Alianța pentru Democrație și Reforme: Diferență între versiuni

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare
 
Linia 115: Linia 115:
 
</div>
 
</div>
 
[[Categorie:Coaliții guvernamentale|^1998^]]
 
[[Categorie:Coaliții guvernamentale|^1998^]]
 +
[[Categorie:Partidul Democrat din Moldova]]
 
__FORCETOC__
 
__FORCETOC__

Versiunea curentă din 17 aprilie 2021 13:54

Alianța pentru Democrație și Reforme

Alianța pentru Democrație și Reforme

Acord privind constituirea coaliției de guvernământ

“Alianța pentru Democrație și Reforme”

Subsemnații, lideri ai Blocului “Convenția Democrată din Moldova” (CDM), ai Blocului “Pentru o Moldovă Democratică și Prosperă” (BPMDP) și ai Partidului Forțelor Democratice (PFD),

Fiind îngrijorați de profunda criză economică și socială prin care trece Republica Moldova;

Înțelegând că această criză poate fi depășită numai prin eforturi comune și prin aplicarea unor măsuri orientate spre:

  • promovarea liniei politice de continuare și aprofundare a reformelor în toate domeniile;
  • afirmarea unui climat de conlucrare eficientă între instituțiile puterii de stat;
  • aprofundarea proceselor de consolidare a independenței și suveranității Republicii Moldova, a integrității ei teritoriale, concentrarea eforturilor în vederea soluționării pe cale politică a diferendului transnistrean în baza Constituției Republicii Moldova;
  • instaurarea ordinii publice și asigurarea supremației legii, combaterea criminalității și a corupției;
  • dezvoltarea societății civile, garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în conformitate cu standardele și angajamentele internaționale ale Republicii Moldova;
  • consolidarea cadrului juridic și a mecanismelor reale de protejare a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, excluderea oricăror elemente de discriminare politică, economică, socială și spirituală a cetățenilor Republicii Moldova;
  • promovarea unei politici externe echilibrate, bazate pe principiul neutralității, urmărind integrarea Republicii Moldova în comunitatea țărilor europene, păstrarea și diversificarea relațiilor cu țările vecine Ucraina și România, precum și consolidarea relațiilor cu Rusia și cu alți parteneri în cadrul CSI, fără a adera la structurile politico-militare ale acesteia, colaborarea eficientă cu organismele internaționale – Consiliul Europei, Uniunea Europeană, OSCE etc.;

Ținând cont de specificul noii situații care s-a creat în urma alegerilor parlamentare din 22 martie 1998 și fiind hotărâți să lase în trecut orice animozități caracteristice perioadei electorale;

În numele blocurilor electorale și al partidelor, al tuturor membrilor fracțiunilor parlamentare pe care le reprezintă, creează coaliția de guvernământ Alianța pentru Democrație și Reforme (ADR) și convin, de comun acord, asupra următoarelor:

  1. Deputații celor trei fracțiuni vor forma o majoritate parlamentară care va aplica, în perioada anilor 1998–2002, un Program comun de guvernare, elaborat în baza platformelor electorale ale CDM, BpMDP și PFD.

    Activitatea acestei majorități parlamentare se va desfășura în conformitate cu Regulamentul grupului parlamentar unit al ADR, regulament care este parte a prezentului Acord.

  2. Pentru a asigura o conlucrare armonioasă a celor trei instituții – Președinție, Parlament, Guvern – se instituie, pe toată durata mandatului, un moratoriu asupra demiterii Guvernului și a remanierilor guvernamentale. În caz de necesitate, remanierile vor fi făcute de comun acord, în baza înțelegerii dintre cele trei fracțiuni ale ADR, primul ministru și președintele republicii.

  3. Partajarea funcțiilor în structurile de conducere ale Parlamentului și Guvernului, precum și ale celorlalte instituții publice subordonate Parlamentului și Guvernului, se va face în baza algoritmului stabilit în conformitate cu ponderea fiecăreia dintre părți în cadrul grupului parlamentar unit al ADR (CDM – 2, BpMDP – 2, PFD – 1).

    În cazul vacanței unor funcții, acestea vor reveni formațiunilor ai căror reprezentanți le-au deținut anterior.

  4. Părțile își asumă responsabilitatea colectivă pentru guvernare și se obligă să respecte toate angajamentele asumate de Republica Moldova în fața organismelor internaționale, să realizeze angajamentele față de Consiliul Europei, neonorate de fostul Parlament.

  5. Nesusținerea candidaturii BpMDP la funcția de președinte al Parlamentului atrage după sine anularea acestui Acord.

  6. Acordul își pierde valabilitatea în cazul nedesemnării de către președintele republicii a candidaturii propuse de CDM pentru funcția de prim-ministru și în cazul neacordării de către majoritatea parlamentară a ADR a votului de încredere Guvernului numit de către președinte în baza înțelegerilor celor trei fracțiuni parlamentare.

Prezentul Acord este încheiat în 4 (patru) exemplare identice, urmând ca fiecare semnatar să păstreze câte unul dintre acestea.

21 aprilie 1998

Mircea Snegur
Iurie Roșca
Dumitru Diacov
Valeriu Matei

Regulamentul grupului parlamentar al Alianței pentru Democrație și Reforme

Prezentul Regulament este parte integrantă a Acordului privind constituirea coaliției de guvernământ “Alianța pentru Democrație și Reforme”, semnat de către copreședinții Convenției Democrate din Moldova, Mircea Snegur și Iurie Roșca, liderul Blocului “Pentru o Moldovă Democratică și Prosperă”, Dumitru Diacov, și președintele Partidului Forțelor Democratice, Valeriu Matei.

Regulamentul stabilește principiile de activitate a grupului parlamentar “Alianța pentru Democrație și Reforme”.

Grupul parlamentar al ADR este format din fracțiunile parlamentare CDM, BpMDP și PFD, fiecare păstrându-și identitatea și desfășurându-și activitatea în conformitate cu Regulamentul Parlamentului și cu prezentul Regulament.

Din grupul parlamentar “Alianța pentru Democrație și Reforme” fac parte toți membrii fracțiunilor parlamentare CDM, BpMDP și PFD.

Prezentul Regulament este semnat de către fiecare din membrii grupului parlamentar, ca angajament de a respecta prevederile acestuia.

Grupul parlamentar “Alianța pentru Democrație și Reforme” este condus de un președinte. Această funcție îi revine CDM. Președintele grupului este secundat de doi vicepreședinți. Funcțiile de vicepreședinți revin BpMDP și PFD. Președintele și vicepreședinții se aleg prin vot deschis, cu majoritatea simplă a voturilor, în prima ședință a grupului. Președintele și vicepreședinții sunt membri ai Biroului Permanent al Parlamentului.

Ședințele grupului sunt deliberative dacă la ele participă simpla majoritate a membrilor.

Ședințele grupului parlamentar sunt convocate și prezidate de către președintele grupului, iar în lipsa acestuia – de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte.

Grupul parlamentar “Alianța pentru Democrație și Reforme” dezbate și aprobă în ședințe chestiuni privind ordinea de zi a Parlamentului, proiecte de legi și hotărâri ce urmează să fie propuse spre examinare și adoptare Biroului Permanent și plenului Parlamentului, comportamentul membrilor grupului.

Deciziile grupului parlamentar “Alianța pentru Democrație și Reforme” se adoptă cu o majoritate simplă de voturi și sunt obligatorii pentru toți membrii grupului, în cazul în care aceste decizii sunt susținute de către toate fracțiunile constitutive.