Vladimir Voronin

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare

Vladimir Voronin este politician din Republica Moldova, președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). A deținut, în perioada 2001–2009, două mandate de Președinte al Republicii Moldova. A inițiat procesul oficial de integrare europeană a Republicii Moldova. S-a afirmat ca promotor al independenței, suveranității și neutralității Republicii Moldova, susținător al Concepției politicii naționale a Republicii Moldova, cunoscută și drept doctrină a “moldovenismului”.

Vladimir Voronin

Vladimir Voronin

Născut 25 mai 1941 (82 de ani)
s. Corjova, r-nul Dubăsari
Afiliere politică Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (din 22 octombrie 1993)
Studii Institutul Unional pentru Industria Alimentară
Academia de Științe Sociale de pe lângă Comitetul Central al PCUS
Academia Ministerului Afacerilor Interne al URSS
Profesie Inginer-economist, politolog, jurist
Stare civilă Căsătorit cu Taisia Voronin. Are doi copii (Oleg și Valentina).
Funcții publice
1998 2019 prezent
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Președinte al Republicii Moldova
Președinte al Parlamentului
Afiliere politică
22 aprilie 2001 – prezent
Președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM)

24 decembrie 1994 – 22 aprilie 2001

Prim-secretar al Comitetului Central al PCRM


22 octombrie 1993 – 24 decembrie 1994
Copreședinte al Consiliului Republican al PCRM

În perioada sovietică a fost membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice

Vladimir Voronin este deputat în Parlamentul de legislatura a XX-a, ales la 30 noiembrie 2014. Face parte din fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). La ultimul congres – al VIII-a, din 19 noiembrie 2016, a fost reales președinte al PCRM, deținând funcția de conducător al formațiunii din 24 decembrie 1994, fără întrerupere. Cariera politică a lui Vladimir Voronin se împarte în două perioade distincte – sovietică și de după declararea independenței Republicii Moldova. Funcția cea mai importantă din perioada sovietică a fost de ministru al Afacerilor Interne al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM). În perioada de după declararea independenței, Vladimir Voronin și-a desfășurat activitatea politică, explorând o anumită perioadă nostalgiile cetățenilor pentru perioada sovietică, pentru ca ulterior să promoveze integrarea europeană. Ca lider al PCRM a reușit, în perioada 2001–2009, să asigure formațiunii sale trei victorii consecutive, cu majorități absolute, la alegerile parlamentare. La rândul lui, a fost de două ori consecutiv ales de către Parlament șef al statului.

În perioada deținerii funcției de șef al statului, Vladimir Voronin a lansat un șir de inițiative majore. Cele mai importante au vizat: reglementarea transnistreană; dezvoltarea social-economică; și integrarea europeană a Republicii Moldova. În eforturile dedicate reglementării transnistrene, cea mai controversară inițiativă a sa a fost tentativa de soluționarea a conflictului prin intermediul federalizării teritoriului țării. Proiectul de reglementare, solicitat Rusiei și cunoscut sub denumirea de “Memorandumul Kozak”, l-a respins chiar în ajunul preconizatei semnări, la 25 noiembrie 2003, pe motiv că presupunea construirea unei baze militarea ruse pe teritoriul Republicii Moldova, interzisă de statutul de neutralitate din Constituție. În 2005 a propus redimensionarea problemei transnistreană în formatul de negocieri “5+2”, cu participarea UE și SUA.

În plan social-economic, Vladimir Voronin a lansat un șir de inițiative. Cea rezonanță maximă, din 10 aprilie 2007, s-a referit la revigorare economică prin: amnistierea capitalului (pe bază de cerere, contra unei taxe în buget de 5 la sută); amnistierea fiscală (amnistierea tuturor tipurilor de impozite și taxe de stat); anularea impozitului pe beneficiu pentru toți agenții economici (aplicarea cotei de 15% doar la ridicarea dividendelor).

