Declarațiile PSRM în perioada alegerilor parlamentare din 2019

De la alegeri.md
Versiunea din 25 mai 2020 17:11, autor: Oleg (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Declarații, sesizări, poziții și apeluri emise de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în perioada alegerilor parlamentare din 2019. Informațiile sunt preluate în întregime de pe site-ul partidului socialistii.md și din alte surse oficiale afiliate formațiunii.

Cuprins

iunie 2019


7 iun

Igor Dodon: Coaliție cu cei de dreapta sau alegeri anticipate

Igor Dodon: Coaliție cu cei de dreapta sau alegeri anticipate

Conform rezultatelor ședinței Consiliului Republican, care a avut loc pe 7 iunie, Partidul Socialiștilor își păstrează poziția sa anterioară, declarată pe 12 aprilie. PSRM, încă este disponibil pentru negocieri și pentru formarea unei coaliții cu blocul ACUM, în caz contrar vor fi anunțate alegeri anticipate.

Așa cum a fost anunțat anterior, astăzi, a fost convocată ședința Consiliului Republican al PSRM pentru a examina situația creată și pentru a lua o decizie, sper că finală. Cunoașteți că socialiștii din start au propus negocieri și formarea unei coaliții de guvernare celor de dreapta, partidelor constituente ale blocul ACUM, a declarat Președintele Republicii Moldova, liderul informal al PSRM, Igor Dodon, în cadrul briefing-ului cu privire la rezultatele Consiliului Republican.

El a remarcat că au avut loc câteva runde de negocieri, oficiale și neoficiale, în cadrul cărora s-a constatat că deputații Blocului ACUM nu și-au schimbat pozițiile anterioare.

Ei, cel puțin nu toate componentele acestui bloc, sunt gata să voteze pentru liderul socialiștilor la funcția de spicher al parlamentului, sunt categoric împotriva acordării câtorva ministere, așa cum a fost decizia Consiliului Republican al PSRM din 12 aprilie și nu avem claritate dacă sunt gata sau nu să restituie competențele pentru instituția prezidențială. Evident că în aceste condiții, noi nu putem să facem coaliție cu cei de dreapta. Astfel, rămâne în vigoare decizia Consiliului Republican din 12 aprilie, a afirmat Igor Dodon.

De asemenea, el a subliniat că Partidul Socialiștilor nu a negociat cu Partidul Democrat, nu a propus acestora coaliție, prin urmare cetățenii nu pot acuza PSRM că socialiștii, fără a discuta cu alte fracțiuni, merg la alegeri anticipate.

Colegii noștri au mers astăzi și au discutat cu democrații și au ascultat propunerea acestora. Menționez că socialiștii din start nu intenționau să facă coaliția cu PDM. Am văzut toate speculațiile, toate discuțiile, dar așa cum a fost declarat, pe 12 aprilie, socialiștii vor forma coaliție cu cei de dreapta sau vor merge la alegeri parlamentare anticipate, a subliniat Igor Dodon.

De asemenea, el a accentuat că socialiștii au făcut tot posibilul pentru a evita alegerile anticipate. Cu toate acestea, astăzi, trebuie să constatăm că cea mai probabilă variantă este cea a alegerilor parlamentare anticipate.

Igor Dodon a menționat că în această situație cetățenii trebuie să înțeleagă că pentru a depăși criza politică, trebuie să voteze pentru partidul care are șanse să obțină majoritatea parlamentară. Cei de dreapta nu au șanse, democrații nu au șanse, însă socialiștii au astfel de șanse.

Reprezentanții PSRM au ascultat propunerile PDM

Reprezentanții PSRM au ascultat propunerile PDM

Astăzi, 7 iunie, reprezentanții Partidului Socialiștilor și ai Partidului Democrat au purtat discuții preliminare cu privire la posibila formare a majorității parlamentare.

Noi am avut o rundă de discuții cu reprezentanții Partidului Democrat, am ascultat toate propunerile, au fost destul de multe. Am luat act de aceste propuneri și urmează să le comunicăm colegilor noștri la ședința Consiliului Republican, care va începe la ora 15:00. Deciziile finale vor fi luate de Consiliul Republican, ținându-se cont de toate informațiile disponibile.

El a menționat că mai multe informații vor fi oferite presei la ora 16:30, după ședința Consiliului Republican.

6 iun

Comitetul Executiv Politic a decis convocarea Consiliului Republican al PSRM

Comitetul Executiv Politic al PSRM s-a convocat în ședință extraordinară pentru a examina situația politică curentă.

În rezultatul discuțiilor purtate menționăm următoarele:

  1. PSRM va continua să poarte discuții și va insista pe pozițiile expuse în decizia Consiliului Republican din 12 aprilie 2019:
    • pachetul de legi pentru adoptare în mod prioritar, inclusiv cele de ordin social, economic, dar și celor de domeniul relațiilor interetnice, consolidarea instituțiilor statului,
    • revenirea la împuternicirile Președintelui Republicii Moldova care au fost în vigoare până la data de 1 octombrie 2016, partajarea responsabilității în procesul de guvernare,
    • votarea în calitate de președinte al Parlamentului pe Dna Zinaida Greceanîi, președintele Partidului Socialiștilor, iar în Guvern domeniile politicii externe, ordinii publice și apărării (inclusiv ministerele de resort – ministerul de externe, ministerul de interne și ministerul apărării), dar și domeniul reintegrării țării, inclusiv funcțiile respective din cadrul Guvernului Republicii Moldova.
  1. Pe data de 7 iunie 2019 ora 15:00 va fi convocat ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova pentru discuții finale și deciziile care se impun.
  1. În scopul pregătirii informației complexe necesare pentru aprobarea deciziilor finale la Consiliul Republican, astăzi pe parcursul zilei, PSRM va delega reprezentanții săi pentru a afla detalii despre propunerile anunțate anterior de către Partidul Democrat in vederea depășirii crizei politice.

PSRM așteaptă înaintarea unei poziții comune a PAS și DA

Despre acest lucru a scris pe pagina sa de pe rețelele de socializare deputatul fracțiunii parlamentare a PSRM, consilierul pentru ideologie al Partidului Socialiștilor, Ion Ceban. Răspunsul ideologului nu a întârziat să apară la propunerea blocului ACUM de a continua discuțiile astăzi, 6 iunie, ora 18:00, sau mâine, 7 iunie, ora 8:30.

La momentul de față vedem că pozițiile componentelor blocului ACUM cu privire la cerințele înaintate de PSRM sunt diferite. Suntem în așteptarea unei poziții comune a PAS și DA.

În dependență de răspunsul blocului ACUM vom veni și noi cu un răspuns clar referitor la întrevedere și oră, a scris Ion Ceban.

5 iun

PSRM salută decizia PAS

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, de la bun început, a promovat consecvent punerea în aplicare a poziției aprobate de către Consiliul Republican al PSRM din 12 aprilie curent și va acționa în continuare în conformitate cu această decizie.

PSRM salută intenția și decizia deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), parte componentă a blocului ACUM, de a debloca activitatea Parlamentului. Menționăm faptul că această abordare constructivă am urmărit-o și în cadrul negocierilor purtate ieri, pe 4 iunie 2019.

În contextul celor menționate mai sus atragem, totodată, atenția asupra faptului că PSRM și PAS nu au la această etapă un număr suficient de deputați ca să poată pune în aplicare aceste decizii. Ne exprimăm speranța că în cel mai scurt timp o astfel de poziție mai constructivă decât anterior va fi exprimată și de către deputații partidului Demnitate și Adevăr (DA).

4 iun

În această săptămână va fi convocat Consiliul Republican al PSRM

În această săptămână va fi convocat Consiliul Republican al PSRM

Este foarte bine că au avut loc aceste discuții. Din păcate, acestea au fost ineficiente, a spus președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, cu privire la rezultatele celor două întrevederi din 4 iunie, cu reprezentanții blocului politic ACUM.

A fost o primă etapă până la prânz și a doua, după ce ne-am consultat cu fracțiunea PSRM. Din păcate, vedem că poziția colegilor din blocul ACUM a rămas aceeași. Ei au declarat că doresc să voteze pentru un prim-ministru din blocul ACUM, pentru spicherul parlamentului de la ACUM și pentru întregul lor pachet de legi și apoi vom vedea, a spus președintele PSRM după întrevedere.

Zinaida Greceanîi a menționat că PSRM, ca forță politică pentru care au votat cei mai mulți cetățeni, nu își poate permite să accepte astfel de condiții.

Bineînțeles, nici noi nu putem ceda funcția de spicher al parlamentului. Într-o țară parlamentară, partidul care a acumulat cele mai multe voturi, propune spicherul, deci, la fel am făcut și noi, am propus spicherul din partea Partidului Socialiștilor. Și o să insistăm în continuare în acest sens. Aceasta este prima poziție de negocieri. Pe baza celorlalte putem să discutăm, a afirmat Zinaida Greceanîi.

Ea a subliniat că PSRM are o poziție foarte clară a Consiliului Republican, iar partidul va ține cont de această poziție, deoarece este o singură forță politică.

În ceea ce privește propunerea Partidului Democrat de a forma o coaliție, aceasta, la fel va fi discutată și se va lua o decizie în cadrul Consiliului Republican, care va fi convocat în această săptămână. În același timp, Zinaida Greceanîi a remarcat că, în conformitate cu decizia Consiliului Republican din 12 aprilie, până acum, PSRM nu a discutat cu nimeni condițiile pentru crearea unei coaliții, cu excepția blocului ACUM.

Conducerea PSRM a avut o întrevedere cu Directorul Biroului pentru Europa de Est al Departamentului de Stat al SUA, Bradley Freden

Conducerea PSRM a avut o întrevedere cu Directorul Biroului pentru Europa de Est al Departamentului de Stat al SUA, Bradley Freden

Conducerea Partidului Socialiștilor a avut o întrevedere cu Directorul Biroului pentru Europa de Est al Departamentului de Stat al SUA, Bradley Freden. În cadrul întrevederii a fost discutat un spectru larg al relațiilor dintre Republica Moldova și SUA. Separat, s-a remarcat că acțiunile Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova trebuie să vizeze dezvoltarea relațiilor comerciale reciproc avantajoase între țările noastre, extinderea programelor umanitare.

În timpul discuțiilor, părțile au remarcat importanța rolului SUA în implementarea proiectelor de infrastructură pe teritoriul țării noastre. Având în vedere că pe teritoriul SUA sunt stabiliți un număr mare de cetățeni moldoveni, precum și mulți compatrioți care călătoresc periodic în SUA, s-a discutat despre posibilitatea majorării numărului de programe umanitare care vor contribui la completarea calitativă a unui astfel de schimb, precum și la extinderea capacităților compatrioților noștri care se află în SUA.

De asemenea, în cadrul întrevederii s-a discutat despre situația politică internă care s-a creat după alegerile parlamentare. Reprezentanții PSRM au subliniat angajamentul partidului față de poziția exprimată conform rezultatelor Consiliului Republican al partidului cu privire la principiile pe baza cărora socialiștii sunt gata să înceapă negocierile privind formarea organelor de conducere și programul de dezvoltare al țării.

Conducerea PSRM a reiterat despre faptul că alegerile parlamentare anticipate sunt o cale nedorită și despre posibilitatea de a le evita în perioada rămasă până va expira termenul prevăzut de Constituție, când Parlamentul trebuie dizolvat. Cu toate acestea, în cazul alegerilor anticipate, socialiștii sunt pregătiți să participe.

Decizia despre acțiunile ulterioare ale PSRM va fi luată de Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor, care va fi convocat săptămâna aceasta.

3 iun

Conducerea Partidului Socialiștilor a avut o întrevedere cu Reprezentantul special al Președintelui FR, Dmitri Kozak

Conducerea Partidului Socialiștilor a avut o întrevedere cu Reprezentantul special al Președintelui FR, Dmitri Kozak

Conducerea Partidului Socialiștilor a avut o întrevedere cu Reprezentantul special al Președintelui FR pe domeniul dezvoltării relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, vicepreședinte al Guvernului Federației Ruse, Dmitri Kozak.

În cadrul întrevederii părțile au discutat despre o gamă largă de probleme, inclusiv cooperarea economică și umanitară cu Federația Rusă, situația politică actuală din țară și regiune și perspectivele aprofundării relațiilor moldo-ruse în mai multe domenii de cooperare.

Reprezentanții Partidului Socialiștilor au remarcat disponibilitatea părții rusești întru soluționarea problemelor cheie în cadrul acordurilor dintre președinții țărilor noastre, Igor Dodon și Vladimir Putin, privind reluarea exporturilor de produse moldovenești pe piața din Rusia, simplificarea procedurilor vamale, soluționarea problemelor compatrioților care locuiesc sau muncesc temporar sau permanent pe teritoriul Federației Ruse, cooperarea regională fructuoasă, asistență tehnică și subiectele privind sfera umanitară.

PSRM susține în totalitate eforturile Președintelui Republicii Moldova în ceea ce privește o politică externă echilibrată și, mai ales, restabilirea cooperării depline cu Federația Rusă.

Partidul Socialiștilor consideră că este necesară reluarea activității depline a tuturor structurilor și organelor puterii de stat, în primul rând, la nivel de guvern și parlament și, se va ghida de aceasta în procesul de luare a deciziilor privind formarea unei majorități și a guvernului.

De asemenea, Partidul Socialiștilor susține în totalitate eforturile Președintelui Republicii Moldova întru soluționarea problemei transnistrene – de la consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului până la permisiunea politică. Punctul de plecare pentru acest lucru ar putea fi conceptul “Pachetul atotcuprinzător pentru Moldova” propus de președintele Igor Dodon.

Reprezentanții PSRM și-au prezentat poziția privind soluționarea crizei politice care s-a creat în țară după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Încă odată au subliniat toate cele trei blocuri de condiții, pe baza cărora socialiștii sunt pregătiți să înceapă negocierile privind formarea structurilor de guvernare și adoptarea programului de dezvoltare al țării.

Partidul Socialiștilor consideră că alegerile parlamentare anticipate sunt nedorite și și-au exprimat disponibilitatea de dialog și de căutare a unei soluții. Totuși, în cadrul acestor acțiuni, trebuie considerată poziția PSRM. Dacă acest lucru nu se întâmplă, Partidul Socialiștilor este gata să participe în mod corespunzător la alegerile parlamentare anticipate.

Decizia despre acțiunile ulterioare ale PSRM va fi luată de Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor, care va fi convocat săptămâna aceasta.

Conducerea Partidului Socialiștilor s-a întâlnit cu Johannes Hahn

Conducerea Partidului Socialiștilor s-a întâlnit cu Johannes Hahn

Astăzi, conducerea Partidului Socialiștilor s-a întâlnit și a discutat despre situația politică actuală din țară cu Comisarul European pentru politica europeană de vecinătate și negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn și alți reprezentanți ai delegației UE.

Partidul Socialiștilor a adus la cunoștință poziția aprobată și făcută publică pe 12 aprilie în cadrul Consiliului Republican al PSRM privind măsurile ulterioare de soluționare a crizei politice și formarea unei majorități parlamentare și a unui guvern.

Partidul Socialiștilor a constatat cu părere de rău că reprezentanții blocului ACUM, până în ziua de astăzi au refuzat practic să ia în considerare propunerile noastre pentru începerea dialogului. În același timp, PSRM remarcă faptul că rămâne a fi deschis pentru discuții, însă timpul în care pot fi luate anumite decizii se epuizează din punct de vedere juridic, după care parlamentul urmează să fie dizolvat și să fie anunțate alegerile parlamentare anticipate.

Partidul Socialiștilor și-a expus poziția categorică împotriva alegerilor anticipate, care reprezintă o cale nedorită în actuala situație politică din Moldova. Cu toate acestea, o abatere semnificativă de la deciziile luate de organele colegiale supreme de conducere a partidului este neacceptabilă. Considerăm că în această săptămână este posibilă reluarea dialogului și găsirea unei soluții care ar putea conveni ambelor părți, și intereselor alegătorilor, dar și a țării în general.

De asemenea, anunțăm că în această săptămâna va fi convocat Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor.

mai 2019


31 mai

Propunerea PDM va fi discutată în cadrul Consiliului Republican al PSRM

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a luat act de propunerea anunțată de Partidul Democrat și urmează să o prezinte spre analiză și decizie Consiliului Republican al Partidului.

Menționăm faptul că toate deciziile de ordin tactic și strategic ale partidului sunt luate de către organele de conducere ale PSRM, în speță de către Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor.

22 mai

Președintele Republicii Moldova va dizolva parlamentul dacă în două săptămâni nu va fi creată majoritatea

În 27 de ani de independență a Republicii Moldova, în premieră, la expirarea a circa 3 luni după alegerile parlamentare și 2 luni după prima ședință a noului Parlament nu avem nici Președinte al Parlamentului, nici majoritate parlamentară și nici Guvern funcțional. Despre acest lucru a declarat în cadrul briefing-ului pentru presă, președintele Igor Dodon, care a condamnat egoismul politic și ambițiile exagerate ale unor deputați și grupuri parlamentare.

Cetățenii Republicii Moldova, oamenii, așteaptă crearea majorității parlamentare, așteaptă ca în sfârșit deputații să înceapă să muncească. Vreau să mă adresez deputaților aleși în Parlamentul RM la 24 februarie: sau începeți să munciți – voi primiți salarii de 10 ori mai mari decât pensia medie pe țară, – formați o majoritate parlamentară, alegeți conducerea parlamentului, împreună vom alege Guvernul, sau recunoașteți faptul că ambițiile, nu vă permit să găsiți limbă comună, fapt care va conduce la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Ajunge aceste jocuri “încolo-încoace”. Unii merg prin parlamentul gol și organizează show-uri acolo. Nu știu nici regulamentul, nu știu nimic. Creați majoritate parlamentară și convocați ședința parlamentului, care este problema?!, a spus șeful statului.

Igor Dodon a solicitat să lase deoparte “ambițiile prostești”, care au obosit toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de partidul pe care l-au votat în ultimele alegeri. “Ajunge!”, a spus președintele.

De asemenea, șeful statului a menționat că astăzi s-a adresat la Curtea Constituțională pentru a avea claritate referitor la termenul limită de dizolvare a Parlamentului: trei luni după 9 martie – data aprobării rezultatelor alegerilor parlamentare de către Curtea Constituțională, sau după 21 martie – data ședinței de constituire a noului Parlament.

Dar cel mai probabil, au rămas doar 2 săptămâni, până pe 7 iunie. Dacă în această perioadă nu găsiți un consens și nu creați o majoritate parlamentară, atunci voi fi nevoit să dizolv Parlamentul, iar deputații să-și asume consecințele în cadrul alegerilor anticipate. Numerotarea inversă a început, a conchis Igor Dodon.

21 mai

Pentru depășirea crizei politice este necesară crearea unei majorități parlamentare

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova consideră propunerea de astăzi a blocului ACUM de a organiza ședința Parlamentului RM, nefondată și care nu merită să fie luată în considerare.

Această inițiativă populistă a reprezentanților blocului ACUM nu ne poate surprinde nici pe noi, fracțiunea PSRM din Parlamentul RM, nici pe majoritatea cetățenilor din Republica Moldova.

Fracțiunea Partidului Socialiștilor subliniază că pentru a depăși criza politică este necesar să se creeze o majoritate parlamentară sau să se convină, cel puțin privind alegerea în prima etapă a conducerii parlamentului.

În absența unui acord, ședința riscă să devină un circ, unde o parte va veni cu discursuri pre-electorale înflăcărate, în timp ce alții se vor ascunde de radiații sub umbrele de plajă.

Partidul Socialiștilor confirmă disponibilitatea și interesul său pentru crearea unei majorități parlamentare stabile și a unui guvern de coaliție care să depășească criza politică, în conformitate cu decizia Consiliului Republican din 12 aprilie 2019.

aprilie 2019


16 apr

Vlad Batrîncea: PSRM va acționa în conformitate cu decizia Consiliului Republican din 12 aprilie

Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din RM, Vlad Batrîncea, a reiterat că în timpul negocierilor privind formarea unei majorități parlamentare, atât executivul politic al PSRM, cât și fracțiunea parlamentară vor acționa în strictă conformitate cu decizia Consiliului Republican din 12 aprilie 2019.

El a subliniat că, această decizie specifică clar condițiile în baza cărora socialiștii, sunt gata să formeze majoritate parlamentară, să facă coaliție, să voteze guvernul și programul de guvernare.

Atât timp cât reprezentanții conducerii blocului ACUM nu sunt disponibili să discute condițiile inițiale, de la care pot porni negocieri privind crearea coaliției de guvernare și a guvernului de coaliție, nu vedem sensul creării grupelor de lucru și continuarea discuțiilor sterile care au mai avut loc în trecut.

Regretăm faptul că reprezentanții partidelor constituente ale Blocului ACUM, continuă să dea dovadă de egoism politic (insistă pe această formulă inexistentă în lume, când o formațiune politică obținând a treia poziție după numărul de mandate în parlament solicită să fie votat speakerul și prim-ministrul împreună cu întreg guvernul din partea acestei fracțiuni, la fel ca și agenda pe care o propune doar blocul ACUM, fără a ține cont de propunerile PSRM și a votanților săi), dar și de iresponsabilitate, după părerea noastră, încercând să evite crearea unei coaliții funcționale de guvernare cu Partidul Socialiștilor, ceea ce ar permite demolarea actualei guvernări și ar exclude riscul declanșării unor eventuale alegeri parlamentare anticipate, a scris Vlad Batrîncea, pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

Având în vedere că, până la începerea procedurii de dizolvare a Parlamentului, au mai rămas aproximativ 2 luni, secretarul executiv al PSRM a venit cu un apel către deputații din blocul ACUM, solicitând să dea dovadă de responsabilitate față de țară și de cetățenii Republicii Moldova și să înceapă procesul de creare a majorității parlamentare, coaliției stabile de guvernare, unui guvern deplin funcțional și program guvernamental agreat și aprobat de ambele părți.

Deputații fracțiunii parlamentare a PSRM au zburat la Moscova

La invitația conducerii Dumei de Stat a Federației Ruse, fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în frunte cu președintele fracțiunii, Zinaida Greceanîi, efectuează o vizită de o zi la Moscova.

În capitala Federației Ruse, delegația moldovenească va avea întrevederi bilaterale cu conducerea Dumei de Stat a Federației Ruse, precum și cu deputații celor mai mari partide din Duma de Stat din Rusia.

Amintim că, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a semnat un acord de cooperare cu partidul politic de guvernare al Federației Ruse “Edinaia Rossia”, precum și cu partidul politic din Duma de Stat “Spravedlivaia Rossia”.

12 apr

Declarația Consiliului Republican al PSRM cu privire la situația politică din țară

Declarația Consiliului Republican al PSRM cu privire la situația politică din țară

Consiliul Republican al PSRM, în cadrul ședinței, convocată la inițiativa Comitetului Executiv Politic și a fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, în condițiile crizei politice din țară, susține eforturile Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon și a conducerii partidului în vederea depășirii situației actuale, creării majorității parlamentare și a coaliției stabile de guvernare, formării organelor de conducere și de lucru ale Parlamentului, numirii Guvernului țării și aprobării programului de guvernare, în interesul cetățenilor Republicii Moldova și al țării în ansamblu.

În decursul ultimelor săptămâni, Partidul Socialiștilor, care a obținut cele mai multe mandate în Parlament, demonstrează în mod consecvent interes pentru depășirea crizei politice. Suntem convinși că cea mai bună opțiune este asigurarea activității Parlamentului și evitarea alegerilor parlamentare anticipate.

Din momentul aprobării rezultatelor de către Curtea Constituțională, Partidul Socialiștilor a inițiat de trei ori negocieri cu partidele blocului politic “ACUM”, în pofida divergențelor ideologice, a scopurilor și a programelor politice. Consiliul Republican al PSRM a audiat raportul cu privire la întrevederea reprezentanților delegați de către PSRM cu reprezentanții blocului “ACUM” și rezultatele acestei întrevederi.

Partidul Socialiștilor cu regret constată faptul că nu există nicio poziție constructivă din partea reprezentanților blocului “ACUM” înaintând încă odată condiții privind votarea pentru candidatura acestora la funcția de spicher, prim-ministru și pentru guvernul minoritar propus de ei și pachetul lor de legi. În același timp, reprezentanții blocului “ACUM” au ignorat practic toate propunerile PSRM, începând cu pachetul prioritar de legi, inclusiv indexarea pensiilor, capitalul matern, politica echilibrată în domeniul relațiilor interetnice, fortificarea instituțiilor de stat, restabilirea competențelor Președintelui în conformitate cu Constituția RM, împărțirea responsabilității privind conducerea țării, funcția de președinte al Parlamentului și portofoliilor ministeriale. Este surprinzător faptul că blocul “ACUM”, care a ocupat locul trei la alegeri, este interesat doar de obținerea puterii depline.

Consiliul Republican al PSRM declară despre disponibilitatea de a continua intensiv negocierile pentru a scoate țara din criza politică. Totodată, Consiliul Republican subliniază că, în cadrul acestor negocieri, Partidul Socialiștilor va ține cont de opinia alegătorilor săi.

Consiliul Republican al PSRM aprobă cele trei blocuri principale propuse de Comitetul Executiv Politic și de fracțiunea PSRM ca punct de reper pentru procesul de negociere privind crearea unei majorități parlamentare și participarea PSRM la guvernare, cu modificările și propunerile corespunzătoare.

Consiliul Republican al PSRM a decis că, Partidul Socialiștilor poate și trebuie să participe la crearea unei majorități parlamentare și a unei coaliții de guvernare cu drepturi depline și a Guvernului, care va fi susținut de această majoritate. Consiliul Republican confirmă poziția conform căreia Partidul Socialiștilor nu va susține un Guvern minoritar, motivele fiind declarate anterior.

Ghidat de principiile și cerințele de mai sus, Consiliul Republican al PSRM susține disponibilitatea Partidului Socialiștilor de a se consulta cu privire la formarea conducerii Parlamentului și învestirea Guvernului cu partidele constituente ale blocului parlamentar “ACUM”.

Suntem încrezători că numai prin manifestarea responsabilității comune și a maturității politice putem depăși criza politică și evita alegerile parlamentare anticipate.

În cazul în care nu reușim să ajungem la un compromis și să asigurăm un dialog bazat pe reperele enumerate mai sus, PSRM declară că este pregătit să meargă la alegerile parlamentare anticipate, iar cei care le provoacă să-și asume întreaga responsabilitate.

10 apr

PSRM a invitat blocul ACUM la consultări privind crearea majorității parlamentare

Partidul Socialiștilor invită oficial blocul politic ACUM la consultații cu privire la formarea unei majorități parlamentare. Despre aceasta a anunțat în cadrul briefing-ului din 10 aprilie, secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban.

El a reamintit că ieri, 9 aprilie, Partidul Socialiștilor a făcut publică poziția Comitetului Executiv Politic și a fracțiunii parlamentare a PSRM cu privire la elementele de bază pentru inițierea dialogului privind formarea majorității parlamentare, investirea guvernului și bazele agendei noii guvernări.

De asemenea, Ion Ceban, a remarcat că, anume blocul ACUM a fost cel cărui i-a fost lansată invitația pentru discuții, imediat după alegerile parlamentare, din 24 februarie 2019, în baza decizie Comitetului Executiv Politic al PSRM. Alte invitații, alte discuții privind eventuale colaborări politice nu au fost examinate în cadrul organelor de conducere ale partidului socialiștilor. Cu toate acestea, invitația a fost refuzată în mod categoric.

Secretarul PSRM a remarcat că, abordarea Partidului Socialiștilor, drept cel mai mare partid din Republica Moldova, este una pragmatică, una echilibrată și cât se poate de corectă, atât în raport cu alegătorii noștri, cât și în raport cu cei care au votat blocul electoral ACUM.

Noi nu am învinuit în această perioadă pe nimeni, nu am făcut etichetări, nu am isterizat, nu am adus acuzații sterile și nefondate, dar încercăm să găsim o soluție rezonabilă pentru actul de guvernare ulterior. Astfel, ieri am lansat în spațiul public aceste criterii care au la bază trei blocuri de subiecte pentru ca toți cei interesați să se familiarizeze cu acestea, a spus Ion Ceban.

El a anunțat că, în vederea pregătirii poziției finale pentru ședința Consiliului Republican al PSRM, din 12 aprilie 2019, Partidul Socialiștilor invită reprezentanții formațiunilor constituente ale blocului politic ACUM pentru ziua de joi, 11 aprilie 2019, începând cu ora 11, în incinta sălii 508 din anexa Parlamentului RM, pentru a discuta formarea majorității parlamentare, constituirea coaliției de guvernare și investirea unui nou guvern funcțional pentru Republica Moldova.

Comitetul executiv politic al PSRM a decis delegarea pentru aceste consultări, doamna Zinaida Greceanîi, președinte al partidului socialiștilor, Vlad Batrîncea, secretarul executiv al PSRM, și Ion Ceban, secretarul pentru ideologie al PSRM.

Ion Ceban a subliniat că, invitația este una cu caracter oficial, semnată de către președintele partidului, Zinaida Greceanîi, urmează să fie înregistrată, în cel mai scurt timp, la secretariatul parlamentului și nemijlocit la sediile partidelor PAS și DA.

9 apr

Declarația cu privire la acțiunile PSRM în situația politică actuală

Declarația cu privire la acțiunile PSRM în situația politică actuală

Comitetul Executiv Politic al PSRM împreună cu fracțiunea parlamentară a PSRM s-a convocat în ședință, marți, 9 aprilie 2019, pentru a discuta situația politică din țară și a determina acțiunile de mai departe ale partidului în acest context.

Reiterăm faptul că susținem toate eforturile Președintelui Republicii Moldova, dlui Igor Dodon, dar și ale conducerii Partidului Socialiștilor în vederea depășirii crizei politice din țară, creării majorității parlamentare, formării organelor de conducere ale Parlamentului și învestirea Guvernului. În acest sens, specificăm faptul că Partidul Socialiștilor urmărește să fie creată o majoritate parlamentară pe deplin funcțională, un guvern și program de guvernare susținut în totalitate de această majoritate. Totodată, PSRM nu consideră posibil susținerea unui guvern minoritar din mai multe considerente, în primul rând, cele de ordin politic, funcțional, dar și operațional.

În același context, amintim că pe parcursul ultimelor săptămâni, Partidul Socialiștilor, care a obținut cele mai multe mandate de deputat în noul Parlament, și-a manifestat interesul în vederea depășirii crizei politice, formării majorității parlamentare și creării structurilor stabile ale guvernării în țară, inclusiv prin invitațiile lansate public de începere a discuțiilor, participării la consultările organizate de Președintele țării în format bilateral și multilateral, pentru crearea structurilor puterii de stat și determinării agendei noii conduceri a țării.

Noi suntem în continuare convinși că cea mai bună soluție este deblocarea activității Parlamentului și neadmiterea alegerilor parlamentare anticipate.

Partidul Socialiștilor confirmă disponibilitatea de a continua discuțiile în vederea depășirii crizei politice create. Totodată, reiterăm faptul că orice eventuală configurație și înțelegere politică nu poate fi făcută cu orice preț, ignorând voința cetățenilor care au susținut nemijlocit PSRM în alegeri.

De asemenea, accentuăm faptul că PSRM va ține cont în timpul acestor discuții, cu siguranță, de opinia celor peste 440 de mii de alegători care și-au exprimat votul în susținerea PSRM. Reiterăm faptul că vom iniția discuțiile pornind de la câteva principii pe care le vom pune la baza oricărei colaborări politice:

  • garantarea statalității, neutralității Republicii Moldova (prin neaderarea la NATO sau alt bloc militar) și reintegrarea țării;
  • politica externă echilibrată;
  • respectarea drepturilor fiecărui cetățean al Republicii Moldova indiferent de naționalitate și apartenență etnică;
  • dezvoltarea economică și crearea a noi locuri de muncă;
  • echitate socială și protecția valorilor noastre tradiționale.

În context, Comitetul Executiv Politic și fracțiunea parlamentară au decis să propună spre examinare și aprobare Consiliului Republican al partidului, care va avea loc pe data de 12 aprilie 2019, următoarele 3 blocuri de subiecte pentru formarea majorității parlamentare și participarea în guvernare a PSRM:

Blocul I. Pachetul de legi pentru adoptare în mod prioritar

Luând în considerație faptul că PSRM are elaborate aproape 300 de inițiative legislative în toate domeniile, suntem de părere că multe dintre acestea pot fi incluse în programul noii guvernări. Totodată, am identificat un set de proiecte de lege care urmează a fi puse la baza colaborării politice și anume:

  1. anularea Legii care pune pe umerii cetățenilor țării responsabilitatea pentru recuperarea miliardului furat. Crearea Comisiei de anchetă parlamentare privind investigarea fraudei bancare și tragerea la răspundere a celor vinovați.
  1. politica socială pro-activă prin adoptarea legislației:
    • de indexare a pensiilor de 2 ori pe an;
    • de instituire a capitalului matern ca suport esențial pentru familiile din Republica Moldova.
  1. politică echilibrată în domeniul relațiilor interetnice:
    • anularea Legii nr. 257 din 22.12.2017 Cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova nr. 260/2006 care a fost denumită fals și manipulatoriu de combatere a propagandei. Reamintim că această lege a fost supusă criticii din partea Consiliului UE pentru politică externă, de șeful Delegației UE în Moldova, precum și de reprezentanții corpului diplomatic acreditați la Chișinău;
    • ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, pe care Republica Moldova a semnat-o la 11 iulie 2002, dar nu a ratificat-o până în prezent. Adoptarea în redacție nouă a Legii cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova (limba rusă – statut de limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova);
    • adoptarea pachetului de legi cu privire la statutul Autonomiei Găgăuze elaborate cu suportul instituțiilor europene, OSCE, de către grupul de lucru mixt format din reprezentanții Parlamentului Republicii Moldova, Adunării Populare a Găgăuziei, societății civile.

Blocul II. Consolidarea instituțiilor statului

În acest context, propunem să se revină la împuternicirile Președintelui Republicii Moldova care au fost în vigoare la data de 1 octombrie 2016, în special, în ceea ce ține de securitatea statului (revenirea SIS în subordinea administrației prezidențiale). Pachetul de legi în această privință este elaborat. Ținând cont de faptul că PSRM a colectat aproape 1,5 mln de semnături pentru trecerea la forma de guvernare – republica prezidențială, vom considera acest pas drept o etapă temporară.

Blocul III. Partajarea responsabilității în procesul de guvernare

Partidul Socialiștilor fiind partidul care a obținut cel mai mare număr de mandate în actualul Parlament, consideră just ca funcția de speaker al legislativului să îi revină anume PSRM. Pentru această funcție partidul o va înainta pe Dna Zinaida Greceanîi, președintele Partidului Socialiștilor.

Totodată, în cadrul următorului Guvern, PSRM va insista să îi revină domeniile politicii externe și apărării (inclusiv ministerele de resort), în primul rând pentru a permite Președintelui țării să exercite atribuțiile funcționale pe deplin conform prevederilor Constituției Republicii Moldova.


Începând cu ziua de astăzi vom plasa în spațiul public toate proiectele de lege despre care am menționat mai sus, oferind posibilitatea tuturor să se familiarizeze cu aceste documente. Acestea sunt elementele de bază de la care PSRM este gata să pornească discuțiile privind guvernarea. Dacă există și alte subiecte principiale – suntem gata să le examinăm.

Luând în considerație toate cele menționate mai sus, subliniem faptul că în cel mai scurt timp vom reveni cu alte detalii referitor la acțiunile pe care urmează să le întreprindem.

Suntem siguri că doar prin responsabilitate comună, maturitate politică vom putea depăși criza politică și evita alegerile anticipate. Socialiștii sunt gata să facă acest lucru. În același timp, dacă nu va fi posibil de identificat compromisul și de asigurat un dialog în baza celor expuse mai sus, PSRM este pregătit să meargă în alegeri anticipate și să solicite cetățenilor să dea aprecierile respective formațiunilor politice din țară.

3 apr

Poziția Comitetului Executiv Politic al PSRM cu privire la situația politică curentă

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a convocat ședința Comitetului Executiv Politic al formațiunii pentru a discuta situația politică post-electorală creată și acțiunile care urmează a fi întreprinse de către partid în continuare.

Comitetul Executiv Politic a examinat și a luat act de toate evenimentele care au avut loc până în prezent, în special, invitația din partea PSRM și refuzul formațiunilor constituente ale blocului ACUM de participare la dialog privind depășirea crizei politice, consultările forțelor politice cu Președintele Republicii Moldova atât în mod separat, cât și în format larg.

