Declarațiile lui Andrei Năstase în perioada alegerilor prezidențiale din 2020: Diferență între versiuni

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare
Linia 3: Linia 3:
 
<h2 style="text-align:center">septembrie 2020</h2>
 
<h2 style="text-align:center">septembrie 2020</h2>
 
----
 
----
 +
{{Curier Data|21 sep|2020|ddd|21 septembrie 2020}}
 +
{{Curier
 +
|Acțiunile concrete ale Platformei DA privind majorarea reală a pensiilor||text =
 +
{{Curier Img|https://i.onthe.io/smngoz59n792s7jsn.f85de16f.jpg|Acțiunile concrete ale Platformei DA privind majorarea reală a pensiilor|https://www.platformada.md/wp-content/uploads/2020/09/4f5fbd19-ecbb-4390-a2f2-0e0c441a831a_optimized.jpg}}
 +
În condițiile apropiatei [[Cronica alegerilor prezidențiale 2020#Campania electorală|campanii electorale]], tradițional, [[Alegerile prezidențiale din 2020 în Republica Moldova#Candidați înregistrați|concurenții electorali]] vehiculează promisiuni de majorare a salariilor și pensiilor, de creare a locurilor de muncă etc., subiecte stringente pentru Republica Moldova, unde populația subexistă de ani buni și singura ieșire din situație pentru mulți oameni a devenit plecarea [[Votarea peste hotarele Republicii Moldova|peste hotare]]. [[Platforma Demnitate și Adevăr|Platforma DA]], însă, are o abordare diferită, pragmatică, consecventă și concretă a subiectelor respective și a venit mereu, depășind categoric sloganele populiste, cu soluții concrete, bine elaborate și acoperite din punct de vedere financiar.
 +
 +
Când toți vorbesc acum despre pensii majorate, noi încă în februarie anul curent am înaintat o inițiativă legislativă prin care am propus o formulă reală de a majora semnificativ și constant (nu prin indemnizații unice) pensiile sub minimul de existență. Atunci am propus explicit ca pensiile să fie indexate conform ratei inflației pentru anul precedent.
 +
 +
Astfel toate pensiile urmau a fi indexate la 1 aprilie 2020 cu {{Cifra|7.5|1}}%, iar pensiile sub minimul de existență pentru circa {{Cifra|440000}} de pensionari urmau să fie indexate la 1 octombrie 2020 dublu sau cu 15%. Scopul nostru era de a majora pensiile celei mai vulnerabile categorii a oamenilor în etate. În calitate de sursă financiară suplimentară pentru acoperirea cheltuielilor destinate formulei de indexare propuse de Platforma DA, (era vorba de 350 mln. lei) am indicat profitul Băncii Naționale a Moldovei achitat în bugetul de stat.
 +
 +
Amintim că formațiunea noastră a pledat și pledează pentru eliminarea inechității prin care peste {{Cifra|440000}} de pensionari trăiesc nepermis de mult sub minimul de existență. Mulți din acești pensionari provin din [[Raioanele Republicii Moldova|zonele rurale]], au stagiu de muncă de peste 40 de ani și nu poartă nicio vină pentru faptul că o perioadă îndelungată gospodăriile colective nu au fost capabile să achite contribuțiile sociale pentru angajații săi în măsura deplină. Anume atunci a apărut această discrepanță enormă în contribuțiile cumulative ale angajaților din sectorul agrar și această discriminare trebuie înlăturată neîntârziat.
 +
 +
De altfel, Platforma DA a înaintat și inițiativă legislativă privind modificarea Legii bugetului de stat la 22 aprilie curent, propunând ca indemnizația unică destinată pensionarilor sa fie majorată de la 700 la {{Cifra|1000}} lei. Și atunci am indicat cu cea mai mare precizie resursele financiare care puteau fi redistribuite în contul acestor cheltuieli. Din păcate, atunci propunerea noastră nu a fost susținută de majoritatea parlamentară pe motivul austerității bugetului. Iar azi suntem cu toții martorii unei bătăi de joc de oamenii în etate cărora li se promite o majorare de un procent.
 +
 +
Platforma Demnitate și Adevăr cere [[Guvernul Ion Chicu|Guvernului Republicii Moldova]] achitarea în regim de urgență către toți pensionarii a indemnizației de {{Cifra|1000}} lei.
 +
 +
Personal împreuna cu echipa Platformei DA vom face totul ca pensia minimă în Republica Moldova să fie de peste {{Cifra|2500}} lei. Repet nicio pensie în Republica Moldova nu trebuie sa fie mai mică de {{Cifra|2500}} lei. Pentru a atinge acest obiectiv este nevoie de aproximativ {{Cifra|3.5|1}} mlrd. lei, iar noi planificăm ca în următorii 4 ani sa asigurăm venituri suplimentare în buget de minim 20 miliarde lei prin atragerea investițiilor străine, prin strivirea schemelor din cadrul achizițiilor publice, prin combaterea economiei tenebre, prin anularea unor facilități fiscale arbitrare și prin impozitarea suplimentară a unor luxuri și vicii, acest obiectiv poate fi lesne de atins.
 +
 +
Închei, dar nu înainte de a face din nou apel la '''adevăr'''. Este momentul ca și pe acest subiect abordările politicienilor să fie asumate. Concret, solicităm din partea tuturor celorlalte fracțiuni politice din [[Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-a|Parlamentul Republicii Moldova]] să prezinte public cel puțin o singură inițiativă parlamentară, un singur proiect de lege, promovat în ultimul an prin care să demonstreze că preocuparea lor actuală pentru creșterea pensiilor foarte mici nu este doar electorală.
 +
 +
Vă spun eu! '''Nu există''' așa ceva. Motiv pentru care, îndemn toți pensionarii din Republica Moldova să facă foarte bine diferența dintre promisiunile electorale ale [[Lista partidelor politice din Republica Moldova|celorlalte partide]] și grijă sinceră a Platformei DA pentru rezolvarea problemele cu care părinții și bunicii noștri se confruntă în fiecare zi.
 +
}}
 +
<!--https://www.platformada.md/ro/actiunile-concrete-ale-platformei-da-privind-majorarea-reala-a-pensiilor/-->
 +
</div>
 +
 
