Declarațiile PCRM în perioada alegerilor parlamentare din 2019

Declarații, sesizări, poziții și apeluri emise de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) în perioada alegerilor parlamentare din 2019. Informațiile sunt preluate în întregime de pe site-ul partidului pcrm.md și din alte surse oficiale afiliate formațiunii.

februarie 2019

---

6 feb 2019

Partidul Democrat – partid al uzurpatorilor puterii

Obținând doar 19 mandate la alegerile din 2014, Partidul Democrat controlează toate structurile puterii din țară. Printr-o corupție politică fără precedent, Partidul Democrat și-a cumpărat majoritatea parlamentară. Curtea Constituțională, încălcând Constituția, o redactează la comanda pe care o primește din oficiul Partidului Democrat. Guvernul s-a transformat într-un apendice formal al Partidului Democrat.

PDM controlează Procuratura, judecătoriile, poliția, folosindu-le pe acestea pentru a prigoni și a persecuta opoziția. Corupția a pătruns în toate sferele vitale, iar bugetul de stat și întreprinderile de stat au devenit pentru PDM o sursă de îmbogățire ilicită.

În anii guvernării țării de către “democrați” și aliații lor, din sistemul bancar au fost furate miliarde de euro și lei, iar recuperarea lor ei, în mod cinic, au pus-o pe umerii cetățenilor țării. Prin sisteme criminale, conducerea PDM pune mâna pe sute de milioane de euro și miliarde de lei din sistemul energetic, al telecomunicațiilor, drumurilor și construcției de drumuri.

Partidul Democrat e partidul genocidului social. Ca rezultat, în ultimii zece ani, Moldova a ajuns să fie una dintre cele mai sărace țări din Europa. Nu mai puțin de 80 la sută din populație trăiește sub limita sărăciei. Oamenii fug masiv din țară, numărul celor plecați ajungând până la 1,5 milioane. Șomajul, salariile și pensiile mizere, închiderea școlilor și a spitalelor, creșterea prețurilor și a tarifelor, scumpirea considerabilă a serviciilor medicală – iată care sunt principalele realizări ale guvernării “democraților”.

Răsturnarea regimului criminal-mafiot este principala condiție pentru supraviețuirea Republicii Moldova, statornicirea în țară a democrației și păstrarea independenței Moldovei.

Oameni, fiți vigilenți!
Nu dați voturile dumneavoastră trădătorilor, hoților, fățarnicilor și celor corupți!

Partidul Socialiștilor – partid al trădătorilor

Autoproclamații “conducători” ai PSRM au trădat Partidul Comuniștilor, care i-a promovat la posturi de conducere. Ei au trădat poporul moldovenesc, dându-și voturile pentru alegerea unionistului Nicolae Timofti în funcția de președinte al țării.

Partidul Socialiștilor – partid al hoților

• Socialiștii au furat de la Partidul Comuniștilor Statutul, Programul și culoarea drapelului. Socialiștii nu au idei și nici proiecte sau planuri proprii.

Partidul Socialiștilor – partid al oamenilor corupți

• Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au primit pentru votarea lui N. Timofti la funcția de președinte al țării 3 milioane de euro.
• Dodon întotdeauna a lucrat în calitate de funcționar public, însă el deține o casă cu valoarea de 400 mii de euro și anual donează prin fondul “Din Suflet” al primei doamne sume care depășesc salariul dumnealui pentru toți cei 4 ani. Doar în anul 2018, el de șase ori a fost la odihnă în diferite țări.
• Firma familiei Greceanîi a participat la falimentarea Băncii de Economii.
• Consilierii din partea Partidului Socialiștilor au fost implicați în numeroase cazuri de escrocherie privind însușirea ilegală a unor terenuri de pământ din Chișinău.
• Protestele socialiștilor împotriva construcțiilor ilegale a blocurilor locative în Chișinău în toate cazurile s-au finalizat cu luare de mită, inclusiv apartamente.

Partidul Socialiștilor – partid al oamenilor fățarnici

• Socialiștii se prezintă pe sine drept prieteni ai Rusiei și părtași ai integrării eurasiatice, dar nu și-au dat voturile pentru desfășurarea unui referendum privind intrarea în Uniunea Vamală, motivându-și refuzul de a o face prin “lipsa unor frontiere comune”. Dodon a calificat intrarea Moldovei în Uniunea Vamală drept un “absurd total”.
• Socialiștii din Consiliul Municipal al Chișinăului au acceptat prin votul lor alocarea de mijloace pentru înălțarea monumentului consacrat jertfelor “ocupației sovietice”.
• Dodon s-a obligat să denunțe Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, însă după aceea a renunțat să îndeplinească această promisiune.

Partidul Socialiștilor – aliat devotat al PD

• Fracțiunea socialiștilor din Parlament a votat de 484 de ori împreună cu democrații.
• Socialiștii și democrații și-au dat voturile pentru introducerea sistemului electoral mixt, care e avantajos doar pentru regimul guvernant.

Oameni, fiți vigilenți!
Nu dați voturile dumneavoastră trădătorilor, hoților, fățarnicilor și aliaților regimului antipopular!

5 feb 2019

Vladimir Voronin: Dumneavoastră trebuie să conștientizați consecințele alegerii pe care o veți face la 24 februarie

În ziua de 5 februarie, în cadrul campaniei electorale, liderul PCRM, Vladimir Voronin a avut o întâlnire cu alegătorii din satul Costești, raionul Ialoveni. În timpul acestei acțiuni, locuitorii satului au luat cunoștință și de programul electoral al lui Ștefan Bivol, candidat din partea PCRM în circumscripția nr. 37.

Pe parcursul acestei întâlniri, alegătorii din acest sat i-au adresat liderului Partidului Comuniștilor din Republica Moldova diferite întrebări. În majoritatea lor, acestea se refereau la probleme importante, de aceea dialogul a fost deosebit de constructiv. Principalul lucru pe care l-a demonstrat respectiva întâlnire a fost neindiferența oamenilor de rând față de ceea ce se întâmplă în Moldova condusă de actualul regim guvernant.

În luarea sa de cuvânt, candidatul la funcția de deputat din partea PCRM, Ștefan Bivol, le-a amintit locuitorilor din raion ce concret au făcut comuniștii în anii când s-au aflat la conducerea țării. Venind la guvernare, PCRM în primul rând a început să restabilească infrastructura socială. Practic, pe atunci, în toate satele republicii aveau nevoie de reparație capitală sau reconstrucție totală și casele de cultură, și grădinițele de copii, și școlile.

Bunăoară, în raionul Ialoveni, în timpul guvernării comuniștilor au fost deschise șase grădinițe de copii, dintre care două – la Costești. A fost gazificat, practic, tot raionul Ialoveni. În anul 2009, rămăsese negazificate doar două sate. Dar în cei zece ani care au trecut de atunci, nu s-a făcut nimic în această privință.

Anume în timpul comuniștilor a fost construită școala de la Costești. A fost realizat și un proiect de mari proporții de asigurare a populației cu apă potabilă. Datorită respectivului proiect, în 2001 cu apă potabilă au fost asigurate 17 la sută din satele raionului Ialoveni, iar până în anul 2009 – de acum 48 la sută.

Comuniștii au deschis și o stație de mașini și tractoare, dar în anii guvernării așa-numiților eurointegratori a fost furat tot echipamentul ei. Până la ziua de astăzi, în sat nu a rămas nici un tractor.

Când la guvernare au venit comuniștii, unul din obiectivele lor prioritare a fost combaterea corupției și a criminalității organizate.

Actualul regim a creat toate condițiile pentru prosperarea hoției și a banditismului. Pentru guvernare nu există nici o lege.

După cum a subliniat Vladimir Voronin la întâlnirea sa cu alegătorii din satul Costești, în timpul evenimentelor din 7 aprilie, 2009 principalul era să nu fie admisă vărsare de sânge. Pentru că anume pe vărsare de sânge mizau scenariștii acestei tentative de lovitură de stat. Atunci Președintele Moldovei, Vladimir Voronin, a luat unica decizie justă – să nu folosească arme împotriva protestatarilor. Și ulterioarele evenimente au confirmat cât de corectă a fost această decizie.

PCRM a luat o decizie justă și atunci când n-a acceptat să cumpere votul care nu-i ajungea pentru a avea majoritatea parlamentară constituțională. Orice ar spune adversarii PCRM, anume comuniștii întotdeauna au procedat așa cum dictează buchea Legii.

Dar în locul comuniștilor la guvernare au venit pseudopartide și pseudooameni de stat.

Noi cu toții trăim într-un regim banditesc, într-un stat capturat. Toate structurile europene au recunoscut acest lucru și vorbesc deschis despre el, a subliniat liderul PCRM.

El a atras atenția alegătorilor asupra faptului că în cei zece ani de guvernare ai regimului antipopular au fost corupte toate sferele vieții din țara noastră. Oamenii de rând cunosc proporțiile schemelor de corupere nu din auzite, ei în fiecare zi se ciocnesc de dezmăț din partea funcționarilor.

Toate mijloacele de informare în masă de asemenea sunt împărțite între PDM de la guvernare și PSRM, care-i ascultă în toate pe democrați. Președintele neconstituțional Dodon, care a obținut această funcție datorită manipulărilor și a încălcării Constituției, doar mimează lupta împotriva regimului. Un exemplu grăitor privind cârdășia între democrați și Dodon este introducerea sistemului electoral mixt, inventat în scopul ca regimul guvernant să-și poată întări și mai mult puterea.

Miliardul furat din sistemul bancar nu-l caută nimeni. Și procuratura, și organele de anchetă, și majoritatea guvernantă din Parlament invocă diferite pretexte. Și fac asta, deoarece complici ai acestui jaf sunt chiar ei înșiși.

Acum este în plină desfășurare agitația electorală și reprezentanții regimului guvernant fără nici o jenă, fără a ține seama de evidentele lui eșecuri în propria politică, din nou îi promit poporului Moldovei tot ce-i dorește inima. Concomitent, sub ochii tuturor locuitorilor țării, mai este furat încă un miliard și asta se face prin proiectul “Drumuri bune pentru Moldova”. După ce s-a topit prima zăpadă, se vede foarte bine ce a rămas din atât de mult lăudatele “mii de kilometri de drumuri”. Doar gropi și găuri. Pe când bani au fost cheltuiți cu nemiluita!

În loc de a dezvolta sferele de producere, în loc de a crea locuri de muncă, guvernarea se ocupă de populism. În Moldova nu mai există business mic și mijlociu. Există doar oligarhi. Iar majoritatea populației trăiește nu pur și simplu în sărăcie – ea își duce viața în mizerie.

Noi cu toții trebuie să conștientizăm urmările alegerii pe care o vom face la 24 februarie. Fiecare alegător poartă responsabilitate și pentru puterea pe care o alege. Cei zece ani de guvernare ai actualului regim, în care nu am cunoscut altceva decât haos și distrugere, sunt suficienți pentru ca după asta să facem o alegere justă, a concluzionat Vladimir Voronin.

1 feb 2019

Doar sub conducerea comuniștilor Moldova, în sfârșit, va respira ușurat

În cadrul campaniei electorale, sâmbăta trecută a avut loc prima întâlnire a liderului PCRM, Vladimir Voronin, cu locuitorii satului Doroțcaia din raionul Dubăsari. În Casa de Cultură din localitate, unde a avut loc întâlnirea, nu ajungea loc pentru toți doritorii de a fi prezenți la ea. Oamenii de aici îl așteptau cu mare nerăbdare pe Vladimir Voronin. Prin asta se explică faptul că în sală n-au putut încăpea toți cei ce doreau să comunice cu al treilea președinte, așa încât oamenii se îmbulzeau la intrare și pe scări.

Principalele teme care s-au discutat în cadrul întâlnirii au fost, desigur, apropiatele alegeri în Parlament după noul sistem electoral mixt, manipulările puterii cu diaspora de peste hotare, numărul neproporțional de secții de votare deschise în alte țări. S-a vorbit și despre înșelăciunea din partea guvernului care, chipurile, a majorat considerabil pensiile și salariile, în timp ce, de fapt, după “majorare” oamenii au început să primească mai puțin decât până la asta.

Petru Porubin, primul secretar al comitetului raional Dubăsari al PCRM, a subliniat vorbind în fața locuitorilor din Doroțcaia că numai, în perioada guvernării țării de către comuniști PCRM a făcut pentru raionul Dubăsari mai mult decât pentru celelalte.

Și, într-adevăr, așa este – doar datorită sprijinului comuniștilor, în timpul guvernării lor raionul a început să se dezvolte activ, în teritoriul lui a fost restabilită producerea, au apărut premise benefice pentru dezvoltarea climatului investițional cu atragerea atât a resurselor interne, cât și externe.

Astăzi, după mai mult de nouă ani de guvernare a așa-numitei guvernări proeuropene și “democratice”, toate sferele din nou se află în decădere, și această deplorabilă tendință se înregistrează pretutindeni, în fiecare raion al țării, în fiecare oraș și în fiecare sat. Oamenii părăsesc în masă Moldova, și asta în situația în care cea mai mare bogăție pe care o are ea este resursa umană, fără de care țara nu poate avea un viitor, a subliniat în cadrul întâlnirii cu locuitorii din raionul Dubăsari Vladimir Voronin.

Răspunzând la numeroasele întrebări adresate de oameni, inclusiv la cea cu privire la reformele guvernului, liderul PCRM a menționat cu regret că toate așa-numitele reforme ale cabinetului de miniștri al lui Filip, până la urmă, s-au dovedit a fi o ficțiune.

Filip repetă într-una: reforme, reforme… Pe când în realitate nu se fac nici un fel de reforme, nu se văd nici un fel de rezultate pozitive nici pentru țară, nici pentru oameni, a declarat Voronin.

Asemenea unor baloane de săpun au fost și reformele în domeniul justiției, procuraturii, al organelor de forță. Timp de nouă ani, pentru aceste reforme partenerii europeni pentru dezvoltare i-au oferit Moldovei, mai bine zis, guvernanților ei, sute de milioane de euro. Și unde-s rezultatele?

Pe de altă parte, președintele neconstituțional Dodon continuă să mimeze lupta împotriva regimului antipopular oligarhic. Totodată, el a mărit personalul de colaboratori ai aparatului prezidențial, creează niște structuri alternative, niște asociații. Dodon strigă la toate colțurile că el și PSRM de buzunar al lui nu sunt prieteni cu democrații. Pe când în realitate situația este inversă. Alegătorii nu trebuie să uite cum Dodon, Abramciuc și Greceanîi l-au votat pe unionistul Timofti. Acesta a fost unul din primii pași spre capturarea puterii în Moldova, iar după aceea – spre consolidarea regimului antipopular.

Poporul nu trebuie să uite nici faptul cine a fost inițiatorul, iar după aceea a votat pentru modificarea sistemului electoral proporțional și introducerea sistemului electoral mixt. Pentru cine este avantajoasă manipularea cu sistemul electoral? Pentru cine este avantajos referendumul în ziua alegerilor? Răspunsul la aceste întrebări e mai mult decât evident: asta e avantajos pentru regimul guvernant în persoana Partidului Democrat și pentru complicii lui în persoana socialiștilor și așa-numitului președinte Dodon. Toate acestea se fac cu un singur scop: de a-i intimida pe alegători și, prin manipularea opiniei publice, a crea condiții pentru falsificări, iar în ultimă instanță, a rămâne la guvernare încă timp de patru ani. Reducerea numărului deputaților în viitorul Parlament de la 101 până la 61 este încă un șiretlic. Un asemenea Parlament, în care jumătate sunt deputați pe circumscripții uninominale, poate fi condus, corupt și manipulat mult mai ușor. Urmând logica regimului criminal, putem presupune că la noi se introduce standardul român al organului legislativ. Mai mult decât atât, de acum astăzi se întreprind încercări de a sincroniza, a integra sistemele de distribuire a gazelor și rețelele electrice ale Moldovei și României. Nemaivorbind de faptul că în mod ascuns are loc unificarea structurilor guvernamentale în baza tiparelor din România.

