Format: Covid/Cronica

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare

Sunt prezentate evenimente de interes major. Lista desfășurată poate fi accesată prin [+/-] toate evenimentele

Începutul pandemiei

31 decembrie 2019 – 23 februarie 2020 / [+/-] toate evenimentele
31 dec
2019
Oficiul de țară al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în China este informat despre cazuri de pneumonie de origine necunoscută, depistate în orașul Wuhan, provincia Hubei din China.

Ianuarie 2020

Piața de pește și fructe de mare în orașul Wuhan, provincia Hubei din China
7 ian
2020
Autoritățile chineze identifică un nou tip de coronavirus (novel coronavirus), numit temporar “2019-nCoV”.
13 ian Ministerul sănătății publice din Thailanda raportează primul caz de import al noului coronavirus, confirmat în laborator, la o persoană întoarsă din Wuhan, China.
24 ian Este confirmat primul caz de infectare cu noul coronavirus în Europa – în orașul Bordeaux, Franța. Tot în aceeași zi, alte două cazuri de infectare sunt confirmate în Paris, toate importate din China.
Prin Ordinul Ministerului sănătății, muncii și protecției sociale[1], Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Toma Ciorbă” amenajează un bloc predestinat pentru izolarea și tratamentul persoanelor suspecte cu infecția 2019-nCoV.
27 ian Comisia pentru situații excepționale și urgențe de sănătate publică, convocată de MSMPS, discută despre măsurile de prevenire și control a infecției cu coronavirusul de tip nou (2019-nCoV). Este prima ședință în format extins organizată de autoritățile Republicii Moldova după ce Organizația Mondială a Sănătății a informat statele lumii despre pericolul noului virus.
30 ian Organizația Mondială a Sănătății declară “urgență de sănătate publică de interes internațional”, după ce au fost confirmate la nivel global 7 818 de cazuri pozitive cu coronavirus, fiind afectate 19 state.

Februarie 2020

2 feb Convocată în prima sa ședință, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) adoptă Hotărârea nr. 1 prin care se ia act de situația epidemiologică la infecția cu 2019-nCoV. În cadrul ședinței se menționează că autoritățile controlează deplin situația și nivelul riscurilor de răspândire în Republica Moldova a coronavirusului este unul redus.
11 feb Organizația Mondială a Sănătății anunță denumirea oficială pentru noul coronavirus, stabilită de Comitetul Internațional pentru Taxonomia Virusurilor – SARS-CoV-2 (severe acute respiratory syndrome coronavirus 2), iar denumirea pentru boala pe care o provoacă este COVID-19 (coronavirus disease 2019).

Cod galben

24 februarie – 7 martie 2020 / [+/-] toate evenimentele
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică
24 feb
2020
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică instituie grad de alertă Cod galben la nivel național în contextul extinderii COVID-19 în statele europene.
25 feb Reprezentanții instituțiilor din domeniul sănătății și ordinii publice, întruniți în ședință, examinează activitatea Punctului Focal Național (PFN) pe platforma Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și decid să se convoace zilnic pentru a oferi informații despre răspândirea noului tip de coronavirus.
26 feb În laboratorul virusologic al ANSP sunt efectuate primele teste pentru depistarea noului tip de coronavirus. Investigațiile de laborator sunt efectuate prin metoda molecular-genetică, în timp real, utilizând teste speciale pentru determinarea virusului ce provoacă COVID-19.

Martie 2020

353 de persoane infectate cu COVID-19, 4 decese
7 mar Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale comunică despre primul caz confirmat de infectare cu noul tip de coronavirus în Republica Moldova. Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 ani, revenită din Italia.