{{Curier Data|13 sep|2020|ddd|13 septembrie 2020}}
 
{{Curier Data|13 sep|2020|ddd|13 septembrie 2020}}
 
{{Curier
 
{{Curier

Versiunea de la data 21 septembrie 2020 12:45

Declarații, sesizări, poziții și apeluri emise de candidatul Platformei Demnitate și Adevăr (PPPDA), Andrei Năstase, în perioada alegerilor prezidențiale din 2020. Informațiile sunt preluate în întregime de pe site-ul partidului platformada.md și din alte surse oficiale afiliate formațiunii.

septembrie 2020


21 sep

Acțiunile concrete ale Platformei DA privind majorarea reală a pensiilor

Acțiunile concrete ale Platformei DA privind majorarea reală a pensiilor

În condițiile apropiatei campanii electorale, tradițional, concurenții electorali vehiculează promisiuni de majorare a salariilor și pensiilor, de creare a locurilor de muncă etc., subiecte stringente pentru Republica Moldova, unde populația subexistă de ani buni și singura ieșire din situație pentru mulți oameni a devenit plecarea peste hotare. Platforma DA, însă, are o abordare diferită, pragmatică, consecventă și concretă a subiectelor respective și a venit mereu, depășind categoric sloganele populiste, cu soluții concrete, bine elaborate și acoperite din punct de vedere financiar.

Când toți vorbesc acum despre pensii majorate, noi încă în februarie anul curent am înaintat o inițiativă legislativă prin care am propus o formulă reală de a majora semnificativ și constant (nu prin indemnizații unice) pensiile sub minimul de existență. Atunci am propus explicit ca pensiile să fie indexate conform ratei inflației pentru anul precedent.

