Circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești la alegerile parlamentare noi din 2020

De la alegeri.md
Versiunea din 20 februarie 2020 15:06, autor: Oleg (Discuție | contribuții) (Contextul electoral)
Salt la: navigare, căutare

Alegerile parlamentare noi în circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești au fost stabilite pentru data de 15 martie 2020 pentru a suplini vacanța funcției de deputat în Parlament, survenită în urma demisiei deputatului Alexandru Botnari, ales în funcție la 24 februarie 2019, cu suportul Partidului Democrat din Moldova. Circumscripția cuprinde municipiul Hîncești, 11 comune și 13 sate din raionul Hîncești, în total 25 de unități administrativ-teritoriale de nivelul I.

Alegerile parlamentare noi în circumscripția electorală uninominală nr. 38, Hîncești se desfășoară în baza sistemului electoral majoritar, într-un singur tur de scrutin, fiind declarat ales candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. Pentru validarea alegerilor nu este prevăzut un prag minim al ratei de participare a alegătorilor.

Circumscripția nr. 38 este a cincea în care se desfășoară alegeri parlamentare noi, după ce la 20 decembrie 2019 Parlamentul a luat act de cererea de demisie a deputatului Alexandru Botnari, ales la 24 februarie 2019 din partea Partidului Democrat din Moldova, și a declarat vacant mandatul de deputat în circumscripția respectivă. Demisia deputatul Alexandru Botnari a avut la bază decizia sa de a prelua funcția de primar al municipiului Hîncești, funcție în care la 3 noiembrie 2019 a fost reales pentru al cincilea mandat consecutiv.

La 14 februarie 2020 a demarat campania electorală pentru alegerea deputatului ce va reprezenta alegătorii circumscripției în Parlament. Din cei opt pretendenți care, inițial, și-au anunțat participarea la alegeri, în competiția electorală au rămas șapte. Candidatul Partidului Unității Naționale, Vlad Țurcanu, s-a retras din competiție, anunțându-și susținerea pentru singurul candidat independent – Grigore Cobzac. Și Platforma Demnitate și Adevăr, în urma unei dispute cu foștii colegi din Blocul “ACUM” – Partidul Acțiune și Solidaritate, a decis să-l susțină pe Grigore Cobzac. Ceilalți șase candidați reprezintă partidele politice cu cel mai înalt potențial organizatoric și administrativ în raionul Hîncești.

Contextul electoral

Rezultatele alegerilor parlamentare noi nu va afecta configurația forțelor politice din Parlament. Sunt importante, însă, în privința poziționării și interacțiunii principalilor actori politici având în vedere că în toamna anului 2020 se vor desfășura alegeri prezidențiale.

La alegeri participă șapte candidați, în comparație cu patru care au participat în această circumscripție la scrutinul electoral parlamentar din 24 februarie 2019. Candidații înregistrați reprezintă, practic, întreg spectrul politic din Republica Moldova. Poziționarea candidaților în eșichierul stânga-dreapta se pliază în totalitate pe preferințele cetățenilor în problema integrării regionale a țării – integrarea europeană, eurasiatică și unirea cu România.

Candidați desemnați

Înregistrarea fiecărui candidat se desfășoară în două etape. La prima etapă s-a constituit grupul de inițiativă pentru susținerea candidatului, care a fost înregistrat la Consiliul electoral al circumscripției electorale uninominale (CECEU). Grupurile de inițiativă urmau să colecteze semnăturile cetățenilor cu drept de vot în favoarea candidaților reprezentați: câte 500–1000 semnături pentru candidații bărbați, și respectiv, 250–500 pentru candidații femei. Acest proces a durat între 15–24 ianuarie 2020.

A doua etapă a început odată cu depunerea la CECEU a cererilor de înregistrare a candidatului cu anexarea documentelor necesare, inclusiv a listelor de subscripție cu semnăturile colectate de grupurile de inițiativă. În decursul a 7 zile de la data primirii pachetului de documente, CECEU înregistrează sau refuză înregistrarea candidaților desemnați. Procesul de depunere a documentelor necesare pentru înregistrarea candidaților s-a încheiat la 13 februarie 2020. Candidații cărora li s-a refuzat înregistrarea pot să conteste această decizie la Comisia Electorală Centrală sau în instanța de judecată.

