Declarațiile lui Andrian Candu în perioada alegerilor prezidențiale din 2020

De la alegeri.md
Versiunea din 20 octombrie 2020 15:05, autor: Oleg (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Declarații, sesizări, poziții și apeluri emise de candidatul Partidului “Pro Moldova” (PPPM), Andrian Candu, în perioada alegerilor prezidențiale din 2020. Informațiile sunt preluate în întregime de pe site-ul partidului pro-moldova.eu și din alte surse oficiale afiliate formațiunii.

Cuprins

octombrie 2020


20 oct

Un nou mecanism de finanțare pentru modernizarea satelor

Pro Moldova a elaborat un proiect de lege care vine să asigure dezvoltarea infrastructurii satelor prin redistribuirea inteligentă a surselor alocate astfel încât rezultatul să fie conform aspirațiilor anunțate de candidații la funcția de președinte în alegerile din 2020.

Proiectul prevede ca o parte din banii colectați pentru fondul rutier să rămână în bugetele locale, iar pe lângă asta, statul să fie obligat prin lege să mărească fondul de dezvoltare regională.

Astăzi, în secolul XXI, care pune accent pe dezvoltare, inovații, tehnologii avansate, sute de sate din Republica Moldova nu sunt racordate și mii de locuitori nu au acces gazificare, apă caldă, canalizare, etc. Cu toate acestea, în schimbul unor declarații populiste, grupul parlamentar Pro Moldova vine cu un proiect de lege tehnic ce are drept scop să intervină pe o serie de acte normative, în rezultatul cărora, dezvoltarea infrastructurii, în special la nivelul satelor, va deveni o prioritate la nivel național și obligație la nivel de legislație, indiferent de factorul politic și schimbările frecvente a executivului a declarat Corneliu Padnevici, vicepreședinte Pro Moldova responsabil de domeniul APL.

În varianta tehnică, proiectul de lege înregistrat de Pro Moldova presupune diminuarea cu 25% a surselor de finanțare a fondului rutier și redistribuirea diferenței de 25% către autoritățile publice locale de nivelul I, astfel încât primăriile din zonele rurale să se bucure de o finanțare mai consistentă. De asemenea, se propune majorarea până la 3% a alocațiilor către fondul pentru dezvoltarea regională. Modificările propuse nu necesită cheltuieli adiționale din bugetul de stat, ci presupun o redistribuire a surselor financiare.

Acest proiect face parte din testul de sinceritate și responsabilitate pe care l-am lansat recent pentru a ajuta oamenii să facă o alegere conștientă pe 1 noiembrie. Ca și proiectul precedent, legat de majorarea pensiilor, această inițiativă poate fi votată chiar astăzi și poate implementa cu succes promisiunea candidaților deja în următorul an, fără să așteptăm rezultatele alegerilor sau scuzele eventualului președinte sau președintă de ce nu a reușit peste patru ani. Reușim împreună acum, dacă votăm un proiect recunoscut drept necesar de toți și fără cheltuieli suplimentare, a precizat Andrian Candu.

Menționăm că, la această oră, conform datelor oficiale, în Republica Moldova numai 56,4% din gospodării au acces la apă caldă, doar 58,5% sunt conectate la gaz și numai 35,8 la sută din gospodării sunt racordate la rețeaua de canalizare. Astfel, lipsa infrastructurii vitale duce la pierderea investițiilor în R. Moldova, iar satele pierd locuitorii.

16 oct

Testul sincerității – responsabilitatea candidaților față de pensionari

Pro Moldova transformă promisiunile candidaților admiși în cursa pentru prezidențiale în proiecte de legi și propune votarea lor până la 1 noiembrie într-o ședință plenară a Parlamentului.

Grupul parlamentar Pro Moldova a făcut demersuri către toate fracțiunile din Parlament pentru a subsemna cererea de convocare a ședinței plenare a Legislativului săptămâna viitoare. Amintim că pentru aceasta sunt necesare semnăturile a 34 de deputați.

Este foarte popular, astăzi, printre politicieni discuția despre responsabilitate și caracter, interesul oamenilor. Noi propunem testarea acestor calități până ca alegătorii să-și dea votul. Să vedem dacă cei înscriși în cursa electorală promit doar sau, poate, cu adevărat le pasă și vor să schimbe lucrurile. Am propus primul proiect în cadrul testului sincerității legat de majorarea pensiilor, iar altele urmează să fie înaintate în perioada imediat următoare. În funcție de cum vor acționa candidații și formațiunile care îi susțin în raport cu onorarea propriilor promisiuni, vom decide pe cine vom încuraja susținătorii noștri să voteze la 1 noiembrie curent, a declarat Andrian Candu, liderul Pro Moldova.