Astfel toate pensiile urmau a fi indexate la 1 aprilie 2020 cu 7,5%, iar pensiile sub minimul de existență pentru circa 440 000 de pensionari urmau să fie indexate la 1 octombrie 2020 dublu sau cu 15%. Scopul nostru era de a majora pensiile celei mai vulnerabile categorii a oamenilor în etate. În calitate de sursă financiară suplimentară pentru acoperirea cheltuielilor destinate formulei de indexare propuse de Platforma DA, (era vorba de 350 mln. lei) am indicat profitul Băncii Naționale a Moldovei achitat în bugetul de stat.

Amintim că formațiunea noastră a pledat și pledează pentru eliminarea inechității prin care peste 440 000 de pensionari trăiesc nepermis de mult sub minimul de existență. Mulți din acești pensionari provin din zonele rurale, au stagiu de muncă de peste 40 de ani și nu poartă nicio vină pentru faptul că o perioadă îndelungată gospodăriile colective nu au fost capabile să achite contribuțiile sociale pentru angajații săi în măsura deplină. Anume atunci a apărut această discrepanță enormă în contribuțiile cumulative ale angajaților din sectorul agrar și această discriminare trebuie înlăturată neîntârziat.

De altfel, Platforma DA a înaintat și inițiativă legislativă privind modificarea Legii bugetului de stat la 22 aprilie curent, propunând ca indemnizația unică destinată pensionarilor sa fie majorată de la 700 la 1 000 lei. Și atunci am indicat cu cea mai mare precizie resursele financiare care puteau fi redistribuite în contul acestor cheltuieli. Din păcate, atunci propunerea noastră nu a fost susținută de majoritatea parlamentară pe motivul austerității bugetului. Iar azi suntem cu toții martorii unei bătăi de joc de oamenii în etate cărora li se promite o majorare de un procent.

Platforma Demnitate și Adevăr cere Guvernului Republicii Moldova achitarea în regim de urgență către toți pensionarii a indemnizației de 1 000 lei.

Personal împreuna cu echipa Platformei DA vom face totul ca pensia minimă în Republica Moldova să fie de peste 2 500 lei. Repet nicio pensie în Republica Moldova nu trebuie sa fie mai mică de 2 500 lei. Pentru a atinge acest obiectiv este nevoie de aproximativ 3,5 mlrd. lei, iar noi planificăm ca în următorii 4 ani sa asigurăm venituri suplimentare în buget de minim 20 miliarde lei prin atragerea investițiilor străine, prin strivirea schemelor din cadrul achizițiilor publice, prin combaterea economiei tenebre, prin anularea unor facilități fiscale arbitrare și prin impozitarea suplimentară a unor luxuri și vicii, acest obiectiv poate fi lesne de atins.

Închei, dar nu înainte de a face din nou apel la adevăr. Este momentul ca și pe acest subiect abordările politicienilor să fie asumate. Concret, solicităm din partea tuturor celorlalte fracțiuni politice din Parlamentul Republicii Moldova să prezinte public cel puțin o singură inițiativă parlamentară, un singur proiect de lege, promovat în ultimul an prin care să demonstreze că preocuparea lor actuală pentru creșterea pensiilor foarte mici nu este doar electorală.

Vă spun eu! Nu există așa ceva. Motiv pentru care, îndemn toți pensionarii din Republica Moldova să facă foarte bine diferența dintre promisiunile electorale ale celorlalte partide și grijă sinceră a Platformei DA pentru rezolvarea problemele cu care părinții și bunicii noștri se confruntă în fiecare zi.

13 sep

Andrei Năstase a fost înregistrat oficial în cursa electorală

Dragi prieteni, astăzi este o zi memorabilă! Andrei Năstase a fost înregistrat oficial în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie!

Mulțumim tuturor celor implicați în colectarea semnăturilor în susținerea candidatului Platformei DA la funcția de președinte al Republicii Moldova! Așa să ne ajute Dumnezeu și de acum încolo!

