Guvernul Vlad Filat

De la alegeri.md
Versiunea din 24 februarie 2020 20:29, autor: Oleg (Discuție | contribuții) (Discursul Prim-ministrului desemnat, Vlad Filat, în cadrul ședinței în plen a Parlamentului)
Salt la: navigare, căutare
Vlad Filat
Guvernul Vlad Filat
Data învestirii 25 septembrie 2009
Încetarea activității 14 ianuarie 2011
(în exercițiu[1] din 27 decembrie 2010)
Prim-ministru Vlad Filat
Programulde activitate 2009–2013
Coaliția de guvernare Alianța pentru Integrare Europeană (PLDMPDMPL, AMN)
Șeful statului Mihai Ghimpu, Marian Lupu (din 30 decembrie 2010)
Parlamentul Legislatura a VII-a (XVIII-a)

Cabinetul de miniștri

Vlad Filat Prim-ministru PLDM
Ion Negrei Viceprim-ministru pentru probleme sociale PL
Victor Osipov Viceprim-ministru pentru reintegrare AMN
Victor Bodiu Ministru de stat PLDM
Valeriu Lazăr Viceprim-ministru, ministru al economiei PDM
Iurie Leancă Viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe și integrării europene PLDM
Veaceslav Negruța Ministru al finanțelor PLDM
Alexandru Tănase Ministru al justiției PLDM
Victor Catan Ministru al afacerilor interne PLDM
Vitalie Marinuța Ministru al apărării PL
Marcel Răducan Ministru al construcțiilor și dezvoltării regionale PDM
Valeriu Cosarciuc Ministru al agriculturii și industriei alimentare AMN
Anatol Șalaru Ministru al transporturilor și infrastructurii drumurilor PL
Gheorghe Șalaru Ministru al mediului PL
Leonid Bujor Ministru al educației AMN
Boris Focșa Ministru al culturii PDM
Valentina Buliga Ministru al muncii, protecției sociale și familiei PDM
Vladimir Hotineanu Ministru al sănătății PLDM
Ion Cebanu Ministru al tineretului și sportului PL
Alexandru Oleinic Ministru al tehnologiilor informaționale și comunicațiilor AMN
Mihail Formuzal Guvernator al Găgăuziei
Gheorghe Duca Președinte al Academiei de Științe a Moldovei

Rapoarte de activitate

Raportul privind implementarea Programului de activitate al Guvernului
28 septembrie 2010

Discursuri

Discursul Prim-ministrului desemnat, Vlad Filat, în cadrul ședinței în plen a Parlamentului

25 septembrie 2009

Stimate domnule Președinte al Parlamentului,
Stimate doamne deputați,
Stimați domni deputați,
Stimați reprezentanți ai corpului diplomatic,
Stimați reprezentanți ai mass-media,
Onorată asistență,

Discursul Prim-ministrului desemnat, Vlad Filat, din 25 septembrie 2009

Pe 29 iulie am încheiat încă o etapă în lupta noastră pentru libertate, democrație și adevăr. Speranțele societății s-au îndreptat spre partidele care și-au asumat drept obiectiv restabilirea instituțiilor democratice, depășirea efectelor crizei economico-financiare și integrarea autentică a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Suntem conștienți de moștenirea grea lăsată de guvernarea anterioară, însă angajamentul luat în fața cetățenilor nu ne permite nici pentru o clipă să ezităm, să facem trimitere la problemele existente și să ne eschivăm de la uriașa responsabilitate pentru destinele țării.

Vreau să asigur cetățenii Republicii Moldova că îmi asum conștient și plenar funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova. Iar împreună cu colegii mei din Alianța pentru Integrare Europeană, împreună cu echipa guvernamentală ne asumăm întreaga responsabilitate pentru guvernarea pe care o instaurăm astăzi. Noi nu vom fi un Guvern de sacrificiu, nici unul tehnic sau incolor. Noi vom fi un Guvern care exprimă voința politică de schimbare manifestată prin votul cetățenilor. Guvernul va opune haosului – ordinea, amatorismului – competența, sabotajului – consecvența, iar populismului – realismul.

