Declarațiile PDM în perioada alegerilor parlamentare din 2021: Diferență între versiuni
Oleg (Discuție | contribuții) |
Oleg (Discuție | contribuții) |
||
Linia 8: | Linia 8: | ||
|S_curier1short = 19.05.2021 | |S_curier1short = 19.05.2021 | ||
}} | }} | ||
− | <h2 style=" | + | <h2 style="text-align:center">mai 2021</h2> |
---- | ---- | ||
{{Curier Data|19 mai|2021|ddd|19 mai 2021}} | {{Curier Data|19 mai|2021|ddd|19 mai 2021}} | ||
Linia 219: | Linia 219: | ||
}} | }} | ||
<!--http://pdm.md/ro/comunicat-de-presa/pavel-filip-as-vrea-sa-cred-ca-anticipatele-vor-salva-tara-dar-in-urmatorul-parlament-vor-fi-aceleasi-partide-acuzate-azi-de-coruptie/--> | <!--http://pdm.md/ro/comunicat-de-presa/pavel-filip-as-vrea-sa-cred-ca-anticipatele-vor-salva-tara-dar-in-urmatorul-parlament-vor-fi-aceleasi-partide-acuzate-azi-de-coruptie/--> | ||
+ | </div> | ||
+ | |||
+ | <h2 style="text-align:center">martie 2021</h2> | ||
+ | ---- | ||
+ | {{Curier Data|26 mar|2021|fff|26 martie 2021}} | ||
+ | {{Curier | ||
+ | |Propunem încetarea luptelor politice, abandonarea pe moment a ideii anticipatelor și demararea urgentă a discuțiilor pentru instalarea unui guvern anti-criză||text = | ||
+ | {{Curier Img|https://i.onthe.io/smngoz7vuc597p9r8.ed0abae3.jpg|Propunem încetarea luptelor politice|http://pdm.md/img/pages/2021/3/26/pdm-dupa-consultarile-la-presedintie-propunem-incetarea-luptelor-politice-abandonarea-pe-moment-a-ideii-anticipatelor-si-demararea-urgenta-a-discutiilor-pentru-instalarea-unui-guvern-anti-criza/big-pdm-dupa-consultarile-la-presedintie-propunem-incetarea-luptelor-politice-abandonarea-pe-moment-a-ideii-anticipatelor-si-demararea-urgenta-a-discutiilor-pentru-instalarea-unui-guvern-anti-criza.png}} | ||
+ | După ziua de ieri cu toții am înțeles că mai bine nu va fi și că cetățenii sunt deja pe cont propriu. Ajutoare nu vor fi. Astăzi nu am venit la consultările de la [[Președinția Republicii Moldova|Președinție]] cu planuri și scenarii, ci cu o simplă întrebare: ce va fi cu oamenii? Ce să le spunem celor care își îngroapă apropiații sau au rude și prieteni în spital, la terapie intensivă? | ||
+ | |||
+ | Alegerea pe care trebuie să o facă [[Președintele Republicii Moldova Maia Sandu|dna președinte]] nu e ușoară. Să se conducă de interesul [[Partidul Acțiune și Solidaritate|propriului partid]] și să meargă înainte spre [[Alegeri parlamentare în Republica Moldova|anticipate]] în plină [[Gestionarea crizei COVID-19 în Republica Moldova|pandemie]], cu oameni nevaccinați sau să lase orgoliul și interesul partidului pe planul doi și să salveze oamenii și țara? Un [[Persoane publice din Republica Moldova|politician]] ar merge pe prima variantă. Un om de stat pe a doua. | ||
+ | |||
+ | Cine este [[Maia Sandu]]? Om de stat sau politician? Vrem să credem că “om de stat”. Iată de ce i-am propus 3 chestii simple: | ||
+ | |||
+ | <ol class="lastb"> | ||
+ | <li>Să înceteze luptele politice prostești și inutile. | ||
+ | <li>Să abandoneze pe moment ideea anticipatelor. | ||
+ | <li>Să demareze urgent discuții pentru instalarea unui [[Guvernul Republicii Moldova|Guvern]], în conformitate cu planul propus anterior de [[Partidul Democrat din Moldova|PDM]]. Un guvern nu al lui [[Igor Dodon|Dodon]] sau [[Ilan Șor|Șor]], nu al PAS sau [[Platforma Demnitate și Adevăr|PPPDA]], ci un guvern anti-criză. | ||
+ | </ol> | ||
+ | |||
+ | Sperăm că măcar în ceasul al doisprezecelea vom avea oameni de stat care se gândesc la oameni și la țară, a declarat președintele PDM, [[Pavel Filip]], după consultările la Președinție. | ||
+ | }} | ||
+ | <!--http://pdm.md/ro/comunicat-de-presa/pdm-dupa-consultarile-la-presedintie-propunem-incetarea-luptelor-politice-abandonarea-pe-moment-a-ideii-anticipatelor-si-demararea-urgenta-a-discutiilor-pentru-instalarea-unui-guvern-anti-criza/--> | ||
</div> | </div> | ||
Versiunea de la data 21 mai 2021 11:55
Declarații, sesizări, poziții și apeluri emise de Partidul Democrat din Moldova (PDM) în perioada alegerilor parlamentare anticipate din 2021. Informațiile sunt preluate în întregime de pe site-ul partidului pdm.md și din alte surse oficiale afiliate formațiunii.