Este un semn bun și faptul că exact acum 5 ani, la 13 septembrie 2015, zeci de mii de oameni prezenți în PMAN au decis crearea unei forțe politice de alternativă guvernării de atunci – Platforma Demnitate și Adevăr. Noi avem istorie și facem istorie! ACUM e timpul să spunem DA! // Facebook

9 sep

Apel la pace și responsabilitate

Apel la pace și responsabilitate

Suntem iată la 5 ani de zile, de când în Piața Marii Adunări Naționale s-a decis crearea unei forțe politice democratice de alternativă regimului oligarhic.

Interese și circumstanțe independente de voința Platformei Demnitate și Adevăr și a zecilor de mii de protestatari au făcut să apară mai multe partide politice declarate proeuropene și naționale. Împreună cu colegii mei din Platforma DA am depus eforturi consistente ca președintele țării să fie ales de către întreg poporul, pentru unificarea forțelor și identificarea unui candidat comun care să ne unească pe toți în jurul valorilor de civilizație europeană, de tradiție națională, în jurul credinței într-o viață mai bună Acasă.

Astfel, am fi avut un front comun, o echipă comună, un staff comun ca să oferim oamenilor o alternativă politică unită, sănătoasă, de lungă durată, așa cum au cerut oamenii din stradă, de acasă și din diasporă. Toți membrii și simpatizanții diferitelor partide ar fi trecut peste diferențe ideologice și politice și ar fi slujit unui singur deziderat – Unitate Națională pentru schimbarea în bine a țării. Pentru asta am luptat și voi lupta până la capăt.

Din păcate și astăzi, societatea noastră rămâne divizată. Un război crâncen se dă pe rețelele de socializare între simpatizanții partidelor proeuropene și naționale, alimentat și de hoardele de troli deghizați în susținători ai partidelor democratice.

În timpul colectării semnăturilor unii concurenți electorali lansează zvonuri, distribuie minciuni și injective, calomnii.

Oameni buni, opriți-vă. Aceste reglări de conturi trebuie să înceteze imediat din partea tuturor. Doar prin unitatea dreptei politice și a întregii societăți, doar prin spirit de fair-play, doar prin înțelepciune și bună înțelegere vom putea să dăm lovitura de grație acestui sistem putred, corupt și ticăloșit preluat de Dodon, după izgonirea lui Plahotniuc.

Luptele fratricide servesc lui Dodon și sistemului său corupt. Iată de ce am îndemnat mereu și vă îndemn și acum să canalizăm toate eforturile, forțele și energiile noastre ale tuturor oamenilor buni, demni și curajoși în sensul identificării și desemnării de reprezentanți în consiliile electorale și birourile electorale ale secțiilor de votare, desemnării observatorilor în fiecare secție de vot, inclusiv în cele de peste hotare pentru a nu permite o potențială fraudare a alegerilor.

În ziua scrutinului va trebui să depunem efort conjugat maxim pentru a nu permite fraudarea acestuia și a nu admite furtul voturilor conștiente ale cetățenilor, dar și pentru a exclude voturile plătite cu orez, tușonkă, butelii de gaz sau bani.

Este mult mai rațional și eficient ca oamenii să se concentreze cu toții pe combaterea fraudării votului decât să-și irosească energiile în reglări de conturi fratricide. Votul trebuie păzit până și în momentul realizării acestuia, decât să fim nevoiți mai apoi să contestam în stradă rezultatele alegerilor.

Fac apel la responsabilitate și necesitatea acționarii în prevenire și neadmitere a experienței Belarus, dar mai cu seamă a celei din 7 aprilie 2009.

Spun asta și în calitatea mea de organizator al multiplelor proteste de nivel național păstrate, în albia non-violenței și a tuturor coordonatelor pașnice și democratice.

De responsabilitatea de astăzi a fiecăruia dintre noi, depinde succesul de mâine al nostru, al tuturor.

Și DA! Am toată convingerea că, susținut de oamenii cu demnitate, raționali, înțelepți și dornici de schimbarea în bine a Moldovei voi câștiga împotriva lui Igor Dodon, cu atât mai mult cu cât mă voi baza pe încrederea și voința liber exprimată a tuturor cetățenilor, indiferent de culoarea politică, confesiune, apartenență etnică. // Facebook

1 sep

Apelul lui Andrei Năstase către cetățenii Republicii Moldova

Apelul lui Andrei Năstase către cetățenii Republicii Moldova

Dragi prieteni,
Stimați cetățeni ai Republicii Moldova,

Astăzi, 1 septembrie, intrăm cu toții în ultima perioadă, și cea mai importantă, dinaintea alegerilor prezidențiale preconizate pentru 1 noiembrie. Miza acestui scrutin este atât de importanta, încât va marca, în toate detaliile sale, evoluția societății noastre în anii care vor urma.