Locuitorii din raionul Dubăsari și-au exprimat în mod deschis indignarea de faptul că puterea distruge ceea ce s-a construit în timpul guvernării comuniștilor. Este vorba despre sfera protecției sociale, cea a educației și cea a asistenței medicale. Oamenii sunt îngrijorați de viitorul copiilor săi, totodată menționând că cei de la guvernarea de astăzi în mod deschis ajută doar acele raioane sau localități care e baștina lor. Adică, funcționarii de la guvernare au împărțit după principiul “ai noștri” și “străini” chiar și satele și orașele. Iar odată cu asta, și tot poporul Moldovei. O asemenea stare de lucruri nu mai poate fi răbdată. La întâlnirea cu Vladimir Voronin, locuitorii satului Doroțcaia i-au dorit PCRM victorie la alegerile parlamentare, declarând că doar sub conducerea comuniștilor Moldova, în sfârșit, va respira ușurată.

ianuarie 2019

---

29 ian 2019

Nu participați la referendumul anticonstituțional!

Parlamentul RM a adoptat pe 8 noiembrie, 2018, proiectul de lege cu privire la persoanele cu dizabilități.

Prin acest proiect, s-au introdus modificări într-un șir de acte normative, în care discriminatoriul cuvânt “invalid” a fost înlocuit cu un calificativ corect din punct de vedere politic, și anume: “persoană cu dizabilități”.

După adoptarea în prima lectură a respectivului proiect de lege, Partidul Democrat a prezentat comisiei de profil, – de protecție socială, sănătate și familie, – amendamentele sale. În numărul acestora a fost inclus și un amendament la… Codul Electoral. Este vorba despre un amendament ce nu are nimic comun cu modificările propuse.

Ce au comun între ele drepturile persoanelor cu dizabilități și referendumul PDM? Ce legătură are activitatea comisiei de profil social cu organizarea acestui referendum?

Prin înșelăciune și fals, sub acoperirea legii cu privire la oamenii cu dizabilități, democrații au reușit să treacă în Parlament inițiativa lor constituțională despre organizarea unui referendum, chipurile, consultativ în ziua desfășurării alegerilor parlamentare.

Prin asta, ei în mod grosolan încalcă decizia Curții Constituționale din 22.09.2014, conform căreia în cazul în care referendumul nu poate fi organizat cu 60 de zile înainte de alegeri sau pe parcursul a 60 de zile după alegeri, el NU POATE FI organizat nici în ziua alegerilor.

Dar pentru Partidul Democrat, Constituția demult nu mai este lege. La fel ca și pentru neconstituționalul președinte Dodon, care, în mod supus și grabnic, a promulgat această decizie anticonstituțională.

Și asta e o vădită și neîndoielnică dovadă a cârdășiei între Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor!

Și asta e o dovadă incontestabilă a faptului că Dodon și socialiștii slujesc regimului guvernant și sunt o parte a lui.

În cadrul respectivului referendum, cetățenilor li se va propune să-și expună părerea cu privire la reducerea numărului de deputați în Parlament de la 101 până la 61 și, totodată, cu privire la rechemarea deputaților în cazul în care aceștia nu-și îndeplinesc obligațiile.

Aceste propuneri nu sunt argumentate cu nimic, niciodată nu au fost propuse ca teme pentru discuții și nu au susținere din partea societății.

Țineți minte! Oricare ar fi rezultatele acestui referendum anticonstituțional, el fiind un referendum consultativ, rezultatele lui nu poartă un caracter obligatoriu și nu vor influența în nici un fel modificarea legislației.

De acest referendum are nevoie doar Partidul Democrat.

Din teama că își va pierde și puterea, și va trebui să răspundă pentru tot ceea ce a făcut, Partidul Democrat încearcă să folosească acest referendum ca o momeală pentru dumneavoastră. Altfel spus, încearcă să vă înșele încă o dată, stimați alegători.

Trebuie să înțelegeți următorul lucru! Eficiența activității Parlamentului depinde, în primul rând, de scopurile propuse și de profesionalismul deputaților, ci nu de numărul lor.

Dragi concetățeni, feriți-vă să fiți în rolul de marionetă, nu participați la jocul șarlatanesc al uzurpatorilor puterii!

Nu participați la referendumul anticonstituțional, pe care vi-l impun democrații!

Nu luați buletinele pentru referendum!

Acest referendum este o înșelăciune! Nu permiteți ca să fiți folosiți în interesele mafiei, care a capturat țara!

Doar în acest mod ne vom putea exprima neîncrederea față de cei care ne-au luat statul în captivitate și doar în acest mod îi vom putea înlătura de la guvernarea țării!

15 ian 2019

Poziția PCRM privind participarea la dezbaterile publice “Referendum-2019”

General Media Group Corp S.R.L.
Telestar Media S.R.L.

Prin prezenta, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, concurent electoral la referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019 aduce la cunoștință că va participa numai la dezbaterile televizate la temă “Referendum republican 2019” organizate de televiziunea publică – IPNA “Teleradio-Moldova”.

În jocurile organizate de televiziunile afiliate Partidului Democrat care a inițiat și promovează referendumul în scopul de manipulare a electoratului în ziua alegerilor parlamentare, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova nu participă.

Președintele PCRM,
Vladimir Voronin

10 ian 2019

Contestație PCRM la CEC

Către Comisia Electorală Centrală

Prin prezenta, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, concurent electoral la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 a stabilit următoarele:

Candidat la funcția de deputat în Parlamentul RM pe circumscripția uninominală nr. 25 mun. Chișinău Mîndru Victor la data de 26 decembrie 2018 ora 10.00 a înregistrat la Consiliul electoral de circumscripția electorală uninominală nr. 25 mun. Chișinău grupul de inițiativă, ulterior – peste o oră și jumătate – a ridicat listele de subscripție și deja la ora 16.00 aceeași zi a depus listele de subscripție completate cu peste 500 de semnături.

Reiterăm, că fizic este imposibil de a colecta un număr de semnături în astfel de cantități într-o localitate cu blocurile locative cu multe etaje timp doar de 4 ore.

Este evident faptul că listele de subscripție în susținerea candidatului Victor Mîndru au fost falsificate. Sub aspect procedural menționăm că pentru a verifica neautenticitate a semnăturilor este suficient de a examina cronologia și persoanele semnatare pentru a stabili că acestea au fost colectate cu încălcări ale procedurii stabilite.

În partea ce ține de preluarea spre completare a listelor de subscripție, specificăm faptul că potrivit art.47 alin.(2) din Codul electoral, au dreptul de a colecta semnături candidați, inclusiv cei independenți și membrii grupului de inițiativă care desemnează și/sau susțin acești candidați la alegeri, persoanele împuternicite de aceștia, precum și membrii grupului de inițiativă.

La o simplă analiză a numărului de persoane împuternicite de Victor Mîndru în coraport cu numărul semnăturilor acumulate, este evident că semnăturile au fost colectate de alte persoane, prin ce se încalcă și norma prevăzută de alin.(6) art. 47 Codului electoral.

Încălcarea normelor indicate în partea ce ține de completarea listelor de subscripție are ca efect declararea acestora nule și neaventive, astfel cum prevede art. 48 alin. (4) lit.c) din Codul electoral.

Totodată, conform pct. 41 din Regulamentul privind modul de întocmire, autentificare, prezentare și verificare a listelor de subscripție, aprobat de CEC, dacă la verificarea listelor de subscripție se depistează semnături repetate în mai multe liste, persoane care nu au dreptul la vot, persoane fictive sau care nu au domiciliu pe teritoriul respectiv, semnăturile persoanelor menționate se consideră nevalabile și se exclud. Conform pct. 42 este stabilit că listele de subscripție întocmite până la data începerii perioadei de desemnare a candidaților (…), listele de subscripție care nu au fost semnate de colectorul în modul stabilit la pct. 25 din prezentul Regulament (…), se consideră nule și neavenite.

În acest sens specificăm că pentru a evidenția caracterul fraudulos al listelor de subscripție completate manual de una și aceeași persoană nu sunt necesare cunoștințe speciale combinate cu proceduri tehnice, gen expertiza grafoscopică.

Astfel, solicităm respectuos examinarea informației cu constatarea ilegalității hotărârii cu privire la înregistrarea Mîndru Victor în calitate de candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, desemnat de către Partidul Democrat din Moldova, în circumscripția electorală uninominală nr. 25 mun. Chișinău, preluarea de către CEC a integrului dosar depus de dl V. Mîndru, inclusiv a listelor de subscripție prezentate cu reverificarea în totalitate a acestora.

Cu respect,

Elena Bodnarenco,
Secretarul CC al PCRM

decembrie 2018

---

26 dec 2018

Manifest al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova

În anul 2019, se vor împlini 10 ani de la schimbarea guvernării în Moldova. Acești ani pot fi considerați în istoria Moldovei ca o perioadă de totală degradare și nimicire sistematică a statului.

După ce Partidul Comuniștilor s-a retras în opoziție, de la 2012 încoace Moldova și-a căpătat rușinoasa faimă de stat capturat și cea mai săracă țară din Europa, din care oamenii fug în masă. Oficial, conform datelor ONU, Moldova ocupă primul loc în lume în ceea ce privește scăderea numărului populației.

Țara în mod fulgerător se transformă într-un spațiu fără populație. Noi dispărem ca popor. În Moldova se nasc mai puțini oameni, decât mor. Copiii noștri cresc fără mame și tați, deoarece părinții lor sunt nevoiți să lucreze în străinătate. Crește o generație pierdută de tineri la care le-a fost furat dreptul la o copilărie fericită și la un viitor sigur.

Necazul a intrat în fiecare casă, în fiecare familie. El se numește sărăcie, șomaj, deznădejde, lipsă de încredere în ziua de mâine. Acesta e un adevărat genocid, dezlănțuit de necruțătoarea guvernare împotriva propriului popor.

Corupția a pătruns în toate structurile de stat. În esența sa, actuala putere prezintă prin sine un mare clan mafiot, asupra căruia efectul Constituției și al legilor statului nu se extinde. Membrii acestui clan fac tot ce doresc, fiind siguri că nu vor fi pedepsiți pentru nimic. Ei în cel mai obraznic mod fură banii poporului. Pentru interesele lor personale lucrează toate structurile statului și bugetul țării. Miliardele furate de dânșii sunt doar vârful aisbergului corupției din țară. Iar să întoarcă în vistieria statului banii pe care i-au furat împreună cu tot clanul au impus întreaga populație a țării, inclusiv copiii care încă nu s-au născut. Asta e logica mafiei: ea poate exista doar jefuindu-i pe oameni până la ultimul capăt de ață.

Astăzi, de facto Moldova se află sub ocupație. Doar ocupanții pot să jefuiască zilnic țara și să nu-i permită să se dezvolte. Ei nu se gândesc la faptul că foarte degrabă nu vor mai avea ce fura. Ei nu privesc atât de departe. Și asta pentru că nu-i interesează viitorul statului, ci doar propriul lor viitor. Deviza ocupanților e de a jefui aici și acum. Ei fură de la copii și bătrâni, de la bolnavi și invalizi, de la tineret și de la oamenii care muncesc. Prădându-i de tot ce-au avut pe cei ce trăiesc astăzi, ei de acum s-au apucat să prade și viitoarele generații.

Pe banii furați, ei îi cumpără pe toți și toate – pe deputați, membri ai Guvernului, consilieri, primari, judecători, procurori, mijloacele de dezinformare în masă, pe lobbiștii de la Washington, Bruxelles și București. Cu acești bani ei au ales un președinte supus lor și o opoziție de buzunar. Cu acești bani, acum au de gând să-i cumpere pe alegători.

(Pentru dânșii, cetățenii Moldovei cu toate necazurile, problemele și grijile lor nu sunt altceva decât o marfă. Ei i-au adus pe oameni până la un asemenea grad de sărăcie, încât au devalorizat până și voturile lor la alegeri. Pentru dânșii, prețul unui vot este nu mai mare decât o nenorocită pomană de produse alimentare – un pachet de crupe, un pahar de votcă, câțiva leuți.)

Astăzi, dreptul constituțional al poporului de a-și alege o guvernare destoinică a fost redus la un primitiv act de târguială, altfel spus, de cumpărare-vânzare a voturilor. Suveranitatea țării, care aparține cetățenilor, este delegată unor escroci și hoțomani, unor șarlatani și ocupanți pentru niște gologani și pentru niște povești dulci și mincinoase care li se spun oamenilor în timpul campaniilor electorale.

Cetățeni ai țării! E timpul să vă deșteptați! E timpul să conștientizați faptul că, atunci când vindeți acestor oameni vicleni votul dumneavoastră, le vindeți dreptul de a continua să jefuiască țara și pe fiecare dintre dumneavoastră, să vă fure familiile, copiii și nepoții, fără ca ei să poată fi duși pentru asta în fața justiției. Vânzându-le votul, le delegați dreptul ca, zi de zi, pas cu pas, să ne lipsească de Patrie.

De acum astăzi e clar cu ce se vor finaliza toate. Ei vor vinde ultimul lucru care mai poate fi vândut. Ei vor vinde străinilor pământurile Moldovei, care, prin valoarea lor, sunt recunoscute de specialiștii din întreaga lume ca pământuri unice. Anume în acest scop au inventat proiectul “Cetățenie și investiții”. Ei cu ușurință vor vinde și credința străbunilor noștri. După aceea vor vinde Moldova României în schimbul garanției securității personale și a inviolabilității bogățiilor furate de ei. Iată care este necruțătorul lor scenariu antipopular și antistatal.

Noi cu dumneavoastră mai putem să-l oprim. Nouă ni s-a luat tot ce aveam, însă nu ni s-a luat și demnitatea noastră omenească și civică. Nouă ni s-a luat tot ceea ce aveam, însă deocamdată nu ne-a fost luată și Patria. Nouă ni s-a luat tot ce aveam, dar încă nu ne-a fost luată încrederea în propriile forțe.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU consfințește dreptul la răscoală în calitate de ultim mijloc de luptă împotriva tiraniei și asupririi. Astăzi noi avem ultima șansă istorică de a învinge tirania, subjugarea, hoția, nimicirea cinică și sistematică a Statului Moldovenesc nu prin răscoală, ci pe cale pașnică.

Poporul Moldovei trebuie să se conștientizeze în deplină măsură pe sine ca stăpân al țării, să ia puterea din mâinile clanului mafiot și ale slugilor acestuia și să încredințeze această putere acelei forțe politice care de acum și-a demonstrat capacitatea de a conduce țara în interesele oamenilor și ale statului.

În anul 2001, situația în Moldova nu era mai bună decât cea de azi. Dar Partidul Comuniștilor într-un timp scurt a reușit să facă ordine în țară, să extermine criminalitatea organizată, să lichideze colosalele datorii la salarii și pensii, să înceapă a promova politica de investiții sociale, să obțină dezvoltarea și stabilitatea economiei, a sistemului financiar-bancar, să realizeze un întreg complex de programe în domeniul infrastructurii – de la modernizarea drumurilor și gazificare până la reabilitarea satului moldovenesc și construirea unui port naval pe Dunăre.

Comuniștii s-au apropiat în mod temeinic de posibilitatea de a realiza în dezvoltarea Moldovei un adevărat salt social, economic, infrastructural și cultural.

Comuniștii au făcut ca serviciile medicale și studiile să fie accesibile pentru toți. Comuniștii au restaurat monumente ale patrimoniului național istoric și cultural – de la mănăstiri și biserici până la monumente ale eroilor eliberatori ai țării noastre.

Comuniștii niciodată nu au împărțit societatea în ai noștri și în străini, făcând tot posibilul ca în societate să domnească pacea și unitatea între cetățeni. Ei au aplicat același principiu și la soluționarea problemei integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Comuniștii au reușit să readucă în politica externă a Moldovei nu numai necesara cale de dezvoltare multivectorială, ci și sentimentul demnității naționale.

Comuniștii au demonstrat că Moldova se poate dezvolta de sine stătător ca stat independent și suveran.

Comuniștii niciodată nu au scos în vânzare Patria.

Toți cei care astăzi încearcă să-și atribuie sie aceste merite, ei aflându-se în afara rândurilor PCRM, trezesc doar un sentiment de milă și dezgust.

