Congresele Partidului Unității Naționale

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare

Congresul este forul suprem de conducere al Partidului Unității Naționale (PUN), fiind convocat ordinar odată la patru ani sau în situații extraordinare. Congresul adoptă, în particular, modificări și completări în Programul și Statutul partidului și alege organele de conducere ale acestuia.

Congresul I extraordinar din 25 iunie 2017

Congresul I extraordinar al Partidului Unității Naționale din 25 iunie 2017

La 25 iunie 2017 și-a ținut lucrările Congresul Extraordinar al Partidului Unității Naționale, eveniment la care au participat circa 1,200 de delegați din Republica Moldova și România.

În cadrul congresului ex-președintele României, Traian Băsescu, a fost ales cu unanimitate de voturi în funcția de președinte de onoare al Partidului Unității Naționale. Vreau să vă spun din toată inima, că este cea mai mare onoare pe care mi-au putut-o face cetățeni ai Republicii Moldova, să fiu președinte de onoare al unui partid care își pune ca principal obiectiv unirea Republicii Moldova cu România, a declarat Traian Băsescu în luarea sa de cuvânt. Congresul a decis ca până la clarificarea juridică a procedurii de acordare a cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu, funcția de președinte al PUN să rămână vacantă. Totodată, delegații la congres au decis alegerea deputatului român, Constantin Codreanu în funcția de prim-vicepreședinte al PUN.

În cadrul congresului, s-a menționat că obiectivul PUN este să canalizeze toate forțele unioniste din Republica Moldova și din afara frontierelor pentru atingerea obiectivului de reunificare a țării, punând astfel capăt efectelor pactului Ribbentrop-Molotov.

De asemenea, reprezentanții Partidului Mișcarea Populară din România a semnat un protocol de colaborare cu Partidul Unității Naționale, cele două partide având ca obiectiv politic unirea Republicii Moldova cu România.

Congresul extraordinar din 11 iunie 2017

Congresul extraordinar al Partidului “Dreapta” din 11 iunie 2017

La 11 iunie 2017 a fost convocat Congresul extraordinar al Partidului “Dreapta”, eveniment la care au fost adoptate importante modificări în structura partidului.

Ca urmare a demisiei Anei Guțu din funcția de președinte al Partidului “Dreapta”, delegații la congres l-au ales în funcția de conducere pe Anatol Șalaru, liderul grupului de inițiativă al Partidului Unității Naționale iar Ana Guțu a fost aleasă în funcția de prim-vicepreședinte al partidului. De asemenea, congresul a operat modificări la Statutul partidului și s-a decis modificarea denumirii Partidului “Dreapta” în “Partidul Unității Naționale”.

În luarea sa de cuvânt, Ana Guțu a menționat că “Dreapta” a pledat mereu pentru fortificarea polului unionist din RM și în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018 această unificare trebuie să înceapă de la partidul politic “Dreapta”, care a dat dovadă de maturitate și a decis să fuzioneze cu echipa Partidului Unității Naționale în baza platformei sale juridice.

Congresul de constituire din 14 februarie 2016

Congresul de constituire al Partidului “Dreapta” din 14 februarie 2016

La 14 februarie 2016 s-a desfășurat Congresul de constituire a Partidului “Dreapta” (PD), eveniment care a întrunit 250 de delegați din raioanele și municipiile republicii.

Delegații congresului au adoptat Statutul și Programul noului partid, precum și componența nominală a Consiliului Politic Republican al formațiunii. În calitate de președinte al PD a fost aleasă Ana Guțu, iar în calitate de secretar general a fost desemnat Victor Sandu. Consiliul Republican, întrunit imediat după congres a votat în calitate de vicepreședinți ai partidului pe Ilie Ilașcu, Dorin Dușciac, Ion Ursu, Iulian Gramațki, Anatol Arhire și Maxim Guțu.

În același timp, a fost votat Biroul politic al partidului în următoarea componență: Ana Guțu, Victor Sandu, Ilie Ilașcu, Dorin Dușciac, Ion Ursu, Iulian Gramațki, Anatol Arhire, Maxim Guțu, Alina Ghețiu, Dan Nicu, Liubovi Staver, Ludmila Coadă, Denis Ciobu.

Congresul a adoptat în unanimitate și Rezoluția de unire a Republicii Moldova cu România.

