Circumscripția uninominală nr. 33, Chișinău la alegerile parlamentare din 2019
Desemnat de Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” (ACUM) în circumscripția uninominală nr. 33, Andrei Năstase a fost ales în calitate de deputat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Candidatul ACUM a acumulat cel mai mare număr de voturi valabil exprimate – 14 015 sau 46,32%, în competiție participând în total 7 concurenți electorali. Rata de participare la vot în circumscripție a fost de 49,33% din numărul alegătorilor incluși în listele electorale.
La 24 februarie 2019 a avut loc scrutinul pentru alegerea Parlamentului de legislatura a XXI-a, care pentru prima oară de la declararea independenței Republicii Moldova s-a desfășurat în baza sistemului electoral mixt. Competiția electorală pentru 51 de mandate de deputat din cele 101 s-a desfășurat în circumscripții uninominale. Învingător în fiecare circumscripție a devenit candidatul care a acumulat cel mai mare număr de voturi.
Circumscripția nr. 33 a cuprins localități din componența municipiului Chișinău, în care au fost deschise 27 secții de votare. În cursa electorală au fost înregistrați 4 candidați din partea formațiunilor politice și 3 candidați independenți pentru care și-au dat voturile 30 257 alegători sau 49,33%.
Andrei Năstase, candidat din partea Blocului electoral “ACUM Platforma DA și PAS”, a acumulat cel mai mare număr de voturi, fiind ales în funcția de deputat. El a fost ales deputat și pe lista de candidați ACUM în circumscripția națională, deținând poziția 2 în listă. Potrivit legislației electorale, dacă un candidat este ales în circumscripția națională și în una din cele uninominale, atunci se consideră ales doar în circumscripția uninominală și nu este luat în calcul la atribuirea mandatelor în baza listei de partid.
Cuprins
Rezultatele alegerilor
Circumscripția uninominală
# | Concurentul electoral | Voturi | % | C.N. | ||
---|---|---|---|---|---|---|
1 | Constantin Țuțu | PDM | 8 824 | 29,16% | 26,18% | |
2 | Andrei Năstase | ACUM | 14 015 | 46,32% | 44,72% | |
3 | Andrei Nastas | CI | 459 | 1,52% | – | |
4 | Vladimir Roșca | PSRM | 4 987 | 16,48% | 17,80% | |
5 | Călin Vieru | CI | 531 | 1,75% | – | |
6 | Ion Bivol | PPȘ | 838 | 2,77% | 3,24% | |
7 | Boris Volosatîi | CI | 603 | 1,99% | – |
Circumscripția națională
# | Concurentul electoral | Voturi | % | ± 2014 | |||
---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | 8 112 | 26,18% | 11,67 ↑ | ||||
2 | 13 857 | 44,72% | |||||
3 | 795 | 2,57% | 9,36 ↓ | ||||
4 | 5 514 | 17,80% | 6,25 ↑ | ||||
5 | 1 004 | 3,24% | |||||
6 | 228 | 0,74% | 1,86 ↓ | ||||
7 | 374 | 1,21% | |||||
8 | 102 | 0,33% | 0,37 ↓ | ||||
9 | 36 | 0,12% | |||||
10 | 42 | 0,14% | |||||
11 | 128 | 0,41% | 0,26 ↑ | ||||
12 | 55 | 0,18% | |||||
13 | 23 | 0,07% | |||||
14 | 89 | 0,29% | 0,14 ↑ | ||||
15 | 626 | 2,02% | 24,34 ↓ |
Participarea alegătorilor
Votul uninominal | Votul pe liste de partid | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
2019 | 2019 | 2014 | ± | ||||
Numărul de alegători incluși în listele electorale | 62 384 | 62 384 | 57 183 | 5 201 | (9,1%) | ↑ | |
Numărul de alegători incluși în listele suplimentare | 1 546 (2,4%) | 1 826 (2,8%) | 2 850 | -1 024 | (35,9%) | ↓ | |
Numărul de alegători care au primit buletine de vot | 31 539 | 31 877 | |||||
Numărul de alegători care au participat la votare | 31 535 | 31 876 | |||||
Numărul buletinelor de vot declarate nevalabile | 1 278 (4,1%) | 891 (2,8%) | 825 | 66 | (8,0%) | ↑ | |
Numărul total de voturi valabil exprimate | 30 257 | 30 985 | |||||
Rata de participare | 49,33% | 49,64% | 58,35% | -8,71% | ↓ |
Candidați desemnați
Înregistrarea fiecărui candidat s-a desfășurat în două etape. La prima etapă s-a constituit grupul de inițiativă pentru susținerea candidatului, care a fost înregistrat la Consiliul electoral al circumscripției electorale uninominale (CECEU). Grupurile de inițiativă urmau să colecteze semnăturile cetățenilor cu drept de vot în favoarea candidaților reprezentați: câte 500–1000 semnături pentru candidații bărbați, și respectiv, 250–500 pentru candidații femei.
