Declarațiile PN în perioada alegerilor parlamentare din 2019
Declarații, sesizări, poziții și apeluri emise de Partidul Nostru în perioada alegerilor parlamentare din 2019. Informațiile sunt preluate în întregime de pe site-ul partidului pnru.md și din alte surse oficiale afiliate formațiunii.
ianuarie 2019
23 ian
CEC a înregistrat “Partidul Nostru” în calitate de concurent electoral la alegeri
Comisia Electorală Centrală a aprobat lista candidaților “Partidului Nostru” în circumscripția națională pentru participarea la alegerile parlamentare din 24 februarie. O decizie în acest sens a fost aprobată de CEC miercuri, 23 ianuarie.
În lista “Partidului Nostru” sunt înscriși 54 de candidați. Printre aceștia sunt reprezentanții conducerii PN – Nicolae Țîpovici, Elena Grițco, Elena Panuș, Ilian Cașu și Dumitru Ciubașenco. La fel, la alegeri vor participa primarul de Drochia, Nina Cereteu, primarul de Basarabeasca, Valentin Cimpoeș, primarul de Glodeni, Stela Onuțu, primarul de Rîșcani Victor Bogatico, precum și primarul de Cantemir, Roman Ciubaciuc.
Pe lângă asta, în listă au fost incluși consilieri ai PN, pedagogi, ingineri, juriști și economiști.
18 ian
Victor Bogatico va încerca să candideze la funcția de deputat
În pofida certificatului de integritate “pătat”, primarul de Rîșcani, Victor Bogatico, intenționează să depună actele pentru a candida în calitate de candidat la funcția de deputat în circumscripția uninominală nr. 4 Rîșcani, dar și pe lista candidaților “Partidului Nostru”. Totodată, Victor Bogatico nu exclude că, în cazul în care candidatura sa va fi respinsă, va uza de dreptul său de a contesta decizia în instanțele de judecată, inclusiv la CEDO, pe motivul încălcării dreptului constituțional de a fi ales.
Evident că ne vom adresa observatorilor internaționali înregistrați în Republica Moldova, ca ei să înțeleagă ce se întâmplă la noi și, cel mai probabil, voi uza de dreptul meu de a contesta aceste decizii în instanță, ajungând chiar și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Pentru că, asemenea acțiuni într-un stat civilizat nu ar trebui să existe, a declarat Victor Bogatico în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul “Partidului Nostru”.
Acesta a menționat că a solicitat la Autoritatea Națională de Integritate eliberarea certificatului la data de 13 decembrie, mergând la ANI împreună cu soția sa, Nina Cereteu, primar de Drochia și candidat în circumscripția uninominală nr. 6 Drochia.
Pe 26 decembrie soția mea a primit certificatul, dar mie mi s-a spus că nu este pregătit încă. În tot acest timp am sunat în permanență, am mers de câteva ori la ANI, dar fără niciun rezultat. Pe 15 ianuarie mi s-a spus că certificatul este pregătit, dar mi-a fost oferit pe 16 decembrie. Pentru mine nu este clar de ce certificatul meu s-a pregătit în decurs de 34 de zile, și nu 13 cum e în cazul soției mele, sau în șapte zile cum a fost în cazul lui Șor, a spus Bogatico.
Modul lejer în care i s-a eliberat lui Șor acest certificat… eu nu vreau să fac paralela cu colegul meu, dar Șor a furat un stat, a furat un popor. Problema sunt aceste duble standarde și o instituție a statului care nu se ghidează de norma legală, dar primește indicații la telefon și este folosită ca bâtă împotriva oponenților politici reali și incomozi, pentru că noi suntem partidul care îi stăm ca un os în gât lui Plahotniuc, a menționat la rândul său vicepreședintele “Partidului Nostru” Ilian Cașu.
Amintim că în certificatul de integritate a primarului Victor Bogatico ANI a menționat, în aliniatul cu privire la dreptul de a ocupa anumite funcții publice, despre faptul că acesta a fost condamnat pe articolul 326 al. 2 din Codul Penal al Republicii Moldova. Asta chiar dacă decizia nu este una definitivă, fiind pe rol la Curtea de Apel Bălți. La fel, este de menționat că în decizie nu există nicio interdicție în privința ocupării unei funcții publice.
Următoarea ședință în acest dosar urmează să aibă loc la data de 31 ianuarie curent.
3 ian
Regimul îl amenință pe Usatîi cu o nouă reținere și excluderea “Partidului Nostru” din alegeri
Noi represiuni în privința liderului “Partidului Nostru”, Renato Usatîi, și activiștilor PN – autoritățile din Moldova pregătesc reținerea lui Renato Usatîi și a candidaților “Partidului Nostru” în baza unui nou dosar penal intentat la comandă. Despre aceasta a anunțat azi conducerea formațiunii politice în cadrul unei conferințe de presă.
