Activitatea Consiliului Național al PN

De la alegeri.md
Versiunea din 16 august 2019 09:48, autor: Admin3 (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Consiliul Național este organul suprem de reprezentare și conducere al “Partidului Nostru” în perioada dintre Congrese, fiind convocat nu mai rar decât de două ori pe an.

2019


16 iul

Consiliul Național a anunțat lansarea procesului de modernizare al “Partidului Nostru”

La data de 16 iulie 2019 a avut loc ședința Consiliului Național, condusă de președintele “Partidului Nostru”, Renato Usatîi. A fost discutată situația actuală din țară, aspectul legat de modernizarea și reorganizarea partidului, poziția partidului față de viitoarele alegeri locale cu adoptarea mai multor decizii în acest sens.

Timp de cinci ani, “Partidul Nostru” a trecut printr-o perioadă dificilă de luptă politică. În anul 2014 partidul a fost exclus din alegeri, în anul 2015 a obținut o victorie uluitoare în majoritatea orașelor din Republica Moldova, în anul 2016 guvernarea nu i-au permis lui Renato Usatîi să participe în alegerile prezidențiale prin modificarea limitei de vârstă pentru candidații la funcția de șef al statului. În cadrul alegerilor parlamentare din acest an “Partidul Nostru” a obținut un rezultat nesatisfăcător din cauza multiplelor falsificări și absenței liderului formațiunii, Renato Usatîi, în țară.

Reieșind din situația actuală și din cauza schimbărilor politice radicale din Moldova, “Partidul Nostru” anunță calea de reformare și restructurare. Pentru a oferi un impuls suplimentar schimbărilor, pentru a deveni un partid cel mai deschis și transparent din țară, capabil să antreneze oameni noi, cei mai buni reprezentanți ai societății, membrii Consiliului Național au decis unanim să susțină inițiativa lui Renato Usatîi privind demisia tuturor vicepreședinților partidului până la desfășurarea congresului extraordinar al partidului care va avea loc după alegerile locale.

Totodată, Consiliul Național a luat decizia privind participarea “Partidului Nostru” în alegerile locale care vor avea loc pe 20 octombrie 2019. În acest sens, în viitorul apropiat, în toate organizațiile teritoriale a partidului, vor avea loc ședințe la care va participa președintele partidului, Renato Usatîi. Vor fi discutate subiectele cu privire la reformarea mișcării politice, rezolvarea problemei de cadre și nominalizați candidații care vor candida din partea “Partidului Nostru”.

Consiliul Național încurajează cetățenii să se alăture mișcării politice a lui Renato Usatîi și să se alăture “Partidului Nostru”. După căderea regimului Plahotniuc, în Moldova a început o nouă eră. Frica ce a împiedicat activitatea politică trebuie pentru totdeauna să părăsească țara. Doar solidaritatea civică și participarea politică activă vor ajuta “Partidul Nostru” să-și realizeze obiectivele – dezoligarhizarea totală și construirea unei Moldove libere, moderne și prospere.

Puterea e în adevăr!

2018


28 dec

Au fost prezentați candidații “Partidului Nostru” în circumscripțiile uninominale

Au fost prezentați candidații “Partidului Nostru” în circumscripțiile uninominale

Astăzi, 28 decembrie, după ședința Consiliului Național al “Partidului Nostru”, a avut loc prezentarea oficială a candidaților formațiunii pe circumscripțiile uninominale.

Potrivit vicepreședintelui partidului Ilian Cașu, Consiliul Național a aprobat primii 17 candidați în circumscripțiile uninominale – oameni sinceri, principiali, mulți dintre care sunt bine cunoscuți atât la nivel raional, cât și la cel republican. La fel, Ilian Cașu a menționat că “Partidul Nostru” are șanse reale la alegeri și susținere reală din partea societății, fapt despre care vorbesc și alegerile locale din luna mai a anului curent desfășurate la Bălți, unde voturile lor pentru PN au fost oferite de peste 60% dintre locuitori.

Vicepreședintele “Partidului Nostru” Elena Panuș a dat citire listei aprobate a candidaților în circumscripții – unde se regăsesc primari de orașe, reprezentanți ai organelor puterii locale, președinți ai Organizațiilor Teritoriale ale “Partidului Nostru”. Toți candidații dețin experiență politică și administrativă necesară, mulți au trecut prin represiuni, dar au rămas în echipa lui Renato Usatîi.