Cod portocaliu

8–12 martie 2020 / [+/-] toate evenimentele
8 mar
2020
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică determină riscul înalt pentru populația Republicii Moldova cu privire la importul și răspândirea infecției COVID-19 și constată gradul de alertă Cod portocaliu la nivel național.
9 mar CNESP modifică formularul fișei epidemiologice și obligă persoanele revenite de peste hotare să respecte izolarea la domiciliu timp de 14 zile. Adițional, se propune suplinirea legislației contravenționale și penale cu sancțiuni pentru încălcarea regimului de carantină și răspândirea infecției. Oportunitatea sistării procesului educațional, discutată în aceeași ședință, este considerată disproporționată.
10 mar Se interzice organizarea și desfășurarea întrunirilor în masă cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane.
Se suspendă procesul educațional în cadrul instituțiilor de învățământ general, profesional și universitar.Suspendarea procesului educațional a continuat până la sfârșitul anului de studii 2020.
11 mar Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății declară că evoluția epidemiei COVID-19 poate fi caracterizată drept pandemie. Declarația vine în contextul răspândirii infecției în 114 țări ale lumii, cu 118 000 de cazuri confirmate și 4 291 de persoane decedate.
Consiliul Suprem de Securitate (CSS), convocat în regim de urgență de șeful statului, examinează strategia de combatere a răspândirii coronavirusului de tip nou și decide crearea Centrului Unic de Comandă (CUC) în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
12 mar Parlamentul aprobă[5] majorarea amenzilor pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică: pentru persoane fizice amenda constituie 22,5–25 mii lei, iar pentru persoane juridice – 50–75 mii lei.
Se sistează cursele aeriene regulate cu Italia.

Cod roșu

13–16 martie 2020 / [+/-] toate evenimentele
Viorica Dumbrăveanu, ministru al sănătății, muncii și protecției sociale
13 mar
2020
După confirmarea a 6 cazuri de COVID-19 în Republica Moldova, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică constată existența pericolului confirmat de declanșare a urgenței de sănătate publică și instituie gradul de alertă Cod roșu la nivel național.
CNESP aprobă Planul de pregătire și răspuns la infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)[6], elaborat de Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății.
Se sistează activitatea unităților de agrement și recreere, precum și întrunirile religioase desfășurate de toate cultele.
14 mar Se confirmă primele două cazuri de contaminare cu noul coronavirus prin transmitere locală.
Primele două puncte de trecere a frontierei moldo-române își suspendă activitatea.
15 mar Se sistează activitatea de comerț, a unităților de alimentație publică și centrelor de reabilitare și recuperare. Excepție fac comerțul en-gros, magazinele alimentare, farmaciile și benzinăriile, iar localurile de alimentație publică vor activa doar în regim de catering. Centrele comerciale vor asigura funcționarea a unităților de comercializare a produselor alimentare și farmaceutice, iar piețele se închid, indiferent de tipul produselor comercializate.
Se stabilește asigurarea respectării distanței sociale între persoane de minim un metru.
În circumscripția electorală uninominală nr. 38, Hîncești au loc alegeri parlamentare noi pentru suplinirea funcției vacante de deputat. Scrutinul este câștigat de Ștefan Gațcan, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.
16 mar Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidul Democrat din Moldova (PDM) încheie Acordul privind formarea Coaliției “Platforma Social-Democrată pentru Moldova”. Conform acordului, PDM se alege cu cinci ministere în Guvernul Chicu.
MSMPS anunță despre primul pacient vindecat de COVID-19 în Republica Moldova.
Guvernul propune[8] Parlamentului să declare stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 60 de zile.

Stare de urgență

17 martie – 15 mai 2020 / [+/-] toate evenimentele
Parlamentul Republicii Moldova
17 mar
2020
Parlamentul Republicii Moldova declară[9] stare de urgență pe întreg teritoriul țării pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Responsabilitățile de gestionare a crizei COVID-19 sunt preluate de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE).
Se suspenda transportul feroviar de persoane în trafic internațional, precum și cursele aeriene regulate și charter.
Se interzice intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini și apatrizilor.
18 mar În Republica Moldova se înregistrează primul caz de deces provocat de COVID-19.
25 mar Se interzice aflarea persoanelor în spații publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, zone de agrement.
Se interzice aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 ani în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă.
27 mar Se permite aflarea în locuri publice în grupuri nu mai mari de 3 persoane.

Aprilie 2020

3 544 de cazuri, 115 decese
13 apr Se suspenda transportul rutier de persoane în trafic internațional.
17 apr Consiliul de directori executivi al Fondului Monetar Internațional aprobă[10] acordarea Republicii Moldova a asistenței de urgență pentru lupta cu pandemia COVID-19 în valoare de 235 milioane dolari SUA.
27 apr Se reiau activitățile de comerț cu amănuntul a tuturor tipurilor de mărfuri și produse prin unitățile comerciale, cu excepția celor amplasate în centre comerciale și piețe.

