Declarațiile PL în perioada alegerilor parlamentare din 2019

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare

Declarații, sesizări, poziții și apeluri emise de Partidul Liberal (PL) în perioada alegerilor parlamentare din 2019. Informațiile sunt preluate în întregime de pe site-ul partidului pl.md și din alte surse oficiale afiliate formațiunii.

Cuprins

februarie 2019


25 feb

Declarațiile PL privind rezultatele alegerilor parlamentare

În debutul briefingului de presă, președintele PL, Dorin Chirtoacă a ținut să mulțumească cetățenilor care au susținut și au votat sincer pentru PL:

Oricât de dur ar părea tabloul pentru cetățenii RM, dar acesta este un punct de început pentru a construi Unirea și vreau să încep prin a mulțumi cetățenilor noștri care au pus temelia Unirii în aceste alegeri, cei care și-au dat votul pentru PL cu siguranță nu le va părea rău niciodată.

Referitor la campania electorală și modul în care s-au desfășurat alegerile, cui încălcări crase ale concurenților tutelați de regim, Dorin Chirtoacă a menționat că:

Noi, PL, și eu personal, vom continua sesizarea procuraturilor europene în legătură cu nedeclararea averilor lui Plahotniuc, iar UE și SUA îl pot trage la răspundere penală, conform legislației europene. Din păcate, oligarhia și grupările politico-criminale au ajuns să reprezinte majoritatea voturilor date de cetățeni. Aceste alegeri nu pot fi considerate libere și corecte, ele sunt în afara standardelor cu privire la alegerile democratice. Noi am atenționat opinia publică cu privire la acest fapt și în timpul campaniei electorale, am cerut excluderea PSRM, PD și Partidului Șor, dar din păcate fără succes, pentru ca RM nu mai are instituții care să funcționeze. PL va continua lupta, oricât de dură ar fi realitatea zilei de astăzi, când PD, PSRM și Șor dețin circa 70% în parlament. Cu toate acestea, în anii următori curentul unionist va crește și asta va arăta că anume aceasta este calea pentru ca RM să iasă din impas.

Vă mulțumim tuturor celor care cu demnitate au votat pentru Unire și pentru PL, ne-am asumat împreună curajul de a merge înainte și să nu ne predăm fără luptă, chiar dacă ne-am așteptat la acest scor electoral, fiind conștienți care este realitatea. Vom lupta și în continuare, cu demnitate, pentru Unire!

24 feb

Dorin Chirtoacă, despre modul în care a decurs procesul de vot și încălcările depistate

Dorin Chirtoacă, alături de Vlad Bilețchi au susținut un briefing de presă, după închiderea secțiilor de vot.

Mulțumim celora care au participat la alegeri. Este singura armă într-o democrație. Noi demult trebuia să facem o revoluție, iar dacă n-am făcut atunci cel puțin prin vot cetățenii și-au arătat ce-și doresc. Mulțumesc celora care au votat pentru PL. Indiferent de numărul care va rezulta, indiferent că vom fi mulți sau puțini, curajul pe care l-am avut va fi răsplătit în timp pentru că vom reuși să facem Unirea sec. XXI. Mulțumim tuturor pentru efortul depus în campanie. Există o anumită susținere pentru PL. Alegerile au fost fraudate prin tot ce au făcut Plahotniuc, Dodon și Șor în ultimii ani. În timpul campaniei, aceste trei partide au comis o mulțime de încălcări, de aceea am cerut excluderea PSRM-ului, PD-ului, Șor. Toate cererile ne-au fost respinse, a declarat Dorin Chirtoacă.

22 feb

Îndemnul de mobilizare la vot a președintelui PL, Dorin Chirtoacă

Ieșiți la vot!

Fugăriți regimul putred Plahotniuc – Dodon – Șor!
Orice vot dat lor, înseamnă încă 4 ani de sărăcie, umilință, minciună și hoție!

Vă chem să punem temelia Unirii la aceste alegeri și să o facem, să o construim, în următorii 10 ani!
Cu Demnitate pentru Unire!
Toți ieșiți la vot!
Unioniștii – votați Partidul Liberal!