Informații despre înregistrarea grupurilor de inițiativă în susținerea candidaților, numărul membrilor din cadrul acestora și termenul în care au fost completate listele de subscripție pentru circumscripția electorală uninominală nr. 38, Hîncești.
Procedura de verificare a listelor de subscripție nu este standardizată. Listele au fost verificate parțial, până s-a ajuns la validarea unui număr suficient de susținători pentru înregistrarea candidatului.

 # Candidatul desemnat Formațiunea Înregistrarea grupului de inițiativă Colectarea semnăturilor Înregistrarea candidatului
Cerere Înregistrare Membri Susținători Perioada Demers Înregistrare Nr.
1 Vitalie Balinschi PPȘ 16.01.2020 19.01.2020 40 971 539 15 zile 03.02.2020 07.02.2020 4
2 Ștefan Gațcan PSRM 17.01.2020 19.01.2020 20 1 015 507 2 zile 21.01.2020 23.01.2020 2
3 Ion Mereuță PDM 17.01.2020 19.01.2020 15 939 526 1 zi 20.01.2020 22.01.2020 1
4 Vlad Țurcanu PUN 20.01.2020 22.01.2020 13
5 Olesea Stamate PAS 23.01.2020 23.01.2020 18 503 328 3 zile 26.01.2020 27.01.2020 3
6 Dorin Chirtoacă Unirea 23.01.2020 23.01.2020 15 902 511 11 zile 03.02.2020 07.02.2020 5
7 Anatolie Postolachi PLDM 24.01.2020 27.01.2020 8 794 513 11 zile 07.02.2020 11.02.2020 7
8 Grigore Cobzac CI 24.01.2020 27.01.2020 12 760 558 8 zile 04.02.2020 07.02.2020 6

Ordinea în buletinul de vot

MEREUȚĂ Ion
Partidul Democrat din Moldova
Ion Mereuță
GAȚCAN Ștefan
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Ștefan Gațcan
STAMATE Olesea
Partidul Acțiune și Solidaritate
Olesea Stamate
BALINSCHI Vitalie
Partidul “Șor”
Vitalie Balinschi
CHIRTOACĂ Dorin
Blocul electoral “Unirea”
Dorin Chirtoacă
Simbolul electoral al candidatului independent Grigore Cobzac la alegerile parlamentare noi din 2020 COBZAC Grigore
Candidat independent
Grigore Cobzac
POSTOLACHI Anatolie
Partidul Liberal Democrat din Moldova
Anatolie Postolachi

Particularitățile înregistrării candidaților

Ion Mereuță (PDM) a reușit performanța ca într-un interval de 2 zile să mobilizeze 15 de persoane din grupul său de inițiativă pentru colectarea celor 939 de semnături și să depună cererea de înregistrare în calitate de candidat la alegeri.

Candidați înregistrați

Ion Mereuță

Ion Mereuță, desemnat de Partidul Democrat din Moldova

Născut: 1 mai 1957 (66 de ani) în s. Leușeni, r-nul Hîncești


Domiciliul: mun. Hîncești, r-nul Hîncești


Profesia: Jurist


Funcția deținută: Lector, Universitatea de Studii Europene din Moldova, consilier în Consiliul raional Hîncești


Afiliere politică: Membru al Partidului Democrat din Moldova


Declarația de avere și interese personale


Profilul candidatului Ion Mereuță

Ștefan Gațcan

Ștefan Gațcan, desemnat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

Născut: 8 aprilie 1961 (62 de ani) în s. Molovata, r-nul Dubăsari


Domiciliul: mun. Chișinău


Profesia: Medic obstetrician-ginecolog, jurist


Funcția deținută: Director medical, Centrul medical “Extramed”


Sloganul electoral: Lucrez pentru țară, lucrez pentru Hîncești


Programul electoral


Declarația de avere și interese personale


Profilul candidatului Ștefan Gațcan

Olesea Stamate

Olesea Stamate, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate

Născută: 20 decembrie 1983 (40 de ani) în mun. Chișinău


Domiciliul: mun. Chișinău


Profesia: Jurist


Funcția deținută: Director de proiect, Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER)


Sloganul electoral: Împreună pentru dreptate!


Declarația de avere și interese personale


Profilul candidatului Olesea Stamate

Vitalie Balinschi

Vitalie Balinschi, desemnat de Partidul “Șor”

Născut: 15 decembrie 1976 (47 de ani) în mun. Orhei, r-nul Orhei


Domiciliul: mun. Chișinău


Profesia: Jurist, drept economic


Afiliere politică: Vicepreședinte al Partidului “Șor”, președinte al Organizației teritoriale PPȘ Hîncești


Declarația de avere și interese personale


Profilul candidatului Vitalie Balinschi

Dorin Chirtoacă

desemnat de Blocul electoral “Unirea”
Dorin Chirtoacă, desemnat de Blocul electoral “Unirea”

Născut: 9 august 1978 (45 de ani) în mun. Chișinău


Domiciliul: mun. Chișinău


Profesia: Jurist


Afiliere politică: Președinte al Partidului Liberal


Sloganul electoral: La Hîncești se votează Unirea!