Vreau să asigur cetățenii că pentru un nou Guvern cuvântul de ordine va fi responsabilitatea pentru soarta țării, pentru soarta cetățenilor, iar mandatul nostru va avea patru ani și îl vom duce cinstit, energic și cu demnitate până la capăt. În același timp, vom construi o societate consolidată și solidară, în care fiecare cetățean va fi interesat direct în realizarea obiectivelor asumate de către Guvern. Guvernul își va structura activitatea în conformitate cu următoarele priorități naționale: europenizarea țării și integrarea Republicii Moldova în spațiul valoric de securitate și de bunăstare europeană; reintegrarea țării prin identificarea unei soluții viabile și durabile a diferendului transnistrean, asigurarea supremației legii și edificarea, în sfârșit, a statului de drept Republica Moldova, depășirea crizei economico-financiare și asigurarea creșterii economice, inclusiv descentralizarea puterii și asigurarea autonomiei locale prin demontarea verticalei puterii și aplicarea principiilor și normelor europene în domeniul administrației publice.

Stimați colegi,

Guvernul va activa în conformitate cu principiul separării și independenței puterilor legislativă, executivă și judecătorească. În același timp, vom urmări aplicarea uniformă și corectă a legilor și a principiului egalității tuturor în fața legii. Guvernul realizează că justiția independentă reprezintă elementul-cheie al statului de drept și al unei guvernări democratice și este instrumentul care trebuie să asigure suportul necesar pentru celelalte reforme.

Doar un sistem de drept, bine organizat, și o justiție funcțională poate asigura atragerea investițiilor, lupta cu corupția, combaterea criminalității și protecția drepturilor omului. Din aceste motive, Guvernul va acorda un rol deosebit edificării statului de drept, implicit prin inițierea unor reforme de ordin structural și procedural în justiție.

Reforma în justiție va viza mai multe domenii și anume: modificarea structurii și competențelor Curții Consiliului Superior al Magistraturii prin crearea unui consiliu bicameral: Camera Procurorilor și Camera Judecătorilor; finalizarea reformei Procuraturii, demilitarizarea acesteia și acordarea statutului de magistrați procurorilor; reformarea instituției avocaturii și acordarea asistenței juridice garantate de stat; reformarea mecanismului de executare a hotărârilor judecătorești și implementarea sistemului de executori judecătorești privați; lichidarea instanțelor economice și preluarea competențelor acestora de către instanțele de drept comun, cu specializarea pe colegii, secțiuni, după caz; realizarea unei serii de reforme de ordin procedural, orientate spre îmbunătățirea calitativă a actului de justiție.

Guvernul va acorda o atenție deosebită instruirii profesionale, dar și responsabilizării magistraților pentru pronunțarea unor hotărâri vădit ilegale și pentru comiterea unor acte de corupție. În această ordine de idei, Guvernul va acționa în regres prompt și fără nici o excepție împotriva magistraților, care pronunță hotărâri și prejudiciază cetățeanul și statul.

Stimați deputați,

Libertatea presei în Republica Moldova a fost îngrădită sistemic și metodic, contrar cerințelor legale, accesul la informație a avut un caracter declarativ, în realitate fiind izolat ermetic. Licențele Radio și TV au fost acordate exclusiv pe criterii politice. Radioul și Televiziunea publică a uitat ce înseamnă principiile pluralismului și echidistanței. La capitolul libertatea presei în lume, țara noastră a coborât pe locul 150, alături de statele africane.

Guvernul va acționa în vederea liberalizării spațiului mediatic și garantării libertății de exprimare. În mod prioritar, Guvernul va iniția reforma legislației, ce reglementează activitatea mass-media și, în primul rând, Codul Audiovizualului. IPNA “Teleradio-Moldova” va fi reformată pentru a i se asigura libertate editorială și mai mult profesionalism. Reforma va viza asigurarea independenței Consiliului Coordonator al Audiovizualului și a Consiliului de Observatori al IPNA “Teleradio-Moldova”.

Urmează a fi create, totodată, condițiile necesare pentru dezvoltarea mass-media și pentru stimularea investițiilor în presa autohtonă. Pentru asigurarea accesului la informație, Guvernul va iniția modificarea Codului contravențional în vederea înăspririi pedepselor pentru îngrădirea accesului la informație și neoferirea informațiilor de interes public în termenele stabilite de lege.