Cuprins
mai 2021
19 mai
Pavel Filip, la București: Ne dorim un spațiu comun de transport, securitate, comunicare
Președintele PDM, Pavel Filip, se află astăzi într-o vizită de lucru la București, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu președintele Partidului Social Democrat din România, Marcel Ciolacu. Liderul democrat este însoțit de secretarul general al PDM, Alexandru Jizdan, și vicepreședintele PDM, Monica Babuc.
Liderul democrat a mulțumit Bucureștiului pentru suportul constant acordat țării noastre, menționând că România mereu a fost un avocat, un prieten și un partener în parcursul european al țării noastre. România este principalul nostru partener comercial, dar, și mai important este că, ne leagă istoria, cultura, limba și valorile.
Pavel Filip a amintit în context despre ajutorul acordat de România acum 3 ani, când se afla în fruntea Guvernului: împrumutul de 150 mln de euro, dar și despre alte ajutoare umanitare oferite atunci, dar și acum, în special donațiile de vaccin și suportul în lupta împotriva COVID-19. Liderul democrat a menționat că în perioada în care PDM și PSD au fost la guvernare în cele două țări, țările noastre s-au apropiat mai mult ca niciodată. Și asta se datorează unei abordări simple și pragmatice.
Am decis să lăsăm faptele să vorbească pentru noi. Să asigurăm interconectarea infrastructurii pe ambele maluri. Am lansat mai multe proiecte, care urmau să integreze sistemele pe transport, comunicații, mediu, securitate, educație și cultură și să apropie și mai mult țările noastre, a declarat liderul democrat.
Toate aceste proiecte frumoase, cu beneficii clare pentru cetățenii noștri au fost posibile pentru că la guvernare atât la Chișinău, cât și la București, au fost politicieni responsabili, care au pus mai întâi de toate interesele celor 2 state. Pentru a consolida și mai mult relațiile dintre cele 2 formațiuni, și, prin urmare, între țările noastre, PDM și PSD România au semnat astăzi un Acord de colaborare.
Am parcurs și Planul de țară al PDM, unica formațiune politică care are un plan național structurat, proeuropean. O să vă susținem în acest proiect european, dar mai ales vom susține parcursul european al Republicii Moldova, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Între proiectele realizate în timpul guvernării PDM și PSD se numără: crearea unui spațiu comun de comunicare, ca cetățenii noștri că poată vorbi la telefon fără să achite tarife de roaming, construcția “Autostrăzii Unirii” – autostrada Târgu Mureș–Iași–Ungheni, dar și a unei linii de cale ferată cu ecartament european, astfel încât drumul spre Europa să fie mai scurt și mai ușor. Acum câțiva ani, gazoductul Iași–Ungheni a început să reducă din dependența țării noastre de gazul rusesc. Urmează să înaintăm și pe interconectarea pe energie electrică.
Un obiectiv pe care și-l propune PDM în următorii 4 ani este controlul comun la frontieră. Pavel Filip s-a referit și la infrastructura de educație și cultură: microbuze școlare, burse pentru studenții basarabeni, renovarea a 1 300 de grădinițe, a Sălii cu Orgă și a Teatrului Hașdeu de la Cahul.