Pro-europenii, care nu sunteți încă pentru Unire – votați pentru ACUM, dar țineți cont de faptul că Andrei Năstase a fost implicat in frauda de la “Air Moldova”, din anul 2000, și nu votați pentru el în circumscripția 33.

Diaspora – încercați să votați peste hotare, acolo unde sunteți, dar în același timp asigurați alte 10, 50, 100 de voturi acasă, în Moldova, din partea rudelor, cunoștințelor și prietenilor.

Cu Doamne Ajută, Înainte!

15 feb

Curtea de Apel a respins cererea PL de scoatere din cursa electorală a PSRM

CEC, care i-a dat avertisment PSRM-ului pe 8 februarie, acum s-a solidarizat cu PSRM și îl susține, prin referința depusă. Atât CEC, cat si PSRM nu s-au prezentat si au cerut examinarea in lipsa. Vom ataca cu recurs la CSJ aceasta hotărâre, dar suntem siguri ca decizia va fi identica.

Curtea de Apel a respins ca fiind neîntemeiată cerea Partidului Liberal împotriva CEC prin care s-a solicitat excluderea Partidul Socialiștilor din cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. PL a cerut excluderea PSRM pentru că președintele Dodon și-a exprimat direct susținerea față de PSRM, iar vizita la Moscova și evenimentele organizate de președinte în ultima perioadă au o profundă tentă electorală, cu utilizarea instituției prezidențiale în scop electoral.

12 feb

PL solicită CEC-ului, în mod repetat, excluderea PSRM din campania electorală

Partidul Liberal cere repetat excluderea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova din cursa electorală și vor depune o nouă contestație în acest sens la Comisia Electorală Centrală. Dorin Chirtoacă a menționat într-o conferință de presă că șeful statului Igor Dodon continuă să se implice în campania electorală a partidului pe care îl susține.

Chiar și după ce este avertizat Dodon și respectiv PSRM, ei continuă și de o manieră și mai flagrantă încălcarea Codului Electoral. El pune la el pe toate sursele simbolul președinției și anunță ca și cum urmează să vină ajutoare umanitare din Rusia, astea sunt ajutoare electorale, a declarat Dorin Chirtoacă.

11 feb

Dorin Chirtoacă a avut mai multe întâlniri cu diaspora din Italia

Dorin Chirtoacă a avut mai multe întâlniri cu diaspora din Italia

Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă și Președintele Asociației “Unirea-ODIP”, Vlad Bilețchi, au avut, zilele trecute, mai multe întâlniri cu diaspora stabilită cu traiul în Italia. La eveniment au fost prezenți și candidații unioniști din diaspora – Vasile Calmațui (Circumscripția nr. 50) și Valeriu Ambroci (candidatul nr. 8 pe lista națională a PL). Liderii unioniști au discutat ore în șir cu moldovenii din Milano, Parma și Verona.

Potrivit președintelui “Unirea-ODIP”, Vlad Bilețchi, diaspora din Italia simte românește și conștientizează că viitorul Republicii Moldova este împreună cu România în marea familie europeană.

Chiar dacă sunt la mii de kilometri de casă, acești oameni sunt cu sufletul aproape de Republica Moldova și contribuie direct la bunăstarea cetățenilor rămași acasă. Am avut discuții productive, am răspuns la toate întrebările care-i frământă și am ajuns împreună la concluzia că doar unirea ne va salva, a declarat Vlad Bilețchi.

La rândul său, președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, spune că a întâlnit oameni cărora le pasă de viitorul Republicii Moldova.

Am analizat și dezbătut împreună cele mai importante subiecte politice din Republica Moldova. Am abordat problemele și am identificat soluțiile. Diaspora a avut mereu un cuvânt greu de spus în cadrul alegerilor. Scopul nostru este să ridicăm nivelul de viață în Republica Moldova, pentru a le da o șansă celor plecați să revină acasă, a declarat Dorin Chirtoacă.