Rezoluție de unire a Republicii Moldova cu România

Considerând comuniunea de istorie, limbă și cultură a Republicii Moldova și României drept fundament unificator inalienabil al unei națiuni moderne,

Insistând asupra lichidării consecințelor pactului Hitler-Stalin din 1939, care a supus decimării națiunea română, unica națiune europeană separată până în prezent după cel de-al doilea război mondial,

Conștientizând necesitatea imperioasă de a oferi tuturor cetățenilor Republicii Moldova fără nicio discriminare o perspectivă clară de dezvoltare durabilă economică și socială cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

Constatând o conjunctură regională și internațională marcată de tensiuni, instabilitate și insecuritate, care pot afecta soarta cetățenilor Republicii Moldova prin a fi izolați de spațiul valoric european și a sucomba în fața aspirațiilor imperiale ale Rusiei,

Înțelegând importanța consolidării eforturilor creatoare ale cetățenilor din Republica Moldova și România întru promovarea națiunii românești în marea familie a Uniunii Europene,

Aspirând la înflorirea națiunii românești reîntregite în cadrul unei singure țări, unde nu vor mai exista frontiere artificiale între frați, unde cetățenii vor beneficia de plenitudinea drepturilor garantate de Constituția României și de legislația internațională și europeană, la care România este parte,

Considerând că Declarația de independență a Republicii Moldova din 1991 a fost o primă etapă pe calea reîntregirii națiunii române,

Acceptând armonizarea juridică, politică, economică și socială a Republici Moldova cu România,

Congresul de constituire a partidului unionist “Dreapta”
CONSTATĂ
Necesitatea imperioasă de declarare a unirii Republicii Moldova cu România într-un singur stat,
ASTFEL:
Statul Republica Moldova, în frontierele sale recunoscute în 1991, și statul România formează un singur stat național unitar, cu aceeași legislație aplicată pe întregul său teritoriu,
Cetățenii Republicii Moldova devin cetățeni ai României și ai uniunii europene.

Administrația publică locală își va exercita mandatul provizoriu până la reorganizarea teritorial-administrativă în conformitate cu legislația României. În fruntea unităților teritorial-administrative vor rămâne aleșii locali din ultimul scrutin, până la alegerile locale ordinare organizate pe întreg teritoriul României reîntregite.

Structura politică a partidelor pe teritoriul fostei Republici Moldova va fi armonizată cu cea a României.

Discursul Anei Guțu la Congresul de constituire a Partidului “Dreapta”

Discursul Anei Guțu la Congresul de constituire a Partidului “Dreapta”

Stimați colegi, onorați oaspeți ai Congresului de constituire a partidului unionist “Dreapta”,

În primul rând, vă mulțumesc tuturor pentru prezența la congresul de constituire a partidului unionist “Dreapta”, iar celor care au votat pentru candidatura mea la președinția partidului nou creat – le exprim gratitudinea, în primul rând, pentru încrederea ce o manifestă față de umila mea persoană, deoarece această încredere simbolizează pentru mine corectitudinea deciziilor luate pe parcursul ultimilor ani, inclusiv decizia de a forma o nouă echipă politică, o echipă consolidată în jurul unei idei, și nu în jurul unei persoane.

Stimați colegi,

“Dreapta” este un partid în devenire, un partid, care deschis și asumat se declară unionist, unirea Republicii Moldova cu România constituind, din punctul nostru al tuturor de vedere, nu doar un ideal romantic, opac, plasat în paranteze conjuncturale, ci un scop suprem, pus în aplicare prin acțiuni concrete, realizate de oameni serioși și integri.

Unirea Republicii Moldova cu România pentru noi, cei din “Dreapta”, depășește limitele unor slogane triumfaliste și devine un cadru de luptă politică în condițiile democrației și pluralismului, cu toate atribuțiile ce decurg din această luptă. Ne propunem să devenim un partid competitiv, să accedem la putere prin convingerea fermă a electoratului de necesitatea reunificării națiunii române, dar nu utilizând lozinci mincinoase, ci explicând cetățenilor, celor care încă stau la dubii, că pentru binele lor, pentru binele copiilor lor – revenirea la sânul Țării-Mame România este șansa vieții noastre a tuturor.