Guvernul va miza pe sprijinul presei în edificarea statului de drept și atingerea obiectivului de europenizare al Republicii Moldova. Un alt partener, pe care îl vedem în acest sens, este societatea civilă. Mizăm pe un parteneriat real și vom face tot posibilul pentru a asigura dezvoltarea dinamică a sectorului asociativ. Vom crea un cadru instituțional pentru cooperarea dintre autoritățile publice și societatea civilă, care va stimula implicarea ONG-urilor în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor publice.

Guvernul va demonta verticala puterii și va aplica principiile și normele europene în domeniul administrației publice. Apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană se poate produce doar în condițiile unui stat în care structurile puternic ierarhizate sunt înlocuite cu structuri descentralizate, transparente și flexibile, întemeiate pe supremația drepturilor și libertăților civile, vom corela reforma administrației centrale cu cea a administrației locale.

Descentralizarea și asigurarea autonomiei locale reale va constitui una din preocupările de bază ale Guvernului. În acest sens, va fi dezvoltat cadrul legal, normativ și instituțional corespunzător, pentru a asigura transferul de competențe către autoritățile publice locale, inclusiv în domeniul finanțelor publice și de a întări capacitatea lor administrativă.

Guvernul va elimina practicile vicioase de alocare pe criterii politice a mijloacelor bugetare pentru investiții în autoritățile publice locale. La nivel central, Guvernul va iniția restructurarea profundă a administrației publice centrale în vederea creării unui cadru instituțional eficient, funcțional și durabil, bazat pe supremația legii și acordarea unor servicii publice calitative populației.

Noi vom moderniza serviciile publice prin reducerea birocrației, eficientizarea și îmbunătățirea calității serviciilor, cu impact pozitiv maxim asupra cetățeanului. Guvernul va recurge la o reformă a serviciilor desconcentrate, restabilind, totodată, instituția Oficiului teritorial al Guvernului.

Onorat Parlament,

Preocuparea de fond a echipei noastre de guvernare va fi calitatea vieții cetățeanului, pentru ca, trăind în Europa, vorbind la nesfârșit despre Europa, să avem un nivel de trai comparabil cu cel de pe continentele cele mai înapoiate. Vom raporta toate acțiunile noastre la acest obiectiv. Pentru realizarea lui va fi necesară mobilizarea întregii societăți, nu doar a Guvernului.

În condițiile de criză, relansarea economiei devine una dintre prioritățile principale ale programului nostru de modernizare și europenizare a țării. Guvernul va acționa în vederea schimbării paradigmei de dezvoltare a țării de la o economie bazată pe consum și importuri la o economie bazată pe investiții, inovații și competitivitate. Descentralizarea, demonopolizarea și dereglementarea activităților economice sunt obiectivele noastre majore.

Vreau să asigur oamenii de afaceri că nu vor mai pierde luni de zile în așteptarea autorizațiilor și licențelor. Nu se vor mai căciuli în fața funcționarilor de stat, care inventează zeci de bariere pentru a-și spori importanța. Caracatița corupției în administrația de stat va fi nimicită fără milă, indiferent de culoarea politică sau funcțiile celor corupți. Cunoaștem cu toții situația tragică a sutelor de mii de familii, despărțite din cauza lipsei locurilor de muncă, bine plătite aici, în Republica Moldova.

Nu putem miza pe o societate puternică atât timp, cât un cetățean activ și bine pregătit din punct de vedere profesional nu își poate asigura familia prin munca sa. De aceea, prin politicile noastre economice vom acționa energic, pentru ca economia națională să devină una competitivă, capabilă să creeze locuri de muncă sigure și bine plătite, iar întreaga societate, fiecare cetățean în parte să simtă și să se bucure de o creștere economică sănătoasă, organică și echilibrată.

Pe plan extern, Guvernul va relua negocierile cu Fondul Monetar Internațional, cu alte instituții financiare internaționale și cu țări donatoare pentru a obține sprijinul necesar implementării Programului de recuperare economică și acoperirea insuficienței de mijloace bugetare.

Pe plan intern, vom dezvolta un dialog permanent cu mediul de afaceri, pe care îl percepem ca un partener sigur în dezvoltarea țării. Așa cum am spus de mai multe ori, că mediul de afaceri va fi partener nu numai în instituirea în Republica Moldova a unei economii de piață funcțională, dar în a constitui un stat de drept, un stat bazat pe lege în țara noastră.