10 feb

Curtea de Apel Chișinău a respins cererea PL de excludere a lui Vlad Plahotniuc din alegeri

Curtea de Apel Chișinău a respins ca neîntemeiat demersul Partidului Liberal de a fi exclus Vladimir Plahotniuc din cursa electorală pentru ca nu și-a declarat averile și interesele conform legii. Hotărârea a fost pronunțată de magistrații de la Curtea de Apel.

Cererea în contencios-electoral a Partidului Politic Partidul Liberal împotriva Comisiei Electorale Centrale în privința Partidului Democrat din Moldova, candidatul Vlad Plahotniuc privind contestarea inacțiunii autorității electorale centrale, verificarea informațiilor publice privind declararea averii de către concurentul electoral și excluderea acestuia din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 se respinge ca neîntemeiată, se arată în hotărârea Curții de Apel.

Astfel, PL va contesta decizia de Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție.

7 feb

Apelul PL către partidele proeuropene și unioniste!

Facem un apel public către candidații unioniști și pro-europeni care participă la alegerile parlamentare din 24 februarie, ca să rămână câte un singur candidat euro-unionist pe circumscripții.

Participarea în aceleași circumscripții a mai multor candidați pro-europeni va duce la divizarea voturilor pe segmentul de dreapta.

Având doar candidați comuni, forțele proeuropene vor reuși să câștige alegerile și să nu le permită socialiștilor și democraților să acceadă la guvernare.

4 feb

PL solicită CEC excluderea PSRM din cursa electorală

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, președintele PL Dorin Chirtoacă a declarat că PL va solicita CEC excluderea PSRM din cursa electorală, din motiv că, numai in ultimele zile, PSRM și Igor Dodon au comis toate încălcările posibile ale Codului Electoral:

  1. Susținere politica și electorala din străinătate din partea Federației Ruse (amnistia și exportul).
  2. Susținere financiara din străinătate – achitarea de catre “GazpromAvia” a zborului lui Igor Dodon.
  3. Folosirea imaginii personalităților din străinătate: Vladimir Putin, Patriarhul Kiril, Valentina Matvienko.
  4. Folosirea resurselor administrative ale Președinției prin agentul electoral declarat, Igor Dodon, organizarea de evenimente la Chișinău și in teritoriu: organizare, săli, transport.
  5. Oferirea de bani și cadouri alegatorilor: bani, cate 10,000 lei pentru mai multe familii, cadouri materiale, oferite la întâlnirile electorale de la Soroca și Ocnița.

3 feb

PL s-a lansat oficial în campania electorală

PL s-a lansat oficial în campania electorală

Astăzi, în mod simbolic, pe malul Prutului, Partidul Liberal s-a lansat în campania electorală pentru alegerile din 24 februarie. Evenimentul a debutat cu melodii patriotice interpretate de ansamblul “Ștefan Vodă”, dar și cu intonarea imnului României, “Deșteaptă-te române” și cel al PL “Libertate – floare a speranței”.

În discursul său, Dorin Chirtoacă a menționat: Suntem acum la un moment de răscruce, așa cum a fost și în 1989, atunci când am dat jos regimul comunist, așa cum am făcut în 2009, când am dat jos regimul lui Voronin, iar acum riscăm să ne prăbușim într-o dictatură feroce, de tip medieval. De aceea, începând cu aceste alegeri parlamentare trebuie să facem în așa fel ca în parlament să avem cât mai mulți unioniști, unioniști sinceri și consecvenți, ca să depășim numărul de 50 de deputați în parlament, pentru a vota Unirea, la fel cum au votat-o deputații Sfatului Țării în 1918.

La final, participanții la eveniment s-au unit într-o Horă a Unirii, pe malul Prutului.

La 24 februarie, votăm PL pentru că:

  1. PL luptă pentru Unire – idealul neamului românesc
  2. Unirea înseamnă: salarii și pensii de la 500 euro în sus, prețuri mai mici, servicii medicale și sociale de calitate.
  3. Tineretul va avea acces la studii de calitate, locuri de muncă bine plătite, o viață decentă, în rând cu toți europenii.
  4. Va fi asigurată pacea, securitatea și bunăstarea tuturor în cadrul NATO și UE.
  5. Diaspora va putea reveni acasă, lângă cei apropiați, pentru reîntregirea familiilor.