Mai 2020

4 354 de cazuri, 176 de decese
5 mai
 
Se permit întrunirile cu caracter religios și oficierea slujbelor religioase, strict în aer liber.
11 mai Se redeschid piețele comerciale, cu excepția celor amplasate în Chișinău și Bălți

Stare de urgență în sănătate publică

16 mai – 30 septembrie 2020 / [+/-] toate evenimentele
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică
16 mai
2020
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică declară stare de urgență în sănătate publică la nivel național până la 30 iunie 2020, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada stării de urgență.Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită de cinci ori: până la 15 iulie, 31 iulie, 31 august, 15 septembrie și 30 septembrie 2020.
Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în transportul public, spațiile comerciale și spații publice închise. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.
19 mai Comisia municipală extraordinară de sănătate publică Bălți permite[11] redeschiderea piețelor comerciale pe teritoriul municipiului, deși, potrivit Hotărârii CNESP nr. 11 din 15 mai, activitatea acestora este interzisă până la 31 mai. La fel, se permite traficul transportului public în zilele de odihnă.
20 mai Prin hotărâre a Guvernului, Instituția medico-sanitară publică “Centrul COVID-19 Chișinău” continuă să funcționeze, deși inițial activitatea se limita pe perioada stării de urgență.
21 mai Parlamentul aprobă în două lecturi Proiectul de lege[12] cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică, înaintat de Guvern. Printre măsurile adoptate se regăsesc: noțiunea de “muncă la distanță”, mecanismul de subvenționare a agenților economici care au instituit șomaj tehnic, ajutor de șomaj unic de 2 775 lei titularilor patentei de întreprinzător, indemnizație unică de 16 000 lei personalului medical infectat cu COVID-19.
Parlamentul adoptă Legea[13] privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea de examene 2020.
25 mai Prin decretul președintelui Republicii Moldova, anul 2020 se declară Anul lucrătorului medical.
26 mai Se reiau activitățile de transport feroviar și rutier de persoane în trafic internațional.

Iunie 2020

8 362 de cazuri, 250 de decese
1 iun Prin Hotărârea CNESP, se permite activitatea piețelor din municipiile Chișinău și Bălți, deși piețele din Bălți activează din 19 mai conform deciziei comisiei teritoriale.
5 iun Se permit întrunirile cu caracter religios și oficierea slujbelor religioase, inclusiv în spații închise.
8 iun Se redeschid centrele comerciale și unitățile comerciale din cadrul acestora, cu excepția cinematografelor, unităților de alimentație publică și centrelor de agrement.
9 iun Republica Moldova depășește pragul de 10 000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei.
13 iun Președintele Republicii Moldova semnează decretul[16], prin care Armata Națională va acorda sprijinul necesar autorităților statului din domeniul ordinii publice, pe durata stării de urgență în sănătate publică.
15 iun Se relansează cursele aeriene regulate și charter de pasageri.
Se reiau activitățile unităților de alimentație publică și a sălilor de sport și fitness, fără vestiare, baie, piscine.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, semnează Programul de acțiuni[17] consacrate Anului lucrătorului medical. Prevederile acestuia au caracter de recomandare pentru autoritățile publice centrale și locale, în conformitate cu strategiile sectoriale și mijloacele financiare.
23 iun Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 iulie 2020, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.

Iulie 2020

8 120 de cazuri, 233 de decese
10 iul Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 31 iulie 2020, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
24 iul Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 31 august 2020, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.

August 2020

12 187 de cazuri, 217 decese
12 aug Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică adoptă Instrucțiunea privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a alegerilor locale noi din 6 septembrie și a alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020, în condițiile situației pandemice cu infecția COVID-19.
17 aug Instituțiile preșcolare private își reiau activitatea.
21 aug CNESP aprobă Instrucțiunea privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ publice și private în contextul epidemiologic al COVID-19.
26 aug Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 septembrie 2020, cu menținerea interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.