Guvernul își asumă dinamizarea reformei regulatorii, creșterea transparenței sistemului de autorizare a afacerii prin reducerea numărului de domenii supuse autorizării, licențierii, diminuarea restricțiilor la import-export și debirocratizarea procedurilor administrative de autorizare. Vreau să asigur mediul de afaceri că inspecțiile și controalele vor fi drastic diminuate, iar orice intervenție nejustificată a organelor de control va fi curmată din rădăcini.

Guvernul va asigura tuturor persoanelor respectarea drepturilor legale asupra proprietăților și investițiilor efectuate în Republica Moldova. Competiția liberă va stimula crearea unei economii funcționale, care va servi ca bază pentru dezvoltarea afacerilor și crearea noilor locuri de muncă. În acest sens, Guvernul va reforma sistemul de salarizare în sectorul public, astfel încât fiecare angajat aflat în serviciul societății să fie mândru de funcția respectivă.

Una din preocupările Guvernului va fi fortificarea securității energetice a țării printr-un dialog permanent cu principalii furnizori de resurse energetice, în special gaze naturale și energie electrică. Pentru a diversifica și a asigura stocuri de rezervă și interconexiuni alternative, vom investi bani publici, dar și mijloace atrase din mediul privat. Accentul va fi pus pe sporirea capacității proprii de generare a energiei electrice, pe modernizarea și diversificarea celor existente. Guvernul va sprijini restabilirea și modernizarea liniilor de interconexiune cu Ucraina, extinderea capacităților de interconexiune cu România și în proiectele GRINFIL. Vom stimula investițiile în energia regenerabilă.

Una dintre cele mai importante ramuri ale economiei naționale – agricultura, cunoaștem cu toții, parcurge o etapă extrem de dificilă. Aici vom reacționa în regim de urgență, pentru a salva ramuri de importanță strategică și a nu permite ruinarea producătorului agricol. Guvernul va susține modernizarea sectorului agrar, dotarea tehnică a entităților agricole, extinderea sistemelor eficiente de irigație, optimizarea structurii înființărilor agricole și extinderea spectrului de culturi agricole cultivate în țară. Vom susține, de asemenea, crearea unităților de aprovizionare cu inputuri moderne și calitative pentru agricultură și celor de colectare a produselor agricole. Una din acțiunile imediate ale Guvernului va fi deblocarea situației din sectorul vitivinicol prin soluționarea problemei achiziționării strugurilor.

Stimați deputați,

În domeniul dezvoltării antreprenoriatului, comerțului și atragerii investițiilor, politicile Guvernului vor urmări redresarea actualelor tendințe prin acoperirea treptată a necesităților interne de consum cu servicii și produse autohtone. Astfel, urmează să generăm un tren pozitiv în evoluția balanței comerțului extern. Vom stimula implicarea cetățenilor Republicii Moldova în crearea bunurilor și serviciilor, inclusiv pentru export. Și ambiția noastră este să ajungem, cel puțin, la dublarea numărului de întreprinderi mici și mijlocii.

Resursele venite prin transferuri de peste hotare vor beneficia de condiții adecvate pentru investiții în noi afaceri și proiecte investiționale. În același timp, Guvernul va lua măsuri de susținere a cetățenilor reveniți în țară de la muncile de peste hotare. Vom reduce în mod esențial presiunile regulatorii asupra activităților economice generate atât la nivelul legislației, cât și al actelor normative emise de tot felul de autorități. Iar fiecare proiect nou de act normativ sau de modificare a legislației în vigoare va fi supus evaluării sub aspectul impactului său regulatoriu.

Piața internă de bunuri și servicii va fi liberalizată, iar monopolurile din acest domeniu desființate. Eliminarea acestora va contribui la deblocarea operațiunilor de import-export și la înviorarea schimburilor comerciale. Văd zâmbete în momentul în care am enunțat acest obiectiv al nostru, dar vreau să vă asigur că se va întâmpla foarte rapid acest obiectiv pe care ni-l asumăm.

Politicii bugetar-fiscale îi revine un rol esențial în crearea condițiilor pentru buna desfășurare a activităților economice. Ea trebuie să devină una stimulatorie și să încurajeze activitatea economică legală. În acest sens, Guvernul va reduce povara fiscală și va simplifica sistemul de impozite și taxe prin optimizarea cheltuielilor publice și majorarea investițiilor publice productive.