Pro Moldova subliniază că, atât deputații, cât și simpatizanții formațiunii sunt liberi să-și aleagă candidatul pe care îl vor susține în condițiile în care singurul candidat căruia necondiționat i-au exprimat încrederea a fost abuziv exclus din cursa electorală. Totodată, o decizie a partidului față de susținerea, inclusiv la nivel de organizații teritoriale, a unui candidat nu există deocamdată. Singura decizie univocă legată de această campanie este lupta împotriva lui Igor Dodon, care a devalorizat mandatul de președinte și încearcă să preia controlul asupra tuturor instituțiilor statului.

15 oct

Pro Moldova a transpus promisiunile electorale ale candidaților într-un proiect de lege

Pro Moldova înaintează un proiect de modificare a Constituției prin introducerea prevederii care obligă statul să achite pensionarilor o pensie minimă, nu mai mică decât minimul de existență.

Minimul de existență în R. Moldova pentru anul 2020 este de circa 2 100 de lei. Proiectul înregistrat de Pro Moldova presupune că fiecare pensionar, indiferent de vechimea în muncă, indiferent de profesiile pe care le-a avut, să primească o pensie de minimum 2 100 de lei, a declarat Andrian Candu.

Potrivit președintelui Pro Moldova Andrian Candu, în condițiile în care toți candidații admiși în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent au făcut promisiuni similare, susținerea acestui proiect, precum și a proiectului de modificare a legislației în acest sens este un test de responsabilitate și onestitate pentru candidații susținuți de formațiuni parlamentare.

Modificarea legii privind sistemul public de pensii ar putea aduce beneficiile promise de candidați pensionarilor deja în următoarele luni, în timp ce modificarea Constituției va asigura un minim de existență decent pensionarilor.

De asemenea, Pro Moldova inițiază procedura de colectare a semnăturilor necesare pentru convocarea plenului Parlamentului. Facem apel către toți cei care fac promisiuni onest și responsabil în fața oamenilor, să susțină convocarea ședinței plenare la 22 octombrie curent.

Dacă acei candidați înscriși în cursa pentru prezidențiale sunt sinceri cu cetățenii cărora le fac promisiuni și vor să demonstreze că le pasă de acești oameni, îi invităm să semneze cererea de convocare a Parlamentului și proiectul nostru de modificare a Constituției. Îi invităm să demonstreze oamenilor că aceste promisiuni pot să fie îndeplinite fără ca cineva anume să câștige alegerile. Este un test al sincerității pentru toți cei care au intrat în cursa electorală, a declarat Andrian Candu.

Andrian Candu s-a întâlnit cu Dritan Taulla, șeful Misiunii Internaționale de Observarea a Alegerilor ENEMO

Andrian Candu s-a întâlnit cu Dritan Taulla, șeful Misiunii Internaționale de Observarea a Alegerilor ENEMO

Comportamentul discriminator al Comisiei Electorale Centrale și decizia abuzivă de a refuza înregistrarea lui Andrian Candu în cursa pentru alegerile prezidențiale, au fost subiectele unei întrevederi a liderilor Pro Moldova cu domnul Dritan Taulla, șeful Misiunii Internaționale de Observarea a Alegerilor ENEMO (Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor). La întrevedere a participat și secretarul general Pro Moldova Vladimir Cebotari.

Andrian Candu l-a informat pe interlocutor său că Pro Moldova va apăra la CtEDO dreptul celor 25 mii de oameni care au semnat pentru ca Andrian Candu să candideze la alegerile prezidențiale 2020.

Membrii CEC au dat dovadă de un comportament discriminator și sfidător. Asta în condițiile în care altor doi candidați li s-a permis verificare minuțioasă a tuturor semnăturilor, fapt care a scos la iveală mai multe erori ale sistemului automatizat de verificare. Noi am depus o cerere repetată ca să se aplice aceeași regulă și în cazul nostru, dar solicitarea ne-a fost respinsă, a declarat Andrian Candu la întrevedere.

În lumina celor descrise, Pro Moldova consideră că acest scrutin este deja fraudat, prin neînregistrarea unui candidat incomod, prin campania începută înainte de vreme și cu cheltuieli neraportate din partea anumitor candidați, dar în primul rând, prin încălcarea drepturilor fundamentale ale omului și prevederile Constituției.

13 oct

Tinerii Pro Moldova: Aceste alegeri sunt pentru ca Dodon să plece

Aceste alegeri sunt pentru ca Dodon să plece

Tinerii Pro Moldova au venit astăzi la Gara Feroviară cu semnăturile oamenilor care au votat pentru Dodon pleacă și cu un bilet de tren în direcția Rostov pe Don pentru “oleacă” președintele Igor Dodon.

Ion Harghel, liderul tinerilor Pro Moldova, a spus că direcția aleasă este tocmai potrivită pentru încă președintele Dodon, deoarece este patria tuturor trădătorilor de țară din spațiul post-sovietic. Am adus de 3 ori mai multe semnături pentru ca Dodon să plece, decât a adus el la CEC ca să rămână, a spus liderul tinerilor Pro Moldova.