Încă din 2015, an în care a luat naștere mișcarea de rezistență națională împotriva tuturor celor care au jefuit, sărăcit și umilit această țară, noi, cei din Platforma DA, împreună cu toți oamenii cinstiți și curajoși ai Moldovei, am luptat pentru ceea ce se cuvine de drept poporului nostru: libertate, dreptate, demnitate, adevăr și o viață mai bună.

În toți acești ani de muncă și de luptă nu ne-am abătut nici măcar un pas de la principiile și valorile democratice în care noi credem cu sfințenie. Am rezistat regimurilor sinistre care și-au bătut joc de Moldova și de oamenii ei, Am susținut aspirațiile noastre legitime, ale tuturor, pentru edificarea durabilă și ireversibilă a unui stat drept cu cetățenii săi, aflat mereu și necondiționat în slujba acestora, nu împotriva lor.

Uniți de forța unor asemenea valori, strâns adunați în jurul lucrurilor în care credem cu tărie, noi toți, împreună, am demonstrat că se #SEPOATE. Așa am câștigat Primăria Chișinău, așa am reușit, în ciuda celui mai opresiv control oligarhic, să trimitem în Parlament, prin votul nostru rațional, obiectiv și asumat, cea mai productiva fracțiune pro-europeană și națională.

Ori de câte ori toate energiile pozitive ale societății noastre s-au aliniat ideilor și dorințelor noastre de a face din Moldova o țară normală, corectă, prosperă și sănătoasă, o țară în care să vrem cu toții să trăim, noi, împreună, am reușit. Ori de câte ori însă, meschine interese politice, partinice sau personale au confiscat cu cinism cauza națională, cei care au avut întotdeauna de pierdut au fost oamenii și Moldova, în vreme ce doar unii, puțini, oligarhi, oportuniști sau populiști, au avut de câștigat.

Bătălia pentru Moldova se dă astăzi între câteva milioane de oameni, apăsați de suferință, corupție și sărăcie, obosiți de cei 30 de ani în care au așteptat și au crezut că vor trăi bine în țara lor, și toți cei care au făcut din politică singura lor rațiune de parvenire publică, de închipuită preamărire și atât de neimportantă confirmare personală.

Această bătălie pentru Moldova se va da între noi toți și ei, cei care vor cu orice preț să tranzacționeze în continuare viitorul țării noastre în funcție de orgoliile și interesele lor partinice și personale.

Victoria va aparține celor cinstiți cu ei înșiși, celor care înțeleg că de alegerile noastre depind toate, absolut toate lucrurile care ne influențează viața și viitorul. Victoria va aparține celor care prețuiesc și slujesc adevărul, celor modești, celor hotărâți și determinați, celor mulți, celor cu atât de mult bun-simț și cu frică de Dumnezeu!

Victoriile noastre, dragi prieteni, nu au fost întâmplătoare, ci au fost rodul unei înțelegeri corecte a principiului de unitate națională în jurul unui deziderat suprem.

Unitatea națională realizată în jurul Blocului ACUM a fost forța uluitoare care l-a măturat pe Plahotniuc de la putere și din Republica Moldova.

Unitatea națională este ceea ce va face posibile victoriile noastre iminente.

La înființarea Blocului ACUM s-a vorbit despre elementele care susțin ideea de unitate națională. Oamenii și-au dorit acest Bloc, au crezut în el, l-au votat și astfel Moldova a avut doar de câștigat.