Comitetul Executiv Politic al PSRM menționează faptul că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, ca forță politică pentru care au votat cei mai mulți cetățeni ai țării – peste 440 mii de persoane, a reiterat necesitatea identificării unei soluții pentru guvernarea Republicii Moldova în interesul statului și cetățenilor săi.

În același timp Comitetul Executiv Politic al PSRM subliniază faptul că acest deziderat nu poate fi realizat cu orice preț politic pentru formațiune și contrar obiectivelor de bază ale PSRM. Partidul Socialiștilor reiterează faptul că își propune drept prioritate anume agenda următoarei guvernări, ce concret urmează a fi realizat pentru oameni în domeniul social și economic, care acțiuni se impun pentru lupta anti-corupție, ce trebuie de făcut pentru a consolida instituțiile statului și doar după aceasta – structura și forma guvernării, care la fel sunt foarte importante.

În cazul în care nu se va putea avansa pe marginea acestor subiecte în viitorul apropiat, PSRM nu vede altă soluție decât organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate.

În rezultatul discuțiilor purtate de Comitetul Executiv Politic s-a decis convocarea, pentru săptămâna viitoare, a ședinței Consiliului Republican al formațiunii în cadrul căreia vor fi discutate și aprobate acțiunile următoare ale partidului.

2 apr

Igor Dodon: După desfășurarea consultațiilor responsabilitatea revine partidelor politice

Igor Dodon: După desfășurarea consultațiilor responsabilitatea revine partidelor politice

După desfășurarea consultațiilor responsabilitatea revine partidelor politice, despre aceasta a declarat pe 2 aprilie, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, după întrevederea cu reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și Partidul Democrat.

El a menționat că, pe 2 aprilie, a fost posibilă continuarea procesului de dialog politic dintre partidele parlamentare, pentru a depăși criza postelectorală. De această data dialogul s-a desfășurat într-un format mai larg, cu participarea concomitentă a celor mai importante formațiuni parlamentare.

Șeful statului regretă că cea de-a treia formațiune, blocul ACUM, a refuzat categoric acest dialog și a ratat oportunitatea de a face cel puțin un schimb de opinii cu privire la situația actuală din țară, pentru a clarifica poziția fiecărui partid în acest sens.

De asemenea, Igor Dodon și-a reiterate poziția referitor la invitarea separată a deputaților la discuții de către liderii partidelor Pas și Da.

Președintele nu va accepta o majoritate creată din deputați transfugi, iar negocierile cu ulterioara creare a majorității parlamentare trebuie să aibă loc între partide, fracțiuni care au acces în Parlament prin votul direct al cetățenilor. Doar așa se poate crea o guvernare cu legitimitate pe plan intern și extern, a spus șeful statului.

El a remarcat că în această perioadă critică postelectorală, fiecare săptămână, fiecare zi contează în gestionarea țării, cu problemele ei economice, sociale, administrative.

Este de datoria partidelor alese să ofere în sfârșit o perspectivă clară pentru Moldova: fie creează o majoritate parlamentară și un guvern funcțional și responsabil, fie merg în alegeri anticipate.

De asemenea, președintele le-a propus partidelor să se decidă: dacă insistă pe alegeri anticipate, alegeri să fie. Spuneți-le cetățenilor ce ați decis și ce faceți. Dați claritate.

Referitor la cele expuse de conducerea Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat, șeful statului a observat din partea lor un schimb de opinii echilibrat în general, unele poziții comune pe subiecte sociale, deși nu fără invocarea anumitor divergențe pe subiecte de ordin politic.

Am înțeles că ele urmează să-și consulte organele colective din partid și să decidă dacă vor continua acest dialog și cu ce perspective. Dar deja partidele în cauză o să vă anunțe dacă se vor mai întâlni, cu ce agendă de discuții și când, a spus Igor Dodon.

În concluzie, președintele a menționat că și-a făcut misiunea și datoria ca șef de stat, ca mediator politic și ca inițiator al acestor discuții care erau necesare, pentru a sparge blocajul postelectoral.

Responsabilitatea acum trece iarăși la partidele politice și sper că ele vor ști să onoreze așteptările cetățenilor, a declarant Igor Dodon.

El a mai spus că va interveni din nou conform procedurilor constituționale:

  • pentru consultarea fracțiunilor și desemnarea candidaturii Prim-ministrului după formarea unei majorități parlamentare legitime,

sau

  • pentru dizolvarea parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate în caz dacă blocajul politic în parlament va dura 3 luni de zile.

Zinaida Greceanîi: Conducerea PSRM va discuta cu privire la această situație și va lua o decizie asupra acțiunilor ulterioare

Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor a participat pe data de 2 aprilie la consultațiile inițiate de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru deblocarea situației politice din țară creată după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Astăzi suntem în fața unei alegeri: crearea unei guvernări stabile, care, de fapt este așteptată de toți cetățenii sau apelăm din nou la cetățeni ca să ne judece la alegerile anticipate, a spus președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, după ce au avut loc consultațiile la care au participat și liderii Partidului Democrat din Moldova.

Zinaida Greceanîi și-a exprimat regretul față de faptul că reprezentanții blocului ACUM nu au participat la aceste discuții. Ea, a menționat că este vorba despre invitația șefului statului la adresa celor trei forțe politice majore care au acces în parlament după alegeri.

Este regretabil faptul că reprezentanții Blocului ACUM nu au dat curs acestei invitații, ar fi fost rezonabil să avem discuțiile continuate și la nivel de partide.

Președintele PSRM a anunțat că în cadrul consultațiilor s-a discutat despre pozițiile părților. Unele dintre ele coincid, mai ales în ceea ce privește problemele sociale. Pentru alte poziții, în special cele politice, divergențele sunt destul de mari.

Zinaida Greceanîi a subliniat că participanții la întrevedere nu au discutat despre crearea coalițiilor sau înaintarea candidaturilor pentru funcțiile de stat. Ea a menționat că acum cel mai important lucru este asigurarea stabilității politice, economice și sociale în țară.

De asemenea, președintele PSRM a spus că vor fi convocate organele colegiale de conducere a partidului, pentru a discuta cu privire la această situație și pentru a elabora o agendă pentru acțiunile viitoare.

Referitor la invitația blocului ACUM, Zinaida Greceanîi a menționat că dialogul ar trebui să aibă loc între fracțiuni și nu cu deputații în particular. Invitația publică a blocului a fost adresată deputaților, și nu fracțiunii PSRM.

Suntem o fracțiune unitară și luăm decizii comune. Nu am văzut o invitație la adresa fracțiunii noastre. Nu are sens să venim la orice spectacol. Dacă ar fi fost îngrijorați de viitoarea coaliție, ar fi trebuit să vină aici să negocieze, a spus Zinaida Greceanîi.

martie 2019


26 mar

Zinaida Greceanîi: Nu ne este frică de alegeri anticipate, dar trebuie să încercăm să le evităm

Zinaida Greceanîi: Nu ne este frică de alegeri anticipate, dar trebuie să încercăm să le evităm

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban și secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, pe 26 martie au participat la consultațiile inițiate de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, privind formarea structurilor de stat.

Noi, l-am informat pe domnul Președinte despre situația politică care s-a creat în Parlamentul RM după prima ședință a Legislativului, după ce au fost constituite unele fracțiuni parlamentare, precum și după ce am lansat propunerile noastre de a purcede la unele discuții cu partidele politice, a declarat Zinaida Greceanîi după încheierea consultațiilor.

Ea a afirmat că PSRM este în favoarea unui dialog cu partidele parlamentare, în primul rând cu blocul ACUM, pe care l-a invitat la negocieri.

Zinaida Greceanîi a remarcat că, conform standardelor internaționale și în primul rând a normelor europene, prerogativa inițierii consultărilor pentru formarea structurilor de stat aparține partidului care a obținut cele mai multe voturi. Același partid vine cu propunerea privind formarea Guvernului.

În calitate de partid care a câștigat alegerile parlamentare, PSRM ar putea înainta candidați pentru conducerea structurilor de stat, mai cu seamă că partidul are un potențial uman semnificativ pentru a prelua orice funcție publică, consideră Zinaida Greceanîi. De asemenea, PSRM are elaborat un program de acțiuni pentru realizarea obiectivelor și scopurilor pentru dezvoltarea țării.

Cu toate acestea, fără negocieri privind formarea structurilor de stat și ordinea de zi, aceasta ar semăna mai mult a populism, consideră conducerea PSRM. Prin urmare, astăzi Partidul Socialiștilor nu discută despre funcții.

Am venit cu o propunere către reprezentanții blocului ACUM, iar ușile noastre rămân deschise pentru consultații. Alte scenarii, alte discuții până astăzi, partidul nu a avut, a subliniat Zinaida Greceanîi.

De asemenea, a menționat că, criza privind formarea structurilor de stat ar putea provoca alegeri parlamentare anticipate.

Nu ne este frică de alegeri anticipate. Dar trebuie să încercăm să le evităm, a subliniat președintele PSRM.

25 mar

Președintele Republicii Moldova invită liderii fracțiunilor parlamentare la dialog

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul briefing-ului din 25 martie, a invitat la dialog liderii partidelor care au acces în Parlament, în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019. El, a justificat necesitatea negocierilor spunând că se constată un blocaj politic post-electoral, din care cauză nu se prevede nicio majoritate parlamentară, deci nici șansele formării unui nou guvern, care să se ocupe de problemele socio-economice.

Cetățenii nu pot aștepta la nesfârșit realizarea promisiunilor electorale, în timp ce partidele politice se dușmănesc între ele și se întrec în declarații acuzatoare.

Orice zi care nu ne apropie de o nouă guvernare, social orientată și responsabilă, e o zi pierdută pentru economie și pentru stabilitatea țării. Se creează un vid al puterii executive, care dăunează direct statului și oamenilor.

De aceea, consider că trebuie cât mai repede să oferim claritate – sau încep negocierile la modul serios, sau partidele să declare deschis că preferă să meargă în alegeri anticipate și să-și asume toate consecințele, și într-un caz, și în altul, a spus Igor Dodon.

Președintele a declarat că, am decis să tai acest nod gordian al blocajului politic și să invit la dialog liderii partidelor care au capacitatea să creeze o majoritate parlamentară, într-o formulă sau alta, pentru a discuta cu ei situația actuală din noul legislativ și perspectivele politice pe care le putem oferi țării. Sper că aceste discuții vor servi drept stimul serios care să catalizeze procesul de negocieri dintre partide.

Igor Dodon a invitat oficial, pentru marți, 26 martie, la Reședința de Stat, str. N. Iorga, 23, următoarele partide, în ordinea reprezentativității lor parlamentare:

  1. Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, la ora 14.00;
  2. Liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, la ora 15.00;
  3. Liderii Blocului electoral ACUMMaia Sandu și Andrei Năstase, la ora 16.00.


Președintele a menționat că, aceste formațiuni dispun de numărul necesar de mandate parlamentare pentru a decide soarta și configurația viitoarei guvernări.

Liderii formațiunilor pot veni împreună cu câțiva membri ai echipei, la discreția lor.

În urma discuțiilor separate cu echipele celor trei formațiuni, îmi rezerv dreptul de a ieși cu concluziile mele finale și voi anunța următorii pași, dacă va fi cazul, a subliniat Igor Dodon.

22 mar

Deputații PSRM din circumscripțiile 28, 29, 31 au vorbit despre cum vor implementa promisiunile electorale

Deputații PSRM din circumscripțiile 28, 29, 31 au vorbit despre cum vor implementa promisiunile electorale

Deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vlad Batrîncea, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, reprezentanții sectorului Rîșcani în circumscripțiile uninominale 28, 29, 31, au raportat în cadrul briefing-ului din 22 martie, despre activitatea PSRM în cadrul acestui sector și au prezentat Programul acțiunilor pentru următoarea jumătate de an. De asemenea, au invitat locuitorii din sector să participe la acțiuni de amenajare a Parcului Rîșcani și plantarea a mii de trandafiri.

La începutul briefing-ului, mai întâi de toate, secretarul executiv al PSRM, deputatul pentru circumscripția nr. 28, Vlad Batrîncea, a mulțumit locuitorilor din sectorul Rîșcani pentru susținerea acordată la alegerile din 24 februarie.

Noi înțelegem foarte bine că am primit creditul de încredere, de aceea vom munci și mai mult pentru a justifica așteptările cetățenilor noștri, a declarat deputatul.

El a reamintit că, socialiștii au intrat în campania electorală cu o serie de promisiuni, care sunt incluse într-un plan detaliat de activități pentru următoarele șase luni, precum și într-un plan pe termen lung pentru următorii 4 ani.

Vlad Batrîncea a prezentat un raport privind activitatea anterioară a socialiștilor în sectorul Rîșcani: Spre deosebire de oponenții noștri, nu am apărut doar înainte de alegeri, dar în ultimii ani am muncit și am găsit soluții problemelor abordate.

În sectorul Rîșcani, datorită programului cu destinație specială al socialiștilor, în curți au fost instalate mai mult de 35 de terenuri de joacă pentru copii și mai mult de 20 de complexuri sportive.

Au fost desfășurate peste 20 de acțiuni de amenajare, în cadrul cărora în Parcul Rîșcani au fost plantați peste 4 mii de arbori. A fost reparat și instalat iluminatul în două parcuri.

Au fost instalate 12 foișoare în curțile blocurilor locative. Patru curți au fost asfaltate capital, iar în altele 12 curți a fost reparat drumul deja existent.

În următoarele 6 luni sectorul Rîșcani va fi dotat cu: 11 terenuri de joacă, 17 complexuri sportive, peste 130 de bănci.

În sector a fost lansat programul “Кишиневский двор”, în cadrul căruia mai multe curți au fost amenajate.

Vlad Batrîncea a remarcat unele rezultate concrete privind soluționarea uneia dintre principalele probleme, transportul public. Deputatul a amintit că, consilierii municipali ai PSRM au făcut tot posibilul pentru a salva de la faliment Parcul Urban de Autobuze, inclusiv au fost alocate mai mult de 80 milioane de lei pentru procurarea unor autobuze noi. Ca urmare, rutele 26, 19, 5 au fost suplinite cu 24 de autobuze noi.

Socialistul a menționat că, se planifică modificare rutei 19, astfel încât această rută să includă și str. Florilor și Dimo.

Unul din proiectele inițiate de către fracțiunea socialiștilor în CMC, este lansarea unei noi rute de troleibuz care va porni din sectorul Rîșcani și va ajunge până la piața centrală.

De asemenea, Vlad Batrîncea a remarcat că socialiștii vor face tot posibilul pentru a restabili ordinea în sistemul comunal-locativ: Orașul nu ar trebui să se ferească de soluționarea problemelor ÎMGFL-urilor.

În ceea ce privește planul socialiștilor pentru următorii 4 ani, Vlad Batrîncea a menționat despre crearea unui Consiliu Public al sectorului Rîșcani, din care vor face parte specialiști.

Împreună vom elabora un proiect al Planului Urbanistic Zonal pentru sectorul Rîșcani, care va fi propus Consiliului Municipal pentru aprobare. Planul prevede interzicerea construcțiilor la fața locului și protecție legislativă a zonelor interne și verzi, de atacurile raider ale mafiei din domeniul construcțiilor, a declarat Vlad Batrîncea.

Deputatul Adrian Lebedinschi a vorbit despre problemele circumscripției sale și despre deciziile propuse de către socialiști. În special, el a menționat problema părții istorice a orașului în sectoarele străzii Albișoara: în locul grădiniței de copii – construcția unui complex locativ, la Petricani practic nu circulă niciun transport, iar policlinică este doar la Poșta Veche. Socialiștii s-au apucat imediat de soluționarea problemelor circumscripției: au obținut decizia privind acordarea autobuzelor și a maxitaxiurilor în această direcție, muncesc pentru deschiderea unei grădinițe de copii.

În ultimul an am reușit să curățăm lacul Albișoara. Datorită acestui fapt, toate casele adiacente nu sunt inundate de apă. În apropierea parcului planificăm amenajarea unui parc. Lucrăm cu primăria pentru a adânci mai mult lacul și a aduce apă din teritoriul adiacent. Am reușit să identificăm resurse financiare pentru curățarea râului Bîc, a spus Adrian Lebedinschi.

Deputatul Grigore Novac a subliniat continuitatea activității socialiștilor. El a remarcat că în organizațiile teritoriale PSRM, atât deputații, cât și consilierii municipal vor continua să primească cetățenii. De asemenea, cetățenii vor beneficia de consultanță juridică.

21 mar

Deputații PSRM au participat la prima ședință a Parlamentului de legislatura a X-a

Deputații PSRM au participat la prima ședință a Parlamentului de legislatura a X-a

Deputații Partidului Socialiștilor din RM au participat la prima ședință a Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a.

Ședința a fost condusă de către decanul de vârstă al Parlamentului – reprezentantul Partidului Socialiștilor din RM, Eduard Smirnov, care, în acest an va împlini vârsta de 80 ani.

Cu un mesaj de salut a venit Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. El a felicitat cetățenii cu ocazia alegerii unui nou parlament și le-a mulțumit pentru participarea la alegeri, exprimând speranța că efectivul nou ales al forului legislativ suprem va îndreptăți încrederea populației, iar deputații vor depune toate eforturile pentru binele poporului țării.

Președintele a remarcat că, astăzi, în Moldova, s-a creat o situație care nu a existat în ultimul timp, țara are un președinte legitim și un Parlament legitim, care are mandatul de încredere al poporului moldovenesc.

Prin urmare sarcina noastră comună este de a crea un Guvern legitim, care să funcționeze în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Avem în față un obiectiv fundamental – realizarea unor schimbări calitative în țară. Oamenii așteaptă de la noi dialog și înțelegere politică, pentru a schimba situația în țară, pentru a găsi compromisuri și conciliere în interes național, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului a amintit că, în cei peste 27 ani de independență țara noastră a pierdut deja circa o treime din populație și a subliniat că, soarta țării depinde de acțiunile clasei politice și a deputaților aleși.

Toate acțiunile noastre socio-economice, politice, geopolitice trebuie să aibă ca obiectiv major – readucerea încrederii cetățenilor în viitorul Republicii Moldova și stoparea depopulării țării. Dacă nu vom păstra poporul integru, orice proiect statal poate deveni inutil pe termen lung. Salvarea neamului trebuie să fie misiunea primordială a oricărei guvernări de la Chișinău, a spus președintele.

Șeful statului a subliniat că, prioritățile activității comune ar trebui să devină restabilirea încrederii cetățenilor în instituțiile statului, un salt economic calitativ, echitate socială, consolidarea statalității și reintegrarea teritorială a țării, păstrarea statului polietnic și a valorilor sale tradiționale.

De asemenea, la ședință a participat și președintele PSRM, Zinaida Greceanîi. Ea s-a adresat către Parlamentul de legislatura a X-a, cu un îndemn de a-și asuma responsabilitatea pentru soarta țării. Președintele Partidului Socialiștilor a prezentat componența și conducerea fracțiunii PSRM.

În cadrul ședinței Parlamentului din 21 martie, așa și nu a fost constituită o majoritate parlamentară.

Igor Dodon a îndemnat deputații să se așeze la masa de dialog

În cadrul ședinței de constituire a Parlamentului, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a rostit un discurs, adresat deputaților și cetățenilor țării noastre. El a exprimat speranța că, deputații nou-aleși vor îndreptăți încrederea oamenilor care i-au votat.

Igor Dodon a atenționat asupra faptului că, în condițiile în care țara are un Președinte legitim și un Parlament legitim, sarcina lor principală este de a forma un Guvern legitim care să funcționeze în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, să readucă încrederea cetățenilor în viitorul țării și să stopeze depopularea Republicii Moldova.

În acest scop președintele a punctat următoarele obiective:

  1. Restabilirea încrederii cetățenilor în instituțiile statului, lucru care poate fi realizat doar prin desfășurarea unor reforme reale și complexe în domeniul justiției, crearea statului de drept, în combaterea corupției.
  2. Efectuarea unui salt economic calitativ prin realizarea unei politici economice noi, bazate pe atragerea investițiilor și pe valorificarea potențialului nostru ce reiese din activitate politică si economica externă echilibrată.
  3. Asigurarea echității sociale, a creșterii nivelului bunăstării și protecției sociale a oamenilor pe baza unor reforme serioase în domeniu.
  4. Președinția, Guvernul și Parlamentul trebuie să elaboreze o viziune comuna a parametrilor de bază ai modelului de reglementare pașnică a problemei transnistrene, restabilirea integrității teritoriale a țării în frontierele recunoscute la nivel internațional, colaborând în strânsă cooperare cu partenerii noștri internaționali.
  5. Republica Moldova este un stat polietnic, cu tradițiile sale naționale în care coexistă zeci de etnii.


Președintele a subliniat că, politica externă a statului nostru trebuie sa fie, nu atât pro-europeană sau pro-rusă, cât pro-Republica Moldova, orientată, în mod prioritar, spre interesul național al țării.

Igor Dodon a îndemnat deputații să se așeze la masa de dialog. El a reiterat că în calitate de Președinte, va accepta orice coaliție intre partidele politice, dar nu va aproba o majoritate alcătuită artificial și nelegitim, din transfugi.

19 mar

Partidul Socialiștilor a constituit fracțiunea parlamentară

Partidul Socialiștilor a constituit fracțiunea parlamentară

Partidul Socialiștilor din RM, astăzi, 19 martie, a desfășurat prima ședință a fracțiunii parlamentare, condusă de către președintele PSRM, Zinaida Greceanîi.

În cadrul ședinței s-a decis constituirea unei fracțiuni parlamentare a Partidului Socialiștilor formată din 35 de deputați. Zinaida Greceanîi a înmânat legitimația de deputat fiecăruia dintre deputații PSRM, aleși pe 24 februarie 2019, în Parlamentul RM, atât pe lista națională, cât și pe circumscripțiile uninominale.

De asemenea, deputații PSRM au ales conducerea fracțiunii parlamentare. Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM a devenit Zinaida Greceanîi, vicepreședintele fracțiunii – Corneliu Furculiță, secretar – Vasile Bolea.

Deputații fracțiunii PSRM au declarat că, sunt pregătiți pentru prima ședință a noului Parlament al Republicii Moldova de legislatura a X-a.

12 mar

Ne pare rău de politica struțului adoptată de blocul ACUM

Ne pare rău de politica struțului adoptată de blocul ACUM

Secretarul pentru ideologie al Partidului Socialiștilor din RM, Ion Ceban, a prezentat în cadrul briefing-ului din 12 martie, poziția PSRM, după refuzul blocului ACUM de a negocia, privind formarea unei coaliții parlamentare.

Ne pare rău de politica struțului adoptată de blocul ACUM. Au preferat să bage capul în nisip și să nu le pese de evoluția politică de mai departe a țării, a spus Ceban.

El a numit decizia blocului ACUM, “total iresponsabilă”. Potrivit socialistului, această hotărâre demonstrează odată în plus faptul că membrii ACUM au indus în eroare propriii alegători, cărora le-au promis reformarea clasei politice și rezolvarea problemelor sociale și economice, însă în realitate preferă să stea în opoziție.

Ion Ceban a exprimat regretul că, blocul a refuzat să aibă un parteneriat onest în noul Parlament și să schimbe cardinal lucrurile în țară.

De asemenea, a remarcat că, nicio lege nu poate fi votată și implementată până nu va fi aleasă conducerea Parlamentului, iar multe din ele nu pot fi adoptate și mai cu seamă realizate până nu va fi aprobat un Guvern nou și funcțional, deoarece fără avizul pozitiv al guvernului, multe dintre aceste decizii pot fi calificate drept anti-constituționale.

Pentru a salva țara, este nevoie de o majoritate parlamentară. ACUM a declarat că nu dorește o majoritate, deci abordările și declarațiile lor sunt de natură populistă și pe alocuri incompetență față de mecanismele de lucru în Legislativ.

Acest lucru îl poate confirma orice student din anul I de la facultatea de drept. Pentru a aproba la modul practic legi și a face remanierile propuse este nevoie de președinte de parlament, vicepreședinți, birou permanent, comisii, precum și de un Guvern investit
, a subliniat Ion Ceban.

El a remarcat că, socialiștii consideră că nu este corect ca unele ilegalități să fie înlocuite prin alte ilegalități. Instituțiile statului pot fi reformate calitativ doar pe căi legale, prin procese foarte complexe, după formarea unei majorități noi parlamentare și a unui nou guvern.

De asemenea, Ion Ceban, a anunțat că, după refuzul categoric al blocului ACUM, Partidul Socialiștilor va сonvoca în viitorul apropiat organele de conducere a partidului pentru determinarea acțiunilor următoare.

Nu este exclus că vom anunța agenda politică după formarea Parlamentului, după prima ședință a noii legislaturi. Până atunci, vom evalua cele mai potrivite scenarii și soluții ce se impun în această situație, a conchis Ion Ceban.

11 mar

Declarația Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor din RM, cu privire la viitoarele acțiuni ale partidului

Curtea Constituțională, pe 9 martie 2019, a confirmat legalitatea alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 și a validat mandatele deputaților noi aleși.

Această campanie electorală a fost una dintre cele mai grele și tensionate din istoria Republicii Moldova. În numele Partidului Socialiștilor, dar și a candidaților aleși pe circumscripțiile uninominale din partea partidului, ținem să mulțumim celor peste 440 de mii de alegători ai noștri pentru încrederea acordată.

În pofida tuturor atacurilor, folosirii unor tehnici și instrumentarii politice murdare, dezinformare și manipulare politică, Partidul Socialiștilor a obținut cel mai bun scor electoral și a ieșit învingător cu 35 de mandate de deputat din 101. Acest succes electoral este o mare responsabilitate pentru partid și fiecare membru al echipei PSRM.

Practicile internaționale specifică faptul că anume partidele care înving în alegerile parlamentare inițiază discuțiile privind formarea majorității parlamentare și a Guvernului.

Considerăm că anume acum este momentul în care putem începe aceste discuții preliminare privind eventualele colaborări parlamentare.

PSRM în calitate de partid care a câștigat alegerile din 24 februarie este disponibil să examineze formarea unor eventuale majorități parlamentare pornind de la câteva principii pe care, le va pune la baza oricărei colaborări politice:

  • garantarea statalității, neutralității Republicii Moldova și reintegrarea țării,
  • politica externă echilibrată prin consolidarea parteneriatului strategic cu Federația Rusă și cooperarea reciproc avantajoasă cu Uniunea Europeană, SUA și alte state,
  • respectarea drepturilor fiecărui cetățean al Republicii Moldova indiferent de naționalitate și apartenență etnică,
  • dezvoltarea economică și crearea a noi locuri de muncă,
  • echitate socială și protecția valorilor noastre tradiționale.

De la aceste principii de bază vom porni discuțiile cu deputații din noul Parlament.

Pentru PSRM nu este simplu să discute cu politicieni și partide, față de care avem obiecții serioase și argumentate, mulți dintre ei fiind responsabili de guvernările din 2009 încoace, însă înainte de orice punem pe prim plan interesul cetățenilor și dorința lor de a trăi într-o țară cu standarde de viață bune, le respectăm votul și căutăm soluții pentru a avea cât mai curând instituții stabile și a începe să lucrăm pentru cei care ne-au votat.

PSRM nu dorește să provoace alegerile anticipate, chiar dacă este gata să facă față unui eventual scrutin electoral, însă constatăm că sunt alții care doresc să le provoace. Nici o guvernare care să facă ceva bun pentru oameni nu se poate face fără PSRM, câștigătorul alegerilor și singurul partid care nu a participat la guvernările dezastruoase din ultimii ani. Orice combinații politice între ACUM și PDM nu sunt altceva decât o continuare a alianțelor dezastruoase de tipul Alianțelor pentru Integrare Europeană de după 2009.

Viitoarea majoritate parlamentară trebuie formată în jurul PSRM, fiind cel mai reprezentativ partid, de acea, noi dăm start oficial la discuții preliminarii pe acest subiect.

În urma deciziei luate în cadrul ședinței Executivului Politic al PSRM s-a hotărât că în primul rând, vom invita la discuții blocul ACUM.

Această decizie se bazează pe faptul că PSRM și ACUM reprezintă principalele forțe de opoziție de pe ambele eșichiere politice din țară, noi am mai colaborat cu politicienii din partidele acestui bloc în trecut, împreună am organizat proteste împotriva guvernării și vrem să vedem dacă identificăm lucruri pe care le mai avem în comun, care ar putea să contureze o eventuală colaborare politică.

În această ordine de idei, anunțăm că invităm liderii blocului ACUM mâine, marți, la ora 15.00, la sediul PSRM, pentru această discuție preliminară. Ora și ziua pot fi schimbate în funcție de programul ambelor părți.

Vrem să atragem atenția tuturor asupra faptului că nu începem negocierile privind formarea majorității parlamentare, dar la această etapă vorbim doar despre discuții preliminarii, în care vrem să înțelegem ce planuri au partidele din Parlament. După ce vom avea aceste discuții preliminarii și vom înțelege ce planuri au, vom anunța ce facem mai departe și cu cine negociem, ce negociem, în ce formă.

Pentru PSRM scopul prioritar este să formeze o majoritate parlamentară și un Guvern care să înceapă să lucreze cu adevărat pentru țară, pentru cetățenii săi, în acest sens vom manifesta flexibilitate în negocieri, vrem să participăm la consolidarea instituțiilor statului, dar nu ne vom lăsa atrași în luptele dintre alte partide pentru dărâmarea lor sau folosirea în scop politic, considerăm că activitatea instituțiilor trebuie să fie total depolitizată și independentă, nu să se treacă controlul politic asupra lor de la un partid la altul.

Acestea sunt criteriile de bază pe care PSRM le pune la baza primelor discuții politice și apoi a eventualelor negocieri pentru formarea majorității parlamentare.

Asta e tot ce am avut să Vă comunicăm la această etapă. Vom reveni cu detalii în zilele următoare, în funcție de evoluții.

Vă mulțumim.

9 mar

Igor Dodon: Acum, partidele trebuie să se angajeze la modul cel mai responsabil în dialog, pentru a decide viitorul Republicii Moldova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a comentat hotărârea CC. Șeful statului consideră că acum, când Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor parlamentare, partidele trebuie să se angajeze la modul cel mai responsabil în dialog, pentru a decide viitoarea guvernare și soarta politică de mai departe a țării.

Despre aceasta, a scris Igor Dodon, pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

Fie că va fi creată o coaliție majoritară din partide politice care au obținut votul de încredere din partea cetățenilor, fie că vom avea alegeri parlamentare anticipate, partidele trebuie să-și argumenteze foarte clar poziția și să-și asume consecințele. Eu personal, ca Președinte al țării, voi iniția în curând discuții cu principalele forțe politice care au ajuns în Parlament, pentru a găsi împreună soluții optime pentru țară în actuala conjunctură post-electorală.
Le amintesc liderilor politici că interesul național este mai presus de orice și trebuie să ne conducem mereu de acest deziderat
, a subliniat Dodon.

Șeful statului, urmează să convoace ședința de constituire a noii Legislaturi, până pe 25–26 martie, și astfel să înceapă toate procedurile legale în care vor fi implicați noii deputați. La sfârșit, Igor Dodon a felicitat deputații cu prilejul funcțiilor dobândite și a reamintit de înalta datorie față de Moldova pe care o au, ca demnitari.

6 mar

Igor Dodon este pregătit să accepta alianța dintre PSRM și ACUM

Partidul Socialiștilor a ocupat o poziție corectă, declarând că până când Curtea Constituțională nu se va expune cu privire la rezultatele alegerilor și nu va valida mandatele, PSRM nu va purta negocieri cu niciun partid care a acces în Parlament. Despre aceasta a declarat Președintele țării, Igor Dodon, în cadrul emisiunii unui post de televiziune privat.

În primul rând, s-au clasat pe primul loc. În al doilea rând, ei declară în mod clar că nu există nimic de discutat până când CC nu validează mandatele. Da, CEC a anunțat 35 de mandate, însă socialiștii au contestat rezultatele în alte 6 circumscripții, astfel încât pot exista 40 de mandate. Dar este posibil ca rezultatele să fie contestate și în acele circumscripții unde, dimpotrivă, socialiștii au câștigat și, în cele din urmă, pot avea doar 32–33 de mandate. De aceea, Partidul Socialiștilor a adoptat poziția corectă: ei așteaptă decizia Curții Constituționale, după care, în calitate de partid care a învins în aceste alegeri și a primit cel mai mare număr de mandate, va putea înainta anumite propuneri, a spus Dodon.

Potrivit șefului statului, în situația actuală, ar fi logic ca socialiștii și opoziția “de dreapta” să vadă, ce ar putea face împreună împotriva actualei guvernări. Dodon a recunoscut că PSRM și blocul “Acum” au multe deosebiri și divergențe principiale, însă este și ceva ce îi unește: ambele formațiuni au declarat că vor face tot posibilul pentru a schimba guvernarea. Cu toate acestea, șeful statului a condamnat faptul că, în fiecare zi, opoziția “de dreapta” atacă exclusiv PSRM-ul, pe el personal și familia sa, în timp ce, nici socialiștii, nici el personal nu au atacat pe nimeni.

Înțeleg totul, dar nu treceți la persoană. Oare ați văzut măcar odată în lupta aceasta politică dură, să fi atacat familia unui oponent politic? Ce legătură are soția mea, prima doamnă, care a ajutat peste 200 000 de persoane în ultimii 3 ani? Și aici apare întrebarea: este aceasta o încercare de a găsi parteneri împotriva Partidului Democrat? De ce ați venit în parlament? Dacă aveți un obiectiv comun, de a răsturna guvernarea, căutați o limbă comună și continuați. După cum spun rușii, “decideți-vă”. Ce doriți: doar să stați în parlament sau să obțineți niște rezultate?, a subliniat șeful statului.

Dodon a subliniat că, un astfel de comportament sugerează că blocul “Acum” a decis deja ce va face în continuare.

Ei seamănă cu niște copii, care au primit jucăria pe care o doreau demult. Pentru ei, mandatul de deputat era scopul vieții. Dar, întrebarea este ce vor face ei în continuare. Dacă ar avea mai multă logică și mai puțină mândrie și aroganță, ar înțelege că acesta este momentul în care poți trece mai departe. Dacă nu înțeleg, este problema lor. Dar, după 10 zile de la finisarea alegerilor, constat cu regret că, blocul ACUM îi atacă în permanență pe socialiști, pe mine personal și familia mea, deși eu nu am participat în campania electorală. Ce-i aceasta, o metodă de a căuta parteneri pentru a schimba Guvernul? Oare aceasta este o tactică – ca în fiecare zi să se certe cu socialiștii? Cetățenii de rând se întreabă deja ce se întâmplă cu ei. Prin urmare, socialiștii au luat decizia corectă – să aștepte hotărârea Curții Constituționale. Unde se grăbesc toți cu negocierile, acuzațiile? Și dacă rezultatele nu sunt validate? Sau se validează mai puține mandate pentru “Acum” sau pentru socialiști? Trebuie să așteptăm hotărârea finală a CC, a concluzionat Igor Dodon.

5 mar

Deputații PSRM aleși, au declarat că sunt pregătiți să lucreze în echipă

Deputații PSRM aleși, au declarat că sunt pregătiți să lucreze în echipă

Deputații PSRM aleși în Parlamentul RM, au desfășurat astăzi, 5 martie, briefingul în cadrul căruia au mulțumit alegătorilor săi pentru susținere și au declarat că sunt pregătiți să lucreze în Parlament, exclusiv în cadrul unei singure echipe și să realizeze programul electoral al Partidului Socialiștilor pe perioada întregului mandat de deputat.

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, în numele tuturor deputaților PSRM aleși, a exprimat cetățenilor sincere mulțumiri pentru încrederea acordată Partidului Socialiștilor și candidaților PSRM în circumscripțiile uninominale.

Greceanîi a anunțat că, la alegerile parlamentare din 24 februarie, din partea PSRM au fost aleși 35 de deputați, dintre care 18 deputați de pe lista de partid și 17 în circumscripțiile uninominale.

Președintele PSRM a menționat că, scopul briefing-ului organizat astăzi, a fost de a evita speculațiile cu privire la rezultatele alegerilor și crearea oricărui tip de coaliții. Zinaida Greceanîi a subliniat că, până la validarea de către Curtea Constituțională a mandatelor deputaților din cadrul tuturor partidelor și blocurilor politice, PSRM nu va purta negocieri, nici cu candidații independenți, nici cu partidele politice.

De asemenea, a remarcat că, decizia care va fi luată de către Partidul Socialiștilor după validarea mandatelor, va fi o decizie comună a tuturor deputaților PSRM.