Prevenirea blocajelor financiare la nivelul bugetului public național va întări siguranța financiară a bugetului și va păstra banii veniți de la contribuabili în circuitul economic. În același timp, adoptarea și aplicarea de proceduri fiscale și vamale moderne vor spori previzibilitatea și transparența politicilor în acest domeniu. Veniturile cuantei fiscale la buget, cum ar fi plățile efectuate de către populație și agenți economici pentru așa-numitele servicii contra plată prestate de către instituțiile publice, urmează a fi reduse și ulterior eliminate.

Sursele de finanțare a deficitului bugetar vor fi diversificate printr-un instrument eficient și cât mai necostisitor. Prezumăm limitarea mărimii deficitului bugetar la 2% din PIB pe perioada următorilor 4 ani. Principala instituție a sistemului bancar din Republica Moldova – Banca Națională se va bucura de gradul necesar și firesc de independență. Practicile de exploatare abuzivă a instrumentelor ei și a rezervelor valutare ale țării vor fi curmate. Banca Națională este responsabilă de politica monetar-creditară, de asigurarea stabilității prețurilor, de creșterea eficienței sistemului bancar. În acest sens, instituția urmează să își îmbunătățească mecanismele de supraveghere a băncilor comerciale.

Onorată asistență,

Securitatea socială are o importanță primordială. Sistemul de protecție socială va fi reformat și aliniat la standardele și practicile europene. Aceste procese vor avea drept rezultat reducerea sărăciei, a inegalității și a inechității în societate și sprijinirea reală a familiilor, a copiilor, a pensionarilor și, în mod special, a persoanelor socialmente vulnerabile.

Guvernul va acționa în vederea asigurării unui sprijin eficient familiilor cu mulți copii și familiilor care sunt în dificultate, substituind treptat indemnizațiile cu un sistem de alocații familiale. Compensațiile nominative vor ceda treptat locul unui sistem de asistență socială, bazat pe testarea veniturilor reale și evaluarea nevoilor, iar indicatorul de referință va fi venitul lunar minim garantat al familiilor vulnerabile, care ulterior urmează a fi majorat.

Mecanismul de protecție socială a persoanelor cu dizabilități va fi perfecționat și va avea la bază echitatea și eficiența. Guvernul va promova consecvent conceptul de incluziune socială, pentru ca nimeni să nu se simtă exclus din societate, indiferent și în pofida oricăror handicapuri. Vom iniția reforma sistemului de stabilire a dizabilității pentru a preveni speculațiile, marginalizarea și nedreptățile frecvente din acest domeniu. Asistența socială și protecția copilului vor fi transformate într-o largă platformă pentru dezvoltarea parteneriatelor publice private în beneficiul celor afectați. În contextul politicilor sociale, în calitatea mea de Prim-ministru, vreau să asigur fiecare cetățean luat în parte, că ne vom onora toate obligațiile sociale, iar salariile și pensiile vor fi achitate integral și la timp.

Stimați colegi,

O guvernare responsabilă și eficientă trebuie să aibă în finalitate sănătatea și bunăstarea cetățenilor. Sănătatea fizică este inseparabilă de cea morală. Noi vom aborda domeniul sănătății publice ca pe o prioritate și vom urmări ca fiecare cetățean să aibă acces la servicii medicale accesibile și de calitate. Către anul 2013, Guvernul își propune să îmbunătățească semnificativ o serie de indicatori sociali majori: creșterea speranței de viață până la 70 de ani, reducerea ratei mortalității infantile până la 10 cazuri la 1 000 de copii născuți vii, reducerea ratei mortalității materne până la 17 cazuri la 100 mii de copii născuți vii, reducerea incidenței TBC până la 100 cazuri la 100 mii de populație.

Guvernul va urmări dezvoltarea și eficientizarea sistemului de ocrotire a sănătății, pentru ca toți cetățenii să poată beneficia de întregul set de servicii medicale primare. Vom investi în infrastructură și în programe de sănătate cu un larg impact social. Guvernul va orienta asistența medicală primară spre nevoile familiei și ale comunității, astfel încât către anul 2013 să ne apropiem de standardele europene în ceea ce privește indicatorii principali de sănătate.