Pe dimensiunea integrării europene a promovat și susținut: semnarea în 2005 a Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană; aderarea Republicii Moldova în 2009 la Parteneriatul Estic al Uniunii Europene. O dimensiune specială a guvernării lui Voronin a fost consolidarea statalității și suveranității Republicii Moldova, în baza Concepției politicii naționale a Republicii Moldova, numită și ideologie a “moldovenismului”, contrapusă curentului unionist, care pledează reunirea Republicii Moldova cu România. În aprilie 2009, după revolta tinerilor împotriva “fraudării alegerilor”, a acuzat România de implicare în acțiunile de protest de la Chișinău și “tentativă de lovitură de stat”.

După alegerile parlamentarea anticipate din 29 iulie 2009, Vladimir Voronin și formațiunea pe care o conduce – PCRM, au trecut în opoziție. După alegerile parlamentare ordinare din 30 noiembrie 2014 a început declinul politic PCRM și al conducătorului său neschimbat.

Primul mandat prezidențial 2001–2005

Prima implicare într-o competiție electorală a fost pentru funcția supremă în stat. La alegerile prezidențiale din 17 noiembrie 1996 s-a clasat pe poziția a 3-a, printre cei 9 candidați, cu 10.24% din voturi. Doi ani mai târziu, la alegerile parlamentare din 22 martie 1998, Vladimir Voronin s-a afirmat ca lider al celui mai popular partid politic din Republica Moldova, care a acumulat 30% și, respectiv, a obținut 40 de mandate din 101. Mai mult decât fiecare dintre celelalte trei formațiuni care au trecut pragul electoral de 4% și au format majoritatea parlamentară a Alianței pentru Democrație și Reforme (ADR).

Aflarea în opoziție, în perioada când guvernarea ADR promova reforme extrem de nepopulare, dar foarte necesare, a fost prielnică pentru Vladimir Voronin și PCRM. La alegerile parlamentare anticipate din 25 februarie 2001, PCRM în frunte cu Voronin a obținut o majoritate parlamentară constituțională de 71 mandate, care și-a ales liderul – șef al statului. Victoria s-a datorat promisiunilor de:

  • reunificare a țării cu suportul Federației Ruse;
  • aderarea a Republicii Moldova la Uniunea Rusiei și Belarus;
  • refacere pe principii federative a Uniunii Republicilor Suverane (URS), foste sovietice.

Victoria PCRM a fost prezentată de Vladimir Voronin drept una istorică – prima victorie absolută a unui partid comunist la alegeri și preluarea puterii pe stat pe cale legală.

Circumstanțele politicii regionale l-au făcut pe Vladimir Voronin să schimbe prioritățile politice. Stagnarea proceselor integraționiste în Comunitatea Statelor Independente (CSI) și interesele Rusiei de deschide o bază militară pe teritoriul Republicii Moldova ca garanției a reglementării transnistrene, l-a făcut pe Vladimir Voronin să:

  • semneze la 13 noiembrie 2002 decretul prezidențial privind constituirea Comisiei naționale pentru integrare europeană, care a avut drept sarcină elaborarea și prezentarea Parlamentului spre aprobare Strategia de integrare europeană a Republicii Moldova.
  • renunțe, în noiembrie 2003, semnarea Planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova, declinând astfel oferta Președintelui Vladimir Putin pe care îl rugase să contribuie la reglementarea transnistreană;
  • lanseze inițiativa Pactul de Stabilitate și Securitate pentru Republica Moldova (PSSRM), “având statutul unui document de drept internațional” și adresată Rusiei, SUA, României, Ucrainei și Uniunii Europene (UE) în scopul creării unui “sistem eficient de garanții pe termen lung pentru asigurarea concordiei civice în țară și de soluționarea cât mai grabnică a problemei transnistrene”.

Al doilea mandat prezidențial 2005–2009

În pofida schimbării priorităților politicii externe și atitudinii față de reglementarea transnistreană, Vladimir Voronin a reușit să-i asigure formațiunii sale un nou succes electoral la alegerile parlamentare din 6 martie 2005. PCRM a obținut majoritatea parlamentară de 56 deputați, iar Vladimir Voronin a fost reales șef al statului cu suportul a două fracțiuni și un grup parlamentar de opoziție. Realegerea lui Voronin în funcția de șef al statului a fost precedată de:

  • semnarea la 22 februarie 2005 a Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană,
  • adoptarea cu vot unanim, la prima ședință a Paramentului nou ales, de legislatura a XVI-a, a Declarației cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene .

Suportul opoziției pentru realegerea lui Vladimir Voronin în funcția de șef al statului au fost semnificative de-a lungul anului 2005:

  • anunțarea, la 7 iunie 2005, a intenției adoptării Planului individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP) cu NATO, lucru realizat la 24 mai 2006;
  • renunțarea la federalizarea Republicii Moldova prin adoptarea, la 22 iulie 2005, a Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria), care prevede soluționarea pașnică a problemei transnistrene în cadrul constituțional existent;
  • instituirea formatului de negocieri “5+2” în baza unui protocol al OSCE prin invitarea, în septembrie 2005, a Uniunii Europene și a SUA la procesul de negocieri în problema transnistreană în calitate de observatori;
  • înființarea Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră (EUBAM), în noiembrie 2005, pentru controlul traficului la frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina.

Impactul politicii de balansare între Est și Vest

Relațiile cu Federația Rusă

Deja în 2006 s-au resimțit puternic efectele politicilor promovate de guvernarea lui Vladimir Voronin. În martie, Federația Rusă a interzis importul de vinuri moldovenești sub pretextul identificării pesticidelor în sortimentele verificate. De aceea, o jumătate de an mai târziu, Președintele Voronin a decis schimbarea radicală a atitudinii față de relațiile cu Federația Rusă. În cadrul întâlnirii de la Moscova, din 8 august 2006, Vladimir Voronin i-a înmânat omologului său Vladimir Putin un șir de propuneri referitoare, inclusiv, la reglementarea transnistreană și reluarea exportului produselor agricole și vinurilor moldovenești pe piața rusă. După întâlnire, lent dar sigur, Președintele Vladimir Voronin a început să reorienteze politica externă a Republicii Moldova spre relansarea relațiilor bilaterale cu Federația Rusă, în special pe dimensiunea reglementării transnistrene. În acest context, în octombrie 2007 Vladimir Voronin a lansat un șir de inițiative referitoare la:

  • elaborarea măsurilor în vederea consolidării încrederii între Chișinău și Tiraspol;
  • creare a șapte grupuri de lucru sectoriale în domeniile de securitate, social, economic, infrastructural și umanitar;
  • garantarea drepturilor de proprietate în Transnistria în baza unei simple declarații de proprietate, fără a investiga prea mult modul în care a fost achiziționată o proprietate sau alta.

Această abordare nouă a lui Vladimir Voronin a fost agreată de conducerea Federației Ruse, care pe 18 martie 2009, în ajunul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, a mediat o întâlnire a Președintele Voronin și liderul transnistrean Igor Smirnov și semnarea așa-zisei declarații de la Barviha, cu accente foarte clare referitoare la:

  • consemnarea rolului stabilizator al misiuni de pacificare, cu participarea Rusiei, în regiune;
  • exprimarea recunoștinței față de Federația Rusă pentru eforturile de mediere îndreptate spre reglementarea transnistreană plenară.

Relațiile cu Uniunea Europeană

Eforturile lui Vladimir Voronin de relansare a relațiilor cu Rusia au avut loc pe fundalul dezamăgirii că Uniunea Europeană nu a oferit o perspectivă europeană clară Republicii Moldova. După participarea la sfârșitul lunii mai 2018 la lucrările Consiliului de Cooperare UE – Republica Moldova de la Bruxelles, Vladimir Voronin a făcut, în cadrul Comisiei pentru integrare un șir de precizări:

  • determinarea semnării unui acord liberalizat de vize și a unui Acord de Asociere cu UE, deși regimul de liber schimb nu este în avantajul Moldovei, preferabil fiind menținerea regimul asimetric pentru promovarea exporturilor;
  • specificarea clară, fără echivocuri, în viitorul acord al perspectivei obținerii calității de membru al UE pentru Republica Moldova, fără să se insiste asupra unor termene;
  • negocierea noului cadrul bilateral cu UE după alegerile parlamentare din 2009, cu condiția ca acestea să fie libere și corecte. Calea strategică de integrare europeană nu are alternativă.