În cadrul briefingului s-a dat citire:

Declarația deputaților PSRM aleși în Parlament

Noi, 35 de deputați ai Partidului Socialiștilor, aleși în Parlamentul Republicii Moldova, am primit mandatele de deputat datorită celor 440 de mii de voturi ale alegătorilor noștri, acordate pe 24 februarie 2019, pentru Partidul Socialiștilor.

Cetățenii țării noastre ne-au oferit aceste mandate datorită susținerii echipei Partidului Socialiștilor. Alegătorii ne-au votat pentru ca să implementăm programul promis de către partid cetățenilor Republicii Moldova.

Noi, deputații Partidului Socialiștilor din Parlamentul Republicii Moldova, promitem alegătorilor noștri că vom lucra în noul Parlament numai în cadrul unei singure echipe unite a fracțiunii Partidului Socialiștilor. În cazul în care vom fi presați, preferăm să renunțăm la mandatele de deputat, decât să trădăm echipa PSRM și alegătorii noștri.

Suntem conștienți de responsabilitatea noastră pentru viitorul țării noastre și ne declarăm angajamentul față de valorile, programul și obiectivele Partidului Socialiștilor, precum și de interesele fiecăruia dintre alegătorii noștri.

Promitem să implementăm treptat programul electoral al Partidului Socialiștilor pe perioada întregului nostru mandat de deputat.

1 mar

Vom expune o poziție clară numai după confirmarea definitivă a mandatelor deputaților

Partidul Socialiștilor încă odată mulțumește tuturor cetățenilor care au participat la alegerile parlamentare și în primul rând celor care au acordat votul pentru PSRM și candidații acestuia pe circumscripțiile uninominale.

În pofida faptului, că duminica trecută s-a încheiat campania electorală, în aceste zile de weekend, PSRM desfășoară Zilele de informare politică a cetățenilor – ceea ce a făcut timp de mulți ani. Am fost și vom fi întotdeauna alături de poporul Republicii Moldova.

PSRM remarcă că orice declarație și orice tip de scrisori din partea formațiunilor politice așa-numite “pro-europene”, la această etapă sunt premature. Noi, socialiștii, am contestat rezultatele alegerilor în mai multe circumscripții. De asemenea, în prezent, efectuăm o numărare paralelă a voturilor, rezultatele cărora vor oferi o notă întreg procesului electoral.

Numai după încheierea tuturor procedurilor juridice și decizia finală a Curții Constituționale privind confirmarea mandatelor deputaților, Partidului Socialiștilor va expune poziția clară privind acțiunile ulterioare.

În determinarea viitoarei sale poziții, Partidul Socialiștilor va ține cont exclusiv de voința și interesele alegătorilor săi.

februarie 2019


26 feb

Zinaida Greceanîi a mulțumit alegătorilor săi pentru încrederea acordată

Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a exprimat recunoștința față de alegătorii care i-au acordat încrederea.

Adresez sincere mulțumiri tuturor pământenilor mei din raionul Briceni, precum și tuturor cetățenilor din Republica Moldova, pentru încrederea acordată Partidului Socialiștilor.

Împreună suntem o familie mare și puternică și am demonstrat acest lucru încă odată, la alegerile care au avut loc. Grație încrederii și suportului Dumneavoastră am obținut acest rezultat frumos. Înainte ne așteaptă multă muncă și acțiuni, pe care le vom întreprinde împreună pentru dezvoltarea raionului nostru și a întregii țări.

Vă mulțumesc din suflet și Vă doresc sănătate, prosperitate și tot ce-i mai frumos si deosebit în această viață!, a scris Zinaida Greceanîi pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

25 feb

Socialiștii au contestat rezultatele alegerilor în 6 circumscripții și nu exclud alegeri anticipate

Socialiștii au contestat rezultatele alegerilor parlamentare în 6 circumscripții uninominale și nu exclud desfășurarea alegerilor anticipate. Despre aceasta au anunțat în cadrul briefingului din 25 februarie, conducătorii Partidului Socialiștilor.

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, a exprimat sincere mulțumiri din numele întregii echipe PSRM, tuturor alegătorilor care au votat pentru PSRM și pentru candidații PSRM în circumscripțiile uninominale.

Aceste alegeri au fost destul de complicate, au fost fixate mai multe încălcări a legislației electorale din partea unor concurenți electorali. Noi avem mai multe neclarități în mai multe circumscripții din țară, inclusiv și în circumscripții din regiunea transnistreană, precum și în două circumscripții din municipiul Chișinău și într-o circumscripție din nordul republicii, unde diferența de voturi dintre concurenți este foarte mică. Iar noi nu înțelegem, de ce rezultatele candidatului PSRM care a învins, nu sunt încă prezentate pe site-ul CEC, deși toate procesele verbale au fost deja procesate, a spus Zinaida Greceanîi.

Președintele PSRM a anunțat că, socialiștii vor apela la CEC, cu privire la toate încălcările înregistrate, iar după sistematizarea tuturor materialelor și primirea tuturor răspunsurilor din partea organelor respective, inclusiv a CEC-ului și a Comisiilor electorale de circumscripții, Partidul Socialiștilor va prezenta concluziile cu privire la legitimitatea alegerilor parlamentare care au avut loc.

Noi nu excludem că pot avea loc și alegeri anticipate, a declarat Zinaida Greceanîi.

Reprezentantul PSRM la Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinschi, a anunțat că conform ultimelor informații, la secția de votare din cadrul circumscripției uninominale nr. 4 (Rîșcani, satul Hagimus), candidatul PSRM a câștigat în această circumscripție cu o diferență de aproape 200 de voturi. Cu toate acestea, CEC nu a publicat încă aceste rezultate.

Solicităm organelor electorale urgentarea acestei proceduri, pentru a nu debusola opinia publică, a spus Maxim Lebedinschi. De asemenea, a declarat că, PSRM va contesta rezultatele scrutinelor în cel puțin 6 circumscripții uninominale, inclusiv: Centru-Buiucani și Centru-Botanica din cadrul municipiului Chișinău, Cantemir-Cahul și Cimișlia-Basarabeasca, precum și în două circumscripții destinate pentru stânga Nistrului.

Socialistul a menționat că, au fost documentate toate cazurile de utilizare a resurselor administrative, tentative de corupere a alegătorilor, transportarea organizată a cetățenilor la secțiile de votare, ceea ce a determinat rezultatele votării. Considerăm, că în aceste circumscripții trebuie organizate alegeri anticipate, a subliniat Maxim Lebedinschi.

Secretarul pentru ideologie a PSRM, Ion Ceban, a reiterat că poziția PSRM privind legitimitatea alegerilor care au avut loc, va fi determinată după ce vor avea loc toate procedurile menționate mai sus: Și nu excludem organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

24 feb

Reprezentanții PSRM au mulțumit alegătorilor

Reprezentanții PSRM au mulțumit alegătorilor

Secretarul pentru ideologie a PSRM, Ion Ceban, reprezentantul PSRM la Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinschi și deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, au desfășurat briefingul privind finisarea procesului de vot în republică, la alegerile parlamentare din 24 februarie. Aceștia au mulțumit tuturor alegătorilor și susținătorilor PSRM. Socialiștii au numit ca obiectiv principal pentru următoarea etapă, numărarea corectă și transparentă a voturilor alegătorilor.

Reprezentanții PSRM au remarcat că astăzi, pe parcursul zilei, au fost fixate toate abaterile de la cadrul legal. La secțiile de votare au lucrat peste 10 mii de observatori ai PSRM. Toate informațiile despre încălcări vor fi sistematizate, iar mai târziu vor fi făcute concluzii generale cu privire la legitimitatea alegerilor în ansamblu, precum și la secțiile de votare unde au votat cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în Transnistria.

PSRM numără paralel voturile

Secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban și reprezentantul PSRM la Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinschi, au anunțat jurnaliștii că PSRM numără paralel voturile și că PSRM primește altă informație decât cea prezentată pe site-ul CEC. La începutul primei ore, în data de 25 februarie, au fost procesate doar aproximativ 20% din buletinele de vot.

Reprezentanții PSRM vor anunța poziția finală în data de 25 februarie – după numărarea tuturor voturilor.

Greceanîi: Astăzi se va decide existența în continuare a Republicii Moldova ca stat independent și suveran

Greceanîi: Astăzi se va decide existența în continuare a Republicii Moldova ca stat independent și suveran

Președintele Partidului Socialiștilor, a votat de dimineață, la secția de votare în a cărei rază teritorială își are reședința. Zinaida Greceanîi a menționat că astăzi, este o zi decisivă pentru toată Republica Moldova.

De nenumărate ori am spus că, la aceste alegeri se va decide existența în continuare a Republicii Moldova ca stat independent și suveran. Am votat pentru stabilitate politică, pentru o echipă de profesionaliști și stataliști, pentru cei care știu cum să apere interesele propriei țări și a poporului, a spus Greceanîi.

Potrivit dumneaei, în această situație, aceasta este cel mai important pentru Republica Moldova, pentru că, în ultimii 10 ani s-a produs un dezastru adevărat în republica noastră.

Astăzi avem nevoie de o echipă de stataliști și profesionaliști, care vor ști cum să dezvolte nu doar economia Moldovei, dar și cum să soluționeze toate celelalte probleme existente. Sunt sigură, noua majoritate parlamentară, astăzi, o vor forma cetățenii care vor veni la secțiile de votare. Asta este cel mai important, a conchis liderul PSRM.

22 feb

Mergem la aceste alegeri pentru a învinge și vom învinge!

Mergem la aceste alegeri pentru a învinge și vom învinge!

Conducătorii Partidului Socialiștilor din RM, în cadrul conferinței de presă din 22 februarie, au făcut totalurile campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Ion Ceban: PSRM este pentru alegeri cinstite și libere

Secretarul pentru ideologie a PSRM, Ion Ceban, a menționat în cadrul conferinței de presă că, aceasta a fost una dintre cele mai murdare și mai urâte campanii electorale din istoria Republicii Moldova, cu multe dezinformări, cu multe atacuri atât la partide, cât și la reprezentanții acestora.

Potrivit acestuia, socialiștii au înregistrat zeci de contestații și sesizări privind încălcarea legislației electorale. Toate acestea sunt înregistrate, documentate și transmise Comisiei Electorale Centrale.

Ion Ceban a numit condițiile pentru votare a cetățenilor noștri din străinătate și din Transnistria drept obstrucționarea exercitării dreptului cetățenilor la vot liber. De asemenea, printre încălcări, acesta a remarcat și utilizarea resurselor administrative.

Ion Ceban a declarat că, Partidul Socialiștilor a făcut o campanie foarte corectă și se declară pentru alegeri cinstite și libere. El a îndemnat cetățenii să voteze duminică în conformitate cu convingerile lor.

Oameni buni, nu aveți frică să votați, chiar dacă sunteți intimidați de diferiți reprezentanți ai guvernării, ai instituțiilor, ai companiilor. Știm că acest lucru se întâmplă peste tot, dar nimeni nu vă poate face nimic. Ei, astăzi vă sperie pentru că sunt deja în agonie totală. Noi, venim în această campanie să învingem și noi vom învinge!, a declarat Ion Ceban.

Zinaida Greceanîi: Ne-am asumat niște angajamente pe care suntem capabili să le executăm

Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a adus sincere mulțumiri tuturor colegilor și susținătorilor partidului, care au promovat activ Platforma electorală a PSRM, care se bazează pe programul socio-economic pentru următorii patru ani de guvernare.

Ne-am asumat niște angajamente pe care suntem capabili să le executăm, iar acestea nu sunt promisiuni deșarte, care se fac de obicei în campania electorală. Colegii mei au organizat peste opt mii de întrevederi în fiecare localitate din Republica Moldova, unde au interacționat cu peste 500 mii de alegători. Oamenii au încredere în noi, oamenii vor o schimbare și speră la un viitor mai bun, aici la noi în țară, în Republica Moldova și noi putem face acest lucru, a spus Zinaida Greceanîi.

Președintele PSRM a exprimat poziția partidului privind crearea unei coaliții după alegeri.

Coaliția o facem cu alegătorii, cu cetățenii Republicii Moldova, pentru că doar cetățenii pot să formeze această coaliție majoritară, a subliniat Zinaida Greceanîi.

Bogdan Țîrdea: Vom izbăvi țara de corupție și fărădelegi

Deputatul PSRM, politologul Bogdan Țîrdea a remarcat faptul că, oligarhii s-au unit împotriva PSRM la alegerile din 2014, din 2016 și din 2019.

Și astăzi, la alegerile parlamentare, ei din nou sunt împotriva noastră, împotriva poporului. Ei au dezlegat toți câinii: am fost atacați de oligarhi, criminali, unioniști, activiștii LGBT, democrați, toți cei care au fost împreună și au atacat și zi și noapte socialiștii.

Se pare că noi “am furat” miliardul, noi “am furat” BEM, noi suntem “vinoveți” de războiul din Vietnam și de foametea din Cambodgia, în general pentru tot, de ce se fac vinoveți ei, suntem declarați “vinoveți” noi. Este evident că, lovesc în partea noastră pentru că se tem, pentru că nu suntem ca ei, pentru că nu suntem în buzunarul lor, pentru că suntem împotriva lor și pentru că anume noi vom veni la guvernare și vom izbăvi țara de oligarhi, de corupție și fărădelegi.

Noi am fost împotriva lor când au furat aeroportul, am fost împotriva lor când au furat BEM, când ei au închis școli, spitale, când au predat stadioane, când au predat țara. Întotdeauna am fost împotriva acestor domni și aproape de oameni, de aceea, astăzi oamenii sunt aproape de noi. Și de aceea vom învinge.

A rămas ultima bătălie. Și sunt sigur, și voi sunteți siguri, și tot poporul este sigur că vom învinge. Împreună cu steaua, împreună cu PSRM, a subliniat Bogdan Țîrdea.

Vlad Batrîncea: Nu te încrede în nimeni – votează steluța!

În această campanie, împotriva PSRM au acționat toți cei care au dorit, totuși numai socialiștii pot realiza ca cetățenii țării noastre să ducă o viață decentă, a menționat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

Guvernarea a lansat o serie de așa numite partide “răpitoare”, care 24 de ore pe zi, la toate posturile de televiziune, au atacat exclusiv Partidul Socialiștilor. Minciuni, manipulări, înșelăciune. Împotriva noastră au fost utilizate cele mai murdare, violente, subtile și cinice tehnologii. Dar acest lucru ne-a făcut să devenim mai puternici. Din acest motiv oamenii doar s-au apropiat de noi și în fiecare zi, în fiecare orașe și sate din republică, oamenii vorbesc despre faptul că PSRM, este ultima speranță și doar victoria socialiștilor este șansa oamenilor de a rămâne în țară, este șansa pentru un viitor mai bun. Nu te încrede în nimeni – votează steluța!, a spus Vlad Batrîncea.

21 feb

PSRM îndeamnă cetățenii să nu cedeze provocărilor în timpul alegerilor

PSRM îndeamnă cetățenii să nu cedeze provocărilor în timpul alegerilor parlamentare din 24 februarie. Cu acest apel au venit în cadrul conferinței de presă din 21 februarie, secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban și reprezentantul PSRM la CEC, Maxim Lebedinschi.

În ultima perioadă primim multe semnale precum că cetățenilor, li se propune să-și fotografieze buletinele de vot. Informăm cetățenii că, în conformitate cu punctul 68 a Regulamentului de activitate a birourilor electorale, se interzice fotografierea buletinelor de vot după aplicarea ștampilei. Orice încercare de a încălca această normă, poate fi calificată ca fiind încălcarea dreptului la secretul votului, adică încălcarea garanției constituționale a cetățeanului că votul acestuia este liber exprimat, a spus Maxim Lebedinschi.

Acesta a declarat că, PSRM vine cu un apel public către Comisia Electorală Centrală ca să intervină în această situație și să elaboreze o circulară prin care să fie atenționați toți membrii secțiilor de votare, privind inadmisibilitatea încălcării secretului votului cetățenilor RM.

De asemenea, Maxim Lebedinschi a anunțat despre alt fapt, care într-un fel sau altul poate să atenteze la libertatea votului cetățeanului, când cetățenilor li se propune “să-și vândă votul”, adică este vorba despre tentative de corupere a alegătorilor.

Aceasta este o infracțiune și se pedepsește în conformitate cu legea penală. Îndemnăm toți cetățenii RM să voteze conform preferințelor sale politice și să nu se lase ademeniți pentru a vota conform solicitărilor contra unor surse bănești. Toate aceste cazuri vor fi documentate și vom sesiza organele de poliție și procuratură pentru a trage la răspundere persoanele vinovate de comiterea unor astfel de infracțiuni, a subliniat Maxim Lebedinschi.

De asemenea, a remarcat situația creată cu privire la secțiile de votare pentru cetățenii RM care locuiesc în Transnistria.

Cum am promis, noi am contestat hotărârea CEC, cu privire la transferarea a mai mult de douăzeci de secții de votare în alte localități cum sunt: Călărași, Cahul, Chișinău, Bălți și altele. Drept urmare cetățenii din stânga Nistrului pentru a-și exprima dreptul de vot, vor fi nevoiți să parcurgă distanțe de zeci de kilometri, iar în unele cazuri peste 100 de km. Considerăm că, este o îngrădire directă a drepturilor acestora de a-și exprima votul.

Maxim Lebedinschi a menționat că la moment, cauza privind transferarea secțiilor de votare, este în curs de examinare la Curtea Supremă de Justiție. Chiar dacă Curtea Supremă de Justiție va încerca să mențină hotărârea CEC, PSRM se va adresa la Curtea Europeană a drepturilor omului.

Ion Ceban a remarcat că, multe semnale despre planificarea încălcărilor legislației electorale, provin din partea întreprinderilor și instituțiilor de stat, inclusiv din partea departamentelor medicale, educaționale și altele.

Ceban a venit cu un îndemn către cetățeni ca, să nu cedeze provocărilor și să voteze la alegeri numai în conformitate cu convingerile lor.

19 feb

Socialiștii vor lupta împotriva corupției, inclusiv prin introducerea tehnologiilor digitale

Candidații PSRM au vorbit în cadrul conferinței de presă din 19 februarie, despre modul în care PSRM intenționează să lupte împotriva corupției prin implementarea tehnologiilor digitale.

Implementarea masivă și forțată a tehnologiilor digitale în toate domeniile de administrația publică, la toate nivelurile, înseamnă combaterea corupției, care, continuă să distrugă țara noastră din interior, a declarat consilierul municipal al PSRM, Gaik Vartanean.

Acesta a remarcat că socialiștii deja, de mai mulți ani sunt în favoarea maximizării introducerii serviciilor publice electronice. Socialistul a prezentat exemplul implementării cu succes a tehnologiilor la nivel de partid și de municipalitate.

PSRM este singurul partid din țară care a introdus conceptul de “partid al poporului”, care prevede nu numai comunicarea zilnică, săptămânală între deputați și consilierii PSRM cu cetățenii, ci și proiectul petitia.md, în cadrul căruia pe parcursul mai multor ani, zeci de mii de oameni utilizează acest serviciu și pot lua legătura cu reprezentanți PSRM.

Consilierii municipali ai PSRM au implementat proiectul decide.md, în bază căruia locuitorii din Chișinău pot prezenta propunerile lor referitor la bugetul capitalei.

Consilierul municipal al PSRM, Nichita Țurcan a remarcat că, până la moment nu se poate spune, câți pasageri circulă cu transportul public în Chișinău, ce venituri se acumulează, câte persoane care nu achită taxa se plimbă cu transportul public.

Chiar și acum noi trebuie să transferăm banii din mână în mână. Tichetele noastre unice de călătorie încă se imprimă pe hârtie. Încă în anul 2017, socialiștii au votat în Consiliul Municipal pentru proiectul privind introducerea unui bilet electronic în Chișinău, care ar permite cetățenilor să nu folosească banii fizici. Fiecare pasager va avea o cartelă electronică, cu care va putea să se deplaseze în oraș, să schimbe tipul de transport.

Cu toate acestea, nu a avut loc încă un salt puternic în această direcție. Pentru că autorităților le este convenabil ca să țină cash-ul în mână. Nimeni nu poate spune câți pasageri reali avem, aceste date pur și simplu nu există. Acesta și este fenomenul de corupție: banii care ar trebui divizați pentru dezvoltarea orașului și a parcurilor de transport public, merg în buzunarul unei persoane necunoscute, a subliniat socialistul.

De asemenea, a prezentat drept exemplu, introducerea echipamentului special în Parlament și în Consiliul municipal, pentru votarea electronică.

În Parlament și în Consiliul municipal au fost instalate echipamente speciale pentru a înregistra cine și cum votează. Oamenii trebuie să vadă cum fiecare dintre cei aleși votează pentru anumite proiecte. Cu toate acestea, acest echipament nu este folosit, a spus consilierul municipal.

El a menționat că, socialiștii vor continua să pună în aplicare proiecte, inclusiv votul electronic în cadrul alegerilor.

Gaik Vartanean a menționat că, fracțiunea PSRM a insistat asupra implementării proiectului, care prevede difuzarea online a tuturor ședințelor Comisiilor de specialitate ale Consiliului municipal Chișinău și posibilitatea cetățenilor de a avea acces la arhivele ședințelor.

Deoarece majoritatea chestiunilor cu privire la terenuri, prevederile cărora implică posibilitatea de corupție, se desfășurau cu ușile închise. Am oprit această practică și suntem siguri că în acest fel, au fost stopate un număr mare de decizii corupte, a declarat Gaik Vartanean.

El a menționat despre un alt proiect important, pe care socialiștii au reușit să-l lanseze, acestea sunt achizițiile publice electronice. Socialistul a enumerat câteva exemple care demonstrează importanța acestora și care este motivul pentru care socialiștii insistă asupra implementării proiectelor, chiar dacă va există un număr mare de oponenți.

Socialistul a remarcat despre informațiile publicate recent în presă. În special, la începutul acestei luni, Departamentul de Educație al sectorului Ciocana a anunțat o licitație pentru achiziționarea unei mașini de serviciu. În acest scop, au fost propuse 250 mii lei. Și asta în timp ce părinții colectează bani pentru lucruri elementare copiilor.

De asemenea, achiziționarea serviciilor costisitoare a fost remarcată și la Direcția Educație din sectorul Rîșcani. Astfel, au fost cheltuit 82 mii de lei pentru dezvoltarea și întreținerea site-ului. Trebuie remarcat că anterior, Departamentul de Educație al sectorului Botanica a plătit 19 mii lei pentru un serviciu similar.

Cum au apărut aceste achiziții? Ei au trecut pe lângă sistemul de licitație de stat, M-Tender, care prin decizia Guvernului obligă instituțiile de stat să utilizeze acest serviciu din noiembrie 2018. Anul trecut, în luna februarie, Consiliul municipal a decis că toate achizițiile ar trebui să se petreacă doar prin M-Tender. Special, am luat o înregistrare a Departamentului de Educație din sectorul Rîșcani – sunt 9 terenuri pe parcursul anului trecut. Dar pe site-ul Direcției, unde a fost publicat un raport privind toate achizițiile publice, sunt în total 136 de achiziții care au trecut pe lângă sistemul de achiziții publice. Cum au trecut acești banii pe lângă trezorerie, ce funcționari sunt cointeresați în acest sens?, se întrebă socialistul.

Majoritatea angajaților din sectorul public primesc salarii mizere, inclusiv pentru că, la nivel de conducere, furtul are loc pe o scară imensă, tocmai pentru că sistemele electronice nu sunt utilizate transparent, a spus socialistul. Potrivit lui, nu numai socialiștii, dar și toți angajații organizațiilor bugetare, toți contribuabilii, toți cetățenii Republicii Moldova, ar trebui să fie cointeresați în introducerea sistemelor electronice, care vor contribui la creșterea veniturilor în buget.

O societate bolnavă nu poate educa o generație sănătoasă

Candidații Partidului Socialiștilor la funcția de deputat, au prezentat în cadrul conferinței de presă din 19 februarie, poziția PSRM privind dezvoltarea științei, culturii și sportului.

Candidatul PSRM, Vasile Bolea a remarcat că în ultimii ani, sectorul public al culturii și sportului trece prin momente dificile: monumentele culturale sunt distruse, iar infrastructura sportivă lasă mult de dorit. Pe teritoriul unde au fost stadioane sportive și bazine în Chișinău și în alte orașe, actualmente se construiesc complexuri locative.

Nu avem un stadion olimpic. Din păcate această guvernare a hotărât să cedeze Stadionul Republican, cu scopul de a oferi teritoriul pentru construcția Ambasadei SUA, a spus Vasile Bolea.

Socialistul a remarcat că, societatea moldovenească în ultimii ani trăiește într-o stare de depresie permanentă.

Societatea noastră are nevoie de victorii, pentru ca cetățenii noștri să se mândrească de prestațiile sportivilor noștri, a cântăreților, a oamenilor de cultură.

Candidatul PSRM, Silvia Grigorieva a amintit că societatea poate fi considerată dezvoltată, civilizată, prosperă, doar în cazul în care are o cultură bine determinată și la nivel.

Cultura se intercalează cu toate domeniile de activitate ale omului,dar în primul rând este legată de educație și învățământ. Consider că educația, cultura și învățământul fac un tot întreg, a subliniat candidatul.

Aceasta a subliniat că, ceea ce se întâmplă în ultimii ani în Republica Moldova, în acest domeniu, este un dezastru: S-au închis școli în foarte multe sate, iar aceasta a afectat nivelul general al culturii generației. Părinții își abandonează copiii, atunci despre care nivel de cultură se poate vorbi? O societate bolnavă nu poate educa o generație sănătoasă.

Candidatul PSRM, Alexandr Odințov a prezentat drept exemplu activitatea guvernării privind dezvoltarea domeniului cultural, prin schimbarea destinației terenului, unde se afla Centrul Muzical, alături de Palatul de Cultură al Feroviarilor, într-un teren pentru construcția clădirilor multietajate.

De asemenea, a remarcat modului în care Academia de Științe din Moldova se destramă, deoarece conducerea Academiei se ocupă cu afaceri în locul științei și cu vânzări de bunuri.

Candidații PSRM au remarcat faptul că țara noastră are tradiții frumoase, statul ar trebui să susțină talentele din domeniul științei, culturii și sportului, să formeze o infrastructură adecvată pentru a dezvolta țara, dar să nu transforme totul în haos și deznădejde.

18 feb

Guvernarea pregătește terenul pentru nerecunoașterea alegerilor

Guvernarea pregătește terenul pentru nerecunoașterea alegerilor

Despre desfășurarea campaniei electorale au vorbit în cadrul conferinței de presă din 18 februarie, conducerea Partidului Socialiștilor din RM.

Zinaida Greceanîi: Socialiștii au organizat întrevederi electorale cu 400 de mii de persoane

Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a menționat că, în ultima săptămână înaintea alegerilor, care este și cea mai dificilă, toți concurenții sunt preocupați de modul în care să convingă cetățenii să voteze în favoarea lor. Cu toate acestea, majoritatea locuitorilor din republică sunt determinați deja, consideră președintele PSRM, care nu o singură dată a mers practic prin toate localitățile din circumscripția Briceni, pentru care candidează la funcția de deputat.

Zinaida Greceanîi a raportat că, de la începutul campaniei electorale, socialiștii au organizat peste 7,1 mii de întrevederi, în cadrul cărora, în total au discutat cu 400 mii de persoane, cărora le-a fost prezentată platforma PSRM și programul de dezvoltare economică pentru următorii 4 ani.

Președintele PSRM a menționat că, în cadrul întrevederilor oamenii abordează o varietate de probleme, în principal de natură internă și personală, dar au vorbit și despre problemele sistemului care se referă la administrația publică.

Monitorizarea activităților concurenților electorali a demonstrat că, reprezentanții de la guvernare și cei ai autorităților locale utilizează în mod activ resursele administrative, a declarat Zinaida Greceanîi, menționând că, multe încălcări ale legislației electorale se înregistrează și în activitățile spoilerilor partidului de guvernământ. Președintele PSRM a subliniat că, toate încălcările au fost înregistrate, iar informațiile despre acestea vor fi transmise CEC-ului.

Fadei Nagacevschi: Guvernarea pregătește terenul pentru nerecunoașterea alegerilor în ansamblu, cât și a mandatelor în unele circumscripții

Pe parcursul săptămânii trecute, socialiștii au monitorizat activitatea concurenților electorali, a raportat avocatul PSRM, Fadei Nagacevschi. Cu regret, acesta a remarcat că, oponenții PSRM nu respectă prevederile Codului Electoral. Fadei Nagacevschi a remarcat că sunt utilizate resursele administrative de către partidul de guvernământ, se corup alegătorii fiindu-le oferite daruri, ceea ce este interzis prin lege și prevede inclusiv răspunderea penală.

În același timp, s-au amplificat atacurile nefondate și acuzațiile false ale adversarilor împotriva PSRM, care au putut fi observate și în campaniile electorale anterioare. De asemenea, avocatul a menționat despre spamul lui Kalinin, care se ocupă exclusiv de denigrarea PSRM, pentru care va trebui să răspundă în instanță.

Fadei Nagacevschi a remarcat despre hotărârea extrem de ridicolă a CEC, care a stabilit o legătură cauzală între PSRM și Președintele Republicii Moldova, pe baza campaniei de informare a șefului statului privind amnistia migranților și redeschiderea exporturilor moldovenești în Federația Rusă.

Considerăm că este o hotărâre obraznică și politică, deoarece Președintele RM a avut pe parcursul mandatului său circa 250 de întrevederi cu cetățenii. Acesta nu a participat în cadrul campaniei electorale, ci a desfășurat o activitate continuă de informare și de comunicare cu publicul. Ceea ce ține de amnistia migranților, această procedură a început încă în 2017, la începutul anului a fost anunțată o primă etapă a amnistiei migranților, unde au fost amnistiați circa 17,5 mii de cetățeni ai RM, care se aflau în condiții de ilegalitate pe teritoriul FR. A doua etapă a amnistiei vizează o pătură mult mai largă de cetățeni. Exportul este, de asemenea o chestiune destul de sensibilă și ea vizează în perioadă de 6 luni de zile, de aceea președintele RM nu că este în drept, ci este obligat să anunțe cetățenii țării despre faptul că ar putea beneficia de condițiile exportului propuse de către Federația Rusă, a spus Nagacevschi.

Acesta și-a exprimat regretul cu privire la hotărârea CEC care marchează imprevizibilitatea întregului proces electoral. Avocatul a amintit despre situația mandatului din cadrul alegerilor locale, unde în baza unei hotărâri au fost anulate alegerile. Potrivit acestuia, hotărârea CEC cu privire la activitățile președintelui este ca o bombă la baza validării, în principiu, a alegerilor din RM.

Fadei Nagacevschi consideră că, guvernarea pregătește anumite tentative de anulare a anumitor mandate din anumite circumscripții, unde ar putea învinge Partidul Socialiștilor, precum că în hotărârea CEC se menționează candidații PSRM din aceste circumscripții. Avocatul a venit cu un apel către oponenții electorală, să respecte legea și drepturile alegătorilor de a alege independent, fără panică și haos în țară.

Vlad Batrîncea: Cetățenii noștri sunt excluși din procesul electoral

Partidul Socialiștilor continuă monitorizarea activității oponenților săi politici și în primul rând este vorba despre partidul de guvernământ, Partidul Șor, care de fapt zilnic corup alegătorii din RM, iar organele de drept prefăcându-se că nu observă aceste lucruri, a anunțat despre aceasta secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

Acesta a menționat că despre concluziile care le-a făcut PSRM, vor discuta în cadrul ultimei conferințe de presă care se va desfășura pe data de 22 februarie. Cu toate acestea, Vlad Batrîncea a remarcat despre hotărârea CEC de a transfera secțiile de votare în Transnistria. Potrivit lui, aceasta nu este altceva decât o încercare de a reduce numărul cetățenilor care vor veni la secțiile de votare pe 24 februarie.

Considerăm că este o dorință foarte clară de a crea diverse bariere în exercitarea dreptului constituțional de vot exercitat de cetățenii RM ce locuiesc în Transnistria, a spus Vlad Batrîncea.

De asemenea, a amintit despre hotărârea guvernării de a deschide doar 11 secții de votare pe teritoriul FR, unde locuiesc peste 500 mii de moldoveni, acest lucru este considerat de către PSRM o încălcare flagrantă a legii.

Concetățenii noștri sunt practic scoși în afara procesului constituțional electoral. Ceea ce s-a produs în SUA, acolo unde secțiile de votare au fost deschise în incinta bisericilor, demonstrează influența evidentă a unui candidat politic. Dacă ar fi să sumăm toate acestea, plus utilizarea resurselor administrative, coruperea alegătorilor, deschiderea unei singure secții de votare în Canada pentru zeci de mii de cetățeni, apar mari semne de întrebare față de legitimitatea prezentului scrutin, a declarat Vlad Batrîncea.

Ion Ceban: Pe 24 februarie toată lumea este liberă să facă propria alegere

Din teritorii, precum și din instituțiile de stat apar tot mai multe semnale prin care, în mod abuziv guvernarea încearcă să utilizeze la maxim presiunile asupra cetățenilor, precum și utilizarea resurselor administrative și alte lucruri care nu ar trebui să fie în cadrul unui scrutin democratic și corect, a declarat secretarul pentru ideologie a Partidului Socialiștilor, Ion Ceban.

Mă refer aici la primarii care intimidează cetățenii, directorii instituțiilor de învățământ și medicale, cei de la asistență socială și mulți alții. Din informațiile pe care le deținem, sunt presiuni făcute și asupra agenților economici, unii chiar sunt impuși să facă declarații în favoarea Partidului Democrat. Toate aceste lucruri ne îngrijorează foarte mult. Noi venim cu un apel către toată lumea, nu vă lăsați intimidați, nimeni nu poate să vă preseze în cabină, acolo unde veți merge nemijlocit să puneți ștampila, a spus Ion Ceban.

Comentând faptul, că cetățenii sunt intimidați că, dacă nu votează “corect”, vor fi concediați de la locul de muncă sau vor rămâne fără pensie, Ion Ceban a remarcat că acest lucru este imposibil și a subliniat că, pe 24 februarie, toată lumea este liberă să facă propria alegere.

Trebuie de pus capăt acestor presiuni și imixtiuni în procesul de alegeri din RM, a adăugat socialistul.

Acesta a venit cu un apel către democrați, ca să înceteze să terorizeze și să intimideze cetățenii.

Socialiștii intenționează să oprească distrugerea sistemului de sănătate din republică

Candidații Partidului Socialiștilor la funcția de deputat au prezentat în cadrul conferinței de presă din 18 februarie poziția PSRM cu privire la starea sistemului național de sănătate.

Candidatul PSRM la funcția de deputat, Dinari Cojocaru, a menționat că, atunci când abordăm problema privind deficiențele medicinii ca o consecință a actualei guvernări, ar fi mai bine să vorbim despre degradarea sistemului medical, despre distrugerea treptată a acestuia.

Știți că în ultimii 10 ani, în RM au avut loc mai multe tipuri de comasare, regionalizare, optimizare, este vorba despre ruinarea sistemului medical. Și acum Ministerul Sănătății este în favoarea regionalizării instituțiilor medicale. Dar de ce nimeni nu a calculat cât timp va merge acea ambulanță dintr-un sat de la periferie până la instituția medicală? Va ajunge în mai mult de o oră, iar pacientul poate nici să nu ajungă până la spital, în cazul în care este vorba despre o patologie mai severă, a declarat Dinari Cojocaru.

De asemenea, socialistul a remarcat despre “libera” practică a medicilor de familie, pe care o introduce guvernarea. În prezent, policlinicile, centrele medicilor de familie sunt construite astfel încât toți medicii specialiști să fie localizați într-un singur loc și tot aici să fie efectuate unele teste de laborator.

Întrucât medicii de familie vor trebui să-și desfășoare practica separată, vor trebui să încheie contract pentru toate serviciile furnizate de clinici. De exemplu, analiza de sânge într-o instituție de stat costă 60 lei, dar în cele private, aceeași analiză costă de la 120 lei și mai mult. Cât de mult se vor majora cheltuielile?

Socialistul consideră că, prin realizarea următoarei reforme, guvernarea distruge în cele din urmă sistemul de sănătate și, în special, sistemul de medicină primară, care este încă unul dintre cele mai stabile.

Dinari Cojocaru a reamintit poziția guvernării, care consideră că spitalele din republică nu aduc profit, de aceea acestea sunt închise.

Ni se spune că bani pentru spitale nu sunt, dar totodată vedem o creștere masivă a instituțiilor private, aceste instituții sunt mulțumite de volumul de lucru pe care îl au și de numărul de pacienți, a spus socialistul, care a remarcat cum se face optimizarea instituțiilor medicale prin diverse scheme dubioase.

