Raionul Șoldănești

De la alegeri.md
Versiunea din 28 noiembrie 2019 12:41, autor: Oleg (Discuție | contribuții) (Consiliul raional Șoldănești)
Salt la: navigare, căutare

Raionul Șoldănești

Lista localităților din raionul Șoldănești

În conformitate cu prevederile Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova[1], raionul Șoldănești este constituit din 33 de localități, împărțite în 23 de unități administrativ-teritoriale de nivelul I:

  • 1 oraș;
  • 7 comune cu 17 sate în componență;
  • 15 sate, care nu aparțin vreunei comune.
orașul Șoldănești
comuna Alcedar
satul Chipeșca
comuna Climăuții de Jos
satul Cobîlea
comuna Cotiujenii Mari
satul Cușmirca
comuna Dobrușa
satul Fuzăuca
satul Găuzeni
satul Glinjeni
satul Mihuleni
satul Olișcani
satul Parcani
satul Pohoarna
satul Poiana
satul Răspopeni
comuna Rogojeni
comuna Salcia
satul Sămășcani
satul Șestaci
satul Șipca
comuna Vadul-Rașcov

Administrația raionului

Raionul Șoldănești este administrat conform prevederilor Legii privind administrația publică locală[2] prin intermediul autorităților publice locale de nivelul I și II, care se constituie în urma exercițiilor electorale locale și activează pe teritoriul raionului în condițiile prevăzute de lege în scopul promovării intereselor generale ale locuitorilor săi.

În calitate de autorități reprezentative și deliberative, consiliile locale și primarii celor 23 de primării din raion au responsabilitatea de a soluționa problemele localității pe care o administrează. De gospodărirea treburilor publice a întregii unități administrativ-teritoriale se ocupă Consiliul raional Șoldănești, format din 27 de consilieri, și președintele raionului, ales de membrii consiliului.

Consiliul raional Șoldănești

Consiliul raional este autoritatea reprezentativă și deliberativă a raionului Șoldănești. Printre cele mai importante prerogative ale Consiliului raional se numără aprobarea și amendarea bugetului raional anual, administrarea bunurilor din domeniul public și privat ale raionului, luarea deciziilor privind lucrările de proiectare, construcție, întreținere și modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ, aprobarea de strategii, prognoze, planuri și programe de dezvoltare social-economică a raionului etc.

La alegerile locale din 20 octombrie 2019 în Consiliul raional Șoldănești au fost aleși 27 de consilieri, care reprezintă șase formațiuni politice. Mandatele noilor consilieri raionali au fost validate la 1 noiembrie 2019 de Judecătoria Orhei (sediul Șoldănești), iar activitatea Consiliului a demarat la 14 noiembrie, odată cu desfășurarea primei ședințe a acestuia în noua componență și înmânarea legitimațiilor de consilier.

La ședința din 19 noiembrie 2019, Consiliul raional a votat-o pe reprezentanta Partidului Democrat din Moldova (PDM)[3], Svetlana Rotundu, în funcția de președinte al raionului Șoldănești[4]. Pe lângă fracțiunea democraților, pentru candidatura Svetlanei Rotundu au mai votat consilierii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Partidului “Șor”, Partidului Liberal Democrat din Moldova și ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. În total, candidata PDM a acumulat voturile  a 22 de consilieri.

Formațiunea Mandate
Partidul Democrat din Moldova 12
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 6
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS 5
Partidul “Șor” 2
Partidul Liberal Democrat din Moldova 1
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 1

Lista consilierilor aleși, validată la 1 noiembrie 2019.
Afilierea politică a consilierilor este indicată conform listelor de candidați înregistrate de formațiuni la alegerile locale din 2019.

Partidul Democrat din Moldova (PDM)

Angela Ababei 


Maria Antoconenco 


Andrei Bulat 


Ion Bulat 


Ion Burez 


Alexei Burlacu 


Viorica Camila 


Lora Grosu 


Nicolae Mîndru 


Gheorghe Musteață 


Violeta Popa 


Svetlana Rotundu 

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)

Anatolie Cazemir 


Vadim Groza 


Vasile Macovei 


Elena Odajiu 


Veronica Panteleev 


Anatolie Tatarenco 

Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” (ACUM)

Ana Covalenco


Tudor Pleșca


Boris Popa


Ruslan Rabii


Victor Șveț

PPȘ

Diana Babcinețchi 


Leonid Nauc 

PLDM

Alexandru Tinică 

PCRM

Ana Cuceinic 

Consilii locale și primari

Cele 33 de localități ale raionului Șoldănești, inclusiv orașul-reședință Șoldănești, sunt administrate de 23 de consilii locale (orășenesc, comunale și sătești) și primari.

Primăria Primar
PN  CI PDM
PDM
PSRM
PL  ACUM
PDM
PDM
PLDM  PDM
PLDM  PDM
PPEM  ACUM
PDM
PDM
PDM
PDM
PLDM  PDM
PDM
CI  PDM
PLDM  PDM
PDM
PLDM
PLDM  CI
PDM  CI
PDM
PSRM



S-au născut în raionul Șoldănești

Svetlana Rotundu