Fiind investiți cu încrederea dumneavoastră, a alegătorilor, ca și atunci, principalele obiective ale Partidului Comuniștilor din Republica Moldova vor fi soluționarea problemelor sociale și îmbunătățirea calității vieții populației, combaterea necruțătoare a criminalității și corupției, politica activă și consecventă de consolidare a legalității și echității.

Sentința pentru criminali și uzurpatori, precum și istoria viitorului Republicii Moldova noi o vom scrie împreună cu dumneavoastră!

Noi vom izbuti să dobândim respectul pe care-l merită Statul Moldovenesc independent și suveran, stat care în curând va împlini 660 de ani.

21 dec 2018

Scrisoarea deschisă de la PCRM către CEC

Comisiei Electorale Centrale

Conform legislației naționale partidele politice și organizațiile social-politice participă la acțiuni electorale din data de 26 decembrie 2018, agitația electorală se începe la 24 ianuarie 2019.

În același timp unele partidele politice și organizații social-politice deja au început campania electorală prin utilizarea abuzivă a resurselor administrative la nivel național: contopirea partidului cu statul, utilizarea abuzivă a resurselor administrative și coruperea cetățenilor.

Utilizarea resurselor administrative la nivel de circumscripție uninominală s-a atribuit prin proiecte adoptate și implementate din banii publici dar prezentate din numele partidelor de la guvernare: deschiderea diferitor edificii social-culturale, obiectelor de infrastructură, distribuirea cadourilor cetățenilor etc. (PDM, PSRM, PPȘ).

O abatere din partea partidelor este și prezentarea publică a candidaților înainte de termen pe circumscripții uninominale create pe teritoriul Republicii Moldova – PSRM (din septembrie 2018 până în noiembrie 2018 a prezentat public 43 din 46 candidați).

Drept început de campanie înainte de termenul legal prevăzut pot fi interpretate și acțiunile de pregătire și difuzare prin mass-media a informației cu tenta electorală în perioada preelectorală (PDM, PSRM, PPȘ, PAS, PPPDA), care au desfășurat întâlniri cu cetățenii și au distribuit materiale de informare.

Aceste acțiuni sunt încălcări masive și grave a legislației naționale.

Potrivit art. 1811 din Codul penal coruperea alegătorilor, adică oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să își exercite sau să nu își exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor, se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare.

Solicităm întreprinderea măsurilor către partidele politice vizate în scopul asigurării dreptului cetățenilor la o alegere liberă, precum și a drepturilor egale concurenților electorali.

Cu respect,

Vladimir Voronin,
Președintele PCRM

20 dec 2018

Cererea oficială a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova

Comisiei Electorale Centrale

În conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr. 293 din 27 iulie 2018 data alegerilor parlamentare a fost stabilită pentru 24 februarie 2019.

Potrivit art. 46 al Codului Electoral organizarea și efectuarea alegerilor parlamentare se petrece cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor, ce revine la 26 decembrie 2018, agitația electorală cu 30 de zile înainte de alegeri, ce revine la 24 ianuarie 2019.

Unele partide politice (PSRM, PD, Partidul Șor ș. a.) deja au început procesul de prezentare și mediatizare prealabilă a candidaților pe circumscripțiile uninominale prin ce se încalcă flagrant legislația în vigoare.

Acțiunile partidelor de înaintare a candidaților precum și a persoanelor înaintate în calitate de candidați pe circumscripții uninominale se organizează public cu participarea cetățenilor fără apartenența de partid, și sunt mediatizate pe larg de sursele mediatice afiliate acestor partide și nu numai.

Ca exemplu, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova prin intermediul mass-media direct îndemnă alegătorii de a da votul în susținerea candidaților înaintați de către PSRM.

Prin răspândirea imaginii acestor candidați și informației privind biografia și averea lor se efectuează prezentarea prealabilă, prin ce se încalcă art. 52 al. (4) Codului Electoral, care prevede expres că agitația electorală se permite doar după înregistrarea concurentului electoral. Drept agitație electorală se poate califica și participarea persoanelor înaintate la diferite acțiuni de caritate, înmânarea cadourilor și ajutoarelor materiale, la lansarea obiectelor social-culturale la nivel local și raional. Agitația electorală are un singur scop de a determina alegătorii să voteze un anumit candidat, ce este prematur și, respectiv, este de natură să afecteze și să influențeze rezultatele alegerilor.

Conform art. 41 alin. (2) lit. b), i) și alin. (4) Codului Electoral toate cheltuielile pentru campanie electorală, inclusiv achitarea materialelor de agitație se efectuează din mijloacele de pe contul cu mențiunea “Fond electoral” cu indicarea obligatorie pe materialele publicate inscripției “Achitat din Fondul electoral”. În materialele anexate astfel de inscripție nu se conține, ce confirmă finanțarea ascunsă a campaniei electorale a partidului.

În contextul celor expuse solicităm verificarea acțiunilor acestor partide, tragerea la răspundere și penalizarea lor în conformitate cu legislația în vigoare.

Cu respect,

Vladimir Voronin,
Președintele PCRM

Scrisoarea deschisă la CEC și BNS de la Președintele PCRM Vladimir Voronin

Biroului Național de Statistică
Comisiei Electorale Centrale

Conform informației CEC din 10.12.2018 numărul alegatorilor în Republica Moldova este indicat de 3 265 997 oameni.

În același timp datele Biroului Național de Statistică arată că în total populația în Republica Moldova este de 2 998 235 oameni, din care 482 703 sunt copii de la 0 până 14 ani.

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova solicită explicații referitor divergențelor dintre datele CEC și BNS cu aducerea acestor date în concordanța până la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Președintele PCRM
Vladimir Voronin

octombrie 2018

---

20 oct 2018

Adresare către poporul Moldovei în legătură cu aniversarea a 25-ea a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova

Stimați concetățeni!

Partidul Comuniștilor își marchează jubileul său de 25 de ani. Această perioadă de timp e o parte a istoriei țării și a istoriei noastre comune.

Pe parcursul unui sfert de secol, Partidul Comuniștilor a fost alături de dumneavoastră, cu întreg poporul. Împreună, am făurit bunurile țării, am apărat și am construit statul independent și suveran cu numele Moldova.

Din ziua fondării partidului, noi, comuniștii, întotdeauna ne-am aflat în prima linie a luptei pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor de rând, pentru îmbunătățirea calității vieții lor, pentru echitate socială. Scopurile politice pe care ni le propunem întotdeauna au la baza lor speranțele și năzuințele majorității poporului moldovenesc multinațional.

Împreună cu societatea moldovenească, am parcurs diferite perioade – perioada de luptă cu cei care au distrus țara sovietică în anii 90; perioada de făurire, de recăpătare a speranței și de întrevedere a unui viitor; perioada rezistenței stradale și parlamentare în fața pogromiștilor și a puciștilor, care în mod conștient și necruțător duc Moldova spre lichidarea statalității ei.

Noi, comuniștii moldoveni, vă suntem recunoscători dumneavoastră, cetățenilor țării, pentru acea încredere pe care ați manifestat-o în mod constant față de partidul nostru. Datorită voturilor pe care ni le-ați oferit anume nouă, Partidul Comuniștilor, de șapte ori din opt, a acumulat majoritatea de voturi la alegerile parlamentare. De două ori, am obținut mandatul pentru conducerea țării. Și comuniștii au îndreptățit în mod onorabil încrederea dumneavoastră. Perioada de opt ani a guvernării comuniștilor pe bună dreptate este considerată cea mai productivă și rezultativă în întreaga istorie de 27 de ani a independenței Republicii Moldova.

Aflându-ne în opoziție, noi am continuat să ne conducem cu aceeași strictețe și consecvență de principiile și obiectivele noastre, pe care le-am formulat împreună cu dumneavoastră.

Astăzi am ajuns la un moment hotărâtor pentru Moldova și poporul ei. Își va păstra oare țara noastră dreptul de a fi stat independent și suveran, va deveni liberă, sfărâmând lanțurile dictaturii – asta din nou depinde de noi împreună cu dumneavoastră. Judecata publica întregului popor asupra uzurpatorilor puterii și hoților, care au furat nu numai un miliard; stârpirea cât mai rapidă a banditismului și corupției, inclusiv în structurile puterii; restaurarea în țară a legalității și democrației; anularea tuturor deciziilor neconforme cu legea luate de Parlament, Guvern și Curtea Constituțională; introducerea interdicției pentru persoanele cu cetățenie dublă de a ocupa funcții înalte în stat; restricții prin lege pentru organizațiile politice și obștești care pledează pentru lichidarea statului moldovenesc; revenirea la politica socială sigură – iată doar cele mai importante obiective ale Partidului Comuniștilor după alegerile parlamentare.

Noi suntem încredințați în forțele noastre. Doar partidul nostru deține experiența conducerii eficiente a țării într-o situație asemănătoare cu cea de astăzi – situație de criză.

Noi știm ce să facem și cum să facem pentru a opri dezmățul dezlănțuit în țară și a readuce Moldova pe calea făuririi și a dezvoltării dinamice.

Va fi sau nu va fi făcută ordine în țară, se va elibera sau nu poporul moldovenesc de oameni corupți, de hoți și oligarhi – asta depinde de capacitatea noastră de a uni eforturile tuturor și ale fiecăruia.

Doar noi împreună cu dumneavoastră, poporul, vom putea reuși să schimbăm situația de astăzi, ceea ce înseamnă să răsturnăm regimul oligarhic și să lichidăm consecințele în urma conducerii timp de mulți ani a țării de către o guvernare antipopulară și antistatală.

Noi trebuie să ne unim din nou!
Să ne unim pentru a învinge sărăcia, degradarea, trădarea!
Să ne unim în numele Moldovei și al viitorului ei!
Noi, comuniștii, nu vă vom dezamăgi!

Discursul lui Vladimir Voronin, președinte al PCRM, la Plenara festivă a CC, consacrată aniversării a 25-ea a PCRM

Tovarăși! Dragi colegi, stimați oaspeți!

Este bine cunoscut și demonstrat faptul că magia cifrelor are o putere uimitoare asupra oamenilor. Și când noi rostim “25 de ani”, “un sfert de secol”, involuntar, trăim un sentiment de emoție. Ceea ce nu e de mirare. Pentru mulți tovarăși, membri ai partidului nostru, la fel cum și pentru mulți dintre dumneavoastră, cei prezenți acum în sală, asta e o jumătate din viața conștientă. Deci, asta e o mare parte de viață consacrată partidului, ideii, cauzei noastre mărețe comune. Fiecare din cei care se află aici, fiecare din acele mii și mii colegi de partid, care n-au putut încăpea în această sală, au dreptul să spună despre sine cu toată fermitatea și convingerea: Partidul Comuniștilor din Republica Moldova este viața mea, este destinul meu!

Mă adresez dumneavoastră, veteranilor PCRM, oamenilor de la care a început viața partidului nostru, și vreau să vă adresez o întrebare retorică: oare cineva dintre noi s-a gândit atunci, în acele îngrozitoare și alarmante zile de la începutul anilor 90, că noi vom ajunge să sărbătorim într-o atmosferă festivă jubileul de 25 de ani al partidului nostru? Desigur, nimeni nu s-a gândit la asta. Atunci în general nu era posibil să presupui ce va fi chiar și într-un viitor apropiat.

Atunci, adică acea vreme de la începutul anilor 90, a fost timpul unei prăbușiri totale. Prăbușirea obișnuitului tablou al unei vieți în care nu exista ură și învrăjbire națională, război și vărsare de sânge; prăbușirea unui model social-economic unic, care excludea sărăcia și șomajul; prăbușirea legăturilor și relațiilor – între republicile frățești de ieri și între oameni; prăbușirea speranțelor și a perspectivelor pentru fiecare om.

Există o frază bine cunoscută: Omenirea își ia rămas bun de la trecutul său râzând. Dar nouă și până în ziua de astăzi, când ne amintim ce au făcut cu Uniunea Sovietică trădătorii și degenerații, ochii ni se umezesc de lacrimi. În cei 25 de ani ce s-au scurs de atunci, certitudinea că mărețul stat care a învins fascismul, a cucerit Cosmosul și a construit o societate a echității sociale, a fost jertfa unei înalte trădări, a unui complot în fruntea căruia s-a aflat însuși secretarul general al CC al PCUS, devine din ce în ce mai fermă. Aiureli și prostii spun cei ce afirmă cum că Uniunea Sovietică s-a prăbușit sub povara contradicțiilor sale interne. Dacă modelul sovietic ar fi de bună seamă nefuncțional și neviabil, în acest caz, e îndoielnic faptul că Uniunea Europeană l-ar fi preluat în totalitate, până la cele mai mici detalii.

Perioada de stabilitate și bunăstare

Eficacitatea și caracterul progresist al modelului socialist le demonstrează în mod elocvent chiar și exemplul Moldovei. O margine agrară a Rusiei țariste, apoi o provincie analfabetă și lipsită de drepturi a României, Moldova doar datorită puterii sovietice s-a transformat într-un model de dezvoltare multilaterală și de modernizare de proporții cu ritmuri pur și simplu neverosimile. Un nivel de dezvoltare ca cel pe care Moldova l-a atins în timpul sovietic, ea nu-l va mai avea nicicând. În acel timp, ea a ajuns să aibă o industrie dezvoltată, inclusiv domenii bazate pe realizări științifice, care funcționau în cadrul complexului militar unional și al cosmosului; de asemenea, ea a ajuns să aibă și o agricultură unică, aceasta dezvoltându-se prin aplicarea unor tehnologii avansate; a ajuns să aibă și sisteme performante de ocrotire a sănătății cetățenilor și de instruire a copiilor și tineretului. Aici se dezvolta cu mult succes știința fundamentală și originala cultură națională. Creșteau orașele. Chișinăul a devenit unul din cele mai moderne proiecte urbanistice din Uniunea Sovietică, totodată, el păstrându-și confortul specific localităților provinciale. Satele moldovenești se dezvoltau întrunind în aspectul lor infrastructura de trai și cea socială cu un complex agrar-industrial modern, care corespundea standardelor mondiale.

Fiind promotoarea unei politici de dezvoltare egală și proporțională a tuturor republicilor unionale, Puterea Sovietică a transformat Moldova în grădina înfloritoare a Uniunii Sovietice.

Doar în cadrul ideologiei sovietice internaționaliste locuitorii Moldovei au putut să-și manifeste în deplină măsură principalele sale calități, și anume: toleranța, priceperea de a găsi limbaj comun cu alte popoare, de a lua de la ele tot ce aveau mai bun și, la rândul lor, de a le dărui acestora tot ce aveau și ei mai bun.

Orice s-ar vorbi și s-ar spune pentru a îndreptăți trădările ce s-au făcut, în Moldova limba și cultura națională niciodată n-au fost persecutate. Dimpotrivă, au fost deschise mai multe teatre naționale, actorii pentru aceste teatre fiind pregătiți, de fapt, la Moscova. În limba moldovenească se editau multe cărți și ziare. Grila televiziunii și radioului nu afecta prin nimic limba națională. Studioul “Moldova-Film” a produs în acea perioadă multe filme care și-au cucerit popularitate în întreaga Uniune Sovietică. La fel era bine cunoscută în întreaga Uniune Sovietică și estrada moldovenească. În toate orașele și satele Moldovei activau colective folclorice, vocale, de dans, corale. În această situație, nu exista nici un fel de ilegalitate culturală. Premiile de stat și premiul Comsomolului Leninist, actualii unioniști din rândurile intelectualității naționale, crescute în leagănul sovietic, aceștia le primeau pentru opere închinate partidului, Comsomolului și lui Lenin.

Perioada sovietică a fost cu adevărat una de stabilitate și bunăstare. Nivelul de trai în Moldova era atunci unul din cele mai înalte din URSS. Uitați-vă la satele moldovenești de astăzi. În anii 70-80 ai secolului trecut au fost construite, de fapt, toate satele moldovenești. Până la declanșarea proceselor distructive antisovietice, majoritatea covârșitoare a locuitorilor Moldovei nu aveau motive să se plângă de soarta lor, să-și dorească o altă viață. Și nu e de mirare că, până și după crizele social-economice provocate în mod intenționat, până și după nebunia mitingurilor din anii 80-90, în pofida piedicilor care le-au fost puse, la referendumul unional, cetățenii Moldovei au votat masiv pentru păstrarea Uniunii Sovietice.