De asemenea, acesta este indignat de faptul că, investigațiile costisitoare sunt făcute de către clinicile private, cu toate că astfel de investigații ar putea fi făcute și de către instituțiile medicale de stat.

Candidații PSRM au vorbit despre faptul că în noua componență a Parlamentului vor iniția o serie de proiecte de legi menite să mențină sistemul de sănătate, să protejeze drepturile pacienților, medicilor și tinerilor specialiști.

16 feb

Socialiștii vor apăra valorile tradiționale

Socialiștii vor apăra valorile tradiționale

Candidații Partidului Socialiștilor la funcția de deputat au prezentat astăzi, 16 februarie, poziția PSRM în ceea ce privește păstrarea valorilor și a familiilor tradiționale.

Fiecare societate la bază, are valori care o consolidează și o ajută să treacă peste momentele cele mai dificile. În Republica Moldova aceste valori sunt familia tradițională și creștinismul ortodox. Peste 95% din populația Republicii Moldova reprezintă creștinii ortodoxi, este un indicator foarte important dar și mai important faptul că ortodoxia ne ajută să trăim cu toții în liniște și pace, a spus candidatul PSRM, Olga Rață.

Aceasta a remarcat că, alte țări au o mulțime de confruntări, inclusiv chiar și armate care pornesc de la divergențele de ordin confesional. Dar în Moldova este exact invers, creștinismul ortodox asigură în mare parte legătura între etniile convețuitoare.

Candidatul PSRM, Vladimir Odnostalco a menționat că, valoarea de bază în Republica Moldova este familia tradițională. Totuși, astăzi, însăși instituția familiei este supusă unor încercări mari.

Astăzi, sub masca protecției drepturilor, se încalcă instituția familiei, se promovează relațiile non-tradiționale. Aceste valori sunt străine societății noastre, care încearcă să ni se impună, dar acest lucru este greșit, a subliniat socialistul.

El a remarcat că în 2017, Republica Moldova a înregistrat cea mai mică rată a natalității, din întreaga perioadă de când suntem o republică independentă, puțin peste 34 de mii. În același timp, țara noastră a devenit lider în ceea ce privește mortalitatea infantilă în regiune.

Am devenit ostatici ai autorităților, care primesc credite în schimbul susținerii așa-numitelor minorități sexuale. Toate acestea se întâmplă din cauză că la guvernare stau lobby-iștii care nu leagă viitorul familiilor și copiilor săi cu Republica Moldova, a declarat candidatul și a menționat că, pentru păstrarea instituției familiei este necesară o abordare sistematică complexă, pe care Partidul Socialiștilor intenționează să o aplice după alegeri.

PSRM mereu a pledat pentru păstrarea familiei tradiționale și a ortodoxiei. Vom apăra și vom menține aceste valori, pentru că aceasta este angajamentul prezentului pentru a asigura un viitor decent pentru fiecare dintre noi și pentru Republica Moldova în ansamblu, a conchis candidatul PSRM la funcția de deputat, Elena Vîjga.

15 feb

Grigore Novac: Vom iniția reducerea tarifului pentru căldură

Grigore Novac: Vom iniția reducerea tarifului pentru căldură

În 2018, fracțiunea Partidului Socialiștilor a propus în Parlament introducerea unor amendamente la Legea nr. 303, privind serviciul public de alimentare cu apă și canalizare, conform căruia furnizorul va trebui să încheie direct contracte cu consumatorii. În pofida acestui fapt, legea nu este respectată, contractele individuale nu sunt încheiate cu toți consumatorii.

Candidatul PSRM la funcția de deputat în circumscripția uninominală nr. 31, Grigore Novac, a anunțat vineri, în cadrul conferinței de presă că, potrivit Legii nr. 303, consumatorii trebuie să plătească suplimentar cubii de apă.

Calcularea se face în baza tarifelor pentru apă, conform volumului de apă înregistrat la contoarele instalate în apartamente și la cel comun instalat la tranșamentul blocului care redistribuie integral volumul. Cota acumulată depinde de datele de pe contorul comun. Cum putem noi în principiu să luptăm cu această hoție legalizată? Unica soluție pentru combaterea facturării frauduloase a cotei părți la apa potabilă este, obligarea furnizorului să încheie contracte individuale cu toți proprietarii în parte, a afirmat Novac.

Potrivit acestuia, după alegeri, în noua componență a Parlamentului, socialiștii vor propune o inițiativă legislativă pentru anularea Legii nr. 303.

De asemenea, candidatul la funcția de deputat a afirmat că, fracțiunea PSRM a cerut revizuirea tarifului pentru energia termică în Parlament. Însă Partidul Democrat și aliații săi au blocat această inițiativă.

Considerând că prețurile la gazele naturale au fost reduse, noi în noul Parlament vom propune revizuirea costului unei gigacalorii pentru căldură, a subliniat Novac.

De asemenea, el a arătat facturile de la Termoelectrica, unde pe verso, au fost tipărite mesaje prin intermediul cărora este făcută agitație pentru candidatul PDM în circumscripția uninominală nr. 31, Chiril Gaburici.

Pentru mine personal este straniu să văd cum Termoelectrica este atrasă în campania electorală. Vedem cum pe clădirea întreprinderii sunt instalate banere care conțin mesaje cu privire la chemarea la vot pentru un partid anumit. Și nu știu de ce, CEC nu atrage atenția la această încălcare, chiar dacă am depus mai multe sesizări în acest sens. Este ciudat când aceștia nu observă încălcări evidente. În plus, Gaburici, împreună cu candidatul de la Partidul Șor, au lipit pe toți stâlpii afișele sale publicitare. Dacă nu faceți în oraș curat, cel puțin nu-l murdăriți mai tare, a declarat candidatul PSRM, Grigore Novac.

Socialiștii intenționează să adopte un nou Cod de educație

Despre situația critică din sistemul educațional, au discutat în cadrul conferinței de presă, din 15 februarie, candidații PSRM la funcția de deputat.

Reformele educaționale în Republica Moldova au început în prima jumătate a anilor ’90, odată cu introducerea noilor standarde curriculare pentru republica noastră, a amintit candidatul PSRM, Alexandr Usatîi.

Am avut standarde sovietice. Astăzi, Finlanda ocupă o poziție de lider în lume în domeniul educației, care a împrumutat foarte mult de la școală sovietică, pe care noi am anulat-o cu o lovitură de stilou, într-o bună zi. Introducerea curriculumului a aruncat sistemul nostru educațional cu câțiva ani în urmă. Și, începând cu anul 2009, procesul de degradare a educației a devenit evident, a spus socialistul.

El a menționat că, indiferent cine a ocupat funcția de ministru al educației – nu au contribuit cu nimic bun pentru sistemul educațional.

Programul de instruire este supraîncărcat, absolut la toate disciplinele, elevii nu reușesc să studieze materialul în timpul lecțiilor. Dacă, undeva elevii obțin premii la olimpiezi, atunci aceasta este rezultatul efortului extraordinar și al costurilor financiare din partea părinților, care plătesc pentru ore suplimentare de instruire, a spus candidatul.

Alexandr Usatîi a reamintit că, după “reforma”, prin care au fost introduse camerele de luat vederi în centrele pentru absolvirea examenelor de bacalaureat, calitatea cunoștințelor absolvenților nu s-a schimbat – dar aproximativ 50% dintre absolvenți nu pot susține testul de bacalaureat.

Toate aceste greșeli au fost permise de actuala guvernare și este clar că sistemul educațional trebuie reformat, a subliniat candidatul.

Candidatul PSRM la funcția de deputat, Vladimir Odnostalco, a citat statisticile, care demonstrează “succesele” actualei guvernări.

În anul 2010, în Republica Moldova existau 1 526 de școli, iar în anul 2019 – deja 1 246, au fost închise 280, reorganizate 304 școli, iar în 667 de școli clasele au fost reunite. Doar în ultimii trei ani au fost închise 83 de școli.

Din anul 2010 până în 2018, 9,7 mii de cadre didactice au fost concediate, inclusiv în ultimei trei ani au fost concediați 3,1 mii de profesori.

Există mulți pensionari care lucrează în școli – 27% din numărul total. Aceasta vorbește despre faptul ca pensionarii lucrează nu din dorință, dar din motiv că cei tineri nu doresc să activeze în sistemul de învățământ.

Numărul elevilor în 2010 a fost de 353 mii, iar în 2018 deja de 335 mii, adică cu 18 mii de elevi mai puțini.

Aceasta nu este doar o statistică, aceste cifre arată că familiile au părăsit țara împreună cu copiii. Cei mai mulți fiind elevi din mediul rural. Atunci când în sat nu există primărie, școală, punct medical – satul moare, aceasta este o politică distructivă promovată de actuala guvernare, a subliniat socialistul.

El a menționat că, după alegeri, socialiștii vor efectua revizuirea completă a instituțiilor de învățământ ce au fost închise, iar în noua componență a Parlamentul, fracțiunea PSRM va prezenta pentru examinare un nou Cod al Educației.

Candidatul PSRM, Alla Rusu-Antoci, a declarat că, din cauza educației de proastă calitate, numărul cazurilor de abandon școlar au crescut cu 40%. Potrivit acesteia, socialiștii au soluții pentru toate problemele enumerate.

14 feb

Socialiștii intenționează să anuleze hotărârea privind celebrarea Zilei Europei pe data de 9 mai

Socialiștii intenționează să anuleze hotărârea privind celebrarea Zilei Europei pe data de 9 mai

Partidul Socialiștilor intenționează să realizeze anularea hotărârii Parlamentului privind celebrarea Zilei Europei pe data de 9 mai. Despre aceasta a anunțat în cadrul conferinței de presă din 14 februarie, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

Potrivit dumnealui, socialiștii au atras de nenumărate ori atenția guvernării, de a revizui istoria și de a veni cu alte manuale de istorie în cursul școlar. Socialiștii propun să învețe din experiența altor țări, în special Franța, unde în ultimii 100 de ani nici un monument istoric nu a fost distrus și statul are grijă de fiecare monument, indiferent de conotația sa istorică, ideologică sau politică.

Considerăm că ceea ce face actuala guvernare cu istoria este periculos. Deoarece nu este bine ca guvernările care vin și pleacă să abordeze și să interpreteze istoria așa cum doresc. Trebuie să percepem și să acceptăm istoria așa cum a fost cu toate plusurile, minusurile și cu toate evenimentele sale, a spus Vlad Batrîncea.

Socialistul a reamintit despre hotărârea guvernării de a sărbători pe data de 9 mai Ziua Europei.

Dar pe 9 mai este Ziua Victoriei, ziua în care și poporul Republicii Moldova a sărbătorit o mare victorie împotriva ciumei fasciste. Moldova, împreună cu alte țări a participat la război, în care au fost uciși milioane de oameni. Și celor care vor să ne impună Ziua Europei, vreau să le spun că nu ar exista nici Europa fără Ziua Victoriei. Această zi mai poate fi numită Ziua eliberării Europei, a afirmat Vlad Batrîncea.

Acesta a propus guvernării să numească oricare altă zi – Ziua Europei.

În noul parlament, noi, socialiștii vom anula această hotărâre scandaloasă a Parlamentului, privind sărbătorirea pe 9 mai a Zilei Europei, a subliniat Batrîncea.

Deputatul PSRM, Eduard Smirnov a anunțat că, anul acesta vom sărbători cea de-a 75-a aniversare a operațiunii Iași-Chișinău, considerată cea mai strălucită operațiune militară din timpul celui de-al doilea război mondial, vom sărbători 75 de ani de la eliberarea Chișinăului de invadatorii fasciști. Pe 9 mai, vom sărbători Ziua Victoriei.

Marele Război Patriotic a afectat aproape fiecare casă, fiecare cetățean al republicii, a menționat Eduard Smirnov. El a reamintit că, în acest război au participat 400 de mii de localnici din Republica Moldova, dintre care 22 au primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice, aproximativ 85 de mii au fost premiați cu premii militare.

Suntem datori față de generația eroică de învingători, a subliniat socialistul.

Deputatul PSRM, Oleg Savva a menționat că în prezent, veteranii de război primesc o compensație lunară de 100 de lei. Fracțiunea PSRM din parlament a propus o serie de inițiative legislative pentru îmbunătățirea statutului social al veteranilor de război. După alegeri, aceste inițiative vor fi puse în aplicare, a subliniat deputatul PSRM.

PSRM este pregătit să asigure un sprijin social efectiv cetățenilor

În cadrul conferinței de presă din 14 februarie, deputații PSRM, Vladimir Golovatiuc și Vladimir Odnostalco, precum și consilierul municipal al PSRM, Silvia Grigorieva au abordat subiectul cu privire la problemele sociale.

În ultima perioadă, în țara noastră nu există nici un sector, nu există nici o localitate din țară care să nu se confrunte cu probleme. Dar cel mai trist este faptul că, nivelul de trai este în descreștere și sărăcia este în creștere, a menționat Vladimir Golovatiuc.

Acesta a remarcat faptul că, politica promovată de guvernare în domeniul sistemului de salarizare nu duce la consolidare, ci la o stratificare mai mare a societății, când săracii devin mai săraci și bogații mai bogați.

Ponderea celor care primesc salariu mai mare, în ultimii ani s-a dublat în Moldova. Iar cei care ne hrănesc, ne vindecă și ne învață primesc cu 25-30% mai puțin decât salariul mediu, aceștia sunt lucrătorii din domeniul agriculturii, sănătății și educației.

În prezent, 8% din populație primește salariu care în total este egal cu suma salariilor a 60%. Diferența dintre salariul minim și cel maxim este de 30 de ori. Adică, cineva primește 2 mii de lei, iar celălalt – 60 de mii. Și aceasta este în sectorul public, a spus Vladimir Golovatiuc.

El a menționat că, jumătate dintre cei angajați în domeniul economic primesc salariu, iar a doua jumătate au “alte venituri” – aceștia sunt foști profesori, ingineri care practic milogesc pentru o existență mizeră.

Rata inflației anuale, în decembrie 2017 a fost de 7,3%, în decembrie 2018 – 0,9%, în ianuarie este deja 2,2%, iar BNM prezice un nou val de inflații pentru al treilea și al patrulea trimestru. Prețurile deja sunt în creștere. Timp de 3 ani salariul s-a majorat cu 30%, dar la legume prețurile au crescut cu 85%. Dar ce mănâncă bătrânii noștri? Morcov, cartofi, varză, ceapă. Numai anul trecut prețurile la legume au crescut cu peste 30%, iar la ceapă, cu 70%. Adică eforturile guvernării pentru majorarea salariilor sunt “consumate” de creșterea prețurilor, a spus deputatul.

De asemenea, a menționat că, problema salariilor și a pensiilor – veniturile populației în ansamblul său ar trebuie soluționată nu numai din punct de vedere al politicilor eficiente, ci și din perspectiva creșterii economice. Deputatul a subliniat că, PSRM are un program de dezvoltare pentru toate sectoarele economiei și a sferei sociale, iar partidul este pregătit să soluționeze toate aceste probleme.

Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco a prezentat poziția partidului privind sprijinul social pentru pensionari. Noi propunem: indexarea de două ori pe an, pe 1 aprilie și pe 1 octombrie; recalcularea pensiilor cel puțin o dată pe an; soluționarea problemei ce ține de asigurarea pensiilor persoanelor care s-au pensionat până în 1999; introducerea unei pensii personale pentru persoanele care au lucrat mai mult de 40 de ani; acordarea biletelor la sanatorii.

În cadrul conferinței, consilierul municipal, Silvia Grigorieva a prezentat unele programe sociale, lansate de socialiști la nivelul municipiului Chișinău, printre care:

  • peste 100 de curți amenajate cu terenuri de joacă, sport, banchete, trotuare și iluminare;
  • adaosuri la salariu, transport gratis, indemnizații unice pentru materiale didactice pentru profesori, ajutoare financiare lunare pentru specialiștii tineri pentru arenda spațiului locativ, tichete de masă pentru lucrătorii din domeniul asistenței sociale, etc.;
  • pentru persoanele cu dizabilități: majorarea numărului de asistenți personali, până la 900 unități pentru oamenii cu grad sever de invaliditate;
  • procurarea aparatelor specializate: glucometre, tonometre și ochelari pentru oamenii cu deficiențe de văz;
  • instalarea semafoarelor sonorizate și a soneriilor cu iluminare pentru oamenii cu dificultăți de auz;
  • instalarea a 12 ascensoare în centrele medicale, pentru invalizi;
  • înființarea serviciului comunitar de asistență socială pentru copii;
  • înființarea serviciului stradal;
  • înființarea fondului pentru sprijinirea familiilor cu mulți copii;
  • 2000 lei ajutor financiar unic pentru nașterea celui de al treilea copil și mai mulți;
  • înființarea serviciului social de suport monetar al familiilor și persoanelor defavorizate.

Fracțiunea PSRM în CMC a demonstrat că în Chișinău se poate de lucrat spre binele cetățenilor, a spus consilierul.

13 feb

PSRM va contesta în instanța de judecată hotărârea CEC privind transferarea secțiilor de votare

PSRM va contesta în instanța de judecată hotărârea CEC privind transferarea secțiilor de votare

Partidul Socialiștilor intenționează să contesteze în instanța de judecată hotărârea CEC din 12 februarie, potrivit căreia majoritatea secțiilor de votare deschise pentru cetățenii moldoveni care trăiesc în Transnistria au fost transferate de pe malul stâng pe malul drept al râului Nistru. Despre aceasta a anunțat în cadrul conferinței de presă din 13 februarie, reprezentantul PSRM la CEC, Maxim Lebedinschi.

Considerăm că este o atentare directă la dreptul de a alege a acestor cetățeni. Este vorba despre aproximativ 230 de alegători ai RM, care vor fi impuși să meargă la o distanță care depășește 50 de kilometri pentru a putea vota. Este un lucru inadmisibil și ne asumăm obligația de a contesta această hotărâre a CEC în instanța de judecată, a spus Maxim Lebedinschi.

De asemenea, în cadrul conferinței de presă, care s-a desfășurat pe podul Vadul lui Vodă, a fost prezentată poziția PSRM cu privire la relațiile interetnice. Deputatul Oleg Lipskii a menționat că PSRM, a prevăzut o cotă de 30% pentru reprezentanții minorităților naționale pe listele de partid.

Împreună vom ajunge la faptul că oamenii vor începe să se întoarcă în țară, iar Moldova se va dezvolta, a spus Oleg Lipskii.

Nichita Țurcan a reamintit că în 2018, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat învechită “Legea cu privire la funcționarea limbilor în Moldova”, care a conferit limbii ruse statutul unei limbi cu semnificație internațională, de asemenea, a garantat utilizarea limbilor ucraineană, rusă, bulgară, ebraică, idiș, țigănească și limbile altor grupuri etnice, care locuiesc pe teritoriul țării.

Acest fapt i-a înfuriat pe mulți cetățeni din Republica Moldova. Vom face totul pentru ca reprezentanții tuturor naționalităților să trăiască în Moldova în pace și armonie, a spus Nichita Țurcan și a subliniat că, limba rusă trebuie să-și păstreze statutul de limbă de comunicare internațională.

Experții în domeniul energetic: Tariful pentru căldură trebuie micșorat de trei ori

Experții în domeniul energetic din Republica Moldova, bat alarma: tarifele majorate artificial distrug industria, reduc competitivitatea produselor moldovenești, obligă consumatorii să plătească în plus pentru serviciile comunale și alte bunuri și servicii.

Oameni de știință, energeticieni, deputatul și consilierii municipali ai fracțiunii PSRM, au prezentat în cadrul conferinței de presă de astăzi, 13 februarie, calculele care demonstrează că tarifele pentru serviciile comunale în Republica Moldova, sunt majorate artificial.

Directorul de onoare al Institutului Energeticei din RM, doctor de știință și academicianul Postolachi Vitalie, a prezentat calculele conform cărora tarifele maxime admise pentru economia Moldovei pentru gazele naturale ar trebui să fie mai mici cu 5,6%, pentru electricitate – 17,7%, iar pentru căldură – cu 32%.

Dumnealui a remarcat că, creșterea tarifelor ar trebui să fie legată de creșterea PIB-ului real – un indicator cheie al economiei țării. Vitalie Postolachi a menționat că, produsul intern brut real, din 2009 până în 2017 a crescut de 1,4 ori. În același timp, unele tarife s-au dublat.

Omul de știință și-a exprimat îngrijorarea față de creșterea artificială a tarifelor necontrolate, ceea ce reprezintă un pericol pentru industria energetică din Moldova.

Deputatul fracțiunii PSRM, Adrian Lebedinschi, a menționat că socialiștii au adresat de nenumărate ori întrebarea privind tarifele pentru energia termică, în Parlament, care ar fi trebuit să fie în concordanță cu costurile reale pentru producerea acestuia în anul precedent, după ce prețul gazului a fost redus cu 25% în primăvara anului trecut.

Cu toate acestea, acest lucru nu s-a întâmplat. În același timp, compania “Termoelectrica” în 2018 a declarat un profit de 100 de milioane de lei.

Fracțiunea PSRM a inițiat o audiere publică pe această temă anul trecut, dar majoritatea parlamentară s-a opus acestei inițiative. Ca urmare, socialiștii au fost nevoiți să efectueze o investigație specială și, în cooperare cu oamenii de știință, să afle care ar trebui să fie tariful real pe care consumatorul final din Republica Moldova ar trebui să plătească.

Experții în domeniul energetic notează că 80% din tariful pentru energia termică, constă în cheltuielile gazelor naturale. După reducerea tarifului pentru gaz, ar trebui redus automat tariful pentru căldură (1122 lei per gigacalorie), cu cel puțin 300 de lei. Acum, consumatorii pierd cel puțin 300 de lei pentru fiecare gigacalorie pe care o achită.

Adrian Lebedinschi, a precizat că, cetățenii din blocurile locative noi, refuză să se conecteze la rețelele centralizate de încălzire existente, pentru că au drept exemplu blocurile vecine, unde Termoelectrica prestează servicii necalitative.

În același timp, Termoelectrica nu este motivată să răspundă cererilor cetățenilor, deoarece tariful excesiv vă permite să acopere toate costurile fără a furniza servicii de calitate, chiar dacă consumatorii se deconectează de la rețea.

Adrian Lebedinschi a menționat că, Termoelectrica trebuie să presteze servicii de calitate. Dar în situația când un agent economic, profitând de majorarea artificială a tarifelor își permite să aibă venituri exorbitante, comparativ cu veniturile cetățenilor, atunci statul urmează să se implice în această situație.

De asemenea, creșterea artificială a tarifelor condiționează și creșterea prețurilor la bunurile și serviciile furnizate de producătorii locali, care, în cele din urmă, suferă din cauza micșorării cererii bunurilor de uz casnic, a afirmat deputatul.

Managementul insuficient și incompetent la nivel de termoelectrica, a condus statul pe calea degradării, iar cetățenii pe calea sărăciei. Noi intenționăm să impunem niște reguli pe piața energeticii, care vor contribui la dezvoltarea economiei și la creșterea bunăstării cetățenilor, a subliniat Adrian Lebedinschi.

Consilierul municipal al fracțiunii PSRM, Vitalie Mucan a reamintit despre acordul dintre președinții Republicii Moldova și a Federației Ruse privind reducerea suplimentară a prețului pentru gaze cu încă 25%, ceea ce face posibilă micșorarea tarifului cu 40%.

În același timp, potrivit informațiilor neconfirmate, ANRE pregătește majorarea prețurilor la gaze pentru consumatorul final. Din acest motiv, consumatorii pot primi facturile pentru gaz după data de 24 februarie și probabil cu un alt tarif.

Trebuie să alegem: creșterea nesfârșită și necontrolată a tarifelor și prăbușirea economiei – sau dezvoltarea economiei și renașterea Republicii Moldova, a subliniat socialistul.

12 feb

Socialiștii remarcă încălcări privind legislația electorală

Despre desfășurarea campaniei electorale, au discutat în cadrul conferinței de presă din 12 februarie, care are loc săptămânal, președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban și reprezentantul PSRM la Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinschi.

Zinaida Greceanîi: Socialiștii au avut peste 5 000 de întrevederi cu cetățenii

Zinaida Greceanîi a menționat că, socialiștii continuă o campanie electorală activă, atât în Chișinău, cât și în teritorii. Candidații PSRM, persoanele de încredere, activiștii din cadrul partidului au organizat deja peste 5 000 de întrevederi cu cetățenii, în diferite localități, unde au discutat cu peste 250 de mii de cetățeni.

Desigur, un lucru foarte important este televiziunea, internetul, dar mai presus de toate este atunci când comunici cu oamenii față în față. Pe parcursul ultimilor ani, noi desfășurăm astfel de întrevederi continuu. Oamenii mereu au multe întrebări: începând de la acoperișurile care curg, până la pensii, a spus Zinaida Greceanîi.

De asemenea, a remarcat că oamenii înțeleg foarte bine, cine de fapt utilizează resursul administrativ, cine cumpără voturile alegătorilor și cine încearcă să manipuleze opinia publică.

Maxim Lebedinschi: Sperăm că CEC va trage la răspundere persoanele vinovate

Maxim Lebedinschi a anunțat că ieri, pe 11 februarie, la CEC au fost depuse 48 de sesizări și 2 contestații prin care denunță cazuri de utilizare a resurselor administrative, tentative de corupere a alegătorilor, încălcări în domeniul finanțării ascunse sau nedeclarate. De asemenea, a declarat că astăzi, 12 februarie, la CEC vor fi depuse în jur de 10 noi contestații din partea PSRM.

Avocatul a remarcat că, conform Codului Electoral al RM, prim-ministrul și președintele Parlamentului urmau să fie suspendați din funcție la momentul înaintării sale și înregistrării în calitate de concurenți electorali, totuși, ei încă combină activitățile politice și cele de stat. Fie aceștia urmează să-și dea demisia din funcțiile deținute și să nu utilizeze resursul administrativ în scopuri electorale, fie calitatea lor de candidat urmează a fi anulată.

Potrivit lui Maxim Lebedinschi, au fost stabilite cazuri de implicare a secretarilor de stat în acțiunile de agitație electorală, șefi de direcții, primari, președinți de raion sau alți funcționari, care în mod direct influențează procesul electoral.

Cei care ne învinuiesc pe noi, un partid de opoziție în ceea că, noi am fi utilizat resursul administrativ, urmează să-și facă ordine în ograda sa, a subliniat Lebedinschi, sperând că CEC va da dovadă de obiectivitate și se va expune asupra tuturor acestor cazuri cu constatarea încălcărilor și sancționarea persoanelor vinovate.

Ion Ceban: PSRM va protesta numirea în funcție la Curtea de Conturi

Ion Ceban a anunțat că, PSRM se pregătește să atace deciziile privind numirile în funcții, inclusiv la Curtea de Conturi, care au fost făcute în cadrul ședinței Parlamentului din 7 februarie.

Considerăm că, astfel de numiri, în timpul campaniei electorale reprezintă un abuz și utilizarea resurselor administrative. Guvernarea încearcă să își pună pionii peste tot, ceea ce actualmente este inacceptabil, a subliniat Ion Ceban.

De asemenea, a menționat că, începând de astăzi, conducătorii PSRM vor întreține discuții cu toate misiunile diplomatice acreditate la Chișinău, unde vor fi furnizate acele materiale, care au fost depuse la CEC de către socialiști.

Ion Ceban a atras atenția asupra unui alt aspect, care ar putea afecta legalitatea alegerilor parlamentare. La început, au jucat un joc murdar cu cetățenii noștri din Canada, deschizând doar o singură secție de votare. Apoi, în SUA, secțiile de votare au fost localizate în mod miraculos în incinta bisericilor baptiste și anume în acele orașe unde nu este o concentrație foarte mare a concetățenilor noștri.

La moment, potrivit informațiilor noastre, contrar legislației în vigoare, CEC intenționează să limiteze dreptul de vot al compatrioților noștri de pe malul stâng al râului Nistru, strămutând secțiile de votare la 50–100 km. Din câte știm, CEC intenționează să abordeze această problemă în scurt timp. Noi considerăm că aceasta poate fi o decizie importantă, care va afecta dreptul cetățenilor de a alege și de a fi aleși și poate fi făcută numai la comanda guvernării și nemijlocit a Partidului Democrat, a subliniat Ion Ceban.

Vlad Batrîncea: Suntem pregătiți să protejăm democrația

Vlad Batrîncea a menționat în cadrul conferinței de presă că, ieri, la mitingul care s-a desfășurat în fața Comisiei Electorale Centrale, PSRM a anunțat protest permanent.

Partidul a mobilizat mii de activiști și susținători, protestele vor avea loc zilnic în municipiu Chișinău, în fața instituțiilor de stat, precum și în raioanele republicii, acolo unde colegii noștri sunt intimidați sau se fac încercări de a fi scoși din cursa electorală. Confirmăm că, suntem gata să apăram democrația, ordinea constituțională și bunul simț în Republica Moldova, astfel încât alegerile din 24 februarie să fie corecte, obiective și să reflecte voința cetățenilor. Dacă Partidul Democrat intenționează să ne scoată din cursa electorală, prin lacheii săi: Șor, Chirtoacă, Voronin și alții, aceste alegeri nu vor fi legitime și nu vor fi recunoscute nici în Republica Moldova, nici în afara țării, a subliniat Vlad Batrîncea.

Radu Mudreac: PSRM va desfășura inventarierea parcurilor

Radu Mudreac: PSRM va desfășura inventarierea parcurilor

Partidul Socialiștilor, în noua componență a Parlamentului, intenționează să propună un proiect de modificare a Regulamentului privind gestionarea și protejarea spațiilor verzi și să desfășoare inventarierea parcurilor și a scuarelor. Despre aceasta a anunțat în cadrul conferinței de presă din 12 februarie, candidatul PSRM la funcția de deputat, în circumscripția uninominală nr. 27, Radu Mudreac.

Potrivit spuselor acestuia, în sectorul Buiucani, în apropiere de strada Nicolae Costin, există un teritoriu plantat cu copaci, dar care nu deține statutul de parc.

Această fâșie verde a fost sădită încă în perioada sovietică, acest lucru s-a făcut în scopul consolidării terenului, deoarece aceasta se află în zona de alunecare, iar în apropiere sunt case. În pofida măsurilor luate pentru consolidarea solului, în această zonă au fost tăiați copaci, iar în apropiere au fost construite clădiri multietajate. Obiectivul nostru este de a acorda acestei zone statutul de parc, de a-l amenaja, de a planta copaci și de a crea o zonă de agrement pentru cetățeni, a spus Radu Mudreac.

Socialistul a menționat că, în noua componență a Parlamentului, Partidul Socialiștilor va propune amendamente la Regulamentul privind gestionarea și protejarea spațiilor verzi, care vor interzice defrișarea parcurilor, scuarurilor, pădurilor; va conține o interdicție privind construcția clădirilor, chiar și cele cu un nivel; includerea tuturor parcurilor și a scuarurilor în lista obiectivelor protejate de stat; inventarierea parcurilor.

Vom căuta investiții pentru amenajarea acestui teritoriu, pentru a crea aici un parc și o zonă de agrement. Astăzi, în sectorul Buiucani, există un singur parc amenajat, Dendrariu, însă unde intrarea este contra plată. Este important ca, locuitorii din Republica Moldova să poată duce un mod de viață sănătos, să practice sportul. Noi suntem pentru un stil de viață sănătos, a spus socialistul.

Candidatul PSRM la funcția de deputat în circumscripția uninominală nr. 26, Dinari Cojocaru, a reamintit celor prezenți că, locuitorii de pe strada Nicolae Costin 61, s-au plâns de nenumărate ori din cauza fisurii mari din casă. Socialiștii au sesizat toate organele competente, ale căror atribuții includ soluționarea unor astfel de probleme, dar nimeni nu a luat măsuri.

Această fărădelege trebuie oprită, iar cei responsabili pentru tăierea copacilor în zonele verzi și cei care construiesc în aceste zone, ar trebui trași la răspundere, a menționat Cojocaru.

11 feb

PSRM solicită alegeri corecte

PSRM solicită alegeri corecte

Partidul Socialiștilor a desfășurat astăzi, 11 februarie, protestul de amploare împotriva încercărilor Partidului Democrat de a înlătura PSRM de la alegeri. Partidul Socialiștilor se declară pentru alegeri cinstite, cu sloganul “Legea este una pentru toți”. Astăzi PSRM a înregistrat la CEC 48 de sesizări și 2 contestații privind încălcările legislației electorale comise de candidații PDM și sateliții săi.

Mitingul PSRM s-a desfășurat în fața clădirii unde se află Comisia Electorală Centrală, care la finele săptămânii trecute a emis un avertisment oficial Partidului Socialiștilor și a recomandat să nu sprijine Președintele Republicii Moldova și să nu participe la evenimentele sale. De asemenea, CEC a cerut administrației rețelei de socializare “Odnoklassniki” să elimine anunțul amnistiei migraționale cu participarea președintelui rus Vladimir Putin și Igor Dodon.

Partidul Socialiștilor a considerat această decizie a CEC drept o încercare ilegală de a elimina PSRM din cursa electorală și a venit cu un apel către susținătorii săi, să participe pe 11 februarie, la mitingul de protest. Participanții la miting au venit cu afișe: “CEC nu este circ!”, “Nu dictaturii!”, “Nu coruperii alegătorilor”, “Nu utilizării resurselor administrative!”.

Ion Ceban: Noi nu vom permite ca poporul nostru să fie lipsit de dreptul de vot!

Mitingul a fost deschis de către secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban, care a menționat că regimul de la guvernare utilizează în mod activ resursele administrative în această campanie electorală, făcând totul pentru a exclude din alegeri cel mai mare, cel mai susținut partid de către popor, Partidul Socialiștilor, pentru a lipsi de dreptul de vot poporul Republicii Moldova.

După ce au furat miliardul și nu au reîntors trezoriei niciun leu, după ce au jefuit localitățile din țara noastră: au închis școli și instituții medicale, lipsind oamenii de speranțele pentru viitor, după ce au alungat oamenii din țară, în fiecare zi, 106 persoane pleacă din Moldova pentru totdeauna, ei mai vor să fure și dreptul de vot al cetățenilor noștri! Aceasta este dictatură, noi nu vom permite ca poporul nostru să fie lipsit de dreptul de vot! CEC nu este circ!, a declarat Ion Ceban.

Zinaida Greceanîi: Trebuie să ajungem la inima tuturor

Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a salutat toți participanții la miting din toată țara și din nordul, din sudul și din centrul republicii, precum și pe cei din Chișinău. Dumneaei a menționat că deja au fost desfășurate mai multe mitinguri de protest împotriva actualului regim de la guvernare, dar este evident că acum situația a devenit tensionată și a ajuns la limita răbdării poporului.

Reprezentanții majorității de la guvernare fac tot posibilul ca să se mențină la putere. Noi, Partidul Socialiștilor, care se bucură de susținerea majorității populației țării, nu vom admite să fie furată victoria care aparține poporului. Nu vom permite ca Republica Moldova să fie distrusă.

Dragi prieteni, activiști și susținători ai Partidului Socialiștilor! Au rămas doar două săptămâni până la alegeri. Noi trebuie să mergem din casă în casă, pentru a ajunge la inima fiecărui cetățean, noi trebuie să ne protejăm țara noastră, pentru ca Republica Moldova să rămână independentă și suverană, pentru ca familiile noastre să fie fericite alături de copiii săi, pentru ca buneii noștri să nu fie alungați din țară!

Victoria Partidului Socialiștilor este singura soluție pentru toată țara. Nu trebuie să le permitem să formeze diverse coaliții în Parlament. Coaliția trebuie să fie creată de popor, nu de cei care sunt încă în Parlament. Victoria va fi pentru poporul nostru!, a declarat președintele PSRM.

Vlad Batrîncea: Eliminarea socialiștilor din cursa electorală, semnifică alegeri ilegale

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea a reamintit că, vinerea trecută, PSRM, care este un partid de opoziție, a fost învinuit că utilizează resurse administrative, ceea ce este absurd. În același timp, democrații utilizează atât bugetul public, cât și funcțiile de stat, adică o resursă administrativă.

Astăzi, noi solicităm să fie pedepsiți și prim ministrul Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu, pentru că zilnic utilizează resursele administrative în campania sa electorală. Ei trebuie, fie excluși din campania electorală, deoarece nu sunt suspendați din funcțiile lor, fie eliminați din funcțiile de stat pe care le dețin acum. Și “drumurile bune”, și pensiile, și salariile, toate acestea sunt banii publici, este vorba de fonduri din bugetul public. Este vorba despre resurse administrative! Noi cerem să fie trași la răspundere!, a spus Vlad Batrîncea.