Lansarea în mai 2008 a inițiativei Uniunii Europene – Parteneriatul Estic, pentru 6 foste republici sovietice, fără oferirea unei perspective europene pentru acestea, a tăiat mult din elanul pro-european al lui Vladimir Voronin. Întru-un interviu, din ajunul alegerilor parlamentare din 2009, Voronin a calificat Parteneriatul Estic ca pe o analogie europeană a CSI, un fel de CSI-2, lipsit de perspective. Cu toate aceste, Președintele Voronin și-a dat consimțământul pentru aderare, 7 mai 2009, a Republicii Moldova la Parteneriatul Estic.

Relațiile cu România

Relațiile cu România au evoluat în sens invers. De la relații calde, în 2005, când președintele Băsescu a îndemnat opoziția din Republica Moldovă a susțină candidatura lui Vladimir Voronin pentru funcția de fel al statului, la înghețarea, în 2009, a relațiilor bilaterale pentru o jumătate de an. Totul a început de la faptul că Președintele Voronin a fost deranjat puternic de discursul, din 1 iulie 2006, Președintelui României, Traian Băsescu, care adresându-se unui grup de elevi olimpici moldoveni a menționat: “Am rămas singura tară, singurul popor încă separat. Germania și-a reîntregit națiunea; România este încă separată în două țări. Dar, repet, unificarea noastră se va face în interiorul Uniunii Europene și nu altfel”. Această afirmația a Președintelui Băsescu a provocat, în perioada 2006–2007, un șir de declarații tăioase, anti-românești, ale Președintelui Voronin. Aceasta a fost modalitatea prin care Vladimir Voronin a încercat să inverseze scăderea dramatică a încrederii cetățenilor în formațiunea sa – PCRM, care la alegerile municipale din iunie 2007 a scăzut cu ~10%. În consecință, relațiile bilaterale, aflate din ianuarie 2005 pe o pantă ascendentă, au degradat până la expulzarea din Republica Moldova, în decembrie 2007, a doi diplomați români pentru “incompatibilitatea activității lor cu statutul diplomatic deținut”, aceștia urmând să părăsească țara în 24 de ore. Înrăutățirii relațiilor bilaterale moldo-române a atins punctul culminant imediat după contestarea pașnică de către protestatari, la 7 aprilie 2009, a rezultatelor alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, urmată de deturnarea violentă a protestelor. O zi mai târziu, pe 8 aprilie 2009, Vladimir Voronin a cerut declararea Ambasadorul României la Chișinău, Filip Teodorescu, persona non grata în Republica Moldova, acuzând România de implicare în acțiunile de protest de la Chișinău, care au degradat acțiuni de vandalizare, cerând autorităților naționale să examineze introducerea vizelor de intrare în Moldova pentru cetățenii români. În consecință, relațiile bilaterale, precum și cele cu Uniunea Europeană au fost înghețate pentru o jumătate de an, până la instaurarea guvernări Alianței pentru Integrare Europeană, în septembrie 2009.

Trecerea în opoziție

În pofida politicii oscilante între Est și Vest din perioada 2006–2009, Vladimir Voronin a reușit să asigure pentru PCRM victoria absolută și la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, obținând 60 de mandate din 101. PCRM i-a lipsit un singur mandat până la majoritatea calificată de 3/5, necesară alegerii unui șef al statului. Pe fundalul evenimentelor din 7 aprilie 2009, cooperarea cu opoziția în vederea alegerii unui președinte, s-a dovedit imposibilă. În consecință, la 29 iulie 2009, au fost organizate alegeri parlamentare anticipate în cadrul căror majoritatea absolută a revenit coaliției de opoziție, care a constituit Alianța pentru Integrare Europeană (AIE). În astfel de circumstanțe, PCRM s-a văzut nevoit să treacă în opoziție, iar Vladimir Voronin și-a depus, la 11 septembrie 2009, mandatul de șef al statului, expirat încă la 7 aprilie 2009, preferând să-și mențină mandatul de deputat în Parlamentul ales la 29 iulie 2009. Din acel moment a început declinul politic al PCRM și al liderului său Vladimir Voronin.