Raionul Cimișlia

De la alegeri.md
Versiunea din 18 octombrie 2019 21:40, autor: Oleg (Discuție | contribuții) (Campania electorală)
Salt la: navigare, căutare

Raionul Cimișlia este o unitate administrativ-teritorială din regiunea de dezvoltare Sud a Republicii Moldova. Alcătuit din 39 de localități cu o populație totală de 55,3 mii locuitori, raionul este administrat de către Consiliul raional, constituit din 33 de consilieri, și președintele raionului, Iovu Bivol, membru al Partidului Democrat din Moldova. Reședința raionului este orașul Cimișlia, condus de primarul Gheorghe Răileanu, afiliat Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Raionul Cimișlia

Campania electorală

La 20 octombrie 2019 au avut loc alegeri locale generale în toate unitățile administrativ-teritoriale din țară. În vederea organizării alegerilor au fost constituite 36 de circumscripții electorale de nivelul al II-lea, a căror hotare coincid cu cele ale unităților administrativ-teritoriale. În conformitate cu Programul calendaristic[1] elaborat de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova (CEC), perioada pentru pregătirea și desfășurarea acestui scrutin a început la 19 august 2019. Deși CEC a constituit circumscripția electorală nr. 3 pentru localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender, alegerile locale în această circumscripție, precum și în alte trei localități de pe malul drept al Nistrului – comuna Chițcani și satele Cremenciug și Gîsca din raionul Căușeni, nu au avut loc, deoarece teritoriul respectiv se află sub controlul administrației din Transnistria, nerecunoscută de autoritățile de la Chișinău.

Raionul Cimișlia reprezintă circumscripția electorală raională nr. 11. Aici vor fi aleși 33 de consilieri raionali și autoritățile publice pentru cele 23 de unități administrativ-teritoriale de nivelul I – oraș, comune și sate din componența raionului Cimișlia, respectiv, 23 de primari și 261 de consilieri locali. În dependență de numărul locuitorilor se stabilește componența numerică a consiliilor locale, care poate varia de la 9 până la 23. Comparativ cu scrutinul local general din 14 iunie 2015, numărul consilierilor locali s-a majorat cu doi.

La alegerile locale pot vota toți cetățenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, cu excepția militarilor care își îndeplinesc serviciul militar în termen. Dreptul la vot se exercită doar în secțiile de votare din raza domiciliului sau a reședinței alegătorului. Fiecare alegător din raion va primi trei buletine de vot: pentru Consiliul raional, pentru Consiliul local și pentru primarul localității în care domiciliază.

Pentru a fi aleși, candidații trebuie să respecte un plafon de vârstă: pentru funcția de consilier local – să fi împlinit 18 ani, inclusiv în ziua scrutinului, iar pentru funcția de primar – 25 de ani. O persoană poate candida pentru funcția de consilier atât în consiliul unității administrativ-teritoriale de nivelul I, cât și în cel de nivelul II. De asemenea, o persoană poate candida concomitent pentru funcțiile de primar și de consilier local, însă doar în aceeași circumscripție electorală. Nominalizarea pretendenților la funcțiile sus-numite într-o circumscripție nu este condiționată de domiciliul acestora în localitatea respectivă.

La alegeri se pot înregistra candidați independenți, partide politice și blocuri electorale constituite de acestea, care pot propune câte un singur pretendent pentru funcția de primar. Termenul pentru înaintarea dosarelor de înregistrare a candidaților s-a încheiat la 19 septembrie 2019. Cursa electorală debutează doar după ce aspiranții sunt înregistrați de consiliile electorale de circumscripție.

Candidați la funcția de primar aflați în exercițiu

Persoane care dețin funcția de primar și candidează la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 pentru un nou mandat.

Primăria Primar 2015
PLDM PLDM
PDM PDM
PCRM PDM
PLDM ACUM
PDM PDM
PDM PDM
PCRM ACUM
PPEM ACUM
PPEM PPEM
PDM PDM
PLDM PDM
PDM PDM
PLDM PLDM
PLDM ACUM
PDM PDM
PDM PDM
PPEM PPEM
CI CI
PPEM ACUM
PLDM ACUM
PSRM PSRM
CI CI

Raionul Cimișlia

Lista localităților din raionul Cimișlia

În conformitate cu prevederile Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova[2], raionul Cimișlia este constituit din 39 de localități, împărțite în 23 de unități administrativ-teritoriale de nivelul I:

  • 1 oraș cu trei localități în componență;
  • 9 comune cu 22 de sate în componență;
  • 13 sate, care nu aparțin vreunei comune.
orașul Cimișlia
comuna Albina
satul Batîr
satul Cenac
satul Ciucur-Mingir
comuna Codreni
comuna Ecaterinovca
comuna Gradiște
satul Gura Galbenei
comuna Hîrtop
comuna Ialpujeni
satul Ivanovca Nouă
comuna Javgur
comuna Lipoveni
satul Mihailovca
comuna Porumbrei
satul Sagaidac
satul Satul Nou
satul Selemet
satul Suric
satul Topala
satul Troițcoe
satul Valea Perjei

Administrația raionului

Raionul Cimișlia este administrat conform prevederilor Legii privind administrația publică locală[3] prin intermediul autorităților publice locale de nivelul I și II, care se constituie în urma exercițiilor electorale locale și activează pe teritoriul raionului în condițiile prevăzute de lege în scopul promovării intereselor generale ale locuitorilor săi.

În calitate de autorități reprezentative și deliberative, consiliile locale și primarii celor 23 de primării din raion au responsabilitatea de a soluționa problemele localității pe care o administrează. De gospodărirea treburilor publice a întregii unități administrativ-teritoriale se ocupă Consiliul raional Cimișlia, format din 33 de consilieri, și președintele raionului, ales de membrii consiliului.

Consiliul raional Cimișlia

Consiliul raional este autoritatea reprezentativă și deliberativă a raionului Cimișlia. Printre cele mai importante prerogative ale Consiliului raional se numără aprobarea și amendarea bugetului raional anual, administrarea bunurilor din domeniul public și privat ale raionului, luarea deciziilor privind lucrările de proiectare, construcție, întreținere și modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ, aprobarea de strategii, prognoze, planuri și programe de dezvoltare social-economică a raionului etc.

Lista consilierilor raionali

La alegerile locale din 14 iunie 2015 în Consiliul raional Cimișlia au fost aleși 33 de consilieri, care reprezentau șapte formațiuni politice.

Formațiunea Mandate
Blocul electoral “Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă” 10
Partidul Democrat din Moldova 7
Partidul Liberal Democrat din Moldova 6
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 3
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 3
Partidul Liberal 2
Partidul Nostru 2

Consilii locale și primari

Cele 39 de localități ale raionului Cimișlia, inclusiv orașul-reședință Cimișlia, sunt administrate de 23 de consilii locale (orășenesc, comunale și sătești) și primari.

Primăria Primar
PLDM
PDM
PCRM  PDM
PLDM  ACUM
PDM
PDM
PCRM  PDM ACUM
PPEM  ACUM
PPEM
PDM
PLDM  PDM
PDM
PLDM
PLDM  ACUM
PN
PDM
PDM
PPEM
CI
PPEM  ACUM
PLDM  ACUM
PSRM
CI



S-au născut în raionul Cimișlia

Iurie Leancă