Masa critică a unioniștilor la ora actuală nu este doar de 20% din opțiunile electorale, ci mult mai mult, unioniștii fiind dispersați, inclusiv prin toate partidele politice, din vina conjuncturii. Sarcina Dreptei este să contribuie la concentrarea și concertarea tuturor eforturilor și energiilor unioniste, pentru a nu risipi votul la alegeri în favoarea partidelor stataliste, deoarece la ora actuală, orice proiect statalist, fie de stânga, extremă stânga sau populist, dar și de centru dreapta – nu vor face decât să prelungească agonia așteptării pentru cetățenii Republicii Moldova a unei vieți asigurate din punct de vedere economic, social, securitar – un drept fundamental consfințit în documentele internaționale și europene, dar și în Constituția Republicii Moldova, pe care “Dreapta” o respectă.

De ce “Dreapta” are ca scop suprem Unirea Republicii Moldova cu România?

Națiunea română este singura națiune europeană istorică, rămasă despărțită în urma celui de-al doilea război mondial, care a fost precedat de pactul Hitler-Stalin, cunoscut ca pactul Ribbentrop-Molotov, pact ce a despărțit nu doar teritorial, ci și sanguin națiunea română. Sechelele celui de-al doilea război mondial au fost reparate una câte una: a căzut URSS, s-a destrămat așa zisul “lagăr socialist”, s-a reunificat națiunea germană, țările Europei de Est și-au recăpătat libertatea politică, multe din ele sunt deja țări-membre ale Uniunii Europene.

A rămas o singură restanță a celui de-al doilea război mondial – reunificarea națiunii române. Națiunea română a fost decimată de regimul comunist, părinții și buneii noștri au suferit deportări, foamete organizată, genocid – istoria ni le povestește pe toate cu lux de amănunte. Noi nu vom uita niciodată crimele comunismului împotriva națiunii române, noi, românii, avem memorie genetică, noi știm cine suntem, de unde venim, care ne este originea și neamul. Anume de aceea dorim reîntregirea națiunii române – pentru repararea unei mari nedreptăți istorice și pentru că a venit timpul, ca teritoriul de Est al României să revină de drept în frontierele Țării, așa cum a fost dat de la strămoși și de la Dumnezeu. Dumnezeu de aia a făcut fiecare națiune pe pământul său, cu limba sa, cultura și tradițiile sale. Identitatea românească a teritoriului actual al Republicii Moldova și a oamenilor care locuiesc aici este evidentă și incontestabilă.

De ce cetățenii vor Unirea Republicii Moldova cu România?

Orice problemă care frământă astăzi cetățeanul de rând al Republicii Moldova este indisolubil legată de dezideratul Unirii.

Cetățeanul își dorește bunăstare și o calitate a vieții conformă standardelor europene – salarii și pensii decente, plătite la timp, grație unor politici economice și fiscale previzibile, grație utilizării resurselor naturale și energetice calitative, conform normele europene – cadrul respectiv există în România – țară cu cea mai mare creștere economică din UE – deci. Cetățeanul înțelege – aceasta este posibil doar prin unirea Republicii Moldova cu România.

Femeia își dorește sănătatea copiilor săi și a familiei sale într-un sistem medical prietenos, cu asigurarea accesului gratuit la echipamente de diagnosticare, consultații înalt profesioniste, tratamente și medicamente moderne – deci, femeia, stâlpul familiei, dorește unirea Republicii Moldova cu România.

Cetățenii vor să-și asigure libertatea economică, înființând afaceri proprii, plătind impozite onest în bugetul statului, fără teama că va veni cineva să le fure afacerea, antreprenorii mici și mijlocii vor să activeze nestingheriți de excesele numeroaselor organisme de control fiscal – deci, antreprenorii mici și mijlocii cu siguranță doresc unirea Republicii Moldova cu România.

Cetățenii vor să aibă încredere în justiție, vor să se asigure, că dacă măcar unul din drepturile lor fundamentale va fi încălcat, dacă vreun demnitar corupt le va fura banii din buzunarele lor, așa cum s-a întâmplat cu furtul miliardului, grație căruia Republica Moldova a devenit vedetă în plan internațional (eforturile diplomației moldovenești plătite din buzunarele noastre sunt egale cu zero în fața unei ditamai lovituri de PR), justiția va fi de partea cetățeanului și nu va intra în cârdășie cu hoții. Și în acest caz cetățenii înțeleg, că doar unirea Republicii Moldova cu România va asigura normalitatea funcționării sistemului judiciar – garant al investițiilor externe și interne. DNA nu poate trece Prutul doar decât în cazul când DNA va fi instituție legală aici, pe actualul teritoriu al Republicii Moldova.