El a subliniat că, democrații nu pot câștiga în mod legal, așa că, încearcă să elimine de la alegeri Partidul Socialiștilor, care este susținut de către majoritatea populației.

Eliminarea socialiștilor din cursa electorală, semnifică alegeri ilegale, nu poți lipsi oamenii de dreptul de vot. Noi vom lupta, noi vom proteja dreptul de vot al cetățenilor moldoveni, dreptul lor de a alege, vom apăra democrația!, a declarat Vlad Batrîncea.

Maxim Lebedinschi: Solicităm să fie asigurate condiții egale pentru toți

Reprezentantul PSRM la Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinschi, a declarat că legea trebuie să fie egală pentru toți.

Noi suntem învinuiți că utilizăm resurse administrative. Ni se spune că alegerile trebuie să aibă loc în condiții egale pentru toți. Cu toate acestea, nu noi suntem cei care înșelăm oamenii, trimitem primari și funcționari publici să inducă oamenii în eroare. Nu noi intimidăm oamenii cu faptul că nu vor avea pensii dacă vor vota pentru noi. Noi nu încălcăm legea. Noi suntem unicii interesați ca alegerile să se desfășoară transparent și în condiții egale. Vrem ca alegerile să fie corecte și democratice. Solicităm să fie asigurate condiții egale pentru toți, a subliniat Maxim Lebedinschi.

Bogdan Țîrdea: PDM a asmuțit penalii împotriva președintelui și a socialiștilor

Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea a subliniat că astăzi Partidul Democrat este acaparat de o frică animalică. Încrederea în ei este foarte mică, iar ratingul și mai mic. Peste tot ei sunt disprețuiți. Peste tot! Ei sunt alungați ca ciuma.

Realizând că pot pierde puterea, ei au mers la o altă mișelie. În primul rând, au înregistrat un penal care a furat un miliard de la cetățenii țării, Ilan Shor. Apoi au înregistrat un alt penal care a furat un miliard de lei, Dorin Chirtoacă. Apoi ei au înregistrat al treilea penal, care se ascunde de justiție în Rusia, Kalinin și Partidul Regiunilor. Apoi au mai înregistrat un penal, Renato Usatîi, care este implicat în cauze penale, precum în mătase. Apoi toți acești penali au fost asmuțiți împotriva președintelui și a PSRM, a spus Bogdan Țîrdea.

El a menționat că toți acești penali sunt parteneri de afaceri ai Partidului Democrat, toți acești penali primesc instrucțiuni de la Partidul Democrat. Toți acești penali “sunt difuzați” toată ziua pe canalele Partidului Democrat – pe Prime, pe canalele 2 și 3. Toți acești penali primesc dovezi compromițătoare în fiecare zi și tot felul de falsuri de la Procuratura Generală, de la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupție și din partea SIS. Și totul împotriva PSRM. Toți acești penali primesc resurse administrative din partea Partidului Democrat: mașini, benzină, cupoane, săli pline cu oameni, baze de date ale pensionarilor. Și aceasta este pentru a “lovi” doar în direcția Partidului Socialiștilor.

Bogdan Țîrdea a remarcat că toți acești penali nu spun niciun cuvânt despre Partidul Democrat, niciun cuvânt despre Plahotniuc. Ei “lovesc” doar în direcția președintelui și a Partidului Socialiștilor.

De asemenea, deputatul a reamintit că CEC a primit în 2017, 2 milioane 800 de mii de dolari de la Marea Britanie, SUA, Olanda și ONU pentru proiectul care se numește “Reforma democratică”.

Aceasta numiți dumneavoastră reformă democratică? Asta numiți voi consolidare a democrației? Oligarhii și în 2014 s-au unit împotriva noastră, în 2016 cât și în 2018 la alegerile locale. Astăzi ei sunt iarăși împreună și iarăși împotriva noastră. Și Plahotniuc, și Voronin, și Șor, și Usatîi. Ei sunt împreună împotriva poporului, împreună împotriva socialiștilor. Credeți că ne vor putea elimina din cadrul alegerilor? Ne predăm în fața lor? Vom rezista până la sfârșit?, a întrebat Bogdan Țîrdea protestanții, care i-au răspuns prietenos că nu se vor preda și că vor rezista până la sfârșit.

PSRM a depus la CEC 48 de sesizări și 2 contestații

Astăzi socialiștii au contestat la Comisia Electorală Centrală, acțiunile democraților și au solicitat eliminarea din cadrul alegerilor a domnilor Andrian Candu, Pavel Filip și sancționarea PDM, precum și a sateliților săi.

În total, socialiștii au prezentat la CEC 48 de sesizări și 2 contestații privind încălcarea legislației electorale, comisă de candidații PDM și spoilerii săi. În special, candidatul PDM la funcția de deputat, Andrian Candu, a participat la prezentarea noului director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și a noului șef al Curții de Conturi – cu reflectare la canalele de televiziune ale holdingului (publicitate electorală gratuită).

Candidatul PDM la funcția de deputat în circumscripția uninominală nr. 20, Pavel Filip desfășoară întrevederile electorale cu participarea actualilor secretari de stat, participă la întrevederile electorale în calitate de prim ministru, se întrunește cu alegătorii în clădirile administrației locale (utilizarea resurselor administrative), pozează alături de politicianul din străinătate, prim ministrul României, Viorica Dăncilă.

13 sesizări se referă la alți candidați ai PDM, iar altele 14, sateliților PDM. Aici este vorba despre publicitatea nedeclarată ascunsă, utilizarea resurselor administrative și a fondurilor din bugetul public, utilizarea fondurilor nedeclarate și coruperea alegătorilor.

8 feb

Orice încercare de a scoate din alegeri cel mai mare partid din țară va însemna nelegitimitatea alegerilor

Partidul Democrat și sateliții săi întreprind toate eforturile pentru a scoate Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, forța politică de top, din cursa electorală.

În același timp, însuși Partidul Democrat, parlamentul și guvernul aflat sub controlul acestuia utilizează în mod regulat resurse administrative pentru a exercita presiuni asupra alegătorilor.

PSRM afirmă că orice încercare de a scoate din alegeri cel mai mare și mai popular partid din țară va submina credibilitatea viitoarelor alegeri și le va face nelegitime.

PSRM solicită tuturor susținătorilor săi și tuturor cetățenilor Republicii Moldova, care nu sunt indiferenți față de soarta țării, să fie pregătiți pentru proteste pe o perioadă nedeterminată.

PSRM apelează la toți partenerii externi ai Republicii Moldova, precum și la structurile internaționale care monitorizează alegerile, pentru a asigura integritatea procesului electoral.

PSRM își declară respectarea strictă a legislației Republicii Moldova și a normelor democratice de drept.

Candidații PSRM au prezentat propuneri pentru diasporă

Candidații PSRM au prezentat propuneri pentru diasporă

Candidații Partidului Socialiștilor din RM în circumscripția uninominală nr. 49, 50, 51, care unesc diaspora, care locuiește la est de Republica Moldova, la vest, în SUA și Canada, au prezentat în cadrul conferinței de presă din 8 februarie, Platforma PSRM pentru aceste circumscripții.

Candidatul PSRM în circumscripția nr. 51 (SUA și Canada), Gaik Vartanean a remarcat în cadrul prezentării că, actuala guvernare, cât și Alianțele din ultimii 10 ani și-au bătut joc nu doar de cetățenii din țară dar și de cei care prin eforturile sale considerabile întrețin Moldova, de-a lungul anilor și toate rudele acestora rămase acasă. Guvernarea își amintește de diasporă doar înainte de alegeri.

Candidatul a amintit că socialiștii, în toți acești ani, au cerut cel mai tare și insistent condiții juste pentru diasporă. Prezentând programul PSRM pentru circumscripția sa, Gaik Vartanean a numit 3 direcții importante: în primul rând, este necesar, să se oprească și să se reducă exodul în masă al cetățenilor din țară, în al doilea rând, crearea condițiilor pentru ca diaspora să se întoarcă în țară, în al treilea rând, asigurarea serviciilor pentru cei care locuiesc și muncesc peste hotare permanent.

De asemenea, candidatul a menționat propunerile sale pentru diaspora din circumscripția nr. 51: servicii consulare de calitate, eficiente și accesibile; Platforma online pentru diaspora: inițierea în Parlament crearea unei comisii permanente sau a unui consiliul al diasporei.

Candidatul PSRM în circumscripția nr. 49 (Rusia, Belarus, Ucraina, Turcia, Israel și alte țări), Gheorghii Para a remarcat că, circa 60% din numărul cetățenilor care locuiesc sau muncesc peste hotarele țării se află în Federația Rusă. Candidatul a spus că, în calitate de Președinte al diasporei moldovenești în Sankt Petersburg, cunoaște foarte bine care sunt problemele cu care se confruntă cetățenii moldoveni în Rusia și susține pașii pe care îi face PSRM pentru a restabili relațiile cu Federația Rusă.

Gheorghii Para consideră că, în primul rând, este necesară obținerea anulării patentelor cetățenilor moldoveni în Rusia, astfel încât să poată obține un loc de muncă și să lucreze acolo. În al doilea rând, este necesar să se negocieze cu Federația Rusă privind creșterea cotelor pentru instruirea cetățenilor moldoveni în instituțiile de învățământ din Rusia. În al treilea rând, trebuie să obținem deschiderea pieței ruse și majorarea operativității circulației mărfurilor între țările noastre.

Candidatul PSRM în circumscripția nr. 50 (țările UE), Vadim Rotari, a declarat că,trebuie de pus capăt minciunii pe care o promovează concurenții electorali, precum că PSRM este doar pentru prietenia cu Estul.

Partidul Socialiștilor se declară pentru relații echilibrate cu Rusia, SUA, UE, China, Turcia și cu alte țări, în mod egal. Moldova este o țară mică și trebuie să cooperăm cu toți, a subliniat candidatul. El crede că oamenii trebuie să fie motivați să rămână în propria lor țară și trebuie create condiții pentru diasporă, astfel încât să se poată întoarce cu încredere la patrie.

Spre final, candidații au venit cu un apel către concetățenii săi, atât din Moldova, cât și către cei din diaspora, îndemnându-i să nu rămână indiferenți și să voteze pe 24 februarie cu Partidul Socialiștilor, pentru a stopa distrugerea Republicii Moldova.

Dinari Cojocaru: Este necesar să fie interzisă defrișarea zonelor verzi și construcția în parcuri

Dinari Cojocaru: Este necesar să fie interzisă defrișarea zonelor verzi și construcția în parcuri

Consiliul Municipal Chișinău, în 2017, la inițiativa fracțiunii Partidului Socialiștilor, a aprobat Regulamentul privind delimitarea, gestionarea și protejarea spațiilor verzi, în pofida acesteia, în parcuri și scuaruri în continuare apar construcții.

Candidatul PSRM în circumscripția uninominală nr. 26, Dinari Cojocaru a menționat în cadrul conferinței de presă din 8 februarie că, actualmente municipiul Chișinău are doar 7 000 ha de spații verzi, dintre care 3 000 ha sunt gestionate de către Întreprinderea municipală a spațiilor verzi.

La periferia parcului “Valea Morilor”, unde anterior era stație pentru transportul public, se construiește un bloc locativ în pofida faptului că, prin lege este interzis acest lucru. Alături de construcție, este o cafenea, care de asemenea a fost construită pe teritoriul parcului. Dacă anterior, oamenii se plimbau și jucau șah aici, acum nu mai au această oportunitate, a subliniat Dinari Cojocaru.

Potrivit socialistului, în parcul “Valea Morilor”, din cauza indulgenței autorităților față de fărădelegi, se pregătește delapidarea unui teren în mărime de 1 ha. Din teritoriul parcului “La izvor” deja au fost sustrase 2 ha. Din parcul din sectorul Ciocana, circa 1 ha, iar în parcul din sectorul Botanica au fost construite 90 de case, pe teritoriul spațiilor verzi. În parcul din Schinoasa, circa 1 ha de pământ a fost privatizat.

În loc să fie păstrate spațiile verzi, prin intermediul autorităților publice locale, terenurile sunt vândute. Noi în fiecare an sesizăm despre construcțiile ilegale, despre delapidarea terenurilor, dar, în cele din urmă, toată lumea ridică din umeri și nu se întreprinde nici o măsură, a spus candidatul.

Socialistul a subliniat că, Regulamentul privind gestionarea spațiilor verzi, care a fost elaborat împreună cu colegii săi din fracțiune, nu este suficient. Este necesar să fie introduse unele modificări în legislație privind interzicerea construcțiilor în spațiile verzi. Aceasta este singura modalitate de a opri această fărădelege.

Dinari Cojocaru a îndemnat cetățenii să iasă la votare pe 24 februarie și să scape de acest regim, care timp de 10 ani a înrăutățit viața cetățenilor.

PSRM a desfășurat un flashmob cu privire la “faptele” și “vorbele” puterii de la guvernare

PSRM a desfășurat un flashmob cu privire la “faptele” și “vorbele” puterii de la guvernare

Partidul Socialiștilor și organizația sa de tineret “Garda Tînără”, au desfășurat astăzi, 8 februarie, în fața Guvernului RM, flashmob-ul: Cine va răspunde pentru iresponsabilitate și neglijență, atunci când se cheltuie banii din buget?.

Deputații și consilierii municipali care au participat la flashmob, au vorbit despre ceea ce se află în spatele “faptelor” și “vorbelor” puterii de la guvernare.

Deputatul Vasile Bolea a amintit: Cu doi ani în urmă, reprezentantul majorității de la guvernare, Marian Lupu, a promis că, vârsta de pensionare în Moldova nu va fi majorată. Cu toate acestea, după un timp, a fost majorată la 63 de ani.

Guvernul Filip a promis că, pensiile vor fi majorate. Drept urmare, mii de pensionari care s-au retras înainte de 1999 au fost eliminați din sistem și lăsați singuri în fața problemelor.

Toți au auzit despre faptul că guvernarea va majora și salariile angajaților de stat. Cu toate acestea, în ianuarie, aceste persoane au primit chiar mai puțin decât până acum. Contabilii s-au dovedit a fi “vinovați”, cum se spune, “au găsit țapi ispășitori”, a remarcat Vasile Bolea.

De asemenea, socialiștii au remarcat și alte “fapte” și “vorbe” ale puterii de la guvernare, pentru care s-au cheltuit sume uriașe din buget, însă care în realitate, au fost pur și simplu furate.

Acestea sunt “faptele” și “vorbele” acestei guvernări. Noi nu vrem ca guvernarea să joace un astfel de joc cu poporul. Noi am venit pentru a spune: Ajunge să furați! Alianța rușinoasă, care timp de 10 ani a batjocorit Republica Moldova, trebuie să rămână istorie!, au subliniat socialiștii.

7 feb

Toate legile necesare ale țării ar trebui adoptate numai în noul Parlament

Cu două săptămâni înainte de alegeri, majoritatea parlamentară încearcă să adopte în grabă o serie de decizii și numiri în funcții, populiste.

Apare întrebarea, de ce aceste subiecte nu au fost incluse pe ordinea de zi a parlamentului, în decursul celor patru ani de mandat.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova declară refuzul de a participa la acest spectacol politic ordinar al guvernării falimentare.

Toate legile, inclusiv cele cu caracter social, trebuie să treacă procedura de dezbateri în trei lecturi. Amintim, că în decursul ultimilor ani, Parlamentul actual a blocat sute de inițiative cu caracter social înaintate de deputații Partidului Socialiștilor, cât și de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Considerăm că este categoric inacceptabilă numirea politicianului ratat, Marian Lupu în funcția de președinte al Curții de Conturilor.

Funcțiile înalte din stat nu trebuie să reprezinte un loc pentru angajarea oamenilor din anturajul lui Vlad Plahotniuc.

Componența actuală a Parlamentului este direct responsabilă pentru haosul și degradarea din țară, pentru ruperea relațiilor cu partenerul nostru strategic principal – Federația Rusă, pentru criza economică și falimentarea întreprinderilor, plecarea în masă a populației din țară, numirea ilegală a “guvernului de noapte” Filip.

Acești deputați trebuie să plece la coșul de gunoi al istoriei. Toate legile necesare țării și societății trebuie adoptate de noul parlament, format după alegerile din 24 februarie 2019.

Vlad Batrîncea: Drumurile rele sunt un simbol al guvernării populiste

Vlad Batrîncea: Drumurile rele sunt un simbol al guvernării populiste

Reprezentanții Partidului Socialiștilor și ai organizației sale de tineret “Garda Tînără”, au desfășurat pe 7 februarie, flashmob-ul: Drumuri “bune”. Pentru ce se putea cheltui 1,5 miliarde de lei?. Flashmob-ul s-a desfășurat în fața Parlamentului Republicii Moldova, unde astăzi are loc ședința plenară.

Amintim, fracțiunea PSRM nu participă la ședința de astăzi a Parlamentului în semn de protest împotriva deciziilor populiste ale majorității parlamentare în ajunul alegerilor din 24 februarie.

Deputatul socialist, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea a spus în cadrul flashmob-ului că, drumurile reparate de guvernare din bugetul public au servit doar până în luna noiembrie.

Pentru democrații de la guvernare, iarna, în Republica Moldova a venit pe neașteptate. S-a dovedit că, în Moldova pot fi și înghețuri, ploi. Și, împreună cu ploaia, întregul proiect ambițios al lui Candu-Filip și majoritatea parlamentară, numit “drumuri bune”, a fost spălat.

Dar, pentru toate aceste ambiții, cetățenii Republicii Moldova, au plătit 1 miliard 700 milioane de lei. Și astăzi am venit în fața Parlamentului, unde se află majoritatea parlamentară și unde iarăși se adoptă proiecte populiste și promisiuni generoase pentru popor. Înainte de alegeri, își amintesc că ar trebui oferiți pensionarilor câte 600 de lei. De ce acești bani nu au fost oferiți pensionarilor în toți acești 10 ani, de când regimul este la putere?, s-a indignat socialistul.

Vlad Batrîncea a constatat că, drumurile stricate sunt simbolul muncii regimului, timp de 10 ani, al populismului. Și acesta este simbolul la ceea ce, a adus această guvernare în decursul celor 10 ani.

Deputatul PSRM a evidențiat că, nu au fost organizate concursuri publice pentru efectuarea reparațiilor drumurilor, nimeni nu a verificat calitatea acestora, lucru care s-a dovedit a fi estimat la prețuri exagerate. Drept urmare, drumurile au fost spălate de ploaie.

Vlad Batrîncea a remarcat că din acești bani putea fi posibilă construcția a 25 de școli, 45 grădinițe, procurarea a 600 de autobuze noi sau 550 troleibuze noi, reparația capitală a 3 000 de blocuri locative, instalarea a 8 000 de ascensoare pentru persoanele cu dizabilități, amenajate 45 000 de terenuri de joacă, 6 000 de complexuri sportive.

Pentru toate acestea vor fi trași la răspundere, precum și pentru toate promisiunile populiste, înșelarea oamenilor, escrocheriile, pe care oamenii le-au plătit din buzunare timp de 10 ani!, a conchis Vlad Batrîncea.

Nu vom permite majorarea tarifului la gaz!

Candidații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vladimir Golovatiuc și Alla Darovannaia, au prezentat în cadrul conferinței de presă din 7 februarie, poziția PSRM cu privire la prețurile la gazele naturale și au subliniat că, PSRM nu va permite majorarea tarifului la gaz. Cu atât mai mult, tariful poate fi redus.

În pofida declarațiilor autorităților privind creșterea economică și creșterea salariilor, situația reală din sfera economică și cea socială, rămâne extrem de dificilă, a menționat Vladimir Golovatiuc în cadrul conferinței de presă.

În absența unui sistem adecvat de sprijin pentru populația vulnerabilă, cetățenii țării se confruntă cu creșteri, practic necontrolate ale prețurilor și tarifelor. Această creștere aproape în întregime “mănâncă” acea creștere a salariilor, a pensiilor și a altor venituri, cu care guvernarea se laudă.

În special, în perioada anilor 2016–2018, prețurile la legume au crescut cu 85% și anume în 2018 – cu 28%, pentru cartofi – cu 45%, pentru fructe – cu 50%, servicii medicale – cu 90%, etc.

Având în vedere veniturile populației, tarifele pentru serviciile comunale, prețurile sunt exagerate. Ponderea acestora în cheltuieli a crescut, iar populația consumă aproape o cincime din venituri, pentru întreținerea locuințelor.

Populația este extrem de preocupată de tarifele la gaze. Până în 2008, tarifele la gaze pentru populație au crescut cu 60%, iar prețul gazului pentru Moldova, datorită formulei stabilite de premierul de atunci, Zinaida Greceanîi și ministrul economiei Igor Dodon, A SCĂZUT aproape DUBLU!, a menționat Vladimir Golovatiuc.

În cadrul guvernării actuale (2016–2018), populația a plătit pentru gaz, în medie 33 de cenți pentru 1 m3, în timp ce prețul de intrare al gazului în Republica Moldova a fost de 19 cenți pentru 1 m3, adică populația a plătit mai mult cu 70%.

Cu un an în urmă, Partidul Socialiștilor, în cadrul numeroasele proteste dar și în Parlament, a cerut reducerea prețurilor la gaze cu cel puțin 50%.

Ca urmare, tariful nu a fost majorat așa cum a solicitat compania Moldova-Gaz, ci a fost redus de către ANRE cu 20%.

Cu toate acestea, astăzi populația plătește considerabil pentru consumul de gaze. Dacă înlocuim cifrele în lei, atunci situația constă în felul următor: în ultimii TREI ani, populația a achitat pentru gazul consumat, MINIM doi lei pentru 1 m3!, a subliniat socialistul.

Având în vedere creșterea prețurilor la resursele energetice pe piețele mondiale, Moldova-Gaz a abordat subiectul privind revizuirea tarifului la gaz în direcția majorării, de către ANRE. Cu toate acestea, guvernarea nu a decis înainte de alegeri să facă acest pas extrem de nepopular în aceste condiții.

În același timp, conform informațiilor pe care le avem, după alegeri se preconizează majorarea semnificativă a tarifelor la gaze pentru populație. Acest lucru va duce la majorarea prețurilor, ceea ce DEJA și preconizează Banca Națională!!!, a spus deputatul.

De asemenea, el a menționat că, în perioada declinului dolarului american (2017–2018 – cu mai mult de 17%), Moldova Gaz a constituit o anumită rezervă financiară, care poate fi și ar trebui utilizată.

După obținerea victoriei de către Partidului Socialiștilor la viitoarele alegeri parlamentare, luând în considerare cele de mai sus, nu vom permite majorarea tarifului la gaz! Și luând în considerare acordurile președintelui Igor Dodon cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, precum și cu șeful Gazprom, Alexei Miller, tariful la gaze poate fi redus!, a subliniat Vladimir Golovatiuc.

Oleg Lipskii: Vom limita plata maximă pentru serviciile comunal-locative

Oleg Lipskii: Vom limita plata maximă pentru serviciile comunal-locative

Asigurarea transportului public, drumuri proaste, lipsa infrastructurii în curți și starea deplorabilă a clădirilor cu multe etaje, sunt principalele probleme cu care se confruntă locuitorii din sectorul Botanica, care fac parte din circumscripția uninominală nr. 23. Candidatul PSRM la funcția de deputat în această circumscripție, Oleg Lipskii, a vorbit despre ce au reușit deja, să facă socialiștii pentru a soluționa aceste probleme și despre ce vor face după obținerea victoriei la alegeri.

Lipskii a avut sute de întrevederi cu locuitorii din circumscripția nr. 23 și cu locuitorii din tot sectorul Botanica, astfel cunoaște foarte bine, nu din auzite, despre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă locuitorii. Una dintre cele mai importante probleme ține de asigurarea populației cu transport. În special, transportul este practic absent pe strada Băcioii Noi, iar problemele cu privire la transportul public, sunt înregistrate pe străzile Valea Crucii, Grădina Botanică, Sarmisegetuza, Muncești și alte străzi situate la periferia sectorului Botanica. Lipskii a vorbit despre acțiunile deja întreprinse de socialiști pentru soluționarea acestei probleme.

Am emis interpelări și adresări către Consiliul Municipal. Timp de trei ani, se alocă bani pentru autobuze noi, dar lucrurile au rămas la fel. Noi am întreprins măsuri eficace ca, autobuzele să fie achiziționate în acest an. Orașul trebuie să primească autobuzele sale și să deservească oamenii, a spus socialistul.

A doua problemă, sunt drumurile rele și, nu numai în sectorul Botanica, dar în tot municipiul Chișinău. Starea deplorabilă a curților din Chișinău este o altă problemă, pe care candidatul intenționează să o soluționeze.

În spatele meu se află o curte, care este parte din Porțile orașului. Priviți în ce stare este, ce drumuri, în ce stare sunt scările blocurilor, în jur este plin de șobolani, condițiile sunt insalubre. Aceste case necesită reparații capitale, de ele nu s-a preocupat nimeni de zeci de ani. Curțile nu dispun de terenuri de joacă pentru copii și complexuri sportive calitative. În 2017–2018, prin eforturile socialiștilor, în curțile din circumscripția noastră au fost instalate 10 terenuri pentru copii și 7 terenuri sportive. Pentru ca acest tip de complexuri să apară în toate curțile, trebuie ca acest lucru să fie realizat continuu timp de 4–5 ani, consideră Lipskii.

De asemenea, socialistul a remarcat că ÎMGFL-urile au acumulat datorii uriașe și nu sunt capabile să se ocupe de fondurile locative și reparațiile capitale ale caselor. Lipskii a vorbit despre cum intenționează să soluționeze problemele abordate, în calitate de deputat.

Avem nevoie de o lege care va crea un mecanism care va influența locuitorii la luarea deciziilor în planificarea urbanistică, atunci când audierile publice vor deveni baza pentru luarea deciziilor și lege pentru funcționarii care vor dori să dezvolte și să construiască orice tip de obiective în oraș. Vom acorda asistență legislativă familiilor social-vulnerabile, pentru reparația capitală a apartamentelor. Vrem să asigurăm credite legale cu dobândă redusă pentru ceilalți cetățeni care, doresc să realizeze reparația capitală a locuințelor. Vom asigura responsabilitatea personală a funcționarilor pentru fiecare pas, pentru fiecare metru pătrat din acest oraș. Vom limita plata maximă pentru serviciile locativ-comunale și vom încuraja crearea asociațiilor proprietarilor de locuințe, a menționat el.

Lipskii a menționat că, soluțiile abordate vor fi posibile numai dacă PSRM va lua majoritatea în Parlament și va ajuta Președintele să-și îndeplinească obiectivele propuse.

Toți oamenii ce au bunul simț ar trebui să voteze pentru PSRM, pentru ca, Președintele să primească sprijin în Parlamentul și Guvernul cu care va conlucra pentru binele poporului nostru și al țării, a conchis Lipskii.

6 feb

PSRM intenționează să anuleze toate hotărârile antirusești și rusofobe ale guvernării

PSRM intenționează să anuleze toate hotărârile antirusești și rusofobe ale guvernării

Candidații PSRM la funcția de deputați în Parlamentul RM, Vlad Batrîncea, Bogdan Țîrdea și Adela Răileanu, au prezentat în cadrul conferinței de presă din 6 februarie, poziția Partidului Socialiștilor cu privire la relația cu Federația Rusă, drepturile minorităților naționale și vorbitorilor de limba rusă, precum și despre noul Cod al Audiovizualului.

Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, a remarcat că, partidul de guvernământ PDM, a dus și duce în continuare cea mai rusofobă și antirusească politică din toată istoria RM.

De asemenea, a enumerat 20 de acțiuni rusofobe ale Partidului Democrat, care, în ajunul alegerilor parlamentare, a decis brusc să se declare “prieten al Rusiei”. Inclusiv, este vorba despre interdicția funcționarilor moldoveni și a deputaților de a participa la summiturile CSI, expulzarea diplomaților ruși și a jurnaliștilor, despre așa-numita “luptă împotriva propagandei rusești” și interzicerea difuzării știrilor și programelor analitice ruse, despre tentativa de a înlocui Ziua Victoriei, sărbătorită pe 9 mai, în Ziua Europei.

Socialistul a spus că, după obținerea victoriei la alegerile parlamentare, PSRM va anula toate hotărârile antirusești și rusofobe ale majorității de la guvernământ și va face tot posibilul pentru a ne apropia de Federația Rusă și de a ne integra în UEEA.

Secretarul executiv al PSRM, deputatul Vlad Batrîncea, a remarcat problema cu privire la introducerea legislativă a cenzurii în mass-media din Republica Moldova. De asemenea a menționat că, în acest mod se face monopolizarea pieței media și o demonstrație politică Occidentului, precum noi promovăm rusofobia, de dragul obținerii unor finanțări.

Acest lucru este absolut antidemocratic. În următorul Parlament, noi vom anula toate normele, introduse de către actuala majoritate parlamentară și vom întoarce libertatea presei și posibilitatea ca fiecare post de televiziune să lupte liber pentru spectatorul său, a subliniat Vlad Batrîncea.

Noi nu vom lăsa cetățenii singuri în fața problemelor locativ-comunale

Noi nu vom lăsa cetățenii singuri în fața problemelor locativ-comunale

Candidatul PSRM în circumscripția uninominală nr. 24, Chișinău, Vasile Bolea, a prezentat astăzi, 6 februarie, prioritățile Platformei electorale a PSRM pentru circumscripția nr. 24.

În primul rând, candidatul a remarcat încălcările pe care și le permite guvernarea, uzurpând drepturile cetățenilor aproape zilnic. Este vorba despre legea adoptată în 2013, cu privire la așa-numita “Cota-parte” la plata pentru serviciul la apă și canalizare și noua Lege privind condominiul, care a fost adoptată de Parlament la 28 noiembrie 2018.

Vasile Bolea a anunțat că, socialiștii au avut foarte multe discuții cu cetățenii care se plângeau pentru că, erau obligați să plătească pentru apa pe care nu au consumat-o, așa numita “cota-parte”. Candidatul a îndemnat cetățenii să nu meargă pe cercul vicios: ÎMSCL – Apă Canal – Î.M. Infocom, pentru că pe această cale, problema nu va fi soluționată.

Socialistul a remarcat că, semnul de întrebare constă în faptul că această problemă de atribuire a cotei-parte la serviciul de apă, de fapt se conține în Legea nr. 303 și problema poate fi remediată numai prin modificarea legislației.

Vasile Bolea a dat asigurări că, după obținerea victoriei la alegerile parlamentare din 24 februarie, fracțiunea PSRM va adopta această modificare a legii, astfel încât oamenii să nu plătească pentru apa pe care nu o consumă.

Un alt subiect important abordat de către candidat în timpul prezentării, este cu privire la noua Lege a condominiului.

La prima vedere, aceasta este o lege bună, a spus Vasile Bolea. Cu toate acestea în această lege sunt prevăzute foarte multe nereguli și dacă, după 24 februarie, guvernarea va rămâne aceeași, atunci cu siguranță va lăsa locuitorii Chișinăului singuri în fața problemelor locativ-comunale.

Legea prevede crearea așa numitului “fond de reparații și dezvoltare”, decizia privind cuantumul contribuțiilor la acest fond de dezvoltare se va încasa anual. Și practic anual cetățenii vor simți majorarea tarifului pentru acest fond, precum ei vor fi nevoiți să plătească absolut tot ce este legat de întreținerea blocurilor, reparațiilor curente, reparațiilor acoperișurilor.

Mai mult de atât, cetățenii vor fi nevoiți să achite pentru amenajarea spațiului care nu aparține proprietarilor, dar este conceput pentru a satisface nevoile sociale de viață. Este vorba de întreținerea terenurilor de joacă și de sport, curțile, grădinile și căile de acces, care vor fi transmite la balanța condominiului.

În fiecare an cu toții plătim impozite, dintre ele, o parte sunt direcționate în bugetul municipal. Cu toate acestea, după adoptarea Legii condominiului, guvernarea ne obligă să plătim impozit condominiului și în același timp să amenajăm din banii proprii teritoriul orașului, adică să plătim dublu, a subliniat Vasile Bolea. El a dat asigurări că va veni cu amendamente substanțiale la această lege, pentru ca cetățenii să nu rămână singuri în fața acestor probleme.

În continuare vom lupta cu fărădelegile, inclusiv la nivel de Parlament. Vom depune tot efortul pentru a perfecta cadrul legal, ca în cele din urmă să fie îmbunătățită viața fiecărui om, a conchis Vasile Bolea.

5 feb

Socialiștii intenționează să aprobe un nou Plan General al Municipiului

Socialiștii intenționează să aprobe un nou Plan General al Municipiului

Partidul Socialiștilor din RM, intenționează să propună la următoarea ședință a Parlamentului, câteva inițiative legislative importante pentru municipalitate și țară, inclusiv proiectul cu privire la Planul General al Chișinăului.

Despre aceasta a anunțat în cadrul conferinței de presă din 5 februarie, candidatul PSRM la funcția de deputat în circumscripția uninominală nr. 25.

Eu propun deputaților spre examinare o inițiativă legislativă cu privire la aprobarea noului Plan General al Chișinăului, la nivelul Parlamentului și al Guvernului. Uneori apare necesitatea de expropriere a terenurilor privatizate, pentru construcția drumurilor. Dar, datorită unor decizii ale Consiliului Municipal, acest lucru nu este întotdeauna posibil. De aceea avem nevoie de un Plan General aprobat de Parlament. De asemenea, trebuie luate în considerație localitățile, de la Anenii Noi până la Strășeni, de la Ialoveni până la Vadul lui Vodă, ca parte componentă a municipiului, care trebuie dezvoltat, a spus Alexandr Odințov.

Candidatul consideră că, pachetul de legi privind “construcțiile” ar trebui schimbat în favoarea cetățenilor și a spațiului public. Acesta ar trebui să fie clar și egal pentru toate companiile de construcții.

De asemenea, Alexandr Odințov propune înăsprirea pedepsei pentru încălcarea Planului General și a codurilor de construcție. Socialistul consideră un punct important al programului său restaurarea parcurilor și a zonelor verzi din municipiu.

Toți dorim să trăim într-un oraș pentru oameni, într-un oraș în care există puține ambuteiaje și mai mult spațiu public, într-un oraș în care există numeroase parcuri și zone de agrement. Noi, socialiștii, știm cum să facem acest lucru!, a subliniat Alexandr Odințov.

Potențialul imens al pieței ruse trebuie utilizat

Conferința de presă din 5 februarie, a fost consacrată de către Partidul Socialiștilor, problemelor cu privire la reîntoarcerea producătorilor moldoveni pe piața rusă. Deputatul PSRM, Vladimir Golovatiuc a menționat în cadrul conferinței de presă că, piața rusă are o importanță deosebită pentru Republica Moldova.

Golovatiuc a amintit că, în perioada 2000–2008, exporturile moldovenești au menținut paritatea între cele două blocuri: în special Federația Rusă și UE. În exporturile moldovenești, CSI a ocupat aproape 50%, inclusiv Federația Rusă – 32%, iar UE – 42%.

Situația a început să se modifice după 2009, după schimbarea guvernării și a priorităților comerțului exterior. Geografia exportului moldovenesc a început să se modifice cardinal după semnarea Acordului de Asociere cu UE.

Până în 2018, ponderea FR în volumul total al exporturilor moldovenești a scăzut la 10,5%, în timp ce în țările UE a crescut la 65%. Timp de 11 luni, în 2018, ponderea exporturilor moldovenești a scăzut la 8%, în timp ce ponderea UE a crescut la 69%.

Vladimir Golovatiuc a remarcat că, în paritatea dintre Federația Rusă și UE – în Moldova s-a înregistrat o îmbunătățire a situației economice generale și sociale. În perioada 2000–2008, rata medie anuală de creștere a economiei a depășit 6%.

După semnarea Acordului de asociere, rata de creștere a economiei este de numai 3,5%. Adică, se înregistrează o scădere a ratei economice de două ori.

Fluxul investițiilor străine directe din 2000 până în 2008 a crescut cu peste 5,5 ori. După semnarea Acordului de asociere, doar cu 2,5%. Adică cu mai puțin de 1% pe an. Timp de 9 luni, în 2018, fluxul investițiilor străine a scăzut cu 1%.

Creșterea medie anuală a exporturilor către UE în perioada 2000–2008 a depășit 22% pe an. În prezent, chiar și cu o creștere destul de bună în 2018, avem doar 11%. S-a înregistrat o scădere a exporturilor în jumătate.

Drept urmare, se înrăutățește situația în sfera economică, iar problemele din sfera socială se intensifică.