În așa mod vedem noi apropierea celor două maluri ale Prutului: prin fapte, nu prin declarații. Prin proiecte concrete, prin interconectarea infrastructurii. Să oferim cetățenilor noștri un spațiu comun de comunicare, transport, securitate, un spațiu comun de istorie, limbă, cultură, valori, așa cum a fost și este inclusiv din punct de vedere istoric. Avem același sânge. Și asta nu ne-o poate lua nimeni niciodată, a conchis Pavel Filip.
15 mai
PDM a aprobat lista pentru alegerile parlamentare anticipate
Partidul Democrat din Moldova s-a întrunit astăzi în ședința Consiliului Politic Național, în cadrul căreia a fost aprobată lista pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent.
Președintele PDM, Pavel Filip, a menționat că Partidul Democrat are cea mai prețioasă resursă în aceste alegeri – resursa umană: oameni buni, profesioniști care au demonstrat că pot face lucruri concrete pentru țară și pentru cetățeni.
Totodată, PDM este singura formațiune politică care a venit cu un Plan de țară, în care se arată ce a făcut PDM până acum și ce va face în continuare.
Am demonstrat că facem ALTFEL de politică, am făcut și o ALTFEL de listă pentru alegerile anticipate. Această listă a fost bazată pe mai multe criterii de meritocrație și avem o reprezentativitate bună pe criterii de gen, profesionalism, reprezentanți din teritoriu și ai tinerilor. Sunt în mare parte oameni care au realizat mai multe lucruri în viața lor. Sunt membri ai Guvernului pe care l-am condus și care a înregistrat rezultate, președinți de raioane care au implementat reformele elaborate de Guvernul nostru. Avem toate resursele necesare pentru a înregistra un rezultat bun în aceste alegeri, a declarat Pavel Filip.
Vedeți mai jos primele 20 persoane din lista echipei PDM:
- Pavel Filip
- Alexandru Jizdan
- Monica Babuc
- Ghenadie Buza
- Mihai Olărescu
- Nicolae Ciubuc
- Svetlana Rotundu
- Ion Leucă
- Valentina Rotaru
- Natalia Roșca
- Mihai Popa
- Igor Vremea
- Viorel Babii
- Nicolae Gorban
- Serghei Rapcea
- Ghenadie Muntean
- Marina Novac
- Tamara Verejan
- Ana Aramă
- Cecilia Graur
11 mai
PDM prezintă Planul de țară “Moldova ALTFEL”
Partidul Democrat din Moldova a prezentat astăzi Planul de țară “Moldova ALTFEL”. PDM este singura formațiune politică care are un plan cu măsuri concrete pentru ieșirea țării din criză și blocaj.
Știm că țara asta poate arăta și altfel. Moldova ALTFEL e o țară cu bunăstare, în care tinerii trăiesc în Prima lor Casa din momentul formării unei familii, iar cei în vârstă au pensii decente, îngrijiri medicale la timp și respectul întregii societăți. O țară cu economie puternică, în care businessul are o relație corectă cu statul, o țară în care vorbim despre creștere economică, despre IT și inovație, agricultură performantă și instrumente fiscale moderne.
Moldova ALTFEL e o țară în care educația este prioritate, e o țară cu grădinițe și școli renovate, o țară cu salarii pentru pedagogi și condiții bune pentru elevi, o țară cu universități serioase.
Moldova ALTFEL e o țară în care infrastructura e cu adevărat european, iar investitorii nu se tem să vină, pentru că știu că în cazul unui litigiu, justiția va face dreptate.
Împreună putem construi Moldova ALTFEL, o Moldova în care tradițiile noastre de veacuri, valorile moralei creștine și bunul simț sunt puse în capul mesei, a declarat președintele PDM, Pavel Filip.
Partidul Democrat din Moldova este partidul care a făcut lucruri concrete pentru cetățeni, partidul care are oameni cu pregătirea și experiența necesară pentru a conduce și administra o țară. Ceea ce ne dorim noi și orice țară sănătoasă este bunăstare pentru oamenii noștri. Ce înseamnă asta? Vrem ca oamenii să trăiască mai bine, să aibă sănătate, venituri mai mari, securitate, să aibă acces la procurarea locuinței și un loc de muncă stabil. Pentru asta, desigur, e nevoie de bani, iar banii la buget vin dacă ai o economie puternică. Asta înseamnă stabilitate economică, IT și inovație, agricultură performantă, instituții puternice și corecte, sistem fiscal eficient. Cu siguranță, nu poți avea o economie puternică și nu poți atrage investiții, dacă nu ai educație, justiție, infrastructură. Vorbim despre un sistem de educație care generează profesioniști și forță de muncă înalt calificată, despre un sistem de justiție în care un investitor străin are încredere că i se va face dreptate, despre infrastructura atât de necesară dezvoltării economice.