Septembrie 2020

16 122 de cazuri, 325 de decese
1 sep Se relansează procesul educațional în cadrul tuturor instituțiilor de învățământ. Activitatea instituției de învățământ se reia în baza deciziei fondatorului.
Se introduc noi reguli la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. O dată la două săptămâni MSMPS stabilește lista țărilor cu risc epidemiologic sporit sau scăzut de transmitere a COVID-19, clasificate în zone roșii și verzi. Persoanele care vin din țările din zona verde, nu completează fișa epidemiologică și nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare de 14 zile.
8 sep Directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică, Nicolae Furtună, demisionează din funcție după o întrevedere cu premierul Ion Chicu. Demisia vine în urma reacțiilor negative la afirmațiile controversate a conducătorului ANSP despre victimele COVID-19. Interimatul funcției este preluat de către Vasile Guștiuc.
11 sep Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 30 septembrie 2020, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică aprobă Planul de pregătire și răspuns la infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19) – versiunea 2[18], elaborat în baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.
26 sep Republica Moldova depășește pragul de 50 000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei.
30 sep Asociația ADEPT publică Raportul privind monitorizarea crizei COVID-19 în Republica Moldova.
În ultima zi de stare de urgență în sănătate publică Republica Moldova depășește pragul de o mie de infectări cu coronavirus într-o singură zi: 1 013 noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore și 10 decese.

Stare de urgență în sănătate publică pe unități administrativ-teritoriale

1 octombrie – 29 noiembrie 2020 / [+/-] toate evenimentele

Octombrie 2020

22 998 de cazuri, 465 de decese
Ion Chicu, prim-ministru al Republicii Moldova
1 oct
2020
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică instituie stare de urgență în sănătate publică în unitățile administrativ-teritoriale pentru care a fost stabilit gradul de alertă “Cod roșu”, în baza indicatorilor nivelului de risc al transmiterii virusului SARS-CoV-2, prezentați de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

Noiembrie 2020

31 324 de cazuri, 519 decese
1 noi Au loc alegerile președintelui Republicii Moldova. La urne se prezintă 1 370 253 de alegători, dintre care 1 220 196 la secțiile de vot deschise pe teritoriul țării.
7 noi Partidul Democrat din Moldova părăsește coaliția de guvernare. În Parlament se conturează o majoritate neoficială, formată din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul “Șor” și deputați transfugi din PDM și Pro Moldova.
15 noi Se desfășoară turul doi al alegerilor prezidențiale. Rata de participare este mai mare decât în primul tur: 1 654 276 de alegători, dintre care 1 391 091 s-au prezentat la secțiile de vot deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Scrutinul este câștigat de candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.
20 noi Comisia extraordinară de sănătate publică Chișinău dispune purtarea obligatorie a măștilor de protecție în toate spațiile publice deschise, pe întreg teritoriul municipiului Chișinău.
25 noi Republica Moldova depășește pragul de 100 000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei.
27 noi CNESP constată că situația epidemiologică pe întreg teritoriul țării se agravează alarmant, iar în toate unitățile administrativ-teritoriale este stabilit nivelul de alertă “Cod roșu”.

Stare de urgență în sănătate publică II

30 noiembrie 2020 – 31 martie 2021 / [+/-] toate evenimentele
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică
30 noi
2020
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică declară stare de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 ianuarie 2021.
Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise.

Decembrie 2020

37 454 de cazuri, 681 de decese
7 dec Republica Moldova solicită vaccinul împotriva COVID-19 prin intermediul mecanismului COVAX – o inițiativă mondială privind accesul la viitorul vaccin anti-COVID pentru țările cu venituri reduse și medii.
8 dec Prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, testat pozitiv cu COVID-19.
10 dec Curtea Constituțională confirmă rezultatele scrutinului prezidențial și validează alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova.
23 dec
2020
Se sistează cursele aeriene regulate și charter de pasageri cu Marea Britanie, unde a fost identificată o nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2.În ziua precedentă, 22 decembrie, la Chișinău au aterizat nu mai puțin de 10 curse din această țară, deși erau programate doar două. Marea Britanie nu se afla în lista țărilor clasificate ca zonă roșie, în consecință, pasagerii sosiți nu au fost obligați să respecte regimul de autoizolare.
Prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, își anunță demisia. Atribuțiile Guvernului se limitează la funcțiile de administrare a treburilor publice până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.

