Format: Cronica/Last
De la alegeri.md
< Format:Cronica
Versiunea din 6 noiembrie 2020 11:22, autor: Oleg (Discuție | contribuții)
Campania electorală pentru turul II
2–13 noiembrie 2020 / toate evenimentele
2 noi | La 7:00, ora Moldovei, se închid ultimele secții de votare din Sacramento și Seattle de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii. | |
Comisia Electorală Centrală anunță datele preliminare privind participarea alegătorilor la scrutinul prezidențial din 1 noiembrie 2020. Conform acestora, la alegeri au participat 1 364 597 de alegători, dintre care 14 709 cetățeni cu drept de vot din stânga Nistrului și 149 840 de cetățeni moldoveni din afara țării. | ||
Consiliul Audiovizualului aprobă al doilea raport privind volumul de emisie electorală, difuzat de furnizorii de servicii media în contextul alegerilor prezidențiale, pentru perioada 12-25 octombrie 2020. | ||
Misiunea de observare Promo-LEX prezintă rezultatele preliminare ale numărării în paralel a voturilor exprimate și încălcările înregistrate de observatori în ziua scrutinului din 1 noiembrie. | ||
În jurul orei 11:00, CEC procesează toate cele 2 143 de procese verbale de la secțiile de vot. Conform rezultatelor preliminare, niciun candidat nu a obținut mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate. Astfel, în turul doi de scrutin vor concura primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute: Maia Sandu – 487 635 de voturi (36,16%) și Igor Dodon – 439 866 de voturi (32,61%). | ||
După o întrevedere cu conducerea Parlamentului și a Guvernului, candidatul independent Igor Dodon aduce mulțumiri cetățenilor care i-au acordat votul și felicită candidatul PAS, Maia Sandu, cu obținerea unui rezultat bun în alegeri. Totodată, Igor Dodon vine cu un mesaj dur în adresa diasporei, calificând-o ca un electorat paralel, care se află în disonanță cu preferințele populației majoritare din Moldova. | ||
Candidatul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, anunță că în campania electorală pentru turul doi PUN va promova votul împotriva lui Igor Dodon și în favoarea integrării euro-atlantice prin unificarea cu România. | ||
Candidatul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, anunță sprijinul politic al partidului pentru candidatul proeuropean, Maia Sandu, în al doilea tur de scrutin. | ||
Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, aduce mulțumiri tuturor alegătorilor din țară și de peste hotare și exprimă recunoștință candidaților la funcția de președinte – Andrei Năstase, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă pentru sprijinul în turul doi de scrutin prezidențial. | ||
Concluziile preliminare ale misiunii limitate de observare a Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului arată că alegerile au fost competitive și s-au desfășurat într-un cadru juridic adecvat, dar modificările frecvente și tardive ale legislației au contribuit la crearea unei incertitudini juridice. | ||
Candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, aduce mulțumiri cetățenilor Republicii Moldova, în special alegătorilor din municipiul Bălți și celor din diasporă, care l-au poziționat pe locul întâi în Federația Rusă. Totodată, Usatîi anunță despre o întrevedere cu Maia Sandu în ziua următoare. |