Liderul democrat a lansat o provocare partidelor și liderilor politici.
Haideți să facem din următoarea perioadă nu o luptă a declarațiilor, ci o luptă a ideilor. Haideți să facem astfel încât, măcar o dată, dezbaterile electorale și emisiunile să fie despre programe, despre idei, despre planuri. Haideți să lăsăm de data asta sirienii, războaiele civile, gay-ii și lesbienele, tancurile rusești, vneshnee upravlenie, pericolul străinilor, coțofenele, porumbeii, curcanii. Haideți să lăsăm faptele și cifrele să lupte pentru noi, nu vorbele și fake newsurile. Haideți să luptăm așa încât într-un final să construim, nu să distrugem. Haideți să le demonstrăm oamenilor că putem fi și ALTFEL, că putem fi cumpătați, sinceri și mai buni. Haideți să demonstrăm că putem construi o ALTFEL de Moldova, a conchis Pavel Filip.
aprilie 2021
28 apr
Poziția PDM privind decizia CC și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate
Partidul Democrat din Moldova a luat act de decizia Curții Constituționale, care a anulat starea de urgență instituită de Parlament, și de decretul președintelui Maia Sandu ca urmare a deciziei CC.
Dat fiind faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, PDM consideră inutile orice aprecieri și dispute la această temă, care pot inflama și mai mult situația politică.
Totodată, regretăm faptul că inițiativele PDM îndreptate spre asigurarea unei administrări eficiente a treburilor publice au fost blocate de interesele politice înguste ale unor partide și astfel țara intră în anticipate cu grave probleme, care pe termen scurt și mediu pot deveni și mai grave.
În alegerile parlamentare anticipate PDM va promova soluții pentru problemele reale cu care se confruntă țara și va încerca să consolideze electoratul care s-a săturat de show-uri politice ieftine și își dorește ca țara să fie guvernată de politicieni responsabili, eficienți, profesioniști.
24 apr
Oamenii s-au săturat de show-uri și haos, ei vor liniște și dezvoltare
Astăzi a avut loc ședința comună a Biroului Executiv și a președinților Organizațiilor Teritoriale ale PDM. În cadrul ședinței, s-a făcut un schimb de opinii despre ultimele evoluții pe scena politică din țară și viitoarele alegeri parlamentare anticipate, menționându-se că PDM are cea mai bună structură și este pregătit de anticipate.
Președintele PDM, Pavel Filip, a spus că în prezent populismul este cuvântul cheie în activitatea Parlamentului. Numai în ultima perioadă au fost aprobate decizii care costă peste 2 miliarde de lei, bani pentru care în buget nu sunt.
Avem două formațiuni politice și doi lideri, care încercând să se distrugă unul pe celălalt, distrug, de fapt, Republica Moldova. Nimeni dintre cei doi nu vrea să-și asume guvernarea, fiind preocupați doar de interesele lor politice, a declarat Pavel Filip.
El a precizat că Partidul Democrat a venit cu plan concret cum ajungem în alegeri parlamentare anticipate, dar cu costuri minime pentru țară și cetățeni. Spre regret, această propunere nu a fost luată în considerație și acum asistăm la o luptă politică interminabilă, care va costa scump cetățenii.
În aceste condiții, PDM trebuie să fie alternativă.
PDM este singurul partid care are un plan concret de dezvoltare a țării și, cel mai important, singurul partid care a demonstrat că poate face lucruri concrete pentru cetățeni. Avem în echipă oameni profesioniști, cu verticalitate, patrioți și buni gospodari. Suntem un partid care construiește, căruia îi pasă de țară și de cetățeni, a subliniat liderul democrat.
Participanții la ședință au spus că echipa PDM este mobilizată și gata pentru alegeri anticipate, iar Partidul Democrat este singura opțiune pentru ca țara să se miște înainte.
La finalul ședinței, a fost aprobată Declarația PDM privind situația politică din țară urmare a abuzurilor din Parlament. În document se spune că PDM regretă acțiunile întreprinse în ultima perioadă de PSRM și PAS, care nu au nici o legătură cu statul de drept sau democrația și condamnă acțiunile și deciziile luate de actorii politici strict prin prisma propriilor orgolii.