Tinerii au adus cu ei pungi de care îi plac lui Dodon, dar pline cu semnăturile adunate în cadrul campaniei Dodon pleacă, desfășurată în luna iulie curent. Sunt peste 70 de mii de semnături adunate în cele trei săptămâni de campanie, la care se adaugă semnăturile pentru Candu, exclus ilegal din cursă, dar și pentru candidații admiși de socialiști în campania pentru prezidențiale. De asemenea, tinerii i-au adus pachete electorale cu care Dodon hrănește alegătorii – hrișcă, carne înăbușită și ziare pline de minciuni.

Igor Dodon este vinovat de abuz de putere în opina a cel puțin 70 de mii de oameni. El a uzurpat puterea prin controlul absolut al Guvernului și încercări repetate de subminare a Parlamentului. Igor Dodon prin șantaj și corupere a pus mâna pe justiție.

Pro Moldova este convinsă că aceste alegeri sunt pentru ca Dodon să plece, de data aceasta nu în vacanță, dar în istorie. Oamenii Pro Moldova au ales să-l dea afară pe acest oleacă președinte fără demnitate și fără respect pentru oameni.

9 oct

CEC aplică norme diferite față de politicieni

Chiar dacă au recunoscut că la anumiți candidați au fost aplicate norme de verificare a semnăturilor diferite față de rigiditatea cu care au fost tratați susținătorii lui Andrian Candu, membrii Comisiei Electorale Centrale au refuzat cererea de reexaminare a refuzului de înregistrare în cursa electorală a candidatului Pro Moldova.

Sergiu Sîrbu, vicepreședintele Pro Moldova, a menționat că nu doar a votat Codul electoral, dar și a fost unul dintre autorii care au elaborat normele interpretate arbitrar și selectiv de CEC.

Prin aceste decizii și prin regulamentele interne, de care pretinde că se conduce CEC, de fapt adoptați decizii care contravin normelor legale și spiritului legii, a declarat Sergiu Sîrbu.

Amintim că deși a validat peste 18 mii de semnături, din cele 25 prezentate în susținerea lui Andrian Candu, CEC a refuzat înregistrarea în cursă a candidatului Pro Moldova. Probele prezentate de Andrian Candu pentru validarea semnăturilor ignorate de CEC au fost trecute cu vederea de membrii Comisiei. În același timp, alți candidați cărora li s-au imputat aceleași deficiențe în listele de subscripție au fost înscriși în calitate de candidați.

În aceste circumstanțe, Pro Moldova notează că alegerile din acest an se desfășoară cu încălcarea flagrantă a normelor democratice și sunt organizate cu favorizarea clară a unor politicieni și încălcarea drepturilor fundamentale ale altora.

6 oct

Votul în diasporă, timp de două zile

Votul în diasporă, timp de două zile

Votarea la secțiile constituite peste hotarele Republicii Moldova, s-ar putea efectua în zilele de sâmbătă și duminică, dacă deputații vor susține proiectul de modificare a Codului electoral, elaborat de Pro Moldova.

Despre aglomerația în secțiile de vot peste hotare se vorbește din 2016, despre pericolele infectării și riscul ca cetățenii noștri să nu poată vota din cauza restricțiilor de circulație vorbesc toți politicienii de jumătate de an. Toți vorbesc, noi facem. Sper că acest proiect să fie pus pe agenda Legislativului cât de curând deoarece este expresia voinței declarate a majorității formațiunilor parlamentare, a declarat Andrian Candu, președintele Pro Moldova.

Totodată, Andrian Candu a cerut organizarea în cel mai scurt timp a unor audieri în plenul Parlamentului a Comisiei Electorale Centrale și a responsabililor din cadrul Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică despre măsurile care se întreprind pentru asigurarea securității alegătorilor în ziua scrutinului prezidențial, în contextul pandemiei.

A ajuns subiect de bancuri deconectarea Parlamentului din procesul de luare a deciziilor. Cred că guvernarea de moment înțelege că această situație alimentează suspiciunile de concentrare a întregii puteri într-o singură mână, fapt care ar putea compromite puternic legitimitatea guvernării și ar avea impact asupra alegerilor. Din acest motiv, luând în calcul instinctul de autoconservare mai curând, decât rațiunea, fac apel la deocamdată majoritatea parlamentară să convoace ședința Parlamentului și să discutăm despre aceste subiecte vitale pentru locuitorii țării, a precizat Andrian Candu.

Menționăm că modificări în legislația electorală pentru extinderea perioadei de vot, în contextul pandemiei, au fost efectuate recent în România, Cehia, Estonia, Canada. Totodată, Avizul Comun al Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR este favorabil propunerii de vot pentru 2 zile, iar CEC ar urma să instituie reguli clare care să asigure securitatea și integritatea procesului de votare din străinătate.