A doua etapă a început odată cu depunerea la CECEU a cererilor de înregistrare a candidatului cu anexarea documentelor necesare, inclusiv a listelor de subscripție cu semnăturile colectate de grupurile de inițiativă. În decursul a 7 zile de la data primirii pachetului de documente, CECEU a înregistrat sau a refuzat înregistrarea candidaților desemnați. Concurenții cărora li s-a refuzat înregistrarea au putut să conteste această decizie la Comisia Electorală Centrală sau în instanța de judecată.
Informații despre înregistrarea grupurilor de inițiativă în susținerea candidaților, numărul membrilor din cadrul acestora și termenul în care au fost completate listele de subscripție pentru circumscripția electorală uninominală nr. 33, Chișinău.
# | Candidatul desemnat | Formațiune | Înregistrarea grupului de inițiativă | Colectarea semnăturilor | Înregistrarea candidatului | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Cerere | Înregistrare | Membri | Susținători | Perioada | Demers | Înregistrare | Nr. | ||||
1 | Constantin Țuțu | PDM | 26.12.2018 | 27.12.2018 | 5 | 1 188 | 898 | 0 zile | 27.12.2018 | 01.01.2019 | 1 |
2 | Vladimir Roșca | PSRM | 26.12.2018 | 27.12.2018 | 10 | 760 | 598 | 20 zile | 16.01.2019 | 23.01.2019 | 4 |
3 | Andrei Năstase | ACUM | 28.12.2018 | 30.12.2018 | 28 | 1 006 | 904 | 5 zile | 04.01.2019 | 11.01.2019 | 2 |
4 | Andrei Nastas | CI | 31.12.2018 | 01.01.2019 | 3 | 862 | 724 | 3 zile | 04.01.2019 | 11.01.2019 | 3 |
5 | Ion Duca | PN | 31.12.2018 | 01.01.2019 | 9 | 540 | 382 | 23 zile | 24.01.2019 | ||
6 | Călin Vieru | CI | 31.12.2018 | 01.01.2019 | 3 | 1 106 | 862 | 16 zile | 17.01.2019 | 23.01.2019 | 5 |
7 | Ion Bivol | PPȘ | 02.01.2019 | 04.01.2019 | 10 | 869 | 473 519 |
19 zile | 23.01.2019 | 22.02.2019 |
6 |
8 | Boris Volosatîi | CI | 03.01.2019 | 04.01.2019 | 5 | 666 | 538 | 20 zile | 24.01.2019 | 29.01.2019 | 7 |
Ordinea în buletinul de vot
ȚUȚU Constantin Partidul Democrat din Moldova |
||||
NĂSTASE Andrei Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS” |
||||
NASTAS Andrei candidat independent |
||||
ROȘCA Vladimir Partidul Socialiștilor din Republica Moldova |
||||
VIERU Călin candidat independent |
||||
BIVOL Ion Partidul “Șor” |
||||
VOLOSATÎI Boris candidat independent |
||||
Particularitățile înregistrării candidaților
- Circumscripția electorală nr. 33 este singura în care numele și prenumele a 2 candidați, practic, coincid.
- Constantin Țuțu (PDM) a reușit performanța ca într-o singură zi să: ridice listele de subscripție de la Consiliul electoral de circumscripție; mobilizeze 5 persoane din grupul său de inițiativă pentru colectarea celor 1 188 de semnături; depună cererea de înregistrare în calitate de candidat la alegeri. Același rezultat a fost repetat de încă 3 colegi de ai săi din Partidul Democrat din Moldova. În general, perioada medie de colectare a semnăturilor de către candidații PDM a fost de 2,6 zile, în timp ce media pe circumscripția nr. 33 fiind de 13,3 zile.
- Cu suportul a 3 membri ai grupului de inițiativă, candidatul independent Andrei Nastas a colectat 862 de semnături în doar 3 zile, ocupând astfel poziția a 2-a printre candidații independenți care au colectat semnăturile în cel mai scurt timp. Acesta a fost depășit doar de Nicolae Botgros (circumscripția nr. 42), care a depus cererea de înregistrare în calitate de candidat independent chiar în ziua înregistrării grupului său de inițiativă. Pentru comparație, perioada medie de colectarea a semnăturilor de către candidații independenți a fost de 18.5 zile.
