
14 | Găvănoasa | Vadim Ivanov | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
15 | Giurgiulești | Tatiana Gălățeanu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
16 | Huluboaia | Valeriu Oboroc | • | PSRM | → | Candidat independent | CI | • | |||
17 | Iujnoe | Ghenadie Focșa | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
18 | Larga Nouă | Tatiana Maidan | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
19 | Manta | Violeta Hîncu | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
20 | Moscovei | Nicolai Bucicovar | • | CI | → | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |
21 | Pelinei | Nina Munteanu | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
22 | Roșu | Nicolae Savilencu | • | PLDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
23 | Slobozia Mare | Valentina Carastan | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
24 | Taraclia de Salcie | Mihail Vrabie | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
25 | Tartaul de Salcie | Victor Focșa | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
26 | Tătărești | Deonis Mihai | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
27 | Văleni | Silvia Știrbeț | • | CI | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
28 | Zîrnești | ⇄ Nicolae Beju | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
Raionul Cantemir | |||||||||||
1 | Cantemir | Roman Ciubaciuc | • | PCRM | → | Partidul Nostru | PN | • | |||
2 | Baimaclia | Ghenadie Vovcenco | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
3 | Cania | Teodor Munteanu | • | CI | → | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |
4 | Ciobalaccia | Sergiu Obreja | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
5 | Cîrpești | Ion Bîzu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
6 | Cociulia | Vladimir Putregai | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
7 | Coștangalia | Tudor Hantea | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
8 | Enichioi | Serghei Ababi | • | PCRM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
9 | Gotești | Panainte Chicicov | • | PLDM | → | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
10 | Haragîș | Iurie Bălănuță | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
11 | Lărguța | Dumitru Tarnovschi | • | PPEM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
12 | Pleșeni | Alexandru Ovcinicov | • | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
13 | Plopi | ⇄ Anatoli Todorov | • | PDM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
14 | Porumbești | Tudor Munteanu | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
15 | Stoianovca | Piotr Malcov | • | PLDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
16 | Tartaul | Vasile Lupașco | • | PLDM | → | PPEM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
17 | Țiganca | Petru Gandrabur | • | PLDM | → | PPEM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
18 | Vișniovca | Olga Pac | • | PLDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
Raionul Căușeni | |||||||||||
1 | Căușeni | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||||
2 | Căinari | Maria Ghelan | • | PPEM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
3 | Baccealia | Svetlana Țîbîrna | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
4 | Baimaclia | Anatolii Doibani | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
5 | Chircăiești | Galina Ceban | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
6 | Chircăieștii Noi | Valentin Cananeu | • | PL | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
7 | Ciuflești | Sergiu Pîrlog | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
8 | Cîrnățeni | Oleg Savca | • | PLDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
9 | Copanca | Afanasii Cuțari | • | PCRM | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
10 | Coșcalia | Elena Eșanu | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
11 | Fîrlădeni | Ion Gangan | • | PCRM | Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | PCRM | • | ||||
12 | Grigorievca | Tatiana Ivanova | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
13 | Hagimus | Anatolie Iepure | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
14 | Opaci | Gheorghe Tarîță | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
15 | Pervomaisc | ⇄ Valeri Curuci | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
16 | Plop-Știubei | Iurie Barcari | • | PCRM | Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | PCRM | • | ||||
17 | Săiți | Valeriu Musteață | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
18 | Sălcuța | Ion Novac | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
19 | Taraclia | Vladimir Cucereavîi | • | PLDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
20 | Tănătari | Constantin Berlinschi | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
21 | Tănătarii Noi | Veronica Cernețchi | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
22 | Tocuz | Alexandru Țurcan | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
23 | Ucrainca | Ion Crivoi | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
24 | Ursoaia | Elena Marjinean | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
25 | Zaim | Ion Veste | • | PLDM | → | Candidat independent | CI | • | |||
Raionul Cimișlia | |||||||||||
1 | Cimișlia | Gheorghe Răileanu | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
2 | Albina | Nicolae Bîcos | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
3 | Batîr | Anatolie Spînu | • | PCRM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
4 | Cenac | Oleg Sandu | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
5 | Ciucur-Mingir | Gheorghe Pînzaru | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
6 | Codreni | Valeriu Spînu | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
7 | Ecaterinovca | Efim Strogoteanu | • | PCRM | → | PDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |
8 | Gradiște | Nina Nistreanu | • | PPEM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
9 | Gura Galbenei | Victor Stînă | • | PPEM | Partidul Popular European din Moldova | PPEM | • | ||||
10 | Hîrtop | Vladimir Medoni | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
11 | Ialpujeni | Eremia Pășcăneanu | • | PLDM | → | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | |||
12 | Ivanovca Nouă | Ion Balaur | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
13 | Javgur | Gheorghe Vacarciuc | • | PLDM | Partidul Liberal Democrat din Moldova | PLDM | • | ||||
14 | Lipoveni | Mihail Petrache | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
15 | Porumbrei | Ioana Stoica | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
16 | Sagaidac | Ioana Leorda | • | PDM | Partidul Democrat din Moldova | PDM | • | ||||
17 | Satul Nou | Natalia Chistol | • | PPEM | Partidul Popular European din Moldova | PPEM | • | ||||
18 | Selemet | Tatiana Badan | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
19 | Suric | Alexandru Ghenciu | • | PPEM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
20 | Topala | Nadejda Costaș | • | PLDM | → | Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” | ACUM | • | |||
21 | Troițcoe | Tatiana Dumanova | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
22 | Valea Perjei | Alexandru Plamadeala | • | CI | Candidat independent | CI | • |
UTA Găgăuzia
# | Primăria | Primar | 2015 | Alte formațiuni | 2019 | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Comrat | Serghei Anastasov | • | PN | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
2 | Ceadîr-Lunga | Anatoli Topal | • | CI | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
3 | Vulcănești | Victor Petrioglu | • | PN | Partidul Nostru | PN | • | ||||
4 | Baurci | Nicolai Carapirea | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
5 | Beșalma | Valeri Moș | • | CI | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
6 | Beșghioz | Nicolai Gotișan | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
7 | Bugeac | Nicolai Dudoglo | • | CI | → | PDM | → | Candidat independent | CI | • | |
8 | Carbalia | Constantin Gaidarji | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
9 | Cazaclia | Grigori Chior | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
10 | Chioselia Rusă | Gheorghi Gospodinov | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
11 | Chiriet-Lunga | Valentina Caicî | • | CI | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
12 | Chirsova | Serghei Sapunji | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
13 | Cioc-Maidan | Gheorghii Cîrboba | • | CI | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
14 | Cișmichioi | Piotr Madjar | • | PN | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
15 | Congaz | Mihail Esir | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
16 | Congazcicul de Sus | Dmitri Ichizli | • | CI | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
17 | Copceac | Oleg Garizan | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
18 | Cotovscoe | Gheorghi Palic | • | PSRM | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | ||||
19 | Dezghingea | Piotr Tomailî | • | PN | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
20 | Etulia | Grigori Cula | • | PSRM | → | Partidul Ruso-Slavean din Moldova | PRSM | • | |||
21 | Ferapontievca | Valentina Nedova | • | PN | → | Candidat independent | CI | • | |||
22 | Gaidar | Ilia Chiosea | • | CI | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
23 | Joltai | Ilia Koșulinskii | • | CI | Candidat independent | CI | • | ||||
24 | Svetlîi | Pavel Filceacov | • | CI | → | Partidul Socialiștilor din Republica Moldova | PSRM | • | |||
25 | Tomai | Fiodor Topciu | • | CI | Candidat independent | CI | • |