3 oct

CSJ a declarat inadmisibil recursul Pro Moldova

Justiția din R. Moldova și-a reconfirmat astăzi loialitatea pentru regimul Dodon. Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul depus de Pro Moldova în legătura că neînregistrarea lui Andrian Candu în cursa pentru alegerile prezidențiale. A fost respinsă și cererea noastră privind ridicarea excepției de neconstituționalitate!

Pro Moldova condamnă maniera flagrantă în care formațiunea noastră a fost lăsată înafara exercițiului electoral din 1 noiembrie. Continuăm să credem că a fost un act disperat desprins din teama guvernării față de puterea Pro Moldova.

Așteptăm decizia motivată după care vom lansa procedura de apărare la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Suntem ferm convinși că decizia CEC a fost abuzivă și lipsită de logică, darămite de temei juridic, prin urmare suntem încrezători că vom avea câștig de cauză.

Vom cere ca prejudiciile să fie achitate de către decidenții care au organizat acest act de ilegalitate față de Pro Moldova și față de cei 25 de mii de cetățeni care au semnat pentru candidatul desemnat Andrian Candu.

Organizațiile teritoriale Pro Moldova, determinate să continue lupta cu abuzul, sărăcia și incompetența

Organizațiile teritoriale Pro Moldova, determinate să continue lupta cu abuzul, sărăcia și incompetența

Decizia abuzivă a Curții Supreme de Justiție în dosarul Pro Moldova vs. CEC nu a făcut decât să ne consolideze echipa și să ne facă mai puternici. Astăzi, în timp ce magistrații CSJ anunțau decizia privind neadmiterea recursului Pro Moldova, partidul se afla într-o ședință amplă cu președinții tuturor organizațiilor teritoriale.

Decizia a fost una previzibilă având în vedere manieră sfidătoare și dictatorială în care acționează regimul Dodon. Liderii teritoriali, au agreat în unanimitate planurile partidului de a continua lupta și de a ne face auzite mesajele de campanie.

Vom continua vizitele în teritoriu, discuțiile cu cetățenii. Avem o echipă puternică, oameni profesioniști, expertiză și soluții concrete pentru foarte multe din problemele pe care se sprijină realitatea tristă în care se află R. Moldova.

Cei care au comandat neînregistrarea lui Andrian Candu în cursa pentru alegerile prezidențiale, habar nu au cât de mult rău și-au făcut. Determinarea și entuziasmul echipei noastre de a lupta cu prostia și incompetența actualei guvernări, sunt de nezdruncinat!

2 oct

Liderii Pro Moldova s-au întâlnit cu reprezentanții misiunii OSCE/BIDDO

Liderii Pro Moldova s-au întâlnit cu reprezentanții misiunii OSCE/BIDDO

Pro Moldova va apăra la CtEDO dreptul celor 25 mii de oameni care au semnat pentru ca Andrian Candu să candideze la alegerile prezidențiale 2020, dacă decizia Curții Supreme de Justiție va menține hotărârea Comisiei Electorale Centrale.

Andrian Candu a informat despre aceasta membrii misiunii de observare a alegerilor din cadrul Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO). La întrevedere, au participat secretarul general Pro Moldova Vladimir Cebotari și președintele Grupului de inițiativă a candidatului Pro Moldova, Sergiu Sîrbu.

Acest scrutin este deja fraudat în acest moment, prin neînregistrarea unui candidat incomod, prin campania începută înainte de vreme și cu cheltuieli neraportate din partea anumitor candidați. Modul în care se încercă organizarea acestor alegeri este o lovitură aplicată democrației din Republica Moldova și pune în pericol viitorul republicii, a menționat Candu.

Președintele Pro Moldova a comunicat despre procesul de colectare a semnăturilor, precum și despre numărul persoanelor care au pus semnătura în listele de subscripție și modul dubios în care au fost invalidate acestea. În particular, a trezit mari suspiciuni că, decizia privind neînregistrarea candidatului Pro Moldova ar avea la bază o comandă politică, prin faptul că probele prezentate de grupul de inițiativă nu au ajuns să fie examinate de membrii CEC.

Totodată, observatorii au fost informați despre încălcarea termenului de examinare a contestației Pro Moldova de către Curtea de Apel, care a examinat cauza cu multiple pauze, iar decizia a fost luată cu o opinie separată din partea unuia din cei trei magistrați.