Sabatul din piață

Dar așa-numita guvernare democratică chiar de la bun început a demonstrat că ei nu-i pasă de opinia poporului. Prima acțiune a acestei guvernări, născută de sabatul antisovietic, anticomunist și antinațional de piață, a fost interzicerea Partidului Comunist. Acesta a fost, de fapt, un omor păgân, aș zice, un omor ritual. Un omor al propriului trecut. Doar multe dintre persoanele care au închegat așa-zisa noua putere s-au dovedit a fi bănuitor de cunoscute. Și, odată cu înscăunarea lor la putere, în Moldova a venit un timp îngrozitor. Timpul vârcolacilor. Profesorii de ieri de comunism științific, poeți comsomoliști, secretari și instructori ai CC, foști colaboratori ai KGB-ului ce întruchipau în sine cel mai perfid și mai mucegăit dogmatism, care a făcut atâta rău societății sovietice, de odată, brusc, au început să se prezinte pe sine ca jertfe ale “represaliilor comuniste”, să-l glorifice pe călăul nazist Antonescu, să ceară unirea Moldovei cu România și, bineînțeles, stârpirea “moștenirii totalitarismului comunist”. Și făceau asta cu aceeași insistență cu care, abia nu demult, băgau în capetele concetățenilor editorialele din ziarul “Pravda”, uitând că puterea sovietică i-a supus, de fapt, “represaliilor” prin oferirea unor titluri onorifice și premii.

Ideologia acelui timp drastic, a acelei fățarnice elite politice a devenit anticomunismul înverșunat. Și destul de degrabă s-a dovedit că anticomunismul neagă nu comunismul, ca sistem de concepții, nu ideea sau practica comunistă. S-a dovedit că el neagă tot ceea ce ține de personalitatea omului, întâi de toate, demnitatea lui și cele mai prețioase valori umane. Iar pe lângă asta, anticomunismul neagă și necesitatea sferei sociale, a dezvoltării economice, a sistemului sănătății și al educației, neagă necesitatea pentru oameni a științei și a culturii. S-a dovedit că anticomunismul neagă până și independența și suveranitatea Republicii Moldova. Astfel, doar în câțiva ani, din grădină înfloritoare, Moldova s-a transformat din nou într-un pustiu, a revenit la sapă.

Acum rar cine mai ține minte că prima jertfă a așa-numitelor reforme anticomuniste a fost închiderea librăriilor sătești din rețeaua “Luminița”. După aceea, la fel ca și în Germania nazistă, în curtea Bibliotecii Naționale s-au aprins ruguri în care au fost arse cărți. Astfel, unul din cele mai mărețe proiecte iluministe sovietice a căzut jertfă moștenirii “regimului totalitar”.

O moștenire la fel de “inutilă” a epocii sovietice au fost considerate rezultatele industrializării. De aceea, ele au fost nimicite în mod fulgerător. Din întreprinderile de echipament militar, noua guvernare a scos și a transportat peste Nistru utilaj de mare precizie, care nu avea echivalent în lume. Cadre de cea mai înaltă calificare erau concediate în masă, cel mai des în baza apartenenței lor naționale sau lingvistice. În secțiile goale și pustii ale întreprinderilor, în cel mai bun caz, se deschideau piețe stihinice, iar cei mai norocoși dintre foștii lucrători la aceste întreprinderi deveneau în aceste piețe vânzători, câștigul lor fiind unul derizoriu. Iar cei rămași fără loc de lucru foarte degrabă completau rândurile lumpenproletariatului, contribuind la intensificarea atmosferei depresive din societate. Sărăcia a devenit totală, paralizând viața cetățenilor. Noii guvernanți ai Moldovei nu aveau nevoie de nimic – nici de industrie, nici de știință, nici de educație. Toate acestea, după cum spuneau ei, erau la București.

Acest nemaipomenit dezmăț poate fi explicat în primul rând prin faptul că independența neașteptată a Moldovei nu a fost percepută de noile ei autorități ca un proiect statal de lungă durată. Amintiți-vă: însăși Declarația de Independență, adoptată la 27 august, 1991, era prezentată ca o suveranitate doar de Uniunea Sovietică și tot textul ei oferea o oportunitate juridică directă de contopire a Moldovei cu România. Până și imnul de stat a fost copiat de la români.

Acestei perfide și smintite idei i-a fost supus tot ceea ce se făcea. Concedierea necruțătoare a vechilor cadre, represaliile departamentului limbilor, isteria naționalistă în presă, la televiziune și în străzi. Peste capetele moldovenilor pașnici și toleranți erau vărsate șiroaie de murdărie ideologică, deseori cu un neascuns caracter fascist. “Rușii sunt ocupanți!”, “Rușii să plece peste Nistru, iar evreii – în Nistru!”, “Geamantan-gară-Rusia!”. “Povețele românului basarabean”, care șocau prin esența lor nazistă, declarau: Amestecul de sânge îmbunătățește doar rasa animalelor. Oamenii s-au pomenit cuprinși de frică. Devenind jertfe ale supraveghetorilor unioniști, pentru întâia oară timp de mulți ani, ei au simțit lipsa unui viitor. Viitor pentru Moldova lor dragă, viitor pentru dânșii și pentru copiii săi.

În ultimă instanță, anume ea, campania dezlănțuită împotriva Moldovei și a viitorului ei, a devenit adevărata cauză a sângerosului război fratricid de la Nistru. În pașnica și însorita republică, unde întotdeauna cel mai mult erau prețuite relațiile între oameni, nimănui nu putea să-i treacă prin gând că s-ar putea întâmpla așa ceva. Însă înrăita și distructiva obsesie a național-unioniștilor, iresponsabila și perfida guvernare pentru întâia dată s-au manifestat în calitate de provocator nemernic, sângeros.

Sfera relațiilor sociale a degradat nu pur și simplu până la nivelul de capitalism sălbatic, ci a ajuns până la feudalism canonic. Societatea moldavă a fost aruncată înapoi în evul mediu. Sărăcirea populației, degradarea socială galopantă, deindustrializarea, demodernizarea țării, cursul spre nimicirea statului, îngrădiri ideologice, răspândirea dușmăniei între oameni, război – iată ce i-a adus Moldovei capitalismul activ.

Toată această haită de trădători și hoți a început să țipe: comunismul a murit, cale de întoarcere la comunism nu există! Probabil, toți au învățat prost în școlile superioare de partid, de aceea n-au putut însuși principalul, și anume: că el, comunismul, este o idee. O idee luminoasă și măreață. Iar ideile, îndeosebi una ca asta, nu pot fi nici omorâte, nici strangulate, nici nimicite. Doar nu-i poți interzice omenirii să viseze! Iar comunismul este un vis întruchipat al omenirii.

Dar, oricât de mult s-au străduit ei, totuși, n-au reușit să-i inoculeze populației țării principala teză a capitalismului: supraviețuiește cel mai puternic. Și asta deoarece oamenii au capacitatea de a gândi prin alte categorii, mult mai înalte. Pentru oameni este firesc să se gândească și să viseze la echitate socială, la egalitate, frăție, prietenie. Și mai există un lucru firesc pentru oameni: să se împotrivească oricăror încercări ce se întreprind împotriva lor pentru a-i transforma în animale sălbatice. Solicitarea de către societate a unor politicieni și lideri care, chiar și stând până la brâu în noroi și sânge, chiar și cu capul în laț, vor continua să propovăduiască lucruri curate, luminoase, omenești – această solicitare nu va putea fi dezrădăcinată de nimeni și de nimic.

Alegerea morală

Forța împotrivirii sociale, – chiar și nespusă, chiar și fără a fi exprimată în mod pronunțat, dar nemaipomenit de disperată și înfrigurată, – a și dat viață Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, i-a predeterminat viitorul lui.

Dar atunci, cu mai mult de 25 de ani în urmă, pentru fiecare dintre cei ce și-au propus scopul să renască în Moldova partidul comunist asta a fost o alegere profund personală. O alegere nu atât politică și civică, cât omenească. O alegere morală. O alegere a conștiinței. O alegere condiționată de nedorința de a se conforma cu acea catastrofă provocată intenționat în care s-a pomenit țara, cu acea activitate distrugătoare și inumană a echipei de înmormântare ce se numea pe sine guvernare, cu ponegrirea totală a trecutului nostru nu prea îndepărtat, cu realizările sociale și drepturile cetățenești călcate în picioare, cu renunțarea la propria naționalitate, la propria limbă, la propriile tradiții și la viitorul țării. Partidul Comuniștilor a revenit la viață ca un protest personal al multor oameni cumsecade față de bacanala anticomunistă, față de sălbătăciile antisociale, față de activitatea antipatriotică, diversionistă și subversivă a trădătorilor Patriei. Aceasta o hotăra fiecare pentru sine, iar după ce lua respectiva hotărâre, începea să caute oameni cu aceeași atitudine, tovarăși de idei.

Aceasta a fost o decizie complicată și capabilă să producă o mulțime de riscuri și pericole. Oricare om ce se conștientiza pe sine ca un comunist în mod automat se pomenea în afara legii. A fi comunist, a te numi comunist în condițiile interzicerii partidului, a interzicerii simbolicii și drapelului acestuia era o nebunie. Dar asta era o nebunie a celor mai curajoși, a celor care nu s-au lăsat învinși, care nu și-au trădat poziția.

Să ne amintim: doar cândva mulți au intrat în rândurile PCUS de dragul privilegiilor și al carierei. Iar mai târziu, când s-au schimbat timpurile, ei, fără nici o mustrare de conștiință, ardeau carnetele de membru de partid în fața camerelor de luat vederi, făceau isterii în piețe. Anume de aceea printre primii comuniști moldoveni noi, practic, n-au fost reprezentanți ai fostei nomenclaturi sovietice de partid. Cu mulți dintre ei am avut discuții, însă nici unul nu s-a arătat dispus să vină alături de noi. Ei declarau în mod deschis: Comunismul a murit și cale de întoarcere în trecut nu există. Dar în trecut nimeni nici nu dorea să se întoarcă. Era vorba despre altceva, și anume: valorile general umane și buna chibzuință există în afara timpului. Și noi ne-am unit ca să apărăm viitorul. Spre deosebire de acei “pescuitori de avantaje”, pentru care apartenența de partid era sinonim cu carierismul, în rândurile PCRM oamenii intrau riscând să fie concediați. Și asta în situația în care un loc de muncă devenise un deficit acut. Mai mult decât atât, uneori acești oameni erau în pericolul de a-și pierde chiar și libertatea. Nu unul și nu doi dintre tovarășii noștri au fost reținuți de poliție pentru agitație comunistă și aruncați după gratii. Aceștia, fără nici o exagerare, se manifestau ca adevărați eroi. Erau personalități curajoase și neînfricate, care au sfidat necruțătorul regim antipopular.

Și am avut multe exemple de altă natură: tovarăși de-ai noștri, care în trecut n-au beneficiat de nici un fel de privilegii din partea PCUS, ci doar au îndeplinit însărcinările partidului, după interzicerea PCUS, refuzau să dizolve organizațiile lor. Așa a procedat actualul șef al secției organizatorice a CC, Oleg Mantorov, care a păstrat organizația primară din satul său de baștină, Unguri, regulat ținea adunări de partid, aduna cotizații. La fel a fost și Vasile Ghelbur, secretar al organizației primare din satul Cîrnățeni, raionul Căușeni, care de asemenea nu s-a conformat ordinului de interzicere a partidului, iar mai târziu, când a fost readus la viață Partidul Comuniștilor, a adus organizația pe care o conducea, cu toți membrii ei, în componența PCRM. Putem spune că aceasta a fost o veritabilă ilegalitate bolșevică, în care au activat comuniști-bolșevici adevărați. Anume cu asemenea luptători temerari a pornit procesul de statornicire a partidului nostru.

La începuturi, grupurile care s-au format nu erau numeroase, doar din doi-trei oameni. Cu ei aveam întâlniri și discuții. Treptat, la noi au început să vină tot mai mulți și mai mulți oameni. Și foarte degrabă am avut posibilitatea să ne convingem de justețea cunoscutei cugetări care ne spune că, totuși, oameni buni sunt cu mult mai mulți decât răi. Cât privește faptul că numele partidului trebuie să conțină și cuvântul “comunist”, nu au fost nici un fel de divergențe. Și noi, de acum în mod absolut conștient și sistemic, am început procesul de formare a unui nou partid comunist. Astăzi eu vreau foarte mult să enunț numele membrilor comitetului organizatoric pentru renașterea în Moldova a partidului comunist: Gheorghe Anton, Andrei Neguța, Zinaida Ocunscaia, Dmitri Prijmireanu, Mihail Rusu, Anton Miron, Alexandr Comisarenco, Vladimir Semențul, Iurie Stoicov, Vladimir Selezniov, Evgheni Berdnicov și alții.

Numărul membrilor noștri creștea în mod activ. Și pe tot parcursul acestui timp, sub diferite pretexte, absolut neîntemeiate, autoritățile refuzau să anuleze decizia de interzicere nelegitimă a partidului comunist. Pe când noi de acum nu mai puteam fi ignorați. Nimeni nu putea să spună că nu existăm. Cu atât mai mult că ne-am demonstrat forța, organizând proteste. Sub presiunea acestora, până la urmă, autoritățile au fost nevoite să dea înapoi și, în ziua de 7 septembrie, 1993, prezidiul Parlamentului a adoptat o decizie prin care cetățenilor Republicii Moldova li se permitea să se unească în organizații de tipul celor comuniste în baza Legii cu privire la partide. După care, la 22 octombrie, 1993, noi am organizat prima noastră conferință de partid. Și fiecare dintre cei care au rezistat în această lupta a putut spune cu mândrie și fără a se ascunde de cineva: Există un asemenea partid!.

Printre cei prezenți astăzi în această sală sunt și participanți la acea adunare istorică. Timpul e necruțător. El îi ia din rândurile noastre pe cei mai buni. Dar cei plecați pentru totdeauna rămân în memoria noastră, în istoria partidului nostru, în istoria statului moldovenesc. Iată cine au fost: Victor Andrușceac, Gheorghe Anton, Alexei Ivanov, Ivan Pismac, Semion Zagorodniuc, Mihail Panico, Leonid Batîr, Nicolai Pascari, Nicolai Gavrilenco, Vladimir Țaranov, Zinaida Chistruga, Alexandr Jdanov. În listă se află nu numai aceștia, ci și mulți alți comuniști adevărați, luptători adevărați, patrioți adevărați. Fiecare dintre dumneavoastră, completați această listă cu cei pe care i-ați cunoscut. Propun să cinstim cu un minut de reculegere luminoasa memorie a tovarășilor noștri, a celor care au clădit fundamentul partidului.

Prima Victorie

Tovarăși! Deci, cu 25 de ani în urmă, în zile de octombrie asemănătoare cu cele de azi, noi am sărbătorit prima noastră victorie. Dar abia în aprilie, 1994, după două procese în judecată și a doua conferință constitutivă, Ministerul Justiției ne-a eliberat documentul de înregistrare a PCRM.

Prima etapă a fost finalizată. Pe comuniștii moldoveni, de acum legiferați, îi așteptau adevărate încercări. Ei, în primul rând, trebuiau să-i convingă pe oamenii cu încrederea pierdută că idealurile comuniste trăiesc și că ele au dreptul la viață. Și să le facă pe toate acestea înfruntând înverșunata propagandă a anticomunismului, pe care o implantau în societate mijloacele de informare în masă oficiale. Critica la adresa noastră era masivă și agresivă. Aș putea spune, chiar excesivă. Noii comuniști moldoveni încă nu reușiseră să facă nimic, iar peste capetele lor de acum se vărsau șuvoaie de noroi doar pentru faptul că ei au îndrăznit să se numească pe sine “comuniști”. Pe seama noastră erau puse și considerate drept vină deportările, represaliile, distrugerea bisericilor. Cu toate acestea, pe fundalul noilor realități, viața în fosta URSS arăta ca un model de bunăstare și previzibilitate. În plus, anume în Uniunea Sovietică a fost realizat un ideal politic, și anume: pe parcursul multor decenii, într-un teritoriu care cuprindea a șasea parte a pământului, populat de diferite naționalități, nu s-au întâmplat nici un fel de conflicte interetnice. În societate, nostalgia după acele timpuri era foarte puternică. Și, dacă e să ne orientăm după ultimele sondaje sociologice, e la fel de puternică și astăzi.

