Pagina principală

De la alegeri.md
Versiunea din 15 februarie 2020 13:42, autor: Oleg (Discuție | contribuții) (Alegeri parlamentare noi)
Salt la: navigare, căutare

alegeri.md își propune să reflecte în mod imparțial, echidistant și detaliat desfășurarea procesului electoral pe toate dimensiunile acestuia, și astfel să contribuie la educarea electorală și civică a cetățenilor, precum și la responsabilizarea aleșilor și a instituțiilor elective ale statului.

Alegeri parlamentare noi

La 15 martie 2020 vor avea loc alegeri parlamentare noi în circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești. Aici a intervenit vacanța funcției, după ce deputatul Alexandru Botnari, candidat al Partidului Democrat din Moldova, și-a depus mandatul în decembrie 2019 pentru a prelua șefia primăriei municipiului Hîncești.

La 14 februarie 2019 a demarat campania electorală pentru alegerea deputatului ce va reprezenta alegătorii circumscripției în Parlament. Din cei opt pretendenți care, inițial, și-au anunțat participarea la alegeri, în competiția electorală au rămas șapte. Candidatul Partidului Unității Naționale, Vlad Țurcanu, s-a retras din competiție, anunțându-și susținerea pentru singurul candidat independent – Grigore Cobzac. Și Platforma Demnitate și Adevăr, în urma unei dispute cu foștii colegi din Blocul “ACUM” – Partidul Acțiune și Solidaritate, a decis să-l susțină pe Grigore Cobzac. Ceilalți șase candidați reprezintă partidele politice cu cel mai înalt potențial organizatoric și administrativ în raionul Hîncești.

Candidați înregistrați

Ion Mereuță
Ștefan Gațcan
Vitalie Balinschi
Grigore Cobzac
Anatolie Postolachi

Majorități absolute în consiliile locale

În calitatea lor de autorități reprezentative și deliberative ale populației, consiliile locale adoptă hotărâri cu o majoritate absolută (simplă) de voturi, adică cu votul a mai mult de jumătate din numărul consilierilor aleși. În urma alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019, în 489 din 896 de consilii municipale, orășenești, comunale și sătești au fost constituite majorități absolute de consilieri, reprezentând în proporție de peste 50% aceleași formațiuni politice.

Formațiunea Consilii
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 174
Partidul Democrat din Moldova 172
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS 88
Partidul “Șor” 24
Partidul Liberal Democrat din Moldova 21
Partidul Nostru 3
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 2
Partidul Unității Naționale 2
Partidul Liberal 1
Partidul Popular Românesc 1
Partidul “Patrioții Moldovei” 1

Guvernul Republicii Moldova

Guvernul este autoritatea publică care reprezintă și exercită puterea executivă în Republica Moldova. Începând cu 14 noiembrie 2019 Guvernul Republicii Moldova este condus de prim-ministrul Ion Chicu. Acesta a fost învestit de Parlamentul de legislatura a X-a cu votul de încredere a 62 deputați membri ai fracțiunilor Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și Partidului Democrat din Moldova.

Cabinetul de miniștri

Ion Chicu Prim-ministru
Sergiu Pușcuța Viceprim-ministru, ministru al finanțelor
Alexandru Flenchea Viceprim-ministru pentru reintegrare
Anatol Usatîi Ministru al economiei și infrastructurii
Pavel Voicu Ministru al afacerilor interne
Fadei Nagacevschi Ministru al justiției
Aureliu Ciocoi Ministru al afacerilor externe și integrării europene
Victor Gaiciuc Ministru al apărării
Corneliu Popovici Ministru al educației, culturii și cercetării
Viorica Dumbrăveanu Ministru al sănătății, muncii și protecției sociale
Ion Perju Ministru al agriculturii, dezvoltării regionale și mediului
Irina Vlah Guvernator al Găgăuziei

Alegeri locale 2019

La 20 octombrie și 3 noiembrie 2019 în Republica Moldova s-au desfășurat două tururi de scrutin ale alegerilor locale generale, în urma cărora au fost aleși 11 580 de consilieri locali și 898 de primari. În primul tur de scrutin prezența la vot la nivel național a constituit 41,73%, în timp ce în al doilea tur a fost de 40,34%, alegerile fiind validate în toate circumscripțiile electorale.

Distribuirea mandatelor

În majoritatea circumscripțiilor pe țară cele mai multe mandate de aleși locali le-au obținut reprezentanții a trei formațiuni parlamentare: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Democrat din Moldova și Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS”, excepție fiind municipiul Bălți și raionul Orhei, unde Partidul Nostru și, respectiv, Partidul “Șor” au obținut majoritatea absolută de voturi și mandate.

Concurent II I Primari
Partidul Democrat din Moldova 238 2 646 261
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 43 247 10
Partidul Socialist din Moldova 0 0
Partidul Legii și Dreptății 0 0 0
Mișcarea Profesioniștilor “Speranța-Надежда” 0 2 1
Partidul Liberal 4 68 2
Partidul Oamenilor Muncii 0 0 0
Mișcarea “Forța Nouă” 2 10 1
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 326 2 986 206
Partidul “Șor” 72 516 43
Partidul Verde Ecologist 1 19 1
Partidul Nostru 51 248 24
Partidul Național Liberal 0 12 0
Uniunea Salvați Basarabia 3 61 4
Partidul Liberal Democrat din Moldova 66 547 48
Partidul “Patrioții Moldovei” 9
Partidul Stînga Europeană 0 0 0
Mișcarea Populară Antimafie 0 0 0
Partidul Popular din Republica Moldova 0 2 0
Partidul “Democrația Acasă” 0 12 2
Partidul Acțiunea Democratică 1 10 0
Partidul Popular Românesc 1 17 1
Partidul Ruso-Slavean din Moldova 3 0
Partidul Popular European din Moldova 4 39 2
Partidul Unității Naționale 9 77 7
Partidul Voința Poporului 0 18 1
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS 263 2 413 172
Candidați independenți 24 510 112



Logo alegeri.md

alegeri.md, lansat în ianuarie 2019, este noua versiune a site-ului e-democracy.md, dezvoltat de Asociația pentru Democrație Participativă “ADEPT” începând cu 2001. Conținutul de pe vechea platformă web va fi treptat preluat și integrat pe alegeri.md.
Pentru informații și sugestii ne puteți contacta la adresa de e-mail [email protected].