Andrian Candu a insistat asupra prevederilor Codului electoral, care include mai multe criterii după care este identificată o persoană, față de un singur criteriu invocat de CEC. Prin această decizie este pusă la îndoială corectitudinea scrutinului, dar în primul rând sunt încălcate drepturile fundamentale ale omului și prevederile Constituției, a menționat președintele Pro Moldova.

septembrie 2020


28 sep

Andrian Candu va merge la Curtea Supremă de Justiție

Andrian Candu va merge la Curtea Supremă de Justiție

Este o mare dezamăgire decizia de astăzi a Curții de Apel, însă nedreptatea ridicată la rang de lege ne face și mai determinați în lupta pentru o republică nouă, curățată și cu lecțiile învățate, a declarat președintele Pro Moldova după ce Curtea de Apel a lăsat în vigoare decizia CEC prin care a fost respins cererea de înregistrare a lui Andrian Candu în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Andrian Candu a menționat că va ataca decizia la Curtea Supremă de Justiție și dacă va fi nevoie la CEDO în condițiile în care autoritățile acționează la comandă ignorând opțiunea declarată a 18 mii de cetățeni, recunoscuți oficiali de CEC că au semnat pentru candidatul Candu.

Sergiu Sîrbu, președintele grupului pentru colectarea semnăturilor PRO Candu, a atras atenția că instanța a încălcat termenii legali pentru examinarea contestării, astfel lăsând și mai puțin timp pentru ca Pro Moldova să-și facă dreptate.

Suveranitatea poporului este substituită tot mai des ultima vreme, instituțiile și-au asumat abuziv rolul de a decide cine să participe la alegeri și cine este indizerabil, a declarat Sîrbu.

De menționat că ședința Curții de Apel s-a desfășurat în trei reprize, iar autoritatea electorală nici în instanță nu a reușit în timp util și în volum complet să aducă probe că ar exista probleme cu listele de subscripție ale candidatului Pro Moldova. În aceste condiții, ne rezervăm dreptul de a insista asupra caracterului politic și non-juridic al deciziilor luate în cazul lui Andrian Candu.

Pro Moldova va fi activ în campania electorală, chiar dacă la indicația directă a actualului președinte candidatul Andrian Candu a fost abuziv și nemotivat exclus din cursa electorală. Vom demasca abuzurile, minciunile și ilegalitățile autorităților actuale și vom fi alături de oameni pentru a-i ajuta să facă o alegere corectă.

22 sep

Echitate pentru Pro Moldova

Echitate pentru Pro Moldova

Deputații Pro Moldova Vladimir Cebotari și Sergiu Sîrbu au avut o întrevedere cu șeful adjunct al Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Gary Davies. În cadrul întâlnirii, oficialii au discutat despre procesul electoral pentru alegerile prezidențiale.

Interlocutorii au avut un schimb de opinii despre procesul electoral, care a început cu stângul în Republica Moldova, fapt ce ar putea sta la baza fraudării alegerilor.

Reprezentanții Pro Moldova i-au comunicat diplomatului despre dublele standarde și reaua intenție pe care a demonstrat-o CEC în raport cu candidatul Pro Moldova la alegerile prezidențiale Andrian Candu. Prin refuzul de a înregistra un candidat care a îndeplinit cerințele legale pentru a fi înscris în cursa electorală, i s-a încălcat dreptul fundamental de a fi ales și a alege cetățenilor care și-au exprimat susținerea și încrederea PRO Candu.

Totodată, Vladimir Cebotari și Sergiu Sîrbu au comunicat poziția fermă și determinarea Pro Moldova de a lupta până la capăt, în instituțiile naționale și internaționale pentru a demonstra ilegalitățile și abuzurile comise de CEC, care execută comenzile politice ale lui Dodon.

La rândul său, Gary Davies a comunicat că Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va urmări atent desfășurarea procesului electoral, pentru a se asigura că vor avea loc alegeri libere, corecte și democratice, iar drepturile sunt respectate.

Amintim că, la data de 18 septembrie, cu votul a 5 membri, CEC a respins cererea de înregistrare la alegerile prezidențiale a candidatului Pro Moldova, Andrian Candu. Acesta a prezentat liste de subscripție cu semnăturile a 25 de mii de persoane. Din cauza erorilor sistemului CEC, cca 5 mii de semnături au fost invalidate. Membrii comisiei au evitat să examineze argumentele suplimentare prezentate de grupul de inițiativă al candidatului Andrian Candu, pentru validarea a peste 400 de semnături legitime din 218 necesare.

21 sep

Andrian Candu a contestat la Curtea de Apel hotărârea CEC privind neînregistrarea sa în calitate de candidat la alegeri prezidențiale

Andrian Candu a contestat la Curtea de Apel hotărârea CEC privind neînregistrarea sa în calitate de candidat la alegeri prezidențiale

Sergiu Sîrbu, președintele grupului de inițiativă al candidatului Pro Moldova la alegerile prezidențiale, a depus astăzi o contestație la Curtea de Apel privind anularea hotărârii CEC prin care a fost respinsă cererea de înregistrare a lui Andrian Candu în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Decizia CEC lezează drepturile fundamentale, este ilegală, neîntemeiată și adoptată cu încălcarea procedurii de examinare. Astfel, Comisia a încălcat articolul 54 din Constituție, iar instanța ar urma să se pronunțe dacă restricționarea dreptului reclamantului de a fi ales este proporțională situației care a determinat-o. Totodată, CEC a încălcat dreptul a cel puțin 18 000 de susținători ai lui Andrian Candu, care au manifestat voința de a-l înainta să candideze la funcția de președinte, semnăturile cărora au fost declarate perfect legale de către autoritatea electorală.