Cu alte cuvinte, piarul negru pe care autoritățile încercau să-l facă împotriva PCRM avea pentru noi mai degrabă un efect invers.

În primul rând, impunând asociațiile privind Partidul Comuniștilor din Republica Moldova cu perioada sovietică, autoritatea plasa PCRM chiar în centrul sentimentelor nostalgice și al așteptărilor majorității covârșitoare a populației țării.

În al doilea rând, ca urmare a contrapropagandei masive direcționate spre noul partid comunist, într-un timp scurt, țara a aflat despre existența PCRM.

În al treilea rând, atacând partidul comunist care abia și-a început activitatea, guvernarea și-a demonstrat marea spaimă pe care i-a provocat-o apariția acestuia.

Partidul creștea. În rândurile PCRM au început să intre oameni care anterior n-au fost membri ai PCUS. La noi au început să vină și mulți tineri. Și asta însemna doar un singur lucru: că PCRM începe să iasă din zona în care domina doar nostalgia după trecut și, treptat, începe să fie asociat cu viitorul țării. Asta se datora muncii cu jertfire de sine a tovarășilor noștri. Fără a le fi teamă de greutăți, în condițiile când nu aveam mijloace financiare și nici un organ media, activiștii noștri se deplasau prin raioane, mergeau de la casă la casă, discutau cu oamenii. În acest mod, am reușit să spargem blocada informațională și să rezistăm în fața nemiloasei forțe a anticomunismului. În acest mod, prin exemplu personal și convingeri personale, am reușit să-i atragem pe oameni de partea noastră.

Pe lângă asta, noi cu dumneavoastră de acum atunci conștientizam faptul că activitatea politică în noile condiții nu ne va permite să obținem succese ușoare. Aveam de făcut o muncă dificilă, de rutină, pentru a forma structurile partidului. Noi am început construirea unui partid clasic. Cu stabilirea calității de membru, cu evidență și control. Un detaliu inovator a fost acela că am întărit organizațiile noastre primare la circumscripții electorale concrete. Astfel, fiecare comunist, în mod automat, devenea și agitator, și observator. Pentru noi, nici atunci n-au existat și nici acum nu există noțiunea de “ai noștri” și “străini” în raioane. Da, experiența primelor campanii electorale a demonstrat în mod evident că în Moldova au început să apară zone cu un electorat procomunist constant. Însă noi ne-am propus ca scop prezența partidului pretutindeni, în întreg teritoriul țării.

De primul său congres, Partidul Comuniștilor s-a apropiat nu numai fiind de acum bine cunoscut de întregul popor, ci și fiind un partid mobilizat, foarte bine structurat. Congresul a avut loc pe 24 decembrie, 1994. La lucrările lui au participat 409 delegați, aceștia reprezentând 35 de raioane și orașe din Moldova. La acel moment, în rândurile partidului se aflau de acum mai mult de trei mii de oameni, ei fiind întruniți în 165 de organizații primare de partid. În majoritatea lor, aceștia erau foști membri ai PCUS, care au trecut procedura de reînregistrate și au devenit membri ai noului partid. Printre ei se aflau mulți veterani ai PCUS și ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Mulți dintre dânșii sunt până astăzi alături de noi. Mihail Prosvirin, Sirovina Mirco Savo, Antonina Baldovici, Gheorghi Paruli, Simion Dragan, Valeriu Calmațui, Djumberi Todua, Ivan Șeremet, Maria Boico și alții, care se află acum în această sală. Să-i salutăm pe acești luptători de neînfrânt și devotați ideii noastre comune, adevărați comuniști. Adâncă plecăciune dumneavoastră din partea noastră, a tuturor!

Dragi tovarăși!

Desigur, în toți acești ani, Partidul Comuniștilor a desfășurat și o intensă activitate internațională, colaborând cu partide comuniste frățești și cu partide de stînga apropiate nouă prin poziția lor. PCRM a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii partidelor comuniste care există în baza platformei PCUS. Noi suntem recunoscători Partidului Comunist din Federația Rusă și personal lui Ghenadi Ziuganov pentru această activitate unificatoare. PCRM este și membru cu drepturi depline al Partidului Stângii Europene. Nu mai departe decât ieri, la Chișinău, sub conducerea lui Kazbek Taisaev, a avut loc ședința Comitetului Executiv al UPC-PCUS. Noi am examinat chestiuni foarte importante referitoare la coordonarea activității reciproce, inclusiv în perioada campaniilor electorale din țările noastre. Iar astăzi reprezentanții partidelor comuniste frățești din UPC-PCUS sunt oaspeți de onoare ai plenarei noastre festive.

Noi vă suntem recunoscători personal Dumneavoastră, Kazbek Kuțukovici, pentru faptul că ați susținut inițiativa noastră ca ședința Comitetului Executiv, cu participarea conducătorilor partidelor frățești care intră în componența UPC-PCUS, să fie ținută la Chișinău. Tovarăși, să-i salutăm pe oaspeții noștri, tovarăși în lupta comună!

Conform spiritului și ideologiei

Activitatea UPC-PCUS este diversă și, desigur, ea conține nu numai acțiuni cu caracter festiv. Anul trecut, când întreaga omenire progresistă marca centenarul Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, la Sankt-Petersburg și la Moscova au avut loc cele mai mari foruri de după perioada sovietică ale partidelor comuniste, de stînga și muncitorești din întreaga lume. Noi întrevedem în viitor perspective largi pentru activitatea UPC-PCUS. Suntem obligați să tindem spre crearea în spațiul postsovietic a unui partid comunist unic, care să exprime și să apere interesele poporului muncitor din toate țările noastre. Fiind purtătorii firești ai ideii integraționiste, anume comuniștii ar putea să insufle o nouă viață Comunității Statelor Independente, s-o transforme din modalitate a unui divorț civilizat într-un mijloc de integrare civilizată.

Relații deosebite s-au stabilit între partidul nostru și Partidul Comunist din Federația Rusă, Partidul Comunist din Ucraina, comuniștii din Bielorusia. Noi cu durere și indignare percepem așa-numita politică de decomunizare pe care o promovează regimul oligarhic din Ucraina. Și astăzi din nou ne exprimăm solidaritatea cu tovarășii noștri ucraineni, care sunt nevoiți să activeze, de fapt, în ilegalitate. Chiar acum câteva luni în urmă, comuniștii din Ucraina și-au marcat aniversarea a 25-ea. Noi am participat la solemnitate și ne-am exprimat personal profundul nostru respect față de comuniștii ucraineni, față de curajul lor și de fidelitatea manifestată de ei idealurilor noastre. Vreau să-l mai salut o dată pe tovarășul Piotr Simonenco, cel care duce o luptă inegală cu regimul oligarhic, cu nazismul ce-și ridică capul în Patria dumnealui, și care astăzi se află aici, împreună cu noi.

Fiind la acel moment partid de guvernare, nu duceam lipsă de invitații de a intra în una sau altă organizație politică europeană. Dar noi, în mod principial, am ales acel partid care ne era înrudit prin spiritul și ideologia sa. Astfel, în anul 2007, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al marii familii europene compusă din partide comuniste, de stînga și muncitorești – Partidul Stângii Europene. Voi anticipa lucrurile pentru a spune că n-am greșit în această alegere. Partidul Stângii Europene a devenit un apărător de nădejde al intereselor comuniștilor moldoveni în Europa. Noi niciodată nu vom uita poziția dură a acestuia manifestată față de încercările întreprinse în Moldova în anul 2010 de a interzice simbolica partidului nostru. Și faptul că astăzi ne-am întâlnit în această sală mare sub auspiciul secerii și ciocanului este victoria noastră comună!

Ce aș mai vrea să spun astăzi în prezența oaspeților noștri? Că starea de lucruri în țările noastre, în colosalul spațiul eurasiatic, cere consolidarea tuturor forțelor sănătoase și progresiste. Că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, fiind membru cu drepturi depline și al UPC-PCUS, și al Partidului Stângii Europene, împreună cu alte partide, ar putea contribui la apropierea noastră în numele formării unei structuri unice, cu un mare potențial supranațional, care ar fi un prototip al Internaționalei Mondiale. Acesta e un mare scop și o idee cu perspectivă, spre care noi putem începe să mergem.

În mod deosebit vreau să menționez încă un partid comunist de care pe PCRM de mulți ani îl leagă calde relații frățești și constructive. Am în vedere Partidul Comunist din China. În timpul când PCRM se afla la conducerea Moldovei, am reușit să facem un adevărat salt în avansarea relațiile între partidele și popoarele noastre. Atunci am avut un schimb de vizite oficiale cu Președintele Chinei, tovarășul Ziang Zemin, am promovat activ consolidarea relațiilor economice, am pus la punct legăturile noastre culturale. Caracterul colaborării între partidele noastre nu s-a schimbat nici după trecerea PCRM în opoziție. Pe parcursul multor ani, Partidul Comunist din China în fiecare an îi invită pe comuniștii moldoveni să viziteze Republica Populară Chineză, care este, să zicem așa, amiralul mondial în transformările socialiste și în modernizarea socialistă, și aceste vizite ale comuniștilor moldoveni au scopul de a face schimb de experiență cu tovarășii lor chinezi. În oficiul nostru de partid deseori vin în vizită nu numai diplomați chinezi, ci și conducători sus-puși din RPC. Relația noastră de prietenie continuă de mulți ani și avem speranța că, odată cu perindarea timpului, ea va deveni și mai strânsă. Să-i salutăm pe reprezentanții ambasadei chineze care astăzi se află alături de noi, în această sală.

Conștientizarea critică a realității

Tovarăși! Începând proiectul nostru de partid sub drapelul roșu, n-am renunțat nici de la principalul postulat al marxismului clasic – teza cu privire la perceperea critică a realității. Viziunea asupra noilor realități din țară și din lume, – realități în care noi am revenit la viață în cadrul noului partid comunist, – prin prisma marxismului ne-a ajutat să creăm în secolul XXI o organizație politică competitivă. De acum atunci, noi cu dumneavoastră conștientizam faptul că în mișcarea de stînga e o criză nu numai în spațiul postsovietic, ci și în spațiul european și că această criză în multe privințe este condiționată de dogmatismul exponenților ideii de stînga, de incapacitatea lor de a corecta un șir de principii ideologice caracteristice pentru începutul secolului XX, dar care și-au pierdut actualitatea la sfârșitul celui de al doilea mileniu. Au început să apară contradicții principiale, care, conform marxismului, era necesar să fie depășite prin aplicarea unor noi metode. Noi de asemenea conștientizam în deplină măsură că a te ține de canoane dogmatice care s-au învechit chiar sub ochii tăi poate însemna lipsa unor scopuri cu adevărat ambițioase. Ne dădeam seama și de faptul că, fără o schimbare radicală a cursului politic, statul moldovenesc va dispărea de pe harta lumii, iar noi și urmașii noștri vom rămâne fără Patrie. Să ne amintim cum, în anul 1917, marxiștii rupți de viață și de lupta politică de asemenea nu l-au înțeles pe Lenin, care în “Tezele din aprilie” a anunțat cursul spre revoluție într-o țară luată aparte, confirmându-și propria poziție prin faptul că asta e o abatere de la învățătura lui Marx.

PCRM și-a început activitatea în condiții politice și istorice obiective, de acum formate și statornicite. Să te agăți de trecut ar fi însemnat să nu corespunzi prezentului și să renunți la viitor. Astăzi putem declara cu certitudine că anume acele elemente inovatoare, care au apărut chiar în primul nostru program al partidului adoptat la Congresul I al PCRM, au condiționat și caracterul lui de masă, și acceptarea lui de către majoritatea covârșitoare a populației țării, și longevitatea lui, și activitatea lui politică și statală de succes.

Despre ce fel de schimbări este vorba? În primul rând, Partidul Comuniștilor s-a declarat pe sine organizație politică de tip parlamentar. Rămânând fidel trecutului revoluționar, PCRM intenționa să activeze exclusiv în câmpul legal și să obțină rezultate prin forța convingerii argumentate. Pe lângă asta, PCRM a acceptat economia cu mai multe forme de gestionare, precum și dreptul la existență a diferitelor forme de proprietate. Bineînțeles, preferința i-a fost dată proprietății de stat și celei obștești. Și partidul le-a demonstrat pe toate acestea prin ulterioara sa practică, pronunțându-se împotriva privatizării domeniilor strategice și a principalelor obiecte ale economiei naționale.

De asemenea, a fost supusă revizuirii și teza clasică de program privind dictatura proletariatului. Asta ne-a determinat s-o facem situația obiectivă. Pe parcursul anilor cât a durat procesul de restrângere a industriei din Moldova, proletariatul ca o clasă de avangardă a dispărut, ba chiar a dispărut în general ca pătură a societății. De aceea postulatul privind dictatura proletariatului l-am înlocuit cu o teză conform căreia Partidului Comuniștilor i se atribuia calitatea de partid al tuturor oamenilor muncii. De fapt – al tuturor cetățenilor țării. Deci, “partid al poporului”, astfel el lărgindu-și considerabil nu atât propriul cadru ideologic, cât câmpul său politic și cel electoral. Noi n-aveam de gând să fim partidul foștilor membri ai PCUS, care își trăiau ultimii lor ani. Noi priveam spre viitorul nostru, afirmându-ne în calitate de partid modern și progresist de stînga. Doar, în ultimă instanță, anume actualitatea și progresul, ci nu dogmatismul și înapoierea întotdeauna au constituit trăsăturile clasice ale unui adevărat partid comunist.

Atunci, nu toți ne-au înțeles. Am fost criticați pentru așa-numita renegare. Am auzit la adresa noastră și învinuiri de revizionism. Dar am găsit în bogata noastră moștenire teoretică și practică destule exemple ce demonstrau justețea celor întreprinse de noi. Mai bine zis – dreptul nostru de a aplica învățătura veșnic vie a marxismului și leninismului la realități concrete social-istorice și naționale. Desigur, ne-am confruntat cu o lipsă de înțelegere. De aceea, cu mulți dintr-ai noștri ne-am despărțit chiar la începutul căii. Am fost criticați până și pentru faptul că drept simbolică a partidului am ales nu pur și simplu secera și ciocanul, ci secera, ciocanul și o carte deschisă. Dar nu puteam și nici nu doream să acceptăm acest clișeu de clasă. Noi intenționam să devenim exponenții intereselor tuturor cetățenilor țării, fără nici o excepție. Iar cartea, pe lângă asta, mai este și un simbol al culturii civilizatoare, iar ideea civilizatoare, altfel spus, iluminismul, constituie unul din principalele scopuri ale oricărei organizații comuniste. În ultimă instanță, am reușit s-o facem și, fiți de acord, am făcut-o suficient de bine.

Și iată de ce. Chiar la primul congres, noi cu dumneavoastră ne-am trasat obiectivul de a cuceri puterea. Multora dintre tovarășii noștri le-a părut că asta e o încredere prea mare în sine. Dar noi am creat nu un club după interese, ci o organizație politică. Iar scopul oricărei organizații politice este cucerirea puterii. Da, atunci asta părea imposibil. Dar anume o asemenea abordare referitor la obiectivul nostru, – abordare ce părea că depășește considerabil posibilitățile noastre de atunci, – ne-a permis să atingem acest obiectiv. Acestui “imposibil” i-am contrapus o neîncetată muncă zilnică a tuturor structurilor de partid – de la staff-ul central până la organizația primară. Și, treptat, “imposibilul” a început să devină realitate. De la alegeri la alegeri, rezultatele noastre electorale erau tot mai impunătoare. La alegerile din 1994, ne-a fost îngrădit accesul, în mod intenționat tărăgănând înregistrarea în cursa electorală. Dar de acum în anul 1995 partidul, pe neașteptate pentru toți, la alegerile locale a obținut rezultate foarte bune. Acesta putea fi considerat un fapt accidental, cum și scriau oponenții noștri. Dar în următorul an, 1996, candidatul din partea partidului nostru la alegerile prezidențiale a obținut al treilea rezultat, întrecându-l pe prim-ministrul în exercițiu. Și asta fără ca noi să avem resurse financiare și mediatice, în condițiile unei totale blocade informaționale și ale ponegririi neîncetate a tot ceea ce era legat de perioada sovietică și de ideologia comunistă.