Nu votați alte partide, pentru că:

  1. Sunt formate din grupări oligarhice care se bat între ele, pentru putere și bani.
  2. Învrăjbesc societatea, duc un război hibrid, determină plecarea oamenilor peste hotare.
  3. Au instaurat dictatura, distrug democrația și îi lipsesc pe cetățenii RM de o viață decentă și un viitor bun.
  4. Prezintă pericol pentru pacea, securitatea RM, agravează sărăcia și nedreptatea.
  5. Vor să ne aducă din nou, în subordinea Federației Ruse și să repete astfel, ocupația din 1812 și 1940.

ianuarie 2019


24 ian

PL a depus actele la CEC pentru a se înregistra în cursa electorală

PL a depus actele la CEC pentru a se înregistra în cursa electorală

Astăzi, președintele PL, Dorin Chirtoacă, alături de candidații PL pe lista națională și cea uninominală, a susținut o conferință de presă în care a anunțat despre participarea PL în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Ulterior, candidații PL pentru lista națională au mers la CEC și au depus actele pentru ca PL să fie înregistrat în calitate de concurent electoral. Lista națională a PL include 30 de candidați. În primii 10, se regăsesc 2 candidați din diaspora, Vasile Calmațui (Franța) și Ambroci Valeriu (Italia). Liderul unionist, Vlad Bilețchi se regăsește pe numărul doi în lista națională a PL. Dorin Chirtoacă a precizat că PL a înaintat candidați pe circumscripțiile doar unde sunt cele mai mari șanse de reușită, pentru a nu dispersa voturile unioniste și pro-europene în celelalte circumscripții. Chiar dacă PL nu este opțiunea politică a unora dintre alegători, Dorin Chirtoacă a îndemnat alegătorii să-și dea votul pentru alți candidați unioniști și pro-europeni, inclusiv candidați din blocul ACUM, pentru a debarca regimul odios Plahotniuc-Dodon-Șor. Președintele PL a venit și cu un apel către partidele unioniste și cele pro-europene, ca în circumscripțiile uninominale să fie doar un singur candidat din partea tuturor și anume cel care are cele mai multe șanse de câștig.

Doar Unirea ne poate duce la o viață mai bună, mă bucur pentru toți cei care conștientizăm asta și vom munci mai departe pentru ca acest lucru să fie conștientizat de majoritatea cetățenilor R. Moldova. Cu demnitate, pentru Unire, vă chem să mergem înainte în această luptă și până la capăt!

14 ian

Candidatul PL pe circumscripția nr. 26 – președintele ODIP, Vlad Bilețchi

Candidatul PL pe circumscripția nr. 26 – președintele ODIP, Vlad Bilețchi

Președintele Asociației “Unirea-ODIP”, Vlad Bilețchi, va candida la alegerile parlamentare din 24 februarie pe listele Partidului Liberal, în circumscripția nr. 26. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă, susținută alături de președintele PL, Dorin Chirtoacă. Decizia vine în urma apelului lansat de președintele PL, Dorin Chirtoacă, de consolidare a forțelor pentru a mobiliza electoratul unionist.

Timp de aproape cinci ani am muncit pe segmentul civic, am organizat marșuri, manifestații de amploare pentru Unirea cu România, campanii de informare ample cu privire la beneficiile apropierii de România. Consider că a venit timpul ca unioniștii să fie reprezentați în Parlament de oameni onești, care au muncit neîncetat pentru cauza românească, a declarat Vlad Bilețchi.

Voi rămâne neafiliat politic și mă bucur că Partidul Liberal mi-a oferit posibilitatea să reprezint unioniștii fără a depune cerere de aderare la partid. Cred că formațiunea, în formula ei nouă, va reuși să obțină victorie la alegeri. În condițiile politice actuale, trebuie să uităm de orgolii și să conștientizăm că doar uniți, vom putea înfăptui unirea, a mai declarat Vlad Bilețchi.

Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a declarat că PL susține implicarea tinerilor în politică și salută decizia activistului civic de a candida în alegeri pe lista PL.