Menționăm că, Andrian Candu a prezentat în susținerea de a fi înregistrat în calitate de candidat semnăturile a 25 000 de susținători, dintre care au fost acceptate de către membrii CEC 18 000 de semnături.

La verificarea listelor de subscripție ale candidatului Andrian Candu, CEC a admis încălcări ale legislației electorale și a anulat înscrisurile în sprijinul candidatului. Grupul de inițiativă a depistat cazuri când sistemul afișează eroare la introducerea numărului buletinului dar, în realitate, conform copiei prezentate a buletinului, toate datele au fost introduse corect. Sunt depistate sute de cazuri de semnături invalidate, deoarece susținătorul a uitat să indice data semnării, a greșit luna sau pe criteriul erorii de domiciliu, celelalte date fiind corecte. Grupul de inițiativă a depistat cazuri cu copii de buletine cu domiciliul corect, invalidate de Sistemul informațional deoarece persoanele au fost radiate de la evidență, fără să fi fost anunțate. S-au depistat cazuri de erori în nume și prenume invalidate de sistem. CEC a tratat superficial obiecțiile și probele privind autenticitatea semnăturilor aduse de grupul de inițiativă. De exemplu, în Briceni, unde nu ar fi ajuns 67 de semnături pentru validare, au fost sesizate 379 de erori, în Drochia, unde CEC a constatat o deficiență de 6 semnături, au fost prezentate 48 de erori admise de operatorii electorali.

Andrian Candu a adus probe care demonstrează ilegalitatea hotărârii CEC inclusiv din perspectiva nerespectării procedurii, deoarece examinarea cererii s-a făcut cu încălcarea principiului imparțialității. Cererea de recuzare a membrului CEC Maxim Lebedinschi a fost respinsă de Comisie.

Amintim că la data de 18.09.2020 Comisia Electorală Centrală cu 5 voturi a respins cererea de înregistrare a lui Andrian Candu în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, desemnat de Partidul politic “Pro Moldova”.

18 sep

CEC a eliminat abuziv candidatul Pro Moldova din electorală

CEC a eliminat abuziv candidatul Pro Moldova din electorală

Atestăm primul act de trădare al intereselor alegătorilor din această campanie pentru prezidențiale. Avem toată certitudinea că decizia abuzivă de scoatere a candidatului Pro Moldova din cursa electorală este primul pas în compromiterea caracterului liber și democratic al alegerilor și fraudarea rezultatelor pentru asigurarea, contrar votului cetățenilor, a unui nou mandat pentru Igor Dodon.

Câteva sute de susținători ai lui Andrian Candu au protestat, astăzi, la CEC împotriva abuzurilor comise de instituție și fraudarea alegerilor. 5 membri ai Comisiei Electorale Centrale au ignorat voința a 25 de mii de cetățeni cu drept de vot care, prin semnătură, au susținut candidatul Andrian Candu. CEC a admis erori grave în prelucrarea datelor, precum și interpretarea, conform indicațiilor politice, a normelor legale.

În numai câteva zile, actuala autoritate electorală a reușit să schimonosească regulile de finanțare a candidaților în favoarea unuia, să compromită sistemul de înregistrare prealabilă și să elimine fără temei legal un candidat din cursă. Este o performanță greu de repetat dacă notăm că nici măcar nu am intrat în campanie. Vom acționa în judecată și sperăm că mâna lui Dodon nu a ajuns încă la Curtea de Apel, a declarat Andrian Candu, după anunțarea deciziei CEC.

Dodon se teme de Candu, orice nu ar arăta sondajele lui. Se teme pentru că Andrian Candu și echipa PRO a clătinat în ultima jumătate de an scaunul pe care s-a instalat. Anume noi am pus degetul pe rană și am arătat întregii țări ce fricos și nepriceput este actualul președinte și administrația sa de buzunar. Prin probele Pro Moldova, partenerii din afară a lui Dodon au văzut lașitatea și slăbiciunea acestuia. Iată de ce Andrian Candu este oponentul de care se teme Dodon și gașca sa. Iată de adevăratul motiv din care ni se încalcă dreptul de a fi aleși, a declarat conducătorul grupului de inițiativă Sergiu Sîrbu.

Pro Moldova constată fraudarea alegerilor, aplicarea dublelor standarde de către CEC, inclusiv lipsa de reacție a autorității electorale față de apariția, la această oră, a billboardurilor, foilor volante și postere cu realizări ale guvernărilor anterioare, asumate de anumiți candidați, schimbarea subită a regulilor de joc.

Vom rămâne activi și vom contabiliza fiecare greșeală a CEC și autorităților. Vom comunica foarte mult cu partenerii internaționali, observatori și oameni pentru a le explica cum regimul le fură votul și fraudează alegerile.