Și pe parcursul acestui an am pledat personal, așa cum fac încă de la momentul apariției mele în spațiul public, din mai 2010, pentru unitatea tuturor forțelor democratice și pro-europene. Eu și colegii mei din Platforma DA am avut ideea înființării Blocului ACUM și am făcut tot ce a fost omenește posibil ca acest bloc să existe și să funcționeze. Și, am reușit. Și atunci, dar mai cu seamă în aceste timpuri, Blocul ACUM înseamnă, în fapt, o stare de spirit, o înțelegere comună a lucrurilor bune care trebuie făcute pentru Moldova, înseamnă speranță, încredere, forță, determinare și responsabilitate. Înseamnă unitate națională!

Blocul ACUM înseamnă, foarte simplu, oamenii drepți, cinstiți și curajoși ai Moldovei și adună, într-un singur cuvânt, toate aspirațiile și dorințele noastre, ale tuturor, cu privire la viitorul nostru comun, la viitorul Moldovei.

Iată de ce astăzi, în prima zi a celei mai importante confruntări electorale din ultimul deceniu, ținând cont de realități, de dorințele oamenilor și de misiunea istorică pe care noi, ca generație, trebuie să ne-o asumăm în această toamnă, vă spun tuturor că Blocul ACUM există.

Nimic, dar absolut nimic, nu poate destrăma unitatea noastră națională în jurul crezului nostru. Nimic nu le poate lua oamenilor încrederea în cei care construiesc, în cei care adună, în cei care luptă și muncesc pentru toți oamenilor.

Blocul ACUM există. Blocul ACUM sunt oamenii Moldovei, sunteți voi toți, cei care v-ați săturat să așteptați schimbarea și ați decis ca în această toamnă să o faceți prin implicarea și votul vostru responsabil.

Vă chem pe toți lângă mine, lângă Platforma Demnitate și Adevăr, lângă Blocul ACUM, cele două depozitare recunoscute ale succeselor poporului nostru obținute ca urmare a unității naționale.

Pentru că eu sunt unicul candidat cu adevărat independent și liber, sunt candidatul oamenilor, nu răspund la butoanele de comandă ale nimănui, nici din interior și nici din exteriorul țării. Și pentru că doar făcând alegerea corectă, avem garanția că toți oamenii Moldovei vor avea de câștigat.

Și așa cum am spus, lucrurile bune încep cu DA! Cu Doamne Ajută! // Facebook

august 2020


19 aug

Declarația Platformei Demnitate și Adevăr privind inițiativa PLDM

Platforma Demnitate și Adevăr a luat act de inițiativa PLDM privind alegerile prezidențiale și constituirea unui bloc electoral. De asemenea, a luat act de reacția Partidului Acțiune și Solidaritate care califică propunerea în cauză drept una tardivă și lipsită de perspectivă.

Încă din anul 2016, formațiunea noastră a militat pentru unificarea tuturor forțelor de dreapta și promovarea unui candidat unic la scrutinul prezidențial. În acest sens, Andrei Năstase, deși mai bine clasat în sondajele reale ale timpului, a decis să sprijine, prin decizia de a se retrage necondiționat, un unic candidat al forțelor pro-democratice și pro-europene.

Mai mult, la sfârșitul anului trecut, în urma unei decizii a Consiliului Politic Național al formațiunii, Platforma DA și Andrei Năstase au lansat public propunerea de identificare și sprijinire a unui candidat unic și apartinic al întregii opoziții pro-europene și naționale, în jurul căruia să se adune toate energiile pozitive ale societății noastre.

Soluția propusă de Platforma DA, care ar fi garantat câștigarea scrutinului prezidențial, trimiterea în opoziție a lui Igor Dodon și a PSRM, fortificarea partidelor pro-europene și naționale în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare anticipate sau la termen, din păcate nu a fost agreată nici de PAS, nici de alți actori politici declarați pro-europeni sau unioniști. // Facebook

12 aug

Platforma DA condamnă tentativa de fraudare a alegerilor prezidențiale prin modificări abuzive la Codul electoral

Platforma DA dezaprobă categoric unele modificări operate la Codul electoral, votate în prima lectură cu o excesivă celeritate, fără a se ține cont de opiniile exprimate de parlamentarii fracțiunii noastre, ale altor deputați din opoziție. Chiar dacă multe amendamente au un caracter tehnic și au menirea să ajusteze legislația, o bună parte din acestea pot fi interpretate ca rea-credință și ascund abuzuri care relevă intenția de a frauda alegerile prezidențiale din toamnă.