Acum putem spune clar: Dragi unioniști din Republica Moldova, acum aveți pentru cine vota. Alegerile din 24 februarie, așa cum sunt ele nedrepte, ne oferă cu demnitate oportunitatea să mergem spre Unire, a spus Dorin Chirtoacă.

11 ian

Poziția Partidului Liberal cu privire la exercitarea votului diasporei în scrutinul electoral din 24 februarie 2019

Vasile Calmațui este candidatul PL pe circumscripția la vest de RM, nr. 50. Totodată, PL îndeamnă partidele pro-europene să pună presiune asupra guvernării, ca să fie îndeplinite mai multe cerințe. Este vorba despre deschiderea a 50–100 de secții suplimentare în diasporă, permiterea votării în baza pașaportului expirat sau în baza buletinului de identitate, precum și mărirea numărului de persoane care vor activa în ziua alegerilor în secțiile de vot deschise peste hotare.

Partidul Liberal se solidarizează cu diaspora și susține petiția lansată prin care se solicită deschiderea în total a minimum 50 de secții de vot pentru asigurarea participării conaționalilor noștri la scrutinul electoral din 24 februarie 2019.

decembrie 2018


25 dec

Apelul președintelui PL, Dorin Chirtoacă, pentru unificarea forțelor unioniste la alegerile din 24 februarie 2019

Apelul președintelui PL, Dorin Chirtoacă, pentru unificarea forțelor unioniste la alegerile din 24 februarie 2019

Ne consolidam în jurul PL și ne unim cu România!

Având în vedere situația creată, astăzi în ziua de Crăciun a Anului Centenar al Unirii, în acest al doisprezecelea ceas, fac următorul apel:

Singura cale pentru prezentul și viitorul Republicii Moldova este Unirea cu România!

PL a contribuit la unitatea opoziției, am demonstrat încă o dată buna noastră credință, însă aceasta nu a fost apreciată. Dumnezeu ne este martor, noi am mers sincer cu ACUM, dar ni s-a trântit ușa in față, am fost mințiți și trădați. Nu am fost lăsați nici măcar să participăm la “concursul meritocrației” anunțat tot de ei, și fără sa fim întrebați, am fost trimiși sa candidam in Siberia, probabil după modelul lui Stalin de la deportările din 1949. S-a lovit nu numai în PL, dar în tot electoratul unionist, care a fost de fapt scuipat și alungat, alungat din nou, cum s-a întâmplat și în 2015 în PMAN. Din păcate, prin aroganța și prin încălcarea propriilor reguli, cei de la ACUM s-au descalificat si au arătat că nu-i interesează nici unitatea opoziției, nici debarcarea regimului Plahotniuc-Dodon și nici Unirea.

Nu ne rămâne decât o singură cale, calea noastră dintotdeauna, calea – Unirii cu România, prin consolidarea începând de astăzi, a tuturor unioniștilor în jurul PL, nu doar pentru viitoarele alegeri locale, dar pentru aceste alegeri parlamentare din 24 februarie 2019.

Fac un apel public către liderii unioniști ai partidelor politice și ai societății civile: Nicolae Dabija, Vlad Bilețchi, Anatol Ursu, Ion Leașcenco, și toți cei care am organizat pe 25 martie Marea Adunare Centenară, să ne unim forțele, să ne consolidăm în jurul PL-ului, să scoatem Basarabia din ghearele dictaturii, să nu admitem să ajungă pe mâna fariseilor, și să o îndreptăm pe singura cale dreaptă – calea Unirii cu România! PL îi va contacta pe liderii menționați mai sus, precum și pe alții pentru a da curs prezentului apel.

Noi, cei care purtăm la piept aceste insigne cu tricolor și România Mare, noi știm ce vrem si noi vrem să le purtăm cu demnitate toată viața, știind că am făcut tot ce ne stă în puteri pentru Unire și pentru România Mare! Iar atunci când vom trece pe lumea cealaltă, vrem să rămânem tot cu aceste insigne la piept, precum si înfășurați în drapelul tricolor, si cu demnitate, să mergem către Domnul!