Cetățeanul își dorește o securitate fizică și geopolitică într-un mediu regional incert, cu un pericol evident din partea Rusiei, devenit între timp stat agresor în Ucraina vecină, rupându-i nerușinat din teritoriul suveran – deci, cetățeanul trebuie să dorească reunificarea cu România, stat membru NATO, gata oricând să-și apere cetățenii săi în cazul unei agresiuni militare, de oriunde ar veni ea.

Tinerii doresc să le fie asigurat un viitor educațional și profesional previzibil în propria lor țară, și nu undeva peste hotare, departe de casă și de familie – prin urmare, tinerii, doresc unirea Republicii Moldova cu România.

Conflictul înghețat de pe Nistru riscă să se dezghețe în orice clipă, iar în stânga Nistrului locuiesc cetățeni de-ai noștri, buni români – și ei își doresc o viață decentă, fără a fi deportați, izgoniți din teritoriul lor, acolo este casa lor – unirea Republicii Moldova cu România va aduce soluționarea conflictului de pe Nistru, căci nu există cetățean dincolo de Nistru care nu și-ar dori un trai onest, asigurat, într-un spațiu european, unde legea este una pentru toți, unde libertățile și drepturile omului sunt respectate.

Care este planul Dreptei pentru realizare Unirii Republicii Moldova cu România?

“Dreapta” consideră că votarea Declarației de independență a Republicii Moldova în 1991 a fost o eroare politică, eroare comisă din vina imaturității liderilor, mulți din ei – foști nomenclaturiști, aflați în vârful piramidei de la guvernare. Declarația de independență a Republicii Moldova a fost votată cu întârziere, după modelul țărilor baltice, a Ucrainei. Doar că, liderii slabi ai fostei republici socialiste au avut curaj exact pentru a imita acțiunile liderilor din fostelor republici-surori. Ei nu au avut suficient fler politic, dar nici curaj, pentru a vedea clar, că republica socialistă Moldovenească avea o cu totul altă șansă de eliberare de sub jugul sovieto-comunist – cea de revenire la sursă – cea de unire cu România. Dacă nu au dat dovadă de fler politic, era suficient, măcar să-l întrebe de Vitautas Landsbergis, ce ar fi făcut Lituania dacă ar fi avut o Țară-Mamă la frontieră în 1991 – și pianistul Landsbergis le-ar fi dat răspunsul adecvat – uniți-vă cu Țara voastră România!

După 25 de ani de experiențe nefaste, statul Republica Moldova a ajuns în pragul unui faliment financiar, din cauza că elitele, ce s-au perindat la guvernare nu a fost capabile să-și asume rolul de demnitari de stat, nu au fost capabile să realizeze ceea ce au votat, cel puțin unii din ei, în 1991 – proiectul de stat suveran pe nume RM. Azi noi spunem că proiectul de stat suveran a falimentat, au falimentat instituțiile, subjugate partinic, a falimentat justiția, au falimentat partidele politice, ajunse niște SRL-uri la cheremul unor clanuri mafiote, cu baroni locali, dar și la nivel central.

Aceasta, însă, deloc nu înseamnă că noi, cetățenii onești ai acestui stat, buni contribuabili, am falimentat. În Republica Moldova au rămas 3,5 mln de cetățeni, care, sunt disperați și decepționați de viața grea, lipsa rezultatelor în materie de securitate economică, socială, ecologică etc., de politicienii corupți și venali. Dar, noi, acești cetățeni, trăim pe pământul nostru, la noi acasă, noi avem familii, avem copii, nepoți, avem profesii, avem un rost în viață. Noi nu avem planuri de plecare, că doar nu pot toți să părăsească Republica Moldova, oricât de mult ar dori-o guvernanții pentru a asigura veniturile la buget din contul remitențelor. Și atunci, noi, cetățenii, ne întrebăm – cât și de ce trebuie să mai acceptăm experiențele politice ale partidelor stataliste, care ne promit marea și sarea, o viață într-un paradis ce nu va surveni niciodată? Această cale se arată a fi extrem de lungă: iar vom experimenta cu alegerea președintelui de întreg poporul – un gadget electoral exploatat pe larg de cine vrei – și partide din parlament, și partide încropite în stradă pe seama speculațiilor cu revendicările economice ale cetățenilor; apoi vom experimenta cu perindarea la guvernare a diferitor platforme, uitând că specia plahotniucilor și filaților e mereu de veghe și se reîncarnează peste noapte în formațiuni noi-nouțe, numai bine de votat.