Piața rusă are o importanță deosebită pentru soluționarea problemelor complexe ale Republicii Moldova: de ordin economic, investițional și social. Potențialul pieței ruse ar trebui să fie utilizat, a subliniat Vladimir Golovatiuc.

De asemenea, a remarcat faptul că, după o reducere a volumului exporturilor moldovenești de trei ori în FR în perioada 2014–2016, deja în a doua jumătate a anului 2016, datorită eforturilor depuse de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon împreună cu conducerea PSRM, exporturile moldovenești a mărfurilor tradiționale de export în Federația Rusă, au început să crească.

Drept urmare, exportul fructelor și legumelor din Republica Moldova pe piața rusă a crescut de mai multe ori și în cadrul mai multor poziții a fost depășit declinul din 2014–2016. De exemplu, exportul de mere a crescut de mai mult de 10 ori, la fel și cel de legume.

În general, după scăderea exporturilor moldovenești în Federația Rusă, în 2017 volumul său a crescut pentru prima dată cu peste 9%. Dinamica pozitivă a exporturilor către Rusia a avut un efect pozitiv asupra situației financiar-economice a producătorilor agricoli și a exportatorilor, pentru că, 80% din exporturi sunt transportate cu transporturile auto. Într-o anumită măsură, aceasta a contribuit la creșterea economiei moldovenești în ansamblu, a subliniat Vladimir Golovatiuc.

De asemenea, a menționat că situația s-ar fi îmbunătățit mult mai mult dacă guvernarea și majoritatea parlamentară nu s-ar retrage și ar soluționa problemele care împiedică realizarea potențialului pieței rusești.

Socialistul a reamintit că în mai 2018, Republica Moldova a primit statutul de observator în UEEA.

Având în vedere dimensiunea economiei noastre, acest lucru deschide posibilități nelimitate de creștere a exporturilor către țările UEEA, în special în Federația Rusă. Întregul export de legume către Federația Rusă este suficient pentru consumul pe o perioadă de o săptămână doar pentru Sankt Petersburg! În prezent, cererea pe piața rusă a fructelor și legumelor este de miliarde. Potențialul este imens, a subliniat Vladimir Golovatiuc.

Suntem convinși că, după obținerea victoriei la alegerile parlamentare viitoare din țară, PSRM va stabili un Guvern de profesioniști care nu numai că vor înțelege importanța pieței ruse pentru economia moldovenească, dar de asemenea, vor întreprinde măsurile eficiente necesare pentru stabilirea unor relații strategice reciproc avantajoase între Republica Moldova și Federația Rusă, a încheiat deputatul.

Deputatul PSRM, președintele Comisiei Agricultură și Alimentație a Parlamentului RM, Radu Mudreac, a amintit că, după semnarea acordului de liber schimb cu UE, Rusia a impus taxe pentru produsele moldovenești, temându-se de reexport. Și a fost nevoie de mult efort pentru a dovedi partenerilor ruși că, Republica Moldova poate controla această situație.

Deputatul a menționat că, sarcina următoarei guvernări va fi stabilirea unor norme pe piața internă și promovarea produselor moldovenești.

4 feb

PSRM îndeamnă alegătorii să nu se lase provocați

Conducerea Partidului Socialiștilor a prezentat în cadrul conferinței de presă din 4 februarie, informații cu privire la desfășurarea campaniei electorale a PSRM.

Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a anunțat că, candidații Partidului Socialiștilor, de la începutul campaniei electorale din 25 ianuarie, au avut deja 1 500 de întruniri cu alegătorii din toată țara, iar asta semnifică că au discutat “față în față” cu mai mult de 70 000 de cetățeni.

Oamenii abordează foarte multe probleme în cadrul acestor întrevederi, a subliniat Zinaida Greceanîi, care candidează în circumscripția uninominală nr. 1, Briceni. Greceanîi a remarcat că cel mai des, este vorba despre calitatea acelor “drumuri bune”, care au fost construite și reparate în ultima perioadă și pentru care au fost cheltuiți din bugetul municipal peste 1,5 miliarde de lei.

Cu toții cunoașteți despre acest program “Drumuri bune”. Din păcate după prima ploaie și îngheț au dispărut toate acele “drumuri bune”. De ce s-a întâmplat lucrul acesta? Până la urmă cineva va trebui să răspundă pentru aceasta, a subliniat Zinaida Greceanîi, menționând că, drumurile trebuie reparate profesional.

Greceanîi a enumerat și alte probleme abordate în cadrul întrunirilor de către locuitorii republicii, printre care, furtul miliardului din sistemul bancar al țării. Mai mult de atât, oamenii sunt preocupați de zvonurile, precum la moment se pregătește sau deja este în curs de desfășurare încă un furt al banilor publici.

Locuitorii din toate localitățile republicii sunt preocupați de problemele cu privire la protecția socială.

Cu mare tristețe, oamenii vorbesc despre faptul că au fost mințiți cu acea nouă lege de modificare a sistemului pensionar. Spun că, pensiile au fost majorate cu 50 de lei, dar a fost scoasă alocația de 180 de lei și cu ce au rămas pensionarii? Sigur că sunt multe probleme și cu privire la noua lege a salarizării. Una dintre profesoare spune că primea 3 000 de lei, iar după majorarea salariului primește tot 3000 de lei. Unde este această majorare de salariu? Oamenii nu o văd, a menționat Zinaida Greceanîi.

Greceanîi a remarcat că, în legislația privind domeniul social, care a fost adoptată de actuala guvernare există foarte multe lacune.

Pensiile trebuie majorate celor care primesc o pensie foarte mică și nu celor care au pensii mari, a spus Zinaida Greceanîi.

Președintele PSRM a subliniat că oamenii din raioane înțeleg foarte bine situația din țară, ei doresc schimbări și vor să-și păstreze statul Republica Moldova.

Secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban a remarcat că, Vladimir Plahotniuc, Vladimir Voronin și Ilan Șor au creat un trinom împotriva Partidului Socialiștilor și încearcă să atragă voturile PSRM la viitoarele alegeri. Scopul lor este de a înhăța 3–4-5% de la socialiști, pe calea utilizării resurselor administrative, coruperea alegătorilor și alte manipulări.

Ei speră să acumuleze în total, 10–18% pentru a trece candidatul de la Partidul Democrat sau de la blocul ACUM, a spus Ion Ceban. El a îndemnat alegătorii să nu se lase provocați.

De asemenea, Ion Ceban a amintit că, candidații Partidului Șor declară că, nu văd nici o problemă cu privire la furtul miliardului.

Desigur, nu există probleme, dacă 0,5% din banii furați au fost utilizați pentru necesitățile Orheiului. Apropo, bugetul Orheiului este de 10 ori mai mic decât bugetul social al Chișinăului. Întoarceți miliardul și toată țara va beneficia de pensii și salarii decente și drumuri bune cu adevărat, a declarat Ion Ceban.

De asemenea, Ceban a remarcat despre atacurile murdare ale adversarilor și a menționat că în viitorul apropiat acestea vor crește. Partidul Socialiștilor va continua să ducă o campanie electorală cinstită și să obțină victorie, indiferent de ce se va întâmpla, a dat asigurări Ion Ceban.

Secretarul executive al PSRM, Vlad Batrîncea a amintit că socialiștii au fost primii care au anunțat despre furtul miliardului din sistemul financiar-bancar în 2014 și despre necesitatea de a fi trași la răspundere vinovații.

Astăzi, în perioada campaniei electorale, guvernarea se pregătește pentru noi operațiuni în sectorul bancar, în rezultatul căruia Republica Moldova riscă să rămână fără sistem bancar, a subliniat socialistul. De asemenea, a remarcat problem e ține de privatizarea Combinatului Tutun CTC pentru nimic, pentru 150 de milioane de lei, adică pentru 8 milioane de euro. În același timp, în ultimii ani, statul a investit peste 80 mii de lei numai pentru reabilitarea acestei întreprinderi.

Ca rezultat, compania cu venituri de miliarde a fost vândută, de fapt, pentru 4 milioane de euro, a menționat Vlad Batrîncea. El a citat pentru comparație exemplul vânzării unei companii similare de tutun dintr-un mic oraș din Rusia, pentru suma de 1 miliard 700 de milioane de dolari.

Dacă vom face o analiză a prețurilor pe piața regională înțelegem că Tutun СTС a fost vândut la un preț de 5–7% din prețul real, a subliniat socialistul.

Zinaida Greceanîi a reamintit că, socialiștii din Parlament au venit cu inițiativa cu privire la introducerea unui moratoriu asupra privatizării proprietăților de stat în perioada electorală. Cu toate acestea, majoritatea de la guvernare a ignorat această inițiativă.

Vlad Batrîncea a subliniat că, după venirea la putere, socialiștii vor restabili ordinea în domeniul proprietății de stat și vor face totul pentru a reîntoarce întreprinderile statului care au fost confiscate.

Noi vom face tot posibilul ca sa întoarcem ordinea in RM și venim cu un îndemn către toți cetățenii. Sunt doua opțiuni: daca vă place ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani, votați cu Plahotniuc, dacă nu vă place atunci aveți o singură opțiune, să votați cu Partidul Socialiștilor, a concluzionat Batrîncea.

Avocatul PSRM, Fadei Nagacevschi, a prezentat în cadrul conferinței de presă actele unei încălcări grave a legii electorale de către adversarii PSRM. Este vorba despre utilizarea resurselor administrative și finanțarea netransparentă în campania electorală.

Principala sarcină a PSRM în politica externă este restabilirea colaborării depline cu Federația Rusă

Candidații Partidului Socialiștilor din RM, au prezentat în cadrul conferinței de presă din 4 februarie, poziția PSRM cu privire la politica externă a Republicii Moldova. Ei au remarcat că, sarcina principală a PSRM, după ce va veni la putere în urma victoriei la alegerile parlamentare, este de a restabili cooperarea deplină cu Federația Rusă, deoarece în ultimii ani democrații au făcut totul pentru a dăuna relațiilor cu Rusia și, în primul rând, pentru a dăuna propriului popor.

Deputatul PSRM, Vladimir Țurcan a menționat în cadrul conferinței de presă că în teoria relațiilor internaționale, politica externă a oricărui stat e bazată pe câțiva piloni, în principiu este vorba despre crearea condițiilor favorabile pentru rezolvarea problemelor care există în interiorul țării și promovarea intereselor naționale pe plan extern.

Socialistul a specificat că, cu regret în RM nu există un concept al politicii externe bazat pe aceste principii. În consecință, relațiile cu țările din vest, cât și cu cele din est sunt practic distruse.

Vladimir Țurcan a remarcat că din cauza deteriorării relațiilor dintre Republica Moldova cu partenerul strategic, Federația Rusă, a dus la faptul că au suferit nu doar interesele producătorilor moldoveni, dar au suferit și cetățenii Republicii Moldova.

Exact aceeași situație s-a creat și în relațiile cu țările UE, ca rezultat al politicii necorespunzătoare, promovată de guvernarea actuală.

Socialistul a remarcat că, RM are nevoie de o politică externă nouă, echilibrată, deșteaptă, precum și de o guvernare, care într-adevăr poate să promoveze o politică externă corectă.

Partidul Socialiștilor este un partid al stataliștilor, care se declară pentru prietenie și parteneriat atât cu Vestul, cât și cu Estul. Militând pentru relații bune și avantajoase cu Uniunea Europeană, menținerea regimului fără vize, precum și pentru extinderea relațiilor comerciale, PSRM consideră că sarcina principală în politica externă este restabilirea colaborării depline cu partenerul nostru – Federația Rusă.

În pofida acțiunilor provocatoare din partea actualei guvernări în raport cu Rusia, anume reprezentanții PSRM au fost cei care au reușit să amelioreze multe situații pe parcursul ultimilor 2 ani. PSRM va susține prin lege toate eforturile depuse de Președintele RM, Igor Dodon în vederea relansării cooperării moldo-ruse.

ianuarie 2019


31 ian

În fața centrului NATO, socialiștii au declarat că vor lupta pentru neutralitatea țării

În fața centrului NATO, socialiștii au declarat că vor lupta pentru neutralitatea țării

Candidații PSRM la funcția de deputați, au prezentat în cadrul conferinței de presă din 31 ianuarie, poziția PSRM în ceea ce privește NATO. Conferința de presă a avut loc în fața clădirii unde se află Centrul de Informare și Documentare privind NATO în Moldova.

Vrem să reamintim partenerilor țării noastre că, Republica Moldova, conform Constituției, este un stat neutru și nu poate adera la blocuri militare, a declarat secretarul executiv al PSRM, candidatul la funcția de deputat în circumscripția nr. 28, Vlad Batrîncea.

El și-a exprimat regretul cu privire la faptul că, din 2009 autoritățile moldovenești au cooperat activ cu blocul NATO, iar în 2017, Parlamentul Republicii Moldova a votat hotărârea cu privire la înființarea și deschiderea Centrului NATO în Republica Moldova, în pofida faptului că în 2016, în Parlament, peste 80 de deputați au votat pentru concepția neutralității permanente a RM.

Vlad Batrîncea a remarcat că conform hotărârii majorității parlamentare, Centrul NATO este deschis în RM, drept un “centru diplomatic”. Dar conform statutului său, NATO este un bloc politico-militar și nicidecum unul care desfășoară activitate diplomatică în lume.

Pretutindeni, unde acest bloc este implicat în diferite conflicte militare, nu este vorba de diplomație, ci este vorba de război. Parteneriatul RM cu acest bloc contravine Constituției RM, dar și creează unele pericole evidente pentru securitatea statului și presupune participarea contingentului militar moldovenesc în acțiunile militare. Aceasta poate crea Republicii Moldova anumite probleme în raport cu mai mulți parteneri din afara țării.

Amintim societății civile din RM și clasei politice, dar și partenerilor din afara țării că, Republica Moldova este un stat neutru care nu are ambiții geopolitice și militare. RM este un stat pașnic și noi nu dorim implicarea în blocuri militare. Astăzi contingentul militar din RM, deja participă în diferite campanii militare, inclusiv și antrenări militare. Considerăm că acest lucru contravine principiului neutralității militare a RM, a subliniat socialistul.

De asemenea, Vlad Batrîncea a remarcat că, noi avem o problemă internă care necesită o soluționare cât mai rapidă: Conflictul Transnistrean. Noi trebuie să reîntregim țara. Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca să avem o economie sănătoasă, un nivel de viață cât mai bun pentru cetățenii săi, o țară unită.

Deputatul parlamentar al PSRM, candidatul la funcția de deputat, Bogdan Țîrdea a remarcat că oricare diplomat care este suspectat de una sau de altă infracțiune în țara noastră, poate fi, în cazuri excepționale supus inspecției și prins în flagrant. Cu toate acestea, conform Acordului privind deschiderea unui birou NATO în Moldova, reprezentanții NATO nu pot fi supuși nici unui control în țara noastră!!! Orice angajat al biroului poate să lovească, să violeze, poate să comită orice infracțiune (apropo, astfel de cazuri au avut loc în Serbia, Croația, Irak), și nimeni, dar absolut nimeni nu este în drept să-i oprească!

În legătură cu aceasta, reamintesc că nici o misiune diplomatică nu deține dreptul la accesul liber în clădirea Guvernului, la obiecte strategice, la oficiali guvernamentali de rang înalt. Toate acestea demonstrează că NATO încalcă în mod grav suveranitatea țării și statutul neutralității. Cu alte cuvinte, putem vorbi clar despre trecerea țării sub control extern, a subliniat deputatul.

De asemenea, el a reamintit că, la 19 iulie 2018, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2018–2021 (implementare (Legea nr. 150 din 05.11.2018)), precum și Planul de acțiune privind implementarea acestuia. În strategie este scris negru pe alb scopul principal al țării: întărirea și aprofundarea relațiilor cu NATO, menținând în același timp neutralitatea stabilită de Constituția Republicii Moldova.

Dar cum putem vorbi despre neutralitate, atunci când avem un acord de colaborare cu NATO?, se întreabă Bogdan Țîrdea.

De asemenea, el citează prevederile articolului 30 din strategie, conform căruia Transnistria este recunoscută drept o amenințare la adresa realizării “obiectivelor strategice” ale Republicii Moldova. Adică, o parte a țării este recunoscută drept “amenințarea” ei. De asemenea, deputatul este surprins de creșterea cheltuielilor pentru apărarea ale unui stat neutru. În termen de 7 ani, până în 2025, este planificat ca cheltuielile pentru apărare ale țării noastre să se dubleze!

Reprezentanții PSRM au declarat încă o dată în cadrul conferinței de presă că, sunt categoric împotriva consolidării relațiilor Republicii Moldova cu blocul militar al NATO și după obținerea victoriei la alegerile parlamentare, vor apăra neutralitatea țării noastre.

Petru Burduja a prezentat prioritățile programului electoral al PSRM în circumscripția nr. 30

Petru Burduja a prezentat prioritățile programului electoral al PSRM în circumscripția nr. 30

Candidatul PSRM la funcția de deputat în circumscripția uninominală nr. 30, Petru Burduja a vorbit în cadrul conferinței de presă din 31 ianuarie, despre prioritățile programului PSRM pentru circumscripția nr. 30.

Petru Burduja a remarcat că, lipsa unui loc de muncă bine plătit, stabil, cu garanții sociale în Republica Moldova, condiționează migrația cetățenilor activi din țară și înrăutățirea situației demografice.

Candidatul PSRM vine cu propunerea de a se revedea Legea privind zonele economice libere din RM și de a veni cu modificări la această lege, pentru a forma în sectorul Ciocana a minim două zone economice libere. Potrivit dumnealui, este necesar de a revedea și Legea privind parcurile economice industriale.

Aceste modificări vor contribui la atragerea investițiilor, inclusiv a celor străine, a noilor tehnologii și vor asigura cetățenii Republicii Moldova cu locuri de muncă suplimentare. Pe lângă aceasta, mai este vorba despre venituri suplimentare în bugetul municipal și în cel republican, fapt ce va întări bunăstarea cetățenilor, consideră Petru Burduja.

De asemenea, o prioritate a echipei socialiștilor este aprobarea unui Plan Urbanistic General pentru Chișinău și a unui plan Zonal pentru sectorul Ciocana. Acest plan ar permite dezvoltarea sectorului și nu pe principiu economic, ci pe principiu social, urbanistic și de infrastructură, a menționat candidatul.

Petru Burduja a reamintit că, pe ultimul stadion din sectorul Ciocana, de pe strada Ginta Latină au fost construite blocuri locative, iar Consiliul Municipal a aprobat un proiect de decizie cu privire la construcția unui hipermarket, iar acest lucru va contribui negativ asupra infrastructurii din sectorul Ciocana. Iar în fiecare dimineață și seară la orele de vârf, ambuteiajele paralizează traficul rutier dintr-un sector în altul.

Pentru soluționarea problemei cu privire la ambuteiaje, socialiștii propun să fie aprobat proiectul și cu participarea bugetului republican, să fie prelungit tronsonul străzii Domeniuc până la strada Studenților, să fie prelungit bd. Mircea cel Bătrîn până la “Megapolis”, iar în cele din urmă transportul de mare tonaj să nu circule pe strada Voluntarilor ca să nu facă, în primul rând zgomot și în al doilea rând să nu creeze ambuteiaje zilnic. Este necesar și de a lărgi strada Vadul lui Vodă, a subliniat Petru Burduja.

De asemenea, candidatul a vorbit despre alte priorități ale programului: lupta împotriva construcțiilor ilegale, amenajarea curților din interiorul blocurilor, construcția terenurilor sportive și de joacă pentru copii.

30 ian

PSRM se opune reformei administrativ-teritoriale

PSRM se opune reformei administrativ-teritoriale

Reprezentanții Partidului Socialiștilor, în cadrul conferinței de presă din 30 ianuarie, au argumentat poziția categorică privind intenția de implementare a reformei administrativ-teritoriale în Republica Moldova.

Deputatul parlamentar al fracțiunii PSRM, Vasile Bolea a remarcat faptul că, reforma administrativă planificată prevede în primul rând, diminuarea accesului populației la serviciile publice. În special, cetățenii nu vor mai putea primi documentele de care au nevoie din centrele lor raionale, ci vor trebui să meargă în noile centre administrative, care vor fi cu zeci de kilometri mai departe decât acum.

În al doilea rând, după această așa-zisă “reformă” vor fi lichidate majoritatea primăriilor din localități. Lipsa organelor administrative locale va fi un motiv în plus, pentru ca oamenii să părăsească satul. Și multe localități pur și simplu vor dispărea.

Reforma planificată provoacă îngrijorare și din punct de vedere al accesului la serviciile medicale. În rezultatul ei vor dispărea multe dintre centrele medicale din sate. Pentru un minim de asistență medicală oamenii vor trebui să parcurgă zeci de kilometri până în noile centre administrative. Dar nu toți vor avea timp, forță și resurse financiare pentru un drum astfel de lung, așa că oamenii pur și simplu se vor resemna și se vor lăsa în voia sorții. Aceasta va fi echivalentul unei catastrofe umanitare.

Cu părere de rău, depopularea satelor, ca urmare a “optimizării” organelor administrative publice locale amplifică și lichidarea tristă a școlilor din sate.

Analizele preventive ale socialiștilor, arată că noua reformă administrativ-teritorială va fi o lovitură puternică și în mediul de afaceri. Multe unități comerciale de la sate pur și simplu se vor închide – fie ca urmare a unui nou val de depopulare a localităților rurale, fie ca urmare a faptului că procedura de obținere a autorizațiilor aferente activităților de afaceri va deveni și mai grea.

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea a remarcat că, atunci când au venit instrucțiuni din partea autorităților centrale privind optimizarea școlilor și lichidarea unor instituții medicale, niciuna dintre aceste directive nu au fost realizate. PSRM a găsit surse extrabugetare, astfel au fost păstrate fiecare școală, fiecare punct medical.

De asemenea, socialistul a subliniat că, în raionul Briceni, în acele localități în care primăriile sunt conduse de socialiști, au fost păstrate toate școlile. Iar datorită eforturilor Președintelui RM, Igor Dodon, datorită eforturilor partidului, au fost ajutate peste 250 de școli din țară, fie cu reparația capitală a blocurilor sanitare, fie cu schimbarea geamurilor, fie au fost dotate cu mobilier.

Datorită eforturilor echipei PSRM, au fost ajutate peste 450 de grădinițe din toată republica, fiecare grădiniță a fost reparată și dotată cu mobilier. Zeci de case de cultură au fost reparate și dotate, iar toate aceste lucruri au fost făcute de către socialiștii care se aflau în opoziție. Și chiar fiind în opoziție, PSRM a făcut fapte concrete și nu a venit cu critici neîntemeiate la fel ca oponenții săi, a subliniat Vlad Batrîncea.

O nouă reformă administrativ-teritorială va fi lovitura de grație, lovitura decisivă aplicată mediului rural, mediului urban periferic, dar și Republicii Moldova, în general. De aceea, ne vom opune acestei reforme. De ce are nevoie Republica Moldova la moment, este implementarea unor strategii autentice care să permită readucerea la viață a satelor moldovenești, îmbunătățirea indicatorilor demografici, apropierea serviciilor publice de cetățeni, asigurarea unui acces mai larg la servicii de sănătate și la studii de calitate. Anume în aceste direcții vom acționa noi, asigurând cetățenilor nivelul de trai pe care-l merită, a concluzionat Vasile Bolea.

29 ian

Socialiștii au prezentat argumente în favoarea tranziției către o formă prezidențială de guvernare în Republica Moldova

Socialiștii au prezentat argumente în favoarea tranziției către o formă prezidențială de guvernare în Republica Moldova

Argumentele în favoarea tranziției Republicii Moldova la forma prezidențială de guvernare au fost prezentate în cadrul conferinței de presă din 29 ianuarie, de către secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, secretarul pentru ideologia a PSRM și deputatul parlamentar a fracțiunii PSRM, Bogdan Țîrdea.

Ion Ceban a declarat la conferința de presă, că, în 2016, poporul Republicii Moldova și-a restabilit dreptul de a alege direct președintele. Și după 20 de ani de așteptare, pe 13 noiembrie 2016, oamenii au ales în mod direct Președintele țării.

Dar, după cum s-a dovedit ulterior, în 2016 a fost câștigată doar o bătălie, nu și lupta pentru atingerea scopului final – un Președinte ales de către popor cu împuterniciri suficiente pentru a soluționa problemele țării.

Contrar logicii și voinței exprimate de cetățeni, guvernarea și așa-zisa opoziție “pro-europeană” au făcut front comun împotriva Președintelui țării, încercând izolarea și eliminarea șefului statului din procesul decizional, din politică, din viața publică, a spus Ion Ceban.

Ceban a subliniat că, indiferent de aceste atacuri masive, Președintele a reușit nu doar să reziste, ci și să obțină unele rezultate frumoase pentru țară. În această perioadă, șeful statului:

  • a stopat numeroase derapaje și legi cu caracter antipopular ale guvernării;
  • a reușit reanimarea relațiilor tradiționale de prietenie și colaborare cu partenerii noștri din Est;
  • s-a ameliorat situația legată de exporturile în Federația Rusă;
  • s-au soluționat unele dintre problemele cu care se confruntau cetățenii noștri care muncesc în Federația Rusă;
  • s-a reușit restabilirea prestigiului Președinției și a încrederii oamenilor în această instituție importantă în stat;
  • s-a reușit echilibrarea situației politice din Republica Moldova, președintele intervenind de fiecare dată când s-a încercat divizarea societății pe criterii false și periculoase, totodată, care ar fi putut dinamita situația politică internă.
  • tot în această perioadă, s-au pus bazele unor importante procese sociale și economice ce vor acorda o șansă de viitor Republicii Moldova.

Socialiștii au subliniat că, guvernarea, ignoră faptul că Președintele are votul și susținerea directă a poporului, a blocat multe inițiative legislative ale sale – peste 80. La fel a fost blocată și inițiativa de organizare a unui referendum republican consultativ pe data de 24 septembrie 2017.

Guvernarea s-a temut să afle opinia cetățenilor în probleme ce țin de “Istoria Moldovei”, anularea legii ce pune în spatele cetățenilor întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar, dar și lărgirea prerogativelor șefului statului de dizolvare a Parlamentului. Guvernarea a știut că cetățenii vor susține ideile Președintelui Republicii Moldova, de aceea nu doar că a blocat organizarea acestui referendum, ci și a demarat noi atacuri asupra Președinției, a întreprins noi tentative de limitare a atribuțiilor șefului statului, asistată de gălăgioasa opoziție “pro-europeană”.

În situația în care:

  • puterea și opoziția pro-europeană fac tot posibilul pentru discreditarea și pentru limitarea în acțiuni a Președintelui țării;
  • președintele e blocat din toate părțile atunci când încearcă să intervină pentru asigurarea unui echilibru în societate și pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii;
  • marea majoritate a clasei politice refuză să înțeleagă că, un Președinte ales de către întreg poporul trebuie nu limitat, ci abilitat cu atribuții legale pentru a fi la nivelul așteptărilor cetățenilor și pentru a-și putea onora obligațiunile, contribuind la soluționarea problemelor;
  • starea de lucruri în Republica Moldova degradează tot mai mult, iar forma parlamentară de guvernare și-a epuizat potențialul, dovedind că nu poate furniza instrumentariul necesar pentru relansarea și dezvoltarea armonioasă a țării;
  • în situația în care președintele și opoziția socialistă e lipsită de posibilitatea de a organiza chiar și un referendum republican consultativ.

Socialiștii au demarat și au implementat cu succes campania de colectare a semnăturilor cetățenilor în susținerea formei prezidențiale de guvernare. Semnăturile colectate sunt cel mai bun indiciu că oamenii își doresc trecerea la forma prezidențială de guvernare și noi le vom asigura realizarea acestei dorințe.

28 ian

Noi avem cel mai bun program și cea mai bună echipă

Liderii Partidului Socialiștilor au declarat în cadrul conferinței de presă din 28 ianuarie, despre progresul campaniei electorale.

Potrivit președintelui PSRM, Zinaida Greceanîi, la 25 ianuarie, Partidul Socialiștilor s-a lansat în campania electorală în toată țara, în toate circumscripțiile uninominale din Republica Moldova. În special, Zinaida Greceanîi a participat la lansarea campaniei pe circumscripția uninominală nr. 1, Briceni, în care candidează pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Aproximativ 15 000 de agitatori din întreaga țară, vor îndemna cetățenii să voteze în favoarea Partidului Socialiștilor și a candidaților la funcția de deputați desemnați de către PSRM. Toți candidații, deja au început să aibă întrevederi cu alegătorii. Președintele PSRM a menționat că, timp de trei zile, de la începutul campaniei, au avut loc deja 350 de astfel de întrevederi, la care au participat peste 16 000 de cetățeni.

Zinaida Greceanîi a anunțat că, candidații PSRM vor continua să organizeze întrevederi cu alegătorii în Casele de Cultură, în întreprinderi, pe stradă – pretutindeni unde ei vor putea să transmită cetățenilor republicii, informații despre programul lor, despre ce intenționează să realizeze, obținând victorie la alegeri.

Secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban, a vorbit despre platforma electorală a PSRM, care este publicată atât pe site-ul www.socialistii.md, cât și în ziarul “Socialiștii”. El a menționat că, numai socialiștii au soluții pentru problemele cetățenilor. Numai socialiștii au un program socio-economic complex de dezvoltare a țării, în următorii 4 ani.

De asemenea, el a reamintit că, socialiștii au elaborat deja sute de proiecte de legi. În timp ce adversarii doar promit, socialiștii sunt gata să își îndeplinească promisiunile: prin urmare, cerem cetățenilor susținerea, pentru a pune în aplicare inițiativele președintelui și programul PSRM.

Programele de dezvoltare sunt elaborate pentru fiecare circumscripție a țării, precum și pentru municipiul Chișinău. Fiecare candidat al PSRM are soluții sigure pentru fiecare problemă, ale fiecărui raion din republică. Nu există alt partid care să cunoască mai bine situația din regiuni și problemele fiecărei localități. Avem cel mai bun program și cea mai bună echipă, a subliniat Ion Ceban.

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a relatat despre cum decurge începutul campaniei electorale, în municipiul Chișinău. El a anunțat că, în municipiu activează 500 de agitatori ai PSRM. Vlad Batrîncea a menționat că, socialiștii sunt cei mai activi din capitală, ei trec prin fiecare curte, în fiecare casă și vorbesc cu oamenii despre problemele reale și realizările reale: despre amenajarea curților blocurilor locative, construirea terenurilor de joacă pentru copii și a complexurilor sportive.

Suntem singurii care pot vorbi despre ceea ce am promis și ce am realizat. Oponenții noștri se ocupă exclusiv cu criticarea socialiștilor, dar nu pot oferi nimic concret, a spus Vlad Batrîncea. De asemenea, el a atras atenția asupra multiplelor cazuri de corupere a alegătorilor, care sunt bine documentate de către socialiști.

Reprezentantul PSRM cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinschi, a anunțat despre faptul că, PSRM a contestat hotărârea CEC, ce vizează deschiderea secțiilor de votare în străinătate. Cu toate acestea, Curtea de Apel a respins contestația socialiștilor. Potrivit lui Maxim Lebedinschi, decizia instanței va fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.

El a vorbit despre atacurile nemotivate ale adversarilor politici și ideologi asupra PSRM și a menționat că, Partidul Socialiștilor joacă exclusiv în limitele legii. De asemenea, Max Lebedinschi a mai spus că, PSRM documentează toate încălcările din perioada procesului electoral.

Vom continua să documentăm, inclusiv acele cazuri care constituie temei de nerecunoaștere a alegerilor. Nu vom permite ca procesul electoral să se abată de la standardele legale și normative stabilite pentru toți, a spus Maxim Lebedinschi.

25 ian

PSRM a dat startul campaniei electorale în toată țara

PSRM a dat startul campaniei electorale în toată țara

Partidul Socialiștilor s-a lansat în campania electorală pe 25 ianuarie, în toată țara și în toate circumscripțiile uninominale.

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, candidat la funcția de deputat desemnat de PSRM, pe circumscripția nr. 1, Zinaida Greceanîi a participat la mitingul din Briceni.

Zinaida Greceanîi a menționat că, Partidul Socialiștilor merge la alegeri pentru a învinge și a pune capăt haosului și fărădelegilor așa numitor “guvernărilor pro-europene” și pentru a începe schimbările în interesul cetățenilor și al țării noastre.

La Chișinău, campania a început cu un miting la Arcul de Triumf din centrul capitalei. Secretarul pentru ideologie al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Ion Ceban, a prezentat în cadrul mitingului, candidații pe circumscripțiile uninominale din Chișinău, desemnați de Partidului Socialiștilor.

Ion Ceban a remarcat că, astăzi se apropie cea mai responsabilă și importantă perioadă. Peste 15 000 de agitatori în toată țara – din Chișinău, Briceni, Rîșcani, Vulcănești, Ceadîr-Lunga, Comrat și multe alte localități, vor avea întrevederi cu alegătorii, ca, pe 24 februarie, împreună să punem capăt fărădelegilor care au loc în ultimii ani, în țara noastră, sub simbolul așa numitei “Eurointegrări”.

Numai nu “Eurointegrare” poate fi numită toată această sărăcie, haos și distrugere, a spus Ion Ceban. El a menționat că, în Chișinău este necesar de schimbat totul radical. Cheia pentru schimbare este în parlament: începând de la construcțiile din curțile blocurilor, tarifele și finisând cu Planul Urbanistic General.

Din cauza iresponsabilității executorilor, aceste regulamente nu funcționează întotdeauna. Avem nevoie de o reprezentare majoritară în parlament pentru a pune în aplicare programul președintelui și toate inițiativele noastre în interesul poporului. Prin urmare, afirmăm că în acest caz este logic să votăm pentru PSRM, a spus socialistul.

Ion Ceban a prezentat candidații la funcția de deputați desemnați de PSRM, pe circumscripțiile uninominale din Chișinău: Vlad Batrîncea, Alexandr Odințov, Oleg Lipskii, Vasile Bolea, Petru Burduja, Dinari Cojocaru, Radu Mudreac, Adrian Lebedinschi, Grigore Novac, Svetlana Popa, Vladimir Roșca.

24 ian

PSRM a anunțat despre startul campaniei electorale a partidului pe 25 ianuarie

Partidul Socialiștilor este pregătit pentru desfășurarea campaniei electorale și va da startul pe 25 ianuarie, în conformitate cu legea. Acest lucru a fost anunțat la conferința de presă din 24 ianuarie, susținută de conducerea PSRM.

Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, a declarat că, candidații PSRM sunt înregistrați în toate cele 51 de circumscripții, după ce au trecut toate procedurile necesare.

Toți candidații PSRM vor merge la alegeri cu simbolul partidului – Steaua roșie. PSRM confirmă încă odată că, nu susține și nu va susține niciun candidat independent.

Toți candidații noștri, sunt oamenii noștri, membri ai partidului, susținătorii, cei care au stat la baza fondării partidului. Aceștia sunt oameni bine cunoscuți, pe care îi susținem pe deplin, a spus Zinaida Greceanîi.

Potrivit președintelui PSRM, pe 25 ianuarie în toate circumscripțiile uninominale, în fiecare centru raional, în toate orașele, vor avea loc mitinguri care vor da startul campaniei electorale a partidului. În Chișinău, campania va începe în fața Arcului de Triumf.

În aceeași zi, peste 15 000 de agitatori ai PSRM, vor începe să distribuie platforma electorală a partidului. Acest document poate fi găsit pe site-ul PSRM, precum și în fiecare oficiu al Partidului Socialiștilor.

Zinaida Greceanîi a anunțat finalizarea colectării “poruncilor” din partea alegătorilor din toate localitățile din țară. În total, sunt peste 50 mii de propuneri pentru programele candidaților în circumscripții. Aceste propuneri sunt incluse în platforma națională.

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a menționat că PSRM este favoritul necontestat al campaniei electorale, de aceea împotriva partidului s-au unit absolut toți: de la democrații lui Vladimir Plahotniuc, până la așa-zisa opoziție de dreapta – PLDM-2 sau PLDM în fustă. Toți cei care au participat la fărădelegi, furtul miliardului, s-au unit astăzi cu democrații și așa-numiții spoileri, sau “răpitori”, împotriva noastră. Noi ne comportăm față de aceasta cu înțelegere, cei de dreapta nu au nici o șansă de câștig, decât prin manipulare, înșelăciune și tehnologie. Într-o luptă corectă, ei nu vor învinge niciodată socialiștii.

Potrivit lui Vlad Batrîncea, aceste formațiuni nu au sarcina de a câștiga, majoritatea au fost lansate în cursa electorală, pentru a fura de la PSRM, fiecare câte 3–4% și pentru a împiedica victoria PSRM în anumite circumscripții uninominale.