Pro Moldova protestează împotriva anulării semnăturilor în susținerea lui Andrian Candu

Pro Moldova protestează împotriva anulării semnăturilor în susținerea lui Andrian Candu

Câteva sute de susținători ai lui Andrian Candu au pornit în marș organizat la CEC, unde astăzi continuă ședința în care este examinată înregistrarea candidatului Pro Moldova pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent.

Pro Moldova a cerut ieri recuzarea secretarului CEC Maxim Lebedinschi, ex-consilierul lui Dodon, pe motiv de examinare tendențioasă și părtinitoare a dosarului depus de Andrian Candu, precum și ignorarea multiplelor probe care demonstrează erorile admise de CEC în verificarea listelor.

Protestatarii au venit din majoritatea raioanelor țării cu lozinci PRO Candu. Potrivit lor, interpușii lui Dodon încearcă să elimine candidatul PRO din cursă pentru că anume Andrian Candu și colegii săi au reușit în ultima jumătate de an să zădărnicească planurile, ilegalitățile și schemele puse la cale de actualul președinte al țării și majoritatea sa de buzunar.

Socialiștii inaugurează festiv WC pentru a avea unde arunca voturile noastre astăzi și pe 1 noiembrie, a declarat Ion Harghel unul dintre inițiatorii protestului. Potrivit lui, chiar dacă CEC a înscris la morți oameni vii și ignorează probele aduse de juriști care dovedesc greșelile sistemului lor de verificare, am venit aici pentru a aminti că suntem vii, trăim aici și ne pasă.

Astăzi este ultima zi în care CEC, conform legislației, este obligat să decidă asupra înregistrării candidatului Andrian Candu în cursa pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. După ședința de ieri, au fost prezentate probe ale erorilor de verificare aplicate de CEC și eliminarea abuzivă a mii de semnături.

De menționat că, chiar după trierea arbitrară și contrară normelor Codului electoral, CEC a confirmat peste 18 mii de semnături ca valabile pentru Andrian Candu.

10 sep

Andrian Candu, candidatul Pro Moldova la alegerile prezidențiale, a depus la CEC listele de subscripție

Andrian Candu, candidatul Pro Moldova la alegerile prezidențiale, a depus la CEC listele de subscripție

Pro Moldova este un partid tânăr, dar foarte activ, hotărât și determinat să facă altfel de politică, îndreptată spre interesul fiecărui locuitor al țării. Avem cu ce ne mândri și avem mult de muncit, a declarat Andrian Candu, după depunerea cererii de înregistrare în cursa prezidențială, însoțită de listele de subscripție.

Andrian Candu a mulțumit celor peste 25 de mii de oameni care au susținut candidatul Pro Moldova și au exprimat încredere, alături de echipele noastre, care au făcut o muncă extraordinară, că printr-un efort comun, demnitari sinceri și profesioniști, oameni care cred într-o altfel de politică, Moldova va deveni nu doar o țară cu care ne mândrim, dar și un stat în care să trăim toți bine și în bună înțelegere.

Candidatul Pro Moldova a depus astăzi cererea de înregistrare în calitate de candidat la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, însoțită de listele de subscripție ale celor peste 25 de mii de susținători.

2 sep

Andrian Candu a depus actele pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidatului Pro Moldova la prezidențiale

Andrian Candu a depus actele pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă

Candidatul Pro Moldova pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent a depus astăzi setul de acte pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea lui Andrian Candu.

Amintim că, ieri, Consiliul Național Politic Pro Moldova a decis unanim că formațiunea va participa cu propriul candidat în alegerile prezidențiale, optând pentru candidatul Andrian Candu.

Vom face o campanie amplă de informare pentru că oamenii trebuie să înțeleagă că avem o competiție pentru o funcție cu atribuții limitate. Este greșit să promiți drumuri, salarii și bunăstare, când, de fapt, conform Constituției, poți acorda numai medalii celor care fac drumuri, reforme și alte lucruri bune. Cei care fac asemenea promisiuni ori sunt mincinoși, ori sunt uzurpatori. Niciuna dintre aceste două opțiuni nu este bună sau meritată de Republica Moldova. Vom lupta pentru ordine și normalitate. Obiectivul Pro Moldova, în această campanie, este să scăpăm țara de principalul inamic al statului de drept, al identității noastre, de omul care sfidează bunul simț și normele democratice. Împotriva lui Dodon înseamnă Pro Moldova. Vom lupta energic și hotărât pentru o nouă șansă pentru țară și pentru democrație, a declarat Andrian Candu.

