Raionul Dondușeni

De la alegeri.md
Versiunea din 11 noiembrie 2019 17:34, autor: Oleg (Discuție | contribuții) (Lista consilierilor raionali)
Salt la: navigare, căutare

Raionul Dondușeni

Lista localităților din raionul Dondușeni

În conformitate cu prevederile Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova[1], raionul Dondușeni este constituit din 30 de localități, împărțite în 22 de unități administrativ-teritoriale de nivelul I:

  • 1 oraș;
  • 6 comune cu 14 sate în componență;
  • 15 sate, care nu aparțin vreunei comune.
orașul Dondușeni
satul Arionești
satul Baraboi
satul Briceni
satul Cernoleuca
satul Climăuți
satul Corbu
satul Crișcăuți
satul Dondușeni
comuna Elizavetovca
comuna Frasin
satul Horodiște
comuna Moșana
satul Pivniceni
satul Plop
satul Pocrovca
satul Rediul Mare
satul Scăieni
comuna Sudarca
comuna Teleșeuca
comuna Tîrnova
satul Țaul

Administrația raionului

Raionul Dondușeni este administrat conform prevederilor Legii privind administrația publică locală[2] prin intermediul autorităților publice locale de nivelul I și II, care se constituie în urma exercițiilor electorale locale și activează pe teritoriul raionului în condițiile prevăzute de lege în scopul promovării intereselor generale ale locuitorilor săi.

În calitate de autorități reprezentative și deliberative, consiliile locale și primarii celor 22 de primării din raion au responsabilitatea de a soluționa problemele localității pe care o administrează. De gospodărirea treburilor publice a întregii unități administrativ-teritoriale se ocupă Consiliul raional Dondușeni, format din 27 de consilieri, și președintele raionului, ales de membrii consiliului.

Consiliul raional Dondușeni

Consiliul raional este autoritatea reprezentativă și deliberativă a raionului Dondușeni. Printre cele mai importante prerogative ale Consiliului raional se numără aprobarea și amendarea bugetului raional anual, administrarea bunurilor din domeniul public și privat ale raionului, luarea deciziilor privind lucrările de proiectare, construcție, întreținere și modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ, aprobarea de strategii, prognoze, planuri și programe de dezvoltare social-economică a raionului etc.

Lista consilierilor raionali

La alegerile locale din 20 octombrie 2019 în Consiliul raional Dondușeni au fost aleși 27 de consilieri, care reprezentau șase formațiuni politice.

Formațiunea Mandate
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 16
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS 3
Partidul Democrat din Moldova 3
Partidul Nostru 2
Partidul Liberal Democrat din Moldova 2
Partidul “Șor” 1

Tabelul prezintă lista consilierilor aleși, validată prin hotărârea Judecătoriei Edineț (sediul Dondușeni) din 29 octombrie 2019. Afilierea politică a consilierilor este indicată conform listelor de candidați înregistrate de formațiuni la alegerile locale generale din 2019.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)

Natalia Banari


Veaceslav Banari


Serghei Casico


Valentin Cebotari


Valeriu Cebotari


Olga Dudun


Vladimir Gîsca


Oleg Jitari


Nina Juraveț


Anastas Rotaru


Svetlana Rotaru


Radu Slipenchi


Alexandr Stratu


Mihail Tatari


Ion Țurcan


Ion Zloi

Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” (ACUM)

Remus Ciobanu


Mihail Leahu


Ivan Pușcaș

Partidul Democrat din Moldova (PDM)

Victor Chiriac


Vadim Lesnic


Viorel Rusu

PN

Ivan Belciug


Marina Ceremuș

PLDM

Andronii Mitrică


Ion Munteanu

PPȘ

Alexei Batrînac

Consilii locale și primari

Cele 30 de localități ale raionului Dondușeni, inclusiv orașul-reședință Dondușeni, sunt administrate de 22 de consilii locale (orășenesc, comunale și sătești) și primari.

Formațiunea Consilieri
Partidul Democrat din Moldova 58
Partidul Liberal Democrat din Moldova 50
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 46
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 37
Partidul Nostru 25
Partidul Liberal 10
Partidul Popular din Republica Moldova 1
Candidați independenți 3
Primăria Primar
PN
PLDM  PDM PSRM
PLDM  PDM ACUM
PDM  CI
PLDM  PDM PSRM
PDM
PLDM  PDM
PCRM  PDM PSRM
PCRM  PDM PSRM
PCRM
PDM
PCRM  PDM PSRM
PN
PDM
PDM
PSRM
PL  PDM CI PDM
PLDM  PDM PLDM
PDM  PSRM
PDM  PSRM
PDM  PSRM
PLDM  PDM PLDM