Orice vot care nu este acordat socialiștilor va merge, fie la Vladimir Plahotniuc, fie la Maia Sandu, dar în orice caz va pleca spre dreapta. În cazul în care veți vota pentru partidele mici, va fi o mare greșeală, deoarece singura lor sarcină este de a nu permite ca socialiștii să învingă, a subliniat Vlad Batrîncea.

Avocatul PSRM, Fadei Nagacevschi, a remarcat despre încălcările deja comise, de către oponenții politici ai PSRM, de la utilizarea excesivă a resurselor administrative la implicarea persoanelor străine, precum și finanțarea suspectă.

Ultimul caz elocvent ține de așa-numitele dezbateri organizate pe teritoriul României, la București, în care au participat reprezentanții blocului ACUM, unde deja a început campania electorală pe banii unei fundații străine. Maia Sandu fiind întrebată ce face acolo, a recunoscut că călătoria ei a fost finanțată de o anumită fundație și chiar a menționat “Open Dialog”.

Fadei Nagacevschi a subliniat că această situație va fi verificată și comunicată CEC-ului. De asemenea, el și-a exprimat uimirea cu privire la “regulile jocului” în acest proces electoral.

Guvernarea cere ca fiecare să respecte regulile de joc, Platforma DA și partidul PAS, de asemenea, cer ca să se respecte regulile, dar anume ei sunt cei care au cele mai multe încălcări în domeniul dreptului electoral, abuzând excesiv de prevederile codului electoral. Reiese că legislația este scrisă numai pentru PSRM? Sau noi, la fel, avem dreptul de a invita persoane străine pentru a participa la diferite conferințe de presă?, a fost adresată o întrebare retorică.

În același timp, el a remarcat acuzațiile nejustificate ale partidului de la putere, împotriva candidaților PSRM.

Partidul Democrat invită public participanții la procesul electoral să aibă un comportament echitabil, promite că, nu va exclude pe nimeni din cursa electorală, dar prin intermediul spoilerului său PCRM solicită excluderea PSRM din cursă. Totodată pentru niște motive inventate atacă candidații PSRM în teritoriu, solicitând excluderea lor din cursă.

Secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban, a subliniat că, după ignorarea principiului proporționalității în stabilirea secțiilor de votare din străinătate, astfel de acțiuni din nou trezesc suspiciuni asupra legalitatea procesului de organizare și desfășurare a alegerilor, precum și asupra rezultatelor acestora.

Din numele Partidului Socialiștilor, Ceban a făcut apel la reprezentanții regimului încă de la guvernare, cât și către oponenții politici, de a se comporta corect respectuos față de concurenții electorali și să se abțină de la atacuri nejustificate și folosirea ilegală a aparatului represiv al statului.

PSRM declară că toți reprezentanții și candidații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova au respectat, respectă și vor respecta toate normele de drept pe parcursul întregii perioade electorale, a declarant Ion Ceban.

23 ian

PSRM solicită respectarea legii în timpul campaniei electorale

Partidul Socialiștilor este categoric împotriva încercărilor fără precedent de presiune, intimidare, acuzații nefondate din partea regimului de guvernare și solicită să nu mai fie utilizate mecanismele represive ale statului în scopuri politice.

La 22 ianuarie, candidatul Partidului Democrat s-a adresat la judecătoria orașului Drochia din raionul Rîșcani cu solicitarea de a exclude din campania electorală candidatul PSRM pe circumscripția electorală Rîșcani, Vladimir Mizdrenco, dintr-un motiv inventat, precum că pe 17 ianuarie niște persoane ar fi distribuit materiale agitaționale.

Cererea în instanța de judecată a fost depusă fără probe, cu încălcări semnificative de procedură și cu expirarea termenelor de prescripție. Nu poate un concurent să ceară excluderea din cursa electorală a altui concurent – aceasta ține de competența Comisiei Electorale Centrale.

De asemenea, surprinde faptul că judecătoria orașului Drochia a acceptat nemotivat această cerere. Lucrul respectiv trezește dubii privind competențele și independența judecătorilor din orașul Drochia, cât și bănuieli privind utilizarea lor în calitate de instrument de presiune asupra adversarilor politici. În esență, aceasta este o batjocură față de sistemul judiciar din Republica Moldova, proclamat independent.

După ignorarea principiului proporționalității în stabilirea secțiilor de votare din străinătate, astfel de acțiuni din nou trezesc suspiciuni asupra legalității procesului de organizare și desfășurare a alegerilor, precum și asupra rezultatelor acestora.

Partidul Socialiștilor vine cu un apel către reprezentanți regimului încă de la guvernare, cât și către oponenții politici de a se comporta corect și respectuos față de concurenții electorali și să se abțină de la atacuri nejustificate și folosirea ilegală a aparatului represiv al statului.

PSRM declară că toți reprezentanții și candidații Partidului Socialiștilor din RM au respectat, respectă și vor respecta toate normele de drept pe parcursul întregii perioade electorale.

22 ian

Socialiștii au contestat la Curtea Constituțională hotărârea Guvernului cu privire la deschiderea secțiilor de votare din străinătate

Pe data de 22 ianuarie, deputații parlamentari ai fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM, Vlad Batrîncea, Adrian Lebedinschi și Vasile Bolea au contestat la Curtea Constituțională, hotărârea Guvernului din 18 ianuarie cu privire la deschiderea secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, a menționat că prin aprobarea acestei hotărâri, Guvernul a permis excluderea din procesul constituțional a sute de mii de cetățeni din Republica Moldova care trăiesc și muncesc în Federația Rusă.

Acesta este un caz grav de discriminare constituțională a moldovenilor care au fost privați de posibilitatea de a vota. În Europa și în SUA, vor fi deschise circa 100 de secții de votare, aproximativ jumătate de milion de buletine de vot, care acoperă aproape 100% dintre alegători.

Ceea ce ține de cei peste 500 000 de cetățeni care locuiesc în Federația Rusă, sunt lipsiți de acest drept. Pentru ei s-au deschis doar 11 secții de votare, ceea ce permite să voteze aproximativ 50 000 de persoane, iar asta constituie doar 10% din numărul concetățenilor noștri aflați pe teritoriul Federației Ruse, a spus Vlad Batrîncea.

El a declarat că, prin asemenea decizie, Guvernul a aplicat dublele standarde și avem parte de o hotărâre politică și chiar geopolitică.

Guvernarea consideră că, cetățenii noștri care muncesc în Federația Rusă nu merită să voteze, din motiv că ei nu sunt alegătorii lor și pentru că, ei au alte viziuni politice. Dar, din punct de vedere legal, acest lucru este absolut discriminator și este o încălcare gravă a Constituției, a subliniat Vlad Batrîncea.

Deputatul a declarat că această hotărâre trebuie anulată și revizuită în regim de urgență, în caz contrar vor apărea semne de întrebare față de legitimitatea acestor alegeri și rezultatul lor. Socialistul a menționat că informația despre această încălcare gravă a drepturilor a fost adusă la cunoștință Consiliului Europei și Misiunii de observatori a OSCE.

Deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi, a remarcat faptul că Guvernul se consultă cu ambasadele în legătură cu deschiderea secțiilor de votare. În ceea ce privește Federația Rusă, autoritățile au ignorat recomandările Ambasadei Republicii Moldova în această țară.

Pe teritoriul Federației Ruse trebuie să fie deschise cel puțin 30–40 secții de votare, pentru a putea vota cel puțin 150–200 de mii de cetățeni, a conchis el.

Deputatul PSRM, Vasile Bolea, a reamintit că legislația are criterii clare pentru constituirea secțiilor de votare, însă care nu au fost respectate. El a adăugat că în ajun, socialiștii au contestat la Curtea de Apel Chișinău decizia CEC cu privire la constituirea secțiilor de votare din străinătate pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

PSRM a contestat decizia CEC la Curtea de Apel Chișinău

Pe 21 ianuarie, Partidul Socialiștilor a contestat la Curtea de Apel Chișinău, decizia Comisiei Electorale Centrale din 19 ianuarie, cu privire la stabilirea secțiilor de votare din străinătate pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

După cum a menționat reprezentantul Comisiei Electorale Centrale, cu drept de vot consultativ delegat de PSRM, Maxim Lebedinschi, partidul s-a adresat în instanță, în legătură cu faptul că secțiile aprobate de CEC nu acoperă numărul necesar de buletine de vot pentru cetățenii Republicii Moldova, care se află în străinătate, precum și distribuția geografică în localități, unde concentrația cetățenilor moldoveni este absentă sau foarte scăzută.

De asemenea, Maxim Lebedinschi a anunțat că, Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă a cerut deschiderea a 22 de secții de votare pe teritoriul Federației Ruse – în regiunile în care cetățenii Republicii Moldova locuiesc compact. Cu toate acestea, CEC a deschis doar 11 secții de votare, dintre care, deschiderea a cinci secții nici măcar nu a fost solicitată, precum acolo locuiesc doar 200–300 de cetățeni din Republica Moldova, de exemplu, în Kaliningrad. Iar în acele regiuni unde muncesc și locuiesc mii și zeci de mii dintre concetățenii noștri, nu vor fi deschise secții de votare.

Partidul Socialiștilor a contestat această decizie a CEC în instanța de judecată. Conform legii, în termen de 5 zile, contestarea PSRM trebuie examinată la Curtea de Apel Chișinău.

21 ian

Apelul Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, către cetățenii țării cu privire la desfășurarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare

Stimați concetățeni,

Campania electorală pentru alegerea deputaților în Parlamentul Republicii Moldova este de o importanță deosebită pentru readucerea țării noastre pe calea dezvoltării durabile și sigure. Această campanie electorală are și o semnificație majoră pentru restabilirea legitimității puterii legislative supreme în Republica Moldova care, practic, a fost pierdută în ultimii ani.

Ultimul deceniu poate fi considerat ca fiind pierdut atât pentru dezvoltarea democrației parlamentare, cât și pentru reformele economice și politice de care societatea moldovenească și țara au nevoie. În acești ani am văzut multe lucruri care, după cum se pare, nu ar mai trebui să aibă loc în secolul XXI: criză politică interminabilă, scandaluri, debandadă la capitolul cadre, haos în domeniul administrației publice, partizanat politic general. Principalele probleme au devenit corupția, ilegalitatea, dominația intereselor unor grupuri oligarhice asupra intereselor statului.

Trebuie să recunoaștem că noi, atât cetățenii de rând, cât și mulți politicieni, nu am reușit întotdeauna să dăm o ripostă pe măsură tuturor celor care au venit la putere în urma pogromurilor din 7 aprilie 2009. Am căzut pradă iluziei că politicienii care se autointitulau pro-europeni, venind la putere, se vor conforma, în practică, înaltelor standarde europene. Dar n-a fost să fie. Chiar de la bun început, reprezentanții așa-numitei Alianțe pentru Integrare Europeană au început să încalce Constituția, legile, și să facă atacuri politice de tip raider. Ei au compromis în totalitate sintagma principii și valori europene. Acum, însă, există o șansă reală de a-i schimba pe acești politicieni și de a restabili echitatea socială în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie.

În calitate de Președinte al țării, am depus multe eforturi pentru ca noi, împreună, să ajungem la această campanie electorală fără seisme sociale și fără grave amenințări la adresa securității naționale. Să știți că a fost extrem de anevoios să facem față comportamentului impertinent al unor politicieni moldoveni și a lipsei de respect față de instituția prezidențială din partea mai multor instituții publice, inclusiv a unor membri ai Curții Constituționale.

În ultimii doi ani, Președintele și echipa sa au reușit, în ansamblu, să justifice încrederea acordată de către cetățenii țării, să stabilească un dialog permanent cu locuitorii și cu conducerea Transnistriei, să promoveze o politică externă echilibrată și să realizeze o ameliorare semnificativă a relațiilor cu Federația Rusă, cu alte țări și organizații internaționale. Cu toate acestea, la ce nivel nu s-ar fi derulat activitățile, eu, ca Președinte al țării, am auzit frecvent următoarea întrebare: Când oare vor începe, Parlamentul și Guvernul, să activeze și să conlucreze în mod constructiv cu Președintele, în interesul țării și al cetățenilor ei?

Stimați concetățeni, știți că pe parcursul acestor doi ani m-am străduit și am făcut tot posibilul ca Președintele, Parlamentul și Guvernul să lucreze împreună, să contribuie la dezvoltarea țării și îmbunătățirea calitativă a nivelului de trai al tuturor cetățenilor ei, fără a-i diviza în “ai noștri” și “ai lor”. Sper că, în funcție de rezultatele viitoarelor alegeri, se va realiza anume o astfel de interacțiune.

Trebuie să depunem cu toții eforturi enorme pentru a derula o campanie electorală onestă, corectă și conformă normelor internaționale, pentru a recâștiga încrederea oamenilor și a partenerilor internaționali față de Parlamentul Republicii Moldova.

De asemenea, fac apel la angajații diferitelor instituții și organizații de stat responsabile de desfășurarea campaniei electorale parlamentare. Organizarea și desfășurarea alegerilor în conformitate cu înaltele standarde internaționale reprezintă obligația Dumneavoastră directă atât față de cetățenii țării, cât și față de partenerii externi, inclusiv față de așa organizații internaționale respectabile, precum Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și alte instituții internaționale importante. Orice încercare de a distorsiona voința alegătorilor poate avea consecințe nefaste de durată pentru noi toți. Legitimitatea următorului parlament și, ca o consecință – a noului guvern, este obiectivul prioritar al întregii societăți moldovenești, al tuturor forțelor politice, al celor care mai controlează încă instituțiile statului, precum și al opoziției.

M-am adresat către OSCE, către diplomații acreditați în Moldova, omologii mei din alte țări, cu rugămintea de a trimite observatori în țara noastră, care să asigure monitorizarea desfășurării campaniei electorale. Este important ca orice cetățean al Republicii Moldova, care nu este indiferent față de țara sa, oriunde s-ar afla – în capitală, într-un mic sat sau undeva în străinătate – să poată vota după cum consideră de cuviință, așa cum îi dictează conștiința.

Vreau să subliniez încă o dată că crearea unor condiții egale de participare la alegeri pentru toți concurenții electorali și pentru toți cetățenii moldoveni, este o condiție-cheie pentru recunoașterea acestor alegeri ca fiind corecte și cinstite atât din partea cetățenilor țării, cât și din partea partenerilor externi și a organizațiilor internaționale.

În acest context, vă informez că în ultimul timp am organizat o serie de consultări cu politicieni, instituții publice și cetățeni de rând. Înțeleg responsabilitatea mea față de toți cetățenii statului nostru și, în special, față de cei peste opt sute de mii de cetățeni care m-au votat în alegerile prezidențiale din 2016. Vă asigur încă o dată că voi face tot ce-mi stă în putință, în calitate de Președinte al țării, pentru a asigura consensul în țară, pacea, stabilitatea și promovarea unei politici externe echilibrate în interesul Republicii Moldova.

Dragi concetățeni,

Poporul moldovenesc mi-a încredințat mandatul de Președinte al țării și sunt obligat să-mi îndeplinesc cu demnitate datoria față de cetățeni, fără a mă îndepărta și a degreva din funcția mea.

În acest sens, doresc să declar cu toată responsabilitatea că am decis să nu candidez la alegerile parlamentare, ci să-mi concentrez atenția, precum și atenția Administrației Prezidențiale, asupra desfășurării activităților politice interne și externe în vederea soluționării problemelor dezvoltării strategice a țării.

Nu voi participa în campania parlamentară și nu voi aspira la funcția de deputat. Dar în tot acest răstimp, sprijinul meu moral și politic va fi acordat echipei și partidului care m-a nominalizat la alegerile prezidențiale din 2016 și a susținut toate inițiativele prezidențiale din ultimii doi ani – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Acesta este unicul partid care este capabil să schimbe de unul singur puterea din țară și să guverneze competent și responsabil în Republica Moldova.

Schimbări în bine sunt posibile, dar pentru aceasta trebuie să mergem la vot pe 24 februarie și să votăm cu înțelepciune și, în același timp, cu curaj, fără teamă de cineva sau de ceva, în numele Patriei noastre comune – Republica Moldova!

Îi îndemn pe cetățeni să creadă în puterea voinței lor. În aceste alegeri parlamentare, putem să realizăm împreună schimbarea puterii în țară și, odată cu aceasta, să scoatem Moldova din mocirla politică, să-i izbăvim pe oameni de frică și de desperare.

Le doresc tuturor candidaților la funcția de deputat în Parlament și rivalilor politici să participe cu demnitate și respect reciproc la această campanie electorală în numele prosperării și dezvoltării țării noastre.

Vă mulțumesc pentru atenție.

// presedinte.md

18 ian

Guvernarea Republicii Moldova lipsește sute de mii de cetățeni de dreptul la vot

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova își exprimă indignarea profundă față de decizia Guvernului, de a deschide doar 11 secții de votare pe teritoriul Federației Ruse în ajunul alegerilor parlamentare din țară.

În cele 11 secții de votare pe care guvernarea Republicii Moldova intenționează să le deschidă în Federația Rusă, vor putea vota nu mai mult de 10% din numărul total al concetățenilor noștri care se află pe teritoriul Rusiei. Iar luând în considerație distribuția geografică a acestor secții de votare, putem spune că nu mai mult de 3% dintre moldovenii aflați permanent sau temporar în Federația Rusă, vor putea vota. În același timp, în Statele Unite, Canada și țările din Uniunea Europeană vor putea vota toți cei 100% dintre alegători.

Astfel, regimul eurounionist din Republica Moldova blochează încă o dată posibilitatea sutelor de mii de concetățeni care locuiesc pe teritoriul Federației Ruse, să-și îndeplinească datoria de cetățean și să-și exercite dreptul la vot pentru alegerile parlamentare. Aceasta este o încălcare gravă a drepturilor constituționale ale cetățenilor țării, de a alege și de a fi aleși (articolul 38 din Constituția Republicii Moldova) și de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum și prin reprezentanții lor (articolul 39 din Constituția Republicii Moldova). Această circumstanță pune sub semnul întrebării procesul de organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare, care va avea loc la 24 februarie 2019, precum și rezultatele acestora.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova va face un recurs împotriva acestei decizii discriminatorii a guvernării atât în instanțele de judecată naționale, precum și în cele internaționale.

Venim cu un apel către toți concetățenii noștri din Federația Rusă, ca să revină acasă în ajunul alegerilor, să voteze pe teritoriul țării și să se adreseze instanțelor de judecată privind încălcarea gravă a dreptului la vot.

Partidul Socialiștilor consideră necesară deschiderea a cel puțin 100 de secții de votare în Federația Rusă – proporțional cu numărul concetățenilor noștri din această țară, potrivit datelor oficiale. În același timp, majoritatea secțiilor ar trebui deschise pe teritoriul și în regiunea Moscovei, precum și la Sankt Petersburg și regiunea Leningrad, unde mereu se află 70% dintre concetățenii noștri. Vom face cu siguranță acest lucru după ce vom obține victoria la următoarele alegeri parlamentare.

14 ian

PSRM solicită să fie deschise 100 de secții de votare pe teritoriul Federației Ruse și UE, iar în SUA și Canada 30

Dreptul de vot în cadrul alegerilor din 24 februarie 2019 ar trebui să fie asigurat tuturor cetățenilor din străinătate. Acest lucru a fost anunțat la conferința de presă din 14 ianuarie, de către președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban și consilierul Președintelui Republicii Moldova, Maxim Lebedinschi.

Zinaida Greceanîi a menționat că, în cadrul alegerilor anterioare – atât în alegerile parlamentare din 2014, cât și în alegerile prezidențiale din 2016, nu a fost asigurat de către stat, accesul cetățenilor Republicii Moldova la urnele de vot. Mai mult de atât, nu a fost acordată posibilitatea de vot alegătorilor în mod proporțional față de numărul de cetățeni care locuiesc într-o țară sau alta.

Ion Ceban a remarcat faptul că cetățenii moldoveni aflați în străinătate continuă să trimită o sumă imensă de bani în țară, ceea ce le permite să-și întrețină familiile și în cele din urmă, generează venituri în buget. Statul trebuie să le asigure dreptul la vot.

Socialistul a reamintit că în 2016, din 99 de secții de votare deschise în străinătate, doar 8 au fost formate în Federația Rusă. În timp ce, în acea perioadă pe teritoriul Federației Ruse se aflau două treimi dintre cetățenii moldoveni. Potrivit datelor oficiale, în prezent pe teritoriul Federației Ruse locuiesc și muncesc aproximativ 400 000 de cetățeni moldoveni care au dreptul la vot și care trebuie să-și exercite acest drept.

Noi salutăm deschiderea secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare în toate țările. Cu toate acestea, solicităm ca secțiile să fie amplasate proporțional cu numărul de cetățeni din Republica Moldova aflați pe teritoriul acestor țări. Cel puțin în regiunile Sankt Petersburg și Moscova ar trebui să existe mai multe secții, deoarece acolo locuiesc și muncesc aproximativ 80% dintre conaționalii noștri, a subliniat Ion Ceban.

Maxim Lebedinschi a anunțat că săptămâna aceasta Guvernul va lua o decizie cu privire la formarea secțiilor de votare în străinătate și o va prezenta Comisiei Electorale. CEC ar trebui să ia o hotărâre cu privire la formarea secțiilor de votare până la data de 20 ianuarie.

Considerăm că secțiile de votare ar trebui să fie deschise proporțional cu numărul de cetățeni din străinătate pentru fiecare circumscripție. Propunem ca în circumscripțiile electorale din est și vest să fie deschise 100 de secții de votare, iar în SUA și Canada aproximativ 30, astfel încât fiecare cetățean să dețină o posibilitate reală la vot, a spus Maxim Lebedinschi.

El a subliniat că dreptul de a alege și de a fi ales este una dintre garanțiile constituționale prevăzute în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Cetățeanul singur decide dacă va participa la alegeri sau nu.

În caz contrar, dacă Guvernul sau CEC refuză să respecte principiul reprezentării proporționale a cetățenilor, ne rezervăm dreptul de a contesta eventualele decizii ale CEC și ale Guvernului în Instanțele de judecată și la Curtea Constituțională, a spus Lebedinschi.

Ion Ceban a remarcat și faptul că nerespectarea principiului proporționalității ar pune sub semnul întrebării recunoașterea alegerilor, deoarece legitimitatea lor se bazează și pe posibilitatea exprimării votului, acordată de către stat tuturor cetățenilor.

De asemenea, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, a menționat că în fiecare luni, socialiștii vor organiza conferințe de presă în cadrul cărora vor face publice activitățile partidului, diverse probleme din cadrul procesului electoral și încălcări care pot fi înregistrate în timpul campaniei electorale.

decembrie 2018


26 dec

Consiliul Republican PSRM a aprobat lista candidaților la funcția de deputat și platforma electorală

Consiliul Republican PSRM a aprobat lista candidaților la funcția de deputat și platforma electorală

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a finalizat pregătirea pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc pe data de 24 februarie 2019.

La ședința Consiliului Republican a partidului din 26 decembrie a fost examinată și aprobată lista finală a candidaților din PSRM în Parlamentul Republicii Moldova, atât pe listele electorale, cât și pe circumscripțiile uninominale. Partidul Socialiștilor a înaintat în calitate de candidați cei mai responsabili oameni care se bucură de autoritate în societate.

De asemenea, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și-a prezentat programul electoral. Socialiștii vor promova următoarele obiective și valori în noul Parlament – statalitatea, parteneriatul strategic cu Federația Rusă și cooperarea reciproc avantajoasă cu Uniunea Europeană, reîntregirea țării, dezvoltarea economică și crearea a noi locuri de muncă, echitate socială, combaterea corupției, preocuparea pentru mediu, pacea internațională și protecția religiei ortodoxe.

Socialiștii se angajează, în cazul în care vor obține victoria la alegerile parlamentare, pe parcursul a patru ani să majoreze salariul mediu din țară până la 600 de euro, pensia medie până la 300 de euro, trecerea la un sistem de stat de învățământ și medical gratuit, restabilirea exporturilor produselor moldovenești pe piața rusească și reducerea prețului la gaz pentru Republica Moldova până la nivelul țărilor membre ale Uniunii Economice Eurasiatice, anularea reformei teritorial administrativă care prevede lichidarea raioanelor și a primăriilor, realizarea reformei locative și interzicerea construcțiilor în zonele rezidențiale ale orașelor.

Partidul Socialiștilor anunță sprijin deplin politicilor promovate de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, ales de către popor și promite să susțină prioritar toate inițiativele prezidențiale în noul Parlament. Socialiștii pledează pentru trecerea la republică prezidențială, în cadrul căruia șeful statului va forma puterea executivă verticală.

Suntem mai mulți! Vine timpul nostru! Moldova are viitor!

21 dec

Igor Dodon: PSRM nu va face o coaliție cu oricine

În cadrul conferinței de presă pentru bilanțul activității pentru perioada de 2 ani de mandat, șeful statului a dezaprobat din nou crearea unei posibile coaliții dintre socialiști și altă putere, în noua componență a parlamentului. În același timp, Igor Dodon a permis crearea unei alianțe între PDM și blocul partidelor dintre Maia Sandu și Andrei Năstase.

Este ca și în acea glumă: Мыши плакали, кололись, но продолжали есть кактус. Eu le-am spus ambasadorilor că dacă doresc ca Maia Sandu și Andrei Năstase să ajungă la fel ca Filat, să le permită să creeze o coaliție cu PDM. Noi vom sta într-o parte și vom vedea ce va urma. Aceasta este poziția noastră, a spus Dodon.

Igor Dodon consideră că este evident că singurul partid care, independent poate obține majoritatea voturilor este Partidul Socialiștilor.

Ceilalți nu vor atinge cota de 25–30%. Socialiștii au acum 45–48%. Fapt demonstrat de toate sondajele interne și externe. În concluzie, socialiștii primesc mai multe voturi decât toți cei care trec în parlament. Prin urmare, cel mai probabil, în următorul parlament vom avea trei forțe politice: socialiștii, democrații și blocul de dreapta. Și cred că va fi în aceeași ordine. Asta o vor arăta rezultatele alegerilor, a adăugat Igor Dodon.

De asemenea, șeful statului a remarcat că va anunța decizia privind participarea la campania electorală în data de 20 ianuarie. Tot atunci, președintele a aprobat probabilitatea alegerilor parlamentare anticipate în a doua jumătate a anului 2019, dacă socialiștii nu vor lua majoritatea, în noua componență a parlamentului.

În Moldova va fi creată o mișcare națională pentru susținerea președintelui

Șeful statului a hotărât să răspundă la sutele de cereri din partea cetățenilor, cu un apel pentru a crea o mișcare pentru susținerea sa.

În pofida tuturor provocărilor majorității de la guvernământ, administrația prezidențială a reușit să facă față tuturor apelurilor și să obțină rezultate bune pe care cetățenii țării le-au simțit. Partidul Democrat, guvernul și parlamentul au încercat să blocheze activitățile șefului statului, dar datorită susținerii în masă a populației, președintele a reușit să țină piept. Despre aceasta a menționat Igor Dodon în cadrul unei conferințe de presă, mulțumindu-le locuitorilor Republicii Moldova pentru că în această perioadă au fost alături de el.

Tot atunci, Igor Dodon a spus că a primit în această perioadă mii de mesaje cu indemnul de a lua măsuri mai serioase: să iasă la protest, să blocheze activitățile guvernului, drumurile și altele. În tot acest timp, șeful statului a refuzat, argumentând că nu dorește destabilizarea.

Dar eu cred că ajunge. Astăzi noi vom trece în Rubicon. Mai departe acest lucru este inacceptabil. Prin urmare, am decis să fiu de acord cu inițiativa cetățenilor de a crea o mișcare națională, care va fi numită “Președinte puternic – stat puternic”. Ea va fi prezentată în fiecare raion și sat. Pentru cei care ați scris, accept propunerea dvs. și vă sugerez să creați această mișcare națională pentru a proteja statalitatea și principiile noastre, a spus președintele. Potrivit lui Igor Dodon, mișcarea va fi creată în următoarele 30 de zile, iar în a doua jumătate a lunii ianuarie șeful statului va invita liderii regionali ai mișcării pentru a discuta despre acțiunile ulterioare.

Dar vă pot spune în mod sigur că nu vom mai permite ceea ce a fost în ultimii 2 ani, acțiunile guvernului și parlamentului prin intermediul Curții Constituționale în legătură cu administrația prezidențială. Nu este vorba despre Dodon. Nu se poate trata în felul acesta instituția președintelui. Eu nu am pretins să îndemn oamenii spre revoluție. Dar dacă sperați să mergeți pe această cale după alegerile parlamentare, noi vom crea o mișcare națională și vom decide împreună cu cetățenii cum vom proceda în continuare. Ei așteaptă, iar eu voi răspunde pozitiv la apelul lor. Altă cale nu avem. Ce sa întâmplat în ultimii 2 ani, blocarea completă a politicii interne, nu mai este permisă, a rezumat Igor Dodon.

11 dec

Consiliul Republican a stabilit poziția PSRM privind subiecte importante

Consiliul Republican a stabilit poziția PSRM privind subiecte importante

Partidul socialiștilor a convocat astăzi, 11 decembrie, Consiliul Republican, în cadrul căruia a fost revăzută situația politică din țară și acțiunile partidului în aceste circumstanțe. La ședință a participat liderul informal al PSRM, Igor Dodon.

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a venit cu un discurs privind poziția partidului față de referendumul inițiat de către PDM și criteriile de formare a listei parlamentare de partid. Pentru fiecare dintre aceste aspecte, Consiliul a adoptat o decizie separată.

Partidul Socialiștilor a confirmat, în cadrul ședinței Consiliului, poziția sa față de susținerea tuturor inițiativelor Președintelui țării, că la baza platformei electorale vor fi incluse principalele idei promovate de către șeful statului.

Poziția PSRM privind referendumul de reducere a numărului de deputați

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova mereu a pledat pentru un referendum la nivel național, ca fiind cea mai democratică procedură de exprimare a voinței poporului pe marginea celor mai importante subiecte ale vieții țării și societății.

Ideea de desfășurare a referendumului privind reducerea numărului deputaților în Parlament aparține Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, care a venit cu această inițiativă încă în martie 2017. Însă, lansarea acestei inițiative din partea Partidului Democrat, care în 2017 nu a susținut propunerea similară a Președintelui Dodon, demonstrează cinismul politic al PDM. În pragul campaniei electorale aceste acțiuni capătă un caracter populist.

Inițiativa de a reduce numărul deputaților din Parlament este imposibilă fără cea de-a doua parte a acestei inițiative, propuse de către Președinte – de a interzice trecerea deputaților de la o fracțiune la alta. Dar este evident că pentru Partidul Democrat, care, cu ajutorul metodelor bine cunoscute tuturor, a obținut controlul asupra majorității parlamentare, o astfel de inițiativă este extrem de neavantajoasă.

Partidul Socialiștilor nu se va înregistra drept participant la acest referendum. Venim cu un apel către cetățenii țării să decidă asupra participării sau neparticipării lor la referendum, în conformitate cu convingerile proprii.

Despre principiile formării listei electorale a PSRM

Comitetul Executiv și Consiliul Republican al PSRM au revizuit criteriile de întocmire a listei electorale a PSRM pentru alegerile Parlamentare din Republica Moldova. Criteriul de bază va consta în reprezentarea tuturor păturilor sociale și a grupurilor naționale din țară.

Conform acestui criteriu, nu mai puțin de 30% din lista electorală a PSRM va fi alcătuită din reprezentanții minorităților naționale. Noi vom obține ca toate etniile din Moldova să fie reprezentate la maximum în Parlament, în conformitate cu numărul real al acestora în structura populației din Moldova.

40% din lista electorală a PSRM va fi rezervată pentru femei. Partidul Socialiștilor, mereu a acordat o atenție sporită promovării femeilor în funcții de conducere. Este simbolic faptul că, în fruntea celui mai mare partid din Moldova, Partidul Socialiștilor, se află o femeie – Zinaida Greceanîi, care, fiind singura femeie – prim-ministru a Republicii Moldova, a condus cel mai de succes guvern din istoria țării noastre. Suntem convinși că femeile pot și trebuie să obțină o reprezentare demnă în Parlamentul țării noastre.

De-a lungul anilor, Partidul Socialiștilor promovează generația tânără în poziții cheie. Lista întocmită a PSRM în care tinerii vor fi reprezentați într-un număr cât mai mare, nu va fi o excepție. Principiul nostru constă într-o îmbinare dintre experiența generației în vârstă și entuziasmul, energia, creativitatea și consacrarea tinerilor.

Până la 25 decembrie, lista electorală a PSRM va fi prezentată spre examinare și aprobare Consiliului Republican.

Cu privire la susținerea Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a audiat informația Președintelui țării, Igor Dodon, care este și liderul informal al partidului.

Pe parcursul a doi ani de mandat, în pofida opunerii majorității parlamentare, a Guvernului și a Curții Constituționale, au fost soluționate mai multe probleme. Datorită înțelegerilor dintre Președintele Republicii Moldova și Președintele Rusiei, au fost restabilite relațiile cu partenerul nostru strategic – Federația Rusă. Sute de mii de concetățeni care lucrează în Rusia au beneficiat de amnistie migrațională.

A fost restabilit accesul la piața rusă pentru sute de întreprinderi moldovenești. De la 1 ianuarie, 2019 vor fi eliminate taxele pentru mai multe categorii de mărfuri, ceea ce va spori atât exporturile țării noastre, cât și veniturile financiare ale întreprinderilor din Moldova. Acest lucru va duce la creșterea locurilor de muncă și va da un nou impuls dezvoltării economiei țării noastre. Republica Moldova a obținut statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, care deschide noi perspective de colaborare reciproc avantajoasă cu țările membre ale acestei uniuni, precum și accesul la fondurile financiare ale UEEA.

În ultimii 2 ani, au fost inițiate o serie de Programe Naționale care prevăd susținerea mai multor categorii de cetățeni: persoanele cu dizabilități, familiile cu mulți copii și a celor cu venituri mici, sprijinul persoanelor de vârsta a treia, a copiilor și a tinerilor. La nivel de țară, aceste programe au vizat circa 200 mii de oameni: de la sprijinul material pentru persoanele social-vulnerabile, până la dezvoltarea infrastructurii, a grădinițelor, a complexurilor sportive.

Subliniem, că toate acestea au fost realizate din propria inițiativă a Președintelui, fără a intra în competența directă a Președintelui țării. De asemenea, în ultimii 2 ani, Președintele a lansat o serie de inițiative legislative foarte importante pentru societatea moldovenească: de la abrogarea legii cu privire la “furtul miliardului”, prin care cetățenii au fost impuși să restituie banii furați, până la majorarea pensiilor de 2 ori pe an, de la programele de susținere a familiilor (capital de maternitate), până la inițiativele cu privire la protecția legislației muncii.

În ciuda tuturor încercărilor de a limita acțiunile Președintelui, Igor Dodon este astăzi singura figură politică cu legitimitate deplină, iar autoritatea sa, inclusiv ratingul său politic, depășește ratingul tuturor politicienilor moldoveni împreună. Acest lucru confirmă încă odată că poporul Republicii Moldova are cea mai mare încredere în Președinte și susține șeful statului.

Totodată, Partidul Socialiștilor care este partid pro-prezidențial, susține toate inițiativele Președintelui țării și, în baza platformei electorale, neapărat va include ideile principale promovate de șeful statului.

Suntem mai mulți! Vine timpul nostru!

10 dec

PSRM se opune categoric celei mai recente încălcări a Constituției Republicii Moldova

Partidul Socialiștilor se opune categoric celei mai recente încălcări a Constituției Republicii Moldova de către regimul de guvernare.

Curtea Constituțională de buzunar, care este o filială a Partidului Democrat, încalcă încă o dată în mod grav normele constituționale și subminează credibilitatea Legii fundamentale a țării, printr-o altă încercare de a vinde legislația în interesele politice foarte restrânse ale PDM.

Astfel de legi scandaloase, cum ar fi limitarea spațiului mediatic și introducerea cenzurii, redenumirea marii sărbători Ziua Victoriei, transferarea proprietății de stat prin acorduri ascunse, fără discuții publice, este absolut inacceptabilă.

Majoritatea populației Republicii Moldova, care constituie peste 70-80%, este categoric împotriva legilor impuse. Fapt ce confirmă încă odată falsitatea declarațiilor “pro-Moldova”. Este încă o dovadă a faptului că declarațiile pro-Moldova ale partidului democrat sunt populisme de campanie electorală și nu au nimic de a face cu politica lor antipopulară care se desfășoară în realitate.