Andrian Candu a fondat în iunie curent, împreună cu un grup de deputați, Partidul politic Pro Moldova, în urma scindării PDM, cauzată de decizia acestuia de a deveni formațiune satelit al PSRM. Andrian Candu a deținut anterior funcțiile de viceprim-ministru, ministru al economiei și președinte al Parlamentului. În calitate de ministru a dat startul construcției gazoductului Iași–Ungheni ca răspuns la criza energetică, a venit cu soluții pentru mediul de afaceri pe perioada embargoului impus de Federația Rusă. A promovat și a susținut activ reducerea facilităților pentru demnitarii în demisie, a fost unul dintre promotorii proiectelor legate de integritate, promovând prin norme legislative transparența averilor demnitarilor și funcționarilor. Una dintre preocupările constante ale lui Andrian Candu a fost crearea unui cadru favorabil venirii marilor investitorilor străini în Moldova.

1 sep

Andrian Candu candidează la alegerile prezidențiale

Andrian Candu este candidatul Partidului politic Pro Moldova pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent. Decizia a fost luată astăzi la ședința Consiliului Național Politic al formațiunii.

Andrian Candu a menționat că scopul său este ca oamenii să aibă de câștigat în urma acestui scrutin.

Republica Moldova și cetățenii au de câștigat numai dacă pierde Igor Dodon, un politician expirat care ne face să roșim la fiecare apariție. Actualul președinte a reinterpretat funcția de șef de stat după bunul său plac, încălcând sistematic Constituția, ignorând nevoile oamenilor și interesul național. Atunci când un candidat la fotoliul de președinte promite drumuri, salarii și creștere economică, acesta fie este mincinos, fie este uzurpator. Niciuna dintre aceste opțiuni nu este acceptabilă într-o țară care-și respectă cetățenii. În această campanie, luptăm pentru normalitate și o nouă șansă pentru relansarea Moldovei, a declarat Andrian Candu.

Am demonstrat că nu mă interesează beneficiile puterii, atunci când am mers în opoziție și nu am acceptat coaliția anti-populară a lui Dodon. Guvernarea condusă de președintele Dodon continuă să-și facă de cap și să-și bată joc de oameni. Următorul lucru pe care avem datoria morală să-l facem este să-i dăm afară așa încât nici urmă de-a lor să nu rămână. Împotriva lui Dodon, înseamnă Pro Moldova, a precizat Andrian Candu.

Andrian Candu a fondat în iunie curent, împreună cu un grup de deputați, Partidul politic Pro Moldova, în urma scindării PDM, cauzată de decizia acestuia de a deveni formațiune satelit al PSRM. Andrian Candu a deținut anterior funcțiile de viceprim-ministru, ministru al economiei și președinte al Parlamentului. În calitate de ministru a dat startul construcției gazoductului Iași–Ungheni ca răspuns la criza energetică, a venit cu soluții pentru mediul de afaceri pe perioada embargoului impus de Federația Rusă. A promovat și a susținut activ reducerea facilităților pentru demnitarii în demisie, a fost unul dintre promotorii proiectelor legate de integritate, promovând prin norme legislative transparența averilor demnitarilor și funcționarilor. Una dintre preocupările constante ale lui Andrian Candu a fost crearea unui cadru favorabil venirii marilor investitorilor străini în Moldova.

iulie 2020


9 iul

Coaliția PSRM-PDM a votat modificări la Codul electorat, care au menirea să-l asigure lui Igor Dodon un nou mandat

Coaliția PSRM-PDM a votat modificări la Codul electorat, care au menirea să-l asigure lui Igor Dodon un nou mandat

Proiectul tehnic de amendare a Codului electoral, propus de socialiști, s-a transformat în unul care ajustează normele legale la mofturile unui partid și vine să-l înscăuneze pe liderul acestuia pentru un nou mandat, a declarat deputatul Pro Moldova Sergiu Sîrbu.

Potrivit lui Sergiu Sîrbu, Codul electoral a fost modificat de cca 60 de ori, iar practica arată că o modificare bună este atunci când este avizată de Comisia de la Veneția, OSCE/ODIHR și consultată cu experții în domeniu și agreată de toți actorii vizați.

Printre vulnerabilitățile statuate de proiectul promovat de PSRM, Sergiu Sîrbu a menționat faptul că buletinele de vot nu vor fi anulate și nu este reglementată procedura legată de acestea. O altă problemă este reglementarea și restricționarea sondajelor, anularea înregistrării unui concurent electoral de către organul electoral format pe criterii politice. De asemenea, prin acest proiect Codul serviciilor media este completat cu sancțiuni pentru instituțiile media, aplicate de către Consiliul Audiovizualului.

Murdăria care a ajuns în acest proiect este urât mirositoare și ne face să constatăm că alegerile prezidențiale sunt deja fraudate, a spus Sergiu Sîrbu.

Pro Moldova atenționează asupra riscurilor de fraudare a alegerilor prin promovarea amendamentelor propuse de PSRM la Codul electoral. Proiectul, în formula prezentată, avantajează un singur concurent electoral. Insistăm asupra organizării unor consultări publice largi a proiectului respectiv.