Dumitru Ciubașenco a menționat că pe 25 decembrie, Renato Usatîi a mers la un tratament în Germania, țară care i-a oferit garanții de securitate liderul formațiunii politice de opoziție pe teritoriul UE. În același timp, autoritățile de drept din Moldova se preocupă de ideea obsesivă – de a-l reține pe Renato Usatîi, cu orice preț
, consideră Ciubașenco. Iată de ce, pe 27 decembrie, Procuratura a fabricat un nou dosar penal. Temei pentru pornirea dosarului a servit un denunț fals al unui fost activist al “Partidului Nostru” pe nume Ruslan Zaplitnîi, demult exclus din rândurile formațiunii și supărat pe conducerea acesteia. Denunțul datează din 25 septembrie 2017, acesta învinuind membrii de partid de transportarea peste hotarele țării a unor sume mari de bani care ar fi fost primite de la Renato Usatîi. Ulterior, guvernarea l-a răsplătit pe Ruslan Zaplitnîi – acesta a fost numit în calitate de director al Gării Auto Dondușeni.
Dumitru Ciubașenco consideră că regimul lui Plahotniuc va merge la orice pentru a-l aresta pe Renato Usatîi. Cu siguranță, este un dosar politic, la comandă. Ei vor să decapiteze “Partidul Nostru” și vor să creeze premize pentru excluderea partidului din alegeri și candidații săi în circumscripții
, a adăugat Ciubașenco. Mai mult ca atât, în ordonanțele procuraturii figurează numele activiștilor PN, care intenționează să candideze în circumscripțiile uninominale: Elena Grițco, Victor Bogatico, Nina Cereteu, Nicolai Țîpovici, Nicolai Grigorișin și Eduard Pleșca. În orice moment am putea fi reținuți
, a subliniat Elena Grițco, vicepreședinte al “Partidului Nostru”. Potrivit ei, dosarele sunt cusute cu “ață albă” având o mulțime de contradicții și greșeli procesuale.
La fel, “Partidul Nostru” s-a adresat misiunilor diplomatice și organizațiilor internaționale cu solicitarea de a nu admite acțiuni ilegale, antidemocratice, întreprinse de regimul lui Plahotniuc împotriva “Partidului Nostru”. Am spus nu o singură dată că este un stat capturat, o țară bananieră. Există formațiuni sistemice, cărora le este permis să facă politică, iar “Partidul Nostru” este anti-sistemic. De aceea, ei fac tot posibilul pentru a ne distruge
.
Cu toate acestea, “Partidul Nostru” nu intenționează să cedeze și va continua lupta. În pofida greutăților, urmăririlor, “Partidul Nostru” va accede în Parlament, iar Renato Usatîi va reveni în Moldova
, a conchis Elena Grițco.
Amintim, de asemenea, că anul trecut Interpol l-a exclus pe Renato Usatîi din baza sa de date, numind urmărirea penală a liderului “Partidului Nostru” drept una motivată politic.
decembrie 2018
28 dec
Au fost prezentați candidații “Partidului Nostru” în circumscripțiile uninominale
Astăzi, 28 decembrie, după ședința Consiliului Național al “Partidului Nostru”, a avut loc prezentarea oficială a candidaților formațiunii pe circumscripțiile uninominale.
Potrivit vicepreședintelui partidului Ilian Cașu, Consiliul Național a aprobat primii 17 candidați în circumscripțiile uninominale – oameni sinceri, principiali, mulți dintre care sunt bine cunoscuți atât la nivel raional, cât și la cel republican. La fel, Ilian Cașu a menționat că “Partidul Nostru” are șanse reale la alegeri și susținere reală din partea societății, fapt despre care vorbesc și alegerile locale din luna mai a anului curent desfășurate la Bălți, unde voturile lor pentru PN au fost oferite de peste 60% dintre locuitori.
Vicepreședintele “Partidului Nostru” Elena Panuș a dat citire listei aprobate a candidaților în circumscripții – unde se regăsesc primari de orașe, reprezentanți ai organelor puterii locale, președinți ai Organizațiilor Teritoriale ale “Partidului Nostru”. Toți candidații dețin experiență politică și administrativă necesară, mulți au trecut prin represiuni, dar au rămas în echipa lui Renato Usatîi.
La rândul său, Elena Grițco și Dumitru Ciubașenco au subliniat că “Partidul Nostru” înțelege perfect amenințările care vin din partea regimului de guvernare. Vicepreședinții formațiunii au amintit, de asemenea, că în 2014 formațiunea lui Renato Usatîi a fost exclusă ilegal din alegeri, dar, de această dată, regimului nu-i va reuși să-și realizeze planul – “Partidul Nostru” are experiența luptei reale de opoziție și este pregătit tactic pentru orice mers al lucrurilor: Luăm în calcul toate variantele la care poate apela Plahotniuc și suntem gata să ne opunem oricăror acțiuni ilegale ale puterii
, a declarat Elena Grițco. Același punct de vedere a fost exprimat și de Ilian Cașu: Mergem la alegeri pentru că avem obligațiuni în fața alegătorilor
, a spus Cașu.
Vicepreședintele PN Dumitru Ciubașenco a anunțat că, în scurt timp, va fi aprobată și prezentată și lista candidaților la funcția de deputat pe lista națională. La fel, răspunzând la întrebările jurnaliștilor, Ciubașenco a subliniat că în privința lui Renato Usatîi este comisă o inechitate. Una dintre metodele de luptă cu această inechitate poate fi votarea masivă pentru “Partidul Nostru” – formațiunea de opoziție reală și consecventă în Moldova
.