Poziția Partidului Socialiștilor rămâne neschimbată – după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, toate aceste legi vor fi abrogate. Politicienii care permit încălcarea Constituției trebuie să rămână în trecut.

noiembrie 2018


30 noi

Patru ani de luptă fără compromisuri

Astăzi, 30 noiembrie, se împlinesc exact patru ani din ziua în care Partidul Socialiștilor a venit cu o surpriză pentru toți, au obținut un succes răsunător la alegerile parlamentare din 2014.

Aducem mulțumiri alegătorilor noștri pentru susținere. Pentru noi, este o onoare și o mare responsabilitate. În toți acești patru ani, absolut toți, de la președintele partidului până la activiști, zilnic, au apărat interesele, atât a cetățenilor, cât și a statului moldovenesc, în interiorul țării, cât și la nivel internațional.

După patru ani, putem declara cu toată responsabilitatea că nu v-am dezamăgit – în acest timp, poziția noastră doar s-a consolidat, noi nu am trădat acele idealuri în numele cărora ducem o luptă cu cei care distrug țara noastră, activând departe de interesele cetățenilor propriului stat. Am rămas fideli promisiunilor noastre de a lupta pentru prosperitatea Republicii Moldova și bunăstarea cetățenilor.

Imediat după alegerile din 30 noiembrie 2014, am declarat că nu vom forma coaliții cu niciun alt partid și am intrat în opoziție dură.

Noi am devenit singurul partid parlamentar care nu a intrat niciodată în coaliții și nu a votat nici pentru conducerea parlamentului, nici pentru guvernele Gaburici, Streleț și Filip.

În pofida celor patru ani dificili de a fi în opoziție, socialiștii au învățat să lupte și să câștige. Am organizat sute de proteste, atât în centrele raionale, cât și în Piața Marii Adunări Naționale, din centrul capitalei. Liderul nostru, Igor Dodon a obținut victoria la alegerile prezidențiale din 13 noiembrie 2016, fiind primul Președinte al RM, ales direct de popor din ultimii 20 de ani.

În mai puțin de trei luni, pe 24 februarie 2019, va avea loc lupta decisivă – alegerile parlamentare. Suntem absolut siguri că, bazându-ne pe susținerea întregului popor, împreună vom obține victoria, care ne va permite să formăm o nouă guvernare și să punem în aplicare programul partidului, precum și inițiativele Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

Vom demonstra prin fapte că se poate altfel, se poate de condus eficient statul în interesele fiecărui cetățean al țării, datorită unei politici externe echilibrate, bine gândite și o politică internă socială, fără compromisuri și corupție, orientată spre creștere economică și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru fiecare cetățean a țării.

Noi, socialiștii, nu vă vom dezamăgi. Noi suntem mai mulți! Vine timpul nostru!

26 noi

Partidele și politicienii care s-au aflat la guvernare în timpul furtului miliardului trebuie să plece

Acum patru ani, în țara noastră a avut loc “jaful secolului” – din sistemul bancar a fost furată și transferată peste hotarele țării, suma echivalentă cu un miliard de euro.

Conducerea țării, în primul rând Guvernul, în frunte cu Iurie Leancă, a știut despre furtul miliardului, însă a fost complice în această crimă și în mod deliberat a tăcut, astfel încât alegătorii să nu fie împiedicați să voteze pentru partidul de la guvernare, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

În ultimii patru ani nu a fost făcut nimic pentru a investiga furtul miliardului și recuperarea banilor furați din țară. Responsabilitatea pentru recuperarea banilor furați, în mod cinic a fost pusă pe umerii poporului Republicii Moldova, inclusiv pe cele mai vulnerabile pături sociale – pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu mulți copii și cele monoparentale, care au fost impuși, ca timp de 25 de ani, să întoarcă banii furați.

În același timp, încercările Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, de a anula legea abuzivă privind recuperarea miliardului din contul populației a fost blocată de către majoritatea parlamentară.

Pentru furtul miliardului se fac responsabile toate forțele politice, care în acel moment erau la guvernare – Partidul Democrat, Partidul Liberal Democrat și Partidul Liberal, cât și sateliții creați de aceștia. Astăzi, reprezentanții acestor forțe sunt prezenți atât la guvernare (PDM, Partidul Popular European din Moldova), cât și așa-numita pseudo-opoziție “pro-europeană” (blocul ACUM, unul din lideri fiind Maia Sandu, care a făcut parte din guvernul Leancă și a votat pentru acordarea creditelor pentru băncile cu probleme). Încearcă să-și realizeze proiectul electoral și participantul direct la furtul miliardului, Ilan Șor.

Trebuie să menționăm, responsabilitatea politică a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, care știind despre furtul miliardului a făcut coaliție cu PDM și PLDM, votând pentru numirea lui Andrian Candu în funcția de președinte a Parlamentului, iar apoi pentru aprobarea Guvernului Chiril Gaburici.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova pledează pentru investigația completă a furtului miliardului, pedeapsa penală pentru toți cei care se fac vinovați, întoarcerea banilor în bugetul de stat, inclusiv confiscarea bunurilor acestora. Reiterăm, dacă partidele, reprezentanții cărora au participat direct sau indirect la furtul miliardului, rămân la guvernare, nu va fi nici o investigație obiectivă, vinovații nu vor fi pedepsiți, iar banii furați din țară nu vor fi recuperați și poporul va fi obligat în continuare să achite din cont propriu pentru acest jaf.

Încă odată, Partidul Socialiștilor își declară susținerea pentru inițiativa Președintelui Igor Dodon, cu privire la anularea legii prin care cetățenii sunt obligați să achite miliardul furat.

20 noi

Socialiștii au vorbit despre cum intenționează să realizeze cele 10 obiective prioritare

Conducerea Partidului socialiștilor, reprezentanții fracțiunii parlamentare a PSRM au vorbit, în cadrul conferinței de presă din 20 noiembrie, despre cum intenționează partidul să realizeze obiectivele prioritare ale PSRM, prezentate la mitingul din 18 noiembrie.

Președintele PSRM Zinaida Greceanîi a declarat că în lunile septembrie-octombrie Partidul socialiștilor a organizat mitinguri de protest, pe întreg teritoriul țării, împotriva guvernării distrugătoare din ultimii 9 ani.

Concomitent cu mitingurile partidului, au avut loc alegerile interne (primaries) ale candidaților pentru circumscripțiile electorale. Potrivit doamnei Zinaida Greceanîi toate candidaturile care au trecut etapa de primaries urmează să fie aprobate de către Consiliul Republican al PSRM.

Am finalizat aceste acțiuni cu un miting amplu de protest în capitală pe 18 noiembrie, în cadrul căruia au fost adoptate 10 obiective prioritare ale PSRM care vor sta la temelia programului de dezvoltare social-economic și politic a statului pentru următorii 4 ani, precum și respectiv pentru platforma electorală a partidului pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, cât și parte a Programului pentru dezvoltare a țării până în 2022, a spus Zinaida Greceanîi.

Potrivit deputatului Vladimir Golovatiuc, deja au apărut speculații privind unele obiective din Rezoluția de la mitingul din 18 noiembrie. Obiectivele prezentate de noi nu sunt vise, sunt bazate pe calcule, a remarcat economistul.

Potrivit lui, Programul pentru dezvoltarea țării până în 2022, prevede că salariul 1 angajat va atinge suma de 600 euro. Conform rezultatelor din 2018, salariul mediu este estimat la 330 de euro.

Pentru a obține aceste rezultate, este necesar să asigurăm o creștere economică nu mai mică de 10% anual, a reiterat economistul.

Acest lucru va fi atins din contul restabilirii relațiilor strategice cu Rusia și majorarea exportului pentru produsele moldovenești pe piața rusească; susținerea și stimularea antreprenoriatului; atragerea investițiilor străine. Ca urmare, volumul de activitate va crește, veniturile din afaceri vor crește, locuri de muncă vor fi create, iar salariile vor crește, a spus Vladimir Golovatiuc.

Liderul fracțiunii PSRM din Consiliul municipal Chișinău, secretarul pe ideologie a PSRM, Ion Ceban, a reiterat că în fiecare zi, situația din sistemul de sănătate, din Republica Moldova, se înrăutățește. Situația din raioanele țării este una dezastruoasă.

Ion Ceban a subliniat nemulțumirea față de activitatea Casei Naționale de Asigurări Sociale. El a venit cu propunerea de a revizui totalmente sistemul de asigurări, potrivit rapoartelor Curții de Conturi, o treime din resurse sunt irosite. Socialistul a menționat că sistemul de sănătate nu pierde doar resurse, dar și medici, care pleacă din cauza salariilor mizere.

Medicii trebuie să aibă un statut special, care să le ofere garanții sociale suplimentare, începând cu salarizarea care trebuie să fie competitivă regional, a spus Ion Ceban.

De un statut similar trebuie să dispună și profesorii, învățătorii, dacă să luăm în calcul situația critică din sistemul republican de învățământ, care drept rezultat în secolul tehnologiilor, noi avem tineri de 14-16 ani care nu știu să citească.

Deputatul Vasile Bolea a atras atenția asupra intenției guvernării de a desfășura reforma administrativ-teritorială.

Potrivit deputatului, această reformă prevede închiderea a mai bine de 400 de primării, restul fiind comasate sau “optimizate”. Următoarea etapă ar fi lichidarea raioanelor.

Rezultatul acestei reforme va fi îndepărtarea acelor servicii pe care trebuie să le presteze statul cetățenilor, a spus Vasile Bolea. El a amintit despre reforma instanțelor judecătorești, din 34 judecătorii raionale s-a ajuns la 16. După același exemplu vor fi “optimizate” și structurile raionale.

Ceea ce fac acești guvernanți va duce la distrugerea administrației publice locale, va îndepărta serviciile statului de cetățean. Drept efect o asemenea reformă va duce la optimizarea în continuare a școlilor și a grădinițelor din sate, a spus Vasile Bolea. El a declarat că socialiștii nu vor permite distrugerea administrației publice locale și autonomiile locale.

Secretarul executiv al PSRM, deputatul Vlad Batrîncea a menționat că Republica Moldova trebuie să aibă o politică echilibrată, este o necesitate istorică, economică și politică.

Cel mai important lucru este consolidarea statului de neutralitate, ceea ce va permite un dialog și o politică internă echilibrată în Moldova, a spus Vlad Batrîncea. El a menționat că socialiștii vor face tot posibilul pentru a evita ca Republica Moldova să fie un instrument în lupta geopolitică.

De asemenea, Vlad Batrîncea a subliniat faptul că, PSRM este unicul partid care încearcă să soluționeze conflictul transnistrean și să reîntregească țara.

Este important să punem punct problemelor politice artificiale, ceea ce ține de identitatea națională, de “unire” sau “ne-unire”. Noi vom construi doar o națiune civică – moldoveni. Indiferent de etnie, limbă vorbită, viziune politică, statut social, interese economice, suntem un stat, o națiune civică ceea ce este o necesitate vitală pentru viitorul oamenilor dar și pentru reîntregirea țării. Vom reîntregi nu doar țara, dar și societatea, a menționat Vlad Batrîncea.

Deputatul Bogdan Țîrdea a remarcat, în cadrul conferinței de presă, că unica metodă de a distruge sistemul oligarhic și fenomenul de stat capturat este forma prezidențială de guvernământ și un președinte puternic.

De aceea, oligarhii mereu tind spre forma parlamentară de guvernământ,chiar și în Moldova, ei limitează președintele, lipsindu-l de împuterniciri, a spus Bogdan Țîrdea.

Potrivit lui, acordarea prerogativei președintelui de a numi prim-ministrul, procurorul general, directorul SIS și ministrul apărării este mecanismul de bază pentru distrugerea schemelor de corupție, a monopolului și a guvernării oligarhice.

La finalul conferinței de presă, președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a reiterat că Rezoluția “10 obiective prioritare a partidului socialiștilor” poate fi suplinită în timpul apropiat, în urma consultațiilor cu cetățenii.

18 noi

PSRM a desfășurat Mitingul Național de protest

PSRM a desfășurat Mitingul Național de protest

Astăzi, 18 noiembrie, la Chișinău a avut loc Marșul național de amploare și Mitingul de protest organizat de Partidul Socialiștilor împotriva politicii distrugătoare din ultimii nouă ani a guvernării euro-unioniste. La miting au participat zeci de mii de oameni din toate regiunile țării.

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi a venit cu un cuvânt de salut pentru participanții la miting.

Îi salut pe toți cei care astăzi s-au adunat aici, în inima Republicii Moldova, toți oamenii de bună credință, care nu mai pot tolera acest regim rușinos, care sistematic distruge țara noastră, obligând oamenii să-și părăsească patria.

Astăzi, în această piață s-au adunat zeci de mii de oameni. Însă, suntem mult mai mulți în satele și orașele țării. Trebuie să spunem “NU!” acestui regim. Timp de nouă ani, ei au pledat pentru dispariția Republicii Moldova de pe harta lumii. Timp de nouă ani ei au distrus țara noastră. A venit timpul să-i trimitem la coșul de gunoi al istoriei!, a spus Zinaida Greceanîi.

Președintele Republicii Moldova, liderul neformal al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon a menționat că, în 2019 se împlinesc 10 ani de când Moldova e guvernată de alianțele eurounioniste, ani în care țara a sărăcit, lumea a plecat, speranța de viață a oamenilor s-a redus.

Dar toate au un sfârșit. Oamenii nu-i mai suportă pe cei de la guvernare. În februarie, puterea în Republica Moldova se va schimba. Vine timpul nostru, al socialiștilor.

Socialiștii trebuie să ia majoritatea voturilor și să creeze următorul Guvern, ca împreună cu mine, Președintele statului, să putem guverna țara așa cum se cuvine, pentru economie puternică, pentru statalitate, pentru dreptate și bunăstare socială.

Cetățenii vor să se răzbune pe anii de umilință și noi le vom oferi această răzbunare, la alegeri.
Cetățenii vor să fie guvernați omenește, cu responsabilitate și noi le vom oferi o asemenea guvernare.
Cetățenii vor să le fie restabilită încrederea în viitorul Moldovei și noi le vom demonstra că țara noastră poate trăi mai bine, a reiterat Igor Dodon.

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea a îndemnat participanții mitingului să-și unească forțele pentru a întoarce țara și speranța locuitorilor Republicii Moldova.

Trebuie să spunem “NU!” acestui regim rușinos, care a umilit poporul Republicii Moldova timp de nouă ani. Ei au venit la putere datorită promisiunilor mincinoase, au promis salarii de 500 de euro, pensii de 300 de euro, burse de 150 de euro. Ei au promis “istoria de succes” a Moldovei, drept rezultat, au închis școli, grădinițe și au furat miliarde, dar cel mai important, ei au furat speranța oamenilor. Noi am venit pentru a distruge acest regim rușinos, pentru a întoarce oamenilor țara și speranța, a spus Vlad Batrîncea.

El a reiterat că, astăzi, socialiștii dau startul ultimei lupte, decisive pentru speranța și încrederea oamenilor în ziua de mâine. Astăzi începe lupta pentru eliberarea Moldovei, de dragul viitorului, de dragul copiilor, a spus secretarul executiv al PSRM.

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah a vorbit în cadrul mitingului despre programele sociale lansate pe teritoriul autonomiei, la inițiativa sa. Ea a remarcat că, conducerea autonomiei își îndreaptă toate forțele ca Găgăuzia să fie o regiune puternică și dezvoltată economic.

Noi nu ne dorim să fim divizați conform principiilor etnice, noi vrem să trăim în Republica Moldova, vrem ca țara noastră să fie un stat independent, ca toți să muncească întru fortificarea statalității țării. Fiecare dintre noi trebuie să aibă încredere în ziua de mâine, să se simtă în siguranță, că locuiește într-o țară decentă, și toate acestea sunt posibile, deoarece suntem împreună, suntem mai mulți, și pentru că Republica Moldova are viitor, a spus Irina Vlah.

Liderul fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban a reiterat că situația din țară au ajuns la o asemenea limită, când ții rușine să privești în ochi pensionarii, care nu au resurse pentru cele necesare, pentru hrană, haine, medicamente, servicii comunale. Cei mai buni specialiști fug din țară. Moldova, care odată era cea mai populată țară dintre fostele republici al URSS, acum este pustiită. Un milion de cetățeni deja au plecat din țară, și încă un milion se află la limita sărăciei.

Odată, mulți dintre reprezentanții echipei noastre au ridicat țara din genunchi. Noi știm cum să facem acest lucru. Noi neapărat vom face acest lucru după 24 februarie. Noi – poporul RM suntem mai mulți și trebuie să apărăm țara, oamenii noștri, pe fiecare, și noi vom face acest lucru!, a declarat Ion Ceban.

La finalul mitingului a fost aprobată Rezoluția “10 obiective prioritare ale Partidului Socialiștilor”.

10 obiective prioritare ale Partidului Socialiștilor

În ultimii 9 ani, Republica Moldova a pierdut timp pentru o dezvoltare normală și durabilă. Avem nevoie de o altă guvernare și alte priorități. Astăzi, în Piața Marii Adunări Naționale, noi, Partidul Socialiștilor, anunțăm 10 obiective prioritare pe care ne angajăm să le implementăm în cadrul noului Parlament al țării.

  1. Majorarea salariului mediu până la 600 de euro, iar pensia medie – până la 300 euro. Vom micșora vârsta de pensionare și vom indexa pensiile cel puțin de două ori pe an.
  2. Asistență medicală gratuită. Noi vom stopa complet închiderea spitalelor și a policlinicilor!
  3. Învățământ de stat gratuit – de la învățământ preșcolar, până la cel superior. Noi vom opri închiderea școlilor și grădinițelor!
  4. Nu vom permite lichidarea raioanelor și a primăriilor! Noi nu vom permite trecerea la județe și reforma administrativă în general.
  5. Politică externă echilibrată. Noi vom restabili parteneriatul strategic cu Federația Rusă la toate nivelurile și vom obține statutul de membru deplin al Uniunii Economice Euroasiatice. Vom asigura o cooperare reciproc avantajoasă cu Uniunea Europeană
  6. Neutralitate. Noi nu vom permite aderarea la NATO și vom realiza închiderea oficiului NATO din Chișinău.
  7. Reîntregirea țării. Noi vom soluționa problema transnistreană, împreună cu liderii regiunii Transnistrene și cu implicarea actorilor-garanți internaționali ai formatului.
  8. Interzicerea partidelor și mișcărilor unioniste. Noi vom întoarce în școli disciplina “Istoria Moldovei”.
  9. Protejarea valorilor tradiționale. Noi vom apăra Ortodoxia – religia noastră tradițională și vom pune capăt ideologiei anti-familiale în țara noastră!
  10. Republică prezidențială, putere a poporului și statul de drept. Președintele ales de popor va forma guvernarea și puterea verticală executivă.


Suntem convinși, populația din majoritatea localităților din țara noastră vor susține acest program al priorităților noastre.

Avem încrederea și susținerea Președintelui, ales de popor, Igor Dodon.
Avem un program pentru a îndeplini aceste obiective, putere și voință de a-l realiza. Credem, că prin eforturi comune, împreună cu poporul, vom schimba țara noastră spre bine.

Suntem majoritatea! Vine timpul nostru!
Moldova are viitor!

14 noi

Poziția PSRM față de inițiativa de a desfășura un referendum în ziua alegerilor

Partidul Socialiștilor remarcă caracterul populist și electoral al inițiativei guvernării de a organiza un referendum, anunțat înaintea începerii campaniei electorale parlamentare.

Socialiștii subliniază faptul că cele mai importante probleme ale țării, bunăstarea cetățenilor sau consolidarea statalității și a identității nu trebuie să fie monedă de schimb a campaniilor electorale și a procesului electoral.

Partidul de la guvernare a venit cu inițiativa de a reduce numărul deputaților, după un an de la propunerea Președintelui RM, Igor Dodon de a revedea această inițiativă și încă alte trei, în cadrul unui referendum în 2017. În special, este vorba despre anularea legii prin care cetățenii sunt obligați să achite miliardul furat, introducere în școli a disciplinei “Istoria Moldovei”, cât și împuternicirea de a dizolva parlamentul. Toate aceste patru subiecte rămân a fi și astăzi actuale.

Socialiștii au constatat de nenumărate ori, împrumutul de idei, inițiative și formulări de la PSRM și președintele țării, de către majoritatea parlamentară și partidul de la guvernare.

Socialiștii reiterează faptul că parlamentul actual nu răspunde voinței poporului din 2014, iar majoritatea parlamentară este un produs al migrației în masă a deputaților de la fracțiune la fracțiune.

De aceea, Partidul Socialiștilor consideră corectă propunerea Președintelui RM, în cazul în care se organizează un referendum în ziua alegerilor, este necesar de aflat părerea cetățenilor despre toate aceste patru subiecte, înaintate anul trecut de către șeful statului, Igor Dodon, și încă un subiect important privind interzicerea migrației deputaților de la o fracțiune la alta.

octombrie 2018


26 oct

Igor Dodon despre scenariile după 24 februarie: Fie o majoritate parlamentară formată de către socialiști fie alegeri anticipate

După viitoarele alegeri parlamentare Partidul Socialiștilor va forma majoritatea parlamentară fie de unii singuri, fie împreună cu adevărații candidați independenți. Dacă nu va fi posibil nici prima și nici a doua variantă, cel mai probabil este că vor avea loc alegeri anticipate.

Acest lucru a fost declarat de către președintele țării Igor Dodon în cadrul unui post de televiziune, menționând încă odată, că nu poate fi vorba despre o colaborare cu careva alte forțe politice care au fost la guvernare în ultimii 9 ani.

Noi vom forma majoritatea parlamentară fie de unii singuri, fie dacă vor exista candidați cu adevărat independenți, care vor fi de acord cu cele propuse de către PSRM, atunci vom discuta cu ei. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, este o mare probabilitate că în a doua jumătate a anului 2019, vor avea loc alegeri parlamentare anticipare, a spus el.

Președintele consideră că Occidentul va încerca din nou să unească “dreapta” pro-europeană cu Partidul Democrat, așa cum a făcut-o în toți acești ani. În același timp, poziția socialiștilor rămâne categorică: ei nu vor face coaliție nici cu PDM, nici cu partidul “Șor”, dar nici cu alte forțe, care într-un fel sau altul, au fost la guvernare în ultimii 9 ani.

Categoric nu. Noi nu putem să mergem cu cei care au fost la guvernare în ultimii 9 ani, a declarat cu fermitate șeful statului.

18 oct

Igor Dodon: Noi acceptăm provocarea Partidului Democrat

Democrații optează pentru duble standarde când vin cu propunerea de a organiza un referendum consultativ, în Republica Moldova, cu privire la sintagma integrării europene. Acest lucru a fost comunicat pe rețelele de socializare a președintelui Igor Dodon. În special, el a amintit despre faptul că, anul trecut ei nu au acceptat referendumul consultativ propus de președintele țării, pe subiecte precum: anularea legii miliardului, dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate, reducerea numărului de deputați de la 101 la 71, introducerea Istoriei Moldovei în programul școlar.

Noi însă nu ne temem să ieșim la consultări în fața poporului și acceptăm provocarea Partidului Democrat. Și Președinția, și Partidul Socialiștilor, avem certitudinea că votul la referendum va fi negativ, deoarece după 9 ani de guvernare așa-zis pro-europeană, cetățenii nu mai au încredere nici în partidele de dreapta, nici în ceea ce propun aceste partide pseudo-europene, iar referendumul va confirma această dispoziție socială, a menționat el.

Potrivit lui Igor Dodon, oamenii vor o politică externă echilibrată, stabilirea unor relații bune și în Est, și în Vest: cu Rusia, China, cu Europa și SUA, cu Turcia, cu Uniunea Europeana și Uniunea Eurasiatică, precum și cu alte țări partenere.

Și eu voi pleda anume pentru o asemenea abordare politică, în interesul național al țării, a concluzionat el.

septembrie 2018


25 sep

Partidul Democrat a organizat o provocare pentru a elimina Partidul Socialiștilor din cursa electorală

Partidul Democrat din Moldova, inițiind încă o suspendare temporară din funcție a Președintelui țării Igor Dodon, ales legitim, a comis un alt act de uzurpare a puterii de stat.

Absurditatea situației constă în faptul că Partidul Democrat, care a primit la alegerile parlamentare anterioare doar a șasea parte din voturi prin presiuni, șantaj și mită oferită deputaților din alte partide și a creat o majoritate parlamentară controlabilă, încă odată încearcă să-l forțeze pe Președintele ales de popor să se supună intereselor înguste ale Partidului Democrat.

Miniștrii înaintați de Partidul democrat, nu corespund nici criteriilor profesionale, nici celor morale. Doamna Silvia Radu – care nu are studii medicale, nu a lucrat nici o zi în sistemul de sănătate, a fost implicată într-un șir de scandaluri fiind în fruntea companiei “Union Fenosa” și primar interimar al municipiului Chișinău, nu poate în nici un fel pretinde la funcția de ministru al sănătății al Republicii Moldova.

În special, nemulțumește înaintarea pentru funcția de Ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc – persoana care aplanează suspiciuni de corupție și este implicat în procese penale.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova consideră aceste acțiuni ale Partidului democrat și ale majorității parlamentare controlabile și a Curții Constituționale, drept încălcări flagrante ale Constituției țării și a normelor democratice.

Aceste acțiuni sunt o provocare evidentă împotriva Președintelui Igor Dodon și a Partidului Socialiștilor care îl susține. Organizatorii acestei provocări au așteptat o reacție emotivă din partea PSRM și eliminarea ulterioară din câmpul electoral al partidului de opoziție, capabil să obțină victorie la viitoarele alegeri parlamentare și să-și asume responsabilitate pentru țară.

PSRM susține cu vehemență poziția Președintelui Republicii Moldova Igor Dodon care nici de această situație nu s-a lăsat șantajat și nici presat de către gruparea de la guvernare și nu a semnat decretul de numire a miniștrilor incompetenți.

PSRM declară fidelitate principiilor sale: statalității și neutralității Republicii Moldova, parteneriatului strategic cu Federația Rusă, extinderea cooperării cu Uniunea Economică Eurasiatică, reîntregirea pașnică a țării, dezvoltarea economică și echitatea socială, apărarea Ortodoxiei și a valorilor tradiționale.

Ne așteaptă principala luptă pentru viitorul Moldovei. Anume la alegerile parlamentare, vom elibera țara de regimul Partidului democrat și a patronilor săi care au falimentat țara și vom întoarce Moldova pe calea bunăstării și a prosperității.

19 sep

Igor Dodon: Există o mare probabilitate să avem alegeri parlamentare anticipate în 2019

În conjunctura existentă există o mare probabilitate să avem alegeri parlamentare anticipate în 2019. Acest lucru a fost declarat de către președintele RM Igor Dodon în cadrul unei emisiuni de la un post de televiziune public.

Le va fi foarte dificil celor care au creat alianțe în toți acești 9 ani, să mai creeze încă o alianță, cu toate că ei vor încerca să se unească împotriva noastră. Noi cu ei, de asemenea, nu avem ce discuta. De aceea, cel mai probabil, sau vom obține o majoritate de unii singuri sau vom crea alianță cu unii deputați independenți, sau vor fi alegeri parlamentare anticipate, a spus președintele.

Șeful statului a menționat că alegerile anticipate pot fi provocate prin diferite moduri: prin proteste, prin blocarea investirii primului-ministru. Însă, a adăugat președintele, alegerile anticipate vor fi provocate doar prin metode legale.

5 sep

PSRM începe pregătirea activă pentru alegerile parlamentare

Ședința Consiliului Republican al PSRM din 5 septembrie 2018

Partidul Socialiștilor din RM a desfășurat, în ziua de 5 septembrie, ședința Consiliului Republican, în cadrul căreia s-a hotărât începerea pregătirilor active pentru alegerile parlamentare. La ședință, în calitate de lider neformal al partidului a participat Președintele Republicii Moldova Igor Dodon, președintele PSRM Zinaida Greceanîi, secretarul executiv al PSRM Vlad Batrîncea, liderul fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban și conducătorii organizațiilor teritoriale ale PSRM.

Cei prezenți la ședință au audiat raportul de activitate a partidului și au stabilit un plan de acțiuni pentru următoarele șase luni – până la alegerile parlamentare, care vor avea loc pe data de 24 februarie 2019.

PSRM – singurul partid de opoziție

Igor Dodon a menționat, în cadrul discursului său, că PSRM este singurul partid de opoziție din parlament, rămânând cea maia activă formațiune, cu cele mai multe inițiative menite să îmbunătățească situația atât a cetățenilor, cât și întregului stat.

Igor Dodon a remarcat că pe parcursul a 9 ani de guvernare, după tentativa de lovitură de stat din 7 aprilie 2009, după ce comuniștii au predat guvernarea, din august-septembrie 2009, în RM la guvernare sunt partidele pro-europene care s-au schimbat cu locurile pe parcursul anilor, dar tot timpul au fost parteneri de guvernare.

Este vorba despre Partidul Liberal Democrat al lui Filat, Partidul Democrat al lui Lupu, apoi al lui Plahotniuc, Partidul Liberal al lui Ghimpu, este vorba de cei care mai târziu s-au desprins de aceste partide și au creat partidele proprii – Maia Sandu și alții.

În ultimii nouă ani, ei se joacă de-a guvernarea și opoziția, organizează proteste în Piața Marii Adunări Naționale, dar în același timp sunt partenerii de guvernare a Partidului Democrat, de voie sau de nevoie s-au trezit în opoziție, a declarat șeful statului.

Igor Dodon nu exclude participarea sa la alegerile parlamentare pe listele PSRM

Președintele a evidențiat că PSRM este unicul partid parlamentar, care după alegerile din 2014 nu a făcut parte din alianța de guvernare, în tot acest timp partidul a fost în opoziție, așa cum a anunțat iniția și nu a votat pentru nici un ministru sau pentru vreo guvernare.

Socialiștii au obținut unele dintre scopurile propuse, cum ar fi votul mixt, care era prevăzut în programul nostru electoral. Dar cel mai important este faptul că au distrus alianțele pentru integrarea europeană, toate care au fost în toți acești ani, a remarcat șeful statului.

Igor Dodon a declarat că examinează posibilitatea de a participa la viitoare alegeri parlamentare pe listele de partid ale PSRM, un președinte fără suportul majorității parlamentare nu poate să-și îndeplinească eficient toate atribuțiile.

Începând cu ziua de sâmbătă, PSRM va alege candidații pe circumscripții

Președintele a remarcat că, scopul principal al PSRM – este de a deține majoritatea voturilor în Parlamentul Republicii Moldova, atât pe circumscripțiile de pe teritoriul Republicii Moldova, cât și din afara țării.

Începând cu ziua de sâmbătă, membrii PSRM vor începe să desfășoare acțiuni masive în fiecare centru raional, în cadrul cărora vom alege împreună cu colegii din teritoriu candidații pe circumscripțiile electorale. Până la mijlocul lui octombrie vom trece prin toate orașele din RM, iar la sfârșitul lui noiembrie, în Chișinău se vor întâlni zeci de mii de susținători și membri ai PSRM, – a spus Igor Dodon.

Zinaida Greceanîi: Spre deosebire de alte partide, PSRM este mereu alături de oameni

Președintele PSRM Zinaida Greceanîi a menționat că Igor Dodon rămâne liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

Zinaida Greceanîi a evidențiat că PSRM a venit cu foarte multe inițiative legislative, o parte au fost aprobate, altele au fost respinse. Partidul a ajutat cetățenii în soluționarea problemelor de ordin social, juridic, au oferit asistență juridică, au ajutat multe instituții sociale în soluționarea problemelor lor.

Spre deosebire de alte partide, noi mereu am fost alături de oameni. Întrebați de alte partide când are loc audierea cetățenilor, veniți la noi și vedeți cum se lucrează. Noi am făcut tot posibilul să ajutăm cetățenii, fiind în opoziție și fără resurse, a spus Zinaida Greceanîi.

Rezoluția Consiliului Republican al PSRM

Evenimentele deprimante la care am fost martori în ziua aniversării a 27-a a Independenței Moldovei, în Piața Marii Adunări Naționale, sunt rezultatul celor 9 ani de guvernare a așa numitelor partide pro-europene. Toată răspunderea pentru criza economică persistentă, pentru furtul miliardului, pentru sărăcirea populației, pentru creșterea șomajului și emigrarea în masă, pentru continuarea divizării societății pe criterii sociale și interetnice, pentru suprimarea încrederii față de Moldova din partea partenerilor străini din Vest și din Est, o poartă cei care în ultimii 9 ani, controlează Parlamentul și Guvernul din Moldova, au fost parte a acestor guverne, au condus ministere și instituții publice, au finanțat și a au sprijinit așa-zisele partide pro-europene.

În ultimii 9 ani, în Moldova, la putere s-au perindat șase coaliții pro-europene, majoritatea dintre care le-au alcătuit reprezentanții acelorași partide politice. Astăzi, membrii coalițiilor pro-europene încearcă să inducă lumea în eroare precum că se află pe diferite părți ale baricadelor politice. Dar contradicțiile dintre ei poartă un caracter absolut artificial.

Partidul Democrat și cel Liberal Democrat nu au avut contradicții când au făcut împreună parte din cinci(!) alianțe pro-europene.

Ei nu au avut contradicții atunci când, în ciuda opiniei majorității locuitorilor țării, au impus Moldovei Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Ei nu au avut contradicții atunci când au votat împreună, inclusiv și Maia Sandu, pentru creditarea băncilor lui Ilan Șor și concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

Ei nu au avut contradicții atunci când, împreună, de trei ori, l-au promovat în postul de primar de Chișinău pe Dorin Chirtoacă, în prezent urmărit penal.

Ei nu au avut contradicții atunci când au adoptat împreună “Legea privind egalitatea de șanse”, menită să protejeze drepturile homosexualilor.

Ei nu au avut contradicții atunci când au interzis împreună difuzarea posturilor de televiziune rusești pe teritoriul Moldovei.

Guvernarea și așa-numita “opoziție pro-europeană” nu au contradicții atunci când, împreună, insistă pe modificarea, în Constituție, a denumiri limbii de stat din moldovenească în cea română.

Nu există contradicții între ei atunci când încearcă împreună să promoveze în Constituția țării obligativitatea vectorului pro-european.

“Opoziția pro-europeană” nu este împotrivă atunci când regimul de guvernământ vinde teritoriul Stadionului Republican Ambasadei SUA.

Ei nu au contradicții atunci când împreună îl atacă pe Președintele țării, Igor Dodon, ales de întregul popor.

Și regimul de guvernământ, și coaliția pro-europeană sunt două pârghii în mâinile acelorași curatori din afara țării. Întreaga lor forfotă politică nu este altceva decât o târguială cu scopul de a se vinde reciproc în procesul de repartizare a portofoliilor în noua coaliție pro-europeană, în cazul în care forțele de dreapta iarăși vor fi în majoritate în noul Parlament. Ei de pe acum deja își transmit reciproc semnale explicite despre disponibilitatea de a se reuni împotriva poporului.

Astăzi, unicul partid care acționează în interesele majorității absolute a poporului Moldovei, este Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Principiile de bază ale PSRM corespund așteptărilor majorității cetățenilor țării noastre: trecerea la sistemul de guvernământ prezidențial, păstrarea statalității moldovenești și a limbii moldovenești în Constituție, pacea interetnică în țară, statutul de neutralitate al Moldovei pe arena internațională, relansarea parteneriatului strategic cu Federația Rusă și păstrarea bunelor relații cu țările Uniunii Europene, reglementarea pașnică a diferendului transnistrean, echitatea socială, apărarea Ortodoxiei și a valorilor tradiționale.

Partidul Socialiștilor condamnă categoric încercările regimului de guvernământ și a pseudo opoziției pro-europene de a diviza societatea și își declară refuzul de a participa la jocurile lor politice infame.

Partidul Socialiștilor își confirmă întregul sprijin pentru Președintele Republicii Moldova ales de popor, Igor Dodon, și inițiativele sale politice și sociale.

Partidul Socialiștilor lansează campania de înaintare a reprezentanților săi în circumscripțiile electorale uninominale. Aceștia vor fi persoane care se bucură de autoritate în teritorii și care împărtășesc cu devotament principiile de partid, care nu-și vor trăda alegătorii și nu vor renunța la niciun punct din programul Partidului Socialiștilor.

Partidul Socialiștilor cheamă poporul Moldovei să se unească în jurul programului de păstrare a țării, de implementare a reformelor în economie, de echitate socială și de modernizare a societății. Unica alternativă pentru cei 9 ani de guvernare a eurounioniștilor este Partidul Socialiștilor.