Ianuarie 2021

14 986 de cazuri, 453 de decese
Aureliu Ciocoi, prim-ministru interimar al Republicii Moldova
8 ian
2021
Se relansează cursele aeriene regulate și charter de pasageri cu Marea Britanie.
13 ian Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 februarie 2021, cu menținerea în mare parte a interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică aprobă Planul național de imunizare anti-COVID-19[19].La prima etapă vor fi imunizați lucrătorii din instituțiile medico-sanitare, la etapa a doua – adulții peste 60 de ani, persoanele cu comorbidităţi, cadrele didactice și angajații forțelor de ordine. La etapa a treia va fi vaccinată populația generală indiferent de vârstă.

Februarie 2021

25 649 de cazuri, 511 decese
9 feb Se instituie Comitetul național de coordonare a activităților de imunizare anti-COVID-19.
15 feb Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 15 aprilie 2021, cu menținerea interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
27 feb Primul lot de 21 600 de doze de vaccin anti-COVID AstraZeneca, oferit cu titlu gratuit de România, ajunge în Republica Moldova.

Martie 2021

44 788 de cazuri, 1 011 decese, 40 321 de persoane vaccinate cu prima doză
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în Republica Moldova
1 mar Se dispune organizarea procesului educațional la distanță pentru toate instituțiile de învățământ.
2 mar Începe campania de vaccinare împotriva COVID-19. În prima etapă vor fi vaccinați lucrătorii instituțiilor medico-sanitare.
4 mar Republica Moldova recepționează 14 400 de doze de vaccin AstraZeneca, livrate prin mecanismul COVAX.
5 mar Se revine la regulile de trecere a frontierei valabile până la 1 septembrie 2020. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică, precum și vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile.Pe lângă excepțiile valabile în perioada menționată, se mai regăsesc și persoanele, care dețin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19 sau un act confirmativ de administrare a vaccinului.
Se permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini și apatrizilor din toate țările.

COVID-19 în Republica Moldova: 7 martie 2020 – 7 martie 2021

11 mar Republica Moldova depășește pragul de 200 000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei.
Guvernul alocă[20] 60 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru achiziționarea a 330 mii de doze de vaccin anti-COVID.
13 mar Consiliul Suprem de Securitate constată situația tot mai gravă în sistemul de sănătate și recomandă[21] declararea stării de urgență pe întreg teritoriul țării.
15 mar În cadrul unei ședințe[22], președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi discută eventualitatea instituirii unor restricții mai dure pentru a încetini răspândirea infecției COVID-19, dar fără instituirea stării de urgență.
16 mar Se reia procesul educațional. Studiile vor fi organizate în baza a trei scenarii, în funcție de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate.
19 mar Se prelungește starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 18 aprilie 2021, cu menținerea interdicțiilor aprobate în perioada anterioară.
Moldova recepționează 24 570 de doze de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer/BioNTech. Este al doilea lot de vaccin obținut prin intermediul platformei COVAX.
23 mar Laboratorul din Germania confirmă prezența tulpinii Alpha a virusului SARS-CoV-2 în Republica Moldova.Varianta B.1.1.7 (Alpha) sau tulpina britanică are un grad mai mare de transmisibilitate față de tulpina inițială.
24 mar Se înregistrează cifra record de infectări cu COVID-19 atinsă într-o singură zi: 2 273 de cazuri confirmate și 39 de decese.
Parlamentul Republicii Moldova
29 mar Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, convocă o ședință de lucru cu membrii Guvernului în exercițiu pentru evaluarea situației pandemice alarmante. Speakerul a remarcat că Parlamentul este gata sa susțină orice inițiativă și să ofere atribuții suplimentare Guvernului și Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică pentru a depăși criza.
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu înaintează sesizarea[23] Curții Constituționale privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a.
30 mar Guvernul interimar propune[24] Parlamentului să declare stare de urgență, în baza Raportului Comisiei pentru Situații Excepționale.
31 mar Începe a doua etapa de vaccinare împotriva COVID-19. Vor fi imunizați adulții peste 60 de ani și persoanele cu comorbidități.
Parlamentul, cu voturile deputaților fracțiunilor Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Partidului “Șor” și deputaților transfugi din PDM și Pro Moldova, declară[25] stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova în perioada 1 aprilie – 30 mai 2021.