Ce puteam noi, comuniștii, să opunem acestei înverșunate propagande? Doar convingerile ce le aveam, credința în viitor, structura noastră de acum ramificată la acel moment, iar pe lângă asta – și ziarul “Comunistul”, în jurul căruia construiam un partid în stil leninist. Și atunci, și acum acest ziar este unica sursă veridică de informații nu numai despre partid, ci și despre situația din țară. De aceea aș vrea să ne amintim de bine despre cel care timp de mulți ani a fost redactor al “Comunistului” și care a cultivat în organul nostru de partid cele mai bune tradiții jurnalistice. Îl am în vedere pe Evgheni Tcaciuc.

Ofensivă asupra puterii

Apoi a sosit anul 1998, anul primelor alegeri parlamentare, la care noi cu dumneavoastră urma să punem la încercare și trăinicia fundamentului ideologic și organizatoric al partidului nostru, și eficiența structurilor noastre, precum și a tehnologiilor noastre politice. Rezultatul pe care l-am obținut este cunoscut de toți. Primele alegeri parlamentare la care a participat Partidul Comuniștilor i-au adus și prima victorie indiscutabilă. Primul loc și patruzeci de mandate de deputat din cei 101. De atunci încolo, nu mai puteam fi ignorați. Noi am devenit nu pur și simplu o parte inseparabilă a landșaftului politic moldovenesc, ci și o forță politică pe poziție de lider în țară. Atunci, numeroșii noștri neprieteni au încercat să explice victoria noastră prin spiritul nostalgic al societății. Ei nici măcar n-au atras atenție că însuși faptul existenței unei nostalgii în masă după timpurile sovietice este pentru dumnealor ca o sentință de condamnare, ca o dovadă a incapacității lor de a construi un stat viabil. Ei de asemenea au demonstrat totala inconsistență a propriei lor propagande electorale, bazate pe anticomunism și pe răspândirea unor sperietori de tipul că PCRM aduce cu sine represalii, deportări, exproprieri și nimicirea bisericii. Însă ei nu-și băteau capul de asemenea “mărunțișuri”. Ei aveau nevoie să explice cumva fenomenul rezultatului atât de înalt al comuniștilor la alegeri.

Dar ei aveau dreptate doar parțial. Nostalgia despre care vorbeau, bineînțeles, exista, îndeosebi pe fundalul eșecului total postsovietic. Însă nu această nostalgie i-a determinat pe cei aproape 500 mii de alegători să-și dea voturile lor pentru Partidul Comuniștilor. Cu programul său anticriză, bine chibzuit și fundamentat din punct de vedere științific, partidul nostru a început să fie perceput de populație ca unica forță capabilă să oprească ruinarea social-economică și distrugerea statului. Iar toate acestea erau categorii nu ale trecutului, fie și ale unui trecut minunat, ci ale viitorului. Partidul Comuniștilor a devenit pentru cetățenii Moldovei partid al speranței sociale.

Victoria la alegeri ne-a însuflețit pe noi și pe părtașii noștri. Părea că ne-a fost oferită o șansă reală de a obține schimbarea cursului dezastruos al țării, de a opri catastrofa națională. Dar, după cum dumneavoastră cu toții vă amintiți, desigur, pentru a nu-i lăsa pe comuniști să ajungă la putere, în Parlament a fost înjghebată o coaliție cu adevărat monstruoasă, care îi întrunea în rândurile sale pe cei mai de neîmpăcat dușmani. Pentru noi era evident că asta s-a întâmplat în urma imixtiunii cunoscutului factor extern. Cei care au depus atâtea eforturi și au irosit atâtea mijloace pentru a destrăma Uniunea Sovietică și a distruge PCUS, pentru a discredita ideea comunistă, nu puteau să-și permită să-i lase pe comuniști să ia puterea în mâinile lor chiar în centrul Europei. Și alianța antipopulară închegată atunci cu ajutorul Occidentului, care a adus atâtea necazuri și durere populației și care a dus țara la faliment, nu se deosebea absolut prin nimic de acea alianță care a fost formată de acum în anul 2010, după plecarea noastră în opoziție. Și asta, fără nici o îndoială, s-a întâmplat sub presiunea aceluiași amestec din afara țării. Din toate acestea, putem trage două concluzii principale. În primul rând, rămânând comuniști, noi suntem condamnați la o atitudine preconcepută față de noi, la faptul că întotdeauna se va încerca să fim izolați de puterea din stat. În al doilea rând, noi n-am avut și nici astăzi nu avem aliați politici. Unicul nostru aliat firesc este poporul moldovenesc multinațional.

Atunci, în îndepărtatul an 1998, pomenindu-ne în opoziție dură, noi cu dumneavoastră nu ne-am împăcat cu rolul ce ne-a fost distribuit: rolul de observatori pasivi. Comuniștii au început o ofensivă totală asupra puterii. Prezența în Parlament a celei mai numeroase fracțiuni i-a asigurat PCRM tribuna de care el multă vreme a fost lipsit. Partidul nu avea unde să se retragă: în spatele lui se afla Moldova dezbinată și jefuită, care în mod vertiginos își pierdea rămășițele suveranității sale. Presiunea noastră asupra puterii era permanentă și mereu în creștere. Cu atât mai mult cu cât reprezentanții corupți și lași ai așa-numitei alianțe pentru democrație și reforme, în majoritatea lor, nu erau capabili să dea ripostă criticii noastre întemeiate și competente…

Haideți să ne amintim doar câteva nume din acea legendară componență a detașamentului parlamentar de frunte al partidului nostru: Eugenia Ostapciuc, Maria Postoico, Vasili Iovv, Alexandru Jdanov, Ivan Calin, Gheorghe Anton, Vasili Carafizi, Arcadie Pasecinic, Dmitri Todoroglo, Vadim Mișin, Mihail Rusu, Iulian Magaleas, Ion Filimon, Vladimir Țaranov…

În fiecare zi, noi mergeam la luptă, noi atacam în ofensivă. Nu pur și simplu puterea, ci toate acele mârșăvii pe care le întruchipa ea – corupția, trădarea intereselor naționale, nedorința și nepriceperea de a dezvolta țara, lipsa de profesionalism. Se prea poate că astăzi cineva de acum a uitat, dar voi aminti că atunci, în acei ani, guvernarea funcționa nu după un program propriu, ci exclusiv în baza fițuicilor trimise de FMI și Banca Mondială, transformând cerșirea unor noi credite în idee națională. Iar fițuicile, care conțineau așa-numitele recomandări, acestea fiind, de fapt, ordine pentru executare, îi luau populației țării ultimele beneficii sociale. Toate erau supuse unui regim de economie drastică. Economiile se făceau, cum devenise de acum lucru obișnuit, pe seama sferei sociale, a pensiilor, salariilor, pe seama sferei sănătății și educației, pe seama dezvoltării științei și a culturii. Se făceau economii chiar și pe seama administrației publice locale, teritoriul țării fiind croit după clișeul român, pentru a fi înființate județe.

Se economisea în toate. Dar ei înșiși nu făceau pe seama lor nici un fel de economii. Anume în acei ani au început să crească vilele luxoase din jurul Lacului Comsomolist. Și în acestea locuiau nu numai businessmani. Cea mai mare parte a trăitorilor în acest cartier erau “slugi ale poporului” – deputați și miniștri. Înțelegea oare Fondul Monetar Internațional și alți creditori externi că tot acest lux țipător a apărut din contul creditelor oferite de ei, din a căror cauză poporul întregii noastre țări a ajuns la limita sărăciei?! Înțelegeau, desigur. Într-o țară sărăcită, a cărei populație suferea de lipsă de bani și șomaj, nu existau mijloace pentru apariția unor asemenea palate și nici pentru limuzinele de lux în care se plimbau cei sus-puși. Înțelegeau, dar în mod conștient îi educau și îi creșteau pe acești hoți și indivizi corupți. Și o făceau doar cu un singur scop: ca nu cumva la cârma țării să ajungă comuniștii.

Dar, până la urmă, situația a luat o întorsătură inversă. Îmbogățindu-se în mod vertiginos și expunând în mod obraznic bogățiile lor în ochii lumii, irosind rămășițele proprietății statului, nemajorând salariile și pensiile, ci, dimpotrivă, neplătindu-le luni de-a rândul, băgând țara într-o stare de depresie socială profundă, ei, – toată această camarilă, – au creat o atmosferă socială ideală pentru activitatea noastră plină de abnegație în opoziție. Noi luptam în Parlament, dar pentru comuniști câmp de luptă era întreaga țară. Noi eram nu pur și simplu activi, noi eram interactivi. Noi cu toții, – fiecare din noi, – am mers în mijlocul poporului. Și am aplicat o tehnologie de comunicare și agitație uimitoare pentru hotarul între două secole: de la casă la casă, de la om la om. Și ea s-a dovedit a fi nemaipomenit de eficientă. Ziarul “Comunistul”, cu publicistica sa tăioasă, era transmis din mână în mână și citit până când se ștergeau cuvintele de pe hârtie. În cadrul acestui fără precedent mers în mijlocul poporului noi nu pur și simplu pătrundeam în toate problemele poporului în toată profunzimea lor, ceea ce ne permitea să corectăm propriul nostru program anticriză; nu pur și simplu ne îmbogățeam potențialul ideologic și organizatoric; nu pur și simplu perfecționam structura partidului nostru. Principalul era altceva: noi făceam să crească autoritatea partidului, îl transformam într-o organizație politică cu adevărat a întregului popor. Pe comuniști au început să-i cunoască la față. La noi oamenii veneau pentru a auzi un cuvânt viu, pentru a afla cum apreciem o situație sau alta, pentru defăimarea argumentată încă a unei escrocherii a puterii. Veneau după speranță.

Și creștea nu doar autoritatea partidului, creștea și numărul comuniștilor. În anul 2000, în rândurile partidului erau de acum 10 mii de membri! Oamenii au încetat să se teamă. Oamenii au încetat să se simtă incomod atunci când se numeau pe sine comuniști. Sub loviturile noastre puternice, s-a dărâmat betonul putred al alianței. Noi am răsturnat unul din cele mai odioase guverne din istoria Moldovei, guvernul lui Ion Sturza, care a adus Moldova la default, adică la faliment. Noi am blocat cu succes încercările lui Petru Lucinschi de a modifica Constituția pentru a putea astfel să instaureze o dictatură personală. Noi am devenit participantul-cheie al complicatului proces politic de trecere a țării la forma parlamentară de administrare. Noi am obținut dizolvarea Parlamentului putred, care nu corespundea așteptărilor și alegerii făcute de oameni în organul legislativ. Acesta a fost un lanț de victorii mai mari și mai mici, care întotdeauna se asociau cu drapelul nostru de luptă – drapelul roșu al partidului.

Dar, fiind și el parte a multpătimitului nostru popor moldovenesc, partidul nostru și fiecare dintre noi nu putea să nu simtă durere în suflet în fața înfrângerii totale a Patriei noastre, Moldova. Totalurile erau deplorabile. Și nu era un lucru de mirare, dat fiind că la temelia independenței declarate cu zece ani în urmă fusese clădită vicleana idee despre caracterul provizoriu, de tranziție, al statului moldovenesc. Nimeni n-avea de gând să-și bată capul de dezvoltarea lui. Epuizând resursa inerției sovietice, țara a început cu ritmuri rapide să se ducă de râpă. În față de acum se vedea prăpastia fatală. Cifrele statisticii doar confirmau această diagnoză puțin îmbucurătoare. În comparație cu anul 1991, nivelul de scădere a PIB-ului a alcătuit 65 de procente. Pensia medie era de 87 de lei, sau 7 dolari, și nu se plătea luni de-a rândul, ba chiar și ani. Salariul mediu pe economie era de 408 lei, adică de circa 33 dolari. Și de asemenea nu era achitat în mod regulat. Paste făinoase și crupe cu termen expirat și galoși – iată ce primeau pensionarii noștri în loc de plățile lor sociale mizere.

Urmare a reformei administrativ-teritoriale a devenit vertiginoasa distrugere a infrastructurii satelor și orașelor, a fostelor centre raionale. A fost dezorganizat sistemul de încălzire centralizată și alimentare cu apă, la fel și cel cu gaze. Majoritatea spitalelor raionale au fost închise. Salariul mediu în sfera sănătății și a educației nu depășea suma de 200 de lei și de asemenea nu era achitat multe luni de-a rândul. În toată țara se făceau deconectări în evantai a energiei electrice. Cea mai mare parte a timpului oamenii se aflau într-un întuneric beznă. În Chișinău, în timpul nopților erau iluminate doar unele vitrine. În urma realizării programului “Pămînt” (care a mai fost numit “Mormînt”) a fost în totalitate distrusă agricultura împreună cu infrastructura socială rurală. A fost lichidată și industria. În economie, banii concreți au fost înlocuiți cu barter și compensarea cererilor reciproce, ceea ce contribuia la îmbogățirea structurilor criminale legate cu conducătorii structurilor de stat. Impozitul pe venit era de 32 procente! Să pornești o afacere era posibil doar prin dare de mită. Reprezentanții numeroaselor organe de control umblau ca niște lupi înfometați, ocupându-se cu stoarcerea de biruri. Toată țara era împărțită între grupările criminale. Numărul lor ajunsese la 116, iar în rândurile lor se aflau mai mult de 1200 de oameni. Deși se făcuse numeroase declarații cu privire la caracterul deschis al politicii externe a Moldovei, Chișinăul, practic, nu avea nici un fel de relații nici cu Uniunea Europeană, nici cu țările din CSI. Nimeni nici nu se gândea să folosească potențialul unic al situației Moldovei. Tratatul politic de bază cu Rusia nu fuseseră semnat de-a lungul a șapte ani. Asta nu putea fi explicat printr-un careva motiv serios, pur și simplu nu exista dorința de a porni țara pe calea dezvoltării.

Dar această cale spre pieire a fost tăiată de însuși poporul moldovenesc. El a găsit în sine suficiente forțe pentru a se împotrivi acestor nemernici, care vroiau să-l lipsească de patrie, de casă, de istoria lui de 650 de ani. Opunând această rezistență cutezătoare, poporul n-a ieșit în stradă, n-a făcut revoluții, n-a spart și n-a distrus nimic. Totul s-a întâmplat în cadrul legii și al procedurilor democratice acceptate. La începutul anului 2001, poporul și-a dat în masă voturile sale pentru Partidul Comuniștilor – ca unică forță politică capabilă să stopeze procesul distructiv și să readucă țara pe drumul făuririi.

Contrapropaganda standardizată a oponenților de dreapta, construită pe clișee primitive, – comuniștii înseamnă Siberia, naționalizare, distrugerea bisericilor!, – de data asta, cum se zice, n-a prins foc. Ea nu numai că n-a avut nici un efect, ci a fost răsturnată de însăși practica guvernării noastre pe parcursul a opt ani. Am obținut 71 de mandate din 101! Nu pur și simplu majoritatea, ci majoritatea constituțională! A fost o adevărată senzație europeană, ba chiar aș zice mondială! Pentru întâia oară în toată istoria postsovietică, comuniștii nu pur și simplu au venit la putere – ei au venit la putere în rezultatul unor alegeri democratice! Pentru întâia oară, chiar în centrul Europei, un comunist a devenit președinte de țară! Aceasta a fost o adevărată provocare istorică. Și, pe lângă asta, o colosală responsabilitate nu numai în fața alegătorilor, ci și în fața multelor generații ale predecesorilor noștri, ale comuniștilor care au înfăptuit Marea Revoluție Socialistă, au curățit Europa de mârșăvia nazistă și au construit unul dintre cele mai mărețe state din lume.