La rândul său, Elena Grițco și Dumitru Ciubașenco au subliniat că “Partidul Nostru” înțelege perfect amenințările care vin din partea regimului de guvernare. Vicepreședinții formațiunii au amintit, de asemenea, că în 2014 formațiunea lui Renato Usatîi a fost exclusă ilegal din alegeri, dar, de această dată, regimului nu-i va reuși să-și realizeze planul – “Partidul Nostru” are experiența luptei reale de opoziție și este pregătit tactic pentru orice mers al lucrurilor: Luăm în calcul toate variantele la care poate apela Plahotniuc și suntem gata să ne opunem oricăror acțiuni ilegale ale puterii, a declarat Elena Grițco. Același punct de vedere a fost exprimat și de Ilian Cașu: Mergem la alegeri pentru că avem obligațiuni în fața alegătorilor, a spus Cașu.

Vicepreședintele PN Dumitru Ciubașenco a anunțat că, în scurt timp, va fi aprobată și prezentată și lista candidaților la funcția de deputat pe lista națională. La fel, răspunzând la întrebările jurnaliștilor, Ciubașenco a subliniat că în privința lui Renato Usatîi este comisă o inechitate. Una dintre metodele de luptă cu această inechitate poate fi votarea masivă pentru “Partidul Nostru” – formațiunea de opoziție reală și consecventă în Moldova.

2016


31 aug

“Partidul Nostru” a înaintat candidatura lui Dumitru Ciubașenco la funcția de președinte al RM

“Partidul Nostru” a înaintat candidatura lui Dumitru Ciubașenco la funcția de președinte al RM

Astăzi, Comisia Electorală Centrală a înregistrat grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor privind înaintarea lui Dumitru Ciubașenco în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Candidatul “Partidului Nostru” a fost primul care a depus actele necesare.

Decizia privind înaintarea lui Ciubașenco la alegerile prezidențiale a fost luată în dimineața zilei de 31 august cu vot unanim al Consiliului Național al “Partidului Nostru” în frunte cu președintele formațiunii, Renato Usatîi.

Dumitru Ciubașenco este omul care nu a participat niciodată în scheme de corupție, mereu a pledat pentru adevăr și a refuzat orice propuneri prin care autoritățile i-ar fi pătat numele, a spus la ședința Consiliului Național Renato Usatîi. Ciubașenco este un patriot adevărat, despre care pot fi spuse doar lucruri bune. Chiar și “analiștilor” angajați de Plahotniuc la posturile lui de televiziune le-a fost rușine să-l critice.

Noi mergem la alegeri și vom lupta pentru victorie, a declarat Usatîi.

Sub aplauzele activiștilor “Partidului Nostru”, care au participat la ședința Consiliului Național, Dumitru Ciubașenco a mulțumit pentru încrederea oferită de membrii formațiunii.

Ne îndreptăm spre victorie în modul cel mai serios. Avem nevoie de victoria la alegeri pentru a lichida regimul lui Plahotniuc, a spus Ciubașenco. Aceste alegeri sunt foarte importante, iar dacă nu vom învinge acum, atunci peste doi-trei ani regimul oligarhic va extermina țara. Vom învinge!

Depunerea actelor la CEC a avut loc în prezența președintelui “Partidului Nostru”, Renato Usatîi, și peste o sută de membri ai grupului de inițiativă și susținătorilor formațiunii politice, care au mers la clădirea Comisiei Electorale, pentru a-și susține candidatul.

Procedura de înregistrare a documentelor la CEC a avut loc fără incidente. Membrii CEC, care au primit documentele, i-au urat lui Ciubașenco și “Partidului Nostru” succese la alegeri.

27 iul

“Partidul Nostru” se curăță de trădători și oameni corupți

Ședința Consiliului Național al formațiunii lui Renato Usatîi care a avut loc a decis să-i alunge din rândurile sale pe cei care au trădat interesele alegătorilor.

Orice formațiune politică cu un rating înalt, și mai ales, aflată la putere, așa ori altfel, se alege cu “lipitori”, departe de orice principii, dar siguri că un carnet de partid corect le oferă dreptul de a folosi puterea în scopuri proprii, egoiste. Iar inclusiv despre asta, a fost vorba la ultimele ședințe ale activelor de partid republican și de la Chișinău.

Cazuri când aleșii locali au pierdut încrederea alegătorilor și membrilor de partid, nu sunt atât de multe, dar de fiecare dată – sunt dureroase. Anume de aceasta există posibilitatea de a-i număra pe nume și raion pe cei care, în loc să crească încrederea electoratului față de “Partidul Nostru”, prin acțiunile lor discreditează partidul și echipa din care fac parte.

Tuturor acestora, președintele “Partidului Nostru”, Renato Usatîi, le-a propus să plece din propria dorință. Și a oferit garanții că este pregătit să achite daunele create localităților toate resursele care vor fi cheltuite pentru organizarea alegerilor locale noi, în caz de necesitate.