Programul electoral


Declarația de avere și interese personale


Profilul candidatului Dorin Chirtoacă

Grigore Cobzac

candidat independent
Grigore Cobzac, candidat independent

Născut: 31 ianuarie 1959 (65 de ani) în s. Cărpineni, r-nul Hîncești


Domiciliul: mun. Hîncești, r-nul Hîncești


Profesia: Inginer-constructor


Funcția deținută: Director adjunct al “Digricom” S.R.L.


Declarația de avere și interese personale


Profilul candidatului Grigore Cobzac

Anatolie Postolachi

Anatolie Postolachi, desemnat de Partidul Liberal Democrat din Moldova

Născut: 8 iulie 1972 (51 de ani) în s. Buțeni, r-nul Hîncești


Domiciliul: s. Buțeni, r-nul Hîncești


Profesia: Jurist


Funcția deținută: Jurist, “Radu-Lum-Luci” S.R.L.


Afiliere politică: Membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova


Sloganul electoral: Deputat cu caracter de Hîncești


Declarația de avere și interese personale


Profilul candidatului Anatolie Postolachi

Despre circumscripție

Circumscripția nr. 38, Hîncești
Circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești la alegerile parlamentare din 2019

În circumscripția uninominală nr. 38 sunt incluse 40 de localități din raionul Hîncești, împărțite în 25 de unități administrativ-teritoriale de nivelul I: un municipiu, 11 comune cu 26 de sate în componență și 13 sate care nu aparțin vreunei comune.

Raionul Hîncești

municipiul Hîncești
satul Bălceana
comuna Bobeica
satul Boghiceni
satul Bujor
satul Cățeleni
satul Ciuciuleni
comuna Cotul Morii
comuna Crasnoarmeiscoe
comuna Drăgușenii Noi
satul Fundul Galbenei
comuna Ivanovca
comuna Lăpușna
satul Logănești
comuna Mereșeni
comuna Mirești
satul Nemțeni
satul Obileni
comuna Onești
comuna Pașcani
satul Pervomaiscoe
comuna Secăreni
satul Sofia
satul Stolniceni
satul Șipoteni

Consilii locale și primari

Tabelul prezintă numărul mandatelor de consilieri locali și primari obținute de concurenții electorali la alegerile din 2019.

Formațiunea Consilieri Primari
Blocul electoral “ACUM Platforma DA și PAS 109 7
Partidul Democrat din Moldova 106 12
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 63 5
Partidul Liberal Democrat din Moldova 9 1
Partidul “Șor” 2 0
Partidul Liberal 1 0
Uniunea Salvați Basarabia 1 0
Partidul Popular Românesc 1 0
Candidați independenți 7 0

Tabelul indică apartenența politică a consilierilor locali la momentul alegerii în anul 2019 și numele actualilor primari ai localităților, inclusiv afilierea politică și numărul de mandate al acestora obținute în cadrul alegerilor locale începând cu anul 1995. În partea stângă sunt marcate localitățile unde în consiliul local o anumită formațiune politică deține majoritatea absolută.

Primăria Primar Afilierea
Hîncești PDM
Bălceana ACUM
Bobeica PDM
Boghiceni ACUM
Bujor PSRM
Cățeleni PDM
Ciuciuleni ACUM
Cotul Morii PSRM
Crasnoarmeiscoe PDM
Drăgușenii Noi PDM
Fundul Galbenei ACUM
Ivanovca PDM
Lăpușna PLDM
Logănești ACUM
Mereșeni PDM
Mirești PDM
Nemțeni PSRM
Obileni PDM
Onești PSRM
Pașcani PSRM
Pervomaiscoe PDM
Secăreni PDM
Sofia PDM
Stolniceni ACUM
Șipoteni ACUM




Fundația Soros-Moldova

Compartimentul dedicat alegerilor parlamentare noi din 15 martie 2020 este dezvoltat cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros-Moldova. Opiniile exprimate pe acest site aparțin ADEPT și nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Fundației Soros-Moldova.