Și astăzi putem afirma cu satisfacție: noi am reușit să răspundem cu demnitate în fața acestei provocări istorice și să îndreptățim încrederea și speranțele cetățenilor Moldovei, să trecem cu bine prin încercarea la care am fost supuși, deținând puterea în țară. Noi cu dumneavoastră am oprit rostogolul Moldovei spre prăpastia inexistenței. Noi am învins factorul inevitabilității. Noi ne-am îndeplinit cea mai înaltă destinație politică și civică – am păstrat țara și am asigurat continuitatea statalității ei multiseculare.

Anul 2001 – revoluție civică pașnică adevărată

Tovarăși! Astăzi putem afirma cu toată certitudinea că, în februarie, 2001, în Moldova a avut loc o adevărată revoluție – o revoluție pașnică, civilă. Și, la fel ca oricare revoluție, ea a fost însoțită de explozii ale spiritului contrarevoluționar. La fel ca și în anul 1917, numeroși “experți” și “analiști” oploșiți în deceniul trecut pe lângă precedenta guvernare ghiceau în cafea cât de mult timp se vor menține la putere comuniștii. Unii ziceau că vreme de o lună, alții ziceau că vreme de trei luni, iar cei mai “obiectivi” ziceau că vom ajunge până la o jumătate de an. Nimeni nu ne dădea o șansă mai mare. Și ei spuneau asta, bazându-se pe anumite lucruri. Țara se afla atunci în stare de moarte clinică. Și rar cine credea că Partidul Comuniștilor va avea puterea necesară și va ști cum s-o reanimeze cu succes.

Noi de bună seamă am venit nu la guvernare, ci pe ruinele guvernării și ale țării. În sertarele meselor din birourile predecesorilor noștri nu am găsit nimic – nici un plan de perspectivă, nici o strategie de dezvoltare. Nimic altceva decât creanțe al căror punct maxim de plată se apropia vertiginos. Nu noi am împrumutat fără nici o chibzuială bani, nu noi i-am furat, nu noi ne-am construit cu acești bani furați case și palate, nu noi ne-am cumpărat limuzine scumpe. Dar de întors trebuia să întoarcem noi acești bani împrumutați de ei. Și nu aveam mijloace ca s-o facem. Pe lângă asta, mai existau și datorii interne, angajamente sociale ale statului față de populație.

Acum e clar de ce Occidentul în ansamblu, care nu ne-a împiedicat să luăm puterea, până la o vreme nu-și făcea griji pe seama faptului că în Moldova guvernarea a fost preluată de comuniști. Occidentul nu credea că ei, comuniștii, se vor menține la putere pentru mai multă vreme. Dar când le-a devenit clar că “regimul comunist”, cum ne numeau dumnealor, nu s-a speriat și nu are de gând să cedeze în fața nemaiauzitelor greutăți din țară, au ațâțat contrarevoluția. Aceasta se manifesta în mod diferit. În forma unui sabotaj al funcționarilor. În forma a fel de fel de provocații. În acest context, e suficient să ne amintim că mai mult de jumătate de an după victoria noastră în centrul Chișinăului au bântuit mitinguri, iar principala stradă a Chișinăului a fost blocată de protestatari. Totodată, acești protestatari, care, vă dați seama, erau plătiți de cineva de după paravan, nu înaintau nici o pretenție noii puteri. Și nici n-aveau motive, deoarece noua putere încă nu dovediseră să facă nimic pentru țară – nici bun, nici rău. Deci, era vorba despre un anticomunism deschis.

Noi nu încercam să ne menținem la putere cu orice preț, de aceea, după venirea noastră la guvernare n-au urmat, așa cum se așteptau, nici represalii, nici aresturi, nici tentative de a impune în mod forțat societății abordările noastre ideologice. Lupta noastră politică se desfășura în exclusivitate în câmpul democratic și al ordinii de drept. Până și guvernul pe care l-am format nu avea nimic comun cu nuanțele politie, din el făceau parte doar profesioniști și tehnocrați. Aprobarea unui cabinet de miniștri fără de partid, – din componența lui făcea parte doar un singur comunist, care a fost promovat exclusiv în baza calităților sale profesionale, – a stabilizat în cel mai serios mod situația politică din țară. Iar stabilitatea, fie și una relativă, ne era foarte necesară, deoarece noi deloc n-aveam timp ca să punem în voie lucrurile la cale. Noi nu puteam și nici n-aveam dreptul să stabilim pentru sine întâietatea și prioritatea problemelor. Nimic nu putea fi lăsat pentru mai târziu. Pentru noi nu existau probleme mari și mici, mai importante și mai puțin importante. Totul era la fel de important: și facerea ordinii în țară, și dezrădăcinarea criminalității, și revenirea la modul de viață conform legii, și nu a noțiunilor banditești, și reabilitarea sferei sociale, și relansarea economiei, și renașterea culturii, științei, învățământului. Ambițiosul scop – salvarea țării – nu ne oferea alte posibilități decât cea de a ne preocupa de toate și imediat. Și, totodată, s-o facem ținând piept criticii dure și demagogice, dar bine planificate țintite asupra noastră, să ne facem dare de seamă în fața alegătorilor, să rezolvăm probleme de politică externă dintre cele mai complicate, treptat scoțând țara din izolarea ei internațională, și nici pentru o zi să nu încetăm încercările de a restabili integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Pentru a ameliora profunda criză sistemică ce cuprinsese întreaga Moldovă erau necesare soluții nu doar urgente, ci și infailibile, de abordări neordinare, inovative, creatoare. Și mai era necesară o administrare în regim manual, sau, cum se obișnuiește să i se spună astăzi, de un management anticriză. Ceea ce ne-am și străduit să aplicăm în activitatea noastră. Și de acum foarte degrabă, pentru întâia oară în anii de independență, oamenii au început să simtă că, în sfârșit, în țară se face vădită munca celor de la guvernare. În locul iresponsabilității colective a fostei alianțe, care semăna atât de mult cu cea pe care o avem astăzi, a venit responsabilitatea personală. Puterea din țară a început să se profileze în trăsături omenești cunoscute, ceea ce întotdeauna e un risc colosal pentru cei de la putere. Dar noi cu dumneavoastră niciodată nu ne-am temut de responsabilitate, de risc. Așa că, într-un termen scurt, starea de lucruri în țară s-a schimbat în mod radical. Nimeni și niciodată n-a mai vorbit despre Moldova ca despre un proiect eșuat.

Totalul acestei abordări fără precedent ca dimensiune și al realizării obiectivelor din respectiva perioadă de timp, l-am apreciat modest: noi am demonstrat că Moldova e capabilă să se dezvolte în mod de sine stătător, ca stat independent și suveran. Dar în spatele acestei modeste aprecieri a fost, cum se spune, “o muncă de ocnaș” a tuturor celor care au activat în cadrul structurilor statului, o muncă plină de abnegație, care i-a solicitat fiecăruia dintre noi, tuturor structurilor partidului, o maximă concentrare profesională și morală și, desigur, voință politică. Și anume printr-o asemenea muncă a fost posibil ca, pe parcursul unor luni numărate, să stârpim criminalitatea organizată și să facem ordine în țară, să le întoarcem oamenilor încrederea că statul are grijă de ei – de securitatea personală și de liniștea lor. A fost suficientă doar voința politică pentru a obliga structurile de stat să-și îndeplinească în modul cuvenit obligațiile de funcție. Ca urmare, au fost achitate oamenilor restanțele la pensii și salarii, a fost anulată reforma administrativ-teritorială, revenindu-se la împărțirea țării pe raioane. În sfârșit, guvernarea a început să funcționeze în același ritm ca un mecanism bine reglat.

8 ani de muncă în același ritm cu țara

Cifrele seci uneori vorbesc mai mult decât concluziile politice. Și, pentru a aprecia calea de 25 de ani parcursă de partidul nostru, precum și cei opt ani de guvernare comunistă, nu putem să nu apelăm și la ele.

Deci: în cei 8 ani cât țara a fost condusă de noi, produsul intern brut a crescut de 4,1 ori, sau cu 59 la sută, ceea ce pe cap de locuitor înseamnă o creștere de la 354 de dolari până la 1230. Cât privește acest indice, în anul 2008, noi am atins nivelul anului 1991, ultimul an al puterii sovietice în Moldova. Veniturile bugetului consolidat de stat au crescut de 6 ori! Au fost create 327 mii de locuri noi de muncă, ceea ce a permis nu doar să fie scăzut nivelul șomajului, ci și create condiții pentru revenirea cetățenilor Moldovei în Patrie. Astăzi, ca urmare a așa-numitei guvernări democratice, proeuropene, plecarea peste hotare din nou a devenit pentru mii și mii dintre concetățenii noștri o salvare de sărăcie și disperare.

Timp de opt ani, noi am reușit să mărim de 6 ori, în calcul nominal, salariul mediu lunar, iar în calcul real – cu 270 la sută. Și asta în echivalent de dolar. Iar salariul pedagogilor a crescut mai mult de 7 ori, al lucrătorilor medicali – de 8,5 ori.

Doar în perioada de timp din anul 2005 până în 2009, pachetul de servicii medicale garantat de stat a fost dublat. Experiența noastră în ceea ce privește introducerea asigurării obligatorii în medicină a fost studiat la nivel internațional și recunoscut drept model pentru întreaga Europă de Est. Noi am apropiat de om serviciile medicale până la distanța unei mâini întinse. În ansamblu cu măsurile de reabilitare socială imediată, aceste măsuri au produs un efect vizibil: vârsta medie a cetățenilor Moldovei a crescut de la 67,6 ani în anul 2001 până la 69,4 ani, iar natalitatea, pentru întâia oară în anii postsovietici, a depășit mortalitatea.

Noi n-am închis nici o școală, nici o grădiniță de copii. Dimpotrivă, nivelul de subvenționare a sferei educației în această perioadă a crescut mai mult de 6 ori. Din anul 2004, adică din momentul aplicării unei noi redacții a Codului științei și inovațiilor, investițiile în cercetările fundamentale s-au mărit de 4 ori, iar salariul savanților – de 7 ori.

Salariul mediu pe țară a crescut de 9,1 ori, iar indexarea lui cu 15-20 la sută se făcea anual. Restanțele la plata pensiilor au fost achitate în totalitate la sfârșitul anului 2001. Noi de asemenea am procedat la restituirea treptată cetățenilor a acumulărilor bancare din perioada sovietică, care le-au fost luate la începutul reformelor antipopulare.

Realizarea principiului echității sociale și a investițiilor în Om au devenit posibile datorită faptului că și capitalul de bază a crescut de 7,7 ori, volumul producției industriale, în prețuri comparabile, a crescut de 2,9 ori, al producției agricole – de 2 ori, de asemenea au crescut vânzările cu amănuntul – de 3,8 ori, iar cheltuielile bugetului de stat pentru programe sociale s-au mărit mai mult de 9 ori. Cota datoriei externe în raport cu PIB-ul a scăzut de la 60,5 procente până la 12,9 procente. În acest context am putea spune că, de fapt, am scos de pe gâtul statului jugul datoriilor. Acumulările valutare ale Băncii Naționale au crescut de 5,4 ori. Noi i-am făcut Moldovei ieșire la mare, am construit un port la care am conectat și calea ferată. Pe lângă acestea, am făcut și multe altele.

Da, dragi tovarăși, am reușit să facem ceea ce părea imposibil: am scos țara, economia ei și sfera socială din sclavia datoriilor. Tot ceea ce am făcut – și majorarea plăților sociale, și gazificarea, și restabilirea și dezvoltarea infrastructurii, și renovarea totală a instituțiilor social-culturale, și restabilirea monumentelor consacrate eroilor eliberatori, precum și a lăcașelor sfinte – toate acestea au fost realizate pe seama mijloacelor noastre. Noi n-aveam de gând să mizăm pe ajutorul instituțiilor financiare internaționale, cele pe care foștii guvernanți le socoteau salvatori ai Moldovei. La acest capitol, aveam o cu totul altă poziție. Noi activam în baza propriilor programe, și anume asta explică de ce ne-au reușit atâtea lucruri care până atunci erau în delăsare.

Activitatea noastră se afla sub un control permanent și drastic atât în interiorul țării, cât și în afara ei. Noi, comuniștii, niciodată n-am perceput subvenționările pentru sfera socială ca pe niște cheltuieli supărătoare. Pentru noi, investițiile în om au devenit o normă, o politică de stat. Intrând în graficul achitărilor regulate a plăților sociale și în permanență majorându-le pe acestea, am obținut prin asta un efect economic pozitiv. Ca urmare, economia a început să crească. Îndeplinind și depășind angajamentele sociale ale statului față de cetățenii lui, totodată, am stimulat cererea de cumpărare, am asigurat economia cu bani, am pus-o în mișcare, i-am dat un impuls spre dezvoltare. Peste câțiva ani, cunoscându-i lucrările, iar mai târziu într-o discuție personală cu laureatul Premiului Nobel, Jozeph Stiglitz, ne-am dat seama că, pe cale empirică, noi am acționat prin metodele pe care le propunea el.

Pentru noi, acesta a fost timpul unor soluții cutezătoare și inovative. Noi am descătușat antreprenoriatul, am înlăturat barierele birocratice, am introdus un “ghișeu unic” pentru înregistrarea noului business, i-am eliberat pe businessmani de tutela excesivă a organelor de control, treptat, am micșorat povara fiscală, în ultimă instanță reducând până la zero cota de impozit pentru venitul reinvestit. Realizând aceste măsuri, am înfăptuit în totalitate amnistierea datoriilor istorice, acumulate până în anul 2001, ale tuturor subiecților economici.

Putem discuta mult în ce măsură corespundeau inovațiile noastre teoriei clasice. Dar noi ne orientam după faptul că Lenin, inițiind NEP-ul, la început de asemenea nu a fost înțeles corect de toți tovarășii lui de idei. În plus, principalul consta în altceva. În ce scop făceam noi tot ceea ce făceam? Pentru PCRM, scopurile propuse erau crearea unor noi locuri de muncă, extinderea bazei de impunere fiscală, obținerea unor mijloace suplimentare pentru soluționarea problemelor sociale. Pe lângă asta, spre deosebire de liberali, noi niciodată nu lăsam lucrurile să meargă de la sine. Statul participa activ la procesele economice, inclusiv în calitate de investitor. Toată țara reprezenta un șantier enorm. Construiam drumuri, care sunt rezistente și de nădejde până astăzi, am instalat zeci de kilometri de trasee feroviare magistrale, am gazificat mai mult de 90 la sută din localitățile țării, am dat un nou suflu dezvoltării orașelor și satelor.

“Echipa de înmormântare” de modelul anilor 90, venită la guvernare după noi, a respins planurile noastre. Ei așa și n-au înțeles că trecutul nu trebuie să-l scuipi, ci să-l privești cu interes. Și dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi descoperit că, de acum în anul 2006, Moldova era telefonizată în totalitate, iar toate localitățile, toate obiectele din sfera educației și din cea socială au fost asigurate cu calculatoare și conectate la Internet. Și că, doar din anul 2005 până în 2008, pentru construirea apeductelor magistrale și a rețelelor de distribuție a apei, din bugetul de stat au fost însușite peste 700 milioane de lei – mai mult de câteva ori decât în deceniul precedent. Că, timp de opt ani, în Moldova au fost create mai mult de 200 stații de tehnologii și mașini, datorită cărora a fost posibilă consolidarea a mai mult de 70 la sută din terenurile agricole, că suprafețele plantate cu viță-de-vie s-au mărit de11,5 ori, de livezi – de 7,5 ori, iar ale pământurilor irigate – de 10 ori. Moldova nu mai amintea un pustiu ars de soare și tot mai mult și mai mult se apropia de înaltul său standard din perioada sovietică de livadă înfloritoare. Moldova este, din nou, în depresie

Chiar și o mică parte din aceste realizări i-ar fi făcut onoare oricărei guvernări. Și pentru oricare guvernare ar fi servit ca un punct de orientare pentru activitatea sa. Din momentul plecării noastre de la conducerea țării, au trecut mai mult de nouă ani. În aspect temporal, perioada guvernării așa-numiților democrați și liberali proeuropeni, precum și a sateliților lor, este comparabilă din punct de vedere statistic cu perioada guvernării noastre. Dar, oricât de mult ar minți ei, oricât de tare și-ar trâmbița “succesele” la toate canalele lor de televiziune, în realitate, așa și n-au reușit să obțină careva indici cât de cât apropiați de cei pe care i-am obținut noi. Nici într-un domeniu. Moldova din nou a căzut în vâltoarea unei depresii sociale profunde. Deoarece nu dețin capacitățile necesare și nici profesionalism, ei încearcă să copie câte ceva din experiența noastră și să-i ademenească pe unii dintre specialiștii care au lucrat împreună cu noi. Cu toate acestea, nu le reușește nimic! Chiar și acele planuri de perspectivă și strategii de dezvoltare pe care le-am lăsat lor noi, ei n-au reușit să le ducă la bun sfârșit. Cei care astăzi se consideră guvernanți ai țării nu sunt capabili să perceapă că, din detalii dispersate, este imposibil să închegi un tablou integru. Pentru că toate trebuie să se îmbine – și voința politică, și experiența de administrare, și viziunea strategică, și profesionalismul, și patriotismul, și echipa bine organizată și unită, și încrederea societății. Orice s-ar spune, totuși, politica, cu atât mai mult conducerea statului, nu pot fi un apanaj al diletanților. Principalul trebuie să fie un nobil scop social. Pe când ei sunt din categoria diletanților care încearcă să-și ascundă inadmisibila lor incompetență în spatele unor rapoarte despre victorii, de fapt, inexistente, în spatele unui piar și al unor minciuni stupide.