Acesta ne este jurământul, dat de fiecare dintre noi față de propria conștiință, Unirea ne este crezul, iar România Mare ne este idealul, al nostru al tuturor unioniștilor. De aceste lucruri nouă ne pasă, nu de luptă sterilă pentru putere și voturi. Acum însă, pentru a urma acest ideal, trebuie să intrăm în bătălia pentru Parlamentul RM, trebuie să adunăm voturi pentru Unire!

Să știți, că noi de fapt suntem mai puternici și mai mulți decât fariseii care tocmai ne-au trădat. Prin mârșăvia care au făcut-o ei ne-au deschis calea directă spre Unire! Dacă ne mobilizăm, prin faptul că i-am deconspirat, noi avem șansa chiar să-i batem în aceste alegeri să luăm mai multe voturi decât ei, să debarcăm astfel și regimul Plahotniuc-Dodon, și să devenim forța politică de bază din RM. De aici și până la Unire va mai rămâne numai un pas!

Cu demnitate sa mergem înainte spre Unire!
Unire frați români și izbânda, victoria trebuie să fie a noastră!
Așa sa ne ajute Dumnezeu!

16 dec

Consiliul Republican al PL a decis să participe în cadrul blocului ACUM

Apărăm democrația – ne unim cu România!

Astăzi, în ședința Consiliului Republican din 16 decembrie, Partidul Liberal a luat următoarea decizie:

  1. Partidul Liberal va participa în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, în cadrul blocului ACUM, în condițiile compromisului atins în cadrul discuțiilor cu PAS, PPPDA si PLDM, compromis care constă din următoarele 5 puncte: calendar comun, un membru-observator PL în cadrul comisiei de meritocrație, participare pe listele de candidați și pe circumscripții, proces-verbal al ședințelor comisiei de meritocrație, stabilirea locului candidaților pe listă și pe circumscripții având în vedere meritocrația, dar și așteptările cetățenilor.
  1. În alegerile parlamentare, în cadrul blocului ACUM, Partidul Liberal va continua să promoveze obiectivul reîntregirii neamului românesc – Unirea cu România, ca fiind cea mai bună soluție și unica de fapt, pentru a asigura securitatea și prosperitatea cetățenilor în cadrul NATO și UE.
  1. Până la realizarea completă și definitivă a Unirii cu România, Partidul Liberal va fi solidar cu obiectivele partidelor pro-europene (tot în scopul promovării reîntregirii), va colabora cu aceste partide, cu excepția celor care manifestă complicitate cu regimul dictatorial Plahotniuc-Dodon.

1 dec

Rezoluția Congresului V al PL cu privire la degradarea democrației în Republica Moldova

Rezoluția Congresului V al PL cu privire la degradarea democrației în Republica Moldova

Thomas Jefferson, cel de-al treilea președinte al SUA, definea acum 200 de ani dictatura astfel: Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură.

Partidul Liberal a fost, este și va rămâne cel mai activ subiect politic din Republica Moldova, pentru care libertățile fundamentale ale omului, precum libertatea de gândire, libertatea de exprimare, libertatea la întruniri sau cea economică, dar și principiile definitorii ale unui stat de drept precum separația puterilor în stat, independența justiției sau independența presei, sunt materii sacre, pentru care au luptat și s-au jertfit înaintașii noștri, pentru care luptăm noi de zeci de ani și pentru apărarea cărora suntem gata să ne lipsim de liniște, de confort, de libertate sau chiar viață…

Nimic nu poate fi mai sfânt decât libertatea omului, cum nimic nu poate fi mai grav pentru un stat și pentru cetățenii acestuia decât o dictatură feroce, ce alunecă, încet dar sigur către atrocități politice, sociale și umane, unde adevărul este murdărit ca să devină la fel de urât ca minciuna, unde minciuna este spoită și ridicată mereu la rang de adevăr, unde propaganda este arma predilectă a guvernanților, unde hoții și bandiții de tot genul sunt eroii guvernării, iar oamenii demni și liberi, sunt anihilați în mod barbar, doar pentru că nu sunt de acord cu sistemul cleptocrat și mincinos.