Stare de urgență II

1–28 aprilie 2021 / [+/-] toate evenimentele

Aprilie 2021

20 596 de cazuri, 852 de decese, 89 897 vaccinați cu prima doză, 17 097 vaccinați cu schema completă
Curtea Constituțională declară neconstituțională Hotărârea Parlamentului privind instituirea stării de urgență
1 apr
2021
Se interzice desfășurarea adunărilor, întrunirilor, manifestațiilor publice, mitingurilor și a altor acțiuni de masă.
Se interzice aflarea persoanelor în spații publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement.Interdicţia a durat până la 8 aprilie, când s-a permis aflarea persoanelor în spaţii publice în grupuri nu mai mari de 3 persoane.
3 apr În municipiile Chișinău și Bălți se interzice circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23:00–5:00.Interdicția a durat până la 26 aprilie.
7 apr Deputatul neafiliat Octavian Țîcu depune o sesizare la Curtea Constituțională pentru a verifica legalitatea instituirii stării de urgență.
15 apr Comitetul național de coordonare a imunizării împotriva COVID-19 aprobă achiziționarea a 2 074 742 de doze de vaccin prin intermediul mecanismului de cost-sharing al platformei COVAX, precum și 100 000 de doze de vaccin CoronaVac (Sinovac), prin procedura de contractare directă.
28 apr Curtea Constituțională declară[26] neconstituțională Hotărârea Parlamentului[25] privind declararea stării de urgență.
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu emite Decretul[27] privind dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a. Data alegerii noului Parlament se stabilește pe 11 iulie 2021.

Stare de urgență în sănătate publică pe unități administrativ-teritoriale II

29 aprilie – 12 august 2021
29 apr
2021
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică instituie stare de urgență în sănătate publică în unitățile administrativ-teritoriale pentru care a fost stabilit gradul de alertă “Cod roșu” (mai mult de 100 cazuri la 100 mii populație în ultimele 14 zile).Gradul de alertă se stabilește în baza indicatorului de incidență cu COVID-19 de către Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică.

Mai 2021

4 349 de cazuri, 295 de decese, 209 933 vaccinați cu prima doză, 59 566 vaccinați cu schema completă
11 mai Se lansează gradual etapă a treia de vaccinare împotriva COVID-19, printre primii urmând să fie imunizați angajații din domeniul serviciilor.
19 mai Se lansează integral a treia etapă de vaccinare împotriva COVID-19, care include populația generală.
21 mai Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu” organizează primul maraton universitar de imunizare cu genericul “De la student la student”.

Iunie 2021

1 548 de cazuri, 87 de decese, 106 840 vaccinați cu prima doză, 192 987 vaccinați cu schema completă
3 iun Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică adoptă Instrucțiunea privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinelor electorale în condițiile situației pandemice cu infecția COVID-19.

Iulie 2021

2 744 de cazuri, 61 de decese, 101 899 vaccinați cu prima doză, 224 096 vaccinați cu schema completă
11 iul Au loc alegeri parlamentare anticipate. La urne se prezintă 1 481 273 de alegători, dintre care 1 268 816 la secțiile de vot deschise pe teritoriul țării. Conform rezultatelor scrutinului, trei formațiuni politice au trecut pragul electoral și au intrat în noul Parlament al Republicii Moldova: Partidul Acțiune și Solidaritate (63 de mandate), Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (32 de mandate) și Partidul “Șor” (șase mandate).
23 iul Laboratorul din Germania confirmă prezența tulpinii Delta a virusului SARS-CoV-2 în Republica Moldova.Varianta B.1.617.2 (Delta) sau tulpina indiană are un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.
28 iul Republica Moldova ajunge la 1 000 000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate. 538 869 de persoane sunt vaccinați cu prima doză, 469 986 – cu schema completă.

August 2021

8 048 de cazuri, 146 de decese, 43 040 vaccinați cu prima doză, 190 510 vaccinați cu schema completă
4 aug MSMPS lansează o campanie de informare a populației din mediul rural despre importanța vaccinării împotriva COVID-19.
6 aug Parlamentul nou ales acordă votul de încredere Guvernului condus de Natalia Gavrilița.