Menționăm că modificările la Codul electoral au comportat un caracter netransparent încă de la etapa acumulării propunerilor de ajustare a cadrului legal de către Comisia Electorală Centrală. Menționăm că membrul CEC, propus și sprijinit la desemnare de către Platforma DA în cadrul Comisiei Electorale Centrale nu a susținut și nu a votat aceste amendamente periculoase.

CEC a ignorat cea mai mare parte a acestor propuneri și nici măcar nu s-a obosit să le acumuleze într-un tabel analitic, ceea ce denotă că de la bun început procesul a avut un caracter formal și nu s-a dorit să se țină cont la modul serios de implicarea experților în domeniul electoral, printre care și asociații obștești cu experiență vastă în monitorizarea proceselor electorale.

Platforma DA atrage atenția în mod special la câteva modificări extrem de îngrijorătoare și menite să vicieze semnificativ corectitudinea scrutinului. Una dintre acestea vizează micșorarea duratei timpului de votare. Propunerea respectivă a fost înaintată în procesul de lucru, dar a fost făcută exclusiv în ideea stabilirii a două zile de vot consecutive. Este inadmisibilă o asemenea trunchiere malonestă a inițiativei înaintate de fracțiunea Platformei DA și ne exprimăm dezacordul categoric cu această amputare a amendamentului respectiv, care prevede clar votarea timp de două zile atât în Diaspora, cât și în Republica Moldova, în condițiile unei pandemii interminabile.

O altă propunere păguboasă este prevederea punitivă aferentă reflectării în mass-media a campaniei electorale, Consiliului Audiovizualului oferindu-i-se dreptul de a intimida și sancționa instituțiile audiovizuale indezirabile guvernării. Instituirea sancțiunilor pentru entitățile media care adoptă tratamente privilegiate față de unele persoane, partide politice, concurenți electorali și care încalcă obligația de echitate, responsabilitate, echilibru și imparțialitate în perioada electorală, fără ca aceste noțiuni să fie definite și fără să fie stabilite criterii clare de apreciere a faptelor date, ne permit să conchidem că CA, instituție aservită guvernării și personal lui I. Dodon, va deveni un instrument de triere și cenzurare pe perioada campaniei electorale, reducând la tăcere mass-media independentă.

Proiectul prevede și interzicerea prezentării rapoartelor de monitorizare în timpul procesului de votare. Astfel, organizații precum Promo-LEX nu vor mai putea anunța încălcările și fraudele identificate pe parcursul monitorizării în ziua alegerilor.

Alte prevederi care vor limita corectitudinea scrutinului țin de restrângerea drepturilor observatorilor. Aceștia nu vor mai avea acces la listele electorale și nu vor mai putea monitoriza alegerile înainte de începerea procesului de votare. Mai mult decât atât, se prevede ca după închiderea urnelor, buletinele de vot neutilizate să nu fie anulate, ceea ce presupune utilizarea acestora în scopul fraudării alegerilor și după încheierea acestora.

Platforma DA consideră că toate aceste modificări diminuează substanțial standardele democratice în Republica Moldova și sfidează angajamentele asumate în fața partenerilor internaționali, inclusiv Uniunea Europeană. În condițiile în care mai multe propuneri de modificare a legislației electorale nu îmbunătățesc procedurile electorale ci le limitează, facilitând fraudarea alegerilor, considerăm că adoptarea acestora în ajunul scrutinului prezidențial este categoric inadmisibilă.

Insistăm asupra revizuirii proiectului votat în primă lectură și excluderea tuturor prevederilor controversate enunțate. Este imperativ ca modificările la Codul electoral, cele necesare și oportune, bineînțeles, să fie conforme standardelor internaționale, Acordului de Asociere și să respecte fidel recomandările Comisiei de la Veneția. // Facebook