Iată că aceste adevăruri crude și durute nu sunt pentru Republica Moldova doar istorie sau teorie, iată, că de aproape doi ani, pe statul nostru a pus stăpânire o dictatură nemaiîntâlnită în ultimii 30 de ani – dictatura Partidului Democrat și a liderului acestuia – Vladimir Plahotniuc, care prin metode oligarhice, eludând și sfidând normele și practicele democratice, și-a încropit o majoritate parlamentară cumpărată, subjugându-și toate puterile în stat, semănând cu ajutorul aparatului coercitiv al statului teroare, frică, deznădejde, descumpănire, dezamăgire, sentimente ce fac imposibilă coabitarea armonioasă a cetățenilor în statul nostru, ori majoritatea oamenilor înțeleg că azi, mâine sau poimâine vor putea să fie jertfe ale sistemului oligarhic, ce-și trage seva din resursele sărăcite ale acestui stat.

Niciodată, dar niciodată, de la independență încoace, un singur om politic nu a concentrat în mod febril atâta putere în mâinile sale, niciodată, dar niciodată, nu au fost cheltuiți de guvernanți atâția bani murdari pentru manevre politice periculoase, niciodată, dar niciodată, justiția nu a fost atât de supusă unui singur om, precum este astăzi lui Plahotniuc, niciodată, dar niciodată primarii din satele și orașele noastre nu au fost atât de înfricoșați și umiliți în halul acesta, precum sunt astăzi, când sunt obligați toți și fiecare să treacă sub flamurile celor trei trandafiri, iar cei care nu doresc să se înregimenteze în rândurile rușinoase ale PD sunt blamați public, oprimați și asemenea lui Dorin Chirtoacă, primarul ales de trei ori în municipiul Chișinău, sunt chinuiți prin judecățile lui Plahotniuc, iar acolo unde alegerile sunt câștigate de alți reprezentanți decât cei ai PD, precum s-a întâmplat la Chișinău, în 2018, alegerile sunt anulate, la comandă personală a lui Plahotniuc.

În doar doi ani, Republica Moldova, guvernată fiind cu mâna de fier de Vladimir Plahotniuc și servitorul său umil, Igor Dodon, într-o alianță vizibilă pentru “Moscova și dolar”, cei doi au transformat statul nostru din discipolul răsfățat al Uniunii Europene într-o dictatură cu chip hâd euro-asiatic. În nici doi ani, statul nostru a ajuns la o izolare internațională fără precedent, renunțând la valorile și angajamentele noastre europene, inclusiv cele asumate în 2014 prin Acordul de Asociere cu UE. Mai nou, văzându-se izolat și “probozit” de partenerii europeni și euro-atlantici, Plahotniuc a aruncat masca europeană, asumându-și calea “ProMoldova”, calea spre neunde, calea spre izolare, calea spre dictatură și mai crudă, calea spre o coaliție post-electorală cu PSRM lui Igor Dodon, în numele federalizării Republicii Moldova, la solicitarea insistentă a Federației Ruse, spre a bloca pe veci parcursul european și euro-atlantic al Republicii Moldova, dar și dorita Unire a Basarabiei cu România.

În aceste condiții Partidul Liberal declară ca obiectiv politic major, pentru alegerile parlamentare din februarie 2019, oprirea expansiunii dictaturii binomului Plahotniuc-Dodon, prin participarea la PL la formarea unei majorități parlamentare pro-europene, antioligarhice, anti-Putin și pro-românești, pentru restabilirea democrației în Republica Moldova, asigurarea separării puterilor în stat, asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului, restabilirea relației armonioase cu UE și alți parteneri de dezvoltare, întru asigurarea bunăstării fiecărui cetățean al statului nostru și facilitarea drumului către Unirea Basarabiei cu România.

noiembrie 2018


25 noi

Declarația de unire a Republicii Moldova cu Țara-Mamă România

CONSTATÂND că moldovenii, muntenii și ardelenii sunt parte a poporului și națiunii române, vorbesc aceeași limbă, au aceeași istorie, tradiție și cultură, fapt confirmat prin Unirea de la 1600, înfăptuită de Mihai Viteazul, prin Mica Unire de la 1859 – Unirea Principatelor Române (Moldova și Muntenia) înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, precum șl prin Marea Unire de la 1918, înfăptuită de românii din Basarabia, Bucovina și Transilvania prin votul membrilor Sfatului Țării la data de 27 martie, Congresului General al Bucovinei la 28 noiembrie și a Adunării Naționale de la 1 decembrie de la Alba Iulia, sub sceptrul Iul Ferdinand I întregitorul și a Reginei Maria.

