Partidul Național Liberal la alegerile parlamentare din 2019

De la alegeri.md
Versiunea din 18 aprilie 2019 19:06, autor: Admin3 (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Partidul Național Liberal (PNL) participă la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 fiind înscris pe poziția a 8-a în buletinul de vot. Lista candidaților PNL pentru circumscripția națională conține 40 de persoane în frunte cu președinta formațiunii, Vitalia Pavlicenco. Pentru a fi reprezentată în Parlament, formațiunea trebuie să depășească pragul electoral de 6%. În circumscripțiile uninominale PNL a înregistrat 3 candidați.

Partidul Național Liberal
2014
Simbolul electoral al Partidului Național Liberal la alegerile parlamentare din 2019 Vitalia Pavlicenco, cap de listă a Partidului Național Liberal la alegerile parlamentare din 2019
Denumirea prescurtată PNL
Cap de listă Vitalia Pavlicenco
Sloganul electoral Unirea, nu Agonia!

Lista de candidați 40 persoane
Programul electoral 27 ianuarie 2019

} |

Rezultat
3,430 voturi (0.24%)
Comparativ cu 2014 0,19%


Partidul Național Liberal (PNL) participă la al treilea scrutin parlamentar de la constituirea formațiunii în decembrie 2006. La alegerile parlamentare ordinare din 2009 candidații PNL au fost incluși pe listă Mișcării Acțiunea Europeană. PNL a participat de sine stătător la alegerile parlamentare anticipate din 2010 și la cele ordinare din 2014, nereușind să depășească pragul electoral.

Din momentul înregistrării oficiale, în februarie 2007, formațiunea este promotoare consecventă a idealului unirii Republicii Moldova cu România. În acest sens, PNL a lansat inițiativa “Uniunea Interstatală România – Republica Moldova – un proiect românesc european!”. Ulterior, PNL și-a desfășurat activitatea utilizând sloganele unioniste: “Prin România – în Europa”, “Unirea cu România – cea mai scurtă cale de accedere în NATO și UE”. De asemenea, în statutul formațiunii, adoptat în 2011, a fost introdusă clauza privind imperativul reîntregirii neamului românesc, prin lichidarea consecințelor juridice ale Pactului criminal Molotov-Ribbentrop, ca să se restabilească adevărul istoric pentru partea poporului român ce locuiește în frontierele legale ale Republicii Moldova. Obiectivul statutar unionist a fost apărat de PNL într-un proces de judecată, demonstrând în baza Articolului 141 din Constituție că opțiunea unionistă nu contravine prevederilor legii supreme. Cazul respectiv a încurajat și alte formațiuni politice să-și asume în mod explicit obiectivul unionist, iar actualmente mai mult de 1/4 din cele 46 de partide existente în Republica Moldova se declară promotoare ale unionismului.

Campania electorală

Perioada preelectorală

În perioada preelectorală, după anunțarea datei alegerilor parlamentare, Partidul Național Liberal a întreprins un șir de măsuri pentru constituirea unui bloc electoral unionist cu participarea, atât a partidelor unioniste, cât și a organizațiilor civice care împărtășesc acest ideal. În septembrie 2018 PNL a lansat un apel către 10 partide unioniste și un șir de organizații civice pentru începerea unui dialog în privința participării în comun la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Două luni mai târziu, în noiembrie 2018, PNL împreună cu Partidul Verde Ecologist și cu 15 entități civice, au anunțat despre constituirea Convenției Euro-Unioniste (CEU) pentru participarea la alegerile parlamentare. Fondatorii CEU au făcut un apel către entitățile unioniste să se alăture structurii, astfel încât cetățenii, care optează pentru Unirea celor două state românești, să aibă reprezentanți în Parlamentul Republicii Moldova.

Ulterior, PNL a anunțat la 19 decembrie 2018 că și-a convocat Biroul Permanent Central (BPC) pentru a decide, în baza împuternicirilor Delegației Politice Naționale, modalitatea de participare la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. După dezbateri, BPC a decis cu votul unanim al membrilor prezenți că PNL va participa ca entitate distinctă, cu mesaj clar unionist, la viitorul scrutin, cu depunerea listei naționale a partidului și cu posibila participare a candidaților partidului în circumscripțiile unde vor exista doritori de a se înscrie în cursa electorală. Decizia a fost adoptată după încercările eșuate ale conducerii PNL și ale Mișcării Civice Europene de a forma o platformă electorală euro-unionistă ca fundament al preconizatului bloc electoral “Convenția Euro-Unionistă”.

Lansarea în campania electorală

Partidul Național Liberal s-a lansat în campania electorală pe 27 ianuarie 2019. În cadrul manifestației de lansare a fost dată publicității Platforma electorală a formațiunii și sloganul de campanie – “Unirea, nu Agonia!” În acest context, membrii PNL au menționat că imperativul Unirii, nu doar ca un act de dreptate istorică pentru populația din stânga Prutului, care s-a aflat și se mai află sub ocupație rusă prin prezența trupelor rusești în stânga Nistrului. UNIREA este și o salvare de AGONIA ce urmărește ca un blestem populația din acest teritoriu, victimă, de 27 de ani, a guvernărilor cleptocratice ce alternează de 27 de ani în al doilea stat românesc, pentru că nu s-a adoptat o Lege a Lustrației, care să împiedice venirea foștilor agenți ai securității ruse în Parlament și în Guvern, promovați și în prezent la Putere în Republica Moldova prin servilii de la Chișinău ai Sistemului nefast de la Kremlin.