- Dintre candidații PSRM înregistrați în circumscripțiile uninominale de pe teritoriul Republicii Moldova, Vladimir Roșca ocupă ultimul loc la operativitatea colectării semnăturilor, în timp ce jumătate dintre colegii săi partinici au reușit același lucru în doar 1–2 zile. Perioada medie de colectare a semnăturilor de către candidații PSRM, inclusiv în circumscripțiile de peste hotare, este de 4.8 zile.
- Partidul Liberal nu a desemnat nici un candidat în circumscripția nr. 33, deși aceasta cuprinde localități unde formațiunea putea obține un nou mandat de deputat, reieșind din rezultatele înregistrate de PL la alegerile parlamentare din 2014 în localitățile vizate.
- Ion Duca (PN) este unul dintre cei 4 candidați, desemnați din partea Partidului Nostru, care nu au fost înregistrați din cauza numărului insuficient de semnături valabile colectate.
Candidați înregistrați
Constantin Țuțu
Născut: 9 februarie 1987 (37 de ani) în s. Băcioi, mun. Chișinău
Domiciliul: mun. Chișinău
Profesia: Jurist
Funcția deținută: Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Afiliere politică: Membru al Consiliului Politic Național al Partidului Democrat din Moldova
Declarația de avere și interese personale
Andrei Năstase
Născut: 6 august 1975 (48 de ani) în s. Mîndrești, r-nul Telenești
Domiciliul: mun. Chișinău
Profesia: Avocat
Afiliere politică: Președinte al Platformei Demnitate și Adevăr
Declarația de avere și interese personale
Andrei Nastas
Născut: 1986
Domiciliul: mun. Chișinău
Profesia: Jurist
Funcția deținută: Șef de catedră, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport
Vladimir Roșca
Născut: 7 august 1969 (54 de ani)
Domiciliul: or. Durlești, mun. Chișinău
Profesia: Economist
Funcția deținută: Administrator al “Tehnologii Matlasate” S.R.L., consilier în Consiliul orășenesc Durlești
Afiliere politică: Membru al Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova
Călin Vieru
Născut: 29 iunie 1965 (58 de ani) în mun. Chișinău
Domiciliul: mun. Chișinău
Profesia: Medic neurolog, jurist
Funcția deținută: Consultant în probleme juridice, “Opera Magna” S.R.L.
Declarația de avere și interese personale
Ion Bivol
Născut: 15 mai 1992 (32 de ani) în s. Băcioi, mun. Chișinău
Domiciliul: mun. Chișinău
Profesia: Tehnologii informaționale
Funcția deținută: Dispecer transport auto, “Aeroport Handling” S.R.L.
Afiliere politică: Membru al Partidului “Șor”
Boris Volosatîi
Născut: 16 iunie 1956 (68 de ani) în s. Purcari, r-nul Ștefan Vodă
Domiciliul: mun. Chișinău
Profesia: Profesor de istorie
Funcția deținută: Director al Liceului Teoretic “Gheorghe Asachi” din mun. Chișinău
Declarația de avere și interese personale
Dezbateri electorale
Conform Codului electoral și prevederilor Regulamentului Comisiei Electorale Centrale privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă, instituțiile audiovizualului (radiodifuzorii) organizează dezbateri electorale, care se desfășoară gratuit pentru toți concurenții electorali. Tematica dezbaterilor electorale se stabilește de instituția audiovizualului.
Mai jos sunt prezentate copiile video ale dezbaterilor electorale organizate pentru circumscripția nr. 33, preluate și plasate de ADEPT cu permisiunea radiodifuzorilor respectivi.
Despre circumscripție
Pentru desfășurarea alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 au fost constitute 51 de circumscripții uninominale – 48 pe teritoriul Republicii Moldova, dintre care 2 pentru regiunea transnistreană, și 3 peste hotarele țării.
Circumscripția uninominală nr. 33 a cuprins 11 localități din componența municipiului Chișinău: 3 orașe și 2 sate (comune), cu alte 6 sate în componența lor.
mun. Chișinău
Codru, Durlești, Sîngera (Dobrogea, Revaca)
Băcioi (Brăila, Frumușica, Străisteni), Trușeni (Dumbrava)
- Circumscripția uninominală nr. 33, Chișinău // Comisia Electorală Centrală
- Portretele candidaților // Moldova.org, 15 ianuarie 2019 – arhivat
- Radiografie electorală // Ziarul de Gardă, 14 februarie 2019 – arhivat
- Candidații din circumscripția nr. 33 // stiri.md (IPN), 18 februarie 2019 – arhivat
- Cine sunt și ce avere declară candidații electorali care vor cere votul cetățenilor în suburbii // Anticorupție, 20 februarie 2019 – arhivat