CONȘTIENTIZÂND că ACTUL UNIRII Basarabiei cu Țara-Mamă, România, din 27 martie 1918 nu a fost anulat niciodată și este valabil până în ziua de astăzi;

REAMINTIND că adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova a avut drept scop ieșirea din componența URSS, fiind doar un prim pas pentru viitoarea unire cu România, și nu pentru proliferarea încă a unui stat, care să aibă la bază același popor, aceeași națiune română;

INSISTÂND asupra lichidării consecințelor pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, care a supus terorii națiunea română, unica națiune europeană, separată în două state diferite, până în prezent;

AFIRMÂND că, împotriva voinței României și a populației din Basarabia, acest teritoriu a fost ocupat prin forță la 28 iunie 1940, de către URSS;

CONSTATÂND o conjunctură regională periculoasă, marcată de agresiunea militară și războiul hibrid în Republica Moldova, Georgia, Ucraina, din partea Federației Ruse, care duc la instabilitate și insecuritate, afectând direct soarta cetățenilor Republicii Moldova prin izolare de spațiul nostru valoric național și european, generând un nou risc de ocupație rusească;

RECUNOSCÂND că Republica Moldova riscă să cadă din nou sub controlul direct al Federației Ruse, din cauza planului de federalizare (trasnistrizare) al republicii, promovat cu insistență de agenții Kremlinului, ajunși în funcții la Chișinău și neconstituțional, la Tiraspol;

AVÂND ÎN VEDERE că și Senatul Statelor Unite ale Americii recunoaște existența unui singur popor român, fapt confirmat în Rezoluția 148 din 28 iunie 1991, prin care a recomandat Guvernului său să susțină eforturile de reunificare a Republicii Moldova cu România așa cum a fost stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, cu normele prevalente ale dreptului internațional și în conformitate cu Principiul 1 din Actul Final de la Helsinki;

REALIZÂND că situația politică, economică și socială din Republica Moldova este critică și, după 27 ani de independență, majoritatea cetățenilor trăiesc la limita sărăciei, fără a li se oferi o perspectivă de dezvoltare durabilă economică și socială, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților funda¬mentale ale omului;

ÎN NUMELE TUTUROR celor, care s-au sacrificat pentru Idealul Sfânt al Unirii Basarabiei cu România, fiind executați, arestați și aruncați în închisorile GULAG-ului sovietic sau deportați în Siberia;

ÎN CONFORMITATE cu idealurile și năzuințele poporului român în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale, cu peste o sută cincizeci de Declarații de Unire ale Consiliilor Locale și Teritoriale în frunte cu primarii aleși în cadrul alegerilor locale din anul 2015, cu Hotărârea Consiliului Republican al Partidului Liberal din 12 martie;

AVÂND ÎN VEDERE că anul acesta marcăm Centenarul Unirii de la făurirea României Mari, iar Președintele Parlamentului Republicii Moldova a respins inițiativele legislative ale fracțiunii Partidului Liberal de a numi anul 2018 – Anul Unirii șl proiectul de lege privind Unirea Republicii Moldova cu Țara-Mamă România, cetățenii Republicii Moldova

SOLICITĂ

Parlamentelor de la Chișinău și București, în virtutea dreptului istoric și a dreptului de Neam – UNIREA Republicii Moldova cu Țara-Mamă România, ca unica soluție de restabilire a adevărului istoric realizat prin Marea Unire din 1918, pentru asigurarea unității, libertății, bunăstării și securității românilor de pe ambele maluri ale Prutului, de azi înainte și pentru veciei

Trăiască UNIREA de-a pururi și pentru totdeauna!
Așa să ne ajute DUMNEZEU!