PDM face apel la calm și cheamă cele 2 forțe politice: PSRM și PAS, să oprească războaiele politice și, dacă le pasă măcar puțin de țară și oameni, să identifice un numitor comun și să se concentreze pe adevăratele probleme ale cetățenilor și ale țării.
Pentru PDM prioritate rămâne țara și cetățenii. Oamenii s-au săturat de show-uri și haos, ei vor liniște și dezvoltare în țară, iar pentru aceasta au nevoie de alternativă. Această alternativă este PDM, se mai spune în textul Declarației.
Declarația PDM privind situația politică din țară urmare abuzurilor din Parlament
Partidul Democrat din Moldova urmărește cu îngrijorare escaladarea situației social-politice din țară și agravarea crizei economice și sanitare. Republica Moldova intră într-o zonă gri, o zonă de nesiguranță, incertitudine și haos.
Criza economică se adâncește, pandemia nu este gestionată eficient, procesul de vaccinare este lent, persoane sunt răpite ziua în amiaza mare, oamenii de afaceri sunt atacați cu grenade, la frontiera țării vecinii noștri se înarmează.
Pe scena politică tabloul este absurd și grotesc. Ieri în Parlament și la Curtea Constituțională am urmărit un evident abuz. S-au călcat liniile roșii, activitatea politică a ieșit complet din albia constituțională, s-a mers prea departe.
De câțiva ani Moldova este blocată, anii 2019, 2020 și 2021 pot fi considerați deja ani pierduți, în țară avem haos și anarhie. Motivul pentru care lucrurile au scăpat total de sub control este această luptă interminabilă între două formațiuni politice și liderii lor.
PDM regretă acțiunile întreprinse în ultima perioadă de respectivele partide politice. Acțiuni care nu au nici o legătură cu statul de drept, legalitatea sau democrația și condamnă acțiunile și deciziile luate de actorii politici strict prin prisma propriilor orgolii.
Nu ne vom implica în acest duel al orgoliilor nici de o parte, nici de cealaltă. Singurii noștri aliați sunt oamenii, iar oamenii vor liniște. Și mai vor ca în țara lor lucrurile să se miște înainte.
Alegerile au trecut.
PDM face apel la calm, face apel la aceste 2 forțe politice (PSRM și PAS) să oprească războaiele politice, să nu permită ca situația să degenereze și, dacă le pasă măcar puțin de țara aceasta și de oameni, să identifice un numitor comun și să se concentreze pe adevăratele probleme ale cetățenilor și țării. În măsura în care va fi necesar, PDM va contribui la identificarea unei soluții care să aducă liniște și stabilitate oamenilor.
În acest context, pentru PDM prioritate rămâne țara și cetățenii. În această perioadă complicată, rămânem alături de oameni. Le vom explica ce se întâmplă, vom discuta cu ei și vom veni cu soluții concrete la problemele cu care se confruntă. Pentru că oamenii care s-au săturat de show-uri și haos, care vor liniște și dezvoltare în țară, au nevoie de alternativă. Această alternativă este PDM.
Avem oameni extraordinari în partid: oameni cărora le pasă de țara asta, oameni profesioniști și gospodari, oameni cu verticalitate. Cu oameni ca aceștia vom continua activitatea politică, deoarece vrem ca țara asta să se miște înainte!
23 apr
PDM nu a votat Declarația privind uzurparea CC
Fracțiunea PDM nu a votat Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale. Președintele PDM, Pavel Filip, a declarat de la tribuna Parlamentului că în prezent cetățenii R. Moldova asistă la o luptă interminabilă între doi politicieni.
Dacă săptămâna trecută partida e câștigată de Maia Sandu, care și-a obținut mult așteptatele anticipate, săptămâna aceasta își ia revanșa Igor Dodon. De aici și această declarație privind uzurparea.
În loc să vorbim despre vaccin, economie, securitate națională și siguranță fizică, discutăm, aici în Parlament și în studiourile TV, despre ce a mai zis Igor Dodon sau despre ce a mai făcut Maia Sandu. Când vă convine, criticați Curtea Constituțională și iată o acuzați de uzurpare, când nu vă convine – alergați la curte ca să întrebați despre fiecare pas pe care îl faceți, a spus Pavel Filip.