Ei așa și nu și-au dat sama că puterea nu este un scop în sine, premii și lauri. Că ea, puterea, nu se cuvine percepută ca sursă de îmbogățire personală, ca mijloc de satisfacere a propriilor ambiții. Puterea este o enormă responsabilitate pentru destinul țării și al fiecărui cetățean al ei. Și ea înseamnă nu doar crearea unor posibilități pentru păstrarea și dezvoltarea statului, dar, pe lângă asta, și soluționarea numeroaselor probleme cotidiene, scriptice și nescriptice. Mai simplu spus, puterea nu înseamnă autoadmirație și nici etalare în fața camerelor de luat vederi, ci o muncă foarte grea de rutină. Autoritatea puterii necesită o confirmare zilnică – nu însă prin cuvinte, ci prin fapte.

Lor, celor ce guvernează țara astăzi, nu le este dat să înțeleagă că politica, dacă este vorba despre o adevărată politică, nu e un complet de combinații, nu e o corupere totală a tuturor – de la deputați și miniștri până la alegătorii de rând. Nu e o permanentă presiune asupra oamenilor și șantajare a lor. Nu e transformarea unor oameni vii în “zombi”, care pot fi conduși prin intermediul posturilor de televiziune. În sfârșit, nu e realizarea la infinit în practică a principiului “Împarte și stăpânește!”.

Adevărata politică înseamnă un dialog deschis și onest cu societatea, căutarea în permanență a unui compromis între diferitele pături ale societății, descoperirea punctelor de consolidare a societății. Scopul politicii nu este de a crea situații de conflict, ci de a-i împăca pe oameni. Ca în societate să fie pace și bună înțelegere, ci nu dezbinare și dușmănie.

Renunțând la aceste, – pentru noi absolut firești, – principii politice și principii de construire a statului, care pornesc chiar de la începuturile ideologiei comuniste, ei, cei ce dețin puterea, au născut rușinosul fenomen al statului capturat, așa cum a devenit țara noastră de la 2010 încoace. În statul capturat nu există loc nici pentru controlul societății asupra puterii, nici pentru legătura inversă între putere și societate. În statul capturat, inițiativa civică este blocată, la fel precum și activitatea institutelor democratice. În statul capturat, activitatea guvernării este lipsită de o apreciere publică obiectivă, cu atât mai mult – de o autoapreciere adecvată. Statul capturat este un stat corupt în totalitate, deoarece aparența stabilității este susținută nu de activitatea lui eficientă în numele binelui țării și al poporului, ci exclusiv de bani. Statul capturat este un stat dictatorial, deoarece întreaga lui activitate este direcționată la păstrarea sa. În sfârșit, statul capturat este un stat muribund, deoarece lipsa unor scopuri de importanță națională, a unui principiu de consolidare, a unui orizont planificat, în mod automat transformă viitorul țării într-o ficțiune, îl condamnă la o moarte lentă și chinuitoare. Și noi avem motive serioase și întemeiate să afirmăm că acest lucru se face în mod conștient. Că Moldova, cu multiseculara sa istorie, cu întreg poporul ei multinațional sunt doar o monedă de schimb cu care uzurpatorii îi vor plăti cu plăcere pe ocupanții de peste Prut și din Europa pentru garantarea inviolabilității lor personale și pentru păstrarea bunurilor jefuite.

Pe parcursul a opt ani, noi cu dumneavoastră am demonstrat că politica și conducerea statului pot fi altfel.

Pentru întâia oară, conducerea țării nu-i împărțea pe oameni în ai săi și în străini, depunând toate eforturile ca să formuleze și să traducă în viață nu o agendă de partid, îngust-politică, de confruntare, ci una națională, care să consolideze întreaga societate.

Aș vrea să mai adaug că, având chiar și majoritatea constituțională, noi nici o dată n-am încercat să supunem intereselor noastre Legea Supremă a statului. Noi pe bună dreptate am considerat că invariabilitatea textului Constituției este una din garanțiile de nădejde ale stabilității în stat. Astăzi, la ordinul conducerii corupte și prin dictarea uzurpatorilor, Constituția o ciopârțesc nemilos cinci cetățeni care s-au vândut României, ei fiind membri ai Curții Constituționale.

Anume nouă ne-a fost destinat să înfăptuim și un adevărat progres în politica externă a Republicii Moldova. Demonstrând o deschidere spre integrare, în cadrul CSI am reușit să semnăm, să ratificăm și să implementăm mai mult de 150 de documente. Am creat o bază stabilă și trainică pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale moldo-ruse. Pe 19 noiembrie, 2001, Președintele FR Vladimir Putin a semnat Tratatul politic de bază de prietenie și colaborare, în care relațiile noastre cu Rusia au fost calificate ca parteneriat strategic. Da, noi am lucrat activ cu organizații europene, și am făcut-o, în primul rând, în scopul modernizării în domeniul legislației, al relațiilor sociale și interetnice, al standardelor sociale. Noi am pregătit tot necesarul pentru semnarea unor acorduri privind patru libertăți europene – libertatea deplasării persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor și a capitalurilor. Noi am obținut un regim de comerț asimetric cu țările UE și acesta ne-a ajutat să mișcăm înainte nu numai dezvoltarea economiei autohtone, ci și să folosim la maxim situația noastră geo-economică.

Dar, preocupându-ne de problemele modernizării europene, noi niciodată nu uitam de partenerii noștri tradiționali. Anume nouă ne aparține ideea reformării Comunității Statelor Independente. Cu regret, această propunere, care a trezit și interesul Președintelui Rusiei, așa și a rămas nerealizată. Sperăm că nu pentru totdeauna.

Conducând țara, noi am reușit să luptăm eficient împotriva corupției. Activitatea noastră în scopul stârpirii corupției a fost apreciată de cei mai exigenți și părtinitori experți și organizații internaționale. În particular, în cadrul programului “Provocările Mileniului”. În hotărârile Congresului VII al partidului se conținea propunerea de a definitiva lupta împotriva corupției. Printre aceste hotărâri era și cea care presupunea alegerea unui șir întreg de funcționari, inclusiv șefi de poliție, judecători, printre care și judecători ai Curții Constituționale, dar, ceea ce este important, și a dreptului ca aceștia să fie revocați. Organizarea unui total control obștesc asupra acțiunilor întreprinse de putere la toate nivelurile urma să lipsească corupția de un mediu propice pentru activitatea ei.

Noi prin toate mijloacele posibile am încercat să apropiem timpul soluționării definitive a problemei transnistrene, chiar dacă, în această privință, nu toate ne-au reușit. Totuși, am reușit să ridicăm considerabil nivelul de încredere între locuitorii ambelor maluri ale Nistrului, să rezolvăm un șir de probleme vitale și, pentru întâia oară timp de mulți ani, să lansăm în Transnistria câteva programe sociale. Noi am readus businessul transnistrean în spațiul juridic al Republicii Moldova. Anume în această perioadă, majoritatea populației din regiune a preferat să aleagă cetățenia moldovenească.

Noi am stabilizat nu numai situația social-economică din țară, dar și situația interetnică, am obținut în societate o pace civică statornică. Concepția politicii naționale adoptată de noi proclama diversitatea etnică și lingvistică drept principiu de bază, o valoare necondiționată a Moldovei și o resursă strategică a ei. Unitatea civică, formarea națiunii civice moldovenești a creat un excelent mediu social pentru unire în numele progresului, dezvoltării și făuririi.

Soluționând cele mai complicate probleme de politică externă, ultimul cuvânt noi întotdeauna îl lăsam pe seama Moldovei. Da, pentru noi existau anumite autorități, dar nu existau stăpâni. Noi am demonstrat că și o țară mică are dreptul la poziția sa proprie, la apărarea intereselor sale. La propria mândrie națională, ea fiind și sinonim al independenței. Și toate aceste măsuri importante se asociau doar și în exclusivitate cu politica promovată de PCRM.

Și toate acestea nu puteau să ni le ierte. Și nu ni le-au iertat acele forțe, – atât din interiorul țării, cât și de peste hotare, – care nu doreau atunci și nu doresc nici acum să vadă Moldova stat puternic, autosuficient, dezvoltat, pașnic, cu alte cuvinte – stat independent suveran. Acele forțe care nici nu se gândesc să ascundă că scopul lor este nimicirea statalității Moldovei. Anul acesta, când ei cu toții trâmbițează la toate colțurile despre centenarul așa-numitei uniri, noi avem posibilitatea să ne convingem definitiv de asta. Din acest punct de vedere, tentativa de lovitură de stat din 7 aprilie, 2009, care s-a produs sub drapele și lozinci românești, după încă o impunătoare victorie a noastră la alegeri, era anticomunistă nu în mod abstract. Ea era țintită direct asupra PCRM, care niciodată și în nici un fel de împrejurări n-a scos Patria în vânzare și care a făcut tot ce i-a fost în puteri pentru consolidarea adevăratei suveranități a Moldovei. Noi în repetate rânduri revenim la acea zi, dar mai spun o dată: dacă atunci, la 7 aprilie, 2009, noi nu ne-am fi reținut, nu am fi rezistat, dacă ne-am fi lăsat provocați, dacă s-ar fi făcut vărsare de sânge, Moldova acum ar duce o viață mizeră ca provincie a României.

Noi, comuniștii, avem, din nou, responsabilitatea imensă pentru soarta țării!

Pentru Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, păstrarea și dezvoltarea statalității întotdeauna au constituit principalul scop în întreaga lui activitate pe parcursul a 25 de ani. Și acum, când, după 9 ani, trecând din nou în opoziție, noi am ridicat poporul la apărarea simbolicii comuniste, am luptat nu numai pentru istoria partidului nostru, ci și pentru seceră și ciocan, nu numai pentru dreptul de a ne numi comuniști, ci și împotriva creării unor mecanisme juridice care să permită declararea Moldovei ca stat ajuns în stare de faliment. Și când am protestat împotriva semnării Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, am protestat, în primul rând, împotriva trecerii de facto a țării în administrare din exterior. Toți acești ani noi luptăm împotriva regimului nu pur și simplu pentru că ne aflăm față de el într-o opoziție ireconciliabilă, ci pentru că acest regim, prin fiecare acțiune de trădare a sa, în mod absolut conștient vrea să obțină o înfrângere totală a statului moldovenesc, de aceea conduce țara spre un punct mort, împingând-o în prăpastia neființei

Începând cu aprilie, 2009, și până astăzi, poporul Moldovei a avut suficiente posibilități să vadă și să se convingă ce înseamnă alternativa guvernării comuniste. Alternativa guvernării comuniste nu este nici pe departe o putere mai democratică, mai responsabilă și mai progresistă.

Această alternativă înseamnă dezmăț în toate, haos administrativ și fărădelege, incompetență strigătoare la cer a guvernului; degradare economică și depresie socială, nimicirea sferelor educației și sănătății, corupție în toate structurile puterii și, în primul rând, în cea politică.

Alternativă a guvernării comuniste înseamnă hoție de necrezut după proporțiile și nerușinarea sa: furtul faimosului miliard este doar partea văzută a aisbergului a acestei jefuiri impertinente a poporului, care durează de acum nouă ani de-a rândul.

Alternativă a guvernării comuniste este uzurparea puterii și dictatura, o drastică cenzură ideologică, închiderea mass-media care nu e pe placul celor de la putere, nimicirea de facto a institutelor democratice, lichidarea principiului de separare a puterilor.

Astăzi, puterea legislativă, executivă și judiciară slujesc și se supun clicii guvernante, ci nu poporului și statului.

Alternativă a guvernării comuniste înseamnă dezbinarea societății după criteriile geopolitic, etnic, regional și lingvistic, dezbinare fiind provocată și ațâțată de putere.

La aceasta participă activ, sprijinind clica uzurpatoare și aflându-se la întreținerea ei, mincinoasa, așa-numita opoziție de stînga, în frunte cu președintele neconstituțional și cu partidul socialiștilor furat de el.

Alternativă a guvernării comuniste este discreditarea intenționată a statului și a institutelor lui, dezrădăcinarea patriotismului, suprimarea imunității statale a fiecărui cetățean, a întregii noastre societăți.

Iar asta înseamnă că anume nouă, comuniștilor, din nou ne revine colosala responsabilitate pentru destinul țării noastre. Și asta deoarece, conform celei mai elementare logici, alternativă a tuturor proceselor negative pe care le-am enumerat mai sus poate fi în exclusivitate doar guvernarea comunistă. Tovarăși!

În această zi luminoasă și semnificativă pentru istoria partidului nostru și pentru fiecare dintre noi, să nu vorbim mai mult despre lucruri dificile și grave.

Da, în acest sfert de secol, am comis și greșeli, îndeosebi în munca cu oamenii. Da, ne-am confruntat cu fapte de trădare. Dar tot ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici. Și noi nu pur și simplu am supraviețuit. Încercările ne-au călit, ne-au ajutat să ne unim. Unui singur laș i se contrapun mii de comuniști onești și cumsecade. Ei nu cedează în fața șantajului și nu se vând pentru bani. Ei rămân neînvinși chiar și atunci când sunt amenințați, când împotriva lor se deschid dosare penale, când sunt alungați de la locurile lor de lucru și lipsiți de mijloace de existență. Carnetul nostru de partid și numele nepătat s-au dovedit a fi mai importante decât amenințările, represaliile și încercările de corupere. Astăzi, acești tovarăși sunt aici, în această sală. Și eu din tot sufletul vreau să le exprim recunoștința mea pentru fapta lor eroică pe care o săvârșesc zi de zi.

Dragi tovarăși!

Chiar dacă am reușit să parcurgem o cale glorioasă și lungă de 25 de ani, e prea devreme să ne dedăm amintirilor. Dezvoltarea, după cum se știe, se produce în spirală. Astăzi, după 25 de ani, totul se repetă din nou.

Deci, să ne strângem rândurile, ca să putem simți umărul de nădejde al tovarășului de luptă și – înainte, fără nici o teamă, fără nici o îndoială, deoarece n-avem de ce să ne temem și nu avem de ce să stăm la îndoială. Înainte, la lupta noastră, care nu va fi ultima, dar va fi una decisivă. Pentru Patrie, Pentru Moldova!

Istoria de 25 de ani a Partidului Comuniștilor a rămas în urma noastră.

Activitatea Partidului Comuniștilor continuă!

Trăiască Patria noastră – Republica Moldova!
Trăiască poporul moldovenesc multinațional!
Trăiască Partidul Comuniștilor din Republica Moldova!

• Vezi și
• Link-uri

• Partidul Comuniștilor din Republica Moldova la alegerile parlamentare din 2019
• Referendumul republican consultativ din 2019 (opțiunea “Contra”)

• Site-ul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova
• Pagina de Facebook a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova
• Ziarul “Comunistul”