Stimați colegi,

Educația are o importanță majoră pentru redresarea economică și socială a Republicii Moldova, dar și pentru promovarea valorilor europene și democratice în țară. Politicile Guvernului vor avea drept scop asigurarea accesului la educație pentru toți, sporirea calității educației și îmbunătățirea condițiilor de activitate în învățământ. Guvernul va face tot posibilul ca în termene restrânse să convingă prin politici adecvate profesorii, elevii, studenții și părinții că educația este o prioritate națională. Acest lucru se va materializa, în special, prin salarii decente, o infrastructură modernă și șanse egale la educație pentru fiecare copil.

Guvernul pledează pentru eliminarea politicului din școală și pentru respectarea cu strictețe a autonomiei universitare. Vom aplica politici menite să extindă rețeaua și să ridice calitatea instituțiilor preșcolare, vom reforma politica salarială având drept obiectiv corelarea salariilor pedagogilor cu salariul mediu pe economie. Vom implementa pas cu pas prevederea europeană prin care școala va garanta cunoașterea la cel mai înalt nivel a limbii de stat de către toți copiii țării. Vom promova, de asemenea, studierea facultativă a religiei în școală. Vă asigur, stimați cetățeni, că problemele educației vor fi în permanență pe agenda Guvernului și a Prim-ministrului.

Stimați colegi,

Guvernul va crea condiții necesare pentru relansarea proceselor culturale și va asigura accesul larg al cetățenilor la viața culturală și la patrimoniul cultural național. Noi înțelegem cultura ca un factor primordial al păstrării și dezvoltării identității naționale și vom crea cadrul necesar de dezvoltare și de manifestare a diversității culturale.

Guvernul vede în dezvoltarea artelor contemporane un mijloc de afirmare a culturii naționale și va aplica măsuri de rigoare pentru păstrarea și dezvoltarea patrimoniului cultural național. Vom sprijini uniunile de creație și vom reglementa statutul artistului în scopul susținerii efective a artiștilor și a creației lor. Este în interesul Guvernului să asigure conectarea fenomenului cultural din Republica Moldova la circuitele culturale regionale și internaționale, îmbunătățind astfel imaginea țării în lume.

În domeniul tineretului, Guvernul va urmări crearea condițiilor necesare pentru realizarea plenară a potențialului tinerilor în viața politică, economică, socială și culturală a țării. Politicile de tineret vor fi promovate intersectorial, de la susținerea inițiativelor de afaceri la protecția socială a tinerilor și a familiilor tinere. Vom acționa în vederea integrării social-economice a tinerilor, inclusiv a celor vulnerabili și excluși social. O altă țintă a politicilor de tineret va fi diminuarea exodului forțat și crearea condițiilor pentru revenirea tinerilor în țară.

Guvernul este conștient de faptul că respectarea drepturilor cetățenești, care aparțin minorităților naționale, sunt precondiții importante pentru stabilitatea și dezvoltarea cu succes a Republicii Moldova ca stat independent și prosper. Guvernul își propune constituirea unui demos bazat pe valori democratice comune pentru toți cetățenii, indiferent de apartenența lor etnică și lingvistică. În acest scop, vom elabora, cu participarea largă a societății civile și a organizațiilor internaționale relevante, a Concepției de stat cu privire la integrarea cetățenilor de alte etnii în viața social-culturală și politica Republicii Moldova.

Voi sublinia, cu acest prilej, că, în corespundere cu obligațiile asumate de către Republica Moldova în cadrul OSCE și al Consiliului Europei, Guvernul are misiunea de a crea pentru minorități condiții și oportunități adecvate de a învăța limba de stat.

Stimați deputați,

Țin să vă asigur că la elaborarea tuturor politicilor sociale, economice și de alt ordin, vom lua în calcul și perspectiva de reintegrare a țării. La fel ca și relansarea economică, restabilirea statului de drept și integrarea europeană, pentru noi reintegrarea țării va fi un obiectiv de primă importanță. Viziunea noastră la acest capitol este una cât se poate de clară, reintegrarea țării urmează să se producă în baza și în limitele Constituției Republicii Moldova, a cadrului legislativ în vigoare și a standardelor internaționale. Noi pledăm pentru soluționarea problemei transnistrene exclusiv pe cale pașnică, prin intermediul unui proces de negocieri transparent în cadrul formatului cinci plus doi.