Florești

Una dintre cele mai neplăcute lovituri în spatele “Partidului Nostru” a dat-o primarul orașului Florești, Valeriu Ceapa. Pentru ca victoria la alegerile din această localitate de nord să o obțină “Partidul Nostru”, au lucrat sute și mii de activiști. Iar locuitorii din Florești au susținut candidatul “PN” pentru că sperau că “ai noștri” nu vor dezamăgi. “Ai noștri” n-au dezamăgit, dar pe toți i-a dus în eroare Valeriu Ceapa. Orășenii cu nedumerire urmăreau cum omul care în campania electorală spunea vorbe cu tâlc, se transformă în trândav care acționează doar în interesele sale. Dezamăgirea și mai mare au avut-o, în primul rând, susținătorii “Partidului Nostru” din raion. Pentru că ei simt propria responsabilitate pentru omul care l-au adus în funcția de primar. La urma urmei, incompetența primarului a trecut orice limită. La multe ședințe și adunări, locuitorii orașului aduceau multe exemple despre cum primarul Valeriu Ceapa nu-și îndeplinește obligațiunile de primar elementare, nu demonstrează nici capacități, nici dorință de a rezolva problemele orășenilor. S-a ajuns până acolo că acțiunile primarului intrau în contradicție cu legea. Drept rezultat, “Partidul Nostru” și-a retras susținerea pentru primarul Valeriu Ceapa și a pus ca sarcină fracțiunii “Partidului Nostru” din consiliul orășenesc Florești să înceapă procedura inițierii unui referendum local de revocare a acestuia din funcția ocupată.

În mai multe cazuri, unii consilieri locali care, înainte de alegeri demonstrau o dorință aprigă de a lucra în echipă, după alegerea lor au ocupat poziția de: Pe mine m-a ales poporul și eu fac ceea ce vreau. În unele cazuri, când situația din consiliul orășenesc sau raional depinde de fiecare vot, comportamentul lor este “vecin cu trădarea” – sau chiar depășește acest hotar. Ai convinge peste tot pe acești funcționari este inutil. De obicei, în jurul lor deja s-a legat un nor de interese meschine și intrigi în care acești locuitori ai “casa-mea-e-la-margine” au intrat până la urechi.

Glodeni

Exemple memorabile – comportamentul consilierului orășenesc Glodeni Leonid Ojog care, se pare, și-a imaginat că mandatul său de consilier este ceva de genul unei patente pentru activitate de întreprinzător individuală la ședințele consiliului. Membrii fracțiunii “Partidului Nostru” au constatat cu tristețe că acesta a preferat interesul personal în defavoarea intereselor societății.

Rezina

O situație asemănătoare a fost și în consiliul raional Rezina, unde alesul pe lista “Partidului Nostru” Alexei Popovici a rupt orice legătură cu formațiunea politică din care făcea parte. El nu doar că nu încerca să reprezinte interesele alegătorilor, dar și dăuna imaginii foștilor săi colegi în echipa de partid și a partidului la modul general.

Ocnița

În raionul Ocnița a fost constatat un șir întreg de incidente grave, care mărturisesc că conducătorii organizației teritoriale de partid ai “Partidului Nostru” nu au atras suficientă atenție selectării cadrelor la funcțiile eligibile. Trebuie să constatăm că încrederea alegătorilor și partidului au dezamăgit-o consilierul orășenesc Lazari Terzi, consilierul raional și orășenesc Vladimir Cozlovschi. Ajungând în funcție, s-au dezis în totalitate de obligațiunile lor preelectorale și s-au auto-izolat de influența de partid și viceprimarul orașului Ocnița, Victor Atamaniuc, și vicepreședintele raionului Ocnița, Dumitru Costioglo.

Vulcănești

La Vulcănești, în legătură cu suspiciuni de luare de mită este pronunțat numele nu doar a unui simplu consilier, ci a președintelui consiliului orășenesc, Gheorghe Terzi. Această molimă nu a înconjurat nici capitala: pe numele consilierului local din Grătiești, Radu Caraman au apărut suspiciuni de comitere a actelor de corupție.

Iar împotriva lui Mihail Mitrofan, primarul satului Racovăț, raionul Soroca, au fost înaintate învinuiri de mașinații cu loturi de pământ. “Partidul Nostru” vorbește sincer și deschis despre aceste probleme, deoarece ele sunt imposibil de rezolvat având frica de a scoate gunoiul din casă.

Nimeni nu va apăra netrebnicii și infractorii

Cei care, prin acțiunile lor, denigrează cinstea “Partidului Nostru”, discreditează în fața alegătorilor mii de activiști sinceri și altruiști, trebuie alungați în mod rușinos din familia de partid. În rezultatul consultărilor în cadrul ședințelor activelor de partid republican și chișinăuian a fost luată decizia, deloc simplă, dar necesară de a retrage susținerea persoanelor cu funcții sus-menționate, iar în acele cazuri în care permite legea – să fie luate măsuri de încetare înainte de termen a funcțiilor acestora.