Potrivit lui, în sfârșit, recent cei doi politicieni au căzut de acord: ambii vor anticipate. Doar că unii vor prezidențiale, iar alții vor parlamentare. Între timp, în Moldova oamenii sunt răpiți ziua în amiaza mare, oamenii de afaceri – atacați cu grenade, iar la frontieră vecinii își mobilizează forțele armate. Unii dintre cetățenii noștri se duc să se vaccineze în România, alții fac la fel în Rusia.
Ce fel de stat e acela care nu-și poate proteja cetățenii? Ce spun bieții oameni care azi au mai îngropat pe cineva? Cât de mult îi interesează oare aceste lupte politice între 2 politicieni iresponsabili și aroganți care se gândesc doar la propriul interes. Îmi pare sincer rău pentru țară, pentru oameni, că au ajuns la cheremul acestor doi iresponsabili, care nu știu să construiască, ci doar să distrugă, a conchis liderul democrat.
15 apr
Aș vrea să cred că anticipatele vor salva țara, dar în următorul Parlament vor fi aceleași partide acuzate azi de corupție
Președintele PDM, Pavel Filip, spune că după avizarea pozitivă de către Curtea Constituțională a deciziei de dizolvare a Parlamentului, “războiul politic” nu se încheie, iar cine crede așa “greșește amarnic”, deoarece “abia începe episodul doi”.
Și dacă până acum unii au strigat “anticipate”, iar alții au strigat “guvern”, să nu credeți că de azi încep discuțiile despre vaccin și securitate națională. Nu. Și în continuare țara e într-o mare criză. Oamenii ne mor. Personal am pierdut 2 membri de familie și câțiva colegi. Alții încă mai luptă cu virusul. Licitația pentru cumpărarea vaccinului a eșuat. La frontiera țării noastre au loc mobilizări îngrijorătoare de trupe și muniții. Alte țări deja ies din această criză, Republica Moldova rămâne blocată. De 2 ani deja doar lupte politice și nimic pentru oameni. Dar pe cine interesează asta?, a scris Pavel Filip pe pagina sa de Facebook.
Liderul democrat a spus că ar vrea să creadă în ipoteza că anticipatele vor salva țara și s-ar bucura dacă așa va fi. Dar știe că în următorul Parlament se vor regăsi aceleași partide acuzate azi de corupție.
Chiar dacă Parlamentul a fost sancționat azi prin dizolvare pentru acțiuni care nu îi pot fi imputate legislativului, ziua de azi desigur că poate fi calificată drept o victorie a Președinției în conflictul cu Parlamentul, dar e o victorie a lui Pirus. Căci ce fel de victorie e cea în care ai rămas singur să te bucuri de ea?, susține Pavel Filip.
martie 2021
26 mar
Propunem încetarea luptelor politice, abandonarea pe moment a ideii anticipatelor și demararea urgentă a discuțiilor pentru instalarea unui guvern anti-criză
După ziua de ieri cu toții am înțeles că mai bine nu va fi și că cetățenii sunt deja pe cont propriu. Ajutoare nu vor fi. Astăzi nu am venit la consultările de la Președinție cu planuri și scenarii, ci cu o simplă întrebare: ce va fi cu oamenii? Ce să le spunem celor care își îngroapă apropiații sau au rude și prieteni în spital, la terapie intensivă?
Alegerea pe care trebuie să o facă dna președinte nu e ușoară. Să se conducă de interesul propriului partid și să meargă înainte spre anticipate în plină pandemie, cu oameni nevaccinați sau să lase orgoliul și interesul partidului pe planul doi și să salveze oamenii și țara? Un politician ar merge pe prima variantă. Un om de stat pe a doua.
Cine este Maia Sandu? Om de stat sau politician? Vrem să credem că “om de stat”. Iată de ce i-am propus 3 chestii simple:
- Să înceteze luptele politice prostești și inutile.
- Să abandoneze pe moment ideea anticipatelor.
- Să demareze urgent discuții pentru instalarea unui Guvern, în conformitate cu planul propus anterior de PDM. Un guvern nu al lui Dodon sau Șor, nu al PAS sau PPPDA, ci un guvern anti-criză.
Sperăm că măcar în ceasul al doisprezecelea vom avea oameni de stat care se gândesc la oameni și la țară, a declarat președintele PDM, Pavel Filip, după consultările la Președinție.