“Dreapta” propune cetățenilor unica opțiune valabilă pentru supraviețuirea lor fizică și morală, pentru relansarea cadrului instituțional democratic, pentru resetarea democratică a societății și a instituțiilor, pentru asigurarea unei vieți decente într-o Țară liberă, puternică, prosperă, cu justiție onestă și instituții responsabile – “Dreapta” cheamă cetățenii Republicii Moldova să opteze curajos și conștient pentru unirea Republicii Moldova cu România.

“Dreapta” consideră că unirea Republicii Moldova cu România trebuie să fie realizată în baza unui act politico-juridic, votat, în primul rând, în legislativul Republicii Moldova și ulterior în cel al României. Prin urmare, “Dreapta” pledează pentru unirea celor două state românești pe calea democrației reprezentative.

Pentru a obține realizarea acestui vot, e necesar ca deputații unioniști, aleși în parlamentul Republici Moldova să întrunească o majoritate absolută, actul reunificării celor două state românești fiind discutat și agreat în prealabil cu conducătorii României și conducătorii principalelor puteri mondiale.

Procesul de discuții privind reunificarea națiunii române trebuie să fie internaționalizat în baza unor eforturi diplomatice majore, nu doar la nivel de analize făcute de agenții de presă sau institute științifice. Reunificarea națiunii române trebuie să devină subiect de discuții și dezbateri deschise, sistemice și sistematice, cu plan de acțiuni și termene concrete, în instituțiile europene și în Senatul SUA.

Am descris punctual, care este scenariul optim pentru unirea Republicii Moldova cu România. Unirea Republicii Moldova cu România se va produce inevitabil.

Trebuie să înțelegem, că după votarea unirii Republicii Moldova cu România urmează procesele de armonizare. Armonizarea legislativă, instituțională și teritorială poate fi înfăptuită rapid, chiar dacă la prima vedere aceasta ar părea un lucru dificil. Noi trebuie să ne inspirăm din experiența istorică a națiunii române – și anume, România interbelică, deoarece acei 22 de ani au fost un model de succes economic, social, cultural de mare anvergură a națiunii române reunificate. Anume procesele de armonizare politică, legislativă, socio-economică, militară, diplomatică – vor necesita investiții intelectuale majore din partea generației tinere de aici, din Republica Moldova.

Am spus și voi repeta – unirea Republicii Moldova nu înseamnă distrugerea statului, deoarece statul suntem noi – oamenii, cetățenii. Cetățenii cei mai buni, din segmentul de expertiză profesională, cetățenii stabiliți peste hotarele Republicii Moldova, cu studii selecte, cariere profesionale strălucite vor fi solicitați să contribuie la profesionalizarea instituțională rapidă și eficientă în România reîntregită. Nu întâmplător “Dreapta” a atras în primele sale rânduri tineri pregătiți din diasporă, tineri realizați în țări europene, care sunt integri, care știu să respecte legislația, care știu cum trebuie de făcut reforme, care inovează și creează, care contribuie la progres și dezvoltare durabilă, deocamdată în țările de adopție. Acești tineri sunt gata să revină, să muncească la civilizarea societății din republica Moldova, dar, ei își doresc să-și manifeste talentele într-o Românie reîntregită, cu o națiune prosperă.

Stimați colegi,

M-am străduit în discursul meu să formulez clar și succint răspunsul la unele întrebări, care, cu siguranță ați dori să ni le adresați nouă, celor care am decis să lansăm echipa partidului unionist “Dreapta”.

Urmează să desfășurăm împreună cu dumneavoastră o vastă activitate pentru a construi și dezvolta partidul “Dreapta”, dar mai ales, pentru a duce în mijlocul cetățenilor disperați mesajul nostru – unic valabil din punct de vedere politic pentru toți cetățenii, fără nicio excepție, fără nicio discriminare: doar unirea Republicii Moldova cu România va da startul unei noi vieți de calitate – noi, cetățenii, vrem să ne simțim acasă, vrem să trăim bine la noi acasă, vrem să trăim bine azi, acum, imediat, și nu cândva departe sau niciodată.

Pentru această trebuie să îmbrățișăm cu toții doar o singură idee majoră, o singură opțiune salvatoare, să cerem doar un singur lucru de la politicieni, guvernanți – unirea Republicii Moldova cu România. Așa să ne ajute Dumnezeu, într-un ceas bun nouă tuturor, într-un ceas bun partidului unionist “Dreapta”!

Vă mulțumesc pentru atenție!
Trăiască națiunea română reunită!
Trăiască Țara noastră România!