Cod portocaliu II

13 august – 9 septembrie 2021
13 aug
2021
Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale se reorganizează în Ministerul sănătății (MS) și Ministerul muncii și protecției sociale (MMPS).
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică instituie stare de alertă Cod portocaliu la nivel național.
16 aug Se permite accesul în instituțiile de alimentație publică în spații închise, teatre, muzee, cinematografe, biblioteci, zone de agrement, centre sportive și bazine sportive, precum și desfășurarea festivităților și evenimentelor în masă.
Se permite organizarea evenimentelor publice în spații deschise.

Stare de urgență în sănătate publică III

10 septembrie 2021 – prezent

Septembrie 2021

26 866 de cazuri, 376 de decese, 25 349 vaccinați cu prima doză, 100 497 vaccinați cu schema completă
10 sep
2020
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică declară stare de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la 30 octombrie 2021.

Octombrie 2021

43 376 de cazuri, 1 013 decese, 30 803 vaccinați cu prima doză, 88 325 vaccinați cu schema completă
1 oct Intră în vigoare noile măsuri de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii și controlul infecției COVID-19. Măsurile sunt aplicate diferențiat, în funcție de rata de infectare și pragul de alertă înregistrat în fiecare localitate din țară. Pragurile de alertă – verde, galben, portocaliu și roșu – sunt stabilite odată la șapte zile de Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
  1. Ordinul MSMPS nr. 81 din 24.01.2020 cu privire la măsurile de prevenire și control al infecției cu coronavirusul de tip nou (2019-nCoV)
  2. Ordinul MSMPS nr. 222 din 04.03.2020 cu privire la acordarea asistenței medicale persoanelor care întrunesc criteriile COVID-19
  3. Ordinul MSMPS nr. 243 din 09.03.2020 cu privire la motivarea personalului
  4. Ordinul MSMPS nr. 466 din 15.05.2020 cu privire la motivarea personalului
  5. Lege nr. 52 din 12.03.2020 pentru modificarea unor acte normative
  6. Planul de pregătire și răspuns la infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)  arhivat
  7. Răspuns la Demersul CEC nr. 8/2088 din 14.03.2020 cu privire la prezentarea informației
  8. Hotărârea Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgență  arhivat
  9. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite h55
  10. IMF Executive Board Approves US$235 Million in Emergency Assistance to Moldova  arhivat
  11. Hotărârea CMESP Bălți nr. 3 din 19.05.2020  arhivat
  12. Lege nr. 69 din 21.05.2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică
  13. Lege nr. 71 din 21.05.2020 privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general
  14. Foaie de parcurs MEI din 28.05.2020 privind digitalizarea economiei și dezvoltarea comerțului electronic  arhivat
  15. Lege nr. 88 din 11.06.2020 privind anularea examenelor de calificare la finalizarea programelor de formare profesională tehnică
  16. Decret nr. 1604 din 13.06.2020 privind folosirea Armatei Naționale pe durata stării de urgență în sănătate publică
  17. Programul de acțiuni consacrate Anului lucrătorului medical  arhivat
  18. Planul de pregătire și răspuns la infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19) – versiunea 2  arhivat
  19. Planul național de imunizare anti-COVID-19  arhivat
  20. Hotărârea Guvernului nr. 25 din 11.03.2021 cu privire la alocarea mijloacelor financiare
  21. Decizia Consiliului Suprem de Securitate nr. 01-02-03 din 13.03.2021 privind evoluția situației epidemiologice  arhivat
  22. Zinaida Greceanîi și Aureliu Ciocoi au discutat situația epidemiologică și economică din țară  arhivat
  23. Sesizarea nr. 71f din 29.03.2021 privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului  arhivat
  24. Hotărârea Guvernului nr. 43 din 30.03.2021 cu privire la propunerea declarării stării de urgență  arhivat
  25. 25,0 25,1 Hotărârea Parlamentului nr. 49 din 31.03.2021 privind declararea stării de urgență
  26. Hotărârea CC nr. 15 din 28.04.2021 pentru controlul constituționalității Hotărârii privind declararea stării de urgență  arhivat
  27. Decretul nr. 77 din 28.04.2021 privind dizolvarea Parlamentului