Guvernul va utiliza atât posibilitățile interne pe care le are la dispoziție în acest sens, cât și pe cele externe. Vorbind de posibilități interne, mă refer, în primul rând, la condiții de activitate economică, afaceri atractive, o democrație funcțională, un sistem social performant și o justiție independentă. Toate împreună vor convinge cetățenii din regiunea de est că un viitor sigur și prosper e posibil doar într-o Moldovă integră și democratică.

Prin posibilitățile diplomatice în problema reglementării diferendului transnistrean înțelegem să promovăm un mesaj coerent, să dăm dovadă de corectitudine și consecvență în raport cu partenerii externi.

În domeniul politicii externe, Guvernul va promova o activitate diplomatică, care va avea ca scop major asigurarea stabilității politicii interne necesare pentru promovarea consecventă a reformelor dictate de imperativul integrării europene a țării, depășirea consecințelor crizei financiare și economice, precum și pentru continuarea eforturilor de reglementare durabilă a problemei transnistrene. Integrarea europeană va fi prioritatea absolută a politicii externe a țării.

Republica Moldova este geografic și cultural un stat european cu un viitor european, însă acest viitor nu va fi atins prin declarații, ci numai și numai prin acțiuni, stimați colegi. Guvernul se angajează să implementeze cu determinare și voință valorile și standardele europene în toate domeniile: politic, economic, social.

În raport cu Uniunea Europeană, Guvernul Republicii Moldova va negocia și va semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care va oferi țării noastre noi oportunități și perspective previzibile în următoarele domenii de cooperare: liberalizarea regimului de vize, crearea zonei de liber schimb aprofundat și comprehensiv, integrarea economică și asigurarea securității energetice prin aderarea la piața energetică europeană.

În același context, pentru a promova cât mai eficient agenda noastră europeană, vom acorda o atenție deosebită lărgirii grupului de prieteni ai Republicii Moldova în cadrul Uniunii Europene. Guvernul va pleda în continuare pentru creșterea rolului Uniunii Europene în soluționarea conflictului transnistrean.

În relațiile cu statele vecine, Guvernul va promova o politică de cooperare și bună vecinătate și va depune eforturi sporite pentru a normaliza și impulsiona cooperarea bilaterală și transfrontalieră cu România și Ucraina, pentru a dezvolta relații privilegiate bazate pe pragmatism și abordări moderne în contextul procesului de integrare europeană.

În relațiile cu România, Guvernul va finaliza, ceea ce a inițiat domnul Președinte al Parlamentului, domnul Ghimpu, prin abolirea regimului discriminatoriu de vize, introdus pentru cetățenii români de către guvernarea precedentă, va semna Convenția privind micul trafic la frontieră, va propune Guvernului României și va promova elaborarea unei Strategii de dezvoltare a relațiilor bilaterale, va soluționa în spirit european chestiuni legate de acordurile bilaterale. Și, ca să anticipez, eventual, anumite întrebări, inclusiv mă refer și la tratatul politic de bază. Și foarte important, vom atrage experiența valoroasă ce ține de armonizarea legislației și implementarea aquis-ului comunitar.

În relațiile cu Ucraina, Guvernul va promova cooperarea bilaterală în toate domeniile de interes comun: securitatea energetică, cooperarea regională, integrarea europeană, reglementarea conflictului transnistrean, aprofundarea cooperării economice bilaterale, reglementarea raporturilor de proprietate, dezvoltarea cu succes a cooperării bilaterale ne-ar permite să edificăm un parteneriat strategic moldo-ucrainean.

Pornind de la parteneriatul strategic cu Federația Rusă, convenit în Tratatul politici de bază moldo-rus, semnat în anul 2001, dezvoltarea și aprofundarea relațiilor bilaterale se vor baza pe principiile egalității suverane, respectului mutual, cooperării reciproc avantajoase. O atenție deosebită vom acorda coerenței dialogului politicii bilaterale și dezvoltării relațiilor economice bazate pe transparență, pragmatism, previzibilitate și respectarea intereselor reciproce.

Guvernul pledează pentru interacțiune strânsă cu Federația Rusă atât în plan bilateral, cât și în cadrul mecanismelor consacrate de negocieri în formatul 5 plus 2, valorificând în deplină măsură aportul Rusiei în vederea identificării unei soluții cuprinzătoare și viabile a conflictului transnistrean, cu respectul suveranității, integrității și statutului de stat unitar al Republicii Moldova.

În relațiile cu Statele Unite ale Americii, Guvernul va depune eforturile necesare în vederea inițierii unui parteneriat strategic bazat pe următoarele principii: sprijin din partea Statelor Unite pentru suveranitatea, independența, integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor Republicii Moldova, consolidarea Republicii Moldova ca stat independent, suveran și democratic, capabil să contribuie la securitatea și prosperarea cetățenilor săi, dar și ai întregii Europe. Încurajarea și susținerea eforturilor Republicii Moldova în vederea aprofundării legăturilor sale politice, economice, sociale și de securitate cu Comunitatea Euroatlantică. Susținerea integrării depline a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Stimați colegi,

Îmi permit să spun câteva lucruri despre relațiile cu opoziția. Noi vom depune toate efortule pentru a depăși stereotipul că opoziția este un dușman. Trebuie să rămână în trecut atitudinea ostilă față de acei care gândesc altfel. Vom fi deschiși, vom accepta critica obiectivă și vom respecta toate drepturile opoziției. Există mecanisme civilizate de cooperare cu opoziția pentru binele țării, în interesul fiecărui cetățean. Dacă opoziția va percepe pozitiv mesajul nostru și va urma modelul propriu statelor democratice în relațiile putere–opoziție, atunci societatea va avea numai de câștigat, și fiecare cetățean luat în parte.

În final, vreau să menționez că viața este mult mai dinamică, mult mai imprevizibilă decât orice document. Globalizarea, efectele ecologice, crizele mondiale de proporții, conflictele regionale, pericolul terorismului, și a aș putea să continui, sunt provocările noului secol și mileniu. Nimeni nu ne poate garanta fără echivoc o stabilitate politică, economică și de altă natură pe continent și în lume.

Însă dincolo de aceste incertitudini, vreau să îmi exprim ferma convingere că Guvernul pe care am onoarea să îl prezint, își va îndeplini cu demnitate programul de activitate, program asumat, și va răspunde competent și responsabil așteptărilor societății noastre, ale fiecărui cetățean luat în parte. Cred cu tărie într-o Moldovă unită în fața dificultăților, în uriașele energii creatoare de bunuri și valori prezente în societatea noastră. Sunt convins în reușita acestui Guvern, a fiecărui cetățean în parte, a țării noastre – Republica Moldova.

Stimați colegi deputați,

Acestea fiind spuse, permiteți-mi să dau citire componenței nominale a Guvernului:

  • Vlad Filat, Prim-ministru al Republicii Moldova;
  • Iurie Leancă, viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe și integrării europene;
  • Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministrul economiei;
  • Ion Negrei, viceprim-ministru;
  • Victor Osipov, viceprim-ministru;
  • Victor Bodiu, ministru de stat;
  • Veaceslav Negruța, ministrul finanțelor;
  • Alexandru Tănase, ministrul justiției;
  • Victor Catan, ministrul afacerilor interne;
  • Vitalie Marinuța, ministrul apărării;
  • Marcel Răducan, ministrul construcțiilor și dezvoltării regionale;
  • Valeriu Cosarciuc, ministrul agriculturii și industriei alimentare;
  • Anatol Șalaru, ministrul transporturilor și infrastructurii drumurilor;
  • Gheorghe Șalaru, ministrul mediului;
  • Leonid Bujor, ministrul educației;
  • Boris Focșa, ministrul culturii;
  • Valentina Buliga, ministrul muncii, protecției sociale și familiei;
  • Vladimir Hotineanu, ministrul sănătății;
  • Ion Cebanu, ministrul tineretului și sportului;
  • Alexandru Oleinic, ministrul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor;
  • Mihail Formuzal, Guvernator al UTA Găgăuzia (Gagauz-Yeri), membru al Guvernului din oficiu;
  • Gheorghe Duca, președinte al Academiei de Științe a Moldovei, membru al Guvernului din oficiu.

Onorat Parlament,

Solicit vot de încredere asupra Programului de activitate și a componenței nominale ale Guvernului.

Vă mulțumesc pentru atenție și sunt la dispoziția dumneavoastră. // parlament.md



Guvernele Republicii Moldova

Druc  Muravschi  Sangheli  Sangheli II  Ciubuc  Ciubuc II  Sturza  Braghiș  Tarlev  Tarlev II  Greceanîi  Greceanîi II  Filat  Filat II  Leancă  Gaburici